Ana-Maria Negrilă's Blog, page 3

Drumul spre Vozia - un fantasy românesc

Pentru oricine a citit literatură română este vizibil că există puține lucrări care să continue operele unor scriitori ca Nicolae Batzaria (Povești de Aur), Nestor Urechea (Zânele din Valea Cerbului), Ion Nicolae Bucur (ciclul Dac), Vladimir Colin (Legendele Țării lui Vam). Drumul spre Vozia (Cei trei și Pădurea cea Mare, Cei trei și luptele Deralei, Prin coline și neguri) reprezintă o continuare și o sinteză a volumelor  menționate mai sus, fiind atât basm, cât și ficțiune istorică și fantezie.Drumul spre Vozia este o serie fantasy scrisă de Mihai-Andrei Aldea, localizată undeva în vestul țării, într-o perioadă în care dacii mai trăiau încă alături de alte populații, în zorii formării poporului român. Localitățile din zonă au nume slave sau românești, iar lumea descrisă este, în ciuda posibilității încadrării ei într-un secol sau altul, atemporală tocmai prin introducerea elementelor specifice basmului. Avem de-a face cu drumul inițiatic a trei tineri, Dan, Mitu și Surdul, originari din satul Șindrilița, care pleacă din localitatea lor pentru a duce niște fluiere blestemate, primite în dar, într-un loc unde ar putea fi distruse cu ajutorul unui obiect cu puteri deosebite, Ciocanul Zimbrului.Numărul trei este unul cu rădăcini adânci în mitologia creștină, este un număr simbolic foarte des întâlnit în basme, iar în Drumul spre Voziaavem de-a face cu trei tineri, trei fârtați, viitori oameni importanți (voievozi), care trebuie să treacă prin mai multe încercări în drumul lor spre maturitate.  Nu sunt feciori de împărat, cum se întâmplă în basme, ci oameni simpli, cel puțin la prima vedere, dar cu puteri deosebite. Ei pleacă într-o călătorie unde beneficiază de adjuvanți, de susținerea piticului Ronald, de a uriașilor,a strigilor, a bourilor, (volumul al doilea și al treilea), iar încercările prin care trec (luptele cu creaturile fantastice, cu dacii, cu piticul verde) îi arată ca pe niște eroi. Pe parcurs, descendența lor deosebită este revelată, explicându-se și statutul lor de personaje excepționale, puse în situații excepționale. Spre exemplu, Mitu este fiul lui Novac, un voinic care s-a dus să locuiască cu dacii, și al cărui nume îl arată ca pe unul dintre uriașii mitici din basmele Olteniei – novacii.Cu excepția episoadelor în care apar dacii, lumea descrisă poate fi localizată oricând, între Evul mediu și Renaștere, fiind un spațiu aflat în afara timpului, totuși cu un puternic caracter rural. Mai mult decât cetățile și orașele, satul este prezent, parte integrantă a mentalității personajelor. Există denumiri cu iz de legendă, râul Nera (sârb), dar există și toponime românești (Șindrilița, Câmpineni etc.). Drumul poate fi urmat până la un anumit moment când, după trecerea peste munți și prin Pădurea cea Mare, protagoniștii se pierde într-o zonă mitică, populată de uriași, dar și de felurite neamuri de pitici și zâne.Limbajul cărților este unul voit arhaic, presărat doar pe alocuri cu arhaisme și regionalisme, explicate în note de subsol. În primul volum, asemănarea cu o cronică este și mai pregnantă prin folosirea infinitivului lung, în volumul al doilea, exprimarea este mai apropiată de cea populară, pentru ca în volumul al treilea, neologismele să își facă apariția în număr mai mare, ca și când povestea ar fi trecut de la basm la ficțiunea istorică. La acest lucru contribuie și apariția unui fir narativ ce urmărește un grup de cavaleri ce pune stăpânire pe un castel din zona Delara.Există pasaje care par desprinse din basmele culte, având ceva din caracterul șăgalnic al acestora, apoi altele ce amintesc de scriitorii interbelici, de Rebreanu, în special, și de pasiunea cu care acesta descrie evenimente ale lumii satului. De asemenea, există scene de luptă pline de detalii despre armele folosite de țărani pentru a se apăra (volumul Cei trei și luptele Deralei), dar și scene de tandrețe castă cum este cazul celor doi îndrăgostiți, Mitu și Lixăndrina.Senzația că avem de-a face cu un basm modern este susținută și de modul în care personajele acceptă tradițiile, în care se potrivesc în tiparele genului, în care privesc cu detașare anumite evenimente ca naturale, făcând parte din lumea satului. Există în toate cele trei volume un filon foarte puternic moral, ce se desprinde din acțiunile personajelor pozitive. Dincolo de legile, care nu te-ai aștepta să fie atât de puternice pe un teritoriu atât de vast, există înrădăcinată în conștiința oamenilor dorința de a se pune în slujba binelui și a pedepsi răul în toate formele lui. Totuși, există și autoritate, iar voievodul Marin merge să împartă dreptatea într-un sat în care oamenii nu își cinsteau bătrânii. În toată seria, binele și răul sunt foarte bine delimitate, antagonice, iar antieroii literaturii moderne nu își află locul aici.De asemenea, interesantă este și simbioza în care trăiesc oamenii, fiarele pădurii, dar și felurite alte seminții cum ar fi uriașii și piticii. Între unele dintre aceste ființe și oameni apar legături strânse, cum aste cazul însoțirii zânelor cu eroii și a copiilor care iau astfel naștere. De aceea, nu este ciudat când uriașii luptă alături de protagoniști, iar piticii îi călăuzesc prin peșteri, învățându-i cântecele și legendele neamului lor.Drumul spre Vozia reprezintă, pe de-o parte, o continuare a tradiției literaturii române, preocupate de construirea unui specific național, iar pe de alta, este unul dintre puținele romane fantasy, de asemenea anvergură, ce folosesc motive specifice acestui spațiu. Dincolo de ficțiune și de dimensiunea morală, volumele sunt rodul unor studii aprofundate, ceea ce transformă universul lor într-unul veridic, astfel încât plăcerea lecturii se împletește cu informații din istoria și folclorul românilor.

