Liviu Szoke's Blog, page 10

Matei Vișniec la Iași: ședință de autografe la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” și întâlnire Alecart la Casa Muzeelor

Scriitorul și dramaturgul Matei Vișniec va avea două întâlniri cu publicul ieșean:

• Duminică, 27 martie, ora 18.00, Foaierul Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași (Str. Agatha Bârsescu nr. 18), ședință de autografe, în deschiderea spectacolului „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”. Autorul va oferi autografe pe cel mai recent roman al său, Un secol de ceață, apărut de curând la Editura Polirom, dar și pe alte volume. Cărțile semnate de Matei Vișniec pot fi achiziționate direct la eveniment, grație librăriei partenere Cărturești Iași, care va fi prezentă cu un stand dedicat autorului.

• Marți, 29 martie, ora 16.00, Sala de conferințe, Casa Muzeelor, Muzeul Național al Literaturii Române din Iași (Strada Vasile Alecsandri 6), întâlnire cu membrii Clubului de lectură „Alecart”. Întâlnirea va fi prilejuită de lansarea romanului Un secol de ceață și se va încheia cu o sesiune de autografe.

Prezintă: Viviana Gheorghian, Andrada Strugaru 

Moderează: Nicoleta Munteanu 

Evenimentul este organizat de Alecart și Polirom.

Parteneri: Colegiul Național Iași, Liceul „Varlaam Mitropolitul”, Muzeul Național al Literaturii Române din Iași

„Aș plasa acest roman în categoria ficțiunilor istorice, deși toate bazele sale de plecare sunt reale; ele se hrănesc din evenimente trăite de propria mea familie, precum și de mine însumi în naveta mea culturală Est-Vest. Evident, orice asemănare cu persoane reale este întâmplătoare, dar sute de oameni vii se oglindesc în aceste pagini. Umbra lui Hitler și umbra lui Stalin planează deasupra multor capitole și nu întâmplător partea a doua a cărții se intitulează «Răul are întotdeauna un frate geamăn».

Am încercat să înțeleg eu însumi, scriind, de ce oamenii nu învață mai nimic din greșelile trecutului și mai ales de ce repetă erorile servituții voluntare. Ceața ideologică despre care vorbesc în carte nu s-a risipit în acest început de secol, iar pe alocuri mi se pare că se îndesește, chiar în multe minți subtile și în multe suflete generoase.

Îl invit pe cititor să se îmbarce în lectura acestei cărți pentru a-și face singur o părere despre dilemele secolului trecut și despre cele profilate la orizont. Cu acest avertisment tragic, lăsat nouă moștenire încă de la grecii antici: doar problemele au soluții, nu și dilemele…” (Matei Vișniec)

Matei Vişniec s-a remarcat în anii ’80 ca poet, apoi ca dramaturg ale cărui piese, cu largă circulaţie în mediul literar, sunt interzise pe scenele profesioniste. În 1987 părăseşte România şi se stabileşte în Franţa, unde lucrează pentru Radio France Internationale. Piesele sale în limba franceză apar la Actes Sud – Papiers, L’Harmattan, Lansman, Crater, L’Espace d’un instant. Numele său figurează pe afişe teatrale în peste 30 de ţări. În ultimii ani Matei Vişniec s-a remarcat şi ca romancier. 

Apariţiile sale editoriale la Editurile Cartea Românească şi Polirom: Păianjenul în rană (teatru), 2007; Groapa din tavan (teatru), 2007; Omul‑pubelă. Femeia ca un câmp de luptă (teatru), 2007; Cafeneaua Pas‑Parol (roman), 2008, 2014; Cronica ideilor tulburătoare sau despre lumea contemporană ca enigmă şi amărăciune (eseu), 2010; Sindromul de panică în Oraşul Luminilor (roman), 2009, 2012; Domnul K. eliberat (roman), 2010, 2015; Dezordinea preventivă (roman), 2011, 2017; Cabaretul cuvintelor (teatru), 2012, 2018; Negustorul de începuturi de roman (roman), 2013, 2014; Omul din care a fost extras răul (teatru), 2015; Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă… (roman), 2016, 2018; Ultimele zile ale Occidentului (povestiri), 2018; Cronica realităţilor tulburătoare (sau despre lumea contemporană în faţa marilor decizii) (eseu), 2019.

Mai multe despre autor, aici.

Semnal editorial 463: Florin Spătaru – Greier de topaz, prefață de Doina Ruști, Editura Litera, colecția Biblioteca de Proză Contemporană, 2022

Sexualitate, literatură și scene memorabile în peisajul bucureștean actual.

„Un roman dens și senzual, cu o imagerie stranie, de avangardă, Greier de topaz amintește prin vervă și intensitatea emoțiilor de scriitura lui Céline, de care îl mai apropie și observația exactă, dar și viziunea sardonică, uneori. Scrisul voluptuos, inventiv, și cultura filologică fac din el un roman de raftul întâi.“ Doina Ruști

„Artur e un  bătrân portar-psihoterapeut-confident al tuturor locatarilor de pe neobișnuita scară de bloc bucureșteană – spațiu ce capătă, sub „pana” lui Florin Spătaru atributele unui veritabil topos. Simbolic, mereu surprinzător, de fiecare dată profund. Datorită acestui topos, ne putem bucura de provocarea unor divagări naratoriale savuroase: de la cabinetul psihoterapeutei Bogdana de la Romană până la escapada africană a lui Dorinel, trecând printr-un  amfiteatru familiar de la Litere, care o face pe Eliza să viseze la Parisul descoperit prin Erasmus.“  Flavia Iosif

