20 de ani în Siberia Quotes

“Şi aşa am stat vro douăzeci de zile în vagoane. La început sa mai ţinut lumia, dar mai pe urmă vedeai cînd să opria trenul, îl scotia cîte pe unul leşinat şi îl ţinea să ia oliacă de aier. Pe altu îl scoţia mort şi rămînia pe pironu gării. Ce facia pe urmă cu el, noi nu ştim. La altă gară vedeai că îl scoţia pe unu eşit din minte. Răcnia, cînta, săria, aşa ca omul stricat de cap. Se lua mult pe gînduri şi îndată îşi tulbura capul. Şediam şi cu tristă, mă uitam la copii şi mă gîndiam numai la Dumnezeu. Şi mă rugam să-mi dăruiască putere să pot rezista la toate cîte vin înainte.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Cînd au pornit vagoanele spre Noasuliţă, am văzut că au să triacă prin gara noastră, Mahala. Am căutat să scriu cîteva covinte, cînd oi trece prin gară să las semn. Nu avem hîrtie, nu avem condei. Aviam o batistă alba de nas. Am rugat pe un jidan şi mi-a dat un creion chimic. L-am udat cu stupit şi am scris cîteva cuvinte, căci pria mult nici n-a fost timp căci trenul face numai cîteva minute de la Sadagura pînă la Mahala. Cînd am ajuns în gara Mahala, am aruncat pe ferestuică batista şi batista a fost găsită şi păstrată pînă au venit fraţii mei.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Ni-a trîntit ca pe vite în vagon. Nu era laiţă, scaun, deloc. Şedia toată lumea jos la pâmînt. Eu am căutat încetişor şi m-am sunit şi m-am aşezat cu copiii în dreptul ferestuicii, căci era vagonul cu două ferestuici mici, aşa cum sînt vagoanele pentru vite. Ni-a ţinut o zi în gară la Sadagura. S-a strîns sute de lume împrejurul vagoanelor, familiile celor din vagoane. Răcniau şi eştia din vagoane şi ceia de jos. Să mai apropia, care şi cum putia, pe lîngă vagoane, pe la ferestuici şi le da cîte ceva de mîncare.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Ni-a trântit ca pe vite în vagon.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Şediam cu lumina stinsă. Copiii au adormit, dar noi amîndoi şi mama şediam şi vorbiam prin întuneric. Cînd deodată a început cînelc să latre. Ne uităm pe feriastră, de la poartă, a întrat o ciată niagră în ogradă. Cînd i-am văzut, parcă ni-a luat toată puteria şi am zis unu către altu: de acuma e gata cu noi. Peste cîtcva secunde au înconjurat casa, cum le era obiceiu lor, şi alţii o bătut în uşc să le deschidem. Bărbatu a aprins întîi lampa şi pe urmă a deschis uşa. Cînd a deschis uşia, au întrat vro patru bărbaţi străini îmbrăcaţi în negru şi cu dînşii un om de sat Cum au întrat în casă, s-au făcut că vrau să caute dacă nu avem armă. Au sculat copiii, au rădicat pemile, au scuturat aşternutu şi pe urmă ni-a pus pe toţi şi ni-a spus să stăm nemişcaţi. Ei s-au pus la masă, au scos nişte hîrtii, au mai scris nu ştiu ce într-însele, pe urmă ni-a cetit pe toţi. Mama, copiii, noi, dacă sîntem toţi care ne avia scris. După ce ni-a cetit, ni-a spus: de acuma îmbrăcaţi-vă, în 15 minute să fiţi gata şi plecaţi cu noi. Bagaj nu aveţi voie nimic de luat.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Cam pe la începutul lunei februarie, tot în anu 1941, s-a format a doilea transport de lume. Tineret, bărbaţi, flăcăi, fete şi neveste tinere, mult mai mulţi decît rîndu dintîi. S-au pornit iarăşi să triacă graniţa în România, dară de data asta nu li-a mărs. Au fost trădaţi. S-a găsit cineva şi i-a vîndut. Numai ci au eşit din sat şi a fost miliţia anunţată. Au sunat îndată la graniţă şi acolo îi aştepta de acuma. Totuşi au dat năvală şi a trecut o mică parte, dar cei mai mulţi au fost cosiţi cu mitraliera şi au rămas morţi şi răniţi.