Concurs Stelarium

Primul concurs dedicat seriei Stelarium va îmbogăți pe cineva cu Regatul sufletelor pierdute și Ascensiunea stelară, primele două volume ale seriei.

Ce trebuie să faceți pentru a participa la concurs?
1. Să răspundeți (pe blog, pe pagina de facebook Inca mai cred la postare sau pe Instagram la postarea de pe pagina breathingtheworldweb) la întrebarea „Dacă aţi ajunge pe o planetă asemănătoare Terrei, ce denumire i-aţi da?”
2. Să dați like la paginile de facebook Ana-Maria Negrila Stelarium și Inca mai cred.

Data limită: 20 octombrie
Mai multe detalii: breathingtheworldweb

STRING- 30 DE ANI DE SF ROMÂNESC

Am descoperit de curând niște caiete din școala primară, în care am găsit, cu surprindere, unele dintre primele povestiri scrise de mine. Au existat mai multe popasuri pe drumul meu de scriitor, iar aceste caiete au reprezentat punctul de plecare. Un alt reper a fost participarea în liceu la un cenaclu în care eu eram singura care aveam preocupări legate de SF, dar de unde am învățat lecții ce mi-au folosit mai târziu în special legate de stilistică. În facultate, m-am hotărât să mă preocup serios de scris și am început să caut concursuri la care să particip. Unul dintre ele m-a adus în 1991 la Ecran Club, aproape de Politehnică, într-o zonă în care nu mai fusesem până atunci și care, pentru o studentă la filologie, obișnuită doar să facă naveta între Edgar Quinet și Pitar Moș, părea și foarte îndepărtată.Nu mai țin minte prima ședință la care am participat, dar am descoperit curând că, deși majoritatea membrilor cenaclului erau studenți la Politehnică, exista un lucru care ne unea și anume interesul pentru SF și știință. Acolo i-am cunoscut pe Mihaela Muraru Mândrea, care m-a întâmpinat cu drag, fiind membră fondatoare a cenaclului, dar și o prezență foarte activă, pe Mihai Grămescu, ale cărui proze le cunoșteam din paginile Almanahului Anticipația, pe Liviu Radu, care, deși altă generație decât noi, pășea atunci pe calea scrisului, pe Florin Munteanu, Ionuț și Adrian Bănuță, Costi Gurgu, Claudiu Murgan, Mihai Răuță, Nicu Ghinuți, Nicu Cozma, Gabriela Sârbu, Eduard Vohn, Robert David, Tiberiu Aluaș, Cristina Manea, Marius Alecu. Cu unii dintre ei am mai ținut legătura, alții au dispărut un timp, pentru ca Internetul să ne aducă iar împreună.Iată că acum, la treizeci de ani de la înființare, cenaclul String se întrunește încă o dată, adunând membri vechi și mai noi pentru a depăna amintiri.Vă așteptăm cu drag și cu un volum surpriză, adunând o parte din creațiile scriitorilor cenaclului.