„Filolog subtil, format la școala bucureșteană, aducându-mi aminte de rafinamentul cultural al lui Romulus Vulpescu, de care însă se detașează net ca prozator, Florin Spătaru este un povestitor care prețuiește emoția, respingând proza cerebrală și exhibițiile postmoderne. Te cucerește din capul locului prin frază, prin imaginar, prin demersul poveștii. Nu este dintre cei care se grăbesc. Nu pune preț pe tensiunea de construcție, deși fiecare frază emană suspans și promisiune de tip pavesian. Povestirile sale, publicate în periodice, unele traduse în franceză, sunt scrieri de atmosferă, cu un imaginar straniu și cu o senzualitate intrinsecă: fără a avea nevoie de scene largi în care faptele se succed, reușește să imprime narațiunii o vrajă care te aruncă repede în zona cea mai perfidă a dorințelor. Debutul său editorial se produce cu acest volum, finalist la concursul „Primul roman“, organizat de Editura Litera.“ (Doina Ruști din prefața romanului „Greier de topaz“ )

„Un nas mare şi o pălărie tuflită un pic într-o parte. Mergea cocoşat şi nu s-ar fi zis că o să intre în clădirea nouă-nouţă de lângă Howard Johnson. S-a aşezat timid pe canapeaua neagră şi a aşteptat un timp. Privea spre feriga trufaş de înaltă, din hol. Printre frunzele ei i se profilau bărbia ascuţită, ridurile adânci şi părul alb. Dar nu se uita în oglindă, ci pe jos, iar în mână tot frământa o beretă indigo. Din când în când icnea scurt şi obosit. Nu ştia cât timp trecuse, pentru că ceasul îngălbenit de la mână se oprise. O domnişoară l-a condus până la lift şi după ce a analizat situaţia a urcat cu el. L-a lăsat la etajul opt şi i-a spus că trebuia să intre pe uşa cu dungi portocalii. Nu a găsit din prima, l-au ajutat câţiva angajaţi în trecere. A străbătut un hol lung, iar apoi a fost preluat de secretara care i-a deschis larg uşa şi a pătruns tiptil în biroul masiv. Tot peretele exterior era din sticlă şi puteai vedea în tihnă Bucureştiul. De fapt, orașul pulsa constant sub cele două urne etrusce cu picioare de leu. Bine înfipt, cu mâinile strânse la spate, un bărbat în costum Lagerfeld casual, fără cravată, cu o cămaşă movulie, scruta și evalua dimensiunile norilor. Avea butoni de aur, cu sidef, şi un Rolex Oyster. A întors spre bătrânel un chip sever, cu ochelari de modă veche şi zâmbet mai degrabă mimat. Nu ştia ce voia acest moşulică, încerca să-şi amintească dacă l-a mai văzut pe undeva. L-a invitat să ia loc şi calcula în gând dacă merita să irosească un pahar cu whiskey.“ (fragment din incipitul romanului)

Florin Spătaru (n. 1983) e prozator, poet și traducător din limbile romanice. A câștigat concursuri literare în Franța și a fost publicat în Nouvelle Quinzaine littéraire din Paris. Romanul Greier de topaz s-a aflat printre finalistele la concursul de debut al Editurii Litera – „Primul roman“.

Club de carte Paladin #31

Pe 25 martie dezbatem romanul „Ursul și privighetoarea” de Katherine Arden (traducere din limba engleză de Cătălina Stanislav), apărut la Editura YoungArt în 2018.
Pe 25 martie Liviu Szoke, moderatorul clubului nostru de lectură, vă întâmpină pe Messenger Rooms.
 Pentru a participa:
– trimiteți un mesaj privat pe pagina de facebook Editura Paladin. Vom stabili acolo pașii următori.
– data limită pentru înscriere este 24 martie (inclusiv).
– locuri disponibile: 15
 Sinopsis „Ursul și privighetoarea”:
În sălbăticia Rusiei, iarna pare că durează mai tot anul. Dar pe Vasilisa nu o deranjează frigul, şi după o zi petrecută afară, serile rămâne lângă foc, ascultând basmele doicii sale despre Împăratul Îngheţ, demonul zăpezii. La câţiva ani după ce mama Vasilisei moare, tatăl ei călătoreşte la Moscova, de unde se întoarce cu o nouă nevastă. O femeie cu credinţă în Dumnezeu, care le interzice tuturor să mai slujească spiritele casei şi datinile păgâne. Familia întreagă o ascultă, doar Vasya i se împotriveşte, hrănind în continuare spiritele ce sălăşluiesc în jurul căminului, simţind că dispariţia lor ar putea aduce cu sine necazuri mari. Şi, într-adevăr, recoltele devin tot mai slabe, rele de tot felul se abat asupra întregului sat, în vreme ce creaturi malefice apar tot mai aproape de casă. E timpul ca Vasya să-şi descopere adevăratele puteri.
 Cartea este disponibilă pe site-ul YoungArt cu o reducere de 25%: https://www.editura-youngart.ro/…/ursul-si-privighetoarea

„Unstoppable Us/Suntem de neoprit”, noul proiect editorial al istoricului Yuval Noah Harari, în pregătire la Polirom

Polirom pregătește pentru luna octombrie a acestui an primul volum al celui mai recent proiect editorial al istoricului israelian Yuval Noah Harari, unul dintre cei mai îndrăgiți autori din portofoliul editurii. Este vorba despre ciclul Unstoppable Us/Suntem de neoprit, care a fost anunțat în premieră astăzi la Târgul de Carte pentru Copii de la Bologna și care va apărea în patru volume în colecția de carte pentru copii a Editurii Polirom – „Junior”, seria „Istorie”. Primul volum, Suntem de neoprit. Cum am luat în stăpânire lumea, cu ilustrații de Ricard Zaplana Ruíz, va apărea în librăriile din România în octombrie 2022.

