Silviu Iliuţă's Blog, page 171

Doar 500 de lei amenda daca iti bati joc de 40 de oameni de la 112!

 
 
 
 

 

O ametita de 16 ani a sunat la 112, de frica s-au mobilizat zeci de oameni, iar la final fata le-a spus ca era suparata pe iuby a ei si asa a crezut ea ca se razbuna pe ala, vorbind cu operatorii de 13 ori. Urmarea: parintii ei vor plati 500 de lei amenda.

De ce nu 50000? De ce nu platesc toate costurile interventiei?! Uriase. De ce nu un an la scoala de corectie, pana ii iese iuby din caput? Pentru ca in Romania si amenzile sunt de rahat. 

Pai altei fete, daca ii vine acum chefutzul sa il supere pe iuby cu un deranj, nici macar nu ii mai este teama sa sune la 112. Pai nu mobilizeaza ea juma’ de Bucuresti? Nu le da ea piste false despre rapitori, soferi, criminali? Ce poate ra sa pateasca in cel mai rau caz, dupa ce isi bate joc de atatea echipe care o cauta? Sa plateasca taica-su 500 de lei amenda! Adica sa renunte la pantofii aia sport pe care urma sa ii comande, gen, si sa o mustre tati cinci minute. La naiba, in randul copiilor rasfatati cu parinti parveniti (iar Bucurestiul e plin) asta ar putea deveni chiar o moda. Ce facem, puiu, de ziua ta? Iti ia tati un ponei sau ne batem joc de aia de la 112? Hai sa-ti iau un 112, ca ponei mai ai.

Dati, ba, amenzi adevarate! Puneti copilul la reeducare! Amendati-i sa ii usture cwrul! Sa o puna tati la munca ani de zile, sa plateasca! Daca e destul de mare sa aiba un iuby, e destul de mare sa si munceasca. 

500 de lei amenda, auzi!

Patru profesori de Limba Romana s-au sinucis azi dupa ce au auzit-o pe Viorica.

 
 
 
 

 

Discursul de azi al doamnei Dancila:

Patru profesori de Limba Romana au hotarat azi, dupa acest discurs, sa-si puna capat zilelor. Citez din scrisorile lor de adio:

Irina B, profesoara, Fieni: “Am suportat un minut, pana a facut cinci dezacorduri. La “acestui tari” am luat un Xanax. Dar la “am sa merg de fiecare inainte” am clacat. Adio, draga tara! Plec in Africa, vreau sa invat maimutele de acolo limba romana. Sunt sigur ca o vor face mai bine. Daca atunci cand ma intorc e tot asta premier, ma sinucid.”

Draghiceanu Cornel, profesor de Limba Romana din 1980, Videle:  “Am avut si elevi prosti. Foarte prosti. L-am avut si pe Vanghelie, la naiba! Dar pana si ala mai intelegea cand il corectam de cinci ori. A fost eleva mea. Consider ca este cel mai mare esec al vietii mele. Nu pot duce aceasta rusine… “

Cecilia Prajeanu, profesoara, 38 de ani: “Sunt tanara, predau de doi ani si am un sot spaniol. Intr-un an l-am invatat limba romana, iar acum se uita la televizor cand apare bomba asta si o corecteaza. Nu-l mai suport, o corecteaza o data la doua minute!”

Vasilache P., profesor universitar: “Viata e gru. Prosti e multi. Am mai vazut cativa, dar ca acest doamna nu exista. E clar ca daca cineva ca ea a ajuns premier, omenirea o ia in jos. Ce urmeaza? Sa fim condusi de o gaina?! Nu, ca asta ar fi un progres.”

Silviu Iliuta–cronicipebune
CARTI LA OFERTA. 3 carti=59 de lei.
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”



 
FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

 

The post Patru profesori de Limba Romana s-au sinucis azi dupa ce au auzit-o pe Viorica. appeared first on Cronici pe bune.