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Aşa s-a băgat în toată lumia o frică nemaipomenită de mare. Tineretu nu mai era vesel niciodată de aceştia toate cîte le-a văzut. Se strîngiau, se întîlniau pe drum, tot sfătuiau toţi grămăjoară. Aşa a trecut toată vara şi toamna anului 1940 şi a venit sărbătorile Crăciunului. S-a petrecut totul aşa parcă era după o înmormîntare. Parcă căuta fiecare să nu piardă obiceiul sărbătorilor, dară să vedia în faţa fiecăruia că nu mai este vesel, cu ohotă, cum erau în alţi ani de sărbătorile aceştia.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Într-o noapte a întrat la un om care nu s-a aşteptat niciodată la aşa ceva. L-a sculat din somn şi i-a spus să se îmbrace, să meargă cu ei. Omul, spăriat, a început să se roage că nu- vinovat cu nimic pentru ce îl iau? Dară au început mai cu rău. Omul săracu nu vroia să iasă din casă. [...] Femeia şi copii au început să răcnească, dar nu a folosit la nimic. L-au luat şi l-au pus în maşină. Alţii dintre ei au rămas puţin în urmă şi au tehăit femeia şi copiii să nu să audă zarvă prin sat. Dar flăcăii erau tupilaţi prin dos şi au văzut totul. [...]
Aşa au răpit mulţi oameni. Flăcăii şi tineretu vedeau tot ce să petrecea în timpu nopţii. A băgat p frică în ei nemaipomenită. Ziua au început să vie ordine noi prin sat. Au început să cerceteze câte hectare de pământ are omu şi-i punea câtă pâne la hectar să deie la stat, aşa că nu-i rămânea omului nimic. Dacă era pământul slab, nici nu-i ajungea să deie atâta cât au pus ei norma. Mai scutura de prin poduri rămăşiţele ce erau de prin anii din urmă şi împlineau norma.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Avea miliţia o maşină neagră acoperită şi închisă, fără fereşti. Venea în timpu nopţii, întra în casă şi îl lua pe om, aşa ca pe o pradă, fără să ştie ceva, să fie ameninţat cu ceva, să fi fost chemat la cercetări. Absolut pe neştiute îl lua pe om, îl punea în maşină şi nu ştia numeni unde îl duce.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Cum om putea aşa ne-om da radă. Nu-ţi pară rău după avere, după gospodărie, căci am muncit şi eu alături cu tine şi ştiu cu câtă muncă şi greutate să face gospodăria. Dar acuma, când aud că vin moscalii, câtă frică de ei am eu în mine, nu-mi pare rău după toată munca ce am muncit, numai să scap de ei.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Prin luna iunie, tot în anul acela (1940), pe la sfârşitul lunei s-au retras românii de pe teritoriul Basarabiei şi a Bucovinei. Organizaţiile şi lumea ceia mai învăţată au ştiut mai din timp de lucru ista, dară cu vro două sau trei zile înainte a ştiut toată lumea. S-a făcut o zarvă, o răscoală în sat, de nu ştia lumea de care să se prindă. Armată nu era în sat, decât posturile de jandarmi. Au luat jandarmii o căruţă, au tras-o în prag la primărie, au încărcat toate documentele, arhiva, tot ce era mai principal. Ce nu a dovedit să încarce pe căruţă au scos afară şi au dat foc. La început a părut şiagă, dar când s-a văzut că arde focul cu hârtii înaintea primăriei şi s-a rădicat postul de jandarmi, a stat lumea mâhnită şi pe gânduri. Să întrebau unii pe alţii mai bărbătoşi, ziceau: da vie orişicine a veni, ce-mi pasă mie, eu tot am să-mi văd de coasă şi de sapă, că nu-s domn să scriu la masă. Şi dacă or veni moscalii, mi-or lua condeiu şi mi-or da sapa? Fiecare ce-i da în gând ceea vorbea, dar care avea judecată mai adâncă presupunea ce vine înainte.