Florin Pitea's Blog, page 4
April 15, 2023
Sir Terry Pratchett, "Lords and Ladies" (1992)
Imagine preluată de pe situl TheWertZone.blogspot.com
Mai întâi, l-am parcurs într-o ediție americană de buzunar prin amabilitatea vechiului meu prieten Mirel Palada. Apoi, mulțumită doamnei dr. Tracey Rosenberg, în 2002 am achiziționat un exemplar dintr-o ediție britanică de buzunar (Corgi Books, Londra, 1993) cu coperta ilustrată de Josh Kirby. Iar, mai recent, l-am audiat de pe tableta de lectură în decembrie 2021.
Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:
Lords and Ladies se înscrie în subseria dedicată vrăjitoarelor din Lancre, iar, din punct de vedere cronologic, intriga sa este plasată după Witches Abroad.
De această dată, la întoarcerea în Lancre, Magrat Garlick se pregătește de nuntă cu regele Verence. Numai că, din păcate, câteva adolescente care experimentează cu magia (și o provoacă la o confruntare pe Granny Weatherwax) slăbesc străjile de piatră de la una dintre porțile realității. Iar prin poartă sosesc zânele...
Doar că zânele acestea, spre deosebire de ielele de pe Pământul-de-mijloc, sunt făpturi malefice care vor să subjuge oamenii și să-i chinuie ca să se amuze pe seama lor.
Împotriva acestei invazii acționează Granny Weatherwax, Nanny Ogg și Magrat Garlick (de data asta înarmată până în dinți), dar și o mică delegație de la Universitatea Nevăzută, în frunte cu rectorul Ridcully, precum și un grup de meșteșugari de prin partea locului, care repetau o piesă de teatru.
Iar lucrurile se reașază în matca lor - mai ales după ce Granny Weatherwax izbutește să prindă un unicorn și să îl ducă la potcovit.
Cumva, Lords and Ladies reușește să se ridice deasupra piesei pe care o parodiază.
Pe de o parte, readuce în atenția publicului originile folclorice ale zânelor în spațiul cultural britanic - origini care fuseseră în bună parte escamotate în literatura fantastică de la J. R. R. Tolkien încoace.
Pe de altă parte, prin intermediul zânelor, Sir Terry Pratchett portretizează foarte convingător mentalitatea și comportamentul narcisiștilor psihopați - fascinația pe care aceștia o exercită asupra victimelor și lipsa lor de empatie față de ceilalți oameni.
Nu în ultimul rând, autorul pune în scenă diferențele de mentalități dintre generații, conflictele care pot să apară din cauza acestor diferențe și modalitățile abile prin care asemena conflicte pot fi aplanate.
Și, scuzați-mi subiectivitatea, Lords and Ladies e mult mai amuzantă decât Visul unei nopți de vară. Pe cea dintâi aș reciti-o cu plăcere, însă pe cea de-a doua - nu prea curând.
Poate din această pricină, cam în aceeași perioadă, mai degrabă decât să citesc o comedie de William Shakespeare, am parcurs încă o dată un alt roman din seria Lumea-disc intitulat Men at Arms. Dar, despre acela, rămâne să discutăm cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
March 4, 2023
J. David Spurlock, "Fantastic Paintings of Frazetta" (2020)
Imagine preluată de pe situl BlackGate.com
Și iată ce am aflat:
Ceea ce surprinde mai întâi în privința albumului este mărimea - 37 cm pe 27 cm. Chiar și pentru un album de artă în ediție cartonată, aceste dimensiuni sunt considerabile - mai ample, de pildă, decât cele ale volumului Frazetta Book Cover Art, apărut la aceeași editură.
Fantastic Paintings... cuprinde o introducere de Michael Whelan, o prezentare amplă în care autorul, J. David Spurlock, prezintă cariera lui "Fantastic" Frank Frazetta și influența exercitată de picturile sale asupra altor artiști grafici contemporani de prim-rang, precum și asupra unor cineaști de mare importanță, o galerie cu lucrări de Frank Frazetta (majoritatea din domeniul fantastic și S.F.), respectiv o postfață de Frank Frazetta, Jr., în care e subliniată latura umană a artistului plastic.
