Băieții duri de altădată
Îi mai țineți minte? Cu cât patos scuipau spre caldarâm în clipurile self-made ale anilor 90? Deceneu, Paraziții, BUG Mafia, Puya. Băieții duri de odinioară.
Era epoca în care fiecare stradă era un câmp de luptă și să intri în cartier era sinonim cu dorința de suicid. Cel puțin așa deduceai din versurile lor. Versuri care au prins fix la generația postcomunistă de adolescenți debusolați care se adunau seara în fața blocului să discute despre fotbal. Paraziții i-au numit pe ăștia o ”armată” și copiii s-au simțit brusc soldați. Deceneu le cânta ”din subteran”, BUG Mafia manevrau lanțuri grele și bâte de baseball și scrâșneau spre cameră cu fețe terifiante de hăndrălăi ai străzii. Și – brusc – toți puștanii de 15 ani se credeau și ei parte din subteran, specie aleasă, singura capabilă să înțeleagă ”strada” și pericolele ei. S-a creat o cultură aparte de mucoși care pozau amenințător pe marginea unor Dacii 1310 și care cântau pe stradă odele pseudo-hip-hop ale trupelor ăstora de duri ai muzicii.
Și ce crudă e viața…
Cât de crudă poate fi viața. Pentru că – uite – toți durii ăștia care se înjurau reciproc prin melodii și se băteau cu pumnul în piept că ei nu fac playback și nu se vând fac acum reclame amuzante la chips-uri cam în stilul ăla în care wrestlerul ăla Hulk Hogan rupea capete în ring și alerga cu copii blonzi pe umeri în comediile de familie ale anilor 80. ”Urcă-te pe ușă ca să te bat în cuie” gemea Cheloo acum 20 de ani și în ziua de azi băiatul nonconformist ne zâmbește timid din scaunul juriului Vocii României sau a altui show de-ăsta care cică descoperă talente dar e menit doar să evidențieze eșecul rebuturilor, să râdă restul țării de ăia mai proști ca ei. Cheloo nu se vinde. Nu ieftin, cel puțin. Râdea în melodii de Delia cu ”hai la mine, hai la mare, să ți-o trag printre picioare”, parodiind trupa N&D din care micuța (pe atunci) Delia chițăia versuri pentru adolescente neînțelese. Acum e cot la cot cu ea la pupitru și îi dă dreptate că un cutare guițător cântă mai bine decât guițătorul anterior.
Puya face reclame la chipsuri. Tot ras în cap dar dur ca un pachet de plastilină. Hurr-durr, viața de cartier e grea, ”foame de bani, e foame de bani”; și chipsuri, aparent. Deceneu e ca și cum n-ar fi fost. Ultimul clip youtube pe care l-am văzut cu el îl prezenta pe o scenă mică undeva într-un club deplângând vremurile glorioase ale străzilor primejdioase. Awww, ce trist, acum totul e safe și poți intra cu mașina în Pantelimon fără să-ți apară BUG Mafia cu cagule pe față și să te întrebe de sănătate. Cât despre ăștia, ultimii, a mai auzit cineva ceva scos de ei? Un album, ceva? Au rămas cu cei 700 de fani nostalgici din teritoriu care încă ascultă vechile casete cu bandă magnetică și dau din cap pe ritmurile acre ale celor trei flăcăi. Aștept cu interes ziua în care vor vinde și ei asigurări la televizor sau dispozitive Torser sau ceva aparat de-ăla de taie sfecla în felii perfect egale.
”Nu e nimic în lumea asta la fel ca viața care-o am în cartier” spuneai gramatical incorect prin anii 2000. Și simțeai că trăiești, că faci parte din ceva. Erai sufletul cartierului, copia românească a ”hood”-ului american. Atât doar că noi nu aveam găști latino sau de negri care să se ciuruiască între ei. Nu. La noi pericolul era strict acolo, în versuri, că așa ne ziceau Paraziții: strada e rea, șmecheria e mare, banul învârte, vecinii tremură. S-au dus zilele alea de glorie odată cu sandalele cu platformă și fustele cu sclipici. Și-n urma lor a rămas doar Cheloo să facă reclamă la chips-uri. Sau invers – Puya să facă reclamă. Uneori îi încurc, că-s amândoi cam bătrâni deja.
Mai nou valul ăsta de boșorogi ai hip-hop-ului se războiește cu valul de tinerei ai hip-hop-ului. Dumnezeu știe care-s ăia, că nu țin legătura cu mirifica muzică românească de calitate, dar știu că un X-ulescu a făcut o piesă în care-l ridiculizează pe unul de la Paraziții sau invers și a ieșit cu război, fiecare umflându-se mai mult în pene că e ăla mai smardoi din cartier. Am râs. Știți cum e chestia asta cu diss-urile din hip-hop-ul românesc? Ca alea două babe, fiecare din alt sat, fiecare cu ură pe cealaltă. Dar au ele o nepoată de gradul al doilea cu care-s rude amândouă și-i tot zic ăleia că ”dacă mai treci pe la Saveta să-i spui că baticul ei e mai găurit decât baticul meu și că găinile ei sunt mai mici și mai sfrijite decât ale mele. faci tu asta pentru mamaie?”. Și merge nepoata de gradul al doilea în satul vecin și-i zice Savetei toate astea și aia zâmbește superior și țâfnește din dinți și-i spune fetei să meargă înapoi și să-i zică lu tanti Tița că vaca ei dă lapte mai dulce decât boul lui Tița și că gardul ei de ulcele nu stă să se dărâme și că soba ei e din teracotă veritabilă, nu imitație de cărămidă ca a Savetei. Și tot așa. Babele fac diss-uri prin nepoată care nu înțelege de ce nu se întâlnesc cele două să-și sfâșie fustele una alteia și-o tot trimit pe ea la înaintare. Fix dar fix așa face Cheloo cu ăla de-l ”nerespectă”: scoate ăla o melodie despre cum Cheloo e bătrân și ramolit, scoate și Cheloo rapid una despre cum ăsta mai tinerel nu cunoaște strada așa cum o cunoaște el. Om matur de 40 de ani se ceartă prin piese cu un puștan de 20. Fain moment.
Și mai faine sunt legiunile de fani. Știți voi – ăia trecuți de 35 care ascultau cândva BUG Mafia prin tinerețe și au rămas prinși de trecut. Ei – ăia discută pe Facebook aprig care album e mai mișto: cel din 97 al lui Cheloo sau ăla din 99 al celor de la BUG Mafia? Cam cum s-ar certa doi pensionari munca căruia dintre ei la uzina de șaibe a dus la îndeplinirea planului cincinal regional în 1976: a mea, ba a mea, ba nu că a mea.
Pentru că băieții duri de altădată.