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Prin anu 1930 s-a născut al treilea baiet. De acuma eram şi mai fericiţi, căci casa, gospodăria, erau gata şi copii creşteau bine. Mama să simţea bine la noi, căci bărbatul era un om blând, căuta totdeauna să nu o supere cu nimic. Era vara, zile frumoase. Mama nu putea singură să iasă afară să vadă soarele sau să se puie la umbra unui pom. Bărbatul meu de multe ori să pregătea să meargă la câmp la prăşit, la cosât sau cu căruţa undeva. Era dimineaţa, el sta şi să uita roată, vedea că seamănă să fie zi frumoasă. Să întorcea, venea în casă şi zicea: hai să o scoatem pe mama afară, că astăzi seamănă să fie zi frumoasă, să nu steie mama în casă.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“De multe ori venea şi tatăl meu şi vedea cum merge viaţa la noi. Să uita, parcă îi juca ochii în lacrimi şi a spus o dată că îi pare rău după cuvintele ce le-a spus el când am început noi viaţa. Dar noi i-am zis că nu-i nimic, mulţămim lui Dumnezeu, căci am muncit din greu şi cu gândul la Dumnezeu şi el ni-a ajutat şi am ajuns la punctul unde ni-am pus gândul când ni-am legat viaţa. Cu asta am fost fericiţi, că am muncit cot la cot şi am avut înţălegere între noi.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Prin anu 1929, au murit a doilea frate, Gheorghe, într-un sanator în Cluj. Pe acesta nu a putut nici să-l vadă, căci l-au înmormântat acolo, în Cluj. Dară durerea ei de mamă a fost destul de mare, şi mai ales când vedea copilaşii şi nivasta, supăraţi şi amărâţi, căci au rămas fără tată. Plângea şi suspina cu amar. Şi când e omul sănătos mai iese afară, merge pe drum, se întâlneşte cu cineva, mai vorbeşte şi să mai schimbă gândurile, dar când sângur eşti, bolnav, stai la pat, nu poţi să faci un pas, şi încă atâtea lovituri îţi mai cad în cale, îşi poate închipui orişicine cum i-a fost inima ei. Dar aşa a suferit şi nu a putut face nici o schimbare.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Prin anu 1926, a murit fratele Vasile, în vârsta cam de 30 ani, prin anu 1929 a murit şi a doilea frate, Gheorghe. Durerea a fost destul de mare pentru toată familia, dar cea mai grea lovitură a fost pentru scumpa noastră mamă. Fratele Vasile au murit acasă. A vorbit mama cu el până în ultimile clipe. L-a înmormântat în cimitirul din satu nostru, Mahala, dar scumpa noastră mamă, sărmana, cu câtă durere în suflet a fost ea, căci s-a uitat numai din pat în urma fiului său cum l-a dus la casa de veci şi ea nu a putut să-l petreacă macar până la mormânt.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“A adus-o pe mama. Am fost tare mulţămiţi că s-a învoit mama şi a venit la noi, căci de acuma eram mai liniştită, nu trebuia să alerg pe drum, eram toţi grămăjoară, cum aveam grije de copii, tot aşa aveam şi de dânsa şi eram tare mulţămiţi că o aveam tot timpu în faţa noastră, căci vă puteţi închipui cum e omul bolnav. Ducea o viaţă dureroasă şi cu jele, căci capul era limpede şi treaz, a fost o femeie foarte atentă şi deşteaptă. Numai s-a uitat în faţa ta şi ţi-a înţăles totul. Numai că nu a avut fericirea să fie sănătoasă, să se bucure de viaţa ei. Din partea noastră, noi am căutat cât mai mult să-i dăm cuvinte bune, cuvinte de mângâiere, ca să nu să mai gândească ea la viaţa ei amărâtă.