Florin Pitea's Blog, page 8

Rick Remender & Greg Tocchini, "Low, Vol. 3" (2016)

Imagine preluată de pe situl Page45.com

La jumătatea lunii septembrie 2020, am achiziționat, la preț promoțional, de la magazinul de benzi desenate Red Goblin din Capitală, un exemplar dintr-un roman grafic de Rick Remender și Greg Tocchini intitulat Low Volume 3: Shore of the Dying Light (editura Image Comics, Berkeley, CA, 2016). De parcurs, lțam parcurs de trei ori - mai întâi, la jumătatea lunii septembrie 2020, apoi la jumătatea lunii martie 2021, iar, în cele din urmă, la finalul lui ianuarie 2022.

Și iată ce am aflat:

Della și Tajo, fiicele protagonistei, revin în orașul submarin Salus pentru a face provizii și pentru a reîncărca bateriile și rezervoarele ultimului costum de scafandru greu. Tajo se întâlnește cu Lena, care se prezintă drept cumnata ei și se oferă să le transporte pe cele două surori cu submarinul său. Della, în schimb, îl ucide pe bătrânul Mesaje, ghidul spiritual al protagonistei.

Stel Caine și însoțitorul ei, Zem, ajung la suprafața oceanului și constată că uscatul e dominat de șobolani uriași, antropomorfici, de păianjeni monstruoși și de roiuri de viespi gigantice.

La bordul submarinului, Lena încearcă să semene discordie între Della și Tajo, apoi să le ucidă pe rând. În schimb, la suprafață, Stel și Zem sunt atacați de un roi de fluturi mutanți radioactivi.

Della intervine în lupta decisivă dintre Tajo și Lena (care, de fapt, era fiica lui Roln, liderul piraților, și fusese trimisă de acesta ca să se infiltreze în Salus), dar decide apoi să își abandoneze sora.

Stel și Zem se strecoară în palatul viespilor gigantice pentru a recupera sonda spațială care revenise pe Pământ. O recuperează după o luptă disperată doar ca să o vadă ulterior distrusă de către un postuman înaripat apărut acolo în ultimul moment.

Volumul se încheie cu o galerie de coperte alternative ale fasciculelor 11-15 din cuprins, cu schițe-concept ale unor personaje și vehicule și cu schițele biobibliografice ale lui Rick Remender (scenarist), Greg Tocchini (artist grafic) și Dave McCaig (responsabil cu culorile).

Și al treilea volum din seria Low m-a atras atât prin scenariul captivant cât și prin prezentarea grafică ieșită din comun. Dacă povestea e plină de dezvăluiri, de lovituri de teatru și de răsturnări de situație, imaginile (în special cele care se petrec la suprafața Pământului) sunt de-a dreptul psihedelice - cu peisaje deșertice colorate în galben și portocaliu aprins și cu creaturi care de care mai stranii și mai bizare.

Am remarcat că, prin comparație cu primul volum, portretizarea pesronajelor a devenit cumva mai distorsionată și mai caricaturală - poate pentru a sugera conflictele interioare care le macină pe Della și Tajo sau suferința extremă prin care trece protagonista ca urmare a iradierii.

Cu siguranță că Shore of the Dying Light a meritat cu prisosință atât prețul achiziției cât și timpul de lectură. Căci fabuloasa lume a viitorului îndepărtat pe care și-au imaginat-o Rick Remender și Greg Tocchini merită să fie vizitată, revizitată și savurată pe îndelete, iar mesajul fundamental al acestui roman grafic de excepție, al păstrării speranței în pofida vicisitudinilor vieții, este unul necesar și foarte benefic în vremurile pe care le trăim. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Probabil nu vă veți mira dacă am să vă spun că intenționez să recitesc și următoarele volume din seria Low. Însă, despre acestea, rămâne să discutăm pe larg cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Iain Banks, "The Business" (1999)

Imagine preluată de pe situl Supernaut.info

Prin 2006, de la anticariatul Antic ExLibris de pe Strada Doamnei, din București, am achiziționat, la mâna a doua, un exemplar dintr-un roman realist de Iain Banks intitulat The Business (colecția Abacus, editura Little, Brown, Londra, 2000). De parcurs, am izbutit să îl parcurg abia în iunie 2021, după două mutări cu locuința și patru schimbări de locuri de muncă.

Și iată ce am aflat:

Protagonista-naratoare, Kathryn Telman, lucrează pentru o megacorporație, Afacerea, care durează de mai bine de două milenii și care are parteneriate și ramificații în întreaga lume. Pe de o parte, protagonista e trimisă în misiune de afaceri într-o țară minusculă, situată în Munții Himalaya, pentru a pregăti o lovitură de stat și pentru a ajuta la instaurarea unui guvern-marionetă care să deservească interesele economice ale Afacerii. Pe de altă parte, Kathryn identifică și dejoacă planurile unei cabale de funcționari bine poziționați din organizație care încearcă să deturneze fodurile Afacerii. Iar lucrurile se complică și mai tare atunci când, între protagonistă și monarhul micului regat himalayan, se înfiripă o idilă.

Probabil sunteți deja familiarizați cu ideea că textul literar e un fel de dans în doi, la care contribuie atât scriitorul (care creează textul), cât și cititorul (care îl receptează și îl interpretează). Ca să citești, trebuie să fi citit...

Mărturisesc că, dintre toate cărțile de ficțiune "realistă " ale lui Iain Banks (dintre care le-am cumpărat aproape pe toate), The Business mi-a suscitat cel mai mult interesul - poate pentru că mă așteptam la un roman de factură umoristic-paranoică în genul celor scrise și publicate de Thomas Pynchon.

Din acest punct de vedere, The Business are un asemenea filon pynchonesc (la urma urmei, Afacerea e o organizație mai veche decât Biserica CAtolică, influentă și discretă, care, în Antichitatea Târzie, vreme de vreo șase luni, a deținut Imperiul Roman.)