Mai jos puteți urmări dialogul de astăzi cu Yuval Noah Harari din cadrul Târgul de Carte pentru Copii de la Bologna: https://www.youtube.com/watch?v=wIkvVzbMZLk. 

ȘTIAI CĂ AI O SUPERPUTERE?

Suntem de neoprit este cartea perfectă pentru

oricine s-a întrebat vreodată:

Cine suntem? Și cum am ajuns aici?

Din savanele Africii până pe gheţurile Groenlandei, planeta Pământ este stăpânită de oameni. Dar cum am ajuns să fim atât de puternici? Suntem de neoprit dezvăluie faptul că oamenii au o superputere și că au folosit-o pentru a crea lucruri stranii și misterioase – de la năluci și spirite la guverne și corporaţii.

Pășește pe urmele oamenilor care și-au început călătoria din Africa, iar pe parcurs vei afla cum ne-a micșorat focul stomacul, ce ne spune fotbalul despre calitatea de a fi om și de ce banii sunt basmul cel mai de succes din toate timpurile. Iată povestea omenirii așa cum nu ai mai auzit-o niciodată, cu pitici, șerpi uriași, un Mare Spirit-Leu care sălășluiește deasupra norilor și degetul unui copil de acum 50.000 de ani care dezleagă misterele originilor omului.

În această carte pentru copii, captivantă și plină de culoare, un public cu totul nou face cunoștință cu stilul inconfundabil al lui Yuval Noah Harari, autorul bestsellerului Sapiens. Epopeea adevărată din Suntem de neoprit poate fi savurată de orice cititor între 9 și 99 de ani.

YUVAL NOAH HARARI a obţinut doctoratul în istorie la University of Oxford şi este profesor de istorie universală în cadrul Departamentului de Istorie al Universităţii Ebraice din Ierusalim. Cartea sa Sapiens, publicată iniţial în Israel în 2011, a fost tradusă în peste patruzeci de limbi. Timp de peste şase luni s-a aflat pe lista bestsellerurilor Sunday Times şi a fost de asemenea în topul bestsellerurilor New York Times. De același autor, la Editura Polirom au apărut: Sapiens. Scurtă istorie a omenirii (2017), Homo deus. Scurtă istorie a viitorului (2018), 21 de lecții pentru secolul XXI (2018), Sapiens. O istorie grafică, volumul I: Nașterea omenirii (2020), volumul II: Stâlpii civilizației (2021) – amândouă împreună cu David Vandermeulen și Daniel Casanave.

RICARD ZAPLANA RUÍZ este ilustrator și designer și s-a născut la Barcelona. A ilustrat numeroase cărți și reviste pentru copii și adolescenți, inclusiv seriile de benzi desenate Lego Star-Wars și Tigger-Disney; de asemenea, a lucrat la realizarea unor animații pentru micul și marele ecran.

Semnal editorial 462: Două noi titluri de non-ficțiune la Editura Rao – Diavoli sau zeițe și Stăpânul otrăvurilor

Editura RAO lansează:STĂPÂNUL OTRĂVURILOR de STEPHEN KINZER
Sidney Gottlieb și proiectele CIA pentru controlul mințiiChimistul vizionar Sidney Gottlieb a fost maestrul magician al CIA și torționarul cu inimă blândă – „manipulatorul-șef” al agenției. În calitate de conducător al proiectului de control al minții MK-ULTRA, a condus experimente brutale în închisorile secrete de pe trei continente. El a fabricat pastile, pulberi și poțiuni care ar putea ucide fără urmă sau manipula gândurile, unele dintre acestea destinate lui Fidel Castro sau altor lideri străini. El a plătit prostituate pentru a atrage clienții către bordelurile conduse de CIA, unde aceștia au fost drogați în secret cu substanțe care modifică percepția asupra realității. Experimentele sale au răspândit LSD în Statele Unite, transformându-l în protagonistul anilor 1960. Ani la rând a fost principalul furnizor de instrumente de spionaj utilizate de ofițerii CIA din întreaga lume.DIAVOLI SAU ZEIȚE de JUDY BATALION
Povestea nespusă a femeilor din rezistenţă, luptătoare în ghetourile lui Hitler„Nu erau oameni, poate diavoli sau zeițe. Calme. Agile precum artistele de circ. Adesea trăgeau simultan cu pistoale ținute în ambele mâini. Aprige în luptă, drepte până la capăt. Era periculos să te apropii de ele.“

Acestea sunt cuvintele folosite chiar de către inamici referitor la tinerele luptătoare evreice, eroinele uneia dintre cele mai importante povești din cel de-al Doilea Război Mondial.

Plină de forță și inspirație, cartea Diavoli sau zeițe descrie o lume aproape necunoscută până acum, plină de curaj și de o vitejie ieșită din comun, și încălzită, în același timp, de o sensibilă și indestructibilă prietenie feminină.

Scriitorul israelian David Grossman este laureatul Premiului Erasmus 2022

Scriitorul israelian David Grossman este laureatul Premiului Erasmus 2022, oferit de Fundația Praemium Erasmianum (Amsterdam, Țările de Jos). Tema din acest an a premiului a fost „Vindecarea unei lumi sfâșiate”. Nimeni nu exemplifică mai bine această temă decât Grossman. În opera sa, scriitorul caută să înțeleagă oamenii dinăuntrul lor și să privească către celălalt cu dragoste, dincolo de granițele războiului sau ale istoriei. Fundația Praemium Erasmianum dorește să-i celebreze măiestria și să le ofere cititorilor oportunitatea de a-i redescoperi literatura: ca pe o sursă de consolare, dar și ca pe un ghid despre cum să fii om. 