Romania, 2019.

 
 
 
 

Luam scaunelul pe care bunica il punea la vaca, apoi ma intindeam la sarma de rufe. Nu ajungeam si tin minte ca saream pana reuseam miscarea perfecta: sa desfac un carlig din aer. Greu. Imi lua vreo 15 minute, dar in cele din urma izbuteam. Cred ca aveam 7-8 ani si mergeam la tara la bunici in fiecare saptamana. Imi agatam carligul la nas, ma invineteam ingrozitor, apoi spuneam singura rugaciune pe care o stiam de la bunicul. Bine, daca eram destept, as fi spus rugaciunea inainte de a pune carligul la nas. Dar nu eram. Trageam mult aer in piept, deschideam usa wc-ului din curte si ma asezam cu fundul deasupra gaurii de lemn. In timpul asta, scoteam cu taraita aerul pe gura si ma tineam de marginile de lemn, rugandu-ma sa nu cad in hazna.. Pentru ca, inevitabil, gaura aproape ovala era taiata pentru dimensiunile
fundului unui adult. Iar la noi in neam erau adulti cu dimensiuni mari. Jos era Iadul mirositor si plin de muste, iar eu eram despartit de el de o scandurica traforata. De sters, ma stergeam afara, dupa ce ramaneam fara aer si ma prabuseam in fata usii de lemn.
Imi placea mult la bunici, dar astea erau momentele pe care le uram cel mai mult. Odata am facut chiar o incurcatura de mate si m-au dus la spital la Urziceni. M-am abtinut pana mi s-a facut rau si am mancat tone de branza inainte. Imi spusese un pusti din sat ca daca mananci branza nu mai mergi la toaleta.

10 milioane de romani au wc in curte. Pentru ca la noi e mai important sa te fudulesti cu masina din fata casei decat sa iti faci toaleta in casa. Pentru ca la noi au invatat taranii din sat, vecinii mei, sa isi cumpere haine on line din China, dar nu au descoperit puterea miraculoasa a instalatiilor sanitare.
Milioane de copii trec in 2019 prin ce am trecut noi in anii ‘80. Merg zilele astea prin sate, am vazut o Toyota smechera in curtea unuia cu wc aproape la strada. Stiu cati sunt asa, am o casa la tara. Daca pe adulti ii pot intelege, s-au obisnuit asa, ce nu pot pricepe in ruptul capului e cum de isi bat joc de copii in halul asta. Aia mici rupt tabletele in doua, am fost in vizita la o familie care avea wc afara, iar cei doi pusti o ardeau pe iPhone din ala scump, pe care multi dintre noi nu si-l permit. Visul unuia dintre ei, avea 12 ani, era sa vada marea. A invatat engleza de la trei ani, dar e nevoit sa isi faca nevoile intr-o bomba toxica. Vecinii lui se spala la
lighean, dar si-au facut in curte un garaj cu usa electrica.
10 milioane de romani isi fac nevoile la wc-ul din fundul curtii. 10 milioane de romani nu au acces la canalizare. Multi dintre cei care au acces, prefera sa ramana neracordati la retea. Politicienilor si primarilor li se rupe. Ei nu au wc in curte. Niciunul. Statistica e de acum doi ani. L-as vota pe primul candidat care are un program de rezolvare rapida a problemei. De unde luam banii, termene de executie, urgenta. Pe langa problema asta, autostrazile sunt moft. Nu aveti idee cate boli vin de aici.
Suntem in 2019, fratilor! Haideti ca se poate! Orice copil are dreptul la o cacare decenta!

Silviu Iliuta–cronicipebune
CARTI LA OFERTA. 3 carti=59 de lei.
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”



 
FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

 

The post Romania, 2019. appeared first on Cronici pe bune.

Arde Padurea Amazoniana, ba! Ce mare lucru?

