Florin Pitea's Blog, page 7
March 26, 2022
Mark Hodder, "The Curious Case of the Clockwork Man" (2011)
Imagine preluată de pe situl LWCurrey.com
Și iată ce am aflat:
Acțiunea romanului este plasată în 1862, la un an după evenimentele din The Strange Affair of Spring-Heeled Jack, într-o istorie alternativă unde regina Victoria a fost asasinată în 1840, iar prințul-consort Albert a fost încoronat rege al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei în locul ei.
De această dată, protagoniștii Sir Richard Francis Burton și Algernon Charles Swinburne investighează cazul unui aristocrat dispărut, Sir Roger Tichborne, a cărui identitate (cu moșia, conacul și averea aferente) este revendicată de impostorul Arthur Orton, un simplu măcelar. Cazul e complicat de influența unor misterioase diamante negre, tăiate dintr-un meteorit ale cărui fragmente ajunseseră în America de Sud, în Africa Centrală și în Indochina, iar, în final, duce la răzmerițe în Londra și la o stranie invazie de zombi.
Și de această dată, Sir Richard Burton, ajutat de poetul Swinburne, de un majordom mecanic și de forțele de poliție, izbutește să descopere sursa tulburărilor, să o neutralizeze și să restabilească ordinea.
Acest al doilea roman steampunk din seria Burton și Swinburne reușește, oricât de improbabil ar părea, să fie mai inventiv și mai captivant decât primul.
Astfel, mijloacele de transport includ girocoptere acționate cu aburi, miriapozi gigantici retroutilați, precum și scarabei uriași porecliți... Folk's Wagon. Decorul urban cuprinde crabi mecanici care adună gunoaiele, dar și cai colosali care tractează vehiculele omnibus, cabaline mecanice și nelipsita ceață londoneză. Personajele secundare sunt inventatorul Charles Babbage, sora medicală Florence Nightingale, filosoful Herbert Spencer și Madame Helena Blavatski, precum și nelipsitul vânzător de ziare Oscar Wilde. Trimiterile intertextuale au, între altele, o versiune albertiană a invaziei vegetale din Ziua trifidelor, o transpunere britanică a Omului cu masca de fier și o viziune steampunk asupra ohitopterelor din Dune. Iar umorul englezesc abundă, incluzând o scenă burlescă la care participă poteul Swinburne și politicianul Gladstone, o încăierare unde, în loc de arme, personajele folosesc ustensile de bucătărie și cărți de bucate, respectiv cea mai ridicol de politicoasă invazie de zombi din câte s-au scris vreodată.
De asemenea, ar merita amintit că titlurile de capitole sunt imprimate cu litere cursive, victoriene, iar multe dintre ele sunt urmate de citate apocrife sau autentice atribuite unora dintre personaje, de facsimile ale unor scrisori din acea istorie alternativă sau de reclame la produse tehnologice sau eugenice care de care mai năstrușnice.
Romanul propriu-zis este urmat de note biografice dedicate personalităților istorice mai importante sau mai modeste, care apar ca personaje, dar și de o notă biografică a autorului care transformă ironia în autoironie.
După ce am întors ultima filă a acestei ucronii spectaculoase și delicioase, m-am grăbit să încep următorul roman din seria Burton și Swinburne, intitulat Expedition to the Mountains of the Moon. Dar, despre acela, vom discuta la momentul potrivit tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
March 20, 2022
Jane McGonigal, "Super Better" (2015)
Imagine preluată de pe situl PopMythology.com
Și iată ce am aflat:
Mai întâi, autoarea prezintă informații introductive referitoare la jocul Super Better, precum și avertismentul că jocul acesta nu este un substitut de terapie sau de tratament medical.
"Introducerea" arată cum, în 2009, autoarea a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar, în lunile următoare, pentru a-și reveni și pentru a face față depresiei post-traumatice, a pus la punct metoda Super Better - un joc de realitate alternativă în care Jane McGonigal a creat o identitate secretă, a căutat aliați și a început, zi de zi, să practice diverse activități terapeutice și să își recapete abilitățile. Iar metoda, anunțată într-un articol de blog și prezentată într-un discurs TED pe care îl puteți viziona aici, a început să câștige adepți în întreaga lume.
De asemenea, autoarea prezintă, ca exemple, patru activități simple prin care cititorii își pot spori reziliența fizică, reziliența mentală, reziliența emoțională, respectiv reziliența socială. Spre finalul introducerii, Jane McGonigal ne arată și structura de ansamblu a cărții.
Partea întâi ne informează "De ce jocurile ne fac superameliorați" și începe prin a demonstra cum jocurile ne dezvoltă trei aptitudini psihologice esențiale: capacitatea de a ne controla atenția, abilitatea de a-i transforma pe alții în aliați și capacitatea de a ne motiva.
Capitolul întâi, "Ești mai puternic decât știi", explorează metode prin care putem controla ceea ce gândim și simțim - chiar și în perioade în care suferim de stres sau de durere.
În schimb, capitolul al doilea, "Ești înconjurat de aliați potențiali", ne învață să descoperim câte persoane sunt gata să ne ajute să ne rezolvăm problemele.
Capitolul al treilea, "Ești eroul propriei tale povești", ne arată căi prin care, cu mai mare ușurință, să ne motivăm, să perseverăm și să reușim în ceea ce ne propunem.
Pe de altă parte, capitolul al patrulea, "Poți face saltul de la jocuri la jucăuș", ne invită să spulberăm granițele care ne separă aptitudinile dezvoltate în jocuri de viața reală.
Partea a doua ne învață "Cum să fim jucăuși". Mai întâi, Jane McGonicgal ne informează cum e structurat fiecare capitol din această secțiune a cărții.
Capitolul al cincilea, "Lansează-ți o provocare", ne oferă o primă regulă pentru a fi mai jucăuși - să decidem ce obstacol din lumea reală vrem să abordăm sau ce schimbare pozitivă vrem să facem mai întâi.
Capitolul al șaselea, "Stimulente", propune o a doua regulă - să adunăm și să activăm stimulente - lucruri bune care ne fac să ne simțim mai fericiți, mai sănătoși sau mai puternici. Autoarea prezintă stimulente fizice, mentale, emoționale și sociale.
Capitolul al șaptelea, "Antagoniști", introduce o a treia regulă - să identificăm și să confruntăm antagoniștii - elementele care ne împiedică progresul sau care ne provoacă suferință, anxietate sau stres.
Capitolul al optulea, "Misiuni", aduce a patra regulă: să căutăm și să îndeplinim misiuni - activități simple, zilnice, care să ne ajute să ne atingem obiectivele mai mari.
Capitolul al nouălea, "Aliați", ne oferă a cincea regulă: să recrutăm aliați - prieteni și rude care ne vor ajuta pe parcurs.
Capitolul al zecelea, "Identitate secretă", ne propune a șasea regulă: să adoptăm o identitate secretă, o poreclă eroică ce ne evidențiază abilitățile personale.
Capitolul al unsprezecelea, "Victorii epice", introduce a șaptea regulă: să ne orientăm către victorii epice - rezultate impresionante care să ne ajute să fim mai motivați și mai puțin temători de eșec.
În fine, capitolul al doisprezecelea ne arată "Cum se ține scorul". Autoarea demonstrează de ce e util ca, în jocul Super Better, să ținem scorul de la zi la zi, să stabilim recorduri personale și, astfel, să avem o perspectivă mai clară asupra propriilor aptitudini.
Partea a treia, în schimb, ne propune "Aventuri". Cea dintâi, "Conexiunea amoroasă", este pentru cei ce doresc să aibă mai multă încredere în sine în diverse situații și care vor să-și întărească relațiile personale. A doua, "Transformarea corporală ninja", este pentru cei care vor mai multă energie și o cale sănătoasă de a-și ține greutatea sub control. A treia, "Timp berechet", le este destinată celor care și-ar dori să aibă mai mult timp liber sau să încetinească timpul pentru a-l utiliza într-un mod mai eficient.
Secțiunea "Despre știință" trece în revistă cercetările științifice pe care se bazează metodele și abordările prezentate pe parcursul cărții, inclusiv un studiu realizat la Universitatea Pennsylvania cu privire la metoda Super Better și un al doilea studiu, independent, desfășurat pe aceeași temă la Universitatea de Stat din Ohio.
Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri, cu ample note de final și cu un index alfabetic.
Dacă, într-un articol precedent, remarcam în legătură cu o altă lucrare a doamnei Jane McGonigal, Reality Is Broken, că, dintre toate cărțile de nonficțiune pe care le-am parcurs în 2021, este cea care m-a entuziasmat cel mai mult, trebuie să menționez că, în schimb, Super Better mi se pare, de departe, cea mai utilă.
Prezentarea relativ concisă pe care am făcut-o aici nu izbutește nici pe departe să redea numeroasele studii de caz prezentate în fiecare capitol, exercițiile și provocările propuse pentru fiecare metodă prezentată, obstacolele, problemele, strategiile și soluțiile din viața personală a autoarei, precum și numeroasele studii și dovezi științifice aduse în sprijinul metodelor propuse.
Din acest punct de vedere, Super Better merită cu siguranță să fie recitită și aprofundată. Însă, mai presus de simplele informații (dealtfel judicios alese, bine structurate și prezentate într-o manieră clară, inteligibilă și atractivă), se află potențialul acestei lucrări de a ameliora, sub diferite aspecte, viața oamenilor. Spre deosebire de o mulțime de alte cărți de nonficțiune pe care le-am parcurs în ultimii ani, care m-au informat și, într-o oarecare măsură, m-au educat, Super Better îmi oferă o largă gamă de metode pentru a-mi ameliora calitatea vieții. Ca urmare, autoarea, care a reușit să treacă cu bine peste o criză serioasă și, în urma victoriei personale, a dezvoltat o metodă cu mijloacele secolului al XXI-lea, adoptată de sute de mii de persoane de pe glob, merită recunoaștere și recunoștință.
În ceea ce mă privește, la relativ puțină vreme după ce terminasem Super Better, am parcurs o altă lucrare, pe o temă vag similară, intitulată Futureproof. Dar, despre aceea, rămâne să discutăm pe îndelete cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
March 19, 2022
Jane McGonigal, "Reality Is Broken" (2011)
Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro
Și iată ce am aflat:
Autoarea, dr. Jane McGonigal, este creatoare de jocuri de realități alternative și directoarea departamentului pentru cercetarea și dezvoltarea jocurilor a Institutului pentru Viitor din Palo Alto, California.
Introducerea ne înștiințează că realitatea s-a stricat - mai exact, că zeci de milioane de copii și tineri din țările dezvoltate abandonează zi de zi realitatea în favoarea jocurilor video. Propunerea autoarei este ca aptitudinile dezvoltate cu jocurile virtuale să fie utilizate, colectiv, pentru ameliorarea realității. (Apoi, desigur, autoarea ne prezintă succint structura cărții.)
Partea întâi investighează de ce jocurile ne fac fericiți. Doamna Jane McGonigal arată care sunt caracteristicile de bază ale jocurilor bune, modul în care jocurile declanșează emoții pozitive, apoi tratează despre ascensiunea socială a creatorilor de fericire și despre patru căi prin care putem atinge fericirea (munca mulțumitoare, succesul, conexiunile sociale și apartenența la ceva seminficativ).
În capitolul al treilea, autoarea ne arată cum jocurile ne oferă muncă ce aduce mai multe satisfacții, iar, în al patrulea, cum jocurile ne oferă mai mult divertisment chiar și când dăm greș - dar și mai multe șanse de reușită. Capitolul al cincilea oferă exemple de jocuri online care diversifică și întăresc conexiunile sociale, pe când capitolul al șaselea ne arată cum jocurile virtuale cu participanți multipli le oferă jucătorilor șansa de a face parte din proiecte ample și semnificative.
Partea a doua, în schimb, se ocupă de reinventarea realității. Astfel, capitolul al șaptelea prezintă beneficii ale realităților alternative, precum menajul făcut pe furiș, transformarea educației în competiție sau recuperarea după afecțiuni ca joc cu participanți multipli. În schimb, capitolul al optulea ne arată cum am putea să trecem la nivelul următor în viață - fie că e vorba de jocuri de aeroport sau din timpul zborului cu avionul, de jocuri care să ne încurajeze să alergăm mai mult și mai des, ori să ieșim și să ne vedem mai frecvent cu prietenii. Capitolul al nouălea, pe de altă parte, prezintă moduri în care ne putem amuza cu străinii - jocuri de realități alternative care duc la formarea de comunități în lumea reală, revitalizează muzee, construiesc legături între generații și transformă simple plimbări prin oraș în aventuri palpitante. Capitolul al zecelea prezintă alte jocuri de realități alternative - inclusiv poker cu pietre funerare.
Pe de altă parte, în partea a treia a cărții explorăm căi prin care jocurile foarte mari pot schimba lumea. Capitolul al unsprezecelea arată cum, în Marea Britanie, o investigație jurnalistică a fost adaptată într-un joc popular, dar și cum jocurile pot fi folosite pentru ajutorarea celor înfometați, puterea de calcul a PC-urilor poate fi utilizată pentru cercetări astonomice sau biochimice, iar jucătorii pot fi implicați într-o economie sustenabilă. Capitolul al doisprezecelea prezintă alte studii de caz - jocuri în care participanții sunt încurajați să facă fapte bune, să îndeplinească dorințele altor jucători sau să economisească energia electrică.
În schimb, capitolul al treisprezecelea tratează despre superputeri ivite din colaborare. Autoarea arată că jocurile pentru numeroși participanți oferă platforme pentru colaborare, apoi prezintă un joc de realitate alternativă, "Inelul pierdut", creat în perioada premergătoare Jocurilor Olimpice de la Beijing (2008) și care s-a bucurat de o largă participare internațională.
Capitolul al paisprezecelea prezintă alte jocuri ambițioase care îi invită pe participanți să își facă planuri pentru viitor - fie că e vorba despre epuizarea țițeiului, despre crearea unor superorganizații, despre proiectarea de haine care să genereze energie sau de evocarea unui viitor pe care societățile să vrea apoi să îl construiască - inclusiv a unui viitor pe termen lung.
Concluzia volumului arată, pe scurt, beneficiile jocurilor și le reamintește cititorilor că beneficiile în cauză pot fi transferate în lumea reală. Autoarea prezintă cazul istoric al lidienilor din antichitate, care, cu ajutorul jocurilor, au trecut cu bine o lungă perioadă de foamete și au sfârșit prin a pune, în Italia, bazele poporului etrusc. Jane McGonigal consideră că jocurile ne pot ajuta să reinventăm societatea umană și să construim un viitor durabil.
Cartea se încheie cu o pagină de mulțumiri, cu un apendice privitor la jocurile prezentate, cu ample note de final și cu un index alfabetic.
Am apreciat Reality Is Broken pentru optimismul și entuziasmul molipsitor pe care le manifestă. Comparativ cu o mulțime de cărți, fie ele de ficțiune sau de nonficțiune, care au o perspectivă sobră sau de-a dreptul pesimistă asupra viitorului, lucrarea doamnei Jane McGonigal insuflă încrederea că problemele mari și mici, fie ele individuale sau colective, pot fi abordate și tratate cu succes, iar jocurile (blamate adesea ca fiind o pierdere de timp) pot să ofere căi prin care să ameliorăm lumea în care trăim. Și trebuie să mărturisesc că am fost plăcut surprins atât de diversitatea și ingeniozitatea jocurilor de realități alternative prezentate, cât și de utilitatea practică a multora dintre ele.
E adevărat că Reality Is Broken, asemenea altor cărți de nonficțiune pe care le-am parcurs în 2021, este bine structurată, clar scrisă, ilustrată cu exemple elocvente și relevantă. Dar optimismul său o scoate în evidență, iar autoarea (pe care o puteți vedea în prezentarea TED de aici) ne aduce un lucru cât se poate de necesar și de lăudabil: speranță pentru viitor. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar din Reality Is Broken aici.)
Ca urmare, probabil nu veți fi foarte surprinși dacă am să vă spun că, la scurtă vreme după ce am parcurs această lucrare a doamnei Jane McGonigal, am achiziționat și citit un alt volum al ei, intitulat Superbetter. Însă, despre acela, rămâne să dicutăm pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
March 13, 2022
Mark Hodder, "The Strange Affair of Spring-Heeled Jack" (2010)
Imagine preluată de pe situl Moviesandmania.com
Și iată ce am aflat:
The Strange Affair of Spring-Heeled Jack este primul roman dintr-o serie steampunk care îi are ca protagoniști pe exploratorul Sir Richard Francis Burton și pe poetul Algernon Charles Swinburne. În această versiune a istoriei, regina Victoria a fost asasinată în 1840, iar prințul-consort Albert a fost încoronat rege al Regatului Unit în locul ei. Două decenii mai târziu, în 1861, societatea albertiană are elitele împărțite în facțiuni: inginerii (care aduc schimbări tehnologice), eugeniștii (care practică ingineria genetică), libertinii (care militează pentru libertate și creativitate) și dezmățații (care practică desfrâul, magia și anarhia).
În acest context, Sir Richard Burton, proaspăt revenit din Africa și implicat într-o polemică privitoare la izvorul Nilului, este angajat ca agent secret de către Primul Ministru, Lord Palmerston, și trimis să investigheze un șir de apariții misterioase. Căci, din 1837, o creatură umanoidă poreclită Jack Săltărețul apare din când în când și agresează tinerele.
Ancheta lui Sir Richard, la care participă poetul Swinburne, dar și agenți de poliție, dezvăluie, pe de o parte, că agresorul care făcea salturi prodigioase era un călător temporal, sosit din secolul al XXIII-lea cu scopul de a-și împiedica un strămoș îndepărtat să o asasineze pe regina Victoria. Pe de altă parte protagonistul descoperă o cabală organizată de Charles Darwin, Isambard Kingdom Brunel, Florence Nightingale și Laurence Oliphant, al cărei scop este să creeze licantropi, oameni-panteră și alte asemenea ciudățenii.
După o amplă bătălie finală, protagoniștii și forțele de poliție izbutesc să restabilească ordinea, însă eforturile călătorului temporal nu au făcut decât să înrăutățească lucrurile, iar istoria acestei lumi fictive continuă să curgă pe alt făgaș decât pe acela cunoscut de noi.
Ceea ce face deliciul acestei ucronii, pe lângă intriga captivantă și loviturile de teatru savant organizate, este inventivitatea autorului. Astfel, pe lângă telegraf și depeșe pneumatice, personajele din The Strange Affair of Spring-Heeled Jack mai folosesc ca mesageri câini mutanți, veșnic flămânzi, respectiv papagali vorbitori, care nu au doar penajul colorat, ci și... limbajul. Vehiculele terestre includ velocipede acționate cu abur, iar transportul aerian se face (pe lângă dirijabilele de rigoare) cu... zmee remorcate de lebede.
Printre personajele secundare, alături de cele menționate mai sus, apar și jurnalistul american Henry Morton Stanley, exploratorul scoțian David Livingstone, artistul grafic francez Gustave Doré și un mic vânzător de ziare irlandez numit Oscar Wilde.
După finalul romanului, autorul a adăugat mici note biografice ca să clarifice, în cazul personajelor principale, ce au făcut acestea și ce nu au făcut în istoria noastră.
Ar mai merita amintit și că volumul are câte un frontispiciu elegant pentru fiecare capitol, ilustrații, precum și titluri și subtitluri imprimate în litere cursive, cu o înfățișare victoriană. Ca urmare, prezentarea grafică și tehnoredactarea îngrijită contribuie la valoarea estetică a romanului.
Am apreciat acest volum al domnului Mark Hodder pentru imaginație, pentru inventivitate și pentru stil. Aștept cu nerăbdare să încep lectura următoarei cărți din seria de ucronii despre Burton și Swinburne, care poartă titlul The Curious Case of the Clockwork Man. Însă, despre aceea, vom discuta pe larg cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
March 12, 2022
Sir Terry Pratchett, "Moving Pictures" (1990)
Imagine preluată de pe situl Penguin.com.au
Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:
Pe de o parte, ultimul păstrător al ritualurilor magice de la Holy Wood, la câteva zeci de kilometri de Ankh-Morpork, se stinge. Pe de altă parte, alchimiștii din Ankh-Morpork descoperă celuloidul - iar, mulțumită investițiilor abile ale lui "Cut-Me-Own-Throat" Dibbler, o întreagă industrie cinematografică se dezvoltă în scurtă vreme și magia ecranului renaște. Apar vedete de cinema, precum Victor Tugelbend și Theda Withel, dar și momente de criză - pentru că, pe Lumea-disc, credința le conferă realitate poveștilor, iar visele și coșmarurile din filme abia așteaptă să năvălească dicoace de ecran. În final, invazia creaturilor din alte dimensiuni e împiedicată grație eforturilor combinate ale vrăjitorilor de la Universitatea Nevăzută, ale protagonistului Victor Tugelbend și ale lui Gaspode, câinele vorbitor.
Ceea ce face deliciul acestui roman din seria Lumea-disc este puzderia de trimiteri intertextuale la perioada clasică a industriei de film de la Hollywood - fie că vorbim despre Theda Bara, Douglas Fairbanks sau Rock Hudson, despre câinele Lassie, despre pelicule ca Vrăjitorul din Oz, Fiul șeicului sau Pe aripile vântului ori despre personaje precum King Kong. (Punctul culminant al romanului izbutește să parodieze simultan Atacul femeii de cincizeci de coți și King Kong, spre exemplu.)
De asemenea, mi-a făcut plăcere să regăsesc, în roluri secundare, personaje din alte subserii precum Moartea, căpcăunul Detritus, sergentul Colon și caporalul Nobbs din Paza de Noapte sau vrăjitorii de la Universitatea Nevăzută.
Adăugați la cele de mai sus o puzderie de jocuri de cuvinte și o mulțime de scene comice și veți înțelege de ce Moving Pictures merită și recompensează o a doua lectură, ba chiar și pe cea de-a treia. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)
Nu după mult timp de la încheierea lecturii acestui roman, am recitit și volumul următor din seria Lumea-disc, intitulat Reaper Man. Dar, despre acela, rămâne să vă relatez cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
March 6, 2022
Hugo Pratt, "J'avais un rendez-vous" (1994)
Imagine preluată de pe situl Livre.fnac.com
Și iată ce am aflat:
J'avais un rendez-vous începe cu o notă asupra ediției din 2021, unde se prezintă succint istoria volumului, publicat în două ediții italiene și două ediții franceze, precum și conținutul acestuia.
Urmează lucrarea propriu-zisă, în care artistul grafic Hugo Pratt (1927 - 1995) prezintă, în capitole succesive, un ultim periplu pe care l-a făcut în insulele Oceanului Pacific în 1992. Astfel, "Invitația" rememorează lecturi din copilăria autorului privitoare la acele insule, precum și câteva pelicule cinematografice referitoare la acel subiect.
"Rapa Nui" tratează despre vizita făcută de autor pe Insula Paștelui, dar și despre navigatorii europeni care au explorat acea insulă, precum și despre Felix von Luckner, un corsar german care, la comanda unui velier, a luptat împotriva Antantei în vremea Primului Război Mondial.
"Rarotonga" relatează povestea regăsirii epavei Bounty lângă insula Pitcairn, apoi istoria velierului Yankee și vizita făcută de Hugo Pratt în Insulele lui Cook pe urmele acelui velier.
"Pago Pago", în schimb, se ocupă de un subiect literar - nuvela "Ploaia" de Somerset Maugham, ecranizată de două ori, cu acțiunea plasată în Insulele Samoa Americane - și autorul relatează cum a călătorit la fața locului în căutarea clădirilor, peisajelor și atmosferei exotice din nuvelă.
"Apia" tratează despre vizita în Insulele Samoa Occidentale, cu subcapitole dedicate unor personalități legate de istoria insulei, precum Aggie Grey (întemeietoarea unui hotel), romancierul britanic Robert Louis Stevenson sau piratul american Bully Hayes.
"Noua Irlandă" relatează biografia aventuroasă a Emmei Coe, născută în Apia, educată la Sydney și la San Francisco, exilată în Insulele lui Bismark, decisă să devină regină a unor insule în vremea Primului Război Mondial, iar, după un periplu european, decedată la Monte Carlo.
Volumul se încheie cu o postfață, "Călătorind cu Hugo Pratt", scrisă de Patrizia Zanotti, unde sunt relatate elemente anecdotice din periplul celor doi prin insulele Oceanului Pacific - inclusiv o întâlnire improbabilă cu doi militari din marina franceză care erau pasionați de benzile desenate cu Corto Maltese - și cu un tabel cronologic, intitulat "Eternul călător - Hugo Pratt în câteva date".
Impresia de ansamblu a acestui volum este extraordinară. Pe de o parte, prezentarea grafică este excepțională - copertă cartonată în policromie, format mare (A4), hârtie de bună calitate, o puzderie de ilustrații și de fotografii, tehoredactare aerisită, ba chiar și o reproducere, pe carton, a unei picturi de Hugo Pratt. Deloc întâmplător, printre paginile cu text sunt strecurate lucrări în acuarelă și în tuș, schițe, ilustrații din vechi enciclopedii, hărți din atlase victoriene, dar și planșe din benzile desenate ale lui Hugo Pratt, dintre care multe sunt inedite.
Pe de altă parte, în manieră tipic postomodernă, granițele dintre realitate și ficțiune sunt estompate. Astfel, paginile în care apare Corto Maltese sunt mai numeroase decât cele unde sunt reproduse fotografii cu Hugo Pratt (ba chiar și pe copertă se vede romanticul aventurier ficțional, mai degrabă decât creatorul său). Elementele (auto)biografice din text sunt inextricabil legate de experiențe culturale cu scrieri de Robert Louis Stevenson, Herman Melville, Jack London, Joseph Conrad și Somerset Maugham (dealtfel, în volum sunt reproduse planșe din benzile desenate realizate de Hugo Pratt după Comoara din insulă și Răpit de pirați). Schițele biografice dedicate răzvrătiților, corsarilor, aventurierilor și piraților par să fie extrase dintr-o ediție obscură a Istoriei universale a infamiei, descoperită în labirintul Bibliotecii Babel. Iar peregrinările artistului grafic, din Veneția în Etiopia, din Argentina în Marea Britanie și Irlanda, din Franța în Satele Unite ale Americii și în Canada, din Maroc în Angola și din Elveția în insulele Oceanului Pacific, nu sunt cu nimic mai prejos față de călătoriile extraordinare ale lui Corto Maltese.
Am întors ultima filă a volumului J'avais un rendez-vous cu admirație pentru grija cu care a fost realizat și prezentat, cu multă recunoștință față de domnul Vlad Niculescu, care mi-a oferit prilejul să achiziționez un exemplar, și cu dorința de a relua lectura albumelor BD despre Corto Maltese - de această dată, urmând cronologia internă a evenimentelor din intrigă.
Însă, despre acelea, rămâne să discutăm pe larg cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
March 5, 2022
Serge Brussolo, "Aussi lourd que le vent" (1981)
Imagine preluată de pe situl fr.shopping.rakuten.com
Și iată ce am aflat:
Volumul acesta de nuvele a fost publicat în colecția "Présence du futur" și, în teorie, s-ar încadra în literatura științifico-fantastică. Practic, pare o colecție de texte suprarealiste care au mai mult în comun, tematic și stilistic, cu Noul Val al lui J. G. Ballard decât cu hard-SF-ul lui Isaac Asimov și Sir Arthur C. Clarke.
Astfel, prima nuvelă se intitulează "Trasee și itinerarii ale uitării". Protagonistul, Georges, dezvoltă o obsesie pentru un basorelief expus într-un muzeu și caută să afle unde anume, în acea lucrare artistică, se ascunde reprezentarea unui cal. Obsesia îi erodează căsnicia cu Elsy, iar celelalte exponate din muzeu (vehicule și armament din materiale fragile, haine și accesorii din substanțe dure) nu îl ajută deloc să își regăsească echilibrul mintal. Elsy caută mai întâi un post la Ministerul Culturii, apoi dispare de acasă o perioadă.
Elsy se refugiază timp de șase luni într-o stațiune de vacanță, unde colaborează cu o cercetătoare vârstnică, Nellie, pentru a dezlega misterul unei statuete de ceară. Din păcate, Nellie încearcă să o împiedice să publice rezultatul cercetării, iar conflictul dintre cele două personaje se agraveză până în punctul în care, într-o luptă corp la corp, Elsy o ucide pe cercetătoare.
Pentru a nu fi deferită justiției, Elsy se ascunde într-un muzeu colosal și labirintic pe care, oficial, avea misiunea să îl inspecteze. O vreme, ajunge chiar să facă parte, alături de o mulțime de necunoscuți, dintr-un covor uman așternut pe podeaua unei săli neluminate. Iar Georges se afundă în căutarea obsesivă a calului ascuns în basorelief...
Cea de-a doua nuvelă din volum se intitulează "Vizită ghidată". Protagonistul, Georges, este medic și are un stagiu într-o rezervație de indigeni. Partenera sa, Lise, îi ține companie, iar Georges studiază un fenomen straniu, ale cărui victime muncesc până la epuizare. Raportul său asupra acestui fenomen, înaintat unei reprezentante a ministerului de resort, nu împiedică însă transformarea rezervației în stațiune turistică. Iar în Lise se trezesc amintiri ale altor personaje cantonate în rezervație, până când adevărata ei personalitate se risipește de-a binelea. Georges se stinge de la o supradoză de medicamente în timp ce primele autocare cu turiști vin în rezervație pentru vizite etnografice ghidate.
Ultima nuvelă din volum poartă titlul "La fel de greu precum vântul..." Protagonista, Elsy Willoc, este reprezentanta unei agenții artistice, Mac Floyd, și a primit misiunea, din partea directorului agenției, să o convingă pe o artistă în etate, Nellie Armstrong, să reia procesul de creație. În consecință, Elsy merge într-o stațiune de vacanță semiabandonată, pe malul mării, împreună cu artista. Izolarea într-o clădire pustie scoate la iveală paranoia artistei, dar și experimente bizare prin care cuvinte strigate pe plajă duc la cristalizarea unor formațiuni efemere, a căror disoluție eliberează ulterior sunetele ca pe un ecou. Personajele încep să primească scrisori anonime de amenințare, iar proprietarul le cere să degajeze plaja de creațiile lor bizare. Nellie se stinge în urma abuzului de substanțe. Elsy fuge din stațiune, luând cu ea informații despre procesul artistic experimental, iar Mac Floyd își propune să folosească maniera inedită de creație pentru a organiza un grandios spectacol de operă.
Reîntâlnirea aceasta cu scrierile lui Serge Brussolo, la aproape trei decenii după ce renunțasem să îi mai citesc creațiile, dovedește încă o dată că nu se schimbă cărțile - doar cititorii. Astfel, în adolescență, fusesem obișnuit, din lectura romanelor lui Isaac Asimov, ca evenimentele dintr-un text științifico-fantastic, oricât de spectaculoase sau de bizare, să aibă la final o explicație care să fie oarecum rațională sau cât de cât convingătoare. Cum, în cazul romanelor SF ale lui Serge Brussolo, asemenea explicații de final lipseau cu desăvârșire, am fost dezamăgit și am renunțat să le mai citesc.
Pe parcursul celor trei decenii care au urmat, ocazional am parcurs cărți ale autorului britanic J. G. Ballard, unde accentul cade asupra imaginilor suprarealiste din peisaj și a stărilor psihice prin care trec personajele principale în cirucmstanțele extraordinare descrise. Explicațiile pentru acele circumstanțe, dacă există, sunt destul de neconvingătoare - însă farmecul acelor scrieri constă în imaginația debordantă cu care sunt construite viitorurile posibile.
După experiența literară cu cărțile acestui autor britanic, am perceput scrierile lui Serge Brussolo în altă perspectivă. Am apreciat imaginile suprarealiste de mare efect, relațiile dintre personaje, aflate câteodată la limita patologicului, decorurile uneori ballardiene, alteori borgesiene.
Și, dacă Aussi lourd que le vent nu mi-a plăcut așa de mult încât să vreau să recitesc volumul acesta sau să îl păstrez în colecție, cel puțin m-a încurajat să citesc un roman de Serge Brussolo intitulat Sommeil de sang.
Dar, despre acela, rămâne să vă relatez cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
February 27, 2022
Rian Hughes & Imogene Foss, "Hardware: The Definitive SF Works of Chris Foss" (2011)
Imagine preluată de pe situl ChrisFossArt.comÎn toamna lui 1985, prin amabilitatea unei colege de liceu, am avut ocazia să parcurg, într-o ediție de buzunar birtanică, un volum de Isaac Asimov intitulat Fundația. Apoi, prin 1986, datorită vechiului meu coleg și prieten Bogdan Manolache, am parcurs o carte ilustrată despre crearea filmului Alien (1979) în regia lui Ridley Scott. Spre uimirea și încântarea mea, o secțiune din acel volum îi era dedicată unuia dintre artiștii plastici care contribuiseră la munca de concepție a filmului - artistul grafic britanic Chris Foss, cel care crease coperta superbă a Fundației.
Încet-încet, de-a lungul anilor, am achiziționat din anticariate (ba, ocazional, chiar am și primit cadou) alte volume cu coperte ilustrate de Chris Foss, precum Caverne de oțel, Soarele gol, Fundația și Imperiul, A Doua Fundație. (Sper ca, la momentul potrivit, să vi le prezint și dumneavoastră.)
Iar, prin 2012, am aflat că multe dintre aceste ilustrații superbe fuseseră reunite într-un album retrospectiv, îngrijit de Rian Hughes și de Imogene Foss și intitulat Hardware: The Definitive SF Works of Chris Foss (Titan Books, Londra, 2011). Din păcate, la vremea aceea nu îmi permiteam să cumpăr un exemplar...
Abia în noiembrie 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am reușit să achiziționez un exemplar din Hardware - care s-a dovedit a fi tot ceea ce îmi doream și încă mai mult.
Să vă spun și dumneavoastră de ce:
În "Chris Foss: revoluționar industrial", Ryan Hughes prezintă succint sursele de inspirație ale artistului, influența enormă pe care a exercitat-o acesta asupra imaginarului occidental în anii 1970 și 1980, descoperirea târzie a lucrărilor sale de către colecționarii de artă plastică, precum și efortul necesar pentru a aduna și ordona reproduceri ale picturilor lui Chris Foss pentru acest volum retrospectiv.
Apoi, în "Pământene, revino acasă", Imogene Foss îl intervievează pe tatăl ei, artistul grafic, cu privire la copilăria acestuia pe insula Guernsey, în Marea Mânecii, la studiile sale de arhitectură de la Cambridge, la începuturile carierei cu ilustrații în Penthouse, la colaborarea sa de durată cu prestigioase colecții SF din Marea Britanie, la contribuția sa la filme prefum Alien, Flash Gordon și A.I., la tehnicile folosite în arta plastică și la proiectele sale de viitor.
În "Amintiri despre Dune", artistul grafic Jean Giraud (Moebius) relatează despre colaborarea pe care a avut-o cu Chris Foss la proiectul cinematografic "Dune" al lui Alejandro Jodorowsky, în prima parte a anilor 1970.
Chiar regizorul și scenaristul Alejandro Jodorowsky este semnatarul următorului articol, "Foss din secolul al XXII-lea", în care tratează pe scurt despre efectele vizuale specifice picturilor lui Chris Foss, despre schimbările radicale aduse de acesta din urmă în ilustrațiile SF din anii 1970 față de arta grafică din deceniile anterioare și despre importanța imensă a lucrărilor lui grafice.
Dincolo de aceste introduceri agreabile și informative se aștern mai bine de două sute treizeci de pagini doldora de schițe și ilustrații, unele alb-negru, cele mai multe color, care acoperă, retrospectiv, cariera de peste patru decenii a acestui artist grafic britanic de excepție. Ilustrațiile sunt grupat tematic - lucrări-concept pentru proiectul "Dune" al lui Jodorowsky, ilustrații cu aeronave, picturi cu submarine și cu nave de război, ilustrații cu trenuri, picturi cu vehicule futuriste, ilustrații cu roboți. Partea leului le revine însă picturilor cu astronave.
Practic, cam toată lumea bună a SF-ului anglo-saxon a avut parte (cel puțin în ediții britanice) de ilustrații fabuloase create de Chris Foss: Brian Aldiss, Isaac Asimov, E.E. "Doc" Smith, Sir Arthur C. Clarke, Philip K. Dick, J. G. Ballard, Robert A. Heinlein, Samuel Ray Delany, James Blish, Kate Wilhelm, James Tiptree, Jr., Ursula K. Le Guin, A. E. Van Vogt și mulți, mulți alții. De asemenea, lucrările lui Chris Foss au ilustrat copertele a numeroase antologii de science-fiction, cataloage editoriale și reviste ilustrate.
Efectul cumulativ al acestor lucrări reproduse în Hardware este copleșitor - mai ales că multe dintre ele sunt redate în înaltă definiție pe o pagină întreagă A4, iar câteva se întind pe două pagini alăturate. Și, oricât ar părea de greu de crezut pentru generațiile recente, toate aceste lucrări au fost realizate, în detalii incredibile, manual - fie în tuș, fie cu pensula, în culori acrilice, mai degrabă decât într-un program grafic, pe calculator.
Pe ansamblu, Hardware a fost poate cea mai bună achiziție bibliofilă din câte am făcut vreodată, iar retrospectiva lucrărilor grafice a lui Chris Foss nu e un simplu obiect, ci o lume fabuloasă, hiperreală și idiosincratică, ce îi îndeamnă pe cititori să o reviziteze periodic și să se delecteze pe îndelete. Să nu vă mirați, așadar, dacă, din când în când, în prezentările de carte pe care le voi face pe viitor, am să amintesc despre o ilustrație a copertei făcută de acest artist britanic nepereche. Căci, fără să știe, prin intermediul ilustrațiilor sale fabuloase, domnul Chris Foss m-a convins, în alt deceniu, în alt mileniu, să citesc cărți de buzunar în engleză și să le colecționez.
(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
February 26, 2022
Rick Remender & Greg Tocchini, "Low, Vol. 5" (2021)
Imagine preluată de pe situl RedGoblin.ro
Și iată ce am aflat:
La începutul acestui volum, protagonista Stel Caine trece prin secvențe de coșmar în care își pierde copiii, apoi află că postumanul înaripat Zoske și acoliții săi plănuiesc să distrugă cele două orașe subacvatice rămase, Salus și Voldin.
Într-un oraș de la suprafață, Domul Negru, Stel și Zem sunt vindecați de cancer și expuși într-o grădină zoologică spre amuzamentul copiilor postumani, în vreme ce Zoske își pune în mișcare Legiunea Arsă pentru a nimici Salus.
Savanta postumană Jae Dakis îi ajută pe Stel și Zem să evadeze. Între timp, Salus e atacat de trupe din Voldin, sub conducerea țarului, iar Tajo, care organiza rezistența localnicilor, este înjunghiată de către Lena.
Stel și Zem fură o aeronavă cu care atacă și distrug câteva dintre navele de luptă ale Legiunii Arse. Stel o regăsește pe Della. Între timp, sirena Mertali o salvează pe Tajo, apoi aduce o cohortă de vampiri amfibii împotriva invadatorilor din Voldin.
Della îi dezvăluie mamei sale că Zem e cel care o vânduse țarului din Voldin. Tajo îi convinge pe voldiniei să coopereze cu salusienii pentru a încerca să repare domul și să îl salveze. Della intervine ca să o împiedice, însă e implicată într-o luptă colosală cu postumanul înaripat Zoske.
În bătălia disperată împotriva Legiunii Arse, Stel conduce câțiva soldați din garda senatului înapoi la domul Salus, cu speranța de a reporni generatoarele și de a activa sistemele defensive - însă îl întâlnește pe Zoske.
Zem revine cu o armată de șobolani mutanți și îl înfruntă pe Zoske, iar Stel, în adâncurile domului Salus, previne defectarea iminentă a reactorului central, dar trebuie să lupte cu ciborgul Io. Decolarea domului Salus până pe orbita circumterestră implică o ultimă confruntare cu Zoske, dar și sacrificiul Dellei, care se prăbușește din ceruri asemenea unui nou Icar. Mulți ani mai târziu, pe o altă planetă locuibilă, Stel, Zem, cele două fiice ale lor, precum și Tajo și Mertali, își amintesc cu multă recunoștință de cei care s-au sacrificat ca să le ofere un viitor.
Volumul se încheie cu o galerie de coperte ale fasciculelor 20-26, cu numeroase reproduceri de schițe în creion și planșe în tuș, precum și cu schițe biobibliografice ale lui Rick Remender (scenarist), Greg Tocchini (artist grafic) și Dave McCaig (responsabil cu culorile).
Comparativ cu volumele precedente ale seriei, Light Brings Light are o intensitate greu de suportat. Scenariul cuprinde nu un punct culminant, ci o întreagă cascadă de puncte culminante care se revarsă pe șase dintre cele șapte fascicule din cuprins.
Efectele pirotehnice se țin lanț, reprezentate în nuanțe de portocaliu-aprins și însoțite de inscripții care sugerează zgomote puternice, Cumva, creatorii acestui roman grafic au vrut să depășească nu doar cascada de finaluri din Stăpânul inelelor, ci și pirotehnia din seria Războiul stelelor. Din păcate, excesul acesta de zel nu se potrivește prea bine cu predicile despre speranță, viitor și structura realității care pigmentează discursul personajelor principale - căci nu e câtuși de puțin plauzibil că, prinse în mijlocul unor conflicte armate intense, personajele ar mai avea timp sau energie ca să converseze despre chestiuni nobile și abstracte.
Tot la un punct culminant extrem de intens ajung și creațiile artistului grafic Greg Tocchini, care, în acest ultim volum, a imaginat și așternut pe hârtie coperte fabuloase, vehicule minuțios prezentate și costume halucinante.
E perfect posibil ca risipa de energie și de imaginație din acest volum să i se datoreze și unei schimbări de planuri - căci, inițial, romanul grafic Low fusese gândit să aibă o sută de fascicule, iar, în final, a fost publicat doar în 26. Chiar și așa, este remarcabil atât în privința scenariului, cât, mai ales, sub aspect grafic. Poate că, mai mult decât tomurile precedente, volumul Light Brings Light a meritat prețul achiziției și timpul de lectură. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)
Tocmai de aceea, după ce am terminat de citit Low, am parcurs un alt roman grafic scris de Rick Remender și intitulat Tokyo Ghost. Însă, despre acela, vom discuta cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
February 25, 2022
Rick Remender & Greg Tocchini, "Low, Vol. 4" (2017)
Imagine preluată de pe situl RedGoblin.ro
Și iată ce am aflat:
Volumul începe cu un lung episod flash-back în care Zem își amintește cum lupta în arenă, în Poluma, orașul piraților, sub comanda lui Marik Caine și cum a întâlnit un ciborg străvechi, Io, care, în mileniile precedente, ajutase la construirea orașelor subacvatice în care avea să se retragă omenirea.
În "prezent", Tajo își revine în orașul Salus, grație îngrijirilor sirenei Mertali, și află că fiica piratului Roln, sub numele de Lena Caine, plănuiește să distrugă orașul. Împreună cu Io, Tajo și Mertali decid să coboare într-un cartier rău-famat pentru a o împiedica pe Lena să detoneze o bombă.
Tajo o surprinde pe Lena în mijlocul unei orgii, o urmărește prin Cartierul Gândacilor și încearcă să o convingă să dezvăluie amplasamentul bombei, însă Lena refuză, iar mașinăria infernală explodează.
În mijlocul haosului care rezultă, pe parcursul unei revolte populare cauzate de penuria de oxigen și de hrană, Tajo, Mertali și Io intră cu forța în senat, întrerup o orgie amplă, demască cinismul senatorilor și pornesc către suprafața oceanului într-un dom autonom.
Volumul se încheie cu coperte alternative ale fasciculelor 16-19, cu o secțiune care exemplifică procesul creator de la schițe în creion la versiunea în tuș, apoi la aplicarea culorilor și cu schițe-concept ale unor personaje secundare. Pe ultima filă, se găsesc schițele biobibliografice ale lui Rick Remender (scenarist), Greg Tocchini (artist grafic) și Dave McCaig (responsabil cu culorile).
Am apreciat Outer Aspects of Inner Attitudes din mai multe motive. Pe de o parte, scenariul a aduse destule răsturnări de situație și momente de suspans. Pe de altă parte, dialogurile dintre personaje aduc uneori la suprafață chestiuni importante pentru scenarist, precum valoarea speranței și pericolele disperării sau ale cinismului.
Grafica a fost la înălțime, cu planșe dominate de combinații îndrăznețe de culori și, pe alocuri, cu un decupaj interesant al casetelor. Am fost plăcut impresionat și de copertele celor patru fascicule care compun volumul și de unele porțiuni unde imaginile se întindeau pe două pagini învecinate. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)
Pe ansamblu, acest al patrulea volum din seria Low nu a făcut decât să îmi stârnească și mai tare interesul pentru volumul următor, care încheie acest roman grafic foarte ambițios și foarte bine realizat. Dar despre volumul final vom discuta pe îndelete cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