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Cu ochii mă uitam la lume, căci era frumos, dar gândul îmi zbura acasă, că mama a rămas bolnavă în pat şi poate ei îi trebuie ceva şi nu poate să-şi ieie singură. Aşa eram cu inima îndoită orişiunde aş fi mărs, la hram, la joc sau la o nuntă.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Când mergeau moscalii înainte nu era aşa grozav. Armata austriacă să retrăgea, dar nu făcea aşa rele blazgonii. Le trebuia căruţă de proşpant, aşa se zicea atunci, luau, căci era timp de război, dar când se retrăgeau moscalii, să firească Dumnezeu. Ce întâlneau înaintea lor tot luau, căruţă, cai, vite, porci şi chiar şi lume, dar numai partea bărbătească. [...] Când venea armata austriacă, să simţea lumea mai vie, nu era atâta frică. De bună seamă, că era timp de război, luau lume de la lucru, luau cai, căruţă de proşpant, aşa zicea pe atunci, dar se ştia că luau pe un timp, apoi le da drumu la aceia şi-i lua pe alţii. Paşiune, pâne, o vită, un porc, dacă trebuia pentru armată, erai sălit să dai. Adică ei plăteau un preţ redus, dar asta era, că făceau cu lege şi lumea nu era aşa cu mare frică.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“⦁ Cu ochii mă uitam la lume, căci era frumos, dar gândul îmi zbura acasă, că mama a rămas bolnavă în pat şi poate ei îi trebuie ceva şi nu poate să-şi ieie singură. Aşa eram cu inima îndoită orişiunde aş fi mărs, la hram, la joc sau la o nuntă.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“⦁ Când mergeau moscalii înainte nu era aşa grozav. Armata austriacă să retrăgea, dar nu făcea aşa rele blazgonii. Le trebuia căruţă de proşpant, aşa se zicea atunci, luau, căci era timp de război, dar când se retrăgeau moscalii, să firească Dumnezeu. Ce întâlneau înaintea lor tot luau, căruţă, cai, vite, porci şi chiar şi lume, dar numai partea bărbătească. [...] Când venea armata austriacă, să simţea lumea mai vie, nu era atâta frică. De bună seamă, că era timp de război, luau lume de la lucru, luau cai, căruţă de proşpant, aşa zicea pe atunci, dar se ştia că luau pe un timp, apoi le da drumu la aceia şi-i lua pe alţii. Paşiune, pâne, o vită, un porc, dacă trebuia pentru armată, erai sălit să dai. Adică ei plăteau un preţ redus, dar asta era, că făceau cu lege şi lumea nu era aşa cu mare frică.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“⦁ Aşa că erau cam 7-8 chilometri frontu de satu nostru. Cum era mai prost. Până în sat nu prea ajungeau plumbii din puşcă şi din mitralieră, numai din canoane, dar când oeşeai la câmp, la lucru, zburau plumbbii ca carabuşii. Mergeai la câmp la lucru, dar nu ştiai, te-i întoarce înapoi sau nu.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Tata, mama îi poftesc să vie în casă, dar ei spun: noi în casă nu mergem, nu-i timpu de mers în casă. uite ce-i, războiul s-au început, armata austriacă să rătrage şi vin moscalii.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Prin câte poate trece o fiinţă ominească fără să-şi dea seama...”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“într-o singură noapte - 12 sppre 13 iunie 1941 -, din aceeaşi comună au fost deportate, pentru exterminare în Siberia, 602 persoane. Puţine din acestea s-au mai întors