 
 
 
 

Cred ca omenirea a luat-o definitiv pe panta indiferentei crase, a nesimtirii totale. Arde o padure, ma! Ce mare lucru?
La jurnale asta e a zecea stire, la “si altele”, dupa 5 stiri cu interviuri aberante cu martori inchipuiti la o crima. Daca mai incape in desfasurator. 20% din oxigenul planetei noastre e produs acolo. Unu din cinci oameni respira aer de Amazon, nu e mare scofala.
In timpul asta, Macron si Putin se trag de sireturi la mare, cu nevestele alaturi, sparg pahare de sampanie prin Rusia, caraghiosul ala de Boris al UK nu mai stie cum sa faca sa iasa din UE, Merkel e in concediu, Trump freaca menta pe terasa Casei Albe pe la intalniri cu presedinti din lumea a treia. Arde Padurea Amazoniana, bre! Aia despre care invatam noi pe la Geografie ca e plamanul planetei. Iar aia mari, care pot trimite forte uriase sa stinga incendiile, freaca duda politicianist, la rece. A, sunt si idiotii, aia care isi fac tricouri cu imprimeuri cu padurea arzand,
ca sa sustina cauza. Astia sunt cei mai tari intotdeauna. Urmeaza sa isi puna poza cu incendiul la profilul de Facebook si au rezolvat cazul. 

Ia uite-l, XL, cu maneca lunga, pe trei variante de culori, cu un nasture de lemn de Amazon, manca-l-ar tata!

Dupa ce ca am siluit Pamantul asta cat am putut, dupa ce ca disperarea asta dupa productie a produs dezastre in China, de mai au putin aia si umbla cu tubul de oxigen pe strada, dupa ce ca noxele au transformat marile orase in niste spatii de gazare, acum stam cu mana in cur.
Nimeni nu face mai nimic. Mare smecherie, arde o padure!
Sefii lumii se arata ingrijorati, niste organizatii se tot dau de ceasul mortii, oamenii nici macar nu realizeaza ce se intampla, pentru ca cei mai multi au lipsit la Geografie si oricum ei credeau ca Amazon e doar un fel de rau, ca Oltul.
Arde Padurea Amazoniana, ce mare lucru?! Niste copaci vechi de sute de ani, doar atat. Cresc altii.
Intr-un univers cu oameni normali, pe o planeta cu oameni normali la cap, acum am fi fost toti cu stopitoarea, cu furtunasul, cu galeata sau cu orice acolo. De la presedinte pana la ultimul om, care o fi ala. Intr-o lume normala, sefii de state ar fi mutat urgent fonduri uriase de la aparare pentru a trimite elicoptere si avioane care sa arunce apa. Intr-o lume normala….
Noi stam sa cada planeta asta pe noi, o ingropam in munti de plastic, o axfisiem pe alocuri, omoram specii pe banda rulanta, iar acum asistam nepasatori cand plamanii nostri dispar.
Intr-o lume normala, parca n-am fi atat de prosti. Si de aia o sa murim. Daxa nu acum, peste cateva sute de ani. Suntem cea mai proasta specie care a evoluat vreodata pe Pamant, singura care nu produce nimic util pentru natura, ci doar distruge. Nu mai ajuta niciun like, niciun share, eu aici scriu fix pentru mine si absolut degeaba, prea putini constientizeaza ce se intampla. Si eu sunt din categoria inutililor revoltati pe net. Daca ar fi ceva de capul meu, as fi acum un mare militant prin Green Peace sau cu butoiul cu apa langa Amazon. Suntem mult prea plini de noi si prea ocupati sa ne ingropam in bani si betoane ca sa avem timp de salvat planeta pe care noi o  ucidem.  N-o sa realizam nici in ultima clipa ca suntem asasinii propriei noastre planete. Sau vrem sa fim, dar n-o sa reusim. Ea o duce mai bine fara noi.  E doar o chestiune de timp pana la marea rejectare.

