Ana-Maria Negrilă's Blog, page 4

Agenții haosului IV (Fata și flăcăruia)

       Se opri într-un luminiș ca să se spele pe fața în apa rece a unui pârâu, apoi își continuă drumul, urmând amprenta puternică a energiei lui Tallen. Acum că știa cine era și ce putea, trebuia să îl convingă pe Lamme să-l omoare. Se gândi la noaptea dinainte, la felul în care o atinsese și la sentimentul că întâlnise pentru prima dată o făptură care poseda un Dar diferit, dar la fel de puternic. Îi fusese teamă de el? Nu, pentru că se simțise ca și când ar fi întâlnit un frate, o creatură la fel ca ea. Ce văzuse în sufletul tânărului o tulburase, deși nu voia să recunoască asta. Plecase în seara aceea temându-se de ea și de sentimentul de apropiere pe care-l avusese stând alături de el.

     

 Grăbi pasul, dând de știre pădurii că era pe urmele tatălui ei. Arborii își mișcară crengile ca să nu-i împiedice înaintarea. Le mulțumi și le spuse că era îngrijorată. Să aveți grijă de Lamme! îi rugă, iar un copac foșni și o atinse cu o ramură plină de energie. Frunzele îi mângâiară brațul gol, liniștind-o.Tallen, gândi, ce ești tu de fapt?    

   Era sigură că putea lua legătura cu el, dar era mai bine să se ascundă până se hotăra cum să procedeze. Dacă îi ajungea din urmă, Lamme ar fi acceptat să abandoneze visele prostești și să se întoarcă în oraș? L-ar fi omorât pe Tallen și ar fi scăpat insula de un om cu puteri ciudate? Gândul morții lui Tallen o făcu să tresară. Așa este mai bine! o sfătuise Bătrânul. Străinul să dispară. Știa că avea dreptate, dar ceva o sâcâia. Poate dacă îl găsea la timp pe Lamme, poate dacă îl convingea să renunțe la Antare, poate dacă vorbea din nou cu Tallen, atunci și viața tânărului ar fi fost salvată. Se gândi la asta, folosindu-și Darul ca să privească deasupra păduri, peste o zi și o noapte, peste atâtea cicluri ale energiei. Se concentră la cer, la lumina lui Etain, și simți cum Darul îi dădea puterea să deslușească siluetele zilei ce avea să vină.      

Se opri pipăind după un sprijin și atinse trunchiul neted al unui copac. Privirea i se încețoșase, pentru că trebuia să se rupă de realitate și să meargă spre ce urma să se întâmple. Văzu chipul tatălui ei, apoi pe Stepen și pe Tallen, urcând muntele. Tufișurile de pe marginea potecii tremurau, iar copacii își agitară crengile anunțând pericolul. Văzu oamenii Conducătorului perpetuu atacând, apoi pe Tallen folosindu-și Darul pentru a-i învinge. Văzu cum se îndepărtau, lăsând în urmă luptătorii înfrânți, și se miră cât de ușor părea totul. Oare Lamme își dăduse seama de intervenția lui Tallen? Se apropie și mai mult, simțind că trebuia să vadă din nou fața tânărului dacă voia să-l înțeleagă. Se aplecă asupra lui în mijlocul iluziei și se bucură că nu era rănit. Întinse mâna, dornică să îl atingă. Ceva o atrăgea spre el, ceva din expresia tristă a ochilor, din linia precisă, dar caldă a maxilarului. Se lăsă purtată de acest sentiment și mâna îi pătrunse prin valurile timpului, atingându-i ușor obrazul. Tânărul tresări și întoarse capul, fixând-o cu ochi gri ca și când ar fi văzut-o. Buzele îi schițară un zâmbet, iar trăsăturile i se îndulciră. Sedara tresări, iar fața lui Tallen se apropie primejdios de ea. Vru să se retragă, dar mâinile tânărului o opriră tandru, mângâind-o și rugând-o să nu plece. Valurile se tulburară, iar Sedara se agăță de copacul din real, folosindu-se de energia lui pentru a se întoarce.     

  Când își reveni, își dădu seama că închisese ochii și tremura. Se agăță și mai tare de copac. Deasupra ei, astrul strălucea domol, semn că trecuseră câteva ore, iar noaptea se apropia deja. Se așeză în iarbă suspinând. Când flăcăruia apăru dintre crengi, fata se relaxase, încercând să ia o hotărâre. Îl auzi pe corb croncănind, și când deschise ochii, îl văzu dând din aripi încercând s-o alunge. Sedara îl mângâie pe cap ca să-l liniștească, apoi întinse palma și invită flacăra să se apropie. Aceasta se mișcă încet și se așeză în vârful degetului arătător, luminându-i pielea palidă.

Ce ești? o întrebă, apropiindu-și mâna de ochi și studiind-o cu atenție. Ai venit să mă ajuți?     

  Flăcăruia străluci mai puternic, apoi, dintr-o dată, își pierdu forma de lacrimă și se prelinse în palma ei, lăsându-se absorbită în piele. Sedara scoase o exclamație de surpriză și își scutură mâna. Flăcăruia dispăruse fără urmă, dar ea nu simțea nimic deosebit. Își apăsă podul palmei, sperând să descopere o schimbare. Se ridică agitată, cu pasărea pe umăr și privi în jur, cerând ajutorul copacilor. Aceștia foșniră, fără să-i dea vreun răspuns. Se lăsă cuprinsă de panică. Bătrânul îi spusese să se ferească de flăcările pierdute, pentru că erau spirite rele, dar nu crezuse niciodată că ar fi putut să o rănească. Rămase în picioare privindu-și palma, apoi uitându-se de jur-împrejur după ajutor.    

   Treptat, o cuprinse o căldură plăcută, iar foșnetele pădurii se estompară. Și privi din nou mâinile și i se păru că licăreau palid. Se simțea bine, neașteptat de bine de parcă toate grijile i-ar fi dispărut. Poate bătrânul se înșelase. Bătăile inimii i se liniștiră, iar noaptea deveni dintr-o dată mai clară și mai înmiresmată. Nu era în pericol. Copacii, tufișurile, cerul întunecat, toate îi șopteau asta.

Bătrând prost și temător! gândi, contemplându-și mâna ce abia mai licărea.

Ce știi tu!

Prima lege: personaje

Cărțile sunt o oglindă a lumii; chiar dacă imaginea reflectată poate fi distorsionată, totuși recunoaștem ceea ce vedem în jurul nostru. Unele cărți pun accent pe personaje și pe frământările lor, altele pe acțiune, altele pe descrierea lumii. După cum am subliniat mai devreme, Prima lege  este o  carte  în care  personajele  transformă  universul  ficțional     într-unul posibil, într-un fel de recreere a trecutului prin prisma prezentului.Există o multitudine de personaje care populează țările. Unele au apariții meteorice, dar sunt bine individualizate printr-un gest sau printr-o întorsătură a frazei. Altele străbat cele trei volume și, chiar dacă nu sunt personaje principale, simpla lor mențiune, în diferite părți ale narațiunii, contribuie la veridicitatea lumii.În Uniune, există personaje care, după cum am subliniat în prima parte a acestui recenzii, seamănă foarte mult cu cele din perioada victoriană, așa cum și Adua (capitala Uniunii) seamănă cu imaginea distorsionată a Londrei sec. al XIX-lea.  Volumul întâi al seriei adună personajele din toate colțurile lumii și le aduce împreună în acest loc. În primul rând, este Jezal dan Luthar, un ofițer al armatei Uniunii, fiul unui mic nobil, care nu pare să-l iubească, și care își petrece mare parte din timp bând și jucând cărți cu prietenii. Indolent, mândru și, în aparență, nu foarte deștept, protestează de fiecare dată când este obligat să își părăsească viața fără griji. La un moment dat, este ales să participe la un Turnir, iar liniștea lui este tulburată pentru totdeauna, trezindu-se în mijlocul unor evenimente pe care nu le înțelege și la care nu dorește să ia parte. Maiorul West, unul dintre prietenii săi, are origine umilă și trebuie să se lupte pentru a obține recunoașterea. La început, faptul că West nu are și particula dan în nume pare să fie un impediment, deși pe parcursul cărții, temperamentul lui și talentul în probleme militare îl fac să-și depășească statutul.Tot în Adua, inchizitorul Sand dan Glokta, un fost ofițer, care și-a dovedit eroismul în luptele cu gurkienii, încearcă să facă lumină în intrigile țesute de ghildele orașului, apoi de către Bayaz însuși. Este unul dintre antieroii „simpatici” ai seriei, un om care a fost torturat cât timp era prizonier, care a rămas schilodit, dar care și-a găsit o nouă vocație, intrând în slujba Inchiziției. Capacitatea lui de introspecție și tenacitatea, cu care își trăiește viață în ciuda handicapului, îl fac unul dintre cele interesante personaje ale seriei.În Nord, Logen Nouădegete supraviețuiește înfruntării cu un shanka (ființe umanoide) și cade de pe o stâncă, despărțindu-se astfel de grupul lui de luptători. Este urmărit cum discută cu spiritele și cum este îndrumat să se întâlnească cu magul Bayaz. Totul face parte dintr-un plan bine pus la punct, care îl mână în cele din urmă spre Adua, apoi în căutarea unui vechi artefact, alături de Bayaz, Jezal, Ferro Maljinn și ucenicul Quai, dincolo de ruinele Vechiului Imperiu. Periplul său pare rod al întâmplării, însă după jumătatea volumului al doilea, devine clar că în spatele aventurilor sale, ale lui Jezal, Ferro Maljinn, West, există ceva mai mult. În trecutul său, sunt și secrete întunecate, menționate fără să se insiste asupra lor, pentru că altfel cititorul ar avea acces prea curând la informații pe care le va primi mult mai târziu, în volumul al treilea.În sud, Ferro Maljinn, femeia din imperiul Gurkhul, are parte de întâlnirea cu un alt mag, Yulwei, și este convinsă de acesta că va găsi răzbunarea împotriva celor care i-au omorât familia și au dus-o în sclavie, numai dacă i se va alătura lui Bayaz. Parte din grupul care va pleca în călătorie spre Vechiul Imperiu este și Malacus Quai, un tânăr palid care studiază magia cu Bayaz, și ale cărui reacții sunt contradictorii, dând impresia că ar ascunde un secret. Ultimul din grup, este fratele Picior-Lung, un membru al Ghildei navigatorilor, care îi ajută să găsească drumul printr-o zonă pustiită de război și plină de pericole.Personajele principale trăiesc în mijlocul unei lumi pe care o înțeleg prea puțin, își duc viețile luptându-se cu circumstanțele în care s-au născut sau au fost aruncate. Sunt prin excelență produsul societății în care au trăit. Logen Nouădegete și companionii lui sunt nemiloși, pentru că și-au petrecut întreaga viață luptând împotriva altor triburi și a populației shanka, inchizitorul Sand dan Glokta mărturisește sincer că nu face decât ceea ce știe mai bine, pentru că i s-a făcut de către alții, și anume să tortureze, Jezal dan Luthar este filfizonul cu descendență aristocratică, destul de priceput la arme, dar fără principii clare, crezând că totul i se cuvine numai datorită calităților lui.Există însă lucruri pe care nu le aflăm sau nu le putem ghici din informațiile pe care ni le dă autorul. Știm că unii dintre protagoniști (antieroii) au un trecut întunecat, dar faptul că par să își regrete faptele îi face să se potrivească statutului eroic pe care îl au în carte. Alți, însă, deși mult mai puțin „vinovați” de acțiuni violente, par să fie mai puțin simpatici din cauza unor păcate mai mici cum ar fi mândria excesivă, vanitatea, prostia etc. Există și cei care țes intrigi ce par inițial în favoarea Uniunii, dar care se dovedesc la fel de periculoase ca și acțiunile dușmanilor.Prima lege este foarte bogată în personaje pitorești, în personaje cărora li se potrivește foarte bine expresia „aparențele înșală”, iar acest lucru dă un plus de veridicitate unei lumi destul de bine construite.next Prima lege: mitologieback Lumile lui Abercrombie

