Mizerii pseudoștiințifice

Terapia cu cristale, terapia cu îngeri, terapia cu cenușă sfințită din moaștele cutărui sfânt. Există sute de arii de-astea pseudoștiințifice care populează internetul cu leacurile lor miraculoase. NLP-ul promite vindecarea gutei, a astmului, SIDEi și a răcelii prin același tratament de o oră. La toate mizeriile astea se adaugă pleiada de antrenori self-help cu cursuri de 48 de ore și certificate eliberate de fundații bizare care ne promit că toate problemele noastre se rezolvă având încredere în noi înșine, iubind, înțelegând, deschizându-ne cel de-al treilea ochi.


Și chestia e că lucrurile astea prind la oamenii simpli pentru că pretind să ofere soluții simple. Omul simplu nu vrea să înțeleagă că pentru a depăși o problemă e uneori nevoie de efort. Efortul cere timp, uneori bani, răbdare, dedicare. Și noi nu avem timp și bani și răbdare așa că apelăm la bagheta magică a Babei Dochia ca să ne însănătoșească și să ne rezolve printr-un pocnet de degete toate problemele.


Partea mai gravă e că există și psihologi și psihiatri care se dedau la asemenea practici. Pentru că ele atrag lumea ca muștele la îngrășământ: căutători ai adevărului suprem exprimat prin truisme care rezonează cu tot ceea ce-i pozitiv – dragoste, univers, natură, spirit. Oameni ca aceștia vor exista mereu și vor lua mereu banii de pe cei mai slabi de înger, promițându-le soluții ieftine și de termen scurt. În psihologie ceea ce fac ei se numește întărire negativă: problema se rezolvă pe termen scurt (sau crezi că se rezolvă pe termen scurt) dar revine din nou și din nou deoarece tratamentul a fost inadecvat. De exemplu, mergi la cristaloterapeut sau aromaterapeut și-ți flutură esențe pe sub nas și te palmează la ficat și-ți spune cu tărie că ai cutare problemă dar că dacă ar fi să te ungă cu tincura asta de 38 de lei scapi pentru totdeauna de apendicită. Și plătești fericit 38 de lei și te unge omul cu tinctură și spune un descântec și pleci acasă simțindu-te un om nou. Atât doar că în tine încă colcăie tenia sau apendicita sau afecțiunea de care oricum n-ai scăpat prin plasarea unui cristal mov pe piept.


Deunăzi am dat peste chestia asta – culmea – pe un grup de Facebook dedicat psihologilor și psihiatrilor:


selection_102


Din start, chiar din titlu, ni se promit răspunsuri simple. Chestii simple de înțeles de către orice profan: fii atent Gheorghe, treaba stă așa. Apoi textul ne spune că nici vorbă de dezechilibre chimice în creier care să cauzeze diferite boli mintale precum schizofrenia. Atât doar că unii oameni care mai știu ce se mănâncă schizofrenia cunosc faptul că nivelul de molecule miR-9 din creier influențează boala sau că o altă moleculă, numită C4, joacă și ea un rol în dezvoltarea bolii psihice. Toate astea din studii care-s la liber pe Internet și pot fi consultate de oricine. Dar omul simplu în gândire nu e dispus să caute și ia de-a bună vorba unui om cu adresă de blog blogspot.ro care vehiculează truisme și ”adevăruri” la modul trântit cu piciorul în podea.


Mai trist e că dacă e să confrunți asemenea răspânditori de panică și îi întrebi de acizi nucleici dau îndărăt și te acuză că faci parte din conspirația mondială Big Pharma care vrea să le înrobească pruncii cu vacinuri care conțin mercur. Și pur și simplu detest din tot sufletul oamenii de genul acesta care răspândesc panică inutil pentru a-și peria ego-ul sau a se poziționa cumva în mijlocul mâinii mici de inițiați care cunoc adevărul și care luptă cu guvernul reptilian din umbră.


Omul simplu preferă răspunsuri simple. Olivia Steer vorbește pe înțelesul maselor, pe când un cercetător psiholog sau psihiatru trebuie să traducă anevoie pe înțelesul lui Vasile ce e aia teacă mielinizată și cum se propagă impulsul nervos în anumite instanțe. Și-n timp ce Olivia Steer convinge părinți că vaccinurile le vor transforma copiii în autiști și prescrie remedii bazate pe ceai de sunătoare pentru afecțiuni grave precum cancerul de sân sau leucemie, medici cu zeci de ani de practică în spate sunt acuzați că fac transplanturi cu oase de vită și practică experimente pe copii în ambulanțe negre care fură copiii pentru organe. Pentru că ambulanța neagră nu bate deloc la ochi pe străzi, știți? Că de-aia e neagră, să se ascundă mai bine, să nu iasă în evidență când vă răpește copii.


Și uite-așa Olivia Steer și panicarzii ca promotorul mesajului facebook de mai sus contribuie la trierea speciei umane.

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on January 01, 2017 11:06
No comments have been added yet.