Silviu Iliuta–cronicipebune
CARTI LA OFERTA. 3 carti=59 de lei.
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”



 
FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

 

The post Arde Padurea Amazoniana, ba! Ce mare lucru? appeared first on Cronici pe bune.

Cinci minute pe Digi Sport Trinitas.

 
 
 
 

 

Am dat si eu 5 minute pe Digi Sport si am avut impresia ca ma uit la Trinitas. Becali, prezentandu-si noul antrenor (stanga):
-L-am ales ca e crestin, ca asa vreau eu sa fie ca asa e filosofia mea asa cum altii au alte filosofii! Cum m-a convins? Mi-a citit din Imparatul, adica mi-a spus din psalmi, nu din Imparatul ala mare. El, antrenorul, se duce acum la jucatori, ca si-a scris el pe hartie niste canoane, are el niste canoane ale lui si vrea sa le zica la jucatori. Acum merg cu el ca ne ajuta Domnul si batem pe portugheji. Doua, trei le dam, asa vrea Domnul, daca nu vrea, ma pesepseste. Pe el (cel din dreapta, Tudor barbosul) l-am adus aici ca sa vi-l arat. El e mana si ochiul meu la echipa, e credincios!
Tudor cel credincios este genial la fotbal, iar masurile sale sunt cele mai tari. I-a dat o idee buna acum o luna, l-a pus sa construiasca o biserica aproape de vestiarul echipei.
A luat cuvantul antrenorul:
-Am venit aici pentru ca am venit sa lucrez pentru un crestin.

Tudor Rasputin a depus juramantul tacerii. O vorba n-a scos.

Doamne Fereste!

.

 

Silviu Iliuta–cronicipebune
CARTI LA OFERTA. 3 carti=59 de lei.
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”



 
FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

 

The post Cinci minute pe Digi Sport Trinitas. appeared first on Cronici pe bune.

Un primar PSD crede ca oamenii din diaspora sunt niste slugi occidentale, gunoaie, bovine, spalatori de bude…

 
 
 
 
 
Un primar PSD, un meltenache din Pestisani-Gorj,  crede ca oamenii din diaspora sunt  niste slugi occidentale,
gunoaie, bovine, spalatori de bude…

 
Ba, primar PSD, sau primat, eu consider ca ai dreptate. Oamenii aia din diaspora sunt niste slugi occidentale intr-un singur sens: le-a intrat in sange prostia aia de corectitudine occidentala si nu le mai vine acum sa vina si sa ii scoata din casa cu furcile pe toti nesimtiti de primari care isi bat joc de el. Cred ca toti romanii suntem slugi, bai primare, pentru ca tu, smecheras de PSD cu facturi incasate de la Complexul Energetic Oltenia 121.905 lei (suma cu care figura la data de 31.08.2015), iti permiti sa vorbesti asa de niste romani. “Totodata, a primit bani de la stat pentru lucrari la stadioanele din Scoarta si Pestisani si ca sa puna termopane la liceul din Pestisani”-ziare.com.
Bai primarache, aia de afara sunt boi, cum le zici tu. Si prosti pe deasupra! Pentru ca in loc sa isi vada de vietile lor in tarile alea normale care i-au primit, ei trimit bani acasa, iar baietii aia din sat, neamurile lor,  reusesc sa supravietuiasca. Altfel, cu minunata pricepere a PSD, cu programul ala de guvernare facut la betie de Valcov, cu primari care au contracte cu Statul, ca tine, oamenii aia mureau de foame. Sau se vindeau pe ulei si zahar, ca alegatorii matale.
Si iti mai spun ceva, desi sunt sigur ca nu intelegi: mai bine un spalator cinstit de bude in Occident, decat un primarache hot, plin de el si prost!
Silviu Iliuta–cronicipebune
CARTI LA OFERTA. 3 carti=59 de lei.
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”



 
FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

 

The post Un primar PSD crede ca oamenii din diaspora sunt niste slugi occidentale, gunoaie, bovine, spalatori de bude… appeared first on Cronici pe bune.