Am fost plăcut impresionat de maniera judicioasă în care au fost selectate lucrările prezentate în album, de modul în care, adesea, au fost grupate schițe sau versiuni timpurii ale unei picturi, reproduceri ale copertelor de carte sau ale afișelor de film în care fusese încorporată pictura, imaginea de mari dimensiuni a versiunii finale a picturii, precum și, în câteva cazuri, un plan-detaliu semnificativ.
De asemenea, am apreciat informațiile furnizate în fiecare caz, precum titlul lucrării, materialele folosite pentru pictură, contextul în care a fost publicată lucrarea în cauză, respectiv câte un citat relevant (inclusiv, în unele cazuri, de la artistul plastic).
Nu în ultimul rând, țin să subliniez deosebita calitate a albumului, atât sub aspectul tehnoredactării, cât și în privința hârtiei și tiparului. Începând cu coperta color în policromie și cu filele care țin interiorul atașat de coperte, continuând cu pagina de gardă și cu fabuloasa pagină de titlu, și până la ultima pagină, unde sunt prezentate alte albume apărute la aceeași editură și dedicate artei grafice a lui Frank Frazetta, Fantastic Paintings... reprezintă o încântare pentru bibliofili. Ca urmare, acest album va rămâne la loc de cinste în colecția mea - și doresc să îi mulțumesc, pe această cale, domnului director Vlad Niculescu pentru amabilitatea cu care mi-a comandat un exemplar.
Firește, un asemenea periplu prin arta fantastică nu putea decât să mă încurajeze să parcurg sau să reiau și alte albume din colecție, precum unele create de către artistul spaniol Luis Royo. Însă, despre acelea, am să vă dau detalii cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
March 2, 2023
J. David Spurlock, "Frazetta Book Cover Art" (2022)
Imagine preluată de pe situl ImpactComics.com.au
Pînă când, în a doua decadă a lunii ianuarie 2023, a ieșit soarele și pe strada mea. (Au englezii un proverb că toate lucrurile bune vin la cei care așteaptă.) Căci, la librăria Cărturești & Friends de pe Strada Edgar Quinet din București, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu și a colegilor săi, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un album intitulat: Frazetta Book Cover Art (editura Vanguard Productions, Mesquite, TX, 2022).
L-am parcurs în aceeași zi. Și iată ce am aflat:
Autorul, domnul J. David Spurlock, a îngrijit o întreagă colecție de albume dedicate artiștilor grafici americani din domeniul benzilor desenate și al literaturii de consum.
Capitolul I, "Cuceritorul", prezintă cariera artistului grafic Frank Frazetta.
Capitolul al II-lea, "Fantezii timpurii", cuprinde reproduceri ale copertelor ilustrate de către Frazetta pentru edituri precum Canaveral, Midwood și Ace. Destule dintre acestea erau pentru romane de Edgar Rice Burroughs, cu eroi ca Tarzan, Carson Napier și David Innes.
Capitolul al III-lea, "Explozia de barbari", se referă la volume ilustrate de către Frazetta pentru editura Lancer în beneficiul unor autori ca Ray Bradbury, Lin Carter, Michael Moorcock, Edmund Hamilton și Henry Kuttner. Dintre acestea, se detașează clar ilustrațiile create pentru autorul texan Robert E. Howard, în special cele dedicate seriei Conan barbarul. (Dealtfel, e citată o declarație a lui Frank Frazetta din care reiese că artistul grafic a reimaginat acest personaj celebru.)
Capitoul al IV-lea, "Supervedetă", prezintă volume ilustrate de către regretatul artist grafic american pentru autori ca Robert Moore Williams, L. Spargue de Camp, John Jakes și George MacDonald Fraser. Cele mai numeroase ilustrații din acest capitol par să fie însă pentru romane de Edgar Rice Burroughs.
