Octavian Soviany's Blog, page 37

din moartea lui siegfied

FEMEIA MASCATĂ 1 Astăzi ne-am vorbit pentru prima dată. Stăteam pe jumătate beat pe banca mea de la Wansee, încercând să încropesc câteva replici din Răzbunarea Krimhildei, când i-am simțit deodată mâna descărnată pe umăr. Am ghicit de la bun început că e ea, cine altcineva ar fi putut să fie? Cu aerul său de […]

v. leac

Încă în poemele sale de început, repudiate ulterior, V.Leac dovedea un remarcabil simţ al absurdului, propunându-ne, în paginile sale mai originale o versiune burlescă a suprarealismului: „nu scriu nimic. stau strivit între pulpele acestei femei obeze/moartea e grasă fumează more şi miroase a nivea/taiobucată şi din colţurile gurii zboară buburuze/caut prin buzunare câteva fise” (loc […]

mugur grosu

Un adevărat demon al parodiei bântuie cu nonşalanţă prin textele lui Mugur Grosu, poet care demontează, cu o neobosită vervă demistificatoare, mecanismele obosite ale poeziei mai vechi, supunându-le reducţiei la absurd. Lirismul lacromogen e persiflat fără milă, iar scenele de melodramă sunt privite cu ochii unui caricaturist care descoperă pretutindeni parodia şi impostura: „aveam în […]

Constantin Acosmei

Constantin Acosmei optează pentru poemul lapidar şi pentru scriitura austeră, descărnată ca un semn cuneiform – pe linia unui minimalism de esenţă, plasat voit sub semnul banalului, insignifiantului, al anecdotei domestice sau cotidiene, dezvoltată cu mijloacele unui ironist care promovează umorul negru, de descendenţă bacoviană: “să nu te dezveleşti/să nu ţii becul în ochi/să nu […]

gherguț

Sorin Gherguţ e, deocamdată, un soi de Vintilă Ivănceanu al promoţiei sale, înzestrat cu gustul farsei enorme, al arlechiniadelor truculente şi al contestaţiei zgomotoase, care vizează, înainte de toate literatura. Jocul intertextual îi va servi prin urmare poetului pentru a denunţa pretenţiile metafizice ale poeziei, a cărei elaborare stă, dimpotrivă – sugerează Gherguţ – sub […]

Marin Mălaicu-Hondrari

Lipsit de patosul autenticist al promoţiei sale, Marin Mălaicu-Hondrari e un fantast care îşi declară în mod explicit “ataşamentul faţă de închipuiri”, cultivând un “lirism metafizic” ce se plasează oarecum în linia şcolii poetice ieşene (Mihai Ursachi, Nichita Danilov, Lucian Vasiliu), iar poemele sale dobândesc adeseori aspectul parabolei greu descifrabile, amintind, prin aerul său de […]

rita chirian

Situându-se între documentarismul în cheie mizerabilistă al şcolii de la Fracturi şi himerismul fantast al unui Dan Coman, poemele Ritei Chirian amestecă notaţia frustă cu imaginea suprarealistă, astfel încît cotidianul devine aici, ca în picturile „metafizicilor”, teatrul de manifestare al unei realităţi suprasensibile, iar peisajul citadin – configurat cu abundenţă de imaginar apocaliptic – îmbracă […]

svetlana carstean

Svetlana Cârstean e o poetă „fără generaţie”, situată undeva în spaţiul de inter-regn dintre căutările promoţiei 90, tutelate de spiritul lui Cristian Popescu, şi discursul „autenticist” al primilor douămiişti. Debutând editorial abia în 2008, după ce colegii ei de la cenaclul Literelor bucureştene (T.O Bobe, Mihai Ignat sau Doina Ioanid) intraseră de mult în conştiinţa […]

ana dragu

Puţin mediatizată, bistriţeanca Ana Dragu (Păpuşa de ceară, Editura Charmides, 2008) este totuşi o voce lirică dintre cele mai remarcabile, situată undeva la graniţa dintre poezia „deprimistă” a Ruxandrei Novac şi butaforiile baroce ale fantaştilor din familia spirituală a lui Teodor Dună, Dan Coman sau Claudiu Komartin. Substanţa poemelor sale este o singurătate angoasantă, generată […]

serban axinte

Poemele lui Şerban Axinte au aerul bufononadelor tragice, iar actantul liric împrumută aici, nu de puţine ori, facies-ul arlechinului dezabuzat, pentru care existenţa s-a transformat într-o pantomimă grotescă: „sunt îmbrăcat în haine de arlechin,/am buzunarele pline de pietre;/voi trage cu praştia în stele,/voi plânge, voi râde,/voi face tumbe ca ele să se distreze” (oraşul, cireada […]