Pentru a marca decernarea premiului în acest an, Fundația Praemium Erasmianum va organiza un program variat dedicat lui David Grossman, dar și temei acestei ediții. Premiul Erasmus 2022 este decernat anual unei persoane (sau instituții) care a adus o contribuție excepțională științelor umaniste sau artei.

Înființată în anul 1958 de către Prințul Bernhard al Țărilor de Jos, Fundația Praemium Erasmianum este o instituție culturală activă în domeniul științelor umaniste, științelor sociale și artei. Fundația acordă anual Premiul Erasmus și organizează activități culturale și academice în jurul ceremoniei de decernare a premiului. Board-ul fundației cuprinde membri ai comunităților culturale, academice și de afaceri neerlandeze. Fundația se află sub patronajul Majestății Sale Regele Țărilor de Jos. În valoare de 150.000 de euro, premiul va fi decernat în toamna anului 2022.

Alți laureați ai acestui premiu: Jürgen Habermas, Daniel Dennett, Ian Buruma, Adam Michnik, Claudio Magris, Václav Havel, Marguerite Yourcenar, Jean Monnet, Claude Lévi-Strauss, Ingmar Bergman, Marc Chagall, Robert Schuman etc. Lista completă a laureaților edițiilor anterioare, aici. Mai multe detalii despre premiu, aici.

David Grossman (n. 1954) este unul dintre cei mai importanţi autori israelieni contemporani, cunoscut comentator al politicii Israelului faţă de Palestina şi militant pentru recunoaşterea acesteia ca stat. A studiat filosofie şi teatru la Universitatea Ebraică din Ierusalim, iar după ce şi-a încheiat stagiul militar obligatoriu, a lucrat la postul de radio Vocea Israelului. A publicat mai multe cărţi de ficţiune, dar şi cîteva volume de reportaje şi interviuri.

Printre romanele publicate de Grossman de-a lungul timpului se numără Sunt și copii în zigzag (1994), Cineva cu care să fugi de acasă (2000), Până la capătul pământului (2008), distins în 2009 cu Premiul Albatros acordat de Fundaţia Günter Grass şi în 2011 cu Premiul Médicis étranger, Căderea din timp (2011) şi Un cal intră într-un bar (2014), pentru care a primit Man Booker International Prize (2017). Cărţile lui Grossman, premiate atât în Israel, cât şi în străinătate, au fost traduse deja în peste 30 de limbi. David Grossman este doctor honoris causa al Universităţii Catolice din Leuven, Belgia, şi cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, titlu acordat de Ministerul Culturii din Franţa.

La Editura Polirom au apărut: Până la capătul pământului (2012, 2014), Căderea din timp (2013), Un cal intră într-un bar (2015, 2018), Cineva cu care să fugi de acasă (2018) şi De mine viaţa şi-a tot râs (2020).

Lecturi 290: Charles Cumming – BOX 88

Charles Cumming – BOX 88 (BOX 88 I: BOX 88, 2020) 512p., TPB, 13×20, Crime Scene Press, 2022, Trad. Mihnea Arion, Red. Alexandru Arion, 42,3 (47) lei, ISBN 978-606-8959-87-0

Nominalizări: CWA Steel Dagger 2021

Nota Goodreads: 4,07 (2 484 note)

Descrierea editurii: „O organizație care nu există. Un spion care nu poate fi prins.1989. Războiul Rece se va încheia în curând, însă pentru BOX 88, o agenție de spionaj top-secretă, jocul abia începe să se înfierbânte. După ce e recrutat de la un colegiu de top, tânărul Lachlan Kite e trimis în Franța. Misiunea lui – să afle tot ce se poate despre un enigmatic afacerist iranian implicat în atentatul de la Lockerbie. Însă Kite descoperă ceva mai cumplit decât și-ar fi imaginat oricine, iar acum e pus în fața celei mai periculoase decizii din viața lui… 2020. MI5 află zvonuri despre existența BOX 88 și pleacă pe urmele lui Kite – dar serviciile iraniene ajung înaintea lor. Capturat și supus torturii, Kite trebuie să aleagă dacă să dezvăluie adevărul despre Franța sau să-și vadă familia ucisă. Angrenat într-o luptă cum n-a mai văzut, Kite trebuie să-și folosească toate abilitățile ca să rămână în viață.”

Un roman cu spioni. Aproape de modă veche. Adică așa cum scriau Robert Ludlum sau John Le Carre, ca să-i numesc pe primii doi care îmi vin în minte. Numai că autorul scoțian ales de Crime Scene Press spre publicare scrie în 2020, prin urmare și metodele spionilor s-au schimbat. Războiul Rece s-a terminat de mult, Cortina de Fier a căzut de câteva decenii, nu mai avem amenințarea cu bomba nucleară și jocul de-a șoarecele și pisica dintre spionii britanici (sau americani) și sovietici, dar asta nu înseamnă că teroriștii din alte părți stau cu mâinile în sân și nu-și fabrică arme chimice sau nu doboară avioane cu civili nevinovați pentru cine știe ce ofense sau atentate mai mult sau mai puțin închipuite.

