Luluta Quotes

“Ştefan se opri brusc. Vocea îi dădu înapoi ca un val în reflux. Privi spre Luluţa care îşi duse mâna la ochi, voind ruşinată să-şi acopere faţa ce i se congestionase şi lacrimile care-i şiroiau ca nişte pârâiaşe pe obrajii stacojii. Privire stinsă. Ochi roşii. Cap plecat. Umeri strânşi. Spate încovoiat. Şuviţe de păr încâlcite şi aruncate peste muci împletiţi cu lacrimi. Sufletul - un zgârci. Asta devenise Luluţa. Se prefăcuse în mâhnirea aceea pe care o purta mereu în ea, pe dinăuntru. Şi pe care o îndesa adânc în ocna sufletului. Şi care o năpădea uneori fără oprelişti. Acum se făcuse vulcan. Şi magma îi erupse vânjos, propulsată de o putere atât de mare, încât fata trebui să-şi adune forţele ca să-şi înghită vocea. Suspina întrerup şi îndesat, încercând să-şi stăpânească sughiţul şi tremurul mâinilor care căutau un şerveţel, bâlbâindu-se înfrigurate pe faţa de masă.
Timpul se făcu punte de dor şi i-o aduse Luluţei pe Florica: o mână caldă pe creştetul capului, un nas mic, îngheţat, încălzit de un decolteu uzat, un miros de pâine bună, aburindă, abia scoasă din cuptor, o îmbrăţişare ca o haină groasă pe timp de viscol şi ger. Luluţa zâmbi duios nălucii: Mi-e dor de tine, mămică! Când o să vii la vară, acasă... şi se opri brusc, siderată de inconsistenţa gândului.”
― Nicoleta Beraru, Luluta si Petrisor sau povestea cuiburilor parasite