Răzvan T. Coloja's Blog, page 31

Aiureli-veda

Mereu m-a fascinat pasiunea oamenilor pentru pseudoștiințe. Citeam azi comentariile acestui articol de pe Digi24 care declară că homeopatia face mai mult rău decât bine și se adunaseră legiunile de fanatici cu Ayurveda și homeopatie care ”știau ei” că medicina modernă e acolo doar să îi stoarcă de bani. Pentru că – zicea unul – Ayurveda vindeca oamenii din India când încă europenii făceau dușuri cu apă rece iar America nu era descoperită încă. Și nu m-am putut abține să nu-i dau link către studiul ăsta care afirmă că 21% dintre medicamentele bazate pe Ayurveda conțin plumb, mercur și arsenic în cantități toxice.

Oamenii sunt disperați când se confruntă cu o boală și merg la medic și ăla le spune ori că nu mai e nimic de făcut, ori că va dura o vreme până se însănătoșesc. Așa că pufăie superior din nări și caută soluții în miracole. Merg la biserică și se roagă cu ardoare ca să le ia Dumnezeu durerea cu mâna. Merg la cristaloterapeuți ca să stea întinși pe spate pe muzică cu influențe Vangelis în timp ce expertul agită pietre pe pieptul lor și-i declară aproape vindecați. Merg la shop-uri de homeopatie unde cumpără sticluțe de apă dulce cu 0,0001 substanță activă și le gâlgâie fericiți, convinși că ce-i vechi e bun, că nu degeaba știau străbunii ceea ce știau. Apelează la descântece, vrăji, yoga, terapii alternative de orice fel care promit vindecarea prin îngeri sau lumină. Apoi mor.

Medicina alternativă e modul planetei de a tria specia. Pentru că e infinit mai ușor să crezi că scapi de SIDA prin comprese cu gumă Orbit decât să accepți din plin diagnosticul unui medic și să faci tot ce poți să-ți trăiești ultimele zile în pace. Dar înțeleg: disperarea și speranța împinge oamenii să facă lucruri iraționale. Partea tristă e că multe din acele lucruri le agravează starea.

News from the Underzone – 10 ianuarie 2017

Nu multe în ultima vreme. A început școala, m-am uitat aseară la două episoade din Black Mirror și zici că-s făcute de mine, m-am mai jucat prin R puțin. Și mi-a apărut azi un nou text pe eBihoreanul.ro: ”Răzbunarea e mai dulce decât credeam” și e despre, well, răzbunare din punctul de vedere al psihologiei. Un alt text e ”Trucuri psihologice folosite de supermarketuri” și e pe Psihoradea; despre ce tehnici psihologice folosesc spermarketurile pentru a se asigura că le lași cât mai mulți bani. Articolul ăsta a prins tare bine la lume, văd că are multe accesări.

Și-a început noul an și e frig în Oradea și am planuri mari pentru 2017.

Băieții duri de altădată

Îi mai țineți minte? Cu cât patos scuipau spre caldarâm în clipurile self-made ale anilor 90? Deceneu, Paraziții, BUG Mafia, Puya. Băieții duri de odinioară.

Era epoca în care fiecare stradă era un câmp de luptă și să intri în cartier era sinonim cu dorința de suicid. Cel puțin așa deduceai din versurile lor. Versuri care au prins fix la generația postcomunistă de adolescenți debusolați care se adunau seara în fața blocului să discute despre fotbal. Paraziții i-au numit pe ăștia o ”armată” și copiii s-au simțit brusc soldați. Deceneu le cânta ”din subteran”, BUG Mafia manevrau lanțuri grele și bâte de baseball și scrâșneau spre cameră cu fețe terifiante de hăndrălăi ai străzii. Și – brusc – toți puștanii de 15 ani se credeau și ei parte din subteran, specie aleasă, singura capabilă să înțeleagă ”strada” și pericolele ei. S-a creat o cultură aparte de mucoși care pozau amenințător pe marginea unor Dacii 1310 și care cântau pe stradă odele pseudo-hip-hop ale trupelor ăstora de duri ai muzicii.

Și ce crudă e viața…

Cât de crudă poate fi viața. Pentru că – uite – toți durii ăștia care se înjurau reciproc prin melodii și se băteau cu pumnul în piept că ei nu fac playback și nu se vând fac acum reclame amuzante la chips-uri cam în stilul ăla în care wrestlerul ăla Hulk Hogan rupea capete în ring și alerga cu copii blonzi pe umeri în comediile de familie ale anilor 80. ”Urcă-te pe ușă ca să te bat în cuie” gemea Cheloo acum 20 de ani și în ziua de azi băiatul nonconformist ne zâmbește timid din scaunul juriului Vocii României sau a altui show de-ăsta care cică descoperă talente dar e menit doar să evidențieze eșecul rebuturilor, să râdă restul țării de ăia mai proști ca ei. Cheloo nu se vinde. Nu ieftin, cel puțin. Râdea în melodii de Delia cu ”hai la mine, hai la mare, să ți-o trag printre picioare”, parodiind trupa N&D din care micuța (pe atunci) Delia chițăia versuri pentru adolescente neînțelese. Acum e cot la cot cu ea la pupitru și îi dă dreptate că un cutare guițător cântă mai bine decât guițătorul anterior.

