Florin Pitea's Blog, page 23

Ian McDonald, "River of Gods" (2004)

În 2009, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-un roman de Ian McDonald, Au trecut anii, am mai parcurs niște cărți despre buddhism, hinduism și alte aspecte ale culturii indiene, după care am reluat lectura romanului - de această dată de pe o tabletă care îmi permitea să deschid cvasiinstantaneu definiții de dicționar lângă termenii pe care nu îi înțelegeam.
Așa am dus la bun sfârșit În viitorul imaginat de Ian McDonald, la un veac după cucerirea independenței, India s-a fragmentat în state rivale, dintre care două, Bharat și Awadh, sunt pe picior de război din cauza unui baraj construit ilegal. Clima s-a schimbat, musonul nu a mai adus ploi de trei ani, iar seceta a cauzat foamete și tulburări sociale.
Pe acest fundal se desfășoară existența mai multor personaje - unele din partea locului, altele occidentale. Printre ele se numără Shiv (traficant de organe), domnul Nandha (vânător de inteligențe artificiale), Shaheen Badoor Khan (secretarul doamnei prim-ministru), Najia (jurnalistă), Lisa Durnau (cercetătoare în fizica fundamentală), Thomas Lull (cercetător în inteligența artificială), Tal (postuman neutru) și Vishram (comediant).
Viețile lor sunt periclitate de mai multe crize simultane și convergente. Shiv e hăituit de roboții ucigași ai unei agenții de recuperarea datoriilor. Domnul Nandha vede cum i se detramă căsnicia. Khan e victima unei înscenări și martorul căderii unui guvern. Najia distruge imaginea publică a unui politician. Durnau și Luill sunt implicați în dezvoltarea unui univers virtual cu viață artificială, dar și în rezolvarea enigmelor de la bordul unui asteroid străvechi, amenajat ca habitat de o altă civilizație. Tal ajunge pionul unor jocuri din culisele puterii politice. Iar Vishram se implică în administrarea unei afaceri de familie și în folosirea unui univers paralel ca sursă de energie.
Probabil că alți scriitori ar fi dezvoltat fiecare dintre aceste subiecte în câte un roman separat și ne-ar fi oferit peste o jumătate de duzină de cărți. Ian McDonald nu doar a îmbinat toate aceste fire narative, dar a și făcut-o cu deosebită măiestrie. Am remarcat grija cu care fiecare capitol se încheie cu un cârlig narativ, atenția cu care este dozat suspansul și migala cu care autorul a construit o rețea de relații cauzale între firele narative.
Am remarcat, de asemenea, atmosfera foarte convingătoare, caracterizarea personajelor prin discurs și prin acțiune, documentarea impresionantă din spatele scriiturii și discursul narativ bine controlat stilistic - evocativ și adesea poetic.
Firește, cititorii atenți vor discerne în Voi așeza acest roman la loc de cinste în colecția mea, alături de Necroville și de alte capodopere ale literaturii (post)cyberpunk. (Puteți comanda și dumneavoastră un exemplar .) Și, dacă încântarea pe care mi-a adus-o finalul grandios al acestei cărți a fost întrucâtva umbrită de faptul că lectura s-a sfârșit, nu e totul pierdut. Căci Ian McDonald a publicat și un volum de schițe și povestiri plasat în același univers imaginar, Cyberabad Days. Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej.

Lorne Peterson, "Sculpting A Galaxy" (2006)

Prin 2007, la Mall Vitan din București, am găsit, la un preț nu prea accesibil, un volum magnific scris de Lorne Peterson: Sculpting A Galaxy - Inside the Star Wars Model Shop (Insight Editions, San Rafael, CA, 2006). Mi-am făcut o gaură în buget și l-am cumpărat pe loc. Apoi, volumul a fost pus într-o cutie de carton, mutat, depozitat, mutat din nou, așezat la raft și lăsat să zacă, nebăgat în seamă, vreme de mai mulți ani.
În cele din urmă, în ianuarie 2017, l-am parcurs în două zile. Și iată ce am aflat:
Sculpting A Galaxy este un volum de colecție în toată puterea cuvântului, format mare, cartonat, cu supracopertă color pe coală lucioasă, imprimat pe coală cretată de o calitate excelentă, cu o sumedenie de ilustrații color de înaltă definiție, dintre care unele sunt atît de mari încît au fost pliate.
Volumul începe cu o "Prefață" de George Lucas, inițiatorul și coordonatorul seriei Star Wars, respectiv cu un "Cuvânt înainte" de Rick McCallum, care subliniază importanța Atelierului de Modele din cadrul companiei Industrial Light and Magic. Apoi, autorul însuși ne urează "Bun venit în Atelierul de Modele" și ne informează succint despre istoria de trei decenii a atelierului, respectiv despre unele aspecte ale activității sale.
Urmează patru capitole ample despre astronave, despre vehicule, despre creaturi, droizi și sculpturi, respectiv despre decoruri. În fiecare dintre capitole, aflăm despre metodele prin care au fost create diverse machete, despre maniera în care au fost filmate diferite cadre din trilogia originală Războiul stelelor, respectiv despre incidente anecdotice din culise.
Cartea se încheie cu o "Postfață" de Phil Tippett, alt veteran al echipei de efecte speciale de la ILM, respectiv cu o galerie a colaboratorilor ILM, cu un glosar de termeni tehnici, cu un index vizual și cu o secțiune de mulțumiri.
Un merit al volumului este că disipează întrucâtva ideea preconcepută că absolut tot ceea ce văd spectatorii pe ecran când vizionează un film fantastic sau SF a fost creat prin efecte speciale numerice. Un număr imens de cadre din cele șase filme Star Wars realizate de George Lucas s-a bazat pe filmări cu machete și modele.
Dacă ar fi să-i reproșez ceva acestei cărți superbe, probabil că ar fi faptul că o bună parte din text este imprimat cu alb pe fond negru. Ceea ce, la o răsfoire superficială a volumului, pare o opțiune estetică impresionantă (căci machetele de astronave sunt fotografiate pe un fundal ce sugerează spațiul cosmic), la o lectură atentă se dovedește a cauza dificultăți. Dar poate că Sculpting A Galaxy a fost creat în special pentru a fi răsfoit sau admirat...
Pe ansamblu, însă, am fost foarte plăcut impresionat de această carte. O voi așeza la loc de cinste în colecția mea, alături de Star Wars Year by Year , și am să o reiau uneori pentru recitire.