Umblând prin albume vechi

Dacă tot am găsit poze cu cenaclul String, m-am gândit să le pun într-un loc unde să poată fi găsite mai ușor decât pe Facebook.Enjoy!String la Pârâul ReceEurocon, Glasgow 1995Eurocon, Vilnius, 1996

STELARIUM ÎNTR-O NOUĂ EDIȚIE

Sâmbătă, 30 septembrie, începând cu ora 17:30, în cadrul evenimentului SCI+FI FEST (Biblioteca Națională a României, Blvd. Unirii 22), puteți găsi la standul editurii noua ediție a volumelor Regatul sufletelor pierdute și Ascensiunea stelară (seria Stelarium).  Ca de obicei, voi fi prin preajmă pentru discuții și autografe.ANA-MARIA NEGRILĂ este absolventă a Facultății de Limba şi Literatura Română a Universității București, doctor în literatură veche, scriitoare și traducătoare. Ana-Maria Negrilă a debutat în 1993 cu povestirea Fragile în Jurnalul SF, iar prozele sale au obținut numeroase premii la concursurile de profil (inclusiv premiul Vladimir Colin pentru roman, 2008). A publicat în Jurnalul SF, ArtPanorama, Haemus Revistë Evropiane, Argos, String etc.. Povestirea Trickster a fost publicată în Almanahul Anticipația, 2000, Peșterile de fum ale timpului în Antologia Nemira, 1996, iar ultima sa povestire, Agentul galenic, parte a seriei Stelarium, a apărut în revista Știință și Tehnică nr. 66, 2017. A publicat în numeroase alte antologii printre care New Weird (ed. Ann & Jeff Vandermeer), unde povestirea sa De acum și până-n noapte s-a regăsit alături de proze semnate de M. John Harrison, China Mieville, Clive Barker, Michael Moorcock și alții. Povestirea Peșterele de fum ale timpului a fost tradusă în Nemira Anthology 1996 (Time’s Caves of Smoke), iar Camera (Dhoma) a apărut în Haemus Reviste  Evropiane nr.8\ 2001.  A publicat mai multe romane și culegeri de povestiri: Orașul ascuns (2005), Împăratul gheţurilor (2006) pentru care a obținut premiul Vladimir Colin în 2008, și Lumile se prăbușesc (2015, ebook). În 2016, i-a apărut primul volum al seriei Stelarium, Regatul sufletelor pierdute, urmat, la câteva luni de volumul al doilea, Ascensiunea stelară, un space opera unic în peisajul românesc de gen. A publicat numeroase articole și studii științifice în reviste din țară și din străinătate pe subiecte diverse: limbaje de specialitate, social networking, Web 3.0, globalizare, discriminare, jocuri de război și altele. A făcut parte din editorial advisory board la lucrarea Artificial Intelligence Technologies and the Evolution of Web 3.0 (ed. Issa, Tomayess ), editura IGI Global, Hershey, Pennsylvania (USA), 2015. Operele sale sunt tratate în numeroase studii și articole, printre altele Păcatele tinereților – referințe critice de Dan-Silviu Boerescu, editura Ex Ponto, 1999, Dicționarul scriitorilor de SF – editura Nemira, 2000, colecție coordonată de Mihai-Dan Pavelescu,  Revista EgoPhobia, Vampirismul în literatura română, studiu semnat de Oliviu Crâznic. Alte recenzii despre cărțile sale au fost publicate în revista Observator cultural numerele 863-864. A susținut prelegeri în fața studenților de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” (Lumi ficționale în literatura modernă) și participat la numeroase emisiuni de radio și televiziune. Autoarea poate fi urmărită pe site-ul personal: https://anamarianegrila20.wixsite.com... și pe pagina de Facebook:                  https://www.facebook.com/anamarianegr...