Ultimul stinge lumina.

 
 
 
 

 

Am pierdut de-a lungul anilor atatia prieteni si colegi incat uneori ma gandesc ca sunt mai putini cei care au ramas. Cred ca in Romania am ramas doar astia prea fricosi, care ne dam patrioti, ori aia cu parinti batrani care nu vor sa plece, ori idealistii, aia care chiar cred ca pot schimba ceva intr-o tara de oameni care se vand pe mititei si bere la pahar de plastic.
Ultimul prieten care a emigrat mi-a zis, cu o zi inainte de ziua lui, ca nu ne mai vedem la bere, trebuie sa plece putin, probabil sase luni. Acum e inginer in Canada, iar asta se intampla prin 2004. Nu ii place foarte mult, dar de cate ori se intoarce in tara sa isi faca dintii, isi da seama ca nu se mai poate acomoda. El e din alt univers, nu mai poate pricepe in ruptul capului cum de suni de 15 ori la Mediu sa le spui ca pute de la groapa de gunoi, iar aia rad de tine. Omul traieste in utopia lui, numita Canada.
Altul a gasit un salariu de patru ori mai mare, la Londra. Cu o zi inainte de a pleca tragea la sorti intre Londra si Paris. Cu doua zile inainte de a pleca s-a certat cu seful sau. Muncea ca sclavul la o corporatie, i-a cerut aluia sau o marire de salariu de la 800 la 1000 de euro si a fost refuzat. L-au adus pe unu pe 600, pentru ca noi ne vindem ieftin si avem vocatia de a sta mereu capra si a ne gudura pe langa sefu’.
Cei mai multi au plecat in neant, fara nimic aranjat. O prietena a spus ca sigur se intoarce, vrea sa vada cum e in Spania. A plecat in 2010. Nu mai vine nici in vacanta.
Alta fosta colega era convinsa ca se va intoarce in Romania, dupa 5 ani de stat la Roma, si isi va deschide o afacere. S-a intors in mai 2017. In iulie 2017 a plecat din nou, definitiv, dupa ce nu stiu ce destept de la Mediu i-a sugerat ca ar merge o spaga, chiar daca era in legalitate, iar primaria a schimbat o hotarare, apoi i-a cerut brusc o taxa de 3000 de lei. Au lasat-o nervii.
Am o prietena in UK. De cate ori imi scria de acolo, imi spunea ca de abia asteapta sa scape de englezi si sa deschida o pensiune in Romania. Anul trecut a venit in vacanta, si-a cautat o pensiune de vanzare, si s-a cazat la ea sa vada cam ce clienti va avea. Dupa o noapte cu niste ghiolbani scandalagii in camera de langa si un mic dejun cu manele, a luat bilet de avion si s-a carat la Londra. A spus ca daca asta e profilul turistui roman, s-ar condamna pe viata daca ar investi in Romania.
Treizeci si patru de plecati numar numai acum, la prima mana. Nu cred ca se mai intoarce vreunul.

Ieri a plecat un coleg, maine altul. S-au dus unde se castiga mai bine. Absolut de inteles, amandoi sunt foarte buni, iar tara asta de cacat nu le ofera nici un sfert din cat ar merita. Cam asta e. Se vor intoarce si ei, peste 9 luni. Asta daca nu vor veni atunci cu bagajele la aeroport, iar in taxi, in masina unei firme detinuta de un mafiot cu pile la primarie, nu vor vedea insirate pe marginea drumului, de la Otopeni la Bucuresti: lantul de magazine al unui fost securist, firma de paza a unui interlop, spatiile comerciale care se dau pe pile si spagi, dobitocul care isi varsa scrumiera pe geam, motociclistul cel smecher care o taie printre masini si o ambaleaza pana la asurzirea tuturor, daca nu cumva vor auzi la radio stiri despre aceeasi tuta agramata de la guvern, despre aceiasi corupti si populisti de la conducere, plini de vorbe cu lapte, miere si rahat.
Se vor intoarce peste 9 luni. Daca nu cumva isi vor suna sotiile de pe drum si le vor spune: “Stiti ce? Ia impachetati voi repede, ca avem avion diseara!”
Si ramanem noi. Lasii. Cei care trebuie sa aiba grija de batrani. Si idealistii-niste prosti cu acte, care chiar cred ca tara asta se mai poate schimba in timpul vietii lor.