Carl Sagan, "Cosmos" (1980)

Cu serialul Cosmos, prezentat de dr. Carl Sagan, am făcut cunoștință la vârsta de nouă ani, prin 1980 sau 1981. Eram în clasa a patra, iar serialul se difuza săptămânal la TVR 1. Chiar și alb-negru, cu vocea savantului american dublată de regretatul Florian Pittiș, Cosmos a avut un efect uriaș asupra mea.
Ceva mai târziu, la vârsta de cincisprezece sau șaisprezece ani, l-am revăzut cu aceeași plăcere - tot alb-negru, tot la TVR 1, însă de această dată subtitrat. Așa am ajuns nu doar să primesc mesajul carismaticului astronom, ci și să îi ascult vocea.
Cum toate cele bune sau rele sunt trei, prin 2006 sau 2007, mulțumită unui bun prieten, am avut ocazia să vizionez Cosmos a treia oară - de această dată color. Atunci am descoperit, cu surprindere, că pe coloana sonoră a unui episod apărea, pe lângă muzica de neuitat a lui Vangelis, o piesă de Pink Floyd. (La primele două vizionări încă nu auzisem de acea formație.)
Între timp, pe la începutul anilor 1990, avusesem ocazia să răsfoiesc în anticariatul Noi din centrul Bucureștiului o ediție cartonată, cu ilustrații color, a cărții care însoțea serialul. (Cu imens regret, am lăsat exemplarul la raft, unde îl găsisem. Avea un preț exorbitant.)
În cele din urmă, însă, a ieșit soarele și pe strada mea. Mai exact, în 2014, Editura Herald din București a lansat prima ediție română a volumului Cosmos , în traducerea lui Alexandru Anghel. Și, cum am avut onoarea de a prezenta această carte în cadrul emisiunii "Ce citim astăzi?", reprezentanții editurii mi-au oferit cadou un exemplar.
Apoi, în iulie 2016, la anticariatul Antic ExLibris din Capitală, am găsit la preț promoțional o ediție americană. Am cumpărat două exemplare (dintre care pe unul l-am oferit cadou), am dăruit volumul cu traducerea română (dar din dar...) și, în decembrie 2016, am citit originalul într-o săptămână.
Să vă spun și dumneavoastră ce am aflat:
Această ediție a volumului Cosmos (Editura Ballantine Books, New York, 2013) începe cu un nou "Cuvânt înainte" de Neil de Grasse Tyson, intitulat "Reflecții despre Cosmos de Carl Sagan", în care astrofizicianul tratează despre impactul global major avut de serialul TV și cartea ce l-a însoțit, precum și despre valoarea lui perenă.
Urmează un alt "Cuvânt înainte", scris de Ann Druyan, soția regretatului astronom și coautoarea serialului TV. Dumneaei relatează succint despre condițiile în care a fost turnat serialul, despre includerea de către Biblioteca Publică a Congresului SUA a volumului Cosmos într-o listă de optzeci și opt de cărți care au format America, despre pasiunea pentru știință care îl anima pe Carl Sagan și despre aducerea la zi a serialului TV - de această dată avându-l ca prezentator pe Neil de Grasse Tyson.
Nu putea să lipsească "Introducerea" în care autorul însuși relatează despre implicarea sa în misiuni de explorare spațială precum Viking și Voyager, despre realizarea serialului TV în condiții uneori dificile și despre continuarea cercetărilor de astronomie și planetologie după difuzarea serialului Cosmos.
Lucrarea propriu-zisă constă în treisprezece capitole în care Carl Sagan tratează, rând pe rând, despre locul nostru în univers, despre istoria științei, despre condițiile de pe Venus și Marte, despre astrofizică, despre biologie și evoluționism, despre genetică, despre astronomie, despre ecologie, despre informațiile (recente la acea vreme) trimise de sondele spațiale Voyager referitor la sateliții jovieni, despre topologie și despre teoria Big Bang-ului.
Ceea ce transpare din fiecare capitol este, pe de o parte, grija de a delimita faptele dovedite experimental de ipotezele deocamdată neconfirmate, iar, pe de altă parte, un profund umanism. Sagan subliniază în repetate rânduri nu doar posibilitățile deschise pentru rasa umană de către explorarea spațială, ci și precaritatea ecosistemului în care trăim, precum și posibilitatea neliniștitoare a holocaustului nuclear. Nu întâmplător, ultimul capitol se intitulează "Cine vorbește în numele Pământului?" și evidențiază responsabilitatea pe care o avem pentru lumea în care trăim.
Lucrarea se încheie cu o listă de mulțumiri, cu două apendice, cu o listă de lucrări sugerate spre aprofundarea subiectelor atinse în fiecare capitol, precum și cu un index alfabetic.
Această ediție a volumului Cosmos se citește cu plăcere nu numai pentru că are un conținut interesant și o manieră accesibilă de expunere, ci și pentru că e imprimată pe o hârtie excelentă și e tehnoredactată foarte elegant. De asemenea, ediția din 2013 conține un număr de planșe color cu diverse reproduceri de fotografii și de picturi relevante pentru materialul prezentat în text.
Cititorul întoarce ultima filă a cărții cu un gând de recunoștință pentru carismaticul astronom și planetolog care ne-a părăsit acum două decenii, pe 20 decembrie 1996, precum și cu intenția de a parcurge alte lucrări ale sale. Poate că dr. Carl Sagan a pierit, dar cu siguranță că nu va fi uitat. 