Povestea lui Genji - o istorie fără sfârșit

Cum este să aștepți să se traducă o carte din care ai citit doar nouă capitole, dintr-o versiune găsită într-o bibliotecă, pe când căutai cu totul altceva? Se pare că trăim într-o țară în care așteptăm să se întâmple tot felul de lucruri, cum ar fi să se finalizeze lucrările la Biblioteca Națională, sau, tot ca exemplu, să se publice în sfârșit o traducere completă a Poveștii lui Genji, o carte care te-a fermecat în tinerețe.Scrisă la începutul secolului al XI-lea de către Murasaki Shikibu, Povestea lui Genji a fost pe drept considerată una dintre cele mai importante creații ale literaturii universale.  Cartea prezintă într-un mod fragmentar povestea vieții prințului Genji, supranumit Strălucitorul (Hikaru), și a numeroaselor sale povești de dragoste. Redactată în perioada Heian, acțiunea este plasată câțiva ani mai devreme și, cu toate că majoritatea personajelor sunt rod al ficțiunii, anumite întâmplări povestite fac aluzie la evenimente istorice.Murasaki Shikibu, autoarea cărții, a fost o doamnă de onoare la curtea împărătesei Akiko, soția împăratului Ichijo, iar despre viața ei se cunosc puține lucruri. Născută probabil în jurul anului 973, a fost fiica lui Fujiwara no Nobutaka, un nobil de rank nu prea mare, care a devenit guvernator de provincie.  Rămasă orfană de mamă, se căsătorește și are o fiică, iar după moartea soțului, intră în slujba împărătesei Akiko. Din scrierile ei s-au păstrat Povestea lui Genji, dar și o serie de jurnale care descriu aspecte ale vieții la curte. Povestea lui Genji nu este un roman așa cum ne-am obișnuit, ci mai mult o lucrare care conține o serie de episoade legate între ele prin personaje și relații de cauzalitate, partea de narațiune în proză împletindu-se cu cea lirică, versificată. Există multe aspecte care îl pot pune în încurcătură pe cititorul modern –  de la lipsa unui fir narativ clar, folosirea excesivă a versurilor, la modul în care sunt redate numele personajelor, folosindu-se  denumirea rangurilor sau a relațiilor pe care acestea le au cu alte personaje. Astfel de-a lungul romanului, același personaj poate fi denumit în mai multe feluri, lucru de obicei  eliminat de traducătorii moderni, care se opresc asupra unui singure denumiri pentru a ușura citirea. Chiar și Genji, nu este un nume așa cum înțelegem astăzi, ci înseamnă „purtătorul numelui de Minamoto”, în timp ce multe dintre personaje sunt cunoscute după denumirea unor culori, a pavilioanele în care locuiesc, a rangului (Ki no Kami – guvernatorul din Kii, Onna san no miya – A treia prințesă), a unor flori, plante (Suetsumuhana - șofran) etc.Povestea lui Genji este structurată pe trei părți și cincizei și patru de capitole. Dacă primele părți par să fi fost în mare redactate de Murasaki Shikibu, partea a treia  pare o adăugire ulterioară, posibil datorată fiicei ei.  Prima parte prezintă copilăria și tinerețea lui Genji. Acesta este fiul împăratului Kiritsubo și al unei concubine, o femeie extrem de frumoasă, dar lipsită de sprijinul unei familii puternice. Rămas orfan de mamă, este crescut la curte de către împăratul care îl îndrăgește pentru frumusețea și inteligența sa. În ciuda acestor atribute, împăratul nu îl alege prinț moștenitor, pentru că mama sa nu avusese un rang prea înalt și nici sprijin politic. Pentru a-și consolida poziția, Genji trebuie să se căsătorească