Silviu Iliuţă's Blog, page 55

January 28, 2021

Nu invatam nimic

Incendiul de la Piatra Neamt s-a repetat la Matei Bals. Alt spital, aceeasi tara. 4 morti.
Nu invatam nimic. Nici acum nu au terminat ancheta de la Piatra Neamt, nu e nimic oficial. Le ia ani, secole, sa spuna care e cauza. Pana se musamalizeaza, se uita, dispare in timp, asa cum au disparut toate.

Ancheta ar spune probabil ca spitalele nu-s bune pentru lucrul cu multi pacienti care au nevoie de Oxigen. Si s-ar lua masuri. Sau le-ar spune ca nu avem personal care sa stie bine regulile, procedurile. Si s-ar lua masuri.

Dar nu se intampla nimic. Traim in bucla. „A inceput o ancheta”, a zis un nene la stiri. Eu cand aud asta stiu ca deja s-a mai musamalizat un caz. Peste un an, doi, sase luni, se va intampla din nou, iar atunci poti fi chiar tu sau cineva apropiat. Pot fi eu. Poate fi orice roman pentru ca toate cauzele sunt acolo, zilnic, in orice spital care lucreza cu mult Oxigen, care probabil are partea electrica refacuta in 1980 si care are personal insuficient pregatit.
Speculam, aberam, dar asta e tot ce putem face in lipsa concluziilor autoritatilor incompetente. La noi nu exista notiunea de „ancheta rapida, masuri ferme!” La noi exista „ancheta-peltea, masuri canci.”
Noi ne indignam pe aici. Ma
simt si penibil ca fac asta, ma enervez, dar nu stiu de unde sa o apuc. Apoi trece, ma complac, me complacem. Apoi ma apuca iar. Ne apuca iar. La nesfarsit, cat o tine viata noastra. Pana nu ajungem intr-un salon ca asta.

Ar fi trebuit, dupa Piatra Neamt, sa se ia masuri la scara nationala ca sa nu sa se mai repete. ZERO!
Iar noi facem anchete intinse pe zeci de ani. Sa nu care cumva sa deranjam pe cineva cu ele, vreun primaras, vreun politician, vreun sef de la Consiliul Judetean care a pitit banii de renovare. „O dam pe aia ca probabil a fost un resou, sefu’! ” Asta e grija anchetatorilor: sa nu deranjeze. „Lasa, ba, s-a intampla o data! Doar n-om avea ghinionul sa se intample iar!”
S-a intamplat.
Penibil!
Infiorator si ingrozitor ce traiesc acum, in momentele astea, rudele celor internati la Bals. Stransi in fata spitalului sau la telefon, incearca sa afle daca ai lor sunt printre victime sau raniti. Umilitor!
Nu cred in explicatia ca „cei de acolo au altceva de facut, ca salveaza oameni.” Stiti ca Matei Bals are un purtator de cuvant? Stiti ca exista cineva acolo care nu salveaza pe nimeni si ar putea avea bunul-simt sa discute cu oamenii?
Am nimerit acum niste ani la o clinica din Austria, de la munte. Avusese loc un accident pe partie. La jumatate de ora dupa ce au sosit rudele la spital, un domn i-a invitat la cafeneaua de la parter (nu ai voie mai departe, in spital, nicio sansa). Acel domn avea cate o foaie cu informatii despre fiecare pacient si a vorbit cu fiecare apartinator in parte. Stiu, alta lume.
Imi scrie o amica, are pe cineva acolo internat, un prieten de familie. Copiii lui suna incontinuu, bat la usi, sa afle daca tatal lor este in regula. Asta e bataie de joc, fratilor! Carati-va dreaq odata din functiile alea bine platite daca nu sunteti in stare sa va faceti treaba!
 
Pachetul Silviu Iliuta

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on January 28, 2021 23:14

Si ce, fraierilor! Alta intrebare!

Pachetul Silviu Iliuta

Cum e tara vs. cum ne-o imaginam noi

Iesi in strada, aprinzi luminite, mori de frig, fluturi pancarta, alergi de la munca in Piata Victoriei, iar a doua zi o iei de la cap. Ai impresia ca faci bine, ca dai odata de pamant cu toti securistii si hotii, cu Dragnea, cu Tudorel. Vin si baietii de tipul lui Nasui in piata, urla si ei: „huo, jos securistii! Jos aia, jos aia!” E o relatie intre tine si useristi, ba,
impreuna il dam jos pe
Dragnea, da?! Ei sunt oamenii din strada, ca tine!

