Silviu Iliuţă's Blog, page 162

Cele mai tari oferte din magazinele patriei. (194)

Ştiam eu!

De aia latră câinii de câte ori văd un beţiv.

Le-a băut mâncarea, nenorocitul!



Dar sunt chiar vişine din alea bune! Din copacul care face vişine dezosate.

De când le-am încercat, am hotărât să nu mai cumpăr niciodată din alea vechi, cu oase.

Abia aştept să apară bananele fără solzi şi merele fără maţe!









De aia mirosea în halul asta la raionul de dulciuri?

Şi eu care credeam că sunt doar chestii expirate.

Oricum, orice ar fi, nu aş vrea să văd NICIODATĂ procedeul de fabricaţie.

Şi n-o să mai calc în viaţa mea prin toaletele(laboratoarele) voastre!

Baieti, daca aveati de gand sa faceti operarie de schimbare de sex, asta e momentul!

Asta e din ciclul: „Pile pentru picioare de lemn pătrate”.

De călcâie cu ciocuri am mai auzit, dar cu mâner…

La ce foloseşte?

Îţi agăţi călcâiul în cuier când vii acasă?

Nici nu stiam ca e ziua Vioricai Dancila. La multi ani, doamna, v-a venit tortul!

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.  Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

The post Cele mai tari oferte din magazinele patriei. (194) appeared first on Cronici pe bune.

A aparut banda pentru cei care se uita la telefon cand merg.

Asta e viitorul, fratilor!

In Manchester a aparut prima banda pentru cei care merg in timp ce se uita la telefon. Vreo 38% dintre englezi umbla ca zombie pe strada, in timp ce butoneaza, iar oamenii s-au gandit ca astia sunt si periculosi, si sinucigasi. Asa ca le-au trasat banda lor. 

Pai in Romania cred ca am sarit binisor de 50%. Eu nu am intalnit in ultimul an nicio trecere de pietoni fara zombie din astia pe ea. Romanii nu prea au ce face cu bicicletele,  nu se omoara. Foarte putini simt ca banda pentru biciclisti e o necesitate. Dar daca le dai ideea asta, daca le spui ca, iata, undeva in lume deja exista, parca vad ca urmeaza manifestatii in fata primariilor pentru a cere “banda de zombie”. Ma rog, ar fi manifestatii, daca nu le-ar fi atat de greu sa scoata ochii din telefon. Si lene.

Urmeaza sa apara si prima sosea pentru soferii care conduc in timp ce stau pe Whats App, dar cred ca asta e deja in lucru la Bucuresti.

Cartile desteapta! Dar nu chiar pe toata lumea. Ai oferta:



Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”



 
FRAGMENT:

„La NUNTA.

La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.

– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.

– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.

Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.

– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!

– Iepuraş e ăla? îl întreb.

– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.

Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.

– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.

– Nigeria.

– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.

Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.

– Există!

Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.

– Există! Ştiam eu! Uite la el!

Şi mi-l arată pe Makele.

– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!

Love me tendeeer…

– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.

– Elvis era alb! îi spun.

– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!

Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.

– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

p

The post A aparut banda pentru cei care se uita la telefon cand merg. appeared first on Cronici pe bune.

Inainte aveam o viata. Pana a venit un idiot si m-a pus sa imi fac un cont de facebook.

Inainte aveam o viata. Pana a venit un idiot si m-a pus sa imi fac un cont de facebook.

O viata, am zis? Era atat de plicticos…

Inainte de facebook, ma trezeam ca tot omul, ma spalam pe dinti, ma imbracam si mancam ceva. Vorbeam cu nevasta, cu copilul, apoi plecam spre scoala. Ce banal, simplu, inutil!

Acum e cu totul altfel. Ma trezesc, intind mana dupa telefon si verific daca am mai primit like-uri.

Ma spal pe dinti, in timp ce trag cu ochiul la cererea de prietenie pe care am primit-o. Accept. Pare draguta si nu e prietena cu nevasta.

Ma asez la masa. Este un moment foarte important. Prima postare a zilei. Niciodata nu trebuie sa ratezi postarea de dimineata, asa zice si medicul.

Inainte de facebook mancam paine cu pateu. Imi place foarte mult. Mor dupa ea! Acum… cum sa postezi asa ceva pe facebook?! Paine cu peteu, auzi! Ca saracii!

Asa ca imi fac o tomato bruschetta con peperoni si pozez. Banal. Arunc pe ea cateva firicele de marar, un ardei si niste zahar. Zaharul da bine la poze pentru ca are granulele mari si albe. Postez.

Intre timp, ma striga nevasta:

-Bebe, n-o sa crezi cine mi-a dat like la poza de ieri din parc!

-Cine?

-Tampita aia de vecina de la 2.

Nu mananc, e gretos. Cine ar manca bruschetta cu zahar?!

