Silviu Iliuţă's Blog, page 8

De la bloc (173)

Cata sinceritate…

Tare dubios acest mesaj.

Abia astept sa treaca odata campania asta!

 

 

Poate v-ati intrebat vreodata cum arata casa lui  Iron Man…  Baiat fin, cu 114% metal si restul de 15% muschi. FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta Am gustat, e bun, vi-l recomand cu drag la clatite albastre! PS: nu mai trebuie sa spalati farfuriile. Daca aveti niste vecini care nu platesc de 7 ani intretinerea, dar au in parcare un Mercedes nou, sa stiti sa sunt rude cu ele. La naiba, toti romanii suntem! Cica asa se face corect o impamantare la un bloc smecher, nou construit. Numai ca trebuie sa fie pamant adus la de Arsenie Boca. Si sa va rugati sa nu ploua. Mult de tot. Calurile alea, poarcele si vacurile mi-au stricat de tot gazonul cu copiturile! Pana cand pana calurilor?! Citeste! Oferta:

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune   

„Dimineata unui grasan e asa: Obezuții nu înjură niciodată cu voce tare. Ar fi TREI calorii consumate de pomană, aşa că preferă să o facă în gând. O să arunc rufele mâine în maşina de spălat. De ce mâine? Pentru că mâine am de gând să slăbesc miraculos şi o să fie mult mai uşor. Al doilea pas. Cu multă determinare, plec spre baie, adică pun piciorul stâng în faţa piciorului drept. A doua înjurătură, tot în gând, vine în momentul în care realizez că trebuie să ocolesc scaunul pe care sunt multe resturi de felii de pizza. -Morţii mă-tii de scaun cu cine te-a lăsat în mijlocul camerei! scap cu voce tare. Apoi îmi dau seama că eu l-am lăsat, dar nu mai cer scuze morţilor mamei mele. Ar fi o pierdere de vreme şi alte TREI calorii date neantului. Mă opresc. Un mic popas lângă scaun. Aud soneria telefonului, dar îmi dau seama că l-am lăsat pe pat. Numai un nebun s-ar întoarce trei pași să îl ia. Scaunul cu pizza este la jumătatea distanţei dintre patul meu şi baie. Aşa spune şi la carte: la jumate’ te opreşti şi îţi tragi sufletul! Cred totuşi că era vorba despre cărările de munte sau despre căţărări. (Graşii sunt informaţi. Ei citesc multe cărţi, dar în special cu format mare, tip revistă, ale căror pagini se dau aproape singure.) Mă gândesc serios: Să dau scaunul din mijlocul camerei sau o las pe mâine? O las pe mâine. Cred că asta am făcut şi ieri. Dacă mă gândesc mai bine, scaunul ăla este acolo de vreo lună.

 

 

„Ce refugiati sunt aia cu haine de firma si masini de lux?’

l

Am tot citit: „baaa, ce haine de firma au ucrainenii veniti in Romania! Baaa, ce masini au!”
Acum as vrea sa va spun ceva. Stati in Kiev, intr-un apartament. Munciti,
faceti afaceri, iesiti la film, va distrati, castigati mediu sau bine, va permiteti o masina ok, niste haine bune. Bum, vine o bomba langa casa voastra. Trebuie sa fugiti repede, sa treceti granita. Intrebare: ce luati de acasa? Hainele de firma si masina din fata casei? Sau fugiti la vecinu sa ii luati chilotii Tetra si Trabantul ca sa vada romanii ca sunteti amarat cand ajungeti la ei in tara?
E retorica.

Silviu Iliuta, blocat. Ma gasiti aici: https://www.facebook.com/photo.php?fb...

A aparut! carte noua. Comanda AICI

 

OFERTA SPECIALA:

 

Ce mai zic copiii la 5 luni?

Doamna draga,
1. La 6 luni, copilul deja trebuie sa o rupa pe japoneza.
2. Daca n-o face, e ceva gresit. Trebuie sa vedeti daca nu cumva l-ati primit fara optiuni sau cu optiuni de coreeana.
3. La un an, ar trebui deja sa citeasca Shakespeare, iar la trei sa scrie deja continuarea operelor lui.
4. Cu mama avem o problema. Ea, la 30, nu va reusi sa fie cat ala mic la doua ore de la nastere.

A aparut! carte noua. Comanda AICI

 

OFERTA SPECIALA:

 

Dana Budeanu: „România trebuie condusă după o singură deviză: SUA nu ne este prietenă, iar Rusia nu ne e duşman!”