Povestea pendulează între trecut și prezent, între 1989, anul în care s-a încheiat Războiul Rece, și 2020, când serviciile de informații britanice pare că au prins toți teroriștii din lume și acum stau cu ochii pe Lachlan Kite, eroul noii serii a lui Charles Cumming, căci tocmai au prins de veste de existența unei agenții ultrasecrete și cred cu tărie că Lachlan este un agent de-al lor.

Totul începe pe 21 decembrie 1988 cu un oribil atentat în care pier 270 de persoane, când un avion cu destinația New York explodează deasupra orășelului scoțian Lockerbie din pricina unei bombe plasate într-o valiză de la bordul avionului, se zice, la ordinele dictatorului libian Muammar Gaddafi. Sărim în 2020, când Lachlan Kite primește un telefon de la o fostă iubită americană prin care este informat că prietenul său Xavier Bonnard s-a sinucis (sau a fost sinucis) și că înmormântarea lui va avea loc în curând. Lachlan își lasă soți însărcinată acasă și merge la înmormântare unde, deși era păzit de o agentă MI5 sub acoperire, este răpit de niște iranieni și dus pe un vas de pe malul Tamisei, unde este torturat pentru a le dezvălui acestora în detaliu ce s-a întâmplat într-o vacanță petrecută de acesta în urmă cu treizeci de ani la casa de vacanță a bogatei familii a prietenului său Xavier, cu care fusese coleg la Eton.

Mergem apoi înapoi pe firul istoriei și facem cunoștință cu începuturile de agent secret ale lui Lachlan Kite. Crescut în Scoția doar de mama sa începând de la vârsta de doisprezece ani, după ce tatăl său s-a prăpădit din cauza iubirii prea mari față de alcool, Lachlan ajunge, printr-un capriciu al sorții și al unui concurs de împrejurări mai mult decât fericite, nu doar le Eton, printre elite, fiind elev de top acolo, ci și să fie recrutat, datorită inteligenței și abilităților deosebite, de către unul dintre profesorii săi pentru a deveni agent secret pentru o agenție denumite BOX 88. O agenție de care nu știe nimeni nimic, fondată de americani și de britanici și susținută financiar de americani, pentru a duce la îndeplinire operațiuni strict secrete.

Misiunea tânărului Lachlan, proaspăt absolvent de Eton, va fi, dacă tot a fost invitat de prietenul Xavier să-și petreacă vacanța pe litoralul francez, să strângă cât mai multe informații despre un invitat al bogatei familii Bonnard, Ali Eskandarian, un iranian aflat în vizorul BOX 88 atât pentru relația sa cu capul familiei Bonnard, Luc, cât și pentru că era bănuit că ar fi avut legătură cu doborârea avionului deasupra orașului Lockerbie. Bineînțeles că Lachlan, ambițios până peste poate, dar și înzestrat cu abilități ieșite din comun pentru un spion fără aproape nicio pregătire prealabilă, se descurcă mai mult decât onorabil. Până aproape de final însă.

Facem un salt în prezent, când mult mai experimentatul Lachlan este torturat atât fizic, cât și psihic (iranienii merg la el acasă pentru a-i face o vizită soției sale însărcinate și amenință că îi omoară și pe ea, și pe copil dacă Lachlan nu le dezvăluie ce vor să afle) pentru a le povesti răpitorilor în detaliu ce s-a făcut și s-a zis, mai exact, la celebra lui vacanță din Franța. Scopul dezvăluirii informațiilor? Detalii despre ce s-a întâmplat atunci cu Ali Eskandarian.

Povestea are ba ritm de thriller, căci MI5 nu stau nici ei cu mâinile în sân și încearcă din răsputeri atât să-l găsească pe Lachlan Kite cel răpit de la înmormântare, iar pentru asta colaborează fără să vrea cu agenții BOX 88, cât și pe soția acestuia, sechestrată la ea acasă până ce soțul ei va dezvălui informațiile vitale, ba de poveste cu spioni clasică, însă ritmul este unul foarte alert și-ți trebuie nu doar o atenție deosebită la detalii, ci și o memorie fantastică pentru a reține pleiada de personaje imaginate de Cumming (de mare ajutor este însă lista de personaje de la începutul cărții).

Este bună povestea? Categoric, căci este o poveste despre alegeri dureroase (de exemplu, atât alegerea pe care trebuie să o facă tânărul Kite, proaspăt absolvent și cu toată viața în față, de a se dedica unei agenții despre care nu știa nimic și a-și risca permanent viața, cât și cea de după răpire, când în balanță sunt puse viața sa, a soției și a copilului nenăscut sau trădarea țării), imposibile, prietenii trădate, dezamăgiri și drame personale. Stă în picioare chiar și în fața celor mai atente analize? Cu siguranță.

Este Lachlan Kite un personaj credibil? Fără îndoială. Un mare plus și pentru personajul Xavier, o adevărată beizadea răsfățată și mare amator de droguri și alcool, pentru care răceala cu care a fost tratat mai ales de tată s-a răsfrânt din plin în caracterul său reprobabil și în alegerile proaste pe care le-a făcut de-a lungul vremii. În pofida lungimii (eu aș mai fi scurtat, de exemplu, atât mulțimea de detalii despre recrutarea lui Kite, cât și vacanța din Franța), BOX 88 este un roman solid, alert și bine scris, o binevenită reîntoarcere la vechile povești cu spioni, dar ajutată din plin de tehnologia modernă, ceea ce le dă un suflu proaspăt, aducându-le practic în secolul XXI, și un adevărat răsfăț pentru cine s-a săturat de romanele cu criminali în serie și detectivi acriți de drame personale și grozăvenii întâlnite la serviciu, dar mai ales de thrillerele domestice care au epuizat de mult miza întorsăturii din finalul poveștii.

NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului BOX 88. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica:

Literatura pe tocuri: https://literaturapetocuri.ro/box-88-de-charles-cumming-crime-scene-press-recenzie.html

Citește-mi-l: https://citestemil.ro/box-88-charles-cumming/

Cărțile mele și alți demoni: http://www.cartilemele.ro/2022/03/recenziile-lui-gica-66-box-88-de.html

Anca și cărțile: https://ancasicartile.ro/box-88-charles-cumming-recenzie/

Ciobanul de Azi: https://ciobanuldeazi.home.blog/2022/03/20/recenzie-box-88-de-charles-cumming/

Carti Recenzii Analogii Antologii: https://analogiiantologii.com/

Scriitoarea Catherine Cusset, autoarea romanului „Celălalt pe care-l adoram“ revine la București. Dialog cu cititorii români urmat de o sesiune de autografe – miercuri, 23 martie, ora 18.00 la Institutul Francez din România

Institutul Francez din România și Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 23 martie, ora 18.00, în Sala Atrium a Institutului Francez (Bld. Dacia nr. 77) la o întâlnire cu scriitoarea franceză Catherine Cusset, autoarea romanului Celălalt pe care-l adoram, câștigător al Premiului Goncourt – Alegerea României 2016, apărut în traducerea lui Doru Mareș în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu la Humanitas Fiction. Vor participa, alături de Catherine Cusset, Gabriela Adameșteanu, scriitoare, Denisa Comănescu, director general Editura Humanitas Fiction și Doru Mareș, traducător. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.

După cinci ani, scriitoarea Catherine Cusset revine în luna martie în România, la invitația Institutului Francez, pentru o serie de evenimente la București și la Iași, dedicate scriitoarelor de limbă franceză.

Considerat de majoritatea criticilor francezi cel mai bun roman al anului 2016, Celălalt pe care-l adoram de Catherine Cusset a fost nominalizat la premiile Goncourt, Renaudot, Fémina, Interallié, Décembre și France Culture-Télérama, ajungând în selecția finală pentru Goncourt. Romanul a obținut premiile Goncourt — Alegerea României, Liste Goncourt —Le Choix belge, Liste Goncourt —Le Choix suisse.

În Celălalt pe care-l adoram, Catherine Cusset urmărește, cu o lupă halucinantă, parcursul lui Thomas Bulot —fost iubit, devenit prieten apropiat al naratoarei-autoare —, un francez născut la Paris care pleacă să studieze în Statele Unite. Este povestea unui tânăr exuberant, extrem de inteligent, uneori de o sensibilitate maladivă, amuzant, înconjurat de prieteni, care iubește viața, femeile, literatura —cu precădere pe Proust —, filozofia, filmul, muzica, jazzul —mai ales pe Nina Simone și Léo Ferré —, dar care ajunge, la 39 de ani, să-și pună capăt zilelor într-un orășel din Virginia. Un roman electrizant, scris la persoana a doua singular, care vorbește despre fericire, dragoste, prietenia dintre un bărbat și o femeie, dar și despre eșec, impas, neputința adaptării și depresie, având în plan secund fascinația intelighenției franceze a anilor ’80 pentru New York.

„Un roman care se parcurge dintr-o suflare, captând de la bun început atenția cititorului, atras în vârtejul existențial al lui Thomas Bulot. Odată ce închizi cartea, nu ai cum să-l uiți.“ – Françoise Dargent, Le Figaro Littéraire

Catherine Cusset s-a născut la Paris în 1963. A absolvit École normale supérieure și a devenit profesor agregat de filologie clasică. Și-a obținut doctoratul cu o teză despre Sade. Între 1991 și 2002 a predat literatura franceză a secolului al XVIII-lea la Yale University, apoi s-a mutat la New York, dedicându-se scrisului. A publicat 12 romane, apărute la Editura Gallimard: La blouse roumaine (1990), En toute innocence (1995), À vous (1996), Jouir (1997), Le problème avec Jane (1999), La haine de la famille (2001), Confessions d’une radine (2003), Amours transversales (2004), Un brillant avenir (2008), Indigo (2013), Une éducation catholique (2014). A obținut Grand Prix des lectrices ELLE în 2000 pentru Le problème avec Jane și Prix Goncourt des lycéens în 2008 pentru Un brillant avenir. Romanul Celălalt pe care-l adoram (L’autre qu’on adorait, 2016; Humanitas Fiction, 2017) s-a aflat pe lista scurtă a celor mai prestigioase premii literare franceze. În 2007, Catherine Cusset a primit distincția Chevalière de l’Ordre des Arts et des Lettres. Cărțile sale au fost traduse în peste 15 limbi.