David Day, "The World of Tolkien" (2003)

Cu mulți ani în urmă, mulțumită personalului de la Librăria Engleză Anthony Frost, am achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de David Day: The World of Tolkien - Mythological Sources of The Lord of the Rings (Gramercy Books, New York, 2003). De parcurs, am parcurs-o însă abia la finalul lunii decembrie 2016.
Și iată ce am aflat:
The World of Tolkien pare să fie ceea ce vorbitorii de limbă engleză numesc "carte pentru măsuța de cafea". A fost publicată în coperte cartonate, cu supracopertă color lăcuită, pe coală cretată, cu ilustrații alb-negru și color. Pe scurt, o piesă de colecție.
Introducerea prezintă succint conținutul cărții și principalele teme abordate, cu câteva exemple relevante.
Partea întâi se intitulează "Descoperirea Pământului de Mijloc" și prezintă geneza primelor texte create de Tolkien în lumea imaginară care avea să îl facă celebru, respectiv surse de inspirație precum poemul epic Beowulf.
Partea a doua tratează despre "Epoci ale creației I - Seniori ai păcii", cu capitole dedicate zeităților de pe Pământul de mijloc, respectiv vulturilor și emisarilor. Sunt subliniate asemănările cu mitologia iudeo-creștină (Geneza), respectiv cu cea germanică (valkyriile).
Partea a treia prezintă "Epoci ale creației II - Seniori ai haosului", iar capitolele se concentrează, pe rând, asupra lui Morgoth, asupra lui Sauron, asupra balrogilor, asupra păianjenilor uriași, respectiv asupra lupilor și vampirilor. În fiecare caz, autorul construiește paralele literare sau mitologice cu personaje precum Satan din Paradisul pierdut, Odin din mitologia germanică, arhanghelul Mihail din mitologia iudeo-creștină, Kali din panteonul hindus sau Cerber din mitologia grecească.
Partea a patra aduce în discuție "Epoci ale stelelor I - Forțe ale luminii". Capitolele prezintă meleagurile elfilor, regatele piticilor, respectiv domeniul enților. Între altele, aflăm despre interesul profesorului Tolkien pentru limba velșă și despre limba pe care a creat-o acesta pentru elfi (sindarin), urmărim o paralelă între Rivendell și Oxford, apoi altele între personaje feminine din Stăpânul inelelor și zeițe din panteonul grecesc. Nu lipsesc nici trimiterile la basmele fraților Grimm, nici elementele anecdotice precum reprezentarea profesorului C. S. Lewis drept Treebeard în Stăpânul inelelor sau frustrarea lui Tolkien referitor la scena cu pădurea Birnam din Macbeth și rescrierea acesteia ca marșul enților din Cele două turnuri. 
Partea a cincea, "Epoci ale stelelor II - Forțe ale întunericului", tratează despre legiunile de gnomi, despre triburile de căpcăuni și despre balauri. Autorul trasează alte paralele cu Vechiul testament, cu zoroastrianismul, cu mitologia chineză, respectiv cu cea hindusă, apoi cu Beowulf, cu Volsungsaga, ba chiar și cu "Croitorașul cel viteaz".
Partea a șasea, "Epoci ale soarelui", prezintă personaje umane din cele trei ere ale Pământului-de-mijloc: edain, numenoreeni, respectiv dúnedain. David Day discută asemănările cu Kalevala, cu mitul lui Orfeu și Euridice, cu mitul Atlantidei și cu căderea Constantinopolului.
Partea a șaptea aduce în discuție "Războiul inelului I - Mediatori și emisari". De această dată, aflăm despre hobbiții și vrăjitorii de pe Pământul-de-Mijloc, precum și despre zei călători ca Hermes, din mitologia greacă, sau Odin, din cea scandinavă. De asemenea, apare o paralelă între Gandalf și Merlin, vrăjitorul din legendele arthuriene.
Partea a opta, "Războiul inelelor II - Sclavii stăpânului inelelor", trece în revistă strigoii inelului și regele-solomonar, duhurile din gorgane și fantomele, moroii și, nu în ultimul rând, pe Gollum. David Day trasează paralele cu cei patru călăreți din Apocalipsă, cu duelul final din Macbeth, cu vestigii arheologice din Anglia, dar și cu Straniul caz al doctorului Jekyll și al domnului Hyde.
Ultima parte, "Războiul inelului III - Alianța oamenilor liberi", prezintă oamenii nordului, din Rhovanion, călăreții din Rohan, apoi bărbații din Gondor, precum și regatul reunit al neamului dúnedain. De această dată, asemănările sunt găsite cu goții, cu mercienii, cu mitul lui Tezeu, dar și cu Arthur și cavalerii Mesei Rotunde, respectiv cu Carol cel Mare și Sfântul Imperiu Roman. Ca punct de interes aparte, genealogia profesorului Tolkien poate fi trasată, pe linie paternă, la un ofițer din cavaleria Sfântului Imperiu Roman, George von Hohenzollern, care a luptat alături de arhiducele Ferdinand de Austria împotriva invadatorilor turci la asediul Vienei, în 1529, și care și-a câștigat porecla de "Tollkuhn" ("Îndrăznețul").
Volumul se încheie cu o listă bibliografică și cu un index.
Pe ansamblu, The World of Tolkien e departe de a fi o simplă carte pentru măsuța de cafea și reprezintă mai curând o cale de mijloc între cărțile ilustrate, destinate admiratorilor literaturii fantastice, și studiile filologice destinate unui public specializat. Cu siguranță că poate folosi nu doar drept subiect de conversație, ci și ca rampă de lansare pentru explorări mai ample în literatură, mitologie, istorie și antropologie. Firește, e și un îndemn la recitirea Stăpânului inelelor. Dar despre romanul acela vom discuta cu altă ocazie.