A treia zi, te prezinti iar.
Cu chiu cu vai, ia si USR un 15%. Tu crezi ca ai facut bine, ca ai strigat, ca a inteles lumea ca se poate si comunisti, fara securisti, fara hoti. Atat se poate, doar 15%, atatia au priceput.
Si da-i, si lupta pe Fb, pe la usile neamurilor care se
uita la Antena 3! Dupa alte tururi, intra si USR la guvernare, in aliante, cu forcepsul, nebunie.
Si?
Si il pun astia pe Nasui ministru. Nasui ala cu care luptai tu prin piata, el mai mult pe Facebook, ala impreuna cu care i-ai dat jos pe securisti.
Iar Nasui, imediat ce isi intra in paine, ce face? Ia o fosta colaboratoare a Securitatii, recomandata de, atentie, relatia apropiata cu Orlando Teodorovici Pesedescovici, si vrea sa o angajeze secretar general al ministerului! Scurt! Mictionare rapida pe cei care l-au ales. Si?
Deci ala cu care ai luptat tu sa ii dai jos pe nemernicii aia ajunge sef si incepe sa ii angajeze pe aia pe care ii dadea jos.
„Si!”
„Si”-ul asta, raspuns dat unui moderator la intrebarea de ce a angajat-o pe securista, e un fel de „alta intrebare!” E o palma! Numa’ ca doare mult mai rau pentru ca de la Iordache aveam zero pretentii, pe cand de la astia aveam asteptari. De prosti, de creduli, dar aveam asteptari.

Cum e tara asta n-are nicio legatura cu modul in care ne-o imaginam noi. Clici si clici, mana-n mana, buzunar in buzunar, dincolo de partide, uniti pe interese de banuti si putere.
Nasui, esti penibil, frate! Fara penali in functiile publice, HA?” Daca ai avea pic de onoare, ai pleca acum.

Altfel, ii rog pe ultrasii useristi sa nu se manifeste pe aici. Am alergie. Sa pofteasca useristii care au ceva in cap, care ies in piata seara de seara, pentru apararea unor IDEI, indiferent daca pe arogantul ala de la putere il cheama Dragnea, Nasui, Gugui sau Cucui.p

CITESTE! A APARUT ! Click pe poza:
Cu autograf🤟

Cartea 14 zile in izolare, Silviu Iliuta

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare.   Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.

Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment:

„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on January 28, 2021 13:48

January 27, 2021

Un preot a facut o casa pentru copiii abandonati si mamele abuzate

Pachetul Silviu Iliuta

Un preot a facut un asezamant pentru copiii abandonati si mamele abuzate. 300 000 a cheltuit deja, din donatii. S-a ocupat zi de zi, iar acum casa arata asa:

Cred ca este un lucru fabulos ca un preot sa se ocupe atat de dedicat de viata semenilor sai. Cred ca omul asta merita ajutat si sprijinit. Va rog sa ii cautati pagina, sa ii acordati increderea voastra. Merita!

„Prima zi de muncă la Așezământul de copii abandonați și mame aflate în dificultate.
Organizăm funcționarea Așezământului în timp ce lucrătorii se ocupă de finalizarea clădirii. Eu îi motivez cu prezența mea, iar ei mă încântă cu fiecare lucru executat ce duce către finalizare.
Mai avem puțin, deci vă invit pe toți pe ultima sută de metri la mobilizare, un mic efort pentru a finaliza această frumoasă lucrare social-filantropică.
Vă aștept să împărtășim gânduri bune și doresc tuturor o zi luminoasă.
Nu uitați, vom sfinți și vom inaugura acest Așezământ în luna aprilie anul Domnului 2021.”

CITESTE! A APARUT ! Click pe poza:
Cu autograf🤟

Cartea 14 zile in izolare, Silviu Iliuta

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare.   Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.

Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment:

„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on January 27, 2021 14:07

Copiii nu mai au acces la Dumbo, dar au la Tik Tok

Pachetul Silviu Iliuta

„Platforma de streaming video Disney+, deţinută de compania Walt Disney, a blocat accesul copiilor sub 7 ani la vizionarea unor filme clasice de animaţie, precum „Pisicile aristocrate”, „Dumbo” sau „Peter Pan”, din cauza unor scene considerate a conţine stereotipuri ori prejudecăţi rasiale, informează Sky News.” (Digi)

Eu nu inteleg ce lume e asta, in care pe Tik Tok si Insta oricine poate vedea fete de 12 ani in ipostaze de toate felurile, de la dans sexy, pana la pictoriale, dar Pisicile Aristocrate si Peter Pan sunt pe drumul de a fi interzise, restrictionate sau pe cale de a fi aruncate la cosul de gunoi al istoriei. Bai, deci a mai ramas cineva normal la cap pe planeta asta?

Hai ca multi n-au inteles postarea de mai devreme si care e treaba cu desenele Disney si Tik Tok. Ori poate n-am scris eu clar.
Fratilor, traim intr-o lume in care orice copil poate bifa o casuta si accesa un site porno.
Traim intr-o lume in care acelasi copil, de 6 ani, sa zicem, nu poate vedea Peter Pan pentru ca e restrictionat.
Traim intr-o lume in care un copil poate vedea orice va trece prin cap pe Tik Tok, cu zero restrictii.
Dar nu se poate uita la Dumbo, elefantelul.

Oameni buni, sunt aceiasi copii. Nu sunt copiii Disney, care trebuie protejati, si copiii Tik Tok, pe care nu ii protejam. Sunt aceiasi!
Stiu ca e treaba parintilor sa le restrictioneze site-uri, filme, dar aici e vorba de regulile pe cale de a fi implementate peste tot in lumea civilizata: desenele clasice , filmele, si ce le-o mai trece prin cap, sunt restrictionate, iar numai un orb nu vede ca drumul e clar spre interzicerea lor (scuzati „orb”, e un fel de a spune, nu o discriminare). In acelasi timp, apar tone de retele sociale, cu acces liber si total, cu copii dansand la bara, care pot priviti de orice pedofil din lumea asta (intrati, de curiozitate). In acelasi timp, pe Tik Tok sunt incurajate, lansate si promovate tot felul de provocari tampite pentru copii si adolescenti, la LIBER. O fata a si murit de curand.
„Bai, tu ce esti, copil Disney? Pai n-ai voie la Dumbo, tata! Da’ daca vrei niste injuraruri grele, fa-te copil de tip Tik Tok, baga-te pe pagina lu’ Vulpita. Pentru xxx gasesti si singur.”
Adica vorbim de aceeasi lume, de aceeasi planeta, de aceiasi copii, nu? Sau exista copiii Disney si copiii Tik Tok, iar eu sunt mult prea prost sa imi dau seama?

CITESTE! A APARUT ! Click pe poza:
Cu autograf🤟

Cartea 14 zile in izolare, Silviu Iliuta

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare.   Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.

Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment:

„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on January 27, 2021 06:27

Tara in care Politia e a lui Victoras Micula

Pachetul Silviu Iliuta

Voi va dati seama ca traim in tara in care ala micu’ al lui Fruttifresh, Victoras Micula, s-a imbracat in politist, a dat o spaguta sau ceva altor pitisti, si a participat la o perchezitie alaturi de ei?
Dupa care, acelasi baiat al lui Chemical Brothers a accesat baza de date a Politiei, ca o cauta muschiu’ lui si probabil organul reproducator pe o cantareata? Probabil, tot dupa o spaga.
Iar acu’ citesc ca e anchetat. Pai si aia care erau cu el la perchezitie nu s-au prins ca era cu ei o beizadea trista care-si spala noroiu’ de pe rotile masinii cu Moet? Aia unde erau? Aia care i-au dat acces la datele Politiei nu sunt dati in urmarire generala? Ca doar n-o sa credem ca monovertebratul ala e vreun hacker!
I love Romania! Again.

CITESTE! A APARUT ! Click pe poza:
Cu autograf🤟

Cartea 14 zile in izolare, Silviu Iliuta

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare.   Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.

Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment:

„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on January 27, 2021 00:14

January 26, 2021

De la bloc (152)

Pachetul Silviu Iliuta

Abia astept sa treaca odata campania asta!

  Poate v-ati intrebat vreodata cum arata casa lui  Iron Man…  Baiat fin, cu 114% metal si restul de 15% muschi. FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta Am gustat, e bun, vi-l recomand cu drag la clatite albastre! PS: nu mai trebuie sa spalati farfuriile. Daca aveti niste vecini care nu platesc de 7 ani intretinerea, dar au in parcare un Mercedes nou, sa stiti sa sunt rude cu ele. La naiba, toti romanii suntem! Cica asa se face corect o impamantare la un bloc smecher, nou construit. Numai ca trebuie sa fie pamant adus la de Arsenie Boca. Si sa va rugati sa nu ploua. Mult de tot. Calurile alea, poarcele si vacurile mi-au stricat de tot gazonul cu copiturile! Pana cand pana calurilor?!

Pachetul Silviu Iliuta

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune  Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”. Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei.  Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK   FRAGMENT: „Dimineata unui grasan e asa: Obezuții nu înjură niciodată cu voce tare. Ar fi TREI calorii consumate de pomană, aşa că preferă să o facă în gând. O să arunc rufele mâine în maşina de spălat. De ce mâine? Pentru că mâine am de gând să slăbesc miraculos şi o să fie mult mai uşor. Al doilea pas. Cu multă determinare, plec spre baie, adică pun piciorul stâng în faţa piciorului drept. A doua înjurătură, tot în gând, vine în momentul în care realizez că trebuie să ocolesc scaunul pe care sunt multe resturi de felii de pizza. -Morţii mă-tii de scaun cu cine te-a lăsat în mijlocul camerei! scap cu voce tare. Apoi îmi dau seama că eu l-am lăsat, dar nu mai cer scuze morţilor mamei mele. Ar fi o pierdere de vreme şi alte TREI calorii date neantului. Mă opresc. Un mic popas lângă scaun. Aud soneria telefonului, dar îmi dau seama că l-am lăsat pe pat. Numai un nebun s-ar întoarce trei pași să îl ia. Scaunul cu pizza este la jumătatea distanţei dintre patul meu şi baie. Aşa spune şi la carte: la jumate’ te opreşti şi îţi tragi sufletul! Cred totuşi că era vorba despre cărările de munte sau despre căţărări. (Graşii sunt informaţi. Ei citesc multe cărţi, dar în special cu format mare, tip revistă, ale căror pagini se dau aproape singure.) Mă gândesc serios: Să dau scaunul din mijlocul camerei sau o las pe mâine? O las pe mâine. Cred că asta am făcut şi ieri. Dacă mă gândesc mai bine, scaunul ăla este acolo de vreo lună.

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on January 26, 2021 12:25

Sosoaca a plecat din Sinteza Zilei. Daca pleaca si Gadea, lumea va fi mai curata

Pachetul Silviu Iliuta

Senatoarea Diana Şoşoacă a plecat din emisiunea Sinteza Zilei dupa un schimb de replici cu Mihai Gadea.. Sper ca definitiv.
Acum mai ramane sa se care si Gadea, iar lumea va fi putin mai frumoasa.
Mihai Gâdea: Dna avocat, cu toată dragostea, întrebările în această emisiune le pun eu.

Diana Şoşoacă (către medici): Mai sunt cazuri de gripă, că nu se mai vorbeşte?

Mihai Gâdea: Doamna senator!

Diana Şoşoacă: Da.

Mihai Gâdea: Ce mai faceţi?

Diana Şoşoacă: Foarte bine, mulţumesc, mă interesa şi pe mine să pun nişte întrebări, eu nu ştiu unde este gripa.

Mihai Gâdea: Da, eu apreciez prezenţele dumneavoastră de fiecare dată

Diana Şoşoacă: Dar eu chiar vreau să ştiu.