cu Aoi no Ue, fiica lui Sadaijin (ministrul de stânga), pe care o înșeală în mod repetat și care în cele din urmă moară dând naștere unui fiu, Yūgiri. Prima parte a romanului prezintă încurcăturile sentimentale ale lui Genji cu o serie de doamne de ranguri diferite, de la împărăteasa Fujitsubo (despre care i se spusese că semăna cu mama lui), la Murasaki (fata pe care-o crește pentru a-i deveni soție), Utsusemi (prima femeie care rezistă avansurilor lui), Nokiba no Ogi (nepoata lui Utsusemi), Yūgao (iubita omorâtă de un spirit răzbunător), doamna Rokujo (al cărei spirit malefic, născut din gelozie, o implică atât în moartea lui Aoi, cât și a lui Yūgao și mai târziu a lui Murasaki). Toate aceste aventuri ale protagonistului sunt pretexte pentru schimburi de epistole în versuri, scrise pe hârtie elegantă și parfumată, însoțite de un fir de floare potrivit anotimpului.  În partea a doua a cărții, lucrurile par să se întunece, o parte dintre personaje mor în mod tragic, iar Genji, deși ajuns în culmea puterii, se gândește să se călugărească. Fiul lui și a lui Fujitsubo, Reizei, devine împărat și nimeni nu le bănuiește relația până nu le este trădată, după moartea lui Fujitsubo, de un călugăr, care îi povestește lui Reizei misterul nașterii sale. Murasaki se îmbolnăvește după căsătoria lui Genji cu Onna san no miya, fiica fostului împărat Suzaru, fratele mai mare al lui Genji. La rânsul ei, Onna san no miya are o relație cu un tânăr care o curtase înainte și naște un fiu, pe Kaoru. Genji află de legătura lor, iar prințesa se călugărește, deși soțul ei decisese să crească copilul ca și când ar fi fost al lui. În cele din urmă, Murasaki, iubita soție a lui Genji, moare, iar acesta decide să se călugărească. Partea a doua se încheie cu un capitol gol, Kumogakure, menit să marcheze moartea lui Genji despre care însă nu se spune nimic.Partea a treia se ocupă de fiul lui Onna san no miya, Kaoru, și de Niou, nepotul lui Genji, urmărind încurcăturile lor sentimentale. Povestea se încheie brusc, la fel ca în partea a doua, neexistând indicii dacă așa a vrut autoarea sau a fost pusă în imposibilitatea de a continua.În română există două versiuni, cea din 1969, în traducerea Henriettei Yvonne Stahl, denumită simplu Genji, și care conține nouă capitole, și cea din 2017, în tălmăcirea Angelei Hondru, care se oprește după moartea lui Genji și prezintă partea a treia numai în rezumat. Versiunea din 1969 se bazează pe o traducere în engleză a cărții, realizată de Arthur Waley, pe când cea a Angelei Hondru s-a bazat pe versiunea lui Yosano Akiko (1878-1942), cunoscută pentru studiile sale și în special pentru cele două traduceri ale Poveștii lui Genji în Japoneza modernă (Shin’yaku Genji monogatari  și Shin-shin’yaku Genji monogatari).Deși o lectură dificilă pentru un cititor neantrenat, Povestea lui Genji reprezintă nu numai o fereastră spre trecut, ci și o creație unică a spiritului uman ce reușește să înfrunte timpul. Dacă până în secolul al XIII-lea, o mare parte din textul original fusese deja modificat prin copieri succesive, de-a lungul timpului, o serie de oameni de cultură și-au dedicat viața încercând să refacă varianta originală, printre ei aflându-se Minamoto no Mitsuyuki, poetul Fujiwara no Teika (1162-1241) și, nu în ultimul rând, Yosano Akiko însăși, eforturile lor fiind martore ale caracterului unic al acestei lucrări.