Lecturi 289: Nita Prose – Camerista

Nita Prose – Camerista (The Maid, 2022) 384p., TPB, 13×20, Litera, 2022, Colecția Buzz Books, Trad. Ana-Maria Scarlat, Red. Mona Apa-Slujenco, Mihaela Serea, 47,92 (59,99) lei, ISBN 978-606-33-8338-0

Nota Goodreads: 3,94 (64 923 note)

Descrierea editurii: „Tânăra cameristă Molly Gray rămâne singură pe lume, după moartea bunicii sale. La serviciu, s-a obișnuit să treacă neobservată atunci când șterge praful, mizeria și secretele lăsate în urmă de oaspeții prestigiosului hotel unde lucrează. La urma urmei, e doar o cameristă – de ce i-ar acorda cineva atenție? Dar Molly intră brusc în lumina reflectoarelor după ce îl descoperă pe unul dintre clienții hotelului mort în patul său. O problemă pe care nu o poți șterge, pur și simplu, cu buretele. Din acest moment, în timp ce se trezește prinsă, fără voia ei, în cursa pentru aflarea adevărului și pe măsură ce dezleagă misterele de la Regency Grand Hotel, își descoperă o forță lăuntrică pe care nu știa că o are. Ce-i drept, e doar o cameristă – dar oare nu tocmai asta o face să vadă lucruri pe care toți ceilalți le trec cu vederea? Captivant, fermecător și având în centru un personaj cu totul original, romanul Camerista ne învață că oricine merită să fie privit și remarcat și că adevărul nu este mereu în alb și negru, ci uneori se ascunde undeva la mijloc, în zonele gri, prăfuite și tenebroase.”

Molly Gray, zisă și Molly Camerista, este cameristă la prestigiosul Regency Grand Hotel, unde a dus pe noi culmi sentimentul de conștiinciozitate când vine vorba să-și îndeplinească îndatoririle jobului ei: nu lasă în urmă nici cea mai mică urmă de murdărie, nici cea mai mică pată, nicio amprentă, nicio cută pe așternuturi, niciun fir de praf în camerele pe care trebuie să le curețe după ce-au plecat oaspeții din ele sau în fiecare zi, când vine ora curățeniei. A fost crescută de scumpa ei bunică, Buni, după ce mama ei a apucat-o pe căi greșite și și-a abandonat fetița în favoarea drogurilor și-a unui coate-goale care nu a vrut să știe nimic de fiica ei, iar bătrâna, o înțeleaptă de care cred că mi-a plăcut cel mai mult din toată această poveste, în pofida faptului că e deja decedată la momentul în care își începe Molly istorisirea, și-a dus cu brio la bun sfârșit misiunea, crescând-o pe Molly conform unor valori impecabile: să nu fure, să nu înșele, să fie cumsecade cu oamenii, să fie respectuoasă, să nu îi bage în seamă pe cei care se purtau urât cu nepoata ei la școală sau pe stradă și așa mai departe.

Pentru că Molly, deși autoarea nu o numește în mod specific, suferă de neurodiversitate (conceptul că există multe variații diferite ale funcționalității umane și că fiecare variantă trebuie să fie mai bine înțeleasă și respectată), de fapt nu o afecțiune așa cum sunt definite afecțiunile din punct de vedere medical, însă e clar că este diferită. Nu că sentimentul de conștiinciozitate dusă la extrem ar transforma pe cineva într-o ciudățenie și i-ar face imposibile acomodarea într-un colectiv sau adaptarea la o societate mereu în schimbare, însă lumea a observat încă de când Molly era mică faptul că aceasta este ușor diferită și nu numai că a batjocorit-o în fel și chip, ci a și ajuns, când Molly a devenit adult, să profite de ea la orice pas.

De exemplu, colega și supraveghetoarea ei de la hotel, Cheryl, o leneșă, o profitoare și o hoață, o parte din clienți, singurul iubit pe care l-a avut până acum și care a fugit cu toate economiile lui Molly și ale lui Buni, barmanul care îi face ochi dulci lui Molly și de care aceasta se îndrăgostește, vecinul și proprietarul clădirii în care Molly stă acum singură cu chirie și care o amenință că o evacua dacă nu-i plătește mai repede piperata chirie și așa mai departe. Există însă și oameni buni în viața lui Molly, care o respectă, o protejează și, mai ales, o acceptă așa cum e ea: ușor ciudățică, însă o persoană de toată nădejdea, serioasă, bună la suflet, amabilă și săritoare.

Dar cum la un hotel atât de mare nu vin doar oameni cumsecade, ci și oameni care pozează în persoane vrednice de respect, dar care cine știe cum și-au câștigat averile, Molly dă într-o bună zi, nici mai mult, nici mai puțin decât peste un cadavru. Domnul Black și a doua lui soție, Giselle, o femeie fatală care a prins drag de Molly și care îi strecura pe ascuns bacșișuri mai mult decât babane, vin de ani de zile la hotelul unde lucrează Molly, iar aceasta s-a obișnuit deja cu obiceiurile lor. Ce nu știe ea însă, dar află foarte repede, este că domnul Black e o brută și un paranoic, iar faptul că îl descoperă mort în pat nu reprezintă de fapt o mare surpriză în final.

Surpriza cea mare vine însă atunci când Molly este arestată (sar aici niște pași, doar nu voi povesti toată cartea) nu pentru complicitate la acoperirea urmelor comiterii unei crime, ci pentru însăși crima în sine. Pentru că domnul Black nu a murit de moarte naturală în patul său, ci a fost ajutat. Iar când în sacul aspiratorului cu care Molly face curățenie în camere este descoperit și un pistol, iar pe căruciorul ei sunt găsite urme de droguri, e limpede că poliția a pus mâna pe un suspect care avea posibilitatea să îl omoare pe client. Nu și motiv, nici determinare, nici îndemânare, nici capacitate, dar ce mai contează când suspectul, săltat în zorii zilei doar în pijama din pragul locuinței sale, este ciudat, mestecă fiecare îmbucătură de brioșă de exact zece ori, tace ca mutul sau vorbește când nu trebuie, este exact țapul ispășitor ușor de acuzat și lesne de condamnat pentru ca poliția să culeagă laurii că l-a descoperit pe criminal în timp record. Noroc însă cu oamenii săritori care au prins drag de Molly, cum spuneam ceva mai sus.