Dar nu eram pregătit nici pentru idila exotică (comentariu intertextual la Anna și regele), nici pentru investigația intracorporatistă care trimite la Disclosure a lui John Grisham.

Pe ansamblu, am privit The Business ca pe o mostră de literatură de consum, cu scriitură peste medie, care cu siguranță merită o lectură, însă nu și pe cea de-a doua - genul de roman destinat publicului larg și care, în economia vieții autorului, are funcția să se vândă suficient de bine și să genereze suficiente veituri pentru a-i asigura scriitorului traiul în timp ce produce un nou roman din seria Culturii. În consecință, fără urmă de regret, nu voi păstra The Business în colecția personală - pentru că am nevoie de spațiu la raft.

Lectura acestui roman m-a încurajat să parcurg și alte cărți de Iain Banks. Dar, despre acelea, rămâne să discutăm cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Marc Atallah et al. - "Mondes (im)parfaits" (2019)

Imagine preluată de pe situl Cultura.com

În ultima decadă a lunii noiembrie 2021, mulțumită librarilor francezi de la Kiralina, am achiziționat un exemplar dintr-un album ilustrat care se intitulează Mondes (im)parfaits - autour des Cités Obscures de Schuiten et Peeters (editura Les Impressions Nouvelles, Maison d'Ailleurs, Yverdon-les-Bains, 2019). L-am parcurs pe îndelete în trei săptămâni.

Și iată ce am aflat:

Albumul a apărut sub îngrijirea domnului profesor universitar Marc Atallah și a însoțit o expoziție deschisă din noiembrie 2019 până în octombrie 2020 la Maison d'Ailleurs, un muzeu elvețian dedicat SF-ului, utopiei și călătoriilor extraordinare. Tot domnul profesor Atallah semnează și introducerea albumului, în care arată, concis, care este obiectul expoziției, cine sunt semnatarii articolelor din album și care sunt temele pe care le tratează articolele.

Urmează un amplu studiu, "Utopia ca Icar", realizat de către domnul François Rosset, profesor la Universitatea din Lausanne. Studiul trece în revistă numeroase utopii apărute în spațiul european din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea și este însoțit, pe de o parte, de o mulțime de ilustrații (imagini cu ediții princeps, gravuri de epocă, pagini din ediții de colecție), iar, pe de alta, de scurte articole explicative. Studiul este urmat de o galerie de imagini cu coperte de reviste științifico-fantastice din perioada pulp care prezintă viziuni utopice.

Al doilea studiu din album, "Distopia, sau arta de a relata utopiile noastre", îi aparține domnului Marc Atallah, șef de cercetare și predare la Universitatea din Lausanne și director al muzeului Maison d'Ailleurs. Dumnealui trece în revistă distopii clasice (Noi, Minunata lume nouă, O mie nouă sute optzeci și patru, 451° Fahrenheit) și moderne (Jocurile foamei, Divergent), dar subliniază și faptul că, dacă utopiile sunt imaginate în raport cu lumea reală și prezentate descriptiv, distopiile sunt plăsmuite în raport cu utopiile și prezentate narativ, ca să putem înțelege cum se desfășoară, la nivel individual, viața în societăți construite pe baze utopice. Și acest studiu e însoțit de numeroase ilustrații (includiv cadre din pelicule distopice) și de unele scurte articole explicative. De asemenea, după studiul dedicat distopiilor, albumul cuprinde o galerie de imagini dedicate cinematografiei distopice.

Tot domnul director Marc Atallah este cel care, în secțiunea finală, intitulată "Între utopie și distopie", i-a intervievat pe artiștii François Schuiten și Benoît Peeters. Sunt atinse teme precum sursele de inspirație pentru diversele albume din seria Orașelor obscure, conexiunile intertextuale cu lucrări de Jules Verne, Franz Kafka, Jorge Luis Borges, elemente utopice sau distopice din diferite orașe imaginate și ilustrate în seria celor doi artiști, precum și necesitatea unor imobile precum Casa Autrique sau Maison d'Ailleurs ca spații pentru imaginație. Această ultimă secțiune, în mai mare măsură decât celelalte, este ilustrată cu planșe realizate, de-a lungul deceniilor, de către François Schuiten pentru seria Orașelor obscure, precum și cu imagini ale copertelor principalelor albume care compun seria.

Domnul baron Schuiten este și cel care a realizat afișul expoziției, iar imagini succesive, presărate printre secțiuni, prezintă procesul de creație - de la schița în creion la versiunea trasă în tuș, apoi la aplicarea culorilor și la tușele finale. Dealtfel, afișul în cauză servește și drept ilustrație pentru coperta întâi a albumului Mondes (im)parfaits. 

Pe ansamblu, acest album mi-a lăsat o impresie foarte plăcută. Studiile dedicate utopiei și distopiei s-au dovedit a fi interesante și instructive, iar interviul cu cei doi artiști franco-belgieni mi-a permis să aflu câte ceva despre procesul de creație din spatele uneia dintre seriile mele BD preferate.

De asemenea, am apreciat condițiile tipografice impecabile în care se prezintă Mondes (im)parfaits: format mare (A4), copertă cartonată, color, în policromie, coală cretată, de o excelentă calitate, ilustrații alb-negru și color, tehnoredactare elegantă. Mondes (im)parfaits a meritat cu prisosință prețul de achiziție și timpul de lectură. Țin să le mulțumesc, pe această cale, amabililor librari francezi de la Kiralina.

Desigur, cum toate cele bune sau rele sunt trei, în aceeași perioadă am achiziționat un al treilea album de Schuiten și Peeters intitulat Revoir Paris. Dar, despre acela, rămâne să discutăm cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

François Schuiten & Benoît Peeters, "Bruxelles" (2021)

Imagine preluată de pe situl Brusel.com

Pe la jumătatea lunii octombrie 2021, mulțumită unei emisiuni de la un post TV belgian înregistrate și retransmise pe Internet, am aflat că baronul François Schuiten și domnul Benoît Peeters tocmai lansaseră un album intitulat Bruxelles - un rêve capital (editura Casterman, Bruxelles, 2021). Nu după mult timp, la jumătatea lunii noiembrie, grație librarilor francezi de la Kiralina, am intrat în posesia unui exemplar din acel album. L-am parcurs în două zile.

