Raluca Feher's Blog, page 47

100 de ani de ciordeală

Primăria e învelită în drapelul național.

Drapelul național e decolorat așa că primăria îmi aduce aminte de brânza pe care i-o aducea ciobanu lu bunică-miu, în tifon, din ea curgea alb zerul.

E plin de copii de țigani. Unii împing cărucioarele în care sunt cățărați alții, cărucioarele se hurducăie pe piatra cubică a Sighișoarei. Pe străduțele lăturalnice miroase a pipi și pungi de pufuleți rătăcesc oarbe, foșnind tomnatic. În parc, sub ochii lui Petofi Sandor-huuuoooooo, ungurii vor Transilvania, huuuuoooo-sunt pahare de plastic de la cafeluțele servite de turiști.

Chelnerii de la restaurantul Wagner sunt arțăgoși. Viața e greu, limba are febră musculară de la genoflexiunile în engleză. Cei de la casa Krauss sunt prietenoși și zâmbitori. Înjură primarul PSD, un nemernic care a furat tot ce a putut și a putut că nah, obiectiv UNESCO, Sighișoara are bani. Bașca a primit acum fonduri, de Centenar.

Centenarul care durează 5 ani. Începe acum și se termină în 2023.

Nu e glumă.

În primăvară Adevărul scria asta:

“La începutul lunii martie, site-ul Sursa Zilei făcea publice documente care arătau cum 21 de consilieri din Departamentul Identitate Naţională erau aduşi prin detaşare, fără concurs, de la diferite firme „din domenii de pază, construcţii, mobilă, fierărie şi chiar salon de coafură”, din Bucureşti şi din ţară. George Ivaşcu a dispus încetarea detaşărilor şi l-a demis pe secretarul de stat Paul Cotîrleţ, cel care conducea departamentul, explicând într-un interviu televizat că „responsabilitatea domniei sale însemna toată viziunea şi conceptul acestei mari sărbători”.  (https://adevarul.ro/news/politica/centenarul-haosului-ministerul-culturii-impins-mareaunire-2023-ca-ascunda-incompetenta-politica-1_5abd0989df52022f752cf84f/index.html)

Cine este Paul Cotîrleț?

Fiul lui tata. Libertatea a schițat în ianuarie 2018 profilul lui. Este exact cel al tuturor copilașilor de boieri locali. Are diplome, mastere, doctorate, SUV, virgulă între subiect și predicat și invidiabila trăsătura a analfabeților funcționali de a trece prin apa vocabularului fără să se ude, nu mai este atitudinea mea să schimb ceva, spune Cotîrleț. Doct. Savant. Erudit.

“Paul Claudiu Cotîrleț s-a născut în Onești, în anul 1988. A absolvit Școala ‘George Enescu’ și Liceul ‘Spiru Haret’ din Moinești, iar în 2010, Facultatea de Istorie, Universitatea din București, secția de Relații Internationale și Studii Europene – licență.

Are master în Politică Europeană și Românească, master în Diplomație și Istorie Politică. Post-universitar a urmat cursurile Institutului Diplomatic Român, Colegiului Național de Apărare, Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Universității de vară – Râmnicu Sărat, dar și cele ale Institutului Barcelona DEtudis Internationals și ale Școlii de Vară a Coaliției Naționale pentru Modernizarea României. A studiat cu Bursă Erasmus la RWTH Aachen, Germania, dar a susținut și stagii de practică la Institutul Diplomatic Român și în Senatul României, la Comisia de politică externă. A fost și consilier parlamentar – șef cabinet Chestor Senatul României, după ce în 2010 a ocupat funcția de consultant parlamentar. ‘Dacă mi-ați studiat puțin trecutul, ați observat că am fost candidat la Primăria municipiului Moinești, în 2017. A fost o experiență extrem de plăcută. Din punct de vedere politic m-a ajutat foarte mult. Am simțit pe propria piele cum ar trebui să arate o campanie. Mă bucur că nu am avut cui să-i reproșez această înfrângere și nimeni nu a avut de reproșat nimănui, este un rezultat corect. Deci, lumea a ales pe cineva care, din păcate, acuma regretă, dar nu mai este atitudinea mea să schimb acest lucru’, a spus Paul Cotîrleț, pentru pressone.ro.” (https://www.libertatea.ro/sport/cine-este-paul-cotirlet-2114923)

Paul Cotîrleț a fost demis în martie. Departamentul Identitate Națională a fost restructurat. Domnul Cotîrleț și-a văzut de drum. În luna iunie a publicat prima carte pe subiectul care i-a adus și doctoratul. Roxana Neagu de la cotidianul Deșteptarea din Bacău scrie cuprinsã de emotie:

“Debut editorial. O altfel de lansare de carte. Atât prin titlu, cât și prin conținut. O carte-document. Un volum documentar stiințific ce cuprinde foarte multe informații concrete, cu o vastă listă bibliografică. O carte despre istoria diplomației și sportului în Balcani. O cercetare necesară, care lipsea din peisajul nostru științific, după cum se arată în prefața cărții. „Fotbal, politică și diplomație în Peninsula Balcanică (1896 – 1933)” (https://www.desteptarea.ro/fotbal-politica-si-diplomatie-peninsula-balcanica-1896-1933-o-carte-document-tanarului-paul-claudiu-cotirlet/)

Acum 5 zile, istoricul-fotbalist Paul Cotîrleț a ajuns și la Bookfest Chișinău unde a lansat aceeași carte extrem de necesară. A fost și tatăl său acolo, managerul spitalului din Moinești, profesor doctor Adrian Ciocîrleț, ale cărui cărți au fost publicate de aceeași doamnă Maria Dohotaru de la editura Magic Print Onesti. Paul a scris pe facebook:

“Asa cum v-am mentionat intr-o postare de luna trecuta, a venit timpul ca volumul realizat de mine sa treaca granitele tarii printr-o lansare internationala. Imediat dupa ce domnul Procuror General Augustin Lazar a terminat de prezentat volumul sau dedicat protecției juridice a patrimoniului cultural, am ocupat cu avant tineresc principala scena din pavilionul central.”

Ce face acuși domnul Cotîrleț? Este consilierul vicepreședintelui senatului României, scrie Deșteptarea de Bacău. Care, că sunt 3? Manda, Țuțuianu sau Federovici? Nu se știe, cum nu se știe nici numele jandarmeriței Ștefania. Pentru că GDRP, pentru că la ce vă trebuie informația? Pentru că sunteți răi și invidioși și nu sunteți în stare să vă bucurați de succesul unui tânăr onest din România.

El participă cu același avânt tineresc la întâlniri desfășurate sub egida Centenarului la Carei.

Sub egida.

Sub egida.

Sub egida.

Domnul Paul Cotîrleț e din județul Bacău. Capitala județului Bacău e orașul Bacău.

Vara asta, Bacăul a rămas o săptămână fără apă potabilă. Nu e vina domnului Cotîrleț. El oricum este din Moinești. Sau, mă rog, acolo e tăticul. Pun pariu că un drapel tricolor îmbracă la Moinești primăria și sigur e pe biroul tăticului domnului Paul, managerul spitalului din Moinești, Adrian Cotîrleț. Despre domnia sa zicea presa locală, ce-i drept, în 2014:

Cotarlet Adrian Valentin: manager – Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti (Bacau). In timpul exercitarii functiei de Manager al Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti a incheiat si derulat contracte privind subprogramul de screening pentru depistarea precoce activa a cancerului de col uterin cu societatea comerciala in cadrul careia sotia persoanei in evaluare detine functia de asociat unic/administrator. Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul de pe lânga Judecatoria Moinesti cu privire la existenta indiciilor referitoare la savârsirea infractiunii de conflict de interese. (https://www.bacau.net/chirurgul-moinestean-adrian-cotirlet-sub-lupa-ani-alaturi-de-alti-28-de-manageri-de-spital/)

Cu cât cobori mai adânc, cu atât realizezi că România e putredă.

100 de ani de ciordeală.

Mă tot gândesc că am fost proastă să nu aplic cu acest proiect la Ministerul Culturii sau poate la Consiliul Județean Brașov. Tot voiau ei să facă un dicționar cu personalitățile Centenarului.

Mari Hoți Români.

Aș rupe.

Plimbă ursul

La nunta puiului lu Vodă, un președinte de consiliu județean a aruncat niște bani protestatarilor. Luați mă, săracilor.

La congresul femeilor din PSD, Olguța de Craiova a răspuns unui cetățean care a interpelat-o politicos cu întrebarea: am auzit că nu mai sunt bani de pensii și salarii cu un faraonic plimbă ursul!

Doamna Carmen de la Interne se minuna iritată la unul dintre mitingurile din Victoriei de ce mai sunt ăștia încă în piață.

Dispreț.

Asta simt ei. Dispreț pentru cretinul care le plătește lefurile. Ca un țăran din Teleorman care își biciuiește calul până cade sub el, diiii, boalăăăăă!!!!!, oștirea funcționărească română se uită la noi c-un amestec de silă și îndreptățire să ne calce în picioare, să stingă viața din noi, că tot e una de rahat.

Mori măi săracule și-o să vezi că-mi mulțumești mai târziu, boala era lungă, suferința mai mare.

În agenții și organizații, consilii și comitete, amante și nepoate, fini și unchieși nici măcar nu mai trebuie să se joace de-a plimbatul foilor din dreapta în stânga. E mai simplu să nu vină la serviciu, să primească acasă direct leafa, să nu ne încurce pe noi aici la Regia X. Și dacă tu, boul ăla de bugetar care încă mai muncești pui o întrebare de tipul: dar unde e Gina, trebuia să…, sar 6 directori pe tine să te bubuie că ce treabă ai tu cu Gina, Gina are o misiune secretă.

Dar e subalterna mea…, insiști idiotic.

Băi, tu ești prost, ce nu înțelegi? Ce face Gina nu e treaba ta și programul ei nu e treaba ta chiar dacă pe fișa ei de muncă scrie că e în departamentul tău. Departamentul o fi al tău, dar Gina e proprietatea statului care o plătește 9000 de lei pe lună.

Salariu e dublu la stat. În iunie, salariul mediu net în administraţia publică a ajuns la 4.207 lei, dublu faţă de salariul mediu pe economie de 2.115 lei

Diferenţa dintre sectorul bugetar şi sectorul privat a crescut de trei ori, de la 427 de lei media brută pe lună în 2016, la 1.285 de lei în 2018. În sectorul bugetar e inclusă şi educaţia, unde salariu mediu net este cu 50% mai mic decât cel din administrație.

În afară de câțiva profesori rupți în fund, mai știu doar 3 colegi de facultate care lucrează la stat. Unul din ei e la Olgu, la minister. Probabil plimbă și el ursul, dar îl plimbă într-un X5. Nu se supără dacă șefa îi zice să plimbe ursul în X5, asta este misiunea lui secretă.

Restul de bugetari au un aer necăjit, probabil sunt din lotul vechi, ăia care merg pe lămpi, nu băeții ăștia noi, cu leduri.

Pesemne că și ei sunt disprețuiți, și lor li se pune gumă-n păr de către bugetarii de rit nou, cu misiuni secrete și absențe deloc discrete.

Săracilor.

Tiparnița continuă să producă, Mugur să semneze.

Porcul moare în bătătură, porumbul pe câmp, grâul e mai mic decât moralitatea lui Gâdea. Aparatul de stat s-a făcut mare, de la inundații, de la caniculă, cu orice ai da în el, crește frumos și misterios. E o adevărată gaură neagră.

Și în el, în mijlocul acestui nimic hulpav, se umflă disprețul pe care ți-l dă puterea. Nimic nu mă poate atinge, lucrez la stat, statul uite, a bătut niște oameni nevinovați, a trecut o lună și n-a pățit nimic statul, e trainic, clădit după o tehnologie japoneză care rezistă și la un 9,2 pe scara Richter. Așa își zice bugetarul trufaș și îți întoarce spatele, ce-o să-mi faci săracule? Să mă stropești cu fiere și sânge când o să explodezi de neputință?

Îmi amintesc de Bacalbașa trecând, la început sfidător, printre protestatari. Apoi ochii hăituiți când e împins, până să apără jandarmii să-l escorteze la metrou.

De neprețuit frica lui Bacalbașa.

Într-o zi, trimiși iar să plimbăm ursul, o să schimbăm în timpul plimbării o vorbă cu el. O să-i spunem: dacă te las liber, promiți că mă ajuți să-i rup capu lu Olgu?

Voi ce ziceți că va zice săracul urs, așa, ca-ntre săraci?

Eu zic că va achiesa.

Sfinții și Cristoșii lor de ..

Două doamne care construiesc spitale de pediatrie pe bani donați, căci ăilalți de la buget sunt furați, au primit buzdugan de la oficiul pentru spălarea banilor că vor fi purecate la finanțare. E ceva putred la mijloc, de unde au ele bani să facă spitale când uite amărâtul de stat nu este capabil de 29 de ani să facă unul?

E clar că umblă doamnele ăstea cu fofârlica, mânuiesc bani atât de murdari încât le este scârbă și lor să îi fure.

Iar ăștia cu spălarea banilor vin să vadă cât de murdari sunt bănuții ăia, că ei nu știu să existe vomă, sânge, rahat sau muci care să îi terfelească în așa hal încât să nu vrei să-i bagi în buzunar.

În tot acest timp, oficiul pentru spălarea banilor nu s-a gândit să bage nasul pe la bisericile, mânăstirile și catedralele prin care puterea politică spală bani aici, pe pământ.

Tare curățică e clasa politică și mașina cu program de uscare și binecuvântare a bisericii nu a fost investigată de nimeni.

Necurat, nu-i așa?

feher

1998, Mănăstirea Sâmbăta, județul Brașov. Merg să fac un reportaj despre fundația Gojdu. Ghidul meu-un călugăr în a cărui chilie, pe o policioară, era un sul cu parai, cam 4 salarii d-ale mele de la Protv. Și nu câștigam puțin. Cum ai făcut banii? ”E cum? Uite iau crenguțe d-ăstea din pădure și le dau cu lac și apoi le vând pe la turiști.” E lucru cunoscut, la mănăstire vii cu sulul de parai în buzunar, că niciodată nu știi când dai peste o crenguță superb lustruită de mâinile dibace ale unui călugăr ortodox și simți că 100 de dolari e o nimica toată pentru o asemenea rămurea. Dați-mi 6. Așa spui, plătești banul și pleci fericit că ai făcut o super afacere.

Pe peretele mânăstirii, aliniate conștiincios, plăci de piatră în care erau săpate sau în bronz turnate, numele donatorilor, binefăcătorilor mânăstirii. Frații Păunescu, Zaher Iskandarani, doar de ăștia îmi…

View original post 967 more words

Scrisul care salvează viața. La propriu.

Cea mai frumoasă fată din cartier e bolnavă. Nu poate să meargă, nu poate să coboare din pat. Nu poate nici măcar să stea în capul oaselor. Maică-sa o hrănește cu lingurița. Uneori Cristina nici nu poate să înghită și atunci o duc la spital și o pun pe perfuzii.

Prima oară am auzit despre scleroza multiplă în 1994. Cristina era sora unei prietene. Era pentru că a murit, acum câțiva ani, mi-a spus maică-mea, mereu informată în privința nenorocirilor din cartier.

O fi genetică boala. O fi un virus. Nu mi-am bătut capul atunci, la 20 de ani. Mie nu avea cum să mi se întâmple, eu nu am pe nimeni în familie cu scleroză multiplă (SM), virușii nu trag la mine și oricum dacă vin le dau un dos de palmă și ei fug plângând.

Pe la 27, o colegă de ziar a fost diagnosticată cu SM. A avut episoade cumplite, paralizii parțiale. Așa o să o țină toată viața, câtă o mai fi, șopteau cu aer fatalist colegele care studiaseră mai atent subiectul. Simona nu a murit, Simona se bate parte în parte cu boala și la ea mă gândesc în luna mai când ajung într-o sală de ședință unde aflu de la un medic specialist neurolog care-i treaba cu scleroza multiplă.

Se beau cafele, e ora 9 dimineața, nu am mai fost la o întâlnire la 9 dimineața din 1997. Aud înșiruirea de simptome prin vata din urechi.

1. Probleme legate de mers

2.Tulburări de vedere

3. Stare de oboseală

4.Mușchi slăbiți sau spasme musculare

5. Amețeală și țiuit de urechi

6. Probleme sexuale

7.Probleme în controlul vezicii urinare sau a colonului

8.Durere

9. Depresie

10. Probleme de memorie și concentrare

În afară de primul, cel cu mersul, le am pe toate. Doamne, le am pe toate, am scleroză multiplă și aflu acum, la 9 dimineața, desig…

Boala apare cu predilecție între 18 și 35 de ani. Sunteți cumva în afara pericolului, mă asigură doamna doctor cu o figură blândă, de om care a văzut de 894 de ori tipul ăsta de reacții de la ipohondrii panicați.

Nu am încredere în domnia sa. Nu vrea să-mi spună că viaţa mea, așa cum e acum, se poate schimba în orice moment din cauza unui asemenea diagnostic. E clar, dacă am toate simptomele, am SM. Cum aș putea să știu cu certitudine că am sau nu boala?

Scleroza multiplă poate fi dificil de diagnosticat, deoarece simptomele sale pot fi foarte similare cu cele ale altor boli neurologice. În primul rând pacientul este trimis la un medic neurolog specialist. Neurologul va investiga istoricul medical și va verifica principalele semne ale degradării nervilor cranieni, ori a măduvei spinării. De asemenea, prin controlul oftalmologic, medicul specialist poate determina afectarea nervilor optici – deopotrivă considerată semn clinic în cazul debutului sclerozei multiple.

Nu există un singur test pentru diagnosticul SM. Medicul va efectua o serie de teste, care pot include:

Analize de sânge pentru a exclude posibilitatea altor boli cu simptome similare, precum boala Lyme sau SIDA
Examenul neurologic – teste de echilibru, de coordonare, de vedere și evaluarea altor funcții care indică buna funcționare a nervilor cranieni, precum și evaluare cognitivă
RMN (rezonanţă magnetică)– pentru a monitoriza afectarea cerebrală, precum și pentru a monitoriza progresia bolii
Puncția lombară- analiza lichidului cefalorahidian, pentru identificarea anumitor proteine specifice bolii
Testarea potențialelor evocate – care măsoară activitatea electrică a creierului

Bun. Dar se moare?

Normal că se moare. Dar se moare la 87 de ani, nu se moare mâine.

Organismul pică pe rând. Nu mai poți să mergi pe tocuri, în unele cazuri poţi chiar să nu mai mergi la shopping. Intri în depresie, spune o femeie brunetă din capul mesei. Este de la Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative.

A fost diagnosticată acum 10 ani cu SM. I-au trebuit 3 ani să accepte ideea, să iasă din casă. Pare absolut sănătoasă, mult mai bine pe tremuratul mâinilor decât mine.

Povestește încetișor cum scleroza multiplă i-a schimbat complet viața. Era ofițer, mamă a doi copii. Funcționa.  Și apoi nu a mai funcționat. Nu a mai ieșit din casă. S-a ascuns de prieteni. A rămas singură.

Mâinile nu te ajută. Picioarele. Ochii..

Ai nevoie de ajutor.

Soțul. Părinții. Sora. Fratele.

Nu poți fi lăsat singur.

Sunt 4000 de pacienți înscriși în programul CNS. Și fiecare bolnav are versiunea lui de SM.

Nu te vindeci niciodată, dar unii sunt mai norocoși decât alții și au simptome mai ușoare.

De fapt, poți să trăiești cu SM fără să-ți dai seama ce ai mult și bine.

La început sunt amorțeli, îți scapă lucruri din mână, ușoare pareze, lipsă de îndemânare. Apoi lucrurile ăstea trec și tu îți spui că ești obosit, că ești stresat de la serviciu.

Dar nu prea poți să-ți spui asta când ai 3 ani (adică vârsta celui mai tânăr pacient cu SM al doamnei doctor) sau când n-ai 20 de ani și ești cioban la oi, în Bucovina.

Băi frate, cât de norocoasă sunt.

Puteam să fiu eu Cristina, Simona sau doamna ofițer. Puteam să fiu eu aia care lună de lună merge să-și ia flaconul cu medicamente de la spitalul Colentina și la fiecare 6 luni își face RMN. Puteam să fiu eu aia care aleargă după kinetoterapeuți și se îndoapă cu antidepresive, încercând să supraviețuiesc revoltei mâinilor, ochilor și picioarelor care nu mă mai ascultă.

Nu am fost.

Și nu aș vrea ca vreunul din voi, cei care citiți acest text, să fiți în această situație.

Pentru că identificarea timpurie a simptomelor este crucială pentru începerea unui tratament eficace, luați o foaie de hârtie și un pix și scrieți textul de mai jos:

Link video campanie

https://youtu.be/rkDhZCk_WE8

Încercați să observați dacă aveți probleme de coordonare, dacă nu controlați cum trebuie mâinile. Nu vă panicați din prima secundă dacă literele sunt scrise neciteț, este posibil, ca mulți dintre noi, să ne fi pierdut exercițiul scrisului. Faceți o poză scrisului de mână și postați-o pe Facebook alături de #despremine #despreSM.

Repetați exercițiul și dacă problemele persistă adresați-vă în primul rând medicului de familie.

Rețineți: din scleroza multiplă nu se moare.

Dar ignorarea ei nu este un tratament.

Campania  “DESPRE MINE – Extraordinarul gesturilor obișnuite” este iniţiată de Janssen, companie farmaceutică a Johnson & Johnson România şi are ca parteneri Asociaţia de Scleroză Multiplă din România (ASMR), Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Neurodegenerative (APAN), Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA).

Moartea lui Sfântu Gheorghe

Nea Eugen a ieșit la pensie de 2 ani cu 1700 de lei. Le zice 17 milioane. Nu poți să trăiești din banii ăștia, milioanele nu mai sunt ce au fost odată. Milioanele sunt mici, uite și tu ce ne fac ăștia, o mână de ticăloși, cum își bat joc de noi toți, 22 de milioane de oameni.

Copiii lui nea Eugen au plecat în Germania, nu se duce pe capul lor și nici ei nu se mai întorc. De 40 de ani muncește aici, la Navrom Tulcea, s-a reangajat pe 5000 de lei ca inginer șef la motoare. Acum Navrom Tulcea e a lui Victor Iancu, de la Europolis. E cu PSD-ul, clar. Și ăla dinaintea lui, Mircea Mihăilescu, era tot cu PSD-ul, doar este asociat cu Viorel Ștefan, actual vicepremier și viitorul șef al ASF. ASF, adică Autoritatea de supraveghere fiscală. Va avea grijă de pensiile private, de asigurări și de Bursă. Sub mână sunt sute de milioane de euro, banii corporațiilor, banii investitorilor, banii noștri.

Mihăilescu s-a cuplat cu Viorel Ștefan pentru că acesta a fost inside man-ul din Navrom. Zice cv-ul dumnealui: În perioada 1980-1987, Viorel Ştefan a fost economist la Întreprinderea de Navigaţie Fluvială NAVROM Galaţi, după care, până în 1991 a fost şef serviciu la aceeaşi societate. În intervalul 1991-1996, social-democratul a deţinut funcţia de director general la Compania de Navigaţie Fluvială Română NAVROM SA Galaţi, după care a fost preşedintele instituţiei. Timp de 12 ani, până în 2008, Viorel Ştefan a fost senator PSD.

În 2007, România Liberă scria:

In urma cu opt ani, ministerul Transporturilor a privatizat compania Navrom Galati, iar noii proprietari (fostii directori ai societatii) au blocat, imediat, transportul naval de persoane din Delta Dunarii.

Consiliul Judetean Tulcea, condus atunci de PSD, s-a asociat cu firma privata Europolis, cu avocatii Cezar Goanta, Aurora Oprea si cu Alexandru Dinu. Noua structura a preluat 15 nave de pasageri de la Navrom Galati si a infiintat Navrom Delta Tulcea. In actul constitutiv se precizeaza ca, desi Navrom Galati detine 98% din actiuni, firma “va fi administrata de Consiliul Judetean Tulcea si de Europolis, care detin 51% din voturi in CA si uzufructul acestei cote de actiuni”. In realitate, firma este administrata doar de Victor Iancu, patronul firmei Europolis, iar profitul nu a ajuns in proportie de 26% la bugetul Consiliului Judetean, asa cum scrie in actul constitutiv.

Ulterior, Guvernul a emis HG 595/2000 care prevede ca “transportul de pasageri si de marfuri de stricta necesitate din Delta Dunarii devine serviciu public, se subventioneaza din bugetul Ministerului Transporturilor si este incredintat SC Navrom Delta Tulcea”. Din 2001, Ministerul Transporturilor (MT) a alocat anual firmei din Tulcea subventii bugetare intre doua si trei milioane de euro.

In 2002, procurorii au descoperit falsuri in acordarea biletelor de transport subventionate, iar MT a schimbat sistemul de acordare a subventiilor. Conform noilor reglementari, Navrom Delta justifica doar cheltuielile efectuate cu transportul pasagerilor si marfurilor, iar Directia de Transport Naval din MT vireaza milioanele de euro in contul firmei.

Sirma Caraman, director economic al Consiliului Judetean Tulcea si fost cenzor la firma de transport, a declarat ca toate cheltuielile sunt subventionate in proportie de peste 80%.

“Pierderile firmei sunt compensate cu subventii, iar profitul este virat la buget”, a spus Sirma Caraman. In opt ani de existenta, firma nu a inregistrat profit, iar in decembrie 2006 MT a suplimentat subventia cu un milion de euro. (https://romanialibera.ro/special/documentare/baronii-transportului-subventionat-din-delta-93135)

Anii ăia, 2008-2009, au fost cei mai grei, își amintește nea Eugen. Aveau salariul înjumătățit, compania era în genunchi. Acum e mai bine, dar uite, știe un comandant de navă care a ieșit acum 5 ani la pensie după 40 de ani de condus navele prin ceață, a cărat mii de pasageri prin ceață și cu ce s-a ales? O pensie de 12 milioane. 12 milioane, cât cheltuiesc ăștia pe o baterie de șampanie când fac bairamuri.

Pe barcă împreună cu noi este un italian. Are 12.000 de hectare de teren aici, în Dobrogea. E din Napoli, a dormit în același pat cu sărăcia, a crescut cu corupția, a respirat criminalitatea. Dar nu a văzut niciodată ce vede aici.

-Morții mamilor lor, mormăie cu accent. A învățat esențialul.

Nu există spitale nici în Sulina, nici în Sfântu Gheorghe, crăpi sigur dacă te pălește vreun infarct. Italianul întreabă smucindu-și sprâncenele spre bordura părului: de ce nu se dezvolta nimic, de ce sunt ticalosi?

Zice că a albit când a auzit la radio că, dacă o să găsească un mistreț mort de febră porcină în porumbul lui, o să pârjolească toată recolta pe hectarul ăla.

Nu au auzit de carantină? Mi sono rotto il cazzo!

Praf, bețivi știrbi sub sălcii, un morman de peturi, o troiță de lemn. Nimic nu mișcă prin praful uliței din Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe e mort. Ucis de dragonul cu șapte capete. Mihăilescu, Iancu, Ștefan, primari și șefi de personal, directori și președinți de Consiliu Județean, au omorât Sfântu,  l-au dat jos de pe cal și din cal au făcut ghiudem.

Dunărea curge printre maluri pustii.

Case pipenicite, cai obidiți, oi răzlețe. Porcii au fost toți omorâți.

Nea Eugen zice: lua-i-ar dracu să-i ia de nenorociți, că nu numai că nu au făcut nimic, au distrus totul.

Ciudă, deznădejde și furie. CDF.

Niciodată nu am simțit națiunea, omul mic, puțind a trăscăul ăsta rău.

La beție omul pune mâna pe bardă și nu-i văd bine, deloc, pe boiernașii locali.

Sfârșitul e aproape.

Dar începutul nu e nicăieri pe aproape.

 

Orice om îi place PSD

[image error]Before you accuse meeeeee, take a look at yourself.

Mâinile sunt ridicate, chiote izbucnesc când și când din mulțime ca un stol de porumbei speriat de goana unui copil. Chiar și soțiile de comisari ai poporului, purtându-și coafura rigidă ca pe o vază de porțelan pe cap, zâmbesc. Figurile li s-au mai destins. Un băiat în uniformă, omul de la pază, aplaudă.

În spatele meu se dansează. Orice om îi place bluesul. Asta scrie pe tricourile organizatorilor festivalului Dichis`n Blues.

Dedesubt scrie: 31.8-1.9 douăzecioptișpe.

Se strigă timid un muiepsd. Sunt 2-3 căpiate de la București. Doamnele și domnii din Tulcea nu se înjosesc să transforme un eveniment cultural într-o bătălie politică.

Oricum la anul festivalul nu se va mai ține.

Așa zice Alina, e mai rău ca niciodată. Mult mai rău. Mult mai rău ca niciodată și poate data viitoare când o văd o să îmi spună iar că e mult mai rău ca niciodată. Dar data viitoare cred că o văd în Hamburg. O să plece din țară, asta e, au încercat să stea până la sfârșit, au încercat să schimbe ceva, au încercat să facă ceva bun, au încercat și nu e o rușine că au eșuat. De fapt e greșit spus că au eșuat.

Este atât de disproporționată lupta. Nu avem David versus Goliat ci un banc de baboi încercând să răstoarne un portavion.

80% din tulceni lucrează la stat, depind de partid, își iau banii de la partid, așa cred ei, că partidul le dă papa, așa că stau cuminți în casă, nu s-au găsit nici măcar 50 de oameni, ca în Alexandria, să zică ceva împotriva PSD-ului. Și tu te miri că nu urlă lumea pe aici muiepsd?

Are cearcăne Alina.

Era mult mai veselă în mai.

Iuhuuuuuuuu, iuhuuuuuuuuu, se aplaudă în picioare. Oamenii s-au lepădat de încruntări. Le-au șters cu niște muzică și vin. Intru la toaleta teatrului din Tulcea, în curtea căruia se ține festivalul. Inoxuri, marmură, senzori, butonașe. Urât și inutil. Fală sau hoție?

Fală și hoție.

Cât o fi costat renovarea teatrului? Câte zeci de mii de euro au fost furate, să mănânce și gura constructorului ceva, să mănânce ceva și gura zugravului și cea a omului care pune balustrade de inox, să mănânce ceva și gura omului care aduce senzori de tras apa cu 87 de euro mai scumpi decât prețul normal.

Cine strigă muiepsd într-un oraș în care toată lumea este prinsă în corul gurițelor flămânde?

Pe faleză mai este o scenă. Un alt festival. O trupă cântă aerului fierbinte. Nu e absolut nimeni, niciun suflet care să-i asculte. Nu, mint. Sunt vânzătorii de la tarabele ridicate lângă scenă. În fața uneia se frige un purceluș de lapte și se afumă niște slăninuțe.

Cine a dat bani pentru asta? Primăria. Partidul. Să mănânce ceva și gurile lu omul cu scena, omul cu sunetul, omul cu mesele și băncuțele de lemn și corturile albe, să fie mulțumit și omul cu slăninuțele, purcelul și cel cu kurtosii.

Mai încolo e statuia unui morun. E înfipt într-o țepușă și în spate scrie în 5-6 limbi numele sturionului. Cine e autorul acestei urâțenii? Cine a plătit pentru ea?

Partidul.

Nu dragi tulceni, nu partidul.

Voi ați plătit, ca niște harnici contribuabili. Ați dat bani primăriei să gospodărească orașul. Să îl înfrumusețeze.

Săraca Dunăre, cum vine ea taman din Germania, cum curge ea prin Viena și prin Budapesta și cum se rupe-n trei aici, în faleza spartă a Tulcei.

Cum poți să rămâi frumos când totul în jur e atât de urât?

Nu poți.

Sufletele noastre sunt teraformate sub ciocanul urâțeniei cotidiene.

Fiecare zi de inhalat balustrade de inox, betoane, termopane, moruni din plastic, balcoane închise cu ferestre tip autobuz, cefe de primari transpirați, coafuri de secretare acre, toate astea ne urâțesc și pe noi pe dinăuntru.

În câțiva ani o să ajungem ca faleza asta ciobită, ruginiți și sparți moral.

Doar 20% din tulceni nu depind de buget, de partidul stat, dar asta nu înseamnă că nu o să depindă în douăzeci nouășpe sau douăzeci douăzeci. Lațul se strânge.

Paranteza se închide.

Orice om îi place să facă bani.

Orice om îi place PSD.

Cerbul mort nu se întoarce de la groapă

Ray Charles a stat la ARO. A vrut prosoape albe, din bumbac egiptean și a mai vrut apă cu bule și portocale portocalii. Așa scria în ziare și noi ne miram, de ce ar vrea un orb să aibă prosoape albe, oare culorile se pot pipăi?

Ray Charles a ieșit în balcon, ne-a făcut cu mâna. Noi strigăm sacadat: rei ciarls, rei ciarls. Cu numele ăsta ar fi putut niciodată să ajungă șef la FSN, e prea șuierat-chinuit, nu permite limbii să parcurgă șotronul silabisirii consacrate.

Lucrez la Observatorul și redacția e fix în piața Sfatului. Am legitimație de ziarist și am intrare gratuită la Cerb. E 1994. James Brown a venit cu o armată de dansatori, instrumentiști, voci negre care te iau de subsuori și te ridică de pe scaune.

Un MC care arată exact ca greierele sfătos din Pinocchio ne anunță că începe showul. Picioarele lui James Brown aleargă pe loc, sunt atât de mici, cât crezi că poartă, nu mai mult de 37. Aș putea să îi fur pantofii lui James Brown, aș putea să încalț pantofii lui James Brown și să îi las să fugă sub mine, ducându-mă sus pe note, uaaaaaauuuuuuuuuuu, I feeel gooooooood!!! I knew that I would, now!!!!

Dansăm. Nu știu câți suntem. Câteva sute pe tribuna cocoțată pe structura metalică acoperită cu lemn. Tocurile pocnesc și zâmbete enorme sunt întinse peste fețele noastre, nu ne vine să credem, frate, în sfârșit, abia acum comunismul cade pentru noi, îl călcăm în picioare și el trosnește. Sau poate e tribuna.

Oare ce prosoape a cerut James Brown?

Ce culoare?

Dar Jerry Lee Lewis? El a vrut apă cu bule sau plată? A vrut lapte la cafea sau cafea la lapte?

Plouă.

E ultima zi.

Ultima zi, tribuna o să cadă cu noi. Sărim, cântăm, ne învârtim. Mi-am luat pantofi negri, de catifea. Sunt fleașcă. Aș putea la fel de bine să-i dau jos, sunt udă de parcă aș fi desculță. Părul e lipit de ceafă, de ochi, de frunte. Urlăm ca lupii. Nu se aplaudă, se tropăie și lemnul tribunei sună ca o tobă pe care 1 miliard de furnici mărșăluiesc.

Jerry Lee Lewis e la pian. Îl vedem acolo, pe scenă, lucrând grăbit clapele pianului. Se ridică de pe scaun și se sprijină în degete. Degetele fug, ca picioarele lui James Brown.

Muuuuuuuzicăăăăăă.

Sub ploaie se naște muzica, poate nu-i ploaie ci mamei muzicii i s-a rupt apa și sunetele ies calde și proaspete, trăgând aer în piept și dând din mâini și picioare. Muzică nouă, 4,2 kilograme. Seamănă leit cu dumneavoastră.

E 1994, Cerbul de Aur și eu am legitimație de presă și stau cu Gil Dobrică la masă și Gil Dobrică nu vrea decât să îi strângă mâna lui Ray Charles, să-i spună hai acasă, hai cu mine, hai cu mine să pornim la drum.

Săracul Ray, săracul Gil, săracul James.

Sunt atât de morți.

La fel ca Cerbul de aur.

La fel ca mine, ascultând pe întuneric frânturi din cântece ofilite intrând pe geamul deschis și lovindu-se de mobilă.

Singurul lucru viu e nostalgia.

Goldăn Steeeeg, naintin nainti foooour.

Ce mort e totul. Și rece.

Ne facem bine când o zbura porcul

Azi 140.000 de porci vor fi uciși la Brăila. Un porc din ferma gigant a fost depistat cu virusul.

Un porc.

139.999 de porci vor fi sacrificați pentru că un porc este infectat. Porci care nu au văzut, mirosit, întâlnit porcul bolnav. Acum o să-l întâlnească în ceruri.

Pesta porcină africană nu afectează omul. Omul nu pățește nimic dacă intră în contact cu porcul infectat. Porcul bolnav moare oricum la scurt timp după contractarea virusului.

Prevenirea răspândirii nu este atât de greu de făcut.

Uciderea porcilor este scumpă. Și incinerarea lor. Și despăgubirile plătite de stat fermierilor și țăranilor ale căror animale au fost sau vor fi omorâte sunt mari. Sunt mari pentru că sunt multe.

Mai punem și șomajul oamenilor de la ferme și combinatele de carne.

Mai adăugăm costul importurilor.

Milioane și milioane de euro.

Zeci de milioane de euro. Poate sute.

Primarul din Gropeni spune că toată povestea asta este absurdă. Că singurii care câștigă sunt statisticienii de la București care o să se laude cu creșterea consumului. Vezi bine, economia o să bubuie.

Cum așa?

Păi 30% din consumul de carne de porc se face din gospodărie. Țăranul și neamurile lui de pe la oraș nu cumpără carne din magazin. Au de la tataie și mamaie. Acum tataie și mamaie au îngropat porcul mort de pesta africană și toată lumea o să mănânce cârnați din porc unguresc și coaste de porc nemțesc.

În decembrie, jumările o să fie spaniole.

Ola.

De la Uniunea Europeană nu primim despăgubiri. De ce? Pentru că statul român a fost ocupat să salveze alți porci, cei afectați de dosare penale și posibile condamnări la închisoare.

Pesta porcină kovesiană, să-i spunem.

S-au luptat cu ea, au izolat indivizii infectați, unii sunt în Costa Rica, alții la Belgrad sau Madagascar. Prevenirea arestării altor porci a funcționat perfect. S-au făcut cruci cu tămâie pe frunte. S-a votat în parlament împotriva cererilor procurorilor.

Pesta kovesiană a fost înfrântă.

S-a sărbătorit cu gaze și tunuri de apă victoria pe 10 august în fața muzeului Antipa.

Sute de milioane de euro incinerate.

Importurile o să crească. Și consumul o să crească, țăranul o să vină cu papornița de la Bragadiru și o să cumpere picioare de porc de la alimentara din Alexandria. PSD-ul o să anunțe că economia duduie. Creștere economică. Bazată pe consum. Dar ăstea sunt detalii, suntem prea înalți pentru detaliile ăstea. Dacă ne aplecăm să le citim, amețim.

Țăranul o să mănânce răcitură din porcul unguresc și o să se întrebe, sper, dacă a făcut o afacere dându-și votul pe o sticlă de ulei și o cutie de bere.

Apoi o să bea o țuică, o să ofteze, o să zică: Dragnea totuși e băiat bun că-i de la noi din județ. Și o să adoarmă mândru că e român.

Ne facem bine când o zbura porcul.

Cada fierbinte și amenda pe spălat pe dinți

Strada Sforii din Brașov e închisă cu un placaj pe care e prinsă o hârtiuță pe care scrie că strada e în renovare. E august, sunt pline trotuarele de turiști, începe Cerbul de Aur, acum e Amural. Cine e boul care a decis să închidă Strada Sforii cu un placaj fix în mijlocul sezonului turistic?

Suntem conduși de idioți și oștirile lor de cumetrii.

Cu ei în frunte suntem mai proști, mai urâți, mai săraci, mai bolnavi.

Mai rău, cu ei în frunte suntem din ce în ce mai tare exact ca ei.

Murim încet, fierți în cădița regimului.

Mai jos e un text din iunie 2018. Pare scris în 2016. Pesemne că nu murim atât de încet cum credeam.

feher

Nothing changes instantaneously: in a gradually heating bathtub you`d be boiled to death before you knew it.

Focul a fost făcut demult sub cada în care am intrat cu picioarele înghețate, mai aruncați un lemn pe foc, a intrat frigul în noi. Fierbem în cada de fontă, vâlvătaie dedesubt, dar noi nu știm, murim încet, mai bine să mori încet decât să mori repede, mai bine să mori fără să știi că mori, să mori ignorând moartea.

Nu este asta definiția eroismului?
Au început cu ce-i ardea mai tare, cu legile justiției și atunci când lumea nu intrase încă în cadă, când oamenii nu aveau încă picioarele reci de atâta stat în piață, când abia începuse să coboare frigul, atunci și-au dat seama că nu poți să prinzi o pasăre sărind cu tot corpul pe ea. O să zboare și nu o să se mai întoarcă niciodată. Mai bine îi…

View original post 734 more words

Statul ucigaș român

Între Bristol și Bath trenul face 12 minute.

E plin ochi, se stă călare pe valize pe culoar, stewardul a găsit un loc lângă toaletă și și-a parcat căruciorul cu sucuri, ape și cafele. Plecăm cu întârziere de 8 minute. E cald. Transpirăm toți, cuminți, cu nasurile în cărți și telefoane.

După 6 minute, trenul se oprește undeva într-o pădurice. Vocea conductorului iese tocată din boxe, trebuie să recompui din literele căzute-n poală mesajul, ca într-un joc de scrabble.

Nimeni nu vrea să se joace cu mine. Sunt singura disperată care caută să înțeleagă ce a zis conductorul.

Suntem opriți 15 minute.

Pasagerii citesc, răsfoiesc, asudă.

Stewardul întreabă dacă cineva vrea apă. Da. Din mână în mână circulă sticlele. Gratis. Măcar atât să facă Western Railways pentru noi. Să ne dea apă gratis.

Plecăm.

Ne oprim după alți câțiva kilometri, fix în buza stației la care ar fi trebuit să ajung în doar 12 minute.

Vocea conductorului curge prin sita boxei, se așează făinoasă pe umeri, pe păr, pe ochi. Ce zice frățioare?

Stewardul întreabă dacă mai vrea cineva apă. Îi spun că nu aș vrea apă ci doar să plece odată trenul în care sunt închisă de 48 de minute. O doamnă mă măsoară surprinsă. Mă uit în jur. Sunt singura care bodogăne și se foiește nervoasă, de pe un picior pe altul: ce dracu fac cretinii ăștia?

S-a stricat un tren fix în fața noastră, e în gară, acum l-au mutat de pe linie, îmi explică un domn în vârstă, apoi face echerul și se scufundă în lectură.

Și atunci, uitându-mă la pasivitatea blajină a călătorilor din jur, înțeleg nivelul de stres în care trăiesc în România.

Pentru că oamenii ăștia nu sunt resemnați sau învinși ci doar au încredere că instituțiile care îi deservesc își fac treaba. Accidente se întâmplă și se vor întâmpla mereu, dar cineva va rezolva situația, cineva este responsabil și va găsi o soluție și problema va fi remediată. Că de aceea îi plătim, de aceea plătim taxe.

De ce să fii bădăran cu stewardul care nu are nicio vină că s-a oprit trenul 20 de minute în pădurice? De ce să te agiți? De ce să pufnești, să tropăi, să ți se umfle ochii în cap?

Englezii știu asta și aleg politețea și calmul în timp ce eu, românul învățat că vorba dulce îți aduce fix o flegmă în ochi, am sărit la bătaie, să cer socoteală idioților incapabili care conduc trenul.

Dar am o scuză, am o scuză.

E scrisă mare pe pașaport. Scuza mea e România.

Românul nu alege să fie stresat. Românul este crescut în frică și frica duce la mârlănie, minciună și tupeu. Frica de a fi luat de prost, frica să nu te facă cineva, frica să ieși din turmă, frica să fii tu primul, frica să fii tu ultimul, frica să nu greșești, frica să nu fi prins greșind, furând, citind, pupându-te cu cineva de același sex cu tine.

Frica de instituții. Ele nu sunt făcute să rezolve probleme ci să ia banul de pe tine.

Ți-e frică să-ți faci pașaport, buletin, carnet, să stai la cozi, să-ți scoți cazierul, să depui declarația 200, să îți faci firmă, să…

Statul este cataroiul pe care fiecare dintre noi îl împinge zilnic la deal și care ne strivește în rostogolirea lui zilnică la vale.

Stresul de a trăi într-o țară unde niciuna din instituțiile publice, dar absolut niciuna, nu își face treaba, ne transformă în monștri.

Când toate instituțiile publice sunt conduse de incapabili, idioți, impostori, ești mereu suspicios atunci când se întâmplă accidente. Noi nu vedem stricarea unei garnituri de tren ca pe-un lucru firesc, orice lucru se strică, am avut noi ghinion să stăm în tren 48 de minute în loc de 12, ce mare nenorocire?

Nu.

Noi știm că acea garnitură s-a stricat pentru că idiotul din fruntea CFR-ului a dat afară oamenii de la mentenanță, toate garniturile sunt străvechi că șeficii au furat banii pentru modernizarea parcului de vagoane.

IR 1929, 3 vagoane, două de clasa a II a, unul clasa I. Lume pe culoar, lume între vagoane, lume în toaletă. Am bilet la clasa I cu 70 de lei. Nu e aer. Frige scaunul. Perdeaua atârnă torturată, murdară, ca o femeie afgană după 3 luni de fugă prin munți.

Nu merge instalația de AC. Nașul nu știe să o repare. Se aude un: vedeți dacă ați votat cu PSD? Asta primiți.

Transpirăm. Pute vagonul. Nașul vine după Ploiești când coboară oamenii de pe culoare. Zice că a lăsat ușile deschise să se facă niște curent. Crede că nici mâine nu o să repare AC-ul, că nu are cine, e un singur electrician, în București.

Fac o listă, strângem semnături, să depunem plângere și să ne dea CFR-ul banii înapoi.

De ce să te despăgubească CFR-ul pe tine pentru că nu merge instalația de AC în vagonul de clasa I? întreabă un cetățean cu față de milițian, de fapt supracontrolul.

Pentru că sunt 56 de grade, pentru că nu a venit nimeni să remedieze problema la București și nici la Ploiești…

Dar ați mers deja jumate de drum și de la Câmpina se face răcoare că ținem geamurile deschise.., îmi explică el.

Am mers în condiții improprii.

De ce nu ați coborât?

Stresul de a locui în România. Un angajat CFR care călătorește gratis la clasa I îmi neagă dreptul de a face plângere CFR-ului pentru mojicia de a lua 70 de lei și a te ține într-un vagon fierbinte, murdar și rupt.

Nu am murit gazată, mor asfixiată, zice o femeie care se mută la clasa a II a.

Și dacă nu mori nici asfixiată, mori de nervi.

Ucis de stresul de a trăi în aceeași celulă cu statul român.