Naomi Klein, "This Changes Everything" (2014)

La jumătatea lunii iulie 2015, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar din cea mai recentă lucrare a cercetătoarei canadiene Naomi Klein, Și iată ce am aflat:
După ce, în lucrările sale precedente, doamna Naomi Klein s-a ocupat de unele efecte ale globalizării în capitalismul târziu (No Logo), de efectele școlii economice de la Chicago (The Shock Doctrine), respectiv de apariția unui nou tip de mișcare de protest facilitată de Internet, de telefonia mobilă și de site-urile de socializare (Fences and Windows), de această dată se concentrează asupra problemei încălzirii globale.
Încă din introducere, autoarea ne asigură că "Într-un fel sau altul, totul se schimbă", apoi oferă exemple ce ilustrează efectele încălzirii golbale.
Partea întâi, "Moment prost ales", discută despre puterea revoluționară a schimbării climatice, despre modul în care fundamentalismul pieței libere a ajutat la supraîncălzirea planetei, despre necesitatea construirii unei mișcări de rezistență împotriva încălzirii globale și a insituirii unui sistem de planificare și interdicții, respectiv despre căile prin care fiecare dintre noi neagă încălzirea globală și ce am putea face în această privință.
Partea a doua, "Gândire magică", tratează despre unele soluții care par să nu fi dat rezultate. Astfel, doamna Naomi Klein prezintă cazuri de fuziune dezastruoasă între corporații și mișcări ecologiste, motivele pentru care miliardarii ce au îmbrățișat ecologismul nu ne vor salva, apoi soluții absurde prin care încălzirea globală ar fi încetinită prin poluarea atmosferei terestre superioare.
Partea a treia, "Pornim, oricum", prezintă apariția unui nou tip de activism ecologist, pe care cercetătoarea canadiană îl numește Blocadia. Cititorii află despre noii războinici ai climatului, despre democrație, reinvestirea în companii prietenoase cu mediul încojurător și progresele înregistrate până în prezent, despre drepturile ameri-indienilor și modul în care acestea au fost folosite în instanță pentru a bloca unele activități extractive poluante din America de Nord, despre faptul că atmosfera e un bun comun, iar unele datorii istorice ar trebui plătite, respectiv despre posibilitatea regenerării ecosistemului și tranziția de la extracție la reînnoire.
Concluzia cărții este că, în intervalul rămas până la deteriorarea ireversibilă a climatului, avem, la limită, suficient timp pentru a realiza imposibilul. Lucrarea se încheie cu o secțiune de note, cu o pagină de mulțumiri și cu un index.
Pe de o parte, Mai mult, mi se pare puțin ciudat că se aduc destul de rar în discuție, pe parcursul cărții, elemente ce contribuie la încălzirea globală precum termocentralele chinezești alimentate cu cărbune sau industria rusească de extragere a gazelor naturale. Îmi vine greu să înțeleg în ce mod o operațiune amplă de extracție de țiței din America de Nord, să zicem, este mai nocivă decât o operațiune la fel de amplă de extracție de țiței din Rusia.
Că utilizarea pe scară din ce în ce mai largă a combustibililor fosili și despăduririle duc la acumularea dioxidului de carbon în atmosferă și la sporirea efectului de seră înțeleg. Dar, dincolo de ceea ce am ajustat deja în stilul meu de viață (nu dețin un automobil, nu am zburat niciodată cu avionul, mă deplasez cu mijloace de transport în comun acționate electric, cumpăr de preferință alimente și haine produse în țara mea, depozitez selectiv deșeurile în containere special amenajate), nu prea văd în ce mod aș mai putea contribui la protejarea mediului înconjurător. De prezentat la cea mai apropiată benzinărie cu o pancartă cu un slogan ecologist nu am să mă prezint prea curând. La urma urmei, și cărțile doamnei Klein sunt distribuite pe glob tot prin livrare cu vehicule alimentate cu combustibili fosili... care contribuie la încălzirea globală.
Voi așeza pur și simplu  la raft, alături de celelalte cărți ale cercetătoarei canadiene, și o să-mi văd de restul vieții mele. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar din această carte .)

