Silviu Iliuţă's Blog, page 150
October 31, 2019
A construit si Firea un spital. Cu 2.858 de lei un vas de toaleta!
Cam tot ce e cumparat acolo e la pret exorbitant si, zice Libertatea, furtul e de aproximativ 15 milioane de euro.
Asa face un spital doamna Firea, da?
Daca ar fi sa inteleg ce se intampla cu vasul ala de wc de ajunge de la 272 de lei la de mai mult de zece ori pretul, as zice asa: pretul se dubleaza la prima mana, pentru ca trebuie sa castige si firma de la care se iau vasele, iar o parte din bani sunt para-ndarat catre cei care fac achizitia. La a doua mana intra pe fir o firma care face achizitia, care mai pune de 4-5 ori valoarea initiala. Pentru ca toata lumea trebuie sa manance din vasul ala de wc: de la prietenii partidului pana la prietenii prietenilor partidului si primarul. Pai primarul traieste pe mia aia de euro salariu?:))
Apoi partidul? Pai cum hranim partidul? Mai punem de vreo trei ori pretul, sa se stranga bani acolo la trezorerie, pentru campania electorala.
Daca ar fi sa inteleg cum functioneaza, asta as spune. Dar nu ma pricep, na…
Acum ganditi-va ca astea sunt mizilicuri. Contractele mari nu-s la construitea spitalului Gomoiu, nici pe departe. Primaria are pe mana 2 miliarde de euro pe an buget. 1,1 milioane le-a cheltuit pentru spoturi pe radio si tv care sa laude primaria, implicit pe Firea. Asta ar trebui sa fie ilegal, dar nu e. Banii publici sunt folositi pentru a face imagine unui primar, da? Despre asta vorbim.
Cand va fi duminica votarii, la asta sa va ganditi, atunci cand va va fi prea lene sa iesiti din casa: sunteti atat de fraieri incat sa va lasati furati in halul asta? Daca raspunsul e da, stati acasa sau mergeti la soacra si dati iama in oala de sarmale, apoi vaitati-va 4 ani pe facebook ca va fura astia.
The post A construit si Firea un spital. Cu 2.858 de lei un vas de toaleta! appeared first on Cronici pe bune.
Asa avem un dar din a ne face idoli din toate nulitatile.
Acum vreo doua luni, am publicat pe pagina mea cateva capturi ale postarilor marii creatoare Dana Budeanu. Fata scria ca la scoala ajutatoare de intelectuali cu patru clase, injura tot ce prindea, iar coerenta ideilor era undeva spre zero. Era ca si cum ai lasa la tastatura un baiat cu patru clase, beat mort, noaptea, pe la 1.
Dupa postare mi-am luat, pe pagina mea, toate injurarurile posibile. De la „ba, cretinule, n-o intelegi tu pe Dana, esti prea redus mintal!” pana la „Dute in mortii mati, Iliuta, de bou!”
Mesageria imi era plina cu vorbe de duh, injuraruri si un penis in stare erecta, trimis de Cornel, fanul Danei.
Nu e vorba despre mine aici, sunt convins ca asta ar fi patit orice om care are o anumita vizibilitate si care ar fi postat ceva despre ea. Pentru ca noi avem un talent: ne facem idoli din toate nulitatile.
Daca isi bate unu’ amanta la tv, in Romania, pagina lui de fani se tripleaza ca numar. Vezi cazul Gutza. Daca o nulitate agramata urla pe la mitinguri imediat vin sute de mii de fani. Vezi Floricica Dansatoarea.
Budeanu, difuzata de Pro tv, umflata de astia pana la alura de vedeta, venea de pe alta pozitie, avea o oarecare credibilitate. Are si acum fani, nu putini. In mod normal, daca Pro avea un departament de PR decent, Danuta nu apuca sa fie pe post la a doua postare mizerabila pe Facebook. Azi au dat-o afara. Greu, foarte greu. De unde inteleg ca nici la Pro nu mai sunt standardele de pe vremuri, cand vedetele aveau un contract mai gros decat cartea de telefoane si nu aveau voie sa vorbeasca nici la evenimente fara sa isi sune agentul de PR. Standardul a scazut mult la Pro, dovada ca Brigitte si Pastrama au ajuns vedete la ei pe post. Mizerabil!