.

 

Silviu Iliuta–cronicipebune
CARTI LA OFERTA. 3 carti=59 de lei.
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”



 
FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

 

The post Ultimul stinge lumina. appeared first on Cronici pe bune.

Cam asa e pe la noi…

 
 
 
 

 

Abia acum a ajuns si la mine postarea asta. Ireal. De necrezut. Din viata noastra:

Silviu Iliuta–cronicipebune
CARTI LA OFERTA. 3 carti=59 de lei.
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”



 
FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

 

The post Cam asa e pe la noi… appeared first on Cronici pe bune.

Cele mai tari oferte din magazinele patriei. (188)

Căţei cu aromă de pui??

Doamna/domnule care ati scris afisul, Diseară, o să ies cu cainele meu la o bere si vă chem.

Vă rog pe dumneavoastră să il gustati, dacă nu vă supăraţi.

Eu nu mănanc carne zilele astea.

Dacă are gust de caine e un ţepar nenorocit!

Un pecior, două pecioare? Logic, v-ati gandit că  e de la:  un fecior, două fecioare.

Să nu căutaţi pluralul cuvantului neuron!

La dumneavoastră n-are.

E magazin coreean?

Pisicuţă aia albă e aşa de drăguţă şi are o blană atât de moale şi frumoasă!

Sper că o livrati jupuită, nu ca în poză!

De penal de politică  am auzit, dar nu stiam că acum ii ia DNA-ul incă din scoala generală.

Stiti ce nu inteleg eu: cum vă dati seama care sunt viitorii politicieni?

Fură din magazin?

Numai la noi tevile de 6 metri au fix 7 metri!

Ati place ku kapshune?

Cititul desteapta! Oferta:

The post Cele mai tari oferte din magazinele patriei. (188) appeared first on Cronici pe bune.

Cele mai tari oferte din magazinele patriei. (187)

Adică, cu acest gel se masează zonele intime? Sau faţa partenerului de..masaj?

Ambele? In acelasi timp?

Iertati intrebarea, o retrag.

Asadar, varza de China care ajunge in Romania creste in Polonia si e vanduta de unguri.

Acum inteleg si eu de ce pepenii de Dăbuleni se coc in Turcia si sunt vanduti de indienii din Piata Rahova.

Nu vă mirati, nu vă minunati! Acesta este primul wc portabil din lume!

Dacă esti prins in trafic, in lift sau orinde te apucă, scoti din buzunar incăcătorul universal si..poc!

Bine, oricum te faci de ras si va trebui să faci curat după aceea, dar măcar le poti spune celorlalti:

„Ce vă uitati asa la mine? Am voie! Posed un incăcător!”

Asta numesc eu: casolete la mare modă!

Cele mici au cate doi teroristi inclusi, cea mijlocie are trei, iar cea mare include un tanc si un aruncător de grenade.

Aveti grijă, aceste casolete nu suportă carnea de porc si nu prea stiu de gluma!

Nu spuneti bancuri in preajma lor!

Cel mai sincer anunt. Mai trebuie sa scrie si de cat trebuie sa fure zilnic, sa fie treaba clara.

Parizer cu gustul Romaniei, made in Germany. Ati uitat sa scrieti: asamblat in China.

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.  Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

The post Cele mai tari oferte din magazinele patriei. (187) appeared first on Cronici pe bune.