Thomas Crump, "A Brief History of the Age of Steam" (2007)

Spre finalul lunii aprilie 2016, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-o lucrare a profesorului universitar Thomas Crump, A Brief History of the Age of Steam - The Power That Drove the Industrial Revolution (Editura Robinson, Londra, 2007). Am parcurs-o în intervalul septembrie 2016 - februarie 2017. (Așa multe cărți, așa puțin timp.)
Și iată ce am aflat:
Volumul începe cu o prefață în care autorul explică interesul pe care îl are pentru mașinăriile cu aburi și pentru căile ferate (tatăl său fiind cândva inspector feroviar și luându-l pe fiul său în călătorii prin Marea Britanie), cu o listă a hărților, cu o notă explicativă despre unități de măsură și cu o listă de abrevieri.
Urmează o introducere amplă despre paradigma transporturilor. Astfel, pentru perioada preindustrială, Thomas Crump trece în revistă transportul bunurilor, transportul de persoane, căile de transport terestre, pe cele maritime și pe cele fluviale - cu avantajele și dezavantajele fiecăruia.
Capitolul al doilea discută pe larg "Transportul terestru și limitările acestuia". Conform cercetătorului britanic, primele șine cu vagoneți au apărut în principatele germane, în secolul al cincisprezecelea, în mine. Sistemul a fost adoptat în Anglia în secolul al șaisprezecelea și extins din minele propriu-zise către râuri învecinate pentru a ușura transportul și comercializarea cărbunelui și minereurilor în secolele al șaptesprezecelea și al optsprezecelea.
Al treilea capitol tratează despre "Dominația traficului maritim". Printre aspectele discutate se numără rutele de navigație folosite de britanici către Australia, cele folosite de spanioli între America Latină și Filipine, iar de acolo către China, navigația de coastă din America de Nord, transportul fluvial, respectiv navigația în Marea Mediterană.
Capitolul al patrulea prezintă "Invenția motorului cu aburi și problema locomoției". Astfel, aflăm despre invenția lui Denis Papin, din a doua jumătate a secolului al șaptesprezecelea, și despre ameliorarea motorului cu aburi de către Thomas Newcomen în primele decenii ale veacului al optsprezecelea, apoi despre utilizarea motoarelor cu aburi în industria minieră, despre sporirea eficienței motorului cu aburi de către John Smeaton și despre contribuția decisivă a inventatorului James Watt. A doua parte a capitolului prezintă progresele făcute în adaptarea acestor motoare la transportul fluvial în Franța și mai ales în America de Nord, respectiv în folosirea lor în locomotive pentru transportul terestru în Marea Britanie.
Al cincilea capitol îi este dedicat "Vasului fluvial american". Autorul tratează despre schimbările balanței de putere între coloniștii francezi și cei englezi în secolul al optsprezecelea în America de Nord, despre extinderea Uniunii înspre vest în veacul al nouăsprezecelea, apoi despre importanța fluviului Mississippi și a tributarilor săi navigabili în transportul de mărfuri. Apoi, aflăm despre eforturile inventatorului american Henry Shreve, care a creat primele vapoare fluviale pentru navigația pe Mississippi, despre condițiile de călătorie pe fluviu, despre operațiuni militare pe Mississippi în Războiul de Secesiune, respectiv despre construirea canalului Erie și a altor canale care au conectat Marile Lacuri și râul Ohio cu fluviul Hudson, sporind importanța econimică a portului New York în detrimentul altor porturi de pe Coasta de Est.
Capitolul al șaselea, "Vasul fluvial și transportul pe apă continental", discută pe larg despre adaptarea vaselor cu aburi la trasee fluviale din Marea Britanie, Europa, Africa, America de Sud, Asia - cu cazuri specifice discutate pentru India, Indochina, respectiv China.
Al șaptelea capitol trece în revistă "Primii patruzeci de ani ai căilor ferate". Astfel, Thomas Crump prezintă dezvoltarea rețelelor de cale ferată în Marea Britanie, începând din 1830, subliniind contribuțiile lui George și Robert Stephenson și ale lui Isambard Kingdom Brunel, respectiv operațiuni similare din Franța, Italia, Imperiul Austro-Ungar, Prusia. O secțiune separată discută dezvoltarea căilor ferate în America înainte de Războiul de Secesiune, respectiv utilizarea lor pentru operațiuni militare pe parcursul acestuia.
Capitolul al optulea, în schimb, se concentrează asupra "Maniei britanice a căilor ferate". Autorul discută despre construirea unor locomotive funcționale în primele decenii ale secolului al nouăsprezecelea, despre dezvoltarea rețelelor de căi ferate regionale, despre rezolvarea unor probleme tehnice de semnalizare și telecomunicații pentru prevenirea accidentelor feroviare, respectiv despre crearea și punerea în practică a unor legi pentru regularizarea activității feroviare și siguranța călătorilor.
Al nouălea capitol tratează despre "Sisteme feroviare ajunse la maturitate". Chestiunile prezentate se situează în ultima treime a secolului al nouăsprezecelea și cuprind inventarea unui sistem de frâne cu aer comprimat de către George Westinghouse, respectiv a vagoanelor frigorifice de către J. B. Sutherland, dezvoltarea unui sistem extins de rețele feroviare în Europa și construirea căilor ferate transcontinentale americane.
Capitolul al zecelea discută despre "Asia, Africa și America Latină: Căile ferate și imperialismul". Intervalul istoric adus în discuție este 1850 - 1914, iar exemplele prezentate includ căile ferate indiene, rutele feroviare din Anzi, căile ferate din Argentina, respectiv căile ferate construite de coloniști în diverse regiuni africane.
O tematică oarecum similară e abordată în capitolul al unsprezecelea, "Marile căi ferate orientale", unde autorul prezintă, în subsecțiuni, construirea căilor ferate transsiberiene, respectiv a rețelei feroviare din partea europeană a Imperiului Țarist, apoi construirea de către companii europene concurente a unor căi ferate în China, iar, în final, construirea rutelor feroviare din Japonia.
Capitolul al doisprezecelea arată cum "Aburul cucerește oceanele". Thomas Crump discută despre dezvoltarea, pe parcursul secolului al nouăsprezecelea, a unor companii de navigație oceanică pentru transportul de mărfuri și de pasageri. Astfel, de la începuturile modeste ale companiilor care navigau pe lângă coastele Marii Britanii până la transatlanticele din primele decenii ale secolului al douăzecilea, istoria pare să se desfășoare sub ochii cititorilor. De asemenea, în a doua parte a capitolului, autorul tratează despre influența pe care, în epoca victoriană, au exercitat-o Războiul din Crimeea și Războiul de Secesiune asupra dezvoltării vaselor cuirasate de război, propulsate de motoare cu aburi. Firește, din acest capitol nu puteau să lipsească unele pagini dedicate tragediei vasului de pasageri Titanic, respectiv măsurilor suplimentare de siguranță maritimă adoptate ulterior la nivel internațional.
Ultimul capitol descrie "Eclipsa transportului cu aburi". Pe de o parte, căile ferate pentru transportul urban de suprafață au fost înlocuite de rețele de metrou. Pe de alta, în secolul al douăzecilea, șoselele și automobilele au ajuns să joace un rol preponderent, iar căile ferate au intrat în declin. Nu în ultimul rând, dezvoltarea aviației a dus la dispariția liniilor maritime destinate călătorilor. Motorul cu combustie internă, respectiv motorul cu reacție, aveau să înlocuiască motorul cu aburi.
Volumul se încheie cu o bogată secțiune de note, cu o bibliografie consistentă și cu un index.
Pe ansamblu, A Brief History of the Age of Steam a reprezentat o lectură foarte educativă și o sursă de informații extrem de utilă. Materialul este bine organizat în capitole și secțiuni, subiectele tratate sunt diverse și interesante, iar unele incidente relatate sunt absolut incredibile - de la o urmărire cu trenuri în Războiul de Secesiune la un accident în care o vijelie a doborât un pod feroviar cu tot cu trenul care îl traversa. Și, cum avusesem deja o experiență de lectură la fel de plăcută și de utilă cu altă lucrare a profesorului Thomas Crump, A Brief History of Science , m-am simțit dator să cumpăr o a treia carte a acestuia, How the Industrial Revolution Changed the World. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie. 