Dana nu mai e pe post. Dar fanii Danei? Astia raman, astia sunt activi, astia o idolatrizeaza pe fatuca asta care o imbraca pe Firea, plagiaza carti (cautati de net in Catavencii) si o sfatuieste pe Dancila in materie de haine. Fatuca era pe cai mari si are si acum fani. Iar asta inseamna ca in curand o va lua alta televiziune care o va face si mai mare decat este. Dupa o perioada de pauza, de curatire, pe cerul Romaniei va straluci o noua mare stea: Dana Budeanu.
Pentru ca asa suntem noi, ba!
The post Asa avem un dar din a ne face idoli din toate nulitatile. appeared first on Cronici pe bune.
Haideti ca se poate!
O initiativa excelenta a Europa fm: spatiu de publcitate gratuit pentru cei care atrag fonduri pentru Spitalul de Oncologie pentru copii. Mi-as dori mult ca ea sa fie copiata de celelalte radiouri, ziare si televiziuni.
Intr-un oras in care primareasa capitalei nu face nimic, ba chiar are tupeul sa se ia de un proiect pe care primaria trebuia sa il faca, avem o singura arma in lupta contra prostiei si cocalariei: solidaritatea.
Bravo, Europa fm:
“În contextul scandalului declanșat de Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, împotriva proiectului “Noi construim un spital”, desfășurat de fundatia “Dăruiește viață”, Europa FM a decis să acorde spații gratuite de publicitate pentru promovarea acestei initiative, care urmareste finantarea din donatii a primului spital public de oncologie pediatrica.
Decizia postului Europa FM vine după ce, la începutul lunii octombrie, la sesizarea corpului editorial, Europa FM suspendase deja campaniile publicitare cumpărate de Primăria Capitalei și difuzate pentru o scurtă perioadă de timp. În emisiunea Deșteptarea de astăzi, jurnalistul Moise Guran a facut publică această decizie, anunțând și că banii încasași deja vor fi returnași.
“Avertizăm colegii de breaslă, jurnaliști, precum și conducerile posturilor radio și de televiziune unde aceștia activează, că această publicitate otrăvită ne decredibilizează ca breaslă, ridicând opiniei publice semne de întrebare în privința obiectivității cu care este relatată activitatea Primarului General, Gabriela Firea, și a instituției pe care o conduce.
Consideram că acceptarea generoaselor campanii de publicitate cumpărate de Primăria Capitalei pentru promovarea unor proiecte făcute din bani publici, nu pot avea nicio justificare comercială propriu-zisă și reprezintă în realitate publicitate electorală mascata în favoarea PSD și a Primarului General al Capitalei, Gabriela Firea.
Mai mult, astfel de campanii pot crea o imagine pozitivă unor achiziții dubioase, cu iz penal, așa cum este cazul Spitalului Gomoiu (dezvăluit de “Libertatea”), în care au fost supraevaluate achizițiile de materiale și echipamente, dar, în același timp, din bugetul de 46 de milioane de euro, 1,1 milioane de euro au fost alocate pentru cumpărarea de publicitate radio și tv, inclusiv pe Europa FM, pentru o scurtă perioadă de timp”.
Europa FM invită și celelalte radiouri și televiziuni să se alăture demersului nostru de a refuza campaniile din bani publici ale Primăriei Generale, considerând că atât un astfel de refuz, cât și susținerea inițiativei “Noi construim un spital”, sunt forme de apărare ale societății.”
The post Haideti ca se poate! appeared first on Cronici pe bune.
October 30, 2019
“Noi nu vrem o sarbatoare pagana!”
M-am plictisit sa primesc mesaje la Silviu Iliuta, de genul: “cum poti sa spui ca trebuie sa sarbatorim Halloween? Cum sa ii lasam pe copiii nostri sa sarbatoreasca ceva PAGAN, Iliutaaaa?!”