Te doare sufletul când vezi în aceste liste că o treime (adică 210) dintre cei 602 deportaţi sunt copii sub 15 ani. Dintre ei, 76 sunt sub 5 ani.

Puteau fi aceşti copii "duşmani ai poporului" care ameninţau puterea comunistă şi trebuiau lichidaţi? Evident că nu. Exterminarea lor a fost făcută numai pentru a băga groza în oameni, pentru a-i putea stăpâni prin frică. Nu conta prea mult pe cine omorau, ci numărul lor. Dacă nu-l găseau pe unul de pe liste, luau altul.

Această exterminare fără discernământ a bătrânilor, femeilor şi copiilor de orice vârstă, fără motivaţie, fără justiţie, fără milă, demonstrează sălbăticia bolşevică, cruzimea genocidului comunist.”
― Gheorghe Nandriș, 20 de ani în Siberia

“Amploarea genocidului este greu de imaginat, Iată cum, dintr-o singură comună - Mahala -, într-o singură noapte - 6 spre 7 februarie 1941 -, au fost împuşcaţi de grănicerii ruşi, lângă satul Lunca (nu departe de Herţa), peste 300 de tineri ţărani.”
― Gheorghe Nandriș, 20 de ani în Siberia

“Alături de sclăvie, terorism şi holocaust, comucidul nu trebuie să scape memoriei posterităţii şi judecăţii istoriei pentru a nu se repeta.”
― Gheorghe Nandriș, 20 de ani în Siberia

“Monica Lovinescu numeşte în mod plastic comunismul "ciuma secolului". Şi tot ea constată, într-o recenzie a cărţii de faţă publicată în Insula Şerpilor, că noţiunea de "comunism" nici măcar nu este pomenită de Aniţa în cartea sa. Şi este adevărat.
L-am întrebat într-o discuţie pe unul din fii Aniţei cum îşi explică această "nepomenire". Şi am primit un răspuns care m-a surprins. Cuvântul acesta - mi-a răspuns el - nici nu trebuia pomenit, fiindcă numele nu i se potriveşte de loc. De fapt, Înainte de a fi depportaţi în Siberia, noi nici n-am auzit această vorbă. Dar acolo l-am cunoscut din plin şi am avut timp destul dă vedem pe viu, timp de zeci de ani, comunismul în practică.
Am văzut cu ochii noştri cum mulţimi de oameni, rebotezaţi "duşmani ai poporului", erau ucişi, în numele "luptei de clasă", prin glonţ, prin foame, prin boli, fără ca nimeni să dea socoteală de această omucidere până în ziua de azi. De aceea, numele care s-ar potrivi cel mai bine comunismului pe care l-am trăit noi ar fi "comucidul".”
― Gheorghe Nandriș, 20 de ani în Siberia

“Familia lui Chirică Cudla nu era pe lista de deportaţi.
Una dintre familiile din satul Mahala, nu ştiu cum, a reuşit să scape de deportare, şi cum numărul de familii deportate trebuia respectat, autorităţile au fabricat procesul în grabă, lăsând datele celeilalte familii şi schimbând numai numele.”
― Gheorghe Nandriș, 20 de ani în Siberia

“⦁ Deportaţii aveau 15 minute să se îmbrace şi să părăsească casa cu câteva bagaje (maximum 10 kg). La ieşirea din casă erau încărcaţi în camioane sau căruţe şi transportaţi la gară. Aici familiile erau separate: capul familiei într-o parte, femeile cu copii mici şi bătrânii în altă parte. Vagoanele de marfă erau încărcate cu deportaţi, câte 70-100 de oameni în fiecare vagon, fără apă şi alimente.”
― Gheorghe Nandriș, 20 de ani în Siberia

“În vara anului 1940, teritoriile Basarabiei şi Bucovinei de Nord au fost anexate de URSS. Ca urmare a politicii staliniste de epurare etnică, noile autorităţi de ppe teretoriile Basarabiei şi Bucovinei de Nord au început să pregătească deportarea românilor şi a polonezilor din teritoriile anexate.
Structurile NKVD-ului au stat la baza acestui mecanism. NKVD-ul a făcut listele cu deportaţi ţinând cont de pregătirea şi activitatea capului familiei, de averea pe care o avea şi dacă a colaborat cu administraţia românească. Ordinele veneau de la Moscova, cei care le îndeplineau erau din Basarabia şi Bucovina de Nord.”
― George Kudla, 20 de ani în Siberia