Trilogia Farseer – Robbin Hobb

Trilogia Farseer, cuprinzând romanele fantasy Ucenicul asasinului, Asasinul regal și Răzbunarea asasinului, a fost scrisă de Robin Hobb (pseudonimul scriitoarei Margaret Astrid Lindholm Ogden) și publicată între anii 1995-1997, fiind bine primită de critică și considerată diferită de cărțile tributare lui Tolkien.Cele trei volume urmăresc viața bastardului prințului Chivalry, moștenitorul tronului Celor Șase Regate. Acesta este abandonat de bunicul lui la porțile castelului Buckkeep, ajungând prin mijlocirea unchiului său, prințul Verity, să fie dat în grija fostului om de încredere al tatălui său, Burrich, actualmente grăjdar la castel. Băiatul este în cele din urmă chemat de bunicul său, regele Shrewd, care vrea să se asigure că nu va deveni un pericol pentru copii legitimi și astfel îi cere să jure supunere neamului Farseer, promițându-i în schimb protecție și promisiunea de a-l antrena în meseria de asasin, sarcină ce îi revine lui Chade Fallstar, asasinul regal și fratele bastard al regelui.Acesta este începutul unei povești care se va întinde pe mii de pagini și va implica un număr mare de personaje, răspândite prin cele șase regate. Nu mă voi opri asupra personajelor, decât pentru a sublinia faptul că sunt extrem de veridice și bine contruite din punct de vedere psihologic. Deși este o carte fantasy, elementele genului nu sunt foarte prezente, acestea reducându-se la abilitățile deosebite ale membrilor familiei regale, numite în carte Meșteșug, și la capacitatea unor oameni de rând de a comunica cu animalele – Harul. Se pare că Fitz moștenește Harul de la mama lui, dar are și un talent deosebit pentru Meșteșug, căpătat pe linie paternă. Totuși, după cum am spus, fantasticul din primele două volume nu este extrem de puternic, deși acest lucru nu deranjează, pentru că Ucenicul asasinului și Asasinul regal seamănă foarte mult cu o saga medievală în care se urmăresc aventurile unor personaje pseudo-istorice. Chiar și scriitura vine în sprijinul acestei senzații, fiind elaborată, detaliată, centrată pe trăiri mai mult decât pe acțiune și dând impresia că volumele ar fi putut foarte bine să facă parte dintr-o trilogie istorică, nu fantasy. Există, desigur, scene de luptă, dar nu au nimic din violența sau din amploarea celor descrise de Martin sau Abercrombie.Există lucruri care lipsesc în romanele celor menționați mai sus, dar care sunt prezente la Robin Hobb. Este vorba despre detalii, despre gesturi, despre semnificația acestora, despre lucruri pe care nu le-ai găsi într-un roman scris de Martin, Abercrombie sau de oricare alt scriitor. Și aici există conflicte puternice, dar nu sunt exterioare, ci interioare, explicând și motivând foarte bine acțiunile unor personaje. Există gesturi simple, dar importante, care îl fac pe cititor să aibă senzația că personajele au trăit cândva cu adevărat. Din acest punct de vedere, primele două volume sunt mult mai apropiate de romanele clasice decât s-ar crede.Din păcate, volumul al treilea al trilogiei, Răzbunarea asasinului,  mi s-a părut cel mai slab, producând o ruptură în cadrul lumii atât de bine realizate. În primul rând, personajele par să acționeze conform unui plan, ci nu a structurii lor psihologice deja creionate în primele două volume. Asasinul Fitz nu e prea talentat în „meseria” în care fusese pregătit, dar nici în Meșteșug, iar dacă reușește să realizeze ceva, pare mai mult datorită norocului sau ajutorului dat de celelalte personaje. În al doilea rând, există pasaje întregi în care se povestesc întâmplări din volumele precedente, spre exasperarea cititorului care nu a fost atins de amnezie. Există mai multe scene care lungesc narațiunea, iar de la un punct în colo totul devine previzibil, inclusiv finalul. Nu mi-au plăcut nici „hărjonelile”cu menestrelul Starling, un personaj fără niciun rost, nici modul în care a evoluat relația cu bufonul regelui Shrewd, atât de veridică în primele două volume, și nici apariția de nicăieri a unor personaje care par fabricate special pentru a servi unui scop, cum este cazul bătrânei Kettle.Cu toate aceste nemulțumiri personale, nu consider că trilogia Farseer trebuie ocolită. Ucenicul asasinului și Asasinul regal sunt foarte bine construite, cu aspect de cronică medievală, cu personaje puternice și vii, iar ultimul volum întregește trilogia, ducând-o spre un final dramatic, care altor cititori li se va părea, fără doar și poate, incitant.

AntareSFest, Brașov 2017

​În perioada 8-10 septembrie 2017 va avea loc la Brașov festivalul de SF organizat de Clubul Antares. Fiind prin zonă, nu voi rata ocazia, deci ne vom vedea ca să discutăm despre fantasy și/sau despre cyberpunk, cum prima dragoste nu se uită niciodată.​Participanții se vor întâlni cu scriitorii de SF&F, vor participa la discuții, dar vor avea parte și de cocktail party-ul gotic si parada costumelor cosplay. Când distracția se va mai domoli, vor avea posibiliteatea să voteze și carțile lor preferate de SF&F, scrise de autori români și publicate în 2016.Lista de cărți se găsește aici.Mai multe despre eveniment, condiții de participare etc. aici și aici

Prima lege: magie și magicieni

La intersecția dintre realism și fantastic, Prima lege este fără îndoială una dintre cele mai bune serii fantasy, alături de cea a lui R.R. Martin, Urzeala tronurilor, menționată de Abercrombie ca sursă de inspirație. Influențe există însă și din alte surse, iar alături de Tolkin și Stăpânul inelelor (citit și recitit în copilărie), se află și Margaret Weis, David Eddings, James Elroy, dar și lecturi mai târzii, care i-au trezit interesul pentru istorie, ShelbyFoote, John Keegan, Alan Clark. Nu lipsesc nici clasicii, Dickens, Tolstoi, Trollope, Bulgakov, Stern, care și-au adus contribuția la rafinarea stilului și, probabil, și la dezvoltarea unor personaje sau a confruntărilor armate.Deşi seria este inedită prin personaje şi acţiune, există un filon destul de puternic şi în zona de mitologie, care ar putea să-l îndepărteze de Martin, la care magia nu are o importanță atât de mare, şi să-l apropie de Tolkienşi de nostalgia lecturilor din copilărie.Există mai multe generaţii mitologice, începând cu creatura demiurgică, Eud, o ființă  jumătate om, jumătate demon, care face ordine în haosul de la începuturi şi desparte lumea oamenilor de cea a demonilor. Totuşi, partea demonică este cea care aduce darul magiei, iar folosirea acesteia înseamnă un împrumut de energie din lumea cealaltă, a demonilor. Bayaz, Primul dintre magi, menţionează acest lucru, motivându-l prin necesitatea menţinerii echilibrului de forţe între lumi. Eud este într-un fel creatorul lumii oamenilor şi apărătorul acesteia prin cele două legi ale sale – interdicția de a deschide poarta spre lumea cealaltă şicea de a te hrăni cu carne de om.El lasă moştenire celor trei fii ai săi mai mari cele trei ramuri ale magiei, după care dispare. Astfel, Juvensprimeșteabilitatea de a modifica lumea, Kanedias, pe cea de a crea lucruri, iar Badesh, capacitatea de a comunica cu spiritele.Mezinul, Glustrod nu se alege decât cu binecuvântările tatălui său. Singura putere pe care putea s-o primească ar fi fost cea de a comunica cu demonii, doar că acest lucru contravine Primei legi date de tatăl său. Cere ajutorul fraţilor săi, dar aceştia refuză să îi împărtăşească din puterile lor. Nemulţumit, se aliază cu demonii şi porneşte la luptă împotriva Imperiului Vechi, construit de Juvens. După atacul asupra capitalei Aulcus, Juvens şi Bedesh pornesc război împotriva fratelui lor,  îl înving, dar nu îl pot opri să folosească Sămânţa, o piatră de origine demonică, pentru a distruge oraşul şi a muri.În a doua generaţie de ființe mitologice, Juvens își ia doisprezece ucenici, printre care Bayaz şi Khalul, pe care este nevoit să îi trimită departe unul de altul din cauza vrajbei dintre ei. În cele din urmă, Juvens şi Kanedias ajung să se înfrunte din cauza lui Bayaz, iar lupta lor este preluată de ucenici, cu consecinţe grave. Kanedias își omoară fratele (conform versiunii lui Bayaz), dar este la rândul său azvârlit de ucenicul săudin Casa Creatorului, turnul pe care-l construise în Adua. Astfel se ajunge la perioada naraţiunii, la epoca oamenilor, în care intrigile lui Bayaz fac lucrurile să se mişte şi armatele să se ciocnească în Cercul lumii.Există, desigur, multe elemente necunoscute, sau insuficient explicate, în mitologia creată de Abercrombie, fără însă a avea un impact major asupra naraţiunii. Nu se menţionează, de exemplu, dacă versiunea asupra morții lui Juvens este cea adevărată, nu se ştie exact nici de ce Bayaz alege să o omoare pe Tolomei, fiica lui Kanedias, iar acțiunile acesteia după „înviere” sunt insuficient explicate, deşi aluzii asupra noii ei ascunzători sunt făcute din al doilea volum al seriei.Dincolo de toate aceste observații, trilogia lui Abercrombie este o lectură alertă, dar şi complexă, plină de personaje bine construite, dar şi de lupte şi violenţă. Din toată ţesătura lumii acesteia, se ridică în primul rând protagoniştii, fiecare bine individualizat, cu problemele şi frustrările lui, apoi acţiunea bine condusă, încărcată de momente tensionate, toate susţinute de un stil clar, destul de lipsit de ornamente, dar care pare să se potrivească perfect acestui subgen literar.back Prima lege: personaje