Prima lege: lumile lui Abercrombie

Am abordat seria fantasy a lui Joe Abercrombie la îndemnul scriitorului Oliviu Crâznic, care mi-a recomandat-o știind că prefer romanele în care autorul a investit destul de mult în creionarea personajelor. Pot să spun că a fost o lectură extrem de plăcută, care a generat un schimb de păreri între noi în legătură cu misiunea scriitorului și cu modul în care acesta poate crea lumi credibile. Deși există destul de puține instrumente pe care un scriitor le poate folosi, și din păcate niciunul dintre ele care să nu fi fost folosit în exces, totuși combinațiile, pe care acesta le poate realiza, sunt cele care vor da impresia de noutate. Există modele istorice la îndemână, care se pot folosi pentru a da cititorului impresia de veridic, dar există și posibilitatea ca scriitorul să creeze lumi cu totul noi, forțând imaginația cititorului și scoțându-l din zona de confort. Abercrombie a ales prima variantă, iar rezultatul este o serie bine realizată, alertă, cu personaje bine construite.Prima lege a reprezentat debutul scriitorului, dar acest lucru nu se simte nici în stil, nici în construcția lumii. Seria conține o trilogie (The Blade Itself, 2006, Before They Are Hanged, 2007 și Last Argument of Kings, 2008) patru romane de sine stătătoare și mai multe nuvele localizate în aceeași lume.Din punctul meu de vedere, trilogia nu este extraordinară prin lumile imaginate, ci în special prin construcția atentă a personajelor și prin acțiune, aspecte la care mă voi referi ulterior. Cât despre lumea romanelor sale, Abercrombie ia modele din istorie și realizează civilizații destul de credibile a căror logică nu este externă, ci internă, în cadrul romanului și a economiei acestuia.  La prima vedere, avem de-a face cu civilizații destul de bine descrise, ce amintesc desigur de cele pământene, localizate undeva între sec. al XIV- al XV-lea. În Cercul lumii și în zona învecinată acestuia, se dezvoltă un regat, Uniunea, compus din Angland, Midderland, orașul Dagoska, Starikland și Westport din Styria. Midderland, o insulă localizată în mijlocul Cercului și inima regatului (capitala Adua) pare inspirată de Țările de Jos, atât prin numele personajelor (folosirea prefixului dan înaintea numelor nobiliare), cât și prin economia regiunii, existența ghildelor și a băncilor. De asemenea, prezența Inchiziției ca instituție represivă în slujba statului pare să facă trimitere la perioada în care Spania a instituit teroarea religioasă în Țările de Jos, deși în trilogie, Uniunea, și în special Midderland, nu pare să aibă o religie clară, iar Inchiziția, deși numită ca atare, seamănă mai mult cu Securitatea, decât cu altceva, deoarece motivele ei sunt de natură politică și economică.Uniunea este un regat, iar armata regulată pare bine organizată atât pe orizontală, cât și pe verticală. Asemănarea cu istoria pământului este foarte mare, deși gradele ofițerilor și subofițerilor sunt cele pe care te-ai aștepta să le întâlnești într-o armată a sec. al XIX-lea (spre exemplu gradul de colonel este folosit în sec. al XVI-lea, dar cel maior apare în Războaiele napoleoniene, sec. al XIX-lea, fiind comandant de companie etc.). Din această cauză, am întâmpinat probleme în primul volum al seriei, deoarece anacronismul evident între organizarea armatei și dotarea ei m-a împiedicat să vizualizez Uniunea așa cum trebuia. Deci, pe de-a parte, grade militare existente în sec. al XIX-lea  și trimiteri evidente la Regatul Unit din timpul reginei Victoria (modul în care interacționează oamenii amintesc de romanele lui Jane Austin etc.), pe de altă parte, cum am menționat mai sus, Uniunea este o națiune care pare să fi pășit timid în Renaștere, care nu are artilerie, dar folosește mercenari.Dincolo de acest lucru, celelalte lumi ale trilogiei sunt mai bine realizate, încadrându-se fără probleme între secolele menționate mai sus: Gurkhul, imperiul din sud, este o variantă a unei lumi arabe unite, conduse de un împărat și adorând un profet/lider religios, magul Khalul, unul dintre personajele malefice ale lumii, creatorul devoratorilor care se hrănesc cu carne de om. Regiunea de Nord, formată din triburi războinice, asemănătoare celților, este unită pentru prima dată de un rege, Bathod. Tot în această zonă, există o populație de creaturi umanoide, creații ale unui mare mag, numit Glustrod. Nu în ultimul rând, există Vechiul imperiu, o regiune blestemată și plină de ruine, condusă în vechime de magul Juvens, și care amintește foarte bine de Imperiul Roman, atât prin arhitectura capitalei, prin organizare, cât și prin patronime.Toate aceste regate/zone sunt legate printr-o istorie bine construită de intrigi, lupte și trădări. Există pe de-o parte conflictul între Uniune și Gurkhul, pe de altă parte, între aceeași Uniune și regatul constituit în nord. Este clar că Uniunea este expansionistă, urmându-și interesele economice și luând astfel în stăpânire teritorii din nord și sud. Este cazul orașului Dagoska, un avanpost comercial, controlat de Ghilda mirodeniilor, și pe care împăratul din Gurkhul dorește să îl recucerească. Un alt conflict, care pare mai mult de legendă, este cel între fii lui Eud, magii Glustrod, Kanedias Creatorul și Juvens. Acesta transpare în poveștile lui Bayaz (discipol al lui Juvens, apoi Kenedias) și este, de fapt, unul din motoarele care împing narațiunea în volumul al doilea al trilogiei.Însă, după cum spuneam la început, nu lumea creată este punctul forte al seriei, ci personajele și relațiile dintre ele. Nu în istoria lumii, ci în cea a personajelor se vede măiestria autorului. Există oameni diverși, proveniți din toate colțurile lumii sau ale istoriei și ale căror acțiuni trecute și prezente sunt înregistrate minuțios și oferite cititorului. Astfel apare senzația de complet, de veridic, care transformă orice carte într-o lectură captivantă.next Prima lege: personaje