Și iată ce am aflat:

Dacă numeroase dintre colaborările precedente ale celor doi artiști franco-belgieni erau plasate pe un anti-Pământ, în așa-numitele orașe obscure, de această dată Schuiten și Peeters ne propun o istorie ilustrată a orașului Bruxelles - capitală a Belgiei și a Uniunii Europene.

Introducerea, "Copiii Bruxelles-ului", arată cum cei doi artiști au crescut în acel oraș și cum au asistat la transformările acestuia de-a lungul mai multor decenii.

Urmează apoi secțiuni care tratează, în ordine cronologică, despre evenimente semnificative din istoria Bruxelles-ului. Nu întâmplător, cel mai timpuriu este un bombardament executat spre finalul secolului al XVII-lea de către artileria franceză - eveniment în urma căruia cam o treime din oraș s-a mistuit în flăcări și a avut nevoie de reconstrucție.

Unele secțiuni tratează despre mari proiecte urbanistice, precum acoperirea fluviului Senne, joncțiunea feroviară nord-sud sau demolările și modernizările din anii 1970 și 1980.

Alte secțiuni le sunt dedicate unor proiecte arhitecturale, ca Palatul Justiției sau Palatul Stoclet, ori unor evenimente majore, ca expoziția mondială din 1958 sau decizia Uniunii Europene de a-și stabili la Bruxelles unele instituții administrative.

Secțiuni speciale le sunt dedicate unor pionieri ai tehnologiei, ca Félix Tournachon (alias Nadar), unor arhitecți, precum Victor Horta, unor pictori, ca René Magritte, și unor edili, ca primarul Charles Buls.

Am fost încântat să văd că o secțiune amplă i-a fost dedicată lui Paul Otlet, bibliotecarul vizionar care, prin proiectul său Mundaneum, a căutat, în perioada interbelică, să inventarieze și să interconecteze toate cărțile, toate periodicele și toate fotografiile existente. Abia după vreo șaizeci de ani și mai bine, visul său avea să se realizeze sub nume precum World Wide Web, Project Gutenberg, Spotify, Wikipedia.

Printre filele albumului, apar, la un moment dat, și cei doi creatori - în calitate de salvatori, restauratori și curatori ai unui imobil proiectat și construit de către artistul Art Nouveau Victor Horta - Casa Autrique. (Poate vă amintiți că imobilul acela apare și într-un album de bandă desenată din seria Orașelor obscure intitulat La théorie du grain de sable.)

Albumul se încheie cu o declarație de dragoste pentru Bruxelles și cu bibliografia Schuiten - Peeters.

Pe ansamblu, Bruxelles - un rêve capital mi-a lăsat o impresie cât se poate de plăcută.

Pe de o parte, articolele din cuprins tratează subiecte relevante și foarte judicios alese. Cu toate că unele aspecte istorice, militare și administrative sunt menționate ici și colo, centrul de greutate al albumului se află în zona urbanismului, arhitecturii, artelor decorative și artelor plastice.

Pe de altă parte, albumul cuprinde o puzderie de ilustrații realizate de către artistul grafic François Schuiten. Varii imobile din Bruxelles, portrete de artiști, arhitecți și edili, peisaje urbane și vehicule pentru transportul în comun apar redate (și transfigurate) pentru a ilustra diferitele articole. Parcă pentru a ne aminti noțiunea din seria Orașelor obscure că, între lumea noastră și anti-Pământul pe care se află continentul obscur se poate trece cu ușurință prin diverse portaluri, multe dintre ilustrații conțin o doză de fantastic vizionar, iar câteva planșe sunt preluate din albumele precedente ale artistului.

Mai trebuie menționat că Bruxelles este un album cartonat, cu coperta color, în policromie, format mare (A4), tipărit pe coală cretată de o excelentă calitate - pe scurt, o piesă de colecție pentru bibliofili.

Cea mai recentă realizare a lui François Schuiten și Benoît Peeters încurajează și recompensează o a doua lectură - iar mie nu-mi rămâne decât să le adresez, și pe această cale, mulțumiri librarilor francezi de la Kiralina. Firește, după ce am terminat Bruxelles am început un alt album al celor doi artiști franco-belgieni, Monde (im)parfaits. Însă, despre acela, am să vă relatez cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Italo Calvino, "Dacă într-o noapte de iarnă un călător" (1979)

Imagine preluată de pe situl Complex.com

Poate vă amintiți că, în octombrie 2017, vă relatam la Țesătorul despre un volum postmodern ieșit din comun, Orașele invizibile  de Italo Calvino. La începutul lui ianuarie 2018, am achiziționat de la anticariatul Antic ExLibris din București un alt volum de același autor, intitulat If on A Winter's Night A Traveller  (colecția Vintage, editura Random House, Londra, 1998). L-am parcurs, pe etape, în perioada ianuarie 2018 - noiembrie 2020. (Mi s-a mai spus că par să citesc destul de lent.)

Și iată ce am aflat:

Volumul (căci cu greu poate fi numit "roman" în accepțiunea victoriană a termenului) are o structură interesantă. Pe de o parte, prezintă o succesiune de capitole, douăsprezece la număr, marcate cu numerale cardinale. Pe de altă parte, printre acestea, sunt presărate fragmente de proză, fiecare în alt stil, cu tiluri bizare precum "Dacă într-o noapte de iarnă un călător".

Capitolele numerotate sunt narate la persoana a doua și relatează cum Cititorul, căruia vocea naratorială i se adresează direct, cumpără un roman, începe să îl citească, după care constată că, dintr-o eroare tipografică, fasciculele care compun romanul au fost amestecate în tipografie cu alte fascicule din cu totul alt roman.

Așa începe o aventură livrescă în care protagonistul, nimeni altul decât Cititorul, caută prin librării un exemplar al romanului care să conțină textul întreg - numai ca să se pomenească antrenat într-o idilă, în discuții intelectuale despre literatura unor țări est-europene dispărute și într-un șir de dezamăgiri succesive, căci fiecare exemplar procurat din cartea căutată conține alte texte, din alte surse, toate fragmentare, toate de origine incertă.

După cum bănuiți, fiecare fragment de proză cu titlu bizar, inserat între capitolele numerotate, este un început de roman. Fiecare e în altă convenție narativă, fiecare pastișează alt gen literar - de la noul roman francez la literatura de confesiune, de la romanul de spionaj la literatura erotică, de la romanul istoric despre revoluții la coșmarul kafkaesc, de la Bildungsroman la realismul magic latino-american.

Revelația finală este că titlurile celor zece începuturi de roman alcătuiesc un al unsprezecelea început de roman (și încă unul scris într-un stil poetic), iar protagonistul izbutește, până la urmă, să termine de citit Dacă într-o noapte de iarnă un călător de Italo Calvino. Firește, romanul fictiv la care se face referire pe parcursul cărții nu coincide, în privința conținutului, cu volumul pe care l-am parcurs în lumea reală - doar are, borgesian, câteva pagini în comun cu acesta din urmă.

Lăsând deoparte impresia foarte agreabilă pe care o produce la o primă lectură, Dacă într-o noapte de iarnă un călător impresionează prin ingeniozitatea structurii și prin diversitatea tematică și stilistică a fragmentelor pe care le conține. Dacă un autor modernist precum James Joyce încercase, în Ulise, să scrie o carte care să le pună capăt tuturor cărților, Italo Calvino, ca autor postmodernist, a izbutit să deschidă poarta către un tărâm nesfârșit de cărți fictive, în care Cititorul și partenera sa, Cititoarea, ar putea în fiecare zi să rătăcească printre fragmente de roman asamblate alandala de tipografi năstrușinici.

Acestui tur de forță care reunește zece începuturi de roman... sau unsprezece... sau chiar douăsprezece (depinde cum le numărați) i-a dat replica, decenii mai târziu, David Mitchell cu Atlasul norilor, în care narațiuni succesive, scrise fiecare în altă convenție literară, nu numai încep, dar sunt și duse la bun sfârșit în a doua jumătate a cărții.

Însă despre Atlasul norilor rămâne să discutăm, la momentul potrivit, tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

John Dos Passos, "U.S.A." (1937)

Imagine preluată de pe situl Pinterest.com

Despre trilogia S.U.A. a scriitorului american John Dos Passos am aflat prima oară în 1986. (Am văzut la raft, în biblioteca unei colege de liceu, exemplare dintr-o ediție română, apărută prin anii 1960.) Apoi, la începutul anilor 1990, am cumpărat de la anticarii din Pasajul Universității un exemplar din acea ediție și am citit primul volum, Paralela 42° (1930), după care am abandonat lectura pe la începutul celui de-al doilea, O mie nouă sute nouăsprezece (1932). Ulterior, în primul deceniu al secolului al XXI-lea, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un volum omnibus - U.S.A. (colecția Penguin Classics, editura Penguin Books, Londra, 2001). Am parcurs partea întâi, The 42nd Parallel, după care, ca un făcut, am abandonat lectura pe la începutul celei de-a doua părți, Nineteen Nineteen.

Dar, cum toate cele bune sau rele sunt trei, în 2021, după ce citisem și apreciasem romanul Disco Titanic de Radu Pavel Gheo, am pornit a treia oară să parcurg trilogia S.U.A. - mai exact, mulțumită unei aplicații care convertește textul în voce, am audiat-o de pe tableta mea de lectură PocketBook în intervalul 15 august - 19 septembrie.

Și iată ce am aflat:

Fiecare dintre cele trei volume care compun S.U.A. este constituit din secțiuni care formează patru planuri: unul (și cel mai amplu) urmează destinele a douăsprezece personaje principale; al doilea, "Newsreel", este format din colaje dadaiste cu extrase din presa vremii; al treilea, "The Camera Eye", este alcătuit din secțiuni ale fluxului conștiinței care redau cronologic episoade din viața autorului; iar cel din urmă este o serie de biografii condensate, douăzeci și șase la număr, referitoare la inventatorii, politicienii, liderii sindicali, artiștii și afaceriștii care au jucat un rol în dezvoltarea societății americane în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și în primele trei decenii ale secolului al XX-lea.

Personajele principale sunt diverse - de la ucenici tipografi la creatoare de decorațiuni interioare și de la activiste sindicale la veterani ai Primului Război Mondial. Destinele lor se intersectează uneori, iar experiențele lor de viață reflectă o multitudine de aspecte ale societății americane. Astfel, sunt transpuse în paginile trilogiei, din perspectiva unor indivizi obișnuiți, conflictele dintre patronat și sindicate, Primul Război Mondial, pandemia de gripă spaniolă, conferința de pace de la Versailles, boom-ul economic din anii 1920 și declanșarea, în 1929, a Marii Crize Economice.

Cum S.U.A. este o trilogie realistă, nici unul dintre personajele principale nu are parte de un final fericit, ca în basme. Dimpotrivă, unele personaje sunt purtate în derivă de valurile vieții, altele sfârșesc în accidente auto sau în suicid, ori pier prematur din cauza stresului extrem. Iar cititorii, după ce fuseseră încurajați inițial să le simpatizeze, sunt îndemnați, în cele din urmă, să le judece sub aspect moral.

Trilogia începe și se termină cu scurte secțiuni dedicate unui tânăr sărac și anonim, care rătăcește prin America în căutarea unui rost. Pentru că nu trebuie să uităm că, în anii 1930, când au fost scrise și publicate romanele care compun trilogia S.U.A., o treime dintre tinerii americani vagabondau în căutarea unor locuri de muncă.