Agenții haosului (fragment de roman) 4

 Se opri într-un luminiș ca să se spele pe fața în apa rece a unui pârâu, apoi își continuă drumul, urmând amprenta puternică a energiei lui Tallen. Acum că știa cine era și ce putea, trebuia să îl convingă pe Lamme să-l omoare. Se gândi la noaptea dinainte, la felul în care o atinsese și la sentimentul că întâlnise pentru prima dată o făptură care poseda un Dar diferit, dar la fel de puternic. Îi fusese teamă de el? Nu, pentru că se simțise ca și când ar fi întâlnit un frate, o creatură la fel ca ea. Ce văzuse în sufletul tânărului o tulburase, deși nu voia să recunoască asta. Plecase în seara aceea temându-se de ea și de sentimentul de apropiere pe care-l avusese stând alături de el.       Grăbi pasul, dând de știre pădurii că era pe urmele tatălui ei. Arborii își mișcară crengile ca să nu-i împiedice înaintarea. Le mulțumi și le spuse că era îngrijorată. Să aveți grijă de Lamme! îi rugă, iar un copac foșni și o atinse cu o ramură plină de energie. Frunzele îi mângâiară brațul gol, liniștind-o.Tallen, gândi, ce ești tu de fapt?       Era sigură că putea lua legătura cu el, dar era mai bine să se ascundă până se hotăra cum să procedeze. Dacă îi ajungea din urmă, Lamme ar fi acceptat să abandoneze visele prostești și să se întoarcă în oraș? L-ar fi omorât pe Tallen și ar fi scăpat insula de un om cu puteri ciudate? Gândul morții lui Tallen o făcu să tresară. Așa este mai bine! o sfătuise Bătrânul. Străinul să dispară. Știa că avea dreptate, dar ceva o sâcâia. Poate dacă îl găsea la timp pe Lamme, poate dacă îl convingea să renunțe la Antare, poate dacă vorbea din nou cu Tallen, atunci și viața tânărului ar fi fost salvată. Se gândi la asta, folosindu-și Darul ca să privească deasupra păduri, peste o zi și o noapte, peste atâtea cicluri ale energiei. Se concentră la cer, la lumina lui Etain, și simți cum Darul îi dădea puterea să deslușească siluetele zilei ce avea să vină.       Se opri pipăind după un sprijin și atinse trunchiul neted al unui copac. Privirea i se încețoșase, pentru că trebuia să se rupă de realitate și să meargă spre ce urma să se întâmple. Văzu chipul tatălui ei, apoi pe Stepen și pe Tallen, urcând muntele. Tufișurile de pe marginea potecii tremurau, iar copacii își agitară crengile anunțând pericolul. Văzu oamenii Conducătorului perpetuu atacând, apoi pe Tallen folosindu-și Darul pentru a-i învinge. Văzu cum se îndepărtau, lăsând în urmă luptătorii înfrânți, și se miră cât de ușor părea totul. Oare Lamme își dăduse seama de intervenția lui Tallen? Se apropie și mai mult, simțind că trebuia să vadă din nou fața tânărului dacă voia să-l înțeleagă. Se aplecă asupra lui în mijlocul iluziei și se bucură că nu era rănit. Întinse mâna, dornică să îl atingă. Ceva o atrăgea spre el, ceva din expresia tristă a ochilor, din linia precisă, dar caldă a maxilarului. Se lăsă purtată de acest sentiment și mâna îi pătrunse prin valurile timpului, atingându-i ușor obrazul. Tânărul tresări și întoarse capul, fixând-o cu ochi gri ca și când ar fi văzut-o. Buzele îi schițară un zâmbet, iar trăsăturile i se îndulciră. Sedara tresări, iar fața lui Tallen se apropie primejdios de ea. Vru să se retragă, dar mâinile tânărului o opriră tandru, mângâind-o și rugând-o să nu plece. Valurile se tulburară, iar Sedara se agăță de copacul din real, folosindu-se de energia lui pentru a se întoarce.       Când își reveni, își dădu seama că închisese ochii și tremura. Se agăță și mai tare de copac. Deasupra ei, astrul strălucea domol, semn că trecuseră câteva ore, iar noaptea se apropia deja. Se așeză în iarbă suspinând. Când flăcăruia apăru dintre crengi, fata se relaxase, încercând să ia o hotărâre. Îl auzi pe corb croncănind, și când deschise ochii, îl văzu dând din aripi încercând s-o alunge. Sedara îl mângâie pe cap ca să-l liniștească, apoi întinse palma și invită flacăra să se apropie. Aceasta se mișcă încet și se așeză în vârful degetului arătător, luminându-i pielea palidă.Ce ești? o întrebă, apropiindu-și mâna de ochi și studiind-o cu atenție. Ai venit să mă ajuți?       Flăcăruia străluci mai puternic, apoi, dintr-o dată, își pierdu forma de lacrimă și se prelinse în palma ei, lăsându-se absorbită în piele. Sedara scoase o exclamație de surpriză și își scutură mâna. Flăcăruia dispăruse fără urmă, dar ea nu simțea nimic deosebit. Își apăsă podul palmei, sperând să descopere o schimbare. Se ridică agitată, cu pasărea pe umăr și privi în jur, cerând ajutorul copacilor. Aceștia foșniră, fără să-i dea vreun răspuns. Se lăsă cuprinsă de panică. Bătrânul îi spusese să se ferească de flăcările pierdute, pentru că erau spirite rele, dar nu crezuse niciodată că ar fi putut să o rănească. Rămase în picioare privindu-și palma, apoi uitându-se de jur-împrejur după ajutor.       Treptat, o cuprinse o căldură plăcută, iar foșnetele pădurii se estompară. Și privi din nou mâinile și i se păru că licăreau palid. Se simțea bine, neașteptat de bine de parcă toate grijile i-ar fi dispărut. Poate bătrânul se înșelase. Bătăile inimii i se liniștiră, iar noaptea deveni dintr-o dată mai clară și mai înmiresmată. Nu era în pericol. Copacii, tufișurile, cerul întunecat, toate îi șopteau asta.Bătrând prost și temător! gândi, contemplându-și mâna ce abia mai licărea. Ce știi tu!