Ca sa scurtam macaroana: copiilor nu le pasa ca sarbatoarea e pagana sau nu. Ei vad masti, distractie, dovleci si atat.
Iar dvs., astia mari cat o tooot ardeti cu sarbatoarea pagana, habar nu aveti ce vorbiti. Craciunul, spre exemplu, de care ne bucuram toti, apare mentionat pentru prima data prin anul 336 dHr, iar data de 25 decembrie a fost aleasa ca sa fie bine pentru toata lumea, iar prin asta inteleg ca trebuia sa pice la Solstitiul de Iarna, atunci cand multe culturi din jurul Mediteranei si din Europa sarbatoreau prin mese copioase. Stiu ca e un soc pentru astia care o dau inainte cu paganii, dar adevarul e ca nimeni nu stie data nasterii lui Iisus. E o conventie acceptata. Un Papa a ales ziua de 25 decembrie, ca raspuns la Saturnaliile romane. Pe concurenta, cum s-ar spune.
Mai mult, dragi antipagani! E mai mult! Aprinsul lumanarilor, sarutul sub vasc, faza aia cu cadourile, cand va dati sosetute si izmene intre voi… toate astea au legatura cu scandinavii. Sunt suta la suta din cultura lor. Deci, v-ati prins? Pagane, ma!
Ca sa nu va mai zic de Mos Craciun, era initial albastru (dar si verde, violet, maro, rosu sau combinatii intre culori, in unele ilustratii avand chiar vesta galbena). Apoi a venit Coca Cola, in anii ‘30, si l-a facut rosu, in cea mai buna campanie de marketing din istorie.
Rezumand: Halloween e sarbatoare pagana, ha?
Spuneti voi, toti cei care sarbatoriti Craciunul: in stil scandinav, intr-o data stabilita de un Papa care voia concurenta pentru a sarbatoare romana, pe o data de care nu e nimeni sigur si care e doar o conventie stabilita la peste 300 de ani de la nasterea lui Iisus, bucurandu-va alaturi de un Mos Craciun care e inventia unui nene de la departamentul marketing al unei firme de racoritoare, care a platit un desenator sa faca un Mos rosu pentru a creste vanzarile iarna. Erau oameni, in SUA de exemplu, care il vedeau imbracat in rosu, dar daca aluia de la Marketingul Coca Cola ii placea mai mult rozul, azi defilati toti pe strazi in costumase roz bombon si fuxia.
Desteapta treaba, ai?
Lasati copiii sa se bucure de bomboane si extrageti-va betele din partea dorsala! Lasati-i sa sarbatoreasca si Ziua Zeului Vant de la triburile pierdute din Amazon. Nu le luati bucuria cu prostiile voastre de adulti!
Cititul desteapta!
The post “Noi nu vrem o sarbatoare pagana!” appeared first on Cronici pe bune.
“4 ani de la Colectiv, dar noi – noi toți – continuăm să ardem”.
Un mesaj pe care l-am citit cu greu pana la final. Este al Alexandrei Furnea, supravietuitoare de la Colectiv. N-am cuvinte.
“Privesc cerul mohorât de octombrie pe fereastra sălii de operație. Norii au format peste soarele tomnatic un scut, ca și cum ar vrea să apere Pământul de el. În timp ce aștept să își facă anestezicul efectul, îmi ocup mintea cu gândul că lunile acestea friguroase nu sunt altceva decât încercarea naturii de a vindeca pielea arsă de vară a planetei. Mi se înfioară cicatricile sub crema cu lidocaină și îmi strâng prosopul steril în jurul trupului. Cumva, imaginea pe care am evocat-o îmi face rău așa că îmi iau ochii de la geam și privesc în jur. Sala este de un alb impecabil și strălucește de curățenie. Aparatura nouă așteaptă cuminte sosirea medicului care pregătește instrumentarul în încăperea de alături. Este a șasea procedură de needling chirurgical pe anul acesta și operația a fost planificată pentru data de 29 octombrie. Toată viața, dacă vreau să fiu bine, va trebui să vin la needling și la operații de reconstrucție. Toți vom trebui să facem asta, pentru ca cicatricile noastre să nu devină și mai bolnave. Mâine se împlinesc 4 ani de la incendiu.
