Ghanda

“Liniştea deplină şi răcoarea pereţilor o mai liniştiră. Îşi sprijini capul în palme, gândindu-se că părinţii aveau să se întoarcă în câteva ore de la câmp şi aveau să ceară socoteală. Hotărî să nu facă niciuna dintre treburile casei şi să dea vina pe Ileana. Deodată, se auzi încet ticăitul unui ceas, venit parcă de undeva de departe. Maria ştia că era Ceasul casei. Ştia pentru că în casa lor din chirpici, cu patru odăi, pod şi două hornuri, nu se găsea niciun orologiu. Părinţii ei se culcau şi se trezeau odată cu găinile, iar când primele raze ale dimineţii luminau ograda, mumă-sa deja mulgea vaca, iar taică-său înhăma boii. Ticăitul se auzea de undeva din pereţi şi se oprea la cel mai mic zgomot. Mai știa că era Ceasul casei pentru că aşa îi spusese bunică-sa cu ani în urmă, înainte să închidă ochii şi să plece departe, în acea poieniţă înflorită unde, pesemne, este mereu primăvară şi fluturi albi şi blânzi zboară purtaţi de vântul cald. Auzise că atât timp cât ceasul ticăia, casa era ferită de rele şi că, dacă cineva ar fi căutat ceasul prin tencuială şi ar fi dat peste el, casa s-ar fi dărâmat.”
― George Cornilă, Arlequine

“Au povestitorii grijă să le ciopârțească rămășițele ca să nu le vadă ne’Omul de rând, zise Hiran Sak. Uneori le mai scapă câte unul și, de-l vede ne’Omul obișnuit, naște mituri și istorii din ce în ce mai smintite. E în stare să clădească temple, credințe, cetăți întregi pe asemenea scorneli. Dar află tu că și povestitorii îi lasă, că, cu cât sunt mai multe povești pe lume, cu atât îi e mai greu ne’Omului să afle ce-i plăsmuire și ce-i aievea. Însă mai tot ce au e plăsmuire.”
― Flavius Ardelean, Bășica Lumii și a ne’Lumii

“În acea clipă viața s-a frânt în Bartholomeus și la fiecare pas făcut de atunci așchiile vieții îl înțepau peste tot pe dinăuntru și durerea era cruntă.”
― Flavius Ardelean, Bășica Lumii și a ne’Lumii

“Athshe, which meant the Forest, and the World. So Earth, Terra, meant both the soil and the planet, two meanings and one. But to the Athsheans soil, ground, earth was not that to which the dead return and by which the living live: the substance of their world was not earth, but forest. Terran man was clay, red dust. Athshean man was branch and root. They did not carve figures of themselves in stone, only in wood.”
― Ursula K. Le Guin, The Word for World is Forest