Nu mai apuc sa vorbesc cu ala mic, desi parca aveam sa ii spun ceva. A, da! Sa isi ia la scoala alea… cum se cheama?! Voiam sa ii spun sa isi ia ALEA la scoala.

In masina verific cate like-uri am primit. 6. Putine.

Maine o sa fac un sendvis mai smecher si pregatesc un dish ca la Materchef. Faptul ca am luat doar 6 like-uri ma impulsioneaza. Sunt un ambitios!

La birou intru rar pe facebook, ca nu prea am timp. Maxim o data la 5 minute, un like, un tag, o chestiune de politica. Ia uite! Vecinii mei, aia care se bat zilnic, sunt in concediu. Zambesc fericiti pe malul marii. Ce frumos!

Pana sa am cont de facebook, nici nu stiam ca sunt in halul asta de fericiti. Cand auzeam cum o bate, imi era si mila de ea. Chiar dimineata am intalnit-o la ghena. Avea un ochi vanat.

Dar acum e bine, e la mare! Si arata si mai tanara cu 5-6 ani. Si mi-am dat seama ca aud eu gresit.

In pauza de pranz postez ceva usor. O pisica, o floare, o stire, o gluma sau o… din aia, de am uitat cum ii zice.

Pe la ora 4-5 am peste 15 like-uri. Pozele cu pisici merg. Ia uite, unul e de la seful meu! Ii zambesc. Si eu ii dau like-uri la pozele cu caini.

Inainte aveam o singura viata. Acum am 4… numai la Candy Crush!

Ce trebuia sa fac eu la 5? Merg direct acasa sau mai trebuie sa fac ceva?

Aaaa, sa postez ceva din trafic: „se circula ca dracu’!”

Nu, nu era asta. Mi-am amintit!

Trebuia sa il iau pe ala mic de la scoala. Messenger:

-Alo, nevasta? Tu pe unde iti dai check in acum?

-Ha?

-Il iei tu pe ala mic? Ca eu sunt in ambuteiaj. Am facut si un grup” „Prinsi in trafic pe Maniu”. Ti-am dat tag mai devreme.

Nevestele astea nu reactioneaza prompt la un tag. Inainte de facebook o sunam si vorbeam cu ea. Ce primitiv!



In fine, trec pe la magazin si iau niste nuci braziliene. O sa le pun maine pe marginea farfuriei, la poza de dimineata. Daca nu fac 20 de like-uri sa imi ziceti voi mie… Bebe!

Pregatesc dish-ul pentru dimineata, dau like prietenilor mei care sunt la bere. Inainte de facebook ieseam si eu cu ei, dar in barul ala nu am Wi-Fi sau semnal bun la telefon…

Cat fac baie, las sa se instaleze aplicatia aia cu steaguri. Intotdeauna ai nevoie de o aplicatie cu steaguri! Nu se stie ce atentat va mai fi maine.

Hranesc pisica virtuala si ii comentez ceva vecinei. Desi se aude prin pereti ca si cum cineva o bate de o rupe, ea posteaza poze de la terasa, cu iubitul. Ei doi si un trandafir+LOVE. Am luat-o razna, aud numai prostii! Semn ca sunt obosit.

Ma culc, dar inainte o sa citesc cu asta mic ceva din… Imi aduc eu aminte cum se cheama.

-Carte, tati!

-Asa!

PS: Eu zic sa dati share. Tot pe facebook. Ironic, nu?

Reducere mare la carti:

FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

The post Inainte aveam o viata. Pana a venit un idiot si m-a pus sa imi fac un cont de facebook. appeared first on Cronici pe bune.

Viorica pune copiii sa faca pac-pac cu arme adevarate.

Veorica s-a dus la Cugir. Pe langa binecunoscutele pupaturi dos, clasice pentru Romania, cu lideri PSD locali gudurandu-se ca niste catelusi pe langa Marea Lidera, Veorica a fost dusa si la fabrica de arme. Fabrica de pac-pac, cum i-ar zice ea. Iar acolo ce s-a gandit ea?

“Orice om ii place armele care face pac. Orice copil e om. Deci orice copil ii place pac-pac.”

Zis si facut. Veorica a trecut la o sedinta foto cu arme reale, copii reali si ea. Singurul lucru care e fals din poza e creierul.  Al ei. 

Ma uit la poza asta si imi aduc aminte de pozele cu teroristi arabi, in desert, efectuand trageri cu copiii de 7 ani, invatandu-i sa lanseze niste grenade pentru meciul de diseara. Imi aduc aminte de pozele cu copiii lui Pol Pot, saracii, care isi dadeau viata pentru odiosul dictator.