Animale fantastice - anghilarii

„Karl stătea pe malul lacului circular din zona deschisă, privind dansul peștilor galenici. Mai devreme, își cufundase mâinile în apă și se jucase cu ei. Erau mici crustacee, anghilari cu trupuri alungite, dar și ale specii acvatice pe care nu le cunoștea. Era un sistem închis în care crustaceele se hrăneau cu algele microscopice din apă, ca apoi să fie la rândul lor consumate de anghilarii folosiți de echipaj ca sursă de hrană pe lângă legumele crescute în zona serelor.



Una dintre plante îi înconjură încheietura cu o frunză ca o panglică alb-deschis, încercând să-i absoarbă din energie. Între ei se formă un mic curent pe care Karl îl interpretă mai mult ca o gâdilitură plăcută ce îi urca sus pe braț.

O viță se aplecă dintr-un copac și îl atinse pe umăr. Îi plăcea să stea în parc, mai mult decât oriunde altundeva pe Ascensiune. Se ducea foarte rar în cabina lui, pentru că acolo energia era mult mai slabă, îi era frig și se simțea singur. Jonson dăduse ordin să fie despărțit de ceilalți agenți. Nu știa pe ce criterii erau făcute schimburile, dar cu Sten se văzuse la început, ca la următoarea trezire să fie împreună cu Ralle, cu care nu reușise deloc să comunice. Încă îl mai ura, dar ar fi reușit să treacă peste asta, dacă prim-agentul nu s-ar fi purtat atât de ciudat. Știa că Ralle juca un rol, dar ceva legat de el nu era cum ar fi fost normal.

Karl își cufundă din nou mâna în apă, iar peștii se apropiară curioși, atingându-l cu releele de pe spinare. Se aplecă și mai mult peste parapet și încercă să prindă unul dintre anghilari. Trupul era rece și lunecos, cu solzi foarte fini. Se concentră asupra lui, iar peștele nu se mai zbătu. Mai dădea încet din coadă, mușchii maronii încordându-i-se sub pielea transparentă, dar nu se temea de el și îl fixa cu ochii telescopici, de un albastru pal.

Ce-i în capul tău? îl întrebă Karl zâmbind."

continuare

Animale fantastice - anghilarii

„Karl stătea pe malul lacului circular din zona deschisă, privind dansul peștilor galenici. Mai devreme, își cufundase mâinile în apă și se jucase cu ei. Erau mici crustacee, anghilari cu trupuri alungite, dar și ale specii acvatice pe care nu le cunoștea. Era un sistem închis în care crustaceele se hrăneau cu algele microscopice din apă, ca apoi să fie la rândul lor consumate de anghilarii folosiți de echipaj ca sursă de hrană pe lângă legumele crescute în zona serelor.Una dintre plante îi înconjură încheietura cu o frunză ca o panglică alb-deschis, încercând să-i absoarbă din energie. Între ei se formă un mic curent pe care Karl îl interpretă mai mult ca o gâdilitură plăcută ce îi urca sus pe braț.O viță se aplecă dintr-un copac și îl atinse pe umăr. Îi plăcea să stea în parc, mai mult decât oriunde altundeva pe Ascensiune. Se ducea foarte rar în cabina lui, pentru că acolo energia era mult mai slabă, îi era frig și se simțea singur. Jonson dăduse ordin să fie despărțit de ceilalți agenți. Nu știa pe ce criterii erau făcute schimburile, dar cu Sten se văzuse la început, ca la următoarea trezire să fie împreună cu Ralle, cu care nu reușise deloc să comunice. Încă îl mai ura, dar ar fi reușit să treacă peste asta, dacă prim-agentul nu s-ar fi purtat atât de ciudat. Știa că Ralle juca un rol, dar ceva legat de el nu era cum ar fi fost normal.Karl își cufundă din nou mâna în apă, iar peștii se apropiară curioși, atingându-l cu releele de pe spinare. Se aplecă și mai mult peste parapet și încercă să prindă unul dintre anghilari. Trupul era rece și lunecos, cu solzi foarte fini. Se concentră asupra lui, iar peștele nu se mai zbătu. Mai dădea încet din coadă, mușchii maronii încordându-i-se sub pielea transparentă, dar nu se temea de el și îl fixa cu ochii telescopici, de un albastru pal.Ce-i în capul tău? îl întrebă Karl zâmbind.Îi transferă puțină energie, mărind presiunea, iar ochii anghilarului începură să se rotească din ce în ce mai repede. Slăbi strânsoarea, dar peștele rămase mișcându-se în palma lui. Îi plăcea energia pe care i-o dăruia și nu voia să despartă de ea. Karl observă și ceilalți pești abandonând rădăcinile plantelor acvatice și apropiindu-se de el.Vă place, nu?Dădu un bobârnac anghilarului și-și scoase mâna din apă. Câțiva pești străbătură suprafața încercând să îl atingă, apoi căzură plescăind la loc. Nu se dădură bătuți, ci rămaseră în apropierea lui, fixând-l cu ochii rotunzi.E mai bună energia mea?Karl începu să râdă în hohote, văzându-i așa de agitați. [...]”(Ascensiunea stelară, Crux Publishing, 2016)

Motorul din 1935 şi navele interstelare

Tot scriind despre nave ale viitorului, am ajuns să citesc despre asteroizi capturaţi şi terraformaţi şi despre Marea autostradă interplanetară. Desigur, o parte dintre aceste proiecte vor fi poate abandonate pe drumul spre cucerirea spaţiului, dar, cum pentru mulţi cercetători călătoria este la fel de importantă ca destinaţia, experienţa pe care o vor acumula va putea fi valorificată şi în alte domenii.Parte a acestei călătorii, în 1935, în Ziarul ştiinţelor şi al călătoriilor, apărea un articol despre un motor al viitorului, care avea să propulseze navele ce urmau să străbată spaţiul interplanetar.„Închipuiţi-vă o astronavă mai grea decât aerul, lipsită de orice dispozitiv de propulsie vizibil, care se ridică de pe pământ drept în aer – o sferă de mari dimensiuni care pare a dezminți legile gravitaţii. Sfera aceasta zburătoare ar fi pretutindeni la ea acasă, în atmosfera noastră, în stratosferă şi chiar în spaţiul interplanetar. Secretul ei? Un motor realizat după un principiul cu totul şi cu totul nou, motorul cu reacţiune…Acest motor cu reacţiune, elementar, funcționează pe baza unui principiu mult timp neglijat de tehnicieni, dar care – perfecţionat după metoda lui Bull – ar putea fi utilizat nu numai la avioane, dar şi la alte vehicule.” (Ziarul ştiinţelor şi al călătoriilor, nr.52, 1935)Nu a fost să fie, iar motorul cu pricina nu a ajuns niciodată în spaţiu în forma de atunci, însă şi-a asigurat o folosinţă  îndelungată, lăsând loc altor cercetări ce au condus în cele din urmă omenirea dincolo de graniţele Pământului. Deci, așa cum spuneam, călătoria contează la fel de mult ca ținta ei...

Nici greșelile nu mai sunt ce-au fost...

Nimic nou pe lume!Roata istoriei se învârte, așa că, nici când greșim, nu suntem originali! Ușor, ușor, ne întoarcem la origini.

Și am dat peste nava Ascensiunea...

Căutând altceva pe Internet, am găsi din întâmplare tocmai nava mea, Ascensiunea, din „Ascensiunea stelară”. Și cât am căutat acum un an o imagine cât de cât fidelă! Lipsesc pânzele, dar forma de cartof spațial corespunde. Sper să nu stric nimănui imaginea deja formată despre ea. Mai jos este un fragment, ce descrie exteriorul navei, pentru exemplificare...„O mare corabie era Ascensiunea II, cu silueta alungită a asteroidului capturat și cu imensele pânze solare, întinse pe câțiva kilometri de jur-împrejur. De la distanță, pânzele păreau niște benzi subțiri și lungi, dar de la apropiere, Adrew își manevră micuța navă, aproape rătăcindu-se printre structurile de susținere. Totuși, labirintul format de materialul fotosensibil și eșafodajul lui era destul de ușor de urmărit dacă nu se abătea de la harta lui Yoshida. Ai grijă! Vocea IA-ului îl avertiză că dansul lui putea fi periculos. M-aș fi așteptat la reflexe mai bune din partea unui agent. Adrew râse, dar nu spuse nimic. Dacă privea sub el prin carcasa transparenta a navei, o insectă din meta-rășini ce îl înghițise pe agent, suprafața prăfoasă a asteroidului nu părea să ascundă orașul de dedesubt. Dacă Yoshida retrăgea pânzele, Ascensiunea semănat cu orice asteroid pierdut în spațiul interplanetar. Evită în ultimul moment unul dintre stâlpii de susținere, iar Yoshida pufni preluând controlul navetei până ajunse în siguranță.Ești sigur că vrei să înveți să zbori?Da. De ce? Nu se vede?Concentrează-te, atunci!Adrew îl rugase să îl învețe să piloteze o navetă, deși era puțin probabil să ajungă să folosească una. Jonson fusese de acord, pentru că Adrew se integrase neobișnuit de bine în cadrul echipajului și reușea să țină echilibrul între Ralle, Sten și Karl. Merita o recompensă, iar o ieșire în exteriorul Ascensiunii nu era o cerere nerezonabilă. Oricum, Adrew nu părea să aibă talent de pilot, și totul se transforma într-o excursie, cu Yoshida având controlul. Cum spui tu.Adrew manevră naveta cu mai multă grijă. Ce lua Yoshida drept lipsă de concentrare era, de fapt, incapacitatea lui de a aduna informații și a pilota în același timp. Răsuflă adânc și încercă să își scindeze sensomemoria în două planuri pentru a îndeplini simultan mai multe operațiuni. Mâinile îi erau prinse în spațiul virtual al comenzilor, în timp ce o parte de um captura imagini și informații despre asteroid și sistemul de pânze. Mai târziu avea să i le descarce lui Karl pentru ca în final să ajungă la Sten pe secvența lui de somn-trezire. O variantă a planului îl trimitea pe prim-agent în afara navei, deși încă nu stabiliseră asta. Se deplasă lin, reducând viteza și refăcând calculele pentru a se sincroniza cu mișcarea de rotație a Ascensiunii. Asteroidul de treizeci de kilometri lungime era bogat în silicați, iar suprafața brăzdată de numeroase cratere avea zone ce păreau albastre. Avea o formă neregulată, cu două văi adânci pe una dintre fețe și cu doi munți destul de înalți pe cealaltă. Erau mult praf și bolovani, iar în anumite zone se formaseră dune roșiatice expuse vântului stelar. Polul Nord arăta însă foarte neted spre deosebire de ecuatorul scobit. Adrew aplecă naveta trecând printre cei doi munți. Lumina stelei din sistemul planetar pe care îl traversau păli și dispăru pentru câteva momente. Era un întuneric lipicios, iar pereții navetei îi dispărură din sensomemorie, aruncându-i părți din benzile de um în exterior. Nimic de care să se agațe. Nu se așteptase la asta. Rămase suspendat, deși naveta continua să înainteze, încremenit, înghețat în mijlocul beznei. Încet, își puse sistemele în mișcare și vârtejul de anh și um, reușind să redevină conștient de planul vehiculului. Șocul termic de 123 K fu absorbit de învelișul protector, dar Adrew simți urme ale acestuia prin fâșiile de um. Diferența între zona luminată și cea întunecată era de câteva sute de grade, iar strălucirea stelei l-a fi ars dacă naveta nu l-ar fi apărat. Totuși, trebuia să își modifice energia în așa fel încât să o poată folosi și în spațiul redus al vehiculului, pentru că spațiul exterior părea să îi atragă um-ul mai mult decât era sănătos pentru corpul lui. Se retrase în sine și își schimbă sensul de rotație al vârtejului interior, aducându-și benzile de um înapoi. Acestea se încălziră treptat în centrul sensomemoriei descărcându-și datele.”

În sfârșit, planul seriei Stelarium.

Romanul Regatul sufletelor pierdute a fost primul din seria Stelarium, al doilea volum fiind Ascensiunea stelară, publicată la finele anului 2016. Aș vrea să pot spune că am optat de la început pentru mai multe volume pentru a dovedi că scriitorii români de SF pot produce lucrări de o asemenea întindere, dar a fost inițial doar o coincidență a complexității poveștii pe care o aveam de spus.



Acțiunea primului volum are loc la mai multe sute de ani de când un convoi de nave a părăsit Pământul pentru a coloniza alte lumi. O parte dintre nave se opresc pe o planetă pe care o numesc Galene și care are un sistem energetic deosebit, o simbioză între plante-animale și planeta în sine. Cu timpul această energie influențează și coloniștii și astfel ia naștere un grup de oameni, numiți agenți anh, care pot intra în legătură cu creierele vegetale ale planetei, ajungând în cele din urmă să manipuleze, cu ajutorul a două forțe anh și um, și viețile altor oameni. Seria urmărește destinele a patru agenți, Sten Darr, Adrew Hermen, Karl Senn și Ralle Genaro, care după ce sunt implicați în jocurile de putere de pe planetă, își încep călătoria prin univers în căutarea descendenților celorlalte nave plecate de pe Pământ.