Bill Willingham & Sergio Fernandez Davila, "Legenderry" (2015)

La jumătatea lunii februarie, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, din București, am achiziționat un exemplar din romanul grafic Legenderry - A Steampunk Adventure (Dynamite Entertainment, Mt Laurel, NJ, 2015), realizat de scenaristul Bill Willingham și de artistul grafic Sergio Fernandez Davila. L-am parcurs în două zile.
Și iată ce am aflat:
Acțiunea romanului grafic este plasată pe tărâmul Legenderry, unde zonele urbane sunt în plină revoluție industrială, iar multe teritorii sunt insuficient pupulate și destul de sălbatice. Într-un club select din Big City, o nou-venită e pe cale să fie răpită de niște mercenari înarmați. Patroana clubului, Vampirella, intervine și îi masacrează pe mercenari, apoi îi oferă asistență vizitatoarei, Magna Spadarossa. Magna pleacă în căutarea surorii sale, Sonja, iar pe traseu primește ajutor de la personaje precum Kato și Viespea Verde, Flash Gordon, Zorro. Eroii sunt nevoiți să apere tărâmul de o conspirație în care sunt implicați Ming cel Nemilos și doctorul Moreau. Spre final, Magna își dă seama că, de fapt, este Sonia cea Roșcată, căreia îi fuseseră implantate amintiri false.
Ca poveste, Legenderry probabil poate fi mai apreciat de către cei ce au o bună cunoaștere a benzilor desenate americane de acum mai bine de jumătate de veac. Un european obișnuit, din zilele noastre, a aflat puțin despre Vampirella, Sonia cea Roșcată, Flash Gordon sau Zorro și mai nimic despre Kato, Viespea Verde, Fantoma, Steaua Argintie, Căpitanul Victorie sau Omul de Șase Milioane de Dolari.
Ca prezentare grafică, volumul se situează mult peste medie, atât mulțumită planșelor desenate de Sergio Fernandez Davila și colorate de Wes Hartman și Robby Bevard, cât și datorită copertelor create de Joe Benitez și Ivan Nunes, respectiv grație siglelor realizate de Jason Ullmeyer. Personajele reimaginate în stil steampunk de Johnny Desjardins au un loc aparte, iar la finalul volumului veți găsi o bogată galerie cu eroinele și eroii seriei, respectiv o impresionantă colecție de coperte ale fasciculelor în care a apărut ințial Legenderry.
Pe ansamblu, Legenderry poate rivaliza în privința subiectului cu Gotham by Gaslight, iar, în privința prezentării, depășește Captain Swing and the Electrical Pirates of Cindery Island. Că nu ajunge la nivelul grafic al seriei "Orașelor obscure" sau la densitatea de referințe intertextuale a Ligii domnilor extraordinari repezintă cu totul altă chestiune. Acelea se află în altă... ligă. (Și, bănuiesc, au fost create pentru alt public.)
Cu siguranță însă că Legenderry a meritat timpul și banii. Pe viitor, dacă îmi vor ieși în cale alte volume din serie, nu am să le ocolesc, ba chiar am să vi le prezint și dumneavoastră la momentul potrivit.