Mihai Gâdea: Ascultaţi puţin. Să ştiţi o chestie, la o doamnă, e uşor neplăcut şi nu vă dau lecţii publice, dar mă puneţi în situaţia asta, în momentul în care interveniţi absolut peste oricine care vorbeşte este o chestie lipsită de politeţe şi de ştaif

Diana Şoşoacă: Domnule Gâdea…

Mihai Gâdea: Da, doamna senator

Diana Şoşoacă: Cred că cea mai mare lipsă de politeţe o aveţi dumneavoastră

Mihai Gâdea: Ia să vedem, doamna senator, cum?

(Vorbesc unul peste celălalt)

Mihai Gâdea: Dacă dumneavoastră nu respectaţi dialogul, să ştiţi că vă opresc şi microfonul

Diana Şoşoacă: Nicio problemă, este Antena 3, unde oricum se opreşte microfonul şi oricum de-a lungul anului trecut am avut parte de un abuz psiho-emoţional

Mihai Gâdea: Se vede că sunteţi abuzată, să ştiţi, se vede, sunteţi abuzată masiv.

Mihai Gâdea a luat o pauză publicitară, iar cand a reînceput emisiunea, Şoşoacă nu mai era în platou.

CITESTE! A APARUT ! Click pe poza:
Cu autograf🤟

Cartea 14 zile in izolare, Silviu Iliuta

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare.   Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.

Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment:

„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on January 26, 2021 00:12

January 25, 2021

Primul homosexual declarat care ocupa o functie de ministru in SUA.

Pachetul Silviu Iliuta

Pete Buttigieg, primul homosexual declarat care ocupa o functie de ministru in SUA. Pete a studiat la Harvard, apoi Oxford, si se va ocupa de Transporturi.
El apare destul de des alaturi de sotul sau, Chasten, si in ciuda faptului ca e homosexual, nu s-a dezlantuit uraganul, nu a plouat cu sageti de foc si nu a venit sfarsitul Americii.

Baiatul e o capacitate, a fost aproape sa fie numit ambasador al SUA la ONU si va intra in cursa de la presedintie de peste 4 sau 8 ani, iar analistii spun ca va avea ceva sanse dupa ce va avea mai multa expunere media. A fost si primar in South Bend, Indiana, ales deci de oameni. La noi n-ar fi avut nicio sansa.
Coalitia Pentru Familie, aveti legatura!

CITESTE! A APARUT ! Click pe poza:
Cu autograf🤟

Cartea 14 zile in izolare, Silviu Iliuta

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare.   Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.

Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment:

„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on January 25, 2021 13:15

Cand te intrebi la ce e buna Educatia Sexuala uita-te la numerele astea!

Pachetul Silviu Iliuta

Cand va mai puneti problema daca e bine sau nu sa faca educatie sexuala in scoli, aruncati un ochi aici:
17 951 de adolescente sub 19 ani au devenit mame anul trecut.
673 dintre ele sunt deja la a treia nastere
3567 sunt la a doua nastere
674 dintre ele au mai putin de 15 ani (sursa: Eduschool)

Eu as urgenta implementarea acestei materii in scoala! Nunas pune-o niciodata in antagonie cu Religia, pentru ca am vazut ca multi romani fac asta, au comentarii de genul: „da, lasa, bine ca fac Religie!”
Mi se pare total gresit.
Educatia Sexuala, cu o materie adecvata varstei, ar trebui sa se faca in scoala pentru simplu motiv ca multi parinti nu sunt in stare sa isi educe copiii acasa. Cifrele sunt nai mlt decat edificatoare, adica am iesit din zona parerilor perosnale, a lui „mi se pare ca nu e bine” si suntem in realitate.
Priviti cifrele si intrebati-va: „vai, daca invata prostii copilul meu la Educatie Sexuala?”

CITESTE! A APARUT ! Click pe poza:
Cu autograf🤟

Cartea 14 zile in izolare, Silviu Iliuta

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare.   Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.

Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment:

„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on January 25, 2021 09:52

January 24, 2021

Asa arata un certificat de vaccinare din 1906

Pachetul Silviu Iliuta

S-Bogdan Radian:
„Biletul de vaccinare al bunicii mele din 1906. A trait 85 de ani, a trecut prin doua razboaie mondiale, a avut o familie frumoasa in ciuda faptului ca a fost vacccinata.”