După finalizarea Regatului sufletelor pierdute, a urmat o perioadă de reorganizare, iar Seria Stelarium a ajuns să conțină mai multe volume, unele dintre ele space opera, altele fantasy în funcție de spațiul/momentul în care are loc acțiunea. Primele două volume din zona space opera (Regatul sufletelor pierdute, Ascensiunea stelară, Crux Publishing, 2016) au fost publicate deja, urmând un al treilea roman, care va încheia această parte a seriei.

În Ascensiunea stelară (Stelarium#2) acțiunea ocupă două planuri, cel al navei plecate de pe planeta Galene și cel al Cardeei, locul de destinație al navei Ascensiunea II, și urmărește aventurile agenților anh, ale celor două experimente genetice ale Republicii, Remi Wadee și Idolia, dar și ale comandantului navei, Jonson, și adjunctului acestuia, Adra Rahven. O parte dintre personaje sunt cunoscute din primul volum, dar lor li se alătură cei cu care se vor confrunta pe planeta Cardeea (Anss Herd, distrugătorul orașului Hubb, Hauser Uve și fii lui etc.)

Revenind la planul seriei, având în vedere că între acțiunea din volumul al doilea (Ascensiunea stelară) și cea din al treilea există o perioadă de o mie de ani, aici este locul în care se vor plasa și volumele fantasy, acțiunea lor având loc pe Galene, planeta de origine.

În rest, voi mai scrie câteva povestiri, care să dezvolte și să lămurească anumite episoade de abia schițate în Regatul sufletelor pierdute, prima fiind Agentul galenic, publicată în revista Știință și Tehnică nr.66/mai 2017.

În sfârșit, planul seriei Stelarium

Romanul Regatul sufletelor pierdute a fost primul din seria Stelarium, al doilea volum fiind Ascensiunea stelară, publicată la finele anului 2016. Aș vrea să pot spune că am optat de la început pentru mai multe volume pentru a dovedi că scriitorii români de SF  pot produce lucrări de o asemenea întindere, dar a fost inițial doar o coincidență a complexității poveștii pe care o aveam de spus.Acțiunea primului volum are loc la mai multe sute de ani de când un convoi de nave a părăsit Pământul pentru a coloniza alte lumi. O parte dintre nave se opresc pe o planetă pe care o numesc Galene și care are un sistem energetic deosebit, o simbioză între plante-animale și planeta în sine. Cu timpul această energie influențează și coloniștii și astfel ia naștere un grup de oameni, numiți agenți anh, care pot intra în legătură cu creierele vegetale ale planetei, ajungând în cele din urmă să manipuleze, cu ajutorul a două forțe anh și um, și viețile altor oameni. Seria urmărește destinele a patru agenți, Sten Darr, Adrew Hermen, Karl Senn și Ralle Genaro, care după ce sunt implicați în jocurile de putere de pe planetă, își încep călătoria prin univers în căutarea descendenților celorlalte nave plecate de pe Pământ. După finalizarea Regatului sufletelor pierdute, a  urmat o perioadă de reorganizare, iar  Seria Stelarium a ajuns să conțină mai multe volume, unele dintre ele space opera, altele fantasy în funcție de spațiul/momentul în care are loc acțiunea. Primele două volume din zona space opera (Regatul sufletelor pierdute, Ascensiunea stelară, Crux Publishing, 2016) au fost publicate deja, urmând un al treilea roman, care va încheia această parte a seriei.În Ascensiunea stelară (Stelarium#2) acțiunea ocupă două planuri, cel al navei plecate de pe planeta Galene și cel al Cardeei, locul de destinație al navei Ascensiunea II, și urmărește aventurile agenților anh, ale celor două experimente genetice ale Republicii, Remi Wadee și Idolia, dar și ale comandantului navei, Jonson, și adjunctului acestuia, Adra Rahven. O parte dintre personaje sunt cunoscute din primul volum, dar lor li se alătură cei cu care se vor confrunta pe planeta Cardeea (Anss Herd, distrugătorul orașului Hubb, Hauser Uve și fii lui etc.)Revenind la planul seriei, având în vedere că între acțiunea din volumul al doilea (Ascensiunea stelară) și cea din al treilea există o perioadă de o mie de ani, aici este locul în care se vor plasa și volumele fantasy, acțiunea lor având loc pe Galene, planeta de origine.În rest, voi mai scrie câteva povestiri, care să dezvolte și să lămurească anumite episoade de abia schițate în Regatul sufletelor pierdute, prima fiind Agentul galenic, publicată în revista Știință și Tehnică nr.66/mai 2017.