Charles Portis, "True Grit" (1968)

În copilărie, am avut o scurtă perioadă în care m-au interesat filmele western. (M-am reprofilat destul de repede pe producții S.F., dar asta e altă poveste.) Interesul pentru acest gen de pelicule mi-a revenit, cu moderație, în ultimii ani, motiv pentru care am vizionat 3:10 to Yuma, Django Unchained, The Hateful Eight, Salvation sau, mai recent, The Revenant. Dintre aceste filme, toate de o foarte bună calitate, mi-a atras în mod deosebit atenția o producție din 2010 a fraților Coen, True Grit, care îi avea în rolurile principale pe Hailee Steinfeld, Jeff Bridges, Matt Damon și Josh Brolin. Ca urmare, spre finalul lunii martie 2017, am achiziționat la preț redus, de la anticariatul Antic ExLibris din București, romanul ce inspirase filmul - Charles Portis, True Grit  (Bloomsbury Publishing, Londra, 2011). L-am parcurs la începutul lunii aprilie 2017, în doar câteva ore.
Și iată ce am aflat:
Protagonista-naratoare a romanului, Mattie Ross, este o adolescentă de paisprezece ani din Dardanelles, Arkansas. În anii 1870, tatăl ei este ucis și jefuit de un arendaș, Tom Chaney, care fuge în Teritoriul Indian. Mattie discută mai întâi cu autoritățile din Fort Smith, Arkansas, unde a avut loc crima, numai pentru a afla că șeriful nu are autoritatea necesară pentru a-l urmări pe criminal în afara jurisdicției sale. Apoi, în disperare de cauză, protagonista îl angajează pe un agent federal, Reuben Cogburn, zis Rooster, pentru a-l aresta pe Chaney și a-l deferi justiției.
Intriga se complică, pe de o parte pentru că Mattie insistă să îl însoțească pe Cogburn în Teritoriul Indian, pe de alta pentru că Chaney li se alătură unor bandiți conduși de Lucky Ned Pepper. Un polițist rural din Texas, La Boeuf, intră și el în urmărire, iar vremea din ce în ce mai rea, la începutul iernii, le  face viața amară tuturor.
După cum probabil vă așteptați, intriga  duce la o confruntare de final, cu ambuscade și împușcături. Ceea ce nu așteaptă cititorii este însă o adevărată cascadă de puncte culminante, în care suspansul urcă la cote incredibile, iar răsturnările de situație se țin lanț.
În pofida intrigii magistral construite și a finalului foarte mulțumitor, cel mai important atu al romanului îl constituie stilul. Cam ca în The Reivers de William Faulkner, protagonista-naratoare relatează, la mai bine de jumătate de veac, niște evenimente la care participase în adolescență. Autorul a avut grijă, cu fiecare pagină și cu fiecare frază, să filtreze evenimentele intrigii prin percepția adolescentei și prin gândirea bătrânei, iar rezultatul este foarte convingător și, totodată, extrem de dificil de redat în traducere.
O altă trăsătură remarcabilă a stilului o constituie dialogurile. Charles Portis a nuanțat foarte fin vocabularul și pronunția personajelor, în funcție de regiunea de proveniență, grupul etnic, vârsta, nivelul de educație și profesia fiecăruia. Tot prin dialoguri, autorul a dat viață și scenelor din roman, insuflând tensiune și dinamică pe aproape fiecare pagină.
Nu în ultimul rând, romanul impresionează printr-o vastă galerie de personaje secundare - judecători, avocați, antreprenori de pompe funebre, comercianți, arendași, bandiți, șerifi, agenți federali și așa mai departe. Un aspect mai puțin vizibil în filmele de la Hollywood, spre exemplu, dar omniprezent în True Grit , îl constituie tensiunile inter-statale,  între personajele din Arkansas și cele din Texas, spre exemplu, sau între localnici și un afacerist venit din Connecticut.
Tematic, True Grit reprezintă pe de o parte un frumos exemplu de literatură western, iar pe de altă parte o deconstrucție a acestui tip de literatură. Cadrul spațio-temporal este tipic: anii 1870, Vestul Sălbatic. Tema e una recurentă: un reprezentant al legii urmărește un criminal printr-un teritoriu ostil pentru a-l aresta. Deconstrucția funcționează însă la nivelul personajului principal (o adolescentă, mai degrabă decât un bărbat) și la nivelul atitudinii. Căci Mattie are câștig de cauză nu din pricină că ar trage repede și bine cu pistolul, ci pentru că e inteligentă, educată, responsabilă și foarte tenace.
Stilistic, True Grit se află într-o relație intertextuală cu două capodopere ale literaturii americane, Aventurile lui Huckleberry Finn de Mark Twain și Moby Dick de Herman Melville. După cum sublinia Donna Tartt în introducerea ediției britanice din 2011, Mattie este similară cu Huck Finn în privința stilului colocvial al narațiunii, dar și în privința situației (trebuie să se descurce pe cont propriu printre niște străini violenți), dar opusă acestuia în privința atitudinii. Dacă Huck Finn se ferește de educație și de civilizație, Mattie Ross citează din Biblie la tot pasul, amenință cu acțiuni în instanță și critică adulții pentru neglijență și îngălare.
Paralela cu Moby Dick, conform prefațatoarei, este mai subtilă. Preocuparea obsesivă a protagonistei din True Grit pentru arestarea, judecarea și pedepsirea criminalului amintește de încăpățânarea irațională cu care căpitanul Ahab urmărește cașalotul alb pe oceanele lumii în romanul lui Melville. Ca și Ahab, Mattie ajunge să plătească un preț teribil pentru tenacitatea sa ieșită din comun.
Firește, influențele intertextuale nu sunt niciodată unilaterale. Aș vedea unele paralele, spre exemplu, între True Grit  și romanul lui Jack Womack Random Acts of Senseless Violence : protagonista-naratoare își pierde tatăl la o vârstă fragedă și decide să îl pedepsească pe cel responsabil - prin justiție, într-un caz, sau prin răzbunare când justiția e indisponibilă, în celălalt.
La final, cititorul întoarce ultima filă a cărții cu o imensă satisfacție. (Nu știu dacă regretatul scriitor Liviu Radu a parcurs romanul lui Charles Portis. Cum dumnealui aprecia literatura western, cred că i-ar fi plăcut.) Fără urmă de exagerare, True Grit se poate pune  la raft alături de lucrări precum Aventurile lui Huckeberry Finn sau Să ucizi o pasăre cântătoare. Dar despre acelea vom discuta cu alte ocazii.