Dana Budeanu, verdict despre războiul din Ucraina: „România trebuie condusă după o singură deviză: SUA nu ne este prietenă, iar Rusia nu ne e duşman!”Problema nu e Dana Budeanu, ci hoardele de oameni analfabeti functional care se uita in gura ei, a unor sosoace si simioni, fara sa isi dea seama ca personajele sunt sponsorizate la greu de Rusia.Problema e ca ne facem idoli din orice nulitaticare stiu Istorie scrisa de Putin pe un servetel, la betie. Problema e ca aunt atatia inculti in tara asta care nu isi dau seama ca fara NATO eram acum o frunza sub bocancul lui Lavrov, problema e ca inca sunt oameni care citesc o aberatie ca asta declarata de Budeanu, care habar nu au istorie si care nu inteleg ca rusii ne-au facut cel mai mare rau: au adus mizeria aia de Comunism.Multe probleme. O singura rezolvare:scoala! Cartea!

A aparut! carte noua. Comanda AICI

 

OFERTA SPECIALA:

 

Inapoi la pompa, baieti!

Benzinariile care accepta asa ceva ar trebui inchise. Am vazut poze cu oameni care bagau benzina in pungi, in tomberoane, in cazane. Panica aiurea, gratuita, pentru ca s-a viralizat o poza de la o benzinarie oarecare. Vindea cu 11 lei. Panica. Disperare. Manipulare.

 

Facebook 2022 are nevoie de o scanteie si de niste trolli, iar lumea o ia cucu la cap.

 

Discerneti informatia!

 

Cititi!

 

Informati-va!

 

(poze de pe net)

A aparut! carte noua. Comanda AICI

 

OFERTA SPECIALA:

 

E grea asta

Doamna draga, as raspunde asa:
1. Decapitarea e periculoasa, in special la mame. Puteti ramane fara gura, iar atunci cu ce mai spuneti prostii?
2. Nu va faceti griji! In cazul dumneavoastra chiar nu este cazul.
3. Daca tot sunteti pusa pe taiat ceva, poate incercati cu o unghie. Daca avem noroc, va carati de urgenta la manichiura si nu mai scrieti pe Facebook.
Cu placere? Silviu

A aparut! carte noua. Comanda AICI

OFERTA SPECIALA:

Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”

 

 

In atentia domnului Iohannis: Președintele Poloniei pune la dispoziția refugiaților reședințele sale oficiale

Preşedintele polonez Andrzej Duda
si-a pus la dispozitie resedintele oficiale pentru refugiati. Iniitiativa ii apartine doamnei Agata, un fel de doamna Carmen a lor.
Cred ca si domnul Iohannis va face la fel. Ca nu degeaba a renovat la Neptul, la Scrovistea si in toate casutele de protocol. Mai mult, sunt convins ca, inima de aur avand, va da gratis spre locuire trei dintre cele sase case ale sale din Sibiu.
Bai, ce presedinte avem! Pas cu pas!

A aparut! carte noua. Comanda AICI

OFERTA SPECIALA:

Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”

 

 

Moda cea de toate zilele

Asta da, boss!

De parca nu erau destui nebuni pe lume, au mai aparut si astia:

In caz ca nu se observa prea bine, nebuna principala o cara pe a doua nebuna, cea rasturnata. Cica asa e moda.;)))

Asta in timp ce creatorul isi freaca mainile in culise, iar toate pitipoancele din Bucuresti se gandesc acum ca, pe langa papucii pufosi, mai trebuie sa isi ia si o prietena cand ies pe strada. Dragusanu si Crudu:

 

La baieti, treaba e la fel de complicata. Costel, nu numai ca trebuie sa se penseze si epileze ca sa fie la moda, acum trebuie sa ii mai miroasa si fundul lui Poponel, in timp ce merge la Loft. Si sa mai aiba si grija sa nu isi piarda portofelul. Va imaginati gibonii astia de bani gata, mergand asa pe plaja si agatand doua fete, din care una e rasturnata? Nepretuit!
A aparut! carte noua. Comanda AICI

 

OFERTA SPECIALA:

 

Le-a atacat tara, iar ei l-au primit cu paine si ceai

 

Cea mai tare postare de azi de pe Twitter mi se pare aceasta: un militar rus, agresor, a fost prins de civilii ucraineni. Acestia i-au oferit ceai, hrana, -din putinul pe care-l au, apoi l-au lasat sa vorbeasca la telefon cu familia.
Nu cred ca am mai vazut o lectie de omenie atat de puternica, de multa vreme.

A aparut! carte noua. Comanda AICI

OFERTA SPECIALA:

Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”

 

 

Un afacerist rus plateste un milion de dolari pe capul lui Putin

Un om de afaceri din Rusia, Alex Konanikin, pune la bătaie 1.000.000 de dolari pentru capul lui Vladimir Putin. Viu sau mort.
Nu trec printr-o perioada buna, ca au scumpit astia benzina, iar gazu’ ne duce-n groapa, bai, da’ jur ca as plusa cu 100 de euro! Daca ma fortez putin si sar peste niste mese de pranz, chiar 200. Contati pe mine, baieti!
Te bagi la o cheta?

A aparut! carte noua. Comanda AICI

OFERTA SPECIALA:

Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”