– Alex, ești pregătită să începem?
Chirurgul a intrat în sală și îmi zâmbește cald. Ține în mână rola de titan cu ace lungi cu care îmi va face intervenția. În timpul acesteia, cu dibăcie, medicul plimbă instrumentul peste cicatricile mele dure și aderente. Trebuie să apese cu putere pentru ca acele să pătrundă adânc prin țesutul îngroșat, care a crescut haotic peste arsuri. Rola perforează dantelăria bolnavă de pe trupul meu pentru ca, în rănile provocate, să apară carne nouă, sănătoasă, care să înlocuiască treptat platoșa rigidă care mă strânge ca o armură ce mi s-a lipit de oase.
Îi spun doctorului că sunt gata și mă întind pe patul de operație. Cu blândețe, chirurgul își așază consolator mâna pe spatele meu, și mă anunță că se pune pe treabă. Simt presiunea rolei pe brațul și pe umărul stâng, apoi milioane de înțepături îmi pătrund în cicatricea dură și diformă, pe măsură ce instrumentul se plimbă pe mine și îmi acoperă toată partea aceea a corpului cu răni sângerânde. Medicul mă întreabă despre familia mea, ce mai fac nepoțeii, cum se simte mama. Îmi vorbește pentru a-mi abate gândurile de la durere. În mod normal, o asemenea procedură se face cu anestezie totală, dar am ales-o pe cea locală deoarece, din cauza numărului mare de operații de reconstrucție suferite până acum, de când mă grăbesc să fac cât mai multe, organismul meu tolerează mai greu narcoza. Riscurile de efecte secundare periculoase sunt mici dacă ești treaz în timpul intervenției, însă suferința fizică este mai mare. Cu toate acestea, chirurgul german se asigură că durerea va fi suportabilă verificând mereu ca pielea să fie amorțită. Dacă ar deveni prea intensă, ar refuza să continue operația. Aici nu există „trebuie să înduri”, „e, nu te doare chiar așa!” și „nu mai plânge atât, că ți se face rău”. Aici, când pacientul spune că nu mai poate, medicul se oprește. Recunosc că la început, am fost uimită că poți să deții un control atât de firesc asupra propriei suferințe. Eu veneam dintr-o lume în care să te doară tare și să nu poți să spui „gata” era ceva normal.
Rola scoate un sunet specific în timp ce îmi intră în cicatrici și trece prin și peste ele. Este ca și cum zeci de ceasuri au luat-o simultan razna și au început să ticăie apăsat și haotic, pentru a număra invers, spre 2015, secundele unui timp care s-a cuibărit în carnea mea. Ascult tic-tac-ul rolei și mă gândesc că tot nu mă doare așa de tare ca atunci când făceam băița de la Spitalul de Arși. Deseori, chirurgul se oprește și mă întreabă dacă mai pot. Pare mereu surprins când spun „da”, dar continuă pentru că vrea să mă ajute să mă fac bine. Ne cunoaște povestea și știe despre dușul fără analgezie din cada verde. Nu își închipuia că așa ceva mai este posibil în secolul acesta modern. Nu i-am spus, dar cred că s-a stricat ceva în mine în zilele acelea în care zăceam cocoșată și dezvelită de piele, goală trupește și sufletește, în salonul de băi de la SCUPRA. Cred că o parte din mine – ceea ce mai rămăsese din fata care a reușit să iasă din container după ce focul se îndestulase – a pierit acolo și s-a îngropat undeva adânc în mine, ținând în brațe durerea aceea de nenumit, față de care orice altă durere pare să pălească. Strângând-o tare, așa încât să nu scape vreodată afară, pentru că ar pustii totul în cale.