Puya face reclame la chipsuri. Tot ras în cap dar dur ca un pachet de plastilină. Hurr-durr, viața de cartier e grea, ”foame de bani, e foame de bani”; și chipsuri, aparent. Deceneu e ca și cum n-ar fi fost. Ultimul clip youtube pe care l-am văzut cu el îl prezenta pe o scenă mică undeva într-un club deplângând vremurile glorioase ale străzilor primejdioase. Awww, ce trist, acum totul e safe și poți intra cu mașina în Pantelimon fără să-ți apară BUG Mafia cu cagule pe față și să te întrebe de sănătate. Cât despre ăștia, ultimii, a mai auzit cineva ceva scos de ei? Un album, ceva? Au rămas cu cei 700 de fani nostalgici din teritoriu care încă ascultă vechile casete cu bandă magnetică și dau din cap pe ritmurile acre ale celor trei flăcăi. Aștept cu interes ziua în care vor vinde și ei asigurări la televizor sau dispozitive Torser sau ceva aparat de-ăla de taie sfecla în felii perfect egale.

”Nu e nimic în lumea asta la fel ca viața care-o am în cartier” spuneai gramatical incorect prin anii 2000. Și simțeai că trăiești, că faci parte din ceva. Erai sufletul cartierului, copia românească a ”hood”-ului american. Atât doar că noi nu aveam găști latino sau de negri care să se ciuruiască între ei. Nu. La noi pericolul era strict acolo, în versuri, că așa ne ziceau Paraziții: strada e rea, șmecheria e mare, banul învârte, vecinii tremură. S-au dus zilele alea de glorie odată cu sandalele cu platformă și fustele cu sclipici. Și-n urma lor a rămas doar Cheloo să facă reclamă la chips-uri. Sau invers – Puya să facă reclamă. Uneori îi încurc, că-s amândoi cam bătrâni deja.

Mai nou valul ăsta de boșorogi ai hip-hop-ului se războiește cu valul de tinerei ai hip-hop-ului. Dumnezeu știe care-s ăia, că nu țin legătura cu mirifica muzică românească de calitate, dar știu că un X-ulescu a făcut o piesă în care-l ridiculizează pe unul de la Paraziții sau invers și a ieșit cu război, fiecare umflându-se mai mult în pene că e ăla mai smardoi din cartier. Am râs. Știți cum e chestia asta cu diss-urile din hip-hop-ul românesc? Ca alea două babe, fiecare din alt sat, fiecare cu ură pe cealaltă. Dar au ele o nepoată de gradul al doilea cu care-s rude amândouă și-i tot zic ăleia că ”dacă mai treci pe la Saveta să-i spui că baticul ei e mai găurit decât baticul meu și că găinile ei sunt mai mici și mai sfrijite decât ale mele. faci tu asta pentru mamaie?”. Și merge nepoata de gradul al doilea în satul vecin și-i zice Savetei toate astea și aia zâmbește superior și țâfnește din dinți și-i spune fetei să meargă înapoi și să-i zică lu tanti Tița că vaca ei dă lapte mai dulce decât boul lui Tița și că gardul ei de ulcele nu stă să se dărâme și că soba ei e din teracotă veritabilă, nu imitație de cărămidă ca a Savetei. Și tot așa. Babele fac diss-uri prin nepoată care nu înțelege de ce nu se întâlnesc cele două să-și sfâșie fustele una alteia și-o tot trimit pe ea la înaintare. Fix dar fix așa face Cheloo cu ăla de-l ”nerespectă”: scoate ăla o melodie despre cum Cheloo e bătrân și ramolit, scoate și Cheloo rapid una despre cum ăsta mai tinerel nu cunoaște strada așa cum o cunoaște el. Om matur de 40 de ani se ceartă prin piese cu un puștan de 20. Fain moment.

Și mai faine sunt legiunile de fani. Știți voi – ăia trecuți de 35 care ascultau cândva BUG Mafia prin tinerețe și au rămas prinși de trecut. Ei – ăia discută pe Facebook aprig care album e mai mișto: cel din 97 al lui Cheloo sau ăla din 99 al celor de la BUG Mafia? Cam cum s-ar certa doi pensionari munca căruia dintre ei la uzina de șaibe a dus la îndeplinirea planului cincinal regional în 1976: a mea, ba a mea, ba nu că a mea.

Pentru că băieții duri de altădată.

Mizerii pseudoștiințifice

Terapia cu cristale, terapia cu îngeri, terapia cu cenușă sfințită din moaștele cutărui sfânt. Există sute de arii de-astea pseudoștiințifice care populează internetul cu leacurile lor miraculoase. NLP-ul promite vindecarea gutei, a astmului, SIDEi și a răcelii prin același tratament de o oră. La toate mizeriile astea se adaugă pleiada de antrenori self-help cu cursuri de 48 de ore și certificate eliberate de fundații bizare care ne promit că toate problemele noastre se rezolvă având încredere în noi înșine, iubind, înțelegând, deschizându-ne cel de-al treilea ochi.

Și chestia e că lucrurile astea prind la oamenii simpli pentru că pretind să ofere soluții simple. Omul simplu nu vrea să înțeleagă că pentru a depăși o problemă e uneori nevoie de efort. Efortul cere timp, uneori bani, răbdare, dedicare. Și noi nu avem timp și bani și răbdare așa că apelăm la bagheta magică a Babei Dochia ca să ne însănătoșească și să ne rezolve printr-un pocnet de degete toate problemele.

Partea mai gravă e că există și psihologi și psihiatri care se dedau la asemenea practici. Pentru că ele atrag lumea ca muștele la îngrășământ: căutători ai adevărului suprem exprimat prin truisme care rezonează cu tot ceea ce-i pozitiv – dragoste, univers, natură, spirit. Oameni ca aceștia vor exista mereu și vor lua mereu banii de pe cei mai slabi de înger, promițându-le soluții ieftine și de termen scurt. În psihologie ceea ce fac ei se numește întărire negativă: problema se rezolvă pe termen scurt (sau crezi că se rezolvă pe termen scurt) dar revine din nou și din nou deoarece tratamentul a fost inadecvat. De exemplu, mergi la cristaloterapeut sau aromaterapeut și-ți flutură esențe pe sub nas și te palmează la ficat și-ți spune cu tărie că ai cutare problemă dar că dacă ar fi să te ungă cu tincura asta de 38 de lei scapi pentru totdeauna de apendicită. Și plătești fericit 38 de lei și te unge omul cu tinctură și spune un descântec și pleci acasă simțindu-te un om nou. Atât doar că în tine încă colcăie tenia sau apendicita sau afecțiunea de care oricum n-ai scăpat prin plasarea unui cristal mov pe piept.

Deunăzi am dat peste chestia asta – culmea – pe un grup de Facebook dedicat psihologilor și psihiatrilor:

Din start, chiar din titlu, ni se promit răspunsuri simple. Chestii simple de înțeles de către orice profan: fii atent Gheorghe, treaba stă așa. Apoi textul ne spune că nici vorbă de dezechilibre chimice în creier care să cauzeze diferite boli mintale precum schizofrenia. Atât doar că unii oameni care mai știu ce se mănâncă schizofrenia cunosc faptul că nivelul de molecule miR-9 din creier influențează boala sau că o altă moleculă, numită C4, joacă și ea un rol în dezvoltarea bolii psihice. Toate astea din studii care-s la liber pe Internet și pot fi consultate de oricine. Dar omul simplu în gândire nu e dispus să caute și ia de-a bună vorba unui om cu adresă de blog blogspot.ro care vehiculează truisme și ”adevăruri” la modul trântit cu piciorul în podea.

Mai trist e că dacă e să confrunți asemenea răspânditori de panică și îi întrebi de acizi nucleici dau îndărăt și te acuză că faci parte din conspirația mondială Big Pharma care vrea să le înrobească pruncii cu vacinuri care conțin mercur. Și pur și simplu detest din tot sufletul oamenii de genul acesta care răspândesc panică inutil pentru a-și peria ego-ul sau a se poziționa cumva în mijlocul mâinii mici de inițiați care cunoc adevărul și care luptă cu guvernul reptilian din umbră.

Omul simplu preferă răspunsuri simple. Olivia Steer vorbește pe înțelesul maselor, pe când un cercetător psiholog sau psihiatru trebuie să traducă anevoie pe înțelesul lui Vasile ce e aia teacă mielinizată și cum se propagă impulsul nervos în anumite instanțe. Și-n timp ce Olivia Steer convinge părinți că vaccinurile le vor transforma copiii în autiști și prescrie remedii bazate pe ceai de sunătoare pentru afecțiuni grave precum cancerul de sân sau leucemie, medici cu zeci de ani de practică în spate sunt acuzați că fac transplanturi cu oase de vită și practică experimente pe copii în ambulanțe negre care fură copiii pentru organe. Pentru că ambulanța neagră nu bate deloc la ochi pe străzi, știți? Că de-aia e neagră, să se ascundă mai bine, să nu iasă în evidență când vă răpește copii.

Și uite-așa Olivia Steer și panicarzii ca promotorul mesajului facebook de mai sus contribuie la trierea speciei umane.

Gânduri de final de an

Mă tot gândeam dacă să scriu asta sau nu, să n-o dau în clișee cu texte glorioase despre cum 2016 a fost într-un fel sau altul și ”what is my new year resolution”. N-am planuri de-astea pe termen lung. Aparte de terminarea masteratului peste câteva luni și determinarea de a învăța R mi-au mai rămas doar dorința de a-mi da certificările RedHat (2016 a fost prea plin pentru mine și n-am apucat) și cea de a termina romanul început acum un an și ceva. În mod ironic îi zice ”Incompleții”; s-a blocat pe la capitolul 5-6. Ah – da – și aștept noul Blade Runner pentru că sunt curios cât mă va dezamăgi.

În rest planeta își încheie mișcarea de rotație și revoluție determinată de noi în timp și pocnim o șampanie peste vreo 24 de ore și cam aia o fi. Intrăm într-un nou an calendaristic. Dar vacanța asta de sărbători mi-a priit. M-am mai relaxat, am scris și citit niște articole.

Cred că ar trebui să mă apuc să scriu din nou mai abitir aici pe blog. Chestii mai serioase decât periodicele informări legate de cum și ce-am mai scris în alte părți. Chestii care să nu aibă de-a face cu sociologia, psihologia sau literatura, Linux sau statistica. Chestii lumești. Cum ar fi cât de inutile mi se par conferințele TED, cum mă amuză oamenii care citesc chestii de self-help sau cei care vehiculează truisme sau citate glorioase din alții pentru a masca propria lor lipsă de idei. Lucruri de genul ăsta. Să văd dacă le pot transpune în scris mai elegant, fără vulgar; vedem ce iese.

Revenind la masterat, mai am până în iunie. Lucrarea de disertație mi-e gata de multă vreme. Temele de vacanță mi-s făcute în proporție de 90%. După care doctorat și formări. Am tot amânat deschiderea cabinetului așa că anul ăsta care vine presupun că-l voi avea și pe ăla. Caut o locație undeva aproape de casă și am câteva puncte deja în vedere.

Și cam astea ar fi gândurile de final de an. Vreau doar să mă relaxez cât mai pot, că după aceea începe sesiunea și miros haos. Filme cât încape și Kobo Mini-ul în brațe cu niște cărți pe eReader.

Întrebare R

Am văzut că cineva care lucrează cu R îmi citește blogul așa că pun întrebarea și aici, nu doar pe Facebook. Se dă o bază de date SPSS pe care o import în R. Vedeți clip mai jos. De ce nu pot face chestii pe variabilele din baza aia de date? Gen o medie pe variabila X. Efectiv nu înțeleg de ce nu merge.

News from the Interwebs – 25 decembrie 2016

Crăciun Fericit și alea-alea. Not much lately, doar relaxare și filme. Dar mi-a apărut totuși un nou articol pe Bihoreanul intitulat ”Tulburarea de personalitate narcisistă”. În rest am fost în Oradea la lansarea de carte a lui Mircea Pricăjan care a publicat de curând ”Calitatea luminii” în colecția EgoProza a celor de la Polirom.

News from the Interzone – 17 decembrie 2016

Nu multe zilele astea. Am scris un articol pentru Bihoreanul – ”Sunt nebun dacă mă duc la psiholog?” – și cam atât. Am lăsat-o mai moale cu toate în perioada asta.

O nouă recenzie ”Aer și MSbP”

Alexandra Medaru a publicat în numărul din această lună a revistei Egophobia o cronică de carte a ultimului meu roman Aer și MSbP. Citez din ea:

Elementele de psihopatologie nu se rezumă strict la relația dintre cei doi protagoniști, ele fiind presărate prin text pentru a oferi cititorului o mai bună perspectivă asupra tulburărilor de personalitate cu care se confruntă personajele (borderline, tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă), dar și asupra anxietății, sinesteziei, disocierii etc., Răzvan T. Coloja demonstrând astfel că este un maestru al condeiului cu referire la acest domeniu.

În plus, cărțile mele pot fi de acum cumpărate și de pe BookExpress.ro.

News from the Interzone – 8 decembrie 2016

Nu mai e mult din 2016 și de-abia aștept să se termine. A fost un an lung pentru mine. Dar până atunci, noul meu articol de pe Bihoreanul vorbește despre cum ”Gândurile religioase activează sisteme de recompensare asemănătoare cu cele ale dragostei și drogurilor”. Pe Psihoradea n-am mai scris de o săptămână că efectiv n-am avut vreme dar recuperez cumva zilele astea.