Cumva, faptul că am parcurs integral S.U.A. abia după ce citisem alte lucrări, precum U.S. History for Dummies, The Pandemic Century, seria Operatorului Continental de Dashiell Hammett sau romanele polițiste ale lui Raymond Chandler, mi-a îmbogățit și nuanțat receptarea textului. Astfel, episoadele despre gripa spaniolă au fost puse în context (și altfel au fost receptate când le-am citit în vremea pandemiei COVID-19), detectivii care apar ocazional păreau să fie colegi mai cinici și mai oportuniști de-ai lui Philip Marlowe, iar cu sărmanii vagabonzi și lucrători sezonieri mă mai întâlnisem în romanele lui John Steinbeck.

Pe ansamblu, însă, această lucrare vastă (1184 de pagini în ediția de la Penguin) reușește simultan să fie foarte reușită sub aspect stilistic și foarte relevantă sub aspect tematic. Astfel, spre deosebire de lucrări reprezentative ale modernismului de dincoace de Atlantic, precum Ulise sau Doamna Dalloway, S.U.A. acoperă trei decenii din istoria unei națiuni în perioada în care aceasta s-a transformat într-o putere globală. Și, cum o parte dintre paginile sale tratează despre greve, demonstrații publice, arestări abuzive, procese, brutalitate polițienească, crahuri economice, pandemii și conflicte armate internaționale, trilogia lui John Dos Passos e o lectură mai relevantă și mai utilă pentru vremurile în care trăim decât "o zi din viața lui..." în care stilul alambicat prevalează asupra conținutului.

(Dealtfel, și în cultura mea de bază, care este literatura științifico-fantastică, S.U.A. a exercitat o influență semnificativă, fie fățișă, ca în romane precum Stand on Zanzibar de John Brunner sau The Rise and Fall of the D.O.D.O. de Neal Stephenson și Nicole Galland, fie mai discretă, ca în Hardwired de Walter Jon Williams sau în River of Gods de Ian McDonald.)

Ocazional, în articolele publicate online, am întâlnit ideea că, în mediul universitar american, Marele Gatsby ar fi ajuns să fie considerat (sau măcar prezentat studenților) drept marele roman american. În pofida meritelor (deloc puține) ale romanului lui F. Scott Fitzgerald, opinia mea este că un asemenea titlu i s-ar cuveni mai degrabă trilogiei S.U.A. - iar motivele vi le-am expus deja.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Radu Pavel Gheo, "Disco Titanic" (2016)

Imagine preluată de pe situl Carturesti.ro

Prin 2017, la un anticariat din centrul Bucureștiului, am găsit un exemplar din ceea ce, pe atunci, era cel mai recent roman al scriitorului Radu Pavel Gheo - Disco Titanic (Editura Polirom, Iași, 2016). Prețul nu mi s-a părut chiar corect pentru un anticariat, iar, după doi sau trei ani, nu am mai găsit cartea nici în librării, nici în anticariate. Cu toate astea, în iunie 2021, când am achiziționat un alt volum de-al scriitorului bănățean, am decis să caut online un exemplar din Disco Titanic . La finalul lunii iunie, mulțumită librăriei virtuale Libris.ro, mi s-a livrat, prin curier, romanul acesta. În a doua jumătate a lunii iulie 2021, l-am parcurs în nouă zile.

Și iată ce am aflat:

Ca și alt roman al lui Radu Pavel Gheo, Noapte bună, copii!, Disco Titanic este o poveste a generației "decrețeilor" - persoane născute în perioada 1968 - 1971 ca urmare a interzicerii întreruperilor de sarcină pe teritoriul României în 1967. O generație numeroasă și care a avut un efect semnificativ asupra evoluției societății românești în ultimele trei decenii.

"Partea întâi" îl prezintă pe protagonistul romanului, Vlad Jivan, în al doilea deceniu al secolului al XXI-lea - bărbat între două vârste, căsătorit, familist și om de afaceri - implicat, în calitate de editor, în lansarea unei cărți scrise de soția sa, Emilia. Viața sa pare banală (dar nu simplă), cu întâlniri cu prietenii, evenimente editoriale, legături de afaceri la București, vizite la părinți. Printre episoadele din "prezent" sunt strecurate și episoade din anii 1980, când protagonistul era liceean, iar societatea românească se confrunta cu probleme și lipsuri cauzate de regimul național-comunist.

"Prologul" relatează o vacanță făcută de Vlad și părinții săi, într-o vară de la finalul anilor 1980, în Iugoslavia vecină. La Split, pe litoralul Mării Adriatice, Vlad se împrietenește cu câțiva croați de vârsta lui, însă trece și printr-un episod violent, păstrat secret, care urmează să îi marcheze restul vieții.

"Partea a doua", plasată tot în "prezent", redă o altă vacanță făcută la Split de către protagonist, de această dată cu soția și cu fiul său adolescent. Pe o parte dintre prietenii săi croați îi regăsește, marcați într-un fel sau altul de războiul civil care sfâșiase Iugoslavia la începutul anilor 1990. Doar că secretul lor bine păstrat, din 1989, are consecințe dintre cele mai serioase.

Așa se face că, în "Epilog", Vlad Jivan este pus în fața unei alegeri foarte dificile.

Romanul se încheie cu o secțiune de mulțumiri.

Poate vă amintiți că, în romanul De veghe în lanul de secară de J. D. Salinger, protagonistul, adolescentul Holden Caulfield, afirma că, în urma lecturii unor cărți, și-ar fi dorit să îi poată suna pe autori și să discute cu ei la telefon. Cu unii autori români contemporani chiar fac asta de vreo trei decenii încoace, iar Radu Pavel Gheo se numără printre aceștia. Și, pe parcursul lecturii romanului Disco Titanic (ba chiar și după aceea), l-am sunat de vreo cinci ori - în principal, ca să îl felicit pentru diverse aspecte reușite ale romanului său.