Paolo Bacigalupi, "The Water Knife" (2015)

La începutul lunii mai 2016, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-un roman de Paolo Bacigalupi, Am început să citesc romanul (ca pe atâtea altele), l-am lăsat deoparte o vreme, după care, în octombrie 2016, l-am parcurs în câteva  zile. Și iată ce am aflat:
Acțiunea din Pe fundalul acestui carnaj între texani și neo-mexicani, între locuitorii din Arizona și cei din Oklahoma, întrei cei din Nevada și cei din California, mai multe personaje caută să își facă un rost în viață. Printre acestea se numără Angel Velasquez, mercenar al plutocratei Catherine Case din Las Vegas, Lucy Monroe, jurnalistă independentă, și Maria, o refugiată orfană.
Destinele personajelor se întretaie în Phoenix, Arizona. Angel este trimis în misiune numai pentru a descoperi că aghiotantul său l-a trădat, iar patroana a pus un preț pe capul lui. Lucy încearcă să investigheze asasinarea unui prieten și ajunge, la rândul ei, ținta unor tentative de șantaj și de asasinat. Iar Maria, la o vârstă mult prea  fragedă, e târâtă într-un vârtej de speculă, droguri, crime și tortură.
Intriga se desfășoară într-un ritm alert, cu numeroase răsturnări de situație, lovituri de teatru și schimbări de alianțe. De altfel, am admirat măiestria cu care domnul Paolo Bacigalupi a construit suspansul, a amplificat tensiunea și a încheiat numeroase capitole cu cârlige narative care îi trăgeau pe cititori înspre capitolul următor.
Ceea ce rămâne multă vreme în memoria cititorului este însă fundalul minuțios realizat, în care cauzele (administrarea defectuoasă a resurselor de apă potabilă, corupția administrației locale) sunt menționate în treacăt, dar limpede și pe înțelesul tuturor, pe când efectele (foamete, război civil, crimă organizată, asasinate, lupte de stradă) sunt expuse cu detașare clinică, în detalii de-a dreptul pornografice.
Consecința este că personajele, oricât de bine intenționate sau de inocente, rar (dacă vreodată) reușesc să își mențină integritatea sau nevinovăția. Până și episoadele în care unele personaje întrețin relații intime sunt maculate de conotații ilegale, imorale sau pur și simplu patologice.
Cititorii încheie această lectură alertă cu impresia că au asistat la o combinație de Elysium, Mad Max: Fury Road și roman ballardian postapocaliptic - cu o doză sănătoasă din Fructele mâniei pentru cunoscători. Din păcate, însă, Firește, vă recomand și dumneavoastră să parcurgeți . (Puteți comanda un exemplar .) În ceea ce mă privește, intenționez destul de curând să citesc un alt roman al domnului Bacigalupi, The Doubt Factory. Dar despre acela vom discuta cu altă ocazie.

Gess, "Teddy Bear Show" (1995)

Cum toate cele bune sau rele sunt trei, la începutul lunii aprilie 2017 am recitit volumul al treilea din seria BD "Teddy Bear" de Gess - Teddy Bear Show (Editura Zenda, Paris, 1995).
Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:
Polițista fugară Dolores și ecoactivistul Little Dub ajung pe platforma petrolieră abandonată  la bordul căreia se află o stație TV pirat. Acolo, se confruntă cu soldatul psihopat ce deține ursulețul din pluș infestat cu un virus modificat genetic. Împreună cu alți ecoactiviști, cei doi ajung la Paris și dejoacă planurile megacorporației care încerca să distrugă planctonul din oceanul planetar și să îl înlocuiască cu o formă de hrană sintetică, patentată. Nouă ani mai târziu, Dolores și clona lui Still Closer călătoresc spre o stație spațială de pe orbita lui Jupiter, unde Little Dub are o carieră de cântăreț într-un club.
În unele privințe, Teddy Bear Show este ceva mai ambițios decât precedentele. Spre exemplu, am fost impresionat de includerea unor elemente halucinante, precum reprezentarea grafică a delirului de care suferă Little Dub  din cauza unei noi forme de meningită, sau o superbă planșă pe două pagini cu Jupiter, câțiva sateliți naturali și vehicule spațiale inspirate parcă de picturile lui Chris Foss.
În alte privințe, volumul final al seriei este oarecum previzibil. Ca în orice poveste postcyberpunk ce se respectă, plutocrații sunt dați în vileag, activiștii au câștig de cauză, planurile de dominație mondială ale antagoniștilor sunt dejucate și așa mai departe. (Doar că pe ultima planșă o altă jucărie de pluș infestată duce la apariția altui maniac ucigaș.) Formatul de patruzeci și opt de pagini al albumului de bandă desenată franțuzesc impune însă ca toată povestea să fie bine compactată, iar, ca urmare, intriga pare aproape schematică. Cu alte cuvinte, "Teddy Bear" e mai valoros datorită graficii decât mulțumită scenariului.
Pe ansamblu, și acest volum al seriei a meritat timpul și banii. Firește, dintre romanele grafice postcyberpunk pe care le-am citit, am fost mult mai impresionat de Give Me Liberty. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie.