Ghanda

“But then again, there’s nothing intrinsically valuable about any kind of art. That’s not me complaining or making light. It’s one of the most wonderful aspects to art—the fact that people decide what is beautiful. We don’t get to decide what is food and what is not. (Yes, exceptions exist. Don’t be pedantic. When you pass those marbles, we’re all going to laugh.) But we absolutely get to decide what counts as art. If Yumi’s people wanted to declare that rock arrangements surpassed painting or sculpture as an artistic creation…well, I personally found it fascinating. The spirits agreed.”
― Brandon Sanderson, Yumi and the Nightmare Painter

“Darkness, though, grows like a cave formation. Slow drips from the uneasiness harden over the surface of a slick knob of pain. Over time, the darkness crusts in unpredictable layers, growing at such a pace that one doesn’t notice it has filled every cavern under the skin until movement becomes difficult or even impossible.”
― Maggie Stiefvater, All the Crooked Saints

“Sfântul pricepu astfel că în golurile limbii, acolo, între o literă și alta, între un sunet și altul, în liniște, sunt lumi întregi, vaste peisaje irigate de râurile nerostitului, lumi împăturite-n lumi, lăsate să dospească în ignoranța omului care crede că, atunci când tace, vorbele nu se urnesc.”
― Flavius Ardelean, Bășica Lumii și a ne’Lumii

“Liniştea deplină şi răcoarea pereţilor o mai liniştiră. Îşi sprijini capul în palme, gândindu-se că părinţii aveau să se întoarcă în câteva ore de la câmp şi aveau să ceară socoteală. Hotărî să nu facă niciuna dintre treburile casei şi să dea vina pe Ileana. Deodată, se auzi încet ticăitul unui ceas, venit parcă de undeva de departe. Maria ştia că era Ceasul casei. Ştia pentru că în casa lor din chirpici, cu patru odăi, pod şi două hornuri, nu se găsea niciun orologiu. Părinţii ei se culcau şi se trezeau odată cu găinile, iar când primele raze ale dimineţii luminau ograda, mumă-sa deja mulgea vaca, iar taică-său înhăma boii. Ticăitul se auzea de undeva din pereţi şi se oprea la cel mai mic zgomot. Mai știa că era Ceasul casei pentru că aşa îi spusese bunică-sa cu ani în urmă, înainte să închidă ochii şi să plece departe, în acea poieniţă înflorită unde, pesemne, este mereu primăvară şi fluturi albi şi blânzi zboară purtaţi de vântul cald. Auzise că atât timp cât ceasul ticăia, casa era ferită de rele şi că, dacă cineva ar fi căutat ceasul prin tencuială şi ar fi dat peste el, casa s-ar fi dărâmat.”
― George Cornilă, Arlequine