În buna tradiție recentă a narațiunii postmoderne, Disco Titanic are intriga fracturată - cu prologul pus în mijlocul romanului. Paradoxal, strategia aceasta crește suspansul, întrucât numeroasele referiri făcute în partea întâi la vacanța de la Split, din 1989, le stârnește cititorilor interesul să afle ce se petrecuse în acel episod din adolescența protagonistului. De asemenea, evenimentele din prolog, încă proaspete în mintea cititorului, contrastează cu dezamăgirile și tragediile dezvăluite (uneori în detalii clinice) în partea a doua.

Tot în tradiția postmodernă, care mixează subgenurile și șterge în mod voit distincția dintre cultura înaltă și cultura populară, autorul include în text câteva episoade de sorginte fantastică, precum și un anumit grad de nedeterminare. Din ce spunea Radu Pavel Gheo, câțiva cititori au fost nemulțumiți de anumite aspecte ale intrigii, rămase în suspensie. Pentru mine, asta reprezintă mai curând o calitate.

Apoi, trebuie să subliniez aptitudinile de scriitor de literatură realistă ale lui Gheo. Personajele sale sunt diverse (apar români, unguri, sârbi, bosniaci, croați), grijuliu creionate și individualizate. Dialogurile sunt scrise cu mână de maestru, iar oltenii, bănățenii și bucureștenii se exprimă fiecare în felul său. (Ca absolvent al unei facultăți de limbi străine ce mă aflu, nu pot decât să privesc cu invidie profesională modul în care Gheo, doctor în filologie română, stăpânește subdialectele limbii materne.) Aici ar trebui, poate, să adaug că nu e recomandabil ca Disco Titanic să fie lăsat la îndemâna copiilor, întrucât unele dintre personajele romanului utilizează destul de des anumite cuvinte din trei, patru și cinci litere. Însă autorul nu face decât să reprezinte, conștiincios, realitatea lingvistică de pe teren.

Tot printre calitățile romanului se numără și redarea precisă, în cuvinte puține, a atmosferei locurilor unde se desfășoară acțiunea. Bănuiesc că bogăția detaliilor de acest fel reprezintă rodul unei documentări minuțioase.

Nu în ultimul rând, aș aminti desele referiri la cultura populară - la stiluri muzicale, formații, filme și seriale care făceau parte din universul cultural al adolescenților din anii 1980. Ca și în cazul romanului Noapte bună, copii!, elementele acestea adaugă la savoarea cărții și ajută la stabilirea unui teren cultural comun cu cititorii.

Însă, așa cum i-am spus și autorului, elementul cel mai important al romanului Disco Titanic îl reprezintă miza sa morală. Dacă, în trilogia S.U.A. de John Dos Passos (una dintre realizările majore ale modernismului american), evenimentele din intrigă sunt narate cronologic, iar cititorii încep prin a simpatiza personajele principale, după care sunt siliți să le judece, Disco Titanic procedează pe dos. Prin abila structurare a intrigii, Radu Pavel Gheo ne determină ca, mai întâi, să îl judecăm pe protagonist, apoi să îi cunoaștem trecutul și să îl simpatizăm, iar, în final, să ne pese cu adevărat de ceea ce i se întâmplă și de ceea ce va alege să facă într-o situație cu adevărat critică.

Firește, toate calitățile romanului Disco Titanic pe care le-am enumerat în alineatele de mai sus conduc către o recomandare fără rezerve. Dacă nu ați cumpărat și citit până acum acest roman de Radu Pavel Gheo, faceți-vă un bine, cumpărați-l și citiți-l de acum încolo! (Puteți comanda un exemplar aici.) Sper să vă bucurați de lectură cel puțin la fel de mult pe cât m-am bucurat eu. (Dar vă rog să nu-l sunați de cinci ori pe autor. Undeva trebuie să existe o limită.)

Însă, tot în urma lecturii, i-am mai spus ceva lui Gheo: dacă, în Noapte bună, copii!, a scris romanul copilăriei și adolescenței generației noastre, iar, în Disco Titanic, a creat romanul reprezentativ pentru vârsta a doua așa cum au trăit-o "decrețeii", tot lui îi va reveni, peste un deceniu sau cel mult două, misiunea de a așterne pe hârtie romanul vârstei a treia pentru această generație specială. (Vestea bună e că dumnealui chiar are calitățile necesare ca să creeze și acel roman.) Iar asta ne dă mână liberă nouă, celorlalți, să scriem orice altceva ne-am putea dori.

Și, cum o asemenea lectură amplă, reprezentativă și memorabilă invită o alta pe măsură, după ce am terminat de citit Disco Titanic, m-am aventurat în a treia tentativă de a parcurge trilogia S.U.A. de John Dos Passos. Însă, despre aceea, rămâne să discutăm cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Cory Doctorow, "Walkaway" (2017)

Imagine preluată de pe situl Kdnk.org

La începutul lunii noiembrie 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din (pe atunci) cel mai recent roman al lui Cory Doctorow - Walkaway (editura Head of Zeus, Londra, 2018). Cum romanul venea cu niște recomandări călduroase de la Neal Stephenson, William Gibson, Kim Stanley Robinson și Edward Snowden, l-am parcurs în două săptămâni.

Și iată ce am aflat:

La o petrecere de comuniști, Hubert, Etc., face cunoștință cu o radicală, Lisa Brown. Din păcate, petrecerea e atacată de drone. A doua zi, Hubert și amicul lui, Seth, o conduc pe o altă tânără, Natalie, înapoi la părinții ei - familia Redwater. La micul dejun, Jacob Redwater îi antrenează într-o dezbatere despre drepturile omului și dreptul la proprietate. Când Natalie, Seth și Hubert continuă discuția între ei, cel din urmă îi menționează pe cei-care-pleacă - o mișcare protestatară de renunțare la implicarea în activități economice.