Adevarul e ca nu trebuie sa scapam toti.
De aproximativ 300 000 de ani a aparut omul, iar fiecare celula a corpului sau s-a luptat in fiecare clipa sa se adapteze la mediu. Pana atunci au fost alte 3,5-4 miliarde de ani de evolutie si adaptare, de la bacterii pana la ce inseamna azi om.
Oamenii au trecut prin virusuri, prin ciume, prin gripe, epidemii. Avem o lista impresionanta numai din ultimii doua mii si ceva de ani, de cand strangem cat de cat informatii. Doua mii se ani, raportati la anii de cand exista viata inseamna mai nimic. Un fleac. Cate milioane de epidemii si de decimari au fost in timp, naiba stie!
Prin anul 65, in vremea lui Nero, o ciuma a omorat 30 000 de locuitori ai Romei, iar in 165, alta epidemie de ciuma, Antonina, omora 2000 de oameni pe zi, ceea ce insemna enorm. A durat 16 ani!
Niciodata n-am scapat toti.
Din punctul de vedere al Pamantului, al naturii, dpdv al echilibrului planetar, fiecare epidemie a insemnat o reducere drastica a populatiei. Apoi organismul uman si-a revenit, s-a adaptat, a luptat sau unii mai destepti au inventat un leac. La fiecare epidemie au fost indivizi care au refuzat sa primeasca leacul din fel si fel de motive, de la neincredere pana la motive religioase. Daca am fi avut Facebook acum 2000 de ani, azi am fi fost posesorii a milioane de postari despre oamenii rai si Oculta care voia sa vindece oamenii in timpul Ciumei Ciprian, care casapea 5000 de indivizi pe zi.
Din punctul de vedere al naturii, al Pamantului, vaccinul pare a fi ceva nefiresc, fortat. Supravietuiesc speciile cele mai puternice si indivizii care se adapteaza din mers la conditiile de viata. Epidemiile astea apar pentru ca specia trebuie sa se intareasca, sa se adapteze la noi virusuri. Este motivul pentru care noi n-am putea locui pe alta planeta, chiar daca ar avea aer si apa: ne-ar trebui milioane, miliarde, de ani sa ne adaptam la virusurile de acolo. Iar noi, oamenii, trisam: inventam tratamente, vaccinuri, vrem sa traim mai mult si sa salvam si indivizii mai slabi.
In Epoca Bronzului, un om traia 26 de ani, cam cat o vaca azi. In Roma Clasica, nu depaseau 30 de ani. La 28 erai considerat deja batran si intelept.
In Romania, speranta de viata inainte de vaccin si dupa vaccinarea in masa:
1900 – 36,4 ani
1970 – 69,3 ani
2013 – 75 ani
Adevarul e ca asta e istoria. Trisam. Incercam sa salvam mai multi indivizi din specie decat ar face-o selectia naturala. Ne lungim viata. Daca o sa ne duca capul sa avem grija de mediu si sa nu ne distrugem de la poluare, probabil ca peste o suta, doua, de ani vom trai 150 de ani in mod frecvent. Asta fac tratamentele, medicamentele, vaccinurile.

Am scris mult si as vrea sa fie ultima data cand scriu despre tema asta.
Te vaccinezi sau nu, e alegerea ta, dar una care ii poate ucide pe cei din jur. Trebuie sa intelegi asta. E dreptul tau sa consideri ca te pricepi sa citesti prospecte mai bine decat armatele de specialisti care au lucrat la vaccinuri. E dreptul tau sa fii neincrezator, sa te consideri parte a unui experiment, sa crezi absolut tot ce vrei. Oamenii sunt liberi sa creada ce vor si sa faca ce doresc cu corpul lor. Pentru ca adevarul crunt al naturii, al istoriei, e ca mereu au fost sceptici chiar si atunci cand a existat vaccin sau leac si ca niciodata, dar niciodata, nu am scapat toti.
CITESTE! A APARUT ! Click pe poza:
Cu autograf🤟

Cartea 14 zile in izolare, Silviu Iliuta

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare.   Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.

Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment:

„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on January 24, 2021 12:22

Silviu Iliuţă's Blog

Silviu Iliuţă
Silviu Iliuţă isn't a Goodreads Author (yet), but they do have a blog, so here are some recent posts imported from their feed.
Follow Silviu Iliuţă's blog with rss.