E posibil, deși încă nu am mai citit și alte volume de acest fel, ca Nita Prose să fi inventat un noi soi de thriller. De fapt, nu thriller, e prea mult spus, romanul ei nu are nici intrigă, nici ritm de thriller, însă de când cu moda thrillerelor domestice cu cadru restrâns de desfășurare, unde accentul cade mai ales pe întorsătura finală, toate astfel de povești au devenit thriller. Camerista este mai degrabă un mystery atent pus în scenă, în care autoarea se concentrează mai ales pe analiza socială, pe cumulul de factori care au transformat-o încet, dar sigur pe Molly în persoana care este la momentul actual: educația primită, societatea în care a crescut, lipsurile, gândirea, cei din jur, acceptarea în final a faptului că este doar o cameristă și că, dacă asta este ceea ce-i place să facă, atunci asta să facă în continuare. Pentru Molly pare că toate idealurile s-au prăbușit când a înțeles că nu va mai putea răzbi mai sus de unde a ajuns acum, iar tânăra se mulțumește cu ce are, chiar dacă în secret aspiră să mai urce o treaptă sau două (dovada o reprezintă fondurile pe care le-a acumulat alături de Buni, mai ales la îndemnul acesteia).

Ritmul ceva mai lent poveștii, dar și cadrul și desfășurarea sunt tipice unui mystery ce aduce un pic cu romanele cu tentă socială ale Patriciei Highsmith, plus excentricul personaj Molly, care nu are cum să nu te înduioșeze și să-ți fure inima tocmai prin ciudățenia sa și prin felul în care este privit de cei din jur, susținute de o intrigă meticulos și răbdător construită de autoarea debutantă Nita Prose, reprezintă punctele forte ale acestui roman proaspăt și excelent scris, iar dacă ești un cititor răbdător din fire, vei fi răsplătit din plin la final.

Romanul „Zogru” de Doina Ruști a apărut recent în Franța

Romanul Z O G R U de Doina Ruști a apărut la Les éditions du typhon, Marseille, cu sprijinul Fundației Jan Michalski. Traducerea este semnată de Florica  Courriol. 

Apariția este dedicată Zilei Francofoniei și va prilejui mai multe evenimente, unul dintre acestea fiind programat la București.

Cartea (tipărită pentru prima oară în 2006) s-a bucurat de succes, fiind tradusă în spaniolă, italiană, maghiară și bulgară și recompensată cu mai multe premii, între care Premiul Uniunii Scriitorilor din România/Asociația Scriitorilor din București pentru cea mai bună carte de proză a anului 2006.

O nouă ediție a romanului  va apărea anul acesta la Editura Litera.

Zogru este, în aparenţă, o fiinţă venită din miezul pământului în anul 1460 şi care traversează istoria până în zilele noastre. Acţiunea prezintă povestea personajului de la naştere până în anul 2005, în formula unei biografii legendare.

„Zogru este o făptură vecină cu silfii, cu elfii, cu spiridușii, cu kobolzii, dacă vreți îl înrudim cu romanul gotic, dacă vreți îl înrudim cu romanul fantastic, cu ceea ce înseamnă demonul în romanul rus.” Dan C. Mihăilescu

„Plin de umor în unele secvențe, în altele tragic și feroce, uneori fantastic și luminos, ca o pictura de Chagall, ceea ce predomină în această poveste minunată este figura teribilei singurătății în care se află spiritul uman lipsit de iubire.“ Pedro Gandolfo, El Mercurio, Santiago de Chille, 2018

„În ziua următoare a revenit, împachetat în vardist, care știa bine cine stă la fiecare număr de pe Calea Victoriei. În casa albă locuia Achile Vintilescu. Zogru a sunat cu mâna înmănușată a vardistului și-a așteptat. Era hotărât să dea piept cu dușmanul, ori ce ar fi fost el, dar când a simțit că primejdia se apropie, a țâșnit din corpul sergentului și-a plutit încet pe deasupra copacilor, până când s-a crezut în siguranță. Amenințarea îi lăsase în cap o mie de ace. În timp ce servitoarea schimba două vorbe cu vardistul care cine știe ce îndruga, alarmat că a uitat pentru ce venise, Zogru a văzut în cerdacul casei un bărbat negricos și atletic, cu sprâncenele împreunate și părul vâlvoi. Era o apariție mai curând comică, mai ales văzută acum, ca imagine topită de timp. Însă pentru Zogru fusese o lovitură de bici. Omul emana o teroare care îi cuprinsese tot corpul.” (Zogru)

DOINA RUŞTI a scris trilogia fanariotă, compusă din Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015), dar și alte romane cu miză socială puternică, apreciate de critica literară: Fantoma din moară (2008), Lizoanca (2009), Zogru (2006) s.a. Cel mai recent roman al său este Paturi oculte (2020), urmat de un volum de povestiri: Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot (2022). 

Traduse în peste 15 limbi, inclusiv în chineză, scrierile sale s-au bucurat de exegeze și de recenzii laudative în numeroase publicații internaționale. Printre cele mai recente traduceri se numără ediția a doua a romanului L’omino rosso (2021, Roma), The Book of Perilous Dishes (2022, Londra), Zogru (2022, Marsillia).

Printre altele, a primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România/2008 și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române/2009.

Doina Ruști coordonează colecția Biblioteca de Proză Contemporană, la Editura Litera, este scenaristă și ține cursuri de scriere creativă la Universitatea din București.

https://leseditionsdutyphon.com/all-collections/les-hallucines/zogru

Trailer book: https://www.youtube.com/watch?v=UkCFAzNXC94&t=32s