La hanul Centura și Bretelele, Limpopo îi primește pe cei trei tineri care vor să li se alăture celor-care-pleacă. Partea bună e că noilor-veniți li se oferă hrană și o baie tradițională japoneză. Partea proastă este că le sunt furate lucrurile - inclusiv hainele. Dar Limpopo le confecționează altele la imprimanta 3D, iar Hubert are o relație amoroasă cu gazda.

Un grup de bărbați, condus de Jimmy, încearcă să impună noi reguli la han, însă Limpopo și susținătorii ei îi alungă prin dezbatere și vot. Apoi, Jimmy și acoliții săi revin și ocupă hanul prin forța armelor, iar comunitatea se mută, mai degrabă decât să opună rezistență.

Doi ani mai târziu, Natalie, care a adoptat porecla Iceweasel, vizitează noul han Banana și Bongo după ce Universitatea Celor-Care-Pleacă a fost incendiată. Parte din efortul de reconstrucție îl constituie activarea unei simulări numerice a conștiinței uneia dintre victime - Disjuncta, iar Iceweasel ajută simularea să se stabilizeze. Doi mercenari trimiși de un plutocrat sunt luați prizonieri, iar mințile lor sunt încărcate în sisteme informatice. Apoi, hanul e atacat de mecanoizi, comunitatea e risipită și pusă pe fugă, iar Hubert sosește în ultimul moment pentru a o salva pe Iceweasel.

Comunitatea reunită începe apoi un proiect ambițios - activarea și menținerea unei conștiințe umane care fusese copiată într-un sistem informațional. Lucrurile se complică deoarece hanul lor este ars, încă cei-care-pleacă primesc ajutoare și își construiesc adăposturi. După câteva zile, survine un atac cu drone, iar Gretyl, iubita lui Natalie, este rănită.

Ulterior, Natalie e răpită și ținută prizonieră în casa părinților ei. De-a lungul câtorva capitole, au loc tentative de evadare din partea protagonistei (dejucate de către mercenarii angajați de Jacob Redwater) și tentative de persuasiune din partea lui Redwater pentru a-și face fiica să renunțe la stilul de viață pe care aceasta îl adoptase. Gretyl și ceilalți prieteni ai lui Natalie reușesc întâi să capete acces la sistemele informatice ale reședinței Redwater, apoi să o informeze pe protagonistă în privința situației. Natalie evadează cu ajutorul unei mercenare bieloruse, căreia îi transferă în schimb fondul primit la majorat de la familia Rosewater.

Între timp, Limpopo este răpită și întemnițată sub un nume fals, Hubert e ucis, iar cei-care-pleacă decid să activeze copii ale lor în sistemul informatic. Paisprezece ani mai târziu, mișcări de mase duc la eliberarea prizonierelor, iar Jacob Redwater e capturat pentru scurtă vreme și are o ultimă confruntare verbală cu Natalie. Paradoxal, Limpopo preferă să rămână în închisoare și să ajute la organizarea societății formate din fostele deținute.

Trei decenii mai târziu, Natalie are conștiința reîncărcată într-un corp sintetic, imprimat 3D, iar Gertyl, care pierise cu cinci ani mai devreme, este următoarea la rând. Hanul Banana și Bongo a fost reconstruit, iar protagonista revine printre prietenele și prietenii ei.

Pe de o parte, Walkaway lasă impresia că este unul dintre romanele majore ale lui Cory Doctorow, precum Makers. Tematica e relevantă - precariatul de azi probabil că va experimenta mâine cu noi forme de organizare socială, dintre care unele ar putea fi utopice.

Pe de altă parte, antagoniștii din roman (în special plutocratul Jacob Redwater și soția acestuia, Frances, dar și libertarianul Jimmy) par să fie nu atât personaje plauzibile, cât mai ales reprezentări asproape caricaturale ale unor tipologii umane.

Nu în ultimul rând, secvențele în care protagonista e sechestrată în casa părinților, iar tatăl ei încearcă să o convingă să renunțe la stilul de viață pe care ea și-l alesese, seamănă cu o versiune edulcorată a scenelor de tortură și spălarea creierului din O mie nouă sute optzeci și patru. Cum în roman se fac și referiri explicite la George Orwell și la două dintre romanele acestuia, impresia este că domnul Cory Doctorow a încercat să dea o replică intertextuală uneia dintre cele mai importante distopii publicate în secolul al douăzecilea.

Pe ansamblu, Walkaway a meritat pe deplin atât prețul achiziției cât și timpul de lectură. Mi-am propus să îl recitesc cândva. Am așteptat cu interes următorul roman al lui Cory Doctorow, intitulat Attack Surface. Dar despre acela cred că v-am relatat deja tot aici, la Țesătorul. 

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Cory Doctorow, "Radicalized" (2019)

Imagine preluată de pe situl Us.macmillan.com

La jumătatea lunii februarie 2020, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un volum de nuvele al autorului canadian Cory Doctorow intitulat Radicalized - Four Novellas (editura Head of Zeus, Londra, 2019). L-am cumpărat fără să stau pe gânduri (mai ales că venea cu niște recomandări de la William Gibson, Edward Snowden, Kim Stanley Robinson și Neal Stephenson, printre alții) și l-am parcurs în mai puțin de o săptămână, în a doua jumătate a lunii februarie 2020.

Și iată ce am aflat:

Prima nuvelă din cuprins, "Pâine neautorizată", este o distopie plasată în viitorul apropiat. Protagonista, Salima, este o refugiată care caută să își câștige traiul. Din păcate, în imobilul unde locuiește, aparatele casnice încep să se defecteze, iar Salima e nevoită să învețe cum să le reprogrameze și să le repornească. Iar, când protagonista începe să îi învețe și pe copiii vecinilor cum să reseteze aparatura electrocasnică, lucrurile iau o turnură... revoluționară.

Cea de-a doua nuvelă, "Minoritate model", este o poveste cu supereroi. Din păcate, când protagonistul, Vulturul American, intervine în apărarea unui cetățean dintr-o minoritate etnică pe care îl brutalizau niște polițiști, nici superputerile sale, nici abilitățile ieșite din comun ale altui supererou, Bruce, nu sunt suficiente pentru a elimina rasismul din societate. Iar atitudinea eroului duce la marginaliarea acestuia.