Medicul mă ține de mână în timp ce dreapta lui lucrează acum cu iscusință pe spate. În zona coloanei vertebrale, cicatricea în care terminațiile nervoase bolnave încearcă să se repare este mai sensibilă și aici durerea este vie. Rând pe rând, rola călătorește peste toate rănile mele și le perforează pentru ca sângele care curge din abundență să „spele” din interior fibrele defecte de colagen care se încăpățânează să crească și să se lipească de oase, tendoane și de mușchi. Este o consecință a infecțiilor intraspitalicești din cauza cărora arsurile nu s-au putut vindeca. Organismul a încercat disperat să ridice o fortăreață de carne nouă, dar microbii, soldați neînfricați mereu de partea răului, au consumat tot ce au găsit în cale, așa că, zi de zi, trupul o lua de la capăt, pierzând luptă după luptă și construind mereu structuri tot mai șubrede și mai urâte. Medicii din România coseau piele sănătoasă peste răni devorate de bacterii și, de fiecare dată, încercau să elimine carnea bolnavă săpând tot mai adânc, pentru a ajunge la țesut curat. Dar orice ar fi făcut, noi tot murdari rămâneam, pentru că ei lucrau cu instrumente murdare, în săli murdare, cu suflete, deseori, la fel de întinate. Procesul de hipertrofiere severă este cea mai des întâlnită complicație severă în cazul arșilor infectați. La 4 ani de la incendiul din Colectiv, chirurgul german nu repară doar ceea ce a stricat focul, ci și ceea ce a distrus corupția. Va trebui să facă asta cât timp trăiesc – cât timp trăim. O viață petrecută în schele, reparând, peticind bucăți de trup și de suflet, pentru a opri la porți întunericul care s-ar strecura lesne prin crevasele ființelor noastre, și ne-ar fura și ceea ce ne-a mai rămas din cei ce am fost cândva.
Urmează acum brațul drept. Apoi antebrațul și mâna. Când rola ajunge la cicatricea de la încheietură, medicul se oprește din nou și mă lasă să respir adânc câteva clipe. Aici doare mai tare. Cu grijă, chirurgul începe ușor, apoi crește intensitatea procedurii. Întorc capul și îmi îndes chipul în pernă, căutând atingerea moale a prosoapelor sterile. Deși pare fără sens, gestul mă ajută să mă liniștesc. Câteodată cântăm, eu și doctorul A, până când e totul gata. Alteori înjurăm în glumă. De obicei, medicul se străduiește să mă facă să râd povestindu-mi lucruri haioase care alungă cea mai urâtă stihie a durerii – teama. Aici, nu mi-e niciodată frică, așa cum îmi era înainte, când credeam că voi muri în cadă sau noaptea într-un pat murdar de spital, printre așternuturi însângerate, mânjite cu fragmente din mine, cu scutecul făcut ghem peste neputința mea.
– Am terminat, Alex! exclamă bucuros doctorul și mă felicită sincer pentru curaj și pentru cumințenie.
Cu comprese sterile umede, îmbibate în dezinfectant, mă șterge cu delicatețe de sânge și, când sunt curată, aplică pe cicatricile tumefiate un ulei cu vitamine, necesar vindecării. Asistenta mă ajută să mă îmbrac și se asigură că mă simt bine. Mă duce în salonul meu, la fel de curat ca sala de operație și mă lasă să mă odihnesc în pat, nu înainte de a mă asigura că ea este acolo pentru mine și că, orice aș avea nevoie, îmi va aduce, mai ales dacă mă doare. Îndată ce a plecat, mă ridic în capul oaselor și privesc din nou pe geamul mare din încăpere. Ascult cum bătăile apăsate ale inimii mele se domolesc și lasă loc susurului picăturilor de ploaie care se aștern peste lume, dincolo de fereastră. S-a întunecat cât timp acele au încercat să țeasă din mine un trup mai sănătos iar albeața salonului contrastează și mai tare cu cerul plumburiu de octombrie care, acum 4 ani, mi-a condus pașii către strada Tăbăcarilor 7, în data de 30. Închid ochii și îi deschid brusc pentru că, dincolo de întunericul pleoapelor, se desfășoară flăcări pe un tavan pe care îl știu pe de rost din coșmaruri. Sunetul lin al ploii se transformă în vaierul focului și în țipetele lor, ale celor care nu vor putea niciodată să se mai uite la un alt octombrie, dintr-o salon de spital, însângerați dar vii.
