Raluca Feher's Blog, page 44

Crãciunul femeilor care nu au fost cuminti.

Acum 15 ani nu exista desfătare mai mare pentru mine și colegii mei de serviciu decât să citim textele Florianei Jucan. Jurnalistă, scriitoare, Mata Hari, directoare, divă, poetă, Floriana scria de la Ritz din Paris despre bărbați puternici care o voiau numai pentru ei dar ea rezista și își mai lua o pereche de cizme și noi ne tăvăleam pe jos de râs și rămâneam săraci, desculți, neduși pe la Ritz.

Apoi, în 2007, a apărut Q Magazine cu papa Măgureanu la butoane și Floriana pe ecrane, mai blondă, mai înțeleaptă, mai demnă și mai decisă să facă dezvăluiri scandaloase ale sulfuroaselor mașinațiuni politice românești.

Râdeai când citeai Q Magazine, Floriana își păstrase umorul involuntar în odele aduse lui Iliescu sau Bogdan Balthazar, dar parcă nu mai râdeai atât de zdravăn. Parcă obosise și ea.

Așa că am încetat să o citesc Q Magazine și nici ăștia de la mine de la birou nu au vrut să se aboneze la revistă, care va să zică Floriana a dispărut de pe radarul meu până ieri când cu Vyo.

Ieri însă mi-a venit inima la loc. Floriana e bine, face elicopterul neobosită în patul PSD-ului, e uimitor cum o femeie de vârsta ei poate încă să participe la maratoane cu multiplii parteneri, în mod vizibil purtători de boli moral-venerice, și să-i reziste coafura.

Poate că asta te învață la colegiul de apărare, cum să-ți păstrezi coafura când te tăvălești în pat cu PSD-ul.

Cert e că Floriana e o femeie de succes, zice și wikipedia, e de succes și noi, ăstea care nu suntem de succes, ciufulitele, o invidiem pentru că ea face bani de Ritz și de cizme și de botox și hair stylist. Floriana și Viorica Dăncilă, Olguța, Leni Udrea Găbița toate sunt femei de succes și au freze date cu fixativ din ăla bun.

Și în loc să ne supărăm că o femeie de succes ca Floriana scrie despre o altă femeie de succes ca Viorica Dăncilă, mai bine am pune și noi mâna pe o carte și am studia ce trebuie să faci ca să fii prostituată de lux că partidul are mereu nevoie de prostituate de lux și plătește bine partidul, că uite, au crescut alocațiile de la buget pentru partide.

Chiar așa, de unde are bani Floriana pentru QMagazine?

“Am aplicat în aceeaşi zi la zece banci pentru creditul de nevoi personale. A fost o zi infernală pe care nu am s-o uit niciodată. Toate cele 10 bănci mi-au dat credite şi aşa am început eu, cu 100.000 de euro strânşi din 10 credite bancare,” a precizat Floriana Jucan, în decembrie 2009 pentru Money.ro.

Of.

Acum un an scriam acest post. Despre femeile din România. Oricare altele în afară de Leny, Gaby, Vyo, Olgutza și, desigur, Flory Jucan.

Ciufulitele.

feher

1. Pe unul dintre posturile de știri, un star de televiziune spune despre diverse femei care i-au fost colege că sunt grase, urâte, curve, proaste, javre, japițe, gunoaie.

Nimeni nu intervine, colegii starului de televiziune nu sunt oripilați de atacul insalubru al colegului lor asupra unor femei care nu sunt cu nimic diferite de surorile, mătușile, iubitele, verișoarele, finuțele, nășicile sau soțiile lor. Niciuna din colegele starului de televiziune nu s-a simțit o secundă jignită de tipul ăsta de character assasination practicat pe un post național. Sau dacă au fost supărate, au dat fuga și au plâns în baie și nu au mișcat un deget să oprească atacurile.

2. În parlamentul României, o femeie-deputat filmează cu mobilul reacțiile unui coleg parlamentar la acuzațiile pe care i le aduce că este infractor și șofer al infractorilor. Acesta îi răspunde că maică-sa e nesimțită, că are mâncare între dinți și plusează la…

View original post 1,167 more words

Civilizația nesimțirii, barbariei și prostiei

Copitele cailor alunecă pe pietrele albite sub miliarde de pași, roțile trăsuricii se hurducăie, gem și troznesc și chinezoaicele-pasagere se țin de coviltir, de vizitiu, una de alta, arată ca niște pisici pe care stăpânul se străduiește să le bage într-un lighean cu apă fierbinte și ele se agață disperate de margini. Vizitiul chiuie și mai arde niște bice pe spatele calului, turiștii sar îngroziți din drumul trăsuricii, se lipesc de pereții sikului, înjurând, adunându-și spaimele de pe jos, râzând nervos.

Bine ați venit la Petra, minune a lumii antice, miraculos încă nedistrusă complet de exploatarea turistică lacomă a statului iordanian.

Intrarea e 60 de euro, sunt mii de oameni pe zi care vin la Petra, 18.000 de euro ca popa face regele Abdullah al II, cel bun, cel motorist, cel progresist, numai din biletul de intrare. Apoi sunt taxele inumane pe orice, apă, toaletă, șaluri, căcățișuri chinezești pe care niște băieți fardați cu negru le vând peste tot în situl arheologic. Nimic nu e ceea ce pare. Crezi că ceaiul ăsta e 1,5 dinari, ei bine, e 5,67 pentru că ai uitat să calculezi TVA și taxa turistică și taxa pe respirație, pe înghițit în sec și pe dat ochii peste cap.

Cum intri în Petra, sar pe tine vânzători ambulanți de orice, pietre și bijuterii, cioburi și opaițe, vederi și ghiduri turistice.

Sunt tarabe și cafenele, restaurante și colibe de păzitori de pepeni, sunt copii care te îmbie să te plimbe cu măgărușul și cămila, cu trăsurica sau să te ducă la punctul de belvedere de unde poți să faci cea mai spectaculoasă poză din lume.

Copiii sunt murdari, trag de tine cu mânuțe cu unghii sub care se ascunde pământ negru. De unde l-or fi luat, că pământul e roșu aici. Roșu și plin de gunoi. Pungi, hârtii, bețișoare, plastice, balegă, unul din mormintele de pe Strada Fațadelor pute a tabără de refugiați, urină, râncezeală, niște pături și fâșuri putrede zac într-un colț.

Oare pe ce se duc cei 18.000 de euro pe zi încasați de administrația parcului? Cât și pe cine plătesc Ali și prietenul lui Hassan ca să intre la Petra cu măgarii lor Ferrari și Lamborghini? Măgarul ăsta are aer condiționat, haideți, e doar 20 de dinari până la mânăstirea El Deir, sunt 1000 de trepte, cu măgarul Ferrari ajungeți în 30 de minute.

Nu, mulțumesc.

Hantz, 119 kile, s-a cățărat în spinarea unui măgăruș care a fost Ceaușescu în altă viață și acum karma se răzbună. Are ochi lăcrimoși măgarul îndoit de greutatea lui Hantz, cu pași mici, îngrijorați, parcă orbecăind în bezna urletelor care întunecă cerul, apucă pe drumul celor 1000 de trepte până la mânăstire.

Un copil cocoțat în cârca unei cămile enorme o biciuiește răstind comenzi, cămila îl ignoră, piticul lovește cu sete și-mi vine să apuc o piatră și să-i strivesc capul. Copilului.

Lângă, doi polițiști în uniforme privesc clocotul dement al mulțimii, un grup de indieni implodează sub atacul unei cete de puști cu măgăruși iar câțiva tailandezi se cocoață pe o stâncă, fix deasupra semnului care le cere: no climbing.

Dacă nici asta nu e libertate, eu nu știu ce poate să fie.

Poate doar nesimțire combinată cu barbarie combinată cu prostie crasă.

Exact ca la Machu Picchu, Chichen Itza sau Angkor Wat, Petra are ghinionul să se afle pe teritoriul unui stat ale cărui elite apreciază termopanul, bmwul tunat, cu neoane la număr, buza botoxată și ploaia de bani.

Mâine nu există deci verbele a păstra, a proteja sunt niște invenții lingvistice fără sens, produci, consumi, produci, consumi. Și când s-o nărui Petra, când or fugi măgărușii Ferrari și Lamborghini cu saci cu mozaicuri din biserica bizantină și capiteluri din templu în spinare, când un miliardar moscovit, un prinț saudit sau un pesedist chivernisit o să cumpere fațada Trezoreriei și o va transporta la dumnealui în mansionul din Teleorman, iordanienii nu o să plângă.

Bine că au putut să scoată toți banii posibil de scos din vechiul sit.

Cu ei o să-și cumpere niște proiectoare bune și un designer chinez care le va face niște proiecții 3D cu Petra și pe ăstea le vor pune în aeroport sau într-un studio în deșert și uite așa, cea de-a 7 a minune a lumii va continua să trăiască mult după ce adevărata Petra va fi halită de nesimțire, barbarie și prostie. Și banii vor continua să curgă în noua Petra electronică pentru că e plină lumea de nesimțiți, barbari și proști, de Hantz care îndoaie măgăruși și de chinezoaice plimbate în trăsurici trase de cai bătuți, de ruși care aruncă pungi pe jos și de milițieni iordanieni plătiți să-și sugă gingiile.

Nesimțirea, barbaria și prostia sunt infinite și indestructibile.

Iar civilizația noastră a ajuns un monument al nesimțirii, barbariei și prostiei.

Un monument indestructibil.

Nu e nimeni să profite de valiză

Cu față de impiegat singuratic, cel mai puternic om din România cară două valize pe care ar putea să le tragă după el, că d-aia au roți. Costumul îi stă prost, cearcănele sunt un pic mai mari, părul pare neîngrijit, iar gluma cu dosarele și gogoșile sigur nu a fost scrisă de consilierii israelieni. Mai degrabă de Doru Octavian Dumitru.

Sau de Țociu și Palade. Sau poate și le scrie singur, căci, nu-i așa, Puiule, ești cel mai bun. La orice.

Din spatele celui mai puternic bărbat din România care a ajuns să-și scrie singur poantele, rânjește vesel Codrin Ștefănescu.

Peste câteva ore, grupul lor, al celor cu doctorate în păcănele și cupa D la tupeu, vor începe curățenia în partid.

Trăiască.

Cepul subțiat va fi mai ușor expulzat de presiunea strânsă din butoi. Consilieri locali, județeni, primari, oamenii din teritoriu sunt chemați sub arme. Începe GOT.

În acest timp nordul opoziției, ocupat de liberali cu muci ieșind lumânări galbene din nările înghețate, așteaptă să vină vara.

The summer is not coming. Pentru că the winter is here.

Din când în când, liberalii mai aruncă strâmb câte-un oscior de miel în capul, desigur, al unuia dintre ei.

Să nu vină Cioloș să le facă lor observație. Unul care a fost numit de Băsescu și apoi propus de Ponta nu poate să le dea lor lecții, lor care au stat capră la Băsescu și apoi la Ponta. Măcar știi că PNL-ul nu a avut niciodată bani de consilieri israelieni și deci și-a scris singur glumele.

Cum ar fi asta cu plângerea împotriva agenției Papaya care a făcut un clip cu copii și sigur a exploatat copiii, i-a pus la muncă forțată. 10 din cei 13 parlamentari semnatari ai scrisorii către Autoritatea pentru Protecția Copilului sunt liberali.

În timp ce pesediștii au treabă cu legile justiției, cu fondul suveran, cu legea off-shore, cu creșterea salariului minim, cu pensiile, liberalii sunt Garcea de parcare, îți bagă fluturașul sub ștergătoare sperând într-o șpăguță ca să te lase să pleci neamendat. Dau senzația că vor cu orice preț să se asigure că electoratul lor  le va da un șut în fund, căci, nu-i așa, un șut în fund e un pas înainte.

În același timp, colegii lor din opoziței, USR, sunt în plin festival al democrației. Adică organizează intern alegeri pentru europarlamentare. Peste 80 de candidați încearcă să atragă voturile membrilor USR dar, ce să vezi, la Barcelona, președintele partidului scoate din joben 5 nume, preferații lui, ăștia sunt buni, și ăilalți or fi dar lui îi place de ăștia 5. Ceilalți 75 se revoltă, festivalul democrației degenerează într-un moshpit.

Slayer, betrayer.

Mai mult, e al dracu de posibil ca festivalul ăsta să fi fost complet inutil pentru că se vorbește despre liste comune cu Ro+ a lui Cioloș. Frate, unde să încăpem într-un Tico 16 oameni?

Rotițele pe care aleargă șoriceii opoziției sunt mici în timp ce elefanții pesediști au ditamai roata care generează energie cât să scrie cu laser pe cer: Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă.

Când ești cu nasul în pământ, după firmiturile referendumului, jucând pe mize mici, nu ai cum să mai fi atent la valiză. Sau la remaniere. Sau la cursul de schimb. Sau la datoria publică.

Și noi ajungem să aplaudăm un Țuțuianu sau Neacșu și să plecăm, a câta oară, după fentă, sperând într-un miracol care să vină tot de la PSD.

Măcar ei au niște imaginație.

Îl vedeți pe Iohannis apărând cu o plasă Billa plină cu ambalaje de eugenii mâncate de cei 4 asasini de la Hilton?

Emigrația și peștele banană

Adriana și-a luat fata, Teodora, și s-a mutat la Madrid, unde a primit un post bun în industria farmaceutică. Are salariu bun, casă într-o zonă bună, Teodora învață încă o limbă la o școală bună. Oamenii sunt politicoși, bătrânele din bloc le aduc prăjituri, cafeaua e 1 euro și 10 cenți la bărulețul de pe colț, e mult soare și balcoane pline de flori de la care cucoane nu scutură preșuri.

Doar mama Adrianei, rămasă în România, e nefericită.

Nu a mai vorbit cu fiică-sa decât prin bărbac-su, Neluțu, spune-i tu Neluțule să nu uite să-i dea Teodorei vitamine și să aibă grijă să nu o tragă de păr atunci când o pieptenă, că știi că e zmucită, nimic nu face calm, te-a moștenit pe tine apucată, d-aia a și plecat de nebună din țară, ce i-o fi trebuit când aici avea de toate?

Adriana avea în București un apartament și mai avea o mașină și părinții aveau o casă în Ghencea sau Berceni, nu știu prea bine, unde ar fi putut să vină să stea amândouă, că e ditamai casa cu 5 camere. Dar Adriana a vrut să rămână în oraș, să mai iasă și ea cu fetele la un aperol, nu s-a mutat la mama dracului și maică-sa niciodată nu a înțeles de ce fiică-sa nu se gândește la binele copilului, copilul are nevoie de mâncare gătită, copilul are nevoie de haine călcate, cine face asta acum când Adriana e la serviciu și nu e nimeni să o ajute? Păi nu ne avea ea pe noi aici, nu avea ea de toate?

Adriana a fost pe 10 august cu Teodora în piața Victoriei.

Când a ajuns acasă moartă de frică după o buluceală cruntă la metrou, maică-sa i-a spus așa: mai bine te găseam moartă în șanț, moartă nu mai făceai rău nimănui. Cum să iei copilul la manifestație? Ești idioată? Mai bine te băteau de te omorau, așa îți trebuie când ieși tu ca toți golanii ăia, tu, care ai de toate, că ne-am spetit toată viața să-ți dăm de toate.

Atunci Adriana a hotărât să accepte postul din Madrid. A vorbit cu taică-su, Neluțu, și i-a spus: tată, ai auzit vreodată de peștii banană?

Neluțu nu a auzit de ei, ce drăcovenii or mai fi și ăștia, ceva chinezesc clar, au mixat ADN-ul unei banane cu cel al unui pește.

Nu.

Peștii banană sunt niște pești care arată foarte normal dar care sunt atrași într-o gaură unde este plin ochi de banane. Dar cum intră în gaură, peștii încep să se îndoape, mănâncă, se înfundă cu până la șapteșopt de banane, se umflă atât de tare și sunt atât de grași încât nu pot să mai iasă din gaură așa că rămân închiși acolo și mor.

Neluțu nu a citit Sallinger dar a ascultat atent, și-a mângâiat mustața și a întrebat-o:

-Deci vrei să pleci din țară?

Casă și mașină și un serviciu bun, la 5 sau 6 rupi ușa, mergi la mall, faci un grătar cu băieții, de Revelion mergi la Brașov sau Bran, vara în Grecia, mai aprinzi o lumânare pentru morți, mai dai o acatistă pentru vii, să nu ajungi la spital, te rogi, oricum ție nu ți se întâmplă nimic pentru că ai o pilă la Universitar și mai știi pe cineva, dacă e așa, chiar și la minister, mai tai cu flexul o țeavă sâmbăta la 10, ai tot ce îți trebuie aici.

Închiși în gaura lor, peștii banană se umflă cu mititei, patriotism și încredere că nimic ce e afară nu poate să bată ceea ce au înăuntru. Se îndoapă cu sloganuri, se bat pe oferte de hârtie igienică de la Lidl și le fac zestre copiilor, cearșafuri și căni, tacâmuri și covoare, să aibă ăla mic, să trăiască mai bine decât mine.

Dar la fel ca mine.

Peștii banană nu au imaginație, sunt adaptabili la rău și incapabili să sesizeze mizeria morală. Normal, mănâncă, respiră și defechează în aceeași apă.

Mama Adrianei se lamentează la prietene: cu ce-am greșit să am un copil atât de nebun?

Eu mă gândesc așa: cu ce am greșit noi să fim născuți din pești banană?

Când nu stii decât sã-i arzi pe unii si altii, nu-i de mirare cã trãim într-un perpetuu Colectiv.

Ieri s-a lansat o carte de poezii despre Colectiv. Un sfert din ele s-au furat. S-au gândit hotii cã l-au ars pe Liiceanu, nu pe deja arsii copii ai coruptei civilizatii românesti.

Nu avem nicio sansã. Am scris postu ãsta în mai, dupã o vizitã demoralizantã la Crucea Rosie.

Femeia de serviciu are bunăvoința unui administrator de bloc întrerupt în plin proces de deturnare de fonduri. Îmi face vânt pe scări, camera 6- spune, holul e întunecos și ușile sunt înalte, făcute pentru oameni care aveau mereu în buzunar o prăjiturică din care atunci când gustau creșteau de 4 metri. Camera 6 este probabil la fel de urâtă ca numărul 5, tavanul e traversat de o bârnă de beton mușcată de un animal nervos, de dedesubt ies vinișoare metalice ruginite, mă gândesc cum o să mă strivească bârna asta de beton umplută cu oscioare de oțel atunci când o să vină cutremurul. Ar trebui să ies repede din clădire dar nu au venit doamnele cu care trebuie să mă întâlnesc așa că mă uit printre broșurile prăfuite de pe rafturile metalice, sunt detașamente de câte 20-30 de broșuri de același fel, despre Asia și despre crize umanitare din Africa unde e cutremur mereu,  cad etaje întregi de zgârie nori și te strivesc chiar dacă ești în mijlocul junglei, nu ai cum să scapi de gunoiul ceresc, exact ca în Saturn, stațiunea nu planeta Saturn, unde m-am dus în anul 2000 cu Petrică și Cristina și ne-am plimbat pe strada principală și am văzut cum, de o sârmă întinsă între doi stâlpi de iluminat, era atârnată o plăcuță pe care scria: atenție cad obiecte!

Așa scria și tu te uitai în sus, să vezi de unde cad obiectele, sperând să vezi ce fel de obiecte că una e să cadă obiectul pian și alta este să cadă obiectul cercel și alta e să cadă obiectul rotor de aspirator. Deasupra era doar cerul, mirat și el de ce scria pe plăcuța din Saturn, dar poate că totuși într-o vreme era o poartă stelară deschisă fix acolo, deasupra străzii principale din Saturn, și de la curent erau trași afară galoșii extratereștrilor sau poate nu erau extratereștrii, poate poarta aia te purta înapoi în timp, tot aici pe pământ și astfel ajungeau la tine telecomanda lui Nicolae Ceaușescu și foarfecele de unghii ale reginei Maria.

Așa mă gândeam când am fost întreruptă de cele două doamne care intraseră de ceva vreme și, ziceau ele, mă întrebau a treia oară dacă vreau cafea sau ceai?

Nu, nimic, mulțumesc. Vreau doar pace în lume și să nu vină cutremurul cât sunt la voi în clădire. Dar de ce?, s-au interesat doamnele și eu le-am arătat bârna de beton umplută cu oscioare de oțel și ele au zis că de acolo s-a luat o mostră ca să verifice dacă e rezistentă construcția și este, fii fără grijă. Dar eu nu am cum să fiu fără grijă în țara unde și când mergi pe stradă poți să fii stâlcit de un obiect, când mergi la un concert poți să fii ars, speaking of …

Ce se mai aude cu răniții de la Colectiv?, am întrebat și doamnele mi-au povestit cum a fost în acel noiembrie 2015, când organizația lor a primit milioane de euro de la donatori, cetățeni, firme și corporații. Și cum organizația lor a anunțat peste tot: ăștia sunt banii oameni buni, hai să facem un plan cum să îi cheltuim ca să facem cât mai mult bine. Și cum s-au făcut liste cu supraviețuitorii: cei internați în stare gravă în spital, cei care au fost internați în spital dar nu aveau răni atât de grave, cei care au fost duși la spital în seara accidentului dar nu a fost necesară internarea lor. Dar ce te faci cu cei care au fost în Colectiv dar nu au fost la spital? Ei nu au suferit traume? Ei nu au dreptul la bani din donațiile făcute de cetățeni, firme și corporații exact pentru ei, pentru supraviețuitori? Adică ei sunt supraviețuitori de mâna a treia?

Doamnele de la organizația umanitară le-au explicat că cei răniți grav și cei răniți mai puțin grav dar spitalizați au nevoie de mai mulți bani, pentru că spitalele nu sunt dotate, pentru că nu au medicamente, pentru că, mult timp după ce vor fi externați o să aibă nevoie de kineto, recuperare, tratamente și alte grefe de piele.

Aduceți bonuri, le-au spus supraviețuitorilor care nici măcar nu trecuseră pe la spital. Aduceți bonuri care să ateste că ați luat medicamente, că ați fost la psiholog, că v-ați luat creme sau …

Perfect.

Pe biroul doamnelor din organizația umanitară a crescut un munte de bonuri de parizer, șosete și tampoane luate cu 2 săptămâni înainte de accident.

Nu putem să dăm bani pe așa ceva.

Păi de ce doamnă, că e bonuri. Dați banii încoa că suntem supraviețuitori. Ia să vedem, pe ce i-ați cheltuit? Ați luat 100 de cearceafuri, de ce ați luat 100 de cearceafuri? Și saltele, de ce..?

Femeia de servici aduce ceaiul pe o tavă, avem fructe de pădure și ceai verde. Poate ar putea să toace niște broșuri d-ăstea cu Africa, să le toace fin și să le pună în pliculețe, să le dea pe post de ceai de nu mă doare-n cur de restul lumii.

Și cum s-a terminat cu victimele Colectiv?

S-au terminat banii. Nimeni nu mai dă nimic acum. Nimănui nu-i mai pasă. Oamenii ăia sunt distruși pe viață dar au ieșit din atenția publică. Doar dacă o vrea vreun politician să-i folosească pentru campania electorală în vreun fel.

Așa e, nu m-am gândit niciodată, ce material bun ar putea să fie ăsta. Disperate, familiile se pot duce la domnul Dragnea să-l roage pentru o proteză sau să dea bani pentru o operație, Faust all over again. Și consultanții isrelieni ar simți potențialul de PR și ar zice Da, sigur, cât aveți nevoie?, și apoi mustața ar apărea în poză cu supraviețuitorul cu proteză și piele nouă, poate luată chiar de la un PSD-ist, piele groasă, să-i țină de cald tot restul vieții.

Sau poate, un supraviețuitor disperat ar copia povestea din 1997, cred, când un cetățean s-a aruncat de la etajul 10 și a căzut pe un pensionar care s-a întâmplat să treacă fix pe acolo, ucigându-l pe loc. Dar pensionarul să fie Dan Voiculescu sau Gelu Voican, Nicolicea sau un alt securist bătrân.

Atenție cad obiecte!, am scrie pe o plăcuță și am prinde-o de bloc.

Cad obiecte și decad oameni.

Dinescu spunea deunăzi că ce rost are să-l judeci pe Iliescu, e bătrân, totul a rămas în urmă. Poate pe Dinescu ar trebui să cadă supraviețuitorul Colectiv disperat că a fost lăsat  singur, în suferință.

Căci pentru răniții Colectiv trecutul a ars, prezentul doare și viitor nu există.

Banii s-au terminat, poporul a uitat.

Popor de căcat.

Dragnea, un Escobar lipsit de carismă și anvergură

Senatorii au decis acum 3 zile că persoanele cu pedepse mai mici de 5 ani pot efectua condamnarea la domiciliu, fără brățară electronică.

Dragnea s-a indignat la sugestia că modificarea legii este un cadouaș primit de ziua dumisale de la coleguți. Nu. Este doar o coincidență fericită, cam ca în cazul lui Darius Vâlcov care trecea prin cimitir și, când a depus o garoafă pe un mormânt, acesta s-a deschis și, ce să vezi, înăuntru era plin de rembranți și toniți, să fie primiți.

Deși Șerban Nicolae ar vrea să își treacă povestea asta în cv-u lui de jucător de barbut, pârnaia la domiciliu a fost dusă la rangul de artă de Pablito Escobar, omul care a vrut să plătească datoria externă a Columbiei.

Faimosul narco-traficant și dansul lui cu americanii și autoritățile columbiene au fost descrise în America dezvelită de la brâu în jos, volumul 2.

“Rămaşi high pe adrenalină după ce-au câştigat războiul rece, americanii şi-au zis să-şi stoarcă şi coşul ăsta de pe fund, care-i deranja când stăteau pe scaun. Preşedintele Columbiei i-a spus lui Escobar: “Amice, vezi că ăştia vor să te extrădăm. Alege: pârnaie la noi sau la ei”.

Pablo a ales să-şi construiască închisoarea, uite acolo, sus pe deal.

Ne uităm de jos şi încercăm să ne imaginăm ce povesteşte ghida:

— Avea plasmă, piscină, teren de fotbal, duduiţe şi droguri. Dar să ştiţi că Escobar nu trăgea cocaină. Fuma marijuana, dar nu lua niciodată prafuri.

Legendele locale spun că Pablo chiar şi în închisoare era letal. Gorilele lui aduceau vizitatori, persoane pe care cartelul le avea în vizor. Intrau la puşcărie, să-l vadă pe Pablo şi erau executaţi, iar cadavrele erau topite în băi de acid.

Un an s-a prefăcut că e prizonier, până când americanii şi-au dat seama că-s ciuca miştourilor guvernului de la Bogota şi au zis răspicat: “ex-tră-dare sau ne supărăm”. Şi atunci Escobar a evadat. Vorba vine!

A ieşit pe uşă, s-a suit în avion şi a tăiat-o în Germania, unde erau deja probleme cu unificarea şi cu valul de redegişti. “Pablo, nu te vrem.”

Şi-a ascuns familia în spielhoseni şi s-a întors acasă, gras, singur şi deprimat. Vorbea adeseori cu neamurile de pe telefonu’ ultraşmecher, ăla pe care l-am văzut în muzeul poliţiei din Bogota, cu şase linii care se comutau automat şi nu te lăsau să stai mai mult de două minute pe-un număr.”

Livache, îți trimit un volum să faci un conspect? Vorbim cu un arhitect bun, poate îți dă Gaby și un sculptor să facă un Ștefan cel Mare pe cal în fața mansionului, Irinuca poate să se mute cu tine și sigur, la câți popi ticăloși sunt, găsim unii care să slujească la biserica pe care ți-o poți ridica în curte.

Poți să îi iei înăuntru și pe Carmen Dan și pe șefii jandarmeriei, pe toți spălătorii de cadavre din ministere, de la sănătate, la interne, pe Oprescu și pe Onțanu, pe Teodosie al Constanței și, de ce nu, pe Ion Iliescu, Roman și Măgureanu.

Faceți ceva frumos, un Taj Mahal al ticăloșiei românești.

Dar înainte, am și eu o rugăminte, la banii ăia pe care i-ați furat, nu vă oferiți și voi, ca Pablo, să plătiți datoria externă a României?

Nu?

Așa credeam și eu.

 

Cum să tâmpești un popor. Mare.

Jair Bolsonaro este noul președinte al Braziliei, această Românie a Americii de Sud.

Make Brazil great again, l-a învățat nea Bannon să zică.

Sărăcie, lipsă de educație, corupție, naționalism, fervoare religioasă, dreptu, dreptu, stâng, drept, dreptul, armata comandantului suprem cucerind cele mai înalte culmi ale științei și tehnologiei. Petrol, papaya, platină, lemn, bauxită, uraniu. Mambo si, trabajo no.

Până acum, camionul cu brazilieni a fost condus de domnul Lula care trăgea la măsea și babardea prostituate fără prezervativ. Acum a luat volanul Bolsonaro, căpitanul decis să spulbere milioanele de votanți de stânga care fumează pe trotuar.

De fapt, Bolsonaro o să desfințeze trotuarele și o să spună că normal că a călcat sindicaliștii și muncitorii, ce dracu stăteau ca idioții în mijlocul străzii. Și comunitatea internațională va zice că e îngrijorată, va privi cu ochi umezi cum Reichul tropical face să dispară în umezeala serii dușmanii de clasă. Și așa sunt mulți, poate e mai bine să îți amputezi stânga decât să o lași să o fure.

În America dezgolită de la brâu în jos, volumul 2, am scris despre Lula și viitorul Braziliei văzut în 2012. Toate lucrurile spuse atunci de Bob Nadkarni, jurnalist, trompetist, proprietar de cârciumă și organizator de seri de jazz s-au adeverit.

Ca și la noi, semințele dezastrului sunt plantate cu zeci de ani înainte.

Nouă ni se trage de la sovietici și Ceaușescu.

Lor li se trage de la Vargas, octombrie 1930 și dictatura militară din 1968, instituită prin Ato Institucional Número Cinco.

“Nota de plată mă usucă la loc. Ai, ai, ai, ai, ai! Nu-i uşor să trăieşti într-o economie care are creştere anuală de 8%. Preţurile se uită de sus la tine, tu trebuie să dai capul pe spate şi să pui mâna la ochi, streaşină, sperând că astfel să le vezi capătul. 19 reali o sticlă de cachaca la alimentară, microbuzul până în favelă încă 2,5 reali, metroul alţi 2 reali. La un curs de 1,8 reali un dolar, fiecare lucruşor îţi produce o sângerare decisă, de lamă folosită grăbit pe picior.

— Bob, ia zi tată, care-i treaba cu economia braziliană, că nu-nţeleg nimic.

Bob îşi freacă picioruşele ca un greiere bătrân şi dă play la teorie.

— Se duce-n cap.

Mă uit în stânga în dreapta, favelarul roboteşte, trage cabluri, construieşte. Duduie înserarea de muzici şi ciocane.

— Cine se duce-n cap?

— Economia. Nu asta ai întrebat? Economia Braziliei se duce dracului. America a produs inflaţie, a aruncat multă monedă pe piaţă ca să-şi ajute exporturile şi să fie competitivă în caftul cu China. Acum realul este mult prea tare, 1,8 la dolar, e prea puţin. Exporturile Braziliei s-au prăbuşit şi ritmul de creştere e mic, comparativ cu anii trecuţi.

OK, nu e criza din Europa sau America, pentru că aici nu s-au dat credite. Erau scumpe şi nimeni nu-şi permitea să împrumute, la dobânzile pe care le cereau băncile. Tot ce s-a construit, s-a făcut cu bani reali, nu cu fantasme ca-n State. Dar înainte de Lula, inflaţia era de 18% pe lună.

— Deci Lula e ce trebuie?

Am rupt coaja unei bube vechi. Bob îşi suflecă mânecile imaginare, la fel de imaginare ca banii din America. Desigur, ca întotdeauna, e la bustul gol, înşurubat în scaunul din faţa laptopului. Un soi de centaur cu trup ergonomic de Markus, scaun rotativ de la IKEA. Sau o fi Malkolm, nu pot să spun cu certitudine. Părerea lui despre Lula, preşedintele paralăudat şi multiaplaudat al Braziliei, vine că urina împinsă de vânt împotriva nădragilor evazaţi ai majorităţii.

— Lula nu a făcut nimic, toată schema de redresare a Braziliei a fost pusă la cale de antecesorul său. Ăla era deştept.

Zice un nume, nu-l ţin minte şi nu pot să-l caut, pentru că iar a căzut netul, sub greutatea celor 2 387 de elefanţi digitali care se leagănă pe pânza de păianjen. Ca să câştig timp şi să-mi fac ordine în minte întreb:

— Deci preşedintele dinaintea lui Lula e tatăl reformei?

— Yes, darling, Lula e un cioban, un primitiv. Un soi de Lech Walesa. A făcut şi el un lucru bun, i-a ţinut în frâu pe extremiştii din partidul lui, care-s nişte câini de stânga, capabili să distrugă tot ce s-a construit până acum. Asta a făcut, da. Dar ştii că acum Lula este între cei 50 cei mai bogaţi oameni din Brazilia?

Face o pauză, mingea pe care a şutat-o este undeva sus, dar se întoarce şi el pregăteşte bombeul ca să o şpiţuiască năpraznic direct în poartă. Jbaaaaang!

— Ia zi-mi tu mie, domnişoară, cum un lider de sindicat, un coate-goale, ajunge între primii 50 cei mai bogaţi oameni în câţiva ani? Cum altfel decât furând? Eu am şi o teorie, ştiu de la cine a luat banii.

Fostul guvernator al regiunii São Paolo era cunoscut ca un cal breaz. Fura de stingea. Lula l-a băgat la pârnaie pe tătăiţă, nu i-a păsat că omul are 70 de ani. L-a închis şi pe fi-su şi, strânşi cu uşa, ăştia şi-au cumpărat libertatea vărsându-i 70 de miliarde de dolari lui Lula în cont, care acum a anunţat că bătrânelul va fi eliberat, pentru că nu suportă regimul de detenţie. Toată lumea e liberă şi fericită.

— Bob, acum pe bune, de unde crezi că vin eu? Avem şi noi Lulii noaştri, mai sărmani, dar mai fuduli. Doar România e Brazilia Europei.

Cefe late şi hoţii nemăsurate.”

(America dezgolită de la brâu în jos, 2)

Chiar si cutremurul lucreazã pentru PSD

Nu sunt în tarã si aici unde sunt nu s-a simtit cutremurul, s-a simtit doar cã a cãzut bursa, s-au îndoit zgârie norii si au zgâriat norii când s-au unduit ca spicele în bãtaia vântului. Si apoi a fost liniste. S-au pierdut niste trilioane, las cã facem din pixeli altele.

Cãutam pe blog un articol despre criza financiarã, aia care nu exista în 2008 la nea Vosganian si nu existã acum la nea Tãricean. Si am dat peste postul de mai jos, scris fãrã majuscule si fãrã diacritice, cã deh, era crizã. Sunt doar 4 ani de atunci si mie mi se pare cã e o viatã. Dusmanii au alte nume dar indiferent cine sunt, sunt mai agili, voinici si brutali decât noi.

Si niciun cutremur nu-i dã jos de la putere.

La fiecare cât?- să fie la fiecare doi ani?-la fiecare doi ani se trezește câte-un Mărmureanu și anunță că vine cutremuru ăl mare, că o să se aleagă praful din oraș, națiune, țară, piatră pe piatră nu o să mai rămâie. Si atunci să te ții, să vezi cum cresc încasările asiguratorilor, cum le pocnesc pușculițele, cum scad prețurile la clădirile monument istoric, ălea care sunt evaluate cu risc seismic gigant și, deci, trebuie date acum jos, aruncați moșii ăia mucegăiți afară: să li se dea ceva, o garsonieră în Militari undeva. Așa, i-ați scos?, bravo. Acum repede dați jos casa asta și ridicați un p+12 aici, cu apartamente de lux.  Dacă stai să te uiți câte căsoaie vechi au fost ajutate să cadă de serviciul demolări al autorităților, îți spui și tu că a fost cutremur. Doar că a acționat selectiv, în zonele unde vor boierii să-și facă blocurile.

Mă sună Sorina: ”ai văzut mă, pe site-ul ambasadei americane din București e avertizare de cutremur, zice că atenție, pe la români se întâmplă cutremure.” Atenție care va să zică. Si americanii ăștia niște imbecili. Cum să fii atent la cutremur? Să nu adormi și să îl ratezi? Să nu calci în el? Stirea asta, cu siteul ambasadei americane și avertismentul de cutremur care trebuie luat în serios, a început să circule după ce Dănuț Diaconescu, la Antena 3, a scos din tolbă iepuroiul și a anunțat calamitatea: băi, vine unul mare, uite zice și pe siteul ambasadei SUA, că autoritățile române sunt vai steaua lor și nu se vor descurca, că trebuie să strângem apă și provizii. În ciuda faptului că la fiecare doi ani, țara are parte de nebuni care anunță sfârșitul lumii, că presa la noi e o lădiță cu roșii stricate, pe care le halim și, de 25 de ani, ne căcăm împrăștiat, poporul a pus din nou botul. Si nimeni, dar nimeni, nu și-a pus întrebările: de unde au mă americanii informațiile ăstea atât de clare despre iminența cutremurului? Cum dracu de nu știu la ei când vine unul, dar p-ăsta de la noi îl văd venind de după colț? De fapt ce zice avertizarea aia și când au suit-o pe site băieții de la ambasadă? Nooooo. Massmedia s-a apucat să umfle povestea, acum a intrat in schemă și părintele Arsenie Boca, el a spus că vine un cutremur devastator. Si dacă nici el nu știe atunci cine, că uite a desenat oameni cu telefoane mobile și prăbușirea turnurilor gemene încã din anii `60. Probabil că tot el a prezis și cățărarea pe siteul american a avertizării de seism.

Si-n timpul ăsta, firmele de reconsolidări, demolări, ajustări, ale fiului lui Oprescu, ale lui Oprescu, ale mamei lui Oprescu și ale vărului lui Oprescu, scutură Bucureștiul și-l perie, îl descompun și-l recompun până nu o să mai fie ce să cadă, că toate au căzut, numai averea lor a crescut de niciun dosar de 9,2 pe richter nu poate să o pună jos. Cine să îl mai facă, nu mai e timp de cutremure decât până în noiembrie și apoi România iese din zodia asta nervoasă, a seismelor, și să vezi ce necutremurați de nimic o să ne fure ăștia. Nu scrie nimic despre asta pe siteul ambasadei Americii. Dar am eu o presimțire de tip Arsenie Boca.

Țara de transpirați

Lazăr spune că protocoalele sunt de pe vremea lui Tăriceanu-prim ministru.

Tăriceanu nu mai știe ce a semnat atunci. Atunci era la a doua nevastă. Sau a treia. Dracu știe ce semna, a semnat chiar și cu degetu în praful de pe parbrizul unei mașini, sub Malone Muistul. Un protocol cu SRI nu se pune.

Pe televizor, Bușcu, faimosul consilier al lui Dragnea, comic vestit al pixului românesc, spune că Lazăr e un procuror comunist. Lazăr era procuror criminalist. Comunist? Posibil. Ușor diferit de Tudorel Toader, procuror comunist, șef la Panciu. Comunist-comunist. Nu comunist-criminalist.

Bușcu nu suflă o vorbă de Tudorel. Despre oamenii în concediu numai de bine. Colegul lui de platou, poetul Dinescu, e bătrân și murdar la gură. Pare că băutura și mâncarea prea multă i-au dat un ulcer la creier. Are facturi de plătit. Are burți de întreținut.

Bușcu îi dă înainte. Numai cuvinte de laudă la adresa lui Tudorel. Felația îi face bine la ten. Strălucește radioactiv în studioul televiziunii unde Cristache, imberbul tubercul adus de la Voiculescu din grădină, plătit cu banii noștri, face propagandă deșănțată statului pesedeu.

Mă duc să vomit.

Mai jos am scris despre protocoale. Cât am înțeles eu.

România9, România100, România666.

România numărată. E KO și nu se mai ridică.

Mulțumim Dragnea.

feher

Colonelul e trecut prin multe. Are capul mare și plin de planuri, uneori, când se ridică de la masă, îi cad scheme și tactici din buzunare. Odată, acum vreo 7 ani, și-a scos dintre măsele cu-o scobitoare informația sâcâitoare că Daniel Morar nu e tocmai omul cel mai de treabă. Apoi, i-a venit pe gât, așa cum îți vine gaz când torni cola peste mititei, că nici Băsescu nu e vreo ușă de biserică. Era 2011, eu m-am mirat de ce a zis Colonelul și mi-am zis că poate o fi de la gastrita care îl sâcâie.

Timpul a trecut, acum vreun an, Colonelul a avut o criză de bilă. Mi-a zis că ne-a luat dracu, ăștia salvează trădători, îi fac șefi de catedre pe la universități cu ștaif, îi pun să predea securitate națională.
Era demoralizat Colonelul și povestea asta cu protocolul i-a dat un șut în ficat și…

View original post 386 more words

Anul mâniei.

Aseară am întâlnit un român care stă de 24 de ani în Cehia. Afacerea pe care o administrează îl trimite la fiecare 2 luni la București. Yoyo-ul sentimental îl trage către Berceniul natal dar, odată ajuns acasă, se îngrozește privind știrile.

Ați văzut cazul copilului mort la spitalul privat?

Nu am văzut. Însă îl văd pe Nicolicea. Trece pe lângă mine, țanțoș, pantofi de șef de haltă, scâlciați. Sacoul e mototolit. Ca el sunt mii de portari și paznici la farmacii și șantiere nămoloase.

Nicolicea a cerut să fie expulzat regele Mihai din țară.

Nicolicea e parlamentar din 1992. Cu 2 ani înainte de a pleca din țară domnul care stă în Cehia.

Nu îl știe pe Nicolicea. Îmi spune așa: în Cehia măcar avem un sistem de sănătate extraordinar. Soția mea a avut cancer, a fost tratată exemplar și nu a trebuit să îmi vând o mână și un picior. Nu mă întorc în țară. Nu cât sunt ăștia la putere.

Cine sunt ăștia?

Când au venit ei la putere?

În 1990. Când o să plece? Când o să apară alții care sunt altfel decât ei.

Au apărut? Unii zic că da, alții zic că și ăștia noi sunt la fel ca ăia vechi. Doar că au pantofi mai puțini scâlciați.

Postu ăsta a fost pus pe 1 ianuarie 2018. Kovesi a fost mazilită. DNA decapitat. Lazăr este ievaluat. Dăncilă ne face de rahat. Dragnea rezistă. Cioloș ezită.

Iohannis e Yeti, îl căutăm și, uneori, găsim urme în zăpadă, a fost pe aici în drumul lui către frigiderul plin cu salam de Sibiu.

Alergăm și alergăm și alergăm dar pământul ne fuge mai repede de sub picioare decât putem noi să alergăm. Așa că, inevitabil, suntem duși de timp înapoi, apropiindu-ne de tinerețea lui Nicolicea când cerea expulzarea regelui din țară.

feher

Am scris asta în mai pentru Harpers Bazaar. De atunci am mai iesit de câteva zeci de ori în stradã. S-a schimbat prim-ministrul, USR a scãzut sau crescut în sondaje, Popoviciu s-a pierdut în Londra, Mazãre aleargã cu ciuma bubonicã în Madagascar. Kovesi rezistã, Iohannis e pe fundul oceanului, tãcând ca un calcan german. Suntem într-o camerã plinã de aburi de benzinã în care nu intrã niciun fumãtor cu tigara aprinsã.

Lipseste mânia. Si doar ea este singura capabilã sã ne miste. Vrem sã demonstrãm cã suntem mai buni ca ei, cã nu suntem ca ei. Dar lucrurile ãstea pleacã de la premisa cã ei sunt oameni. Ceea ce nu sunt. Ei sunt un aparat, o masinãrie, sunt tripozii din War of the Worlds care ne recolteazã ca sã irige ogoarele pe care cresc furaje pentru nepotolita lor foame de bani si putere.

Nu e loc de iubire, politete, de…

View original post 939 more words