A treia nuvelă, "Radicalizat", dă și titlul volumului. Este povestea distopică, din viitorul apropiat, a unui cetățean american din clasa de mijloc, Joe Gorman, a cărui soție, Lacey, se îmbolnăvește de cancer la sân. Pe de o parte, cei doi trec prin complicații costisitoare cu sistemul medical și cu cel de asigurări. Pe de altă parte, Joe descoperă un grup de discuții în rețea prin care alte personaje, aflate în situații similare, își oferă sprijin și sfaturi. Doar că frustrările se acumulează, iar unii membri ai grupului se radicalizează și recurg la atacuri teroriste.

Ultima nuvelă din album, "Masca morții roșii", e o replică postmodernă la o povestire clasică de Edgar Alan Poe. Protagonistul, Martin Mars, e un director care construiește pe banii săi un buncăr ultramodern unde, când intervine o criză majoră, invită mai multe personaje atent alese. Pe măsură ce criza socială se agravează, iar lumea de afară e decimată de o epidemie, grupul din buncăr e măcinat de conflicte interne și de lipsuri. Paradoxal, deși Mars și acoliții săi se cred oameni de treabă, ajung să comită furturi, jafuri și chiar crime, iar, în cele din urmă, în vreme ce supraviețuitorii de afară se întrajutorează și trec, de bine, de rău, peste criză, protagonistul piere din cauza egoismului și a lipsei de viziune.

După ce am întors ultima filă a acestui volum bine scris și bine redactat, am decis să îl păstrez în colecția personală, alături de multe alte cărți ale acestui autor canadian. Și, cum domnul Doctorow, a publicat destule alte povestiri și nuvele în ultimii câîțiva ani, aștept cu mare interes ca, pe urmele lui Radicalized, să apară cât de repede încă o colecție de proză scurtă.

Firește, la momentul potrivit, am să vă relatez despre ea la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Robert J. Shiller, "Narrative Economics" (2020)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.roÎn prima decadă a lunii mai 2021, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-un volum de nonficțiune intitulat Narrative Economics - How Stories Go Viral & Drive Major Economic Events (editura Princeton University Press, Princeton, N.J., 2020). De parcurs, am parcurs-o la mijlocul lunii august 2021.

Și iată ce am aflat:

Autorul, domnul Robert J. Shiller, este profesor universitar de economie la Universitatea Yale și laureat al Premiului Nobel pentru Economie.

Volumul începe cu o listă a graficelor incluse în cuprinsul cărții, cu o prefață care prezintă subiectul cărții (rolul diseminării ideilor în apariția fenomenelor economice majore) și cu o pagină de mulțumiri care li se adresează celor ce au sprijinit acest proiect.

Partea întâi tratează despre începuturile economiei narative. Primul capitol ia, ca studiu de caz, narațiunile populare care au însoțit lansarea valutelor electronice de tip Bitcoin. Al doilea capitol deplânge lipsa interdisciplinarității dintre studiile economice și alte ramuri ale cunoașterii umane, precum epidemiologia, istoria, sociologia, antropologia și așa mai departe. (Chiar și naratologia are utilitatea ei.) Capitolul al treilea construiește o paralelă între evoluția epidemiilor și diseminarea publică a ideilor - cu efecte asupra economiei. În schimb, capitolul al patrulea investighează de ce unele povești devin virale, pe când altele nu. Capitolul al cincilea, pe de altă parte, prezintă modul în care, în anii 1970, a căpătat popularitate curba lui Laffer, iar, în anii 1980, cubul lui Rubik. Al șaselea capitol se concentrează asupra unor factori psihologici și neurologici care favorizează popularitatea unor narațiuni economice.

Partea a doua a cărții se ocupă de bazele economiei narative. Capitolul al șaptelea examinează cauze psihologice ale acceptării unor narațiuni, precum și contextul care favorizează diseminarea acestora. Capitolul al optulea, în schimb, enumeră în detaliu șapte ipoteze ale economiei narative.

Partea a treia a lucrării prezintă narațiuni economice perene. Astfel, capitolul al nouălea tratează despre recurența și mutațiile narațiunilor economice, în vreme ce capitolul al zecelea contrastează panica și încrederea populară în vremuri de schimbări economice majore. Capitolul al unsprezecelea face un studiu de caz despre consumul ostentativ în vremuri prospere și despre frugalitate în perioade de criză economică. (De aici am aflat când au devenit prima oară populari blugii.) Următoarele trei capitole prezintă alte studii de caz despre bimetalism versus standardul aurului, despre teoria populară că mașinăriile înlocuiesc angajații și reduc locurile de muncă, respectiv că automatizarea și inteligențele artificiale vor înlocui aproape toți lucrătorii. Alte capitole tratează despre narațiuni economice populare precum creșterile și descreșterile din domeniul imobiliar, bulele de pe piața acțiunilor, influența negativă a boicotului și profitorilor, respectiv spirala creșterii slariilor și a prețurilor.

Partea a patra, considerabil mai scurtă, se ocupă de narațiuni economice viitoare și de cercetări viitoare.

Volumul se încheie cu un apendice dedicat aplicării modelelor epidemiologice la diseminarea narațiunilor economice, cu ample note de final și cu o secțiune de referințe bibliografice.

Am apreciat lucrarea domnului profesor universitar Robert J. Shiller pentru relevanța subiectului, pentru caracterul său interdisciplinar, pentru profunzimea cercetării, pentru buna organizare a materialului și pentru claritatea prezentării. Consider că Narrative Economics are o certă valoare educativă și, ca urmare, vă recomand cu căldură această lucrare. (Puteți comanda un exemplar aici.)

În ceea ce mă privește, în viitorul apropiat am decis să mai parcurg câteva lucrări relativ recente pe subiecte economice. Însă despre acelea am să vă relatez cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)