Încet-încet, efectul cremei anestezice trece iar durerea devine mai vie, dar e suportabilă. Nu am nevoie de analgezic, dar știu că dacă l-aș cere, l-aș primi îndată pe cel mai bun, doar ca să nu sufăr, nu ca înainte, nu ca atunci, cu Ketonalul. Gândul acesta mă consolează: că sunt departe de foc, departe de cei care nu s-au îndurat de mine nici atunci când plângeam cu sughițuri și lumea se prăbușea în jurul meu, în cenușă și în piele moartă. Deși știu că mă mint, îmi spun că nu voi mai trece niciodată prin ceva atât de cumplit ca accidentul și ca iadul din spital. Dar sunt conștientă că atâta timp cât România nu învață nimic din Colectiv, sunt șanse să mai ajung pe mâna lor. Să mai ajungem cu toții, arși, nearși, oameni de rând – oricum suntem una. Certitudinea aceasta, care a devenit o teamă bântuitoare, imposibil de învins, mă doare mai tare decât orice, dar parcă tot mai puțin decât chinul de atunci, din cadă, iar asta mă sperie.
Mai închid ochii o dată iar acum nu văd decât fantomele luminoase ale becurilor din salon. Vreau să adorm înainte ca formele inofensive să devină roșiatice și să înceapă să ardă. Nu am foarte mult timp la dispoziție. Nu durează mult și începe din nou. 4 ani, îmi șoptesc, în timp ce trupul meu îmi cere liniște. 4 ani, îmi spun, în timp ce număr în gând operațiile și mă opresc când ajung la 24. 4 ani, zic cu voce tare, știind că mă așteaptă o viață întreagă de zile ca acestea, după o singură noapte în care s-a concentrat tot răul zecilor de ani de când țara noastră este la rândul ei un trup în suferință, care arde. 4 ani, în timp ce întunericul se lasă peste micul spital și aduce cu el, drept musafiri nepoftiți, spectrele în lințolii maculate ale unei nopți care nu trebuia să se termine așa. Ele se târăsc și agonizează pe pânza minții, umbre sărmane care miros urât a fum și privesc cu ochi triști, de cenușă, direct în sufletul meu. Au chip de om, dar nu mă pot uita la ele pentru că mi-e teamă că le-aș recunoaște.
30 octombrie nu a fost doar o noapte, ci a continuat și după, pe asfaltul din fața clubului, unde s-a călcat peste mâini întinse după ajutor, în spitale, unde minciunile au permis mizeriei să se ascundă în carnea noastră, ucigând, în sala de judecată, unde adevărului i se pune palma peste gură, în tot ceea ce este acum România, 4 ani mai târziu: o șansă la schimbare, ratată. 4 ani de la Colectiv, dar noi – noi toți – continuăm să ardem”.
Alexandra Furnea.
The post “4 ani de la Colectiv, dar noi – noi toți – continuăm să ardem”. appeared first on Cronici pe bune.
Firea isi bate joc de 260 000 de oameni.
Astazi, Firea a inchis telefonul cand Florin Negrutiu a intrebat-o la Digi daca regreta ca i-a jignit pe donatori prin postarea mizerabila luata de la Dana Budeanu.
Daca te numeri printre cei 260000 de donatori, sa stii ca azi Firea si-a batut joc de tine. Nu de Negrutiu a fugit ea azi, ci de tine. Cel care o platesti.
260 000 de donatori a avut spitalul. 246 000 de voturi a avut Firea. Ca sa stim despre ce cifre vorbim.
Am auzit-o spunand: “dau bani pentru cladire”. Ca si cum ar da din buzunarul ei personal. Pentru ca astia care sunt pusi sa administreze ajung sa creada ca lor le apartine tot. Ii veti auzi pe toti primarii parveniti, de tip Firea, spunand: “fac pasarela, fac parcare, ofer sponsorizare”, de zici ca produc ei bani noaptea, iar ziua ii dau cetatenilor pe gratis.
Doamna Firea, sunt cetarean al acestui oras. Unu care n-o sa voteze niciodata un om
cu zero experienta in administratie si care vine dintr-un partid in care interlopii dicteaza linia. Dar asts e alta discutie. Totusi, ca simplu cetatean, va rog sa raspundeti la intrebarea lui Megrutiu: “regretati ca i-ati jignit pe cei 260000 de oameni?”
Vreau sa aud raspusul din gura dvs., desi mi-e clar ca va pasa mai mult de o unghie rupta decat de ei.
In alta ordine de idei: sunteti platita de mine, de noi. Ar trebui sa ne dati mereu raportul, sa stim mereu unde se duc banii si de ce preferati concertele cu cerebeli in loc sa faceti spitale. Asa ar fi normal. Cand vor intelege si romanii asta, cei care v-au votat, o sa alegem si noi cu cap si n-o sa ne mai uitam la primari ca la stapanii nostri, ci ii vom privi exact asa cum sunt: functionari platiti sa faca tot posibilul sa ne fie bine.
The post Firea isi bate joc de 260 000 de oameni. appeared first on Cronici pe bune.
Cele mai tari oferte din magazinele patriei. (199)
Dr. Soil este un ingrăsămant.
De aici si nedumerirea mea: de ce ar vrea cineva să isi ingrase cracii?
Ceva imi scapă.
„Iubitul meu, esti pufos, asa. Te-ai ingrăsat, esti usor gelatinos!”
Dacă aveti o iubită din asta, cadoul de mai sus e perfect.
Poate acum o să facă si ea diferenta!
Inbrăcăminte?
Bine, totusi, că n-ati scris si Imcăltăminte.
Imcredibil!
Băieti, acum că vine Ziua Indragostitilor…
Vă dau un sfat: luati la kilogram, că iesiti mai ieftin decat la bucată.
Si, in felul ăsta, aveti si pentru 1 si 8 martie.
Eu am luat deja pentru invătătoarea nepotului meu, dar s-a uitat cam urat la mine.
In sfarsit, a aparut Varza Dancila! Putin mai isteata decat modelul.
Vacile proaspete sunt cele mai bune! Alea stricate dau branza puturoasa.
In sfarsit, a aparut Varza Dancila! Putin mai isteata decat originalul.
Silviu Iliuta–cronicipebune OFERTA CARTI!
“”Bunica își toarnă puțin sifon peste vin, iar mătușa încrunta sprâncenele. Exact ca atunci când aude” fuck you ” rostit de puștii din sat care îi distrug răsadurile de roșii. Le spărgea mingea de fiecare dată. (I-a întrebat într-o zi:” Ce înseamnă fachiu”? Iar un puști pistruiat, fără dinți i-a spus:’Ne cerem scuze! Asta înseamn: să ne iertați.” De atunci ea tot repeta asta de cate ori greseste. “Silviu Iliuță Cronicile unui bărbat.
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
*gasiti cele mai recente articole pe facebook/cronicipebune
The post Cele mai tari oferte din magazinele patriei. (199) appeared first on Cronici pe bune.
October 29, 2019
Asociatia Daruieste Viata o da in judecata pe Firea. Sper sa ii ia multi bani.
Sper ca fetele acestea de la Daruieste Viata sa ii ia si ultima letcaie primaresei de mahala care si-a permis sa atace oameni care chiar fac ceva. Oameni care ii fac treaba ei de primareasa, care muncesc pentru a face ce trebuia sa faca Firea a lu’ Pandele..
Nu se va intampla sa ii ia toti banii, dar sper sa o usture tare. Intre timp, daca aveti cum sa ajutati acest proiect facut fara ajutorul matracucei pe care o platim sa faca spitale…
Carmen Uscatu, de la Daruieste Viata, pe Facebook: „Noi mergem mai departe. Și da, căutăm avocați! Iar cu banii câștigați din proces vom mai face ceva pentru copiii noștri”.
Jurnal de seară cu spital și primar
CĂUTĂM AVOCAT!
Nu pot să privesc un om care minte fără să reacționez. Dacă nu sunt față în față cu el pentru mine e foarte greu.
Nu am putut să o privesc pe Gabriela Firea în seara asta la Digi24.
Tot timpul însă am primit sms uri, mesaje pe FB, whatsup, telefoane. Prietenii mei erau oripilați.
Da, e oribil.
Dar mult mai oribilă e umilința ȘI DUREREA pe care o trăiesc părinții ce nu își pot salva copiii.
Pentru că din cauza acestor incompetenți nu există medicamente, nu există spitale, ne-au plecat doctorii și asistentele.
Noi mergem mai departe.
Și da, căutăm avocați!
Iar cu banii câștigați din proces vom mai face ceva pentru copiii noștri.
The post Asociatia Daruieste Viata o da in judecata pe Firea. Sper sa ii ia multi bani. appeared first on Cronici pe bune.
S-a dus si lumea minunata.
Si rand pe rand, dispar toate punctele fixe pe care le aveam cand eram copii, toti oamenii la care pe uitam cu gura cascata inainte de epoca internetului. Topescu, Dinica, Dem, Tamara, Stela…
Cand deschideam televizorul, duminica la pranz, la Album Duminical, si apareau ei, parca obiectul ala de propaganda cu tub catodic capata culoare. Nu mai era totul atat de sumbru, atat de urat. Pentru ei tineam televizorul in casa, altfel ai mei l-ar fi pus demult pe foc.
Constantinescu inseamna pentru mine cea mai tare piesa pentru copii care a fost cantata vreodata. Cea mai vesela dintre toate. Sunt convins ca pentru multi dintre voi e la fel. Si asta e mare lucru.
Se duc toti.
Semn ca imbatranim, iar atunci cand nu va mai ramane in jur nimeni din copilaria noastra, o sa ne dam seama ca nu ne mai regasim pe aici. Si plecam si noi.
Silviu Iliuta
The post S-a dus si lumea minunata. appeared first on Cronici pe bune.
Invidios pe Moliere, Voltaire si-a deschis cont pe Tinder.
Dragi doamne, am vazut ce succes are uratul de Moliere pe Facebook si cate doamne de la teatrele romanesti ii cauta adresa de email si vor sa dea de el.
Va anunt ca de azi inainte ma gasiti pe Tinder.
Nick-ul meu e Voltaire 1694, de la anul nasterii.
Cine sunt eu?
Am scris niste poeme, niste piese de teatru si altele, printre care si satira „Candida”. Pentru doamna de la teatrul din Timisoara: nu este vorba despre o boala!
Multi spun ca sunt, alaturi de Rousseau, un mare initiator al Revolutiei Franceze si un istoric iluminist. Pentru doamna de la teatru: NU,nu sunt eu cel care aprinde lumina in sala. Degeaba ma cautati pe statul de salarii.
Am prieteni buni, in general stau pe la ei pe acasa, mai ales daca au palat si se numesc Frederick al II-lea al Prusiei.
imi plac plimbarile sub clar de Luna, prin Franta, in special daca se intampla sa fie pe acolo vreo revolutie.
Ador criticismul si francmasoneria. Pentru doamna de la teatru, prima nu este un fel de mancare, iar a doua nu este o prajitura.
In rest, iubesc sa fiu contrazis. „Parerea dvs. mi se pare respingatoare, dar mi-as da viata pentreu ca dvs. sa o puteti exprima”, asta am zis. Dar multi au crezut ca vorbele apartin lui Ratiu. Nope si lol.
Domnisoarele si doamnele sunt rugate sa imi scrie pe Tinder, mai ales daca doresc o relatie indelungata cu un barbat cu experienta. Cu peste 300 300 de ani de experienta. Sunt rugate sa nu imi scrie alea care vor sa dea de Moliere, am si eu limitele mele.
Va pupa pe frunte Voltaire si va asteapta pe tinder sau pe mess.
Papa!
The post Invidios pe Moliere, Voltaire si-a deschis cont pe Tinder. appeared first on Cronici pe bune.
Silviu Iliuţă's Blog
- Silviu Iliuţă's profile
- 45 followers