Stiu ca scriu degeaba lucrurile astea. Stiu ca Dancila nu va pricep niciodata ca sa pui un copil sa se joace cu o arma adevarata e caz grav. Ca Protectia Copilului ai trebui acum sa o ia pe Dancila de o aripa si sa o bage la racoare, cum s-ar fi intamplat intr-o tara normala. Stiu ca fanii lui Dancila nu au cum sa inteleaga asta. Mai stiu ca daca erau copiii mei, o dadeam in judecata pe creatura asta de face pe Prim-Ministru, de ii luam si ultimul leut din buzunarul lui Fifor. Stiu, dar scriu si eu. Intr-o tara normala, dupa poza asta, lumea iesea in strada si o fluiera pe agramata.  Intr-o tara normala, acum era deja cercetata. Dar noi nu suntem o tara normala, ci una bananiera, in care Prim-Ministrul isi permite sa puna doi copii sa se joace cu o arma ADEVARATA si sa nu pateasca nimic. Luati de serviti! Si asteptati sa apara bebelusii PSD care trag cu lansatoarele de grenade. Pac-pac, bum!

Cartile desteapta! Dar nu chiar pe toata lumea. Ai oferta:



Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”



 
FRAGMENT:

„La NUNTA.

La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.

– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.

– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.

Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.

– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!

– Iepuraş e ăla? îl întreb.

– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.

Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.

– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.

– Nigeria.

– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.

Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.

– Există!

Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.

– Există! Ştiam eu! Uite la el!

Şi mi-l arată pe Makele.

– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!

Love me tendeeer…

– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.

– Elvis era alb! îi spun.

– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!

Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.

– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

p

The post Viorica pune copiii sa faca pac-pac cu arme adevarate. appeared first on Cronici pe bune.

Ce faci daca ai o iubita snoaba.

Si tot pe principiu “snobii e multi”, imi scrie un amic, in urma postarii de aseara despre pitzi: “Baaa, Fitzosel, o mai stii? Fosta. Ea merge la salonu’ ala, toata ziua pune poze.:)))))”

Avea omul o iubita mai mica, vreo 25 de ani, dar destul de rodata prin cluburile patriei si pe caroseriile mertzanelor. Si fata, obraz subtire, dar imbracat in bronz de salon si glet, glezna fina, ingurgita numai produse pe lux: unt de trufe, somonel salbatic, icrutze rusesti, sampanie cu bulisoare si granule de aur, vin frantuzesc scump. Atat era de pe lux fata incat atunci cand trecea pe langa magazinele aste de saraci, Kaufland, Auchan, Carrefour, isi facea cruce de trei ori, cu limba, in cerul gurii. Si cel mai mult ii placea fetei un Bordeaux 1985, pe care asta se ducea sa il ia de la un magazin smecher de prin Vitan si dadea pe el cat pentru 100 de sticle de saraci. Sticla avea praf pe ea, cum vazuse ea in filme, smecherie.

Si intr-o seara, imi scrie disperat, cand trebuia sa merg la el cu niste prieteni: “Ba, vine si Fitzosel. Ai un Lidl in drum sa imi iei si mie un vin de ala de 12 lei?” Imi trimite poza cu eticheta. Eu, cunoscand-o pe Firzosel, il intreb ce dracu’ face cu vinul de Lidl, a innebunit, vrea sa isi ia omorul?

Ajung in bucatarie, ii bag sticla pe sub mana, ala inchide usa, scoate palnia, toarna vinul in sticla de Bordeaux, primita cadou, apasa dopul, se cocoata pe scaunel, ia niste praf de sus de pe dulap, maseaza sticla si i-o serveste lui Fitosel. Ea ia paharul, face niste smecherii cu  mana prin aer deasupra paharului, de zici ca alunga tantarii, miroase, inchide ochisorii si bea o gurita de licoare.

-Bai, Silviu, imi pare rau ca tu nu iei vin de asta acasa. Crede-ma, e scump, dar merita fiecare leut. Ce dracu’, doar n-o sa bem porcarie de aia de la Lidl! Tu stii ca din ala a vrut sa imi dea prima data cand am venit la el? Doamne Fereste!

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”



 
FRAGMENT:

„La NUNTA.

La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.

– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.

– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.

Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.

– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!

– Iepuraş e ăla? îl întreb.

– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.

Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.

– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.

– Nigeria.

– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.

Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.

– Există!

Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.

– Există! Ştiam eu! Uite la el!

Şi mi-l arată pe Makele.

– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!

Love me tendeeer…

– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.

– Elvis era alb! îi spun.

– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!

Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.

– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

p

The post Ce faci daca ai o iubita snoaba. appeared first on Cronici pe bune.

Mamikile si tehnicile Judo.

Draga mamika, am citit de vreo 20 de ori postarea ta si am ajuns la concluziile:
1. “Ku sin” trebuie sa fie o tehnica Judo care consta in imobilizatea, apoi ridicarea copilului si lipirea lui de san.
2. Totusi, in timpul luptelor au avut loc cazaturi, ati patit-o des. Unele cazaturi au fost la cap, iar salteaua nu a fost prea moale sau uneori a lipsit cu desavarsire.
3. Pentru rana, sunati medicul. Pentru cap, sunati de urgenta un invatator.
Oferta carti ce n-a vazut Parisul!



Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”



 
FRAGMENT