Capitolul al V-lea, "Pentru viitor", prezintă în special ilustrații realizate de către Frank Frazetta pentru antologiile Scriitorii viitorului, pentru seria Death Dealer, dar și pentru seria marțiană a lui Edgar Rice Burroughs.
Capitolul al VI-lea, "Frazetta de cremene", prezintă separat coperte de volume cartonate, realizate de Frank Frazetta spre finalul carierei. Multe dintre acestea erau gândite ca supracoperte menite să acopere atât coperta întâi, cât și cotorul și coperta a patra.
Trebuie să mărturisesc că am fost foarte plăcut impresionat de înalta calitate a acestui album. Coperta color în policromie, cu suprafața lăcuită, pagina de gardă cu ilustrație alb-negru, pagina de titlu cu ilustrație color panoramică, ilustrațiile color, de mari dimensiuni, informațiile despre fiecare imagine în parte (inclusiv cu detalii bibliografice), tehnoredactarea îngrijită, cu tipuri de literă specifice anilor 1970 și 1980, când faima lui Frank Frazetta ajunsese la apogeu, precum și hârtia cretată, de o excelentă calitate, se combină într-un album de artă de înaltă clasă - o adevărată piesă de colecție pentru bibliofili. Dealtfel, țin să îi mulțumesc și pe această cale domnului Vlad Niculescu pentru că mi-a oferit prilejul să achiziționez acest album. (Dacă dorți, puteți să comandați un exemplar din Frazetta Book Cover Art aici.)
Ca urmare, probabil nu veți fi surprinși dacă am să vă spun că, după ce am văzut pe ultima filă a volumului o prezentare elegantă a altui album recent, Fantastic Paintings of Frazetta, apărut la aceeași editură, mi-am comandat un exemplar. Dar, despre acela, am să vă dau mai multe detalii cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
February 15, 2023
Sir Terry Pratchett, "The Last Continent" (1998)
Imagine preluată de pe situl LSpace.org
Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:
După evenimentele din Interesting Times, vrăjitorul ratat Rincewind este transportat, prin magie, pe continentul XXXX, aproape de marginea Lumii-disc și izolat de restul lumii de către curenți oceanici, rechini și fenomene atmosferice periculoase. În paralel, rectorul Universității Nevăzute, Ridcully, și colegii săi deschid o fereastră magică prin care ajung în trecut și se întâlnesc cu zeul evoluției. Rincewind trece prin diverse întâmplări amuzante pe continentul deșertic care seamănă suspect de mult cu Australia, în vreme ce, în trecutul îndepărtat, colegii săi mai vârstnici și mai competenți pun în mișcare, fără să vrea, reproducerea sexuată și evoluția speciilor.
Până la urmă, Rincewind declanșează prima ploaie zdravănă văzută vreodată pe continentul XXXX, iar lucrurile se termină cu bine și vrăjitorii revin acasă.
Mărturisesc că, după satira complexă și pătrunzătoare din Jingo, The Last Continent mi s-a părut un roman mult mai lejer, în maniera celor de la începutul seriei. (Deloc întâmplător, și acelea îl aveau drept protagonist pe Rincewind, însoțit de nelipsitul Cufăr.)
Dar romanul acesta este și o scrisoare de dragoste adresată de către Sir Terry Pratchett Australiei.
Astfel, numele continentului fictiv XXXX este, în lumea noastră, o marcă de bere australiană. Apar referiri la fauna australiană (canguri, urși koala, șerpi, păianjeni veninoși, iepuri), la aborigeni și la arta lor plastică, la bumeranguri și la Timpul-de-vis, la proscriși și la confruntări cu oamenii legii, la travestiți și la Opera din Sydney, la concursurile de tuns oi și la doline, la argoul australian și la expresii recurente ca "No worries."
Nu puteau să lipsească parodii ale unor scene din Crocodile Dundee și din Mad Max 2: The Road Warrior. (Urmărirea cu căruțe cu coviltir este savuroasă.)
Dar, dacă în Jingo politicienii incompetenți și însetați de putere erau zugrăviți cu vitriol, în The Last Continent totul are tonuri de comedie bufă, iar romanul se încheie cu o împăcare generală. Căci "comedie" vine de la "kommos" - adunare sau, dacă preferați, întrunire. Dacă doriți, puteți să comandați un exemplar aici.)
Probabil nu veți fi surprinși dacă am să vă zic că, la puțin timp după ce am terminat The Last Continent, am reluat un alt roman de Sir Terry Pratchett, intitulat Carpe Jugulum. Dar, despre acela, vom discuta pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
February 13, 2023
Alvin E. Roth - "Who Gets What and Why" (2015)
Imagine preluată de pe situl WorkingCapitalReview.comLa jumătatea lunii august 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune intitulată: Who Gets What and Why - The Hidden World of Matchmaking and Market Design (editura William Collins, grupul editorial HarperCollins, Londra, 2015). De parcurs, am parcurs lucrarea în două zile, în a doua decadă a lunii septembrie 2022,Și iată ce am aflat:
Autorul volumului este domnul Alvin E. Roth, profesor de economie la universitățile Stanford și Harvard, în S.U.A., și laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2012.
Lucrarea începe cu o pagină de mulțumiri, unde, printre alți cititori timpurii ai manuscrisului, este menționat un conațional de-al nostru, domnul Alexandru Nichifor (economist stabilit în Australia).
Partea întâi arată că "Piețele sunt pretutindeni". Introducerea ne informează că fiecare piață spune o poveste, iar capitolele următoare ne arată cum viața noastră de zi cu zi (începând de la micul dejun) e conectată cu diverse piețe, respectiv cum alte piețe, dedicate transplanturilor de organe, salvează vieți omenești.
Partea a doua tratează despre "Dorințe frustrate: modul în care piețele eșuează", după care expune, pe rând, studii de caz despre piețe care au probleme dacă se deschid prea timpuriu, dacă sunt accesate prea rapid, ori dacă prezintă prea multe riscuri.
Partea a treia prezintă "Invenții de proiectare pentru a face piețele mai inteligente, mai dense și mai rapide". Studiile de caz cuprind repartizarea absolvenților de medicină în spitale, pentru rezidențiat, repartizarea absolvenților de gimnaziu în licee, precum și ajustarea semnalelor pe piața matrimonială pentru mai multe întâlniri reușite.
Partea a patra se ocupă de "Piețe interzise și piețe libere". Studiile de caz acoperă domenii respingătoare (reglementarea consumului de carne de cal) și interzise (prostituția, substanțele recreative, căsătoriile între minori), dar și situațiile în care reglementarea piețelor e mai rentabilă pentru toți cei implicați decât absența oricăror reguli.
Volumul se încheie cu ample note de final și cu un index alfabetic.
Am apreciat lucrarea domnului profesor Roth din mai multe motive.
În primul rând, perspectiva sa asupra economiei este neconvențională - căci autorul arată că, în destule cazuri, ambele părți trebuie să aleagă și să fie alese, iar asemenea tranzacții nu pot fi reduse la un simplu proces de vânzare-cumpărare.
În al doilea rând, lucrarea are meritul de a fi scrisă într-un limbaj simplu, accesibil publicului larg, fără jargon de specialitate.
Nu în ultimul rând, Who Gets What and Why are o bună organizare, în capitole și secțiuni. Fiecare capitol tratează o altă chestiune privitoare la tema generală a cărții, iar exemplele alese pentru a ilustra teoriile autorului sunt relevante și judicios selectate.
Ca urmare, probabil că, în viitorul apropiat, am să citesc alte câteva cărți despre economie. Însă pe acelea le vom discuta mai pe larg cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
January 31, 2023
G. Willow Wilson & Christian Ward, "Invisible Kingdom - Tome 1: Le Sentier" (2020)
Imagine preluată de pe situl Bedetheque.com
Și iată ce am aflat:
Volumul cuprinde primele cinci fascicule dintr-o serie de benzi desenate distinsă cu Premiul Eisner în 2020 pentru cel mai bun creator de grafică în format numeric și pentru cea mai bună serie nouă. (În original, acest prim volum se intitula Walking the Path.)
Acțiunea se petrece într-un viitor îndepărtat, în care descendenții omenirii s-au scindat în mai multe rase postumane și au colonizat un sistem stelar cu patru planete locuibile. Unul dintre personajele principale, doamna căpitan Grix, face livrări pentru corporația Lux cu astronava de transport Sundog.
Celălalt personaj principal, adolescenta Vess, își părăsește părinții și planeta natală pentru a pleca în pelerinaj și a se alătura ordinului monajal al Renunțării.
Din păcate, în urma unor probleme tehnice cauzate de reparații întârziate, Sundog poposește pe un satelit natural nelocuit, iar doamna căpitan Grix descoperă că Lux face plăți pe ascuns, deghizate în livrări de marfă anulate. În paralel, admisă la o mânăstire a Renunțării și trimisă să lucreze în arhive, tânăra Vess constată că ordinul monahal primește pe ascuns subvenții de la corporația Lux, împotriva căreia predică fățiș.
Astfel, Vess răspunde la un semnal de ajutor trimis de pe Sundog, iar doamna Grix sosește în miez de noapte și o ia la bordul astronavei. Urmează o serie de lupte spațiale, iar unul dintre membrii echipajului, Eline (agentă a corporației Lux), își folosește relațiile de familie ca să obțină protecție guvernamentală.
Căci informațiile de culise difuzate de Grix și Vess au antagonizat atât ordinul Renunțării, cât și compania Lux, iar echipajul de pe Sundog trebuie să găsească adăpost înainte de a epuiza combustibilul și rezervele de la bordul astronavei...
Scenariul scris de G. Willow Wilson este alert și captivant. Alternarea planurilor acțiunii și succesiunea rapidă a loviturilor de teatru fac lectura foarte antrenantă.
Grafica artistului Christian Ward se situează deasupra mediei - deși trebuie să menționez că, pe alocuri, mi s-a părut inegală. Culorile sunt intense, iar viitorul îndepărtat prezentat în Le Sentier arată spectaculos și exotic.
O mențiune specială se cuvine prezentării tipografice și tehnoredactării. Dacă edițiile americane reduc albumele BD franco-belgiene cu douăzeci la sută, ceea ce poate îngreuna lectura, francezii produc ediții cartonate ale romanelor grafice americane, în condiții mai îngrijite decât versiunile originale. (Dealtfel, primele ediții cartonate ale albumelor din seria Lady Mechanika au apărut în Franța.)
Este și cazul întâiului volum din Invisible Kingdom, care, în versiune franceză, are copertă cartonată color, în policromie, banderolă externă cu premiile primite, interiorul integral color, pe coală cretată de o calitate excelentă, un eseu de G. Willow Wilson privitor la sursele de inspirație ale romanului grafic, planșe cu schițele-concept referitoare la personajele principale, precum și o prezentare succintă a următorului volum din serie.
Ca urmare a celor de mai sus, am convingerea că Invisible Kingdom - Tome 1: Le Sentier merită și recompensează o a doua lectură. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.) În consecință, am să îl păstrez în colecția personală. După cum probabil bănuiți, la scurt timp după ce l-am citit, am parcurs și volumul al doilea al seriei. Însă, despre acela, vom discuta mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
January 22, 2023
Neal Stephenson & Frederick George, "Interface" (1994)
Imagine preluată de pe situl LWCurrey.com
Și iată ce am aflat:
În ceea ce, în anii 1990, se presupunea a fi viitorul apropiat, guvernatorul statului Illinois, William Anthony Cozzano, suferă un dublu atac cerebral, ceea ce îi afectează atât funcțiile motorii, cât și pe cele de vorbire. În paralel, un agent al unei organizații secrete, Otis Simpson, este activat cu o misiune ca urmare a anunțului Președintelui S.U.A. că nu se va mai plăti datoria externă a țării. Iar viața unei femei de culoare, Eleanor Boxwood Richmond, este dată peste cap când fiul ei adolescent piere.
Lucrurile se complică atunci când, pentru a contracara efectele secundare ale atacurilor cerebrale, guvernatorului Cozzano i se implantează un microcip în creier, iar Otis Simpson și organizația sa accesează microcipul ca să-l propulseze Cozzano în cursa electorală pentru postul de Președinte al S.U.A. - și pentru a-l face să le spună alegătorilor ceea ce vor să audă.
Eleanor Richmond e cooptată în cursa electorală pentru funcția de vicepreședinte. Numai că, în urma câștigării alegerilor, William Cozzano își scurtcircuitează microcipul cu un aparat cu electroșocuri și anunță alegătorii că alegerile fuseseră trucate - după care un personaj secundar cu idei radicale îl asasinează.
Și Eleanor Richmond devine prima președintă de culoare a S.U.A.
Îmi amintesc cum, în urmă cu aproape două decenii, am citit, cu sufletul la gură, acest techno-thriller care, în pofida dinensiunilor respectabile (640 de pagini) se parcurge ușor și cu plăcere. (Dealtfel, Interface a exercitat o oarecare influență asupra primului meu roman, Gangland.)
Premisa microcipului implantat în creier, care le-ar permite unor terțe părți să manipuleze ca pe o marionetă un candidat la postul de președinte al unei țări, mi s-a părut bizară și neliniștitoare.
Alternarea rapidă a mai multor planuri narative mi-a plăcut și mi s-a părut o strategie scriitoricească demnă de reținut.
Am simțit o profundă simpatie față de personajul Eleanor Richmond - dealtfel, acesta e principalul motiv pentru care mi-aș dori să recitesc Interface.
Și, nu în ultimul rând, lumea tenebroasă a unor organizații oculte care controlează din umbră economia, politica și mass-media (cam ca în romanele lui Thomas Pynchon sau ca în seria cinematografică John Wick) mi s-a părut frumos sugerată în acest roman - cu câteva detalii ca să lase impresia că organizațiile există, însă fără atâtea date încât să se disipeze sugestia că societățile acelea sunt secrete.
Poate tocmai pentru că Interface mi-a făcut o impresie atât de bună, mi-am dorit neapărat să parcurg și celălalt techno-thriller scris de către Neal Stephenson în colaborare cu unchiul său, Frederick George - The Cobweb. Însă, despre acela, vom discuta mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
January 17, 2023
Sir Terry Pratchett, "Eric" (1990)
Imagine preluată de pe situl Nautilus.roPrin 1992, am avut norocul să împrumut de la Consiliul Britanic un exemplar din
Faust Eric
cu ilustrații de Josh Kirby. Apoi, în 2002, doamna dr. Tracey Rosenberg mi-a adus de la Edinburgh un exemplar nou-nouț dintr-o ediție de buzunar a acestui scurt roman. Ceva mai târziu, în 2017, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar ilustrat.Cel mai recent, am parcurs Eric în aprilie 2021 - parțial, l-am citit în ediție electronică, parțial, l-am audiat de pe tableta de lectură.
Să vă spun despre ce este vorba:
Eric este primul hacker al Lumii-disc. Înarmat cu o barbă falsă, cu o carte de magie și cu câteva incantații, invocă un demon din infern și cere trei lucruri: să devină conducătorul lumii, să o întâlnească pe cea mai frumoasă femeie din lume și să trăiască pentru totdeauna.
Din păcate pentru Eric, infernul nu îi trimite un demon, ci pe vrăjitorul Rincewind. Acesta, doar pocnind din degete, îl duce pe Eric, mai întâi, la poporul Tezumen, dintr-o junglă presărată cu piramide în trepte, care îl declară într-o zi conducătorul lumii pe copil doar cu intenția de a-l sacrifica a doua zi zeului Quezovercoatl, apoi, la asediul cetății Tsort, unde efebienii folosesc un uriaș cal de lemn pentru a cuceri cetatea și a o elibera pe (cândva) frumoasa Elenor, iar, în cele din urmă, la începutul timpului, pentru a-l lăsa să fie martorul existenței întregului Univers. Cumva, cei doi eroi fără voie ajung și în infern, unde facilitează o lovitură de palat și alungarea de la putere a unui conducător care exasperase demoni și damnați deopotrivă cu metode moderne de management învățate de la... oameni.
Printre cărțile din seria Lumea-disc, Eric ocupă un loc cu totul special. Pe de o parte, edițiile ilustrate au o certă valoare bibliofilă, căci regretatul Josh Kirby a ilustrat ca nimeni altul romanele lui Sir Terry Pratchett, iar paginile acestui roman sunt presărate cu ample imagini color extrem de detaliate.
Pe de altă parte, Eric parodiază savuros Tragedia doctorului Faustus de Christopher Marlowe și Faust de Goethe. Romanul e presărat cu o mulțime de referiri la Iliada și Odiseea, la mituri grecești și precolumbiene, dar și la Divina comedie și la Geneza din Vechiul testament.
Cu darul său inegalabil pentru satiră, Sir Terry Pratchett sugerează însă că aspecte ale vieții contemporane, precum documentele de uz intern din corporațăii, manualele de bune practici sau instructajele din domeniul relațiilor cu clienții sunt mai de temut decât toate chinurile iadului. (Dacă doriți, puteți să comandați un exemplar aici.)
După cum probabil vă așteptați, reîntâlnirea cu Eric m-a încurajat să recitesc și următorul roman din seria Lumea-disc, Moving Pictures. Dar, despre acela, am dat deja detalii aici.
(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
Daniel Immerwahr, "How to Hide an Empire" (2019)
Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro
Și iată ce am aflat:
Autorul lucrării, domnul Daniel Immerwahr, este conferențiar la Universitatea de Nord-Vest din S.U.A. și ne îndeamnă, în introducere, să aruncăm "O privire dincolo de harta-siglă". Căci Statele Unite ale Americii nu sunt și nu au fost vreodată doar așa-numitele State Unite ale Americii continentale.
Partea întâi, "Imperiul colonial", arată cum, pe parcursul secolului al XIX-lea, coloniști albi au trecut dincolo de Munții Apalași (în pofida interdicțiilor guvernamentale americane), cum au colonizat, pe rând, teritoriile locuite de către indieni și cum, în cele din urmă, S.U.A. au ajuns să își împlinească "destinul revelat" de a ocupa întreg teritoriul de la Oceanul Atlantic până la Oceanul Pacific - după care, în ultimii ani ai secolului, i-a declarat război Spaniei și a preluat ultimele vestigii ale imperiului colonial spaniol, respectiv Cuba, Puerto Rico, Guam și Insulele Filipine.
Partea a doua, "Imperiul poantilist", arată cum S.U.A. s-au implicat în Primul și Al Doilea Război Mondial, cum au folosit, cu acordul Marii Britanii, puncte strategice de pe glob (unele insulare, altele izolate în deșerturi) pentru a construi baze aeriene și pentru a utiliza aviația - uneori în scopuri pașnice, alteori în misiuni militare. Consecințele au fost vaste - la drept vorbind, globale - și includ eliberarea Insulelor Filipine, rescrierea constituției nipone în perioada postbelică, apariția a sute de grupuri muzicale la Liverpool în anii 1960 (inclusiv The Beatles), ascensiunea unor corporații japoneze precum Sony, dominația globală a limbii engleze în domenii ca aviația, comerțul internațional, diplomația și Internetul, dar și câștigarea unor conflicte militare în teatre de război îndepărtate, precum Irak și Afghanistan.
Lucrarea se încheie cu ample note de final, cu o secțiune de mulțumiri, cu un index alfabetic și cu lista surselor pentru imaginile care ilustrează volumul.
Pe de o parte, am fost încântat de bogăția de informații din lucrarea domnului Immerwahr. Astfel, dumnealui prezintă, rând pe rând, date relevante din domeniul legislativ, demografic, medical, militar, muzical, lingvistic, aviatic și de telecomunicații.
Pe de altă parte, am fost plăcut impresionat de buna organizare a materialului - căci informațiile sunt prezentate în perspectivă diacronică, iar citiorii au ocazia să urmărească evoluția imperialismului american pe parcursul a două secole.
Nu în ultimul rând, am apreciat perspectiva neutră, echidistantă a autorului - căci domnul Immerwahr a prezentat, în egală măsură, și aspectele pozitive și pe cele negative ale influenței americane la scară globală - iar, pe parcurs, a amintit și de influențele spaniole, germane, britanice sau franceze în anumite regiuni de pe Pământ.
Pe ansamblu, How to Hide an Empire s-a dovedit a fi o lucrare mult mai informativă și mai instructivă decât m-aș fi așteptat. În consecință, are loc asigurat în biblioteca mea, alături de volume ca No Logo sau The Shock Doctrine, căci este o lucrare de referință. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)
Firește, despre imperialismul economic american mai citisem, recent, două lucrări de John Perkins. Dar, despre acelea, rămâne să discutăm în detaliu cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
January 16, 2023
Joe Benitez et al., "Lady Mechanika, Vol. 7" (2022)
Imagine preluată de pe situl ImageComics.comPe la jumătatea lunii octombrie 2022, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din cel mai recent volum al romanului grafic
Lady Mechanika
, intitulat: The Monster from the Ministry of Hell (editura Image Comics, Portland, OR, 2022). L-am parcurs pe îndelete până în ultima decadă a lunii decembrie 2022.Și iată ce am aflat:
Lady Mechanika o duce pe Winifred la un bâlci, unde se întâlnesc cu doctorul Littleton și cu fiica acestuia, Alexandra. În timp ce vizitează diferitele atracții ale bâlciului, protagonista îi relatează doctorului cum, în copilărie, ajunsese într-un orfelinat, alături de alte fetițe care sufereau de diverse malformații, cum fusese supusă unor intervenții chirurgicale și unor experimente medicale, respectiv cum izbutise să îl ucidă pe maleficul doctor Grindlethorn și, în cele din urmă, să evadeze împreună cu Katherine Winter din Ministerul Sănătății.
În "prezent", Lady Mechanika e informată că doctorul Grindlethorn trăiește - doar ca să constate, când îl vizitează, că, sub masca lui, se ascunde, de fapt, una dintre fostele lui paciente, care a devenit medic și care îi continuă activitatea de cercetare. Căci doctorul Grindlethorn era departe de a fi malefic, așa cum îl crezuse Lady Mechanika în copilărie.
În schimb, la finalul volumului, doctorul Littleton îi transmite lui Katherine Winter o fiolă cu sângele protagonistei. Și, cum era clar din primul volum al acestei serii steampunk că vechile prietene au devenit rivale, mă aștept ca, în următorul volum, conflictul dintre ele să ajungă la un punct culminant.
Scenariul creat de Joe Benitez e destul de interesant, cu trimiteri intertextuale la Oliver Twist și la Frankenstein. Din păcate, o asemenea poveste a originii protagonistei nu prea avea cum să creeze suspans, întrucât cititorii știu de la bun început că protagonista avea să supraviețuiască și să evadeze din Ministerul Sănătății.
Grafica este la înălțime, atât datorită desenelor lui Joe Benitez, cât și grație culorilor aplicate de Beth Sotello. Față de volumul precedent, Sangre, The Monster from the Ministry of Hell reprezintă un progres.
Volumul conține și o galerie de coperte, dintre care mi-a atras atenția, în mod deosebit, o ilustrație creată de către Jay Anacleto și Romulo Fajardo, jr., precum și un interviu cu Joe Benitez realizat de către Andria Richard.
Pe ansamblu, poate că The Monster from the Ministry of Hell nu este cel mai bun volum din seria Lady Mechanika, însă, cu certitudine, nu este cel mai slab. Ca urmare, îl voi păstra în colecție și voi aștepta cu interes noi volume din acest roman grafic steampunk de excepție. La momentul potrivit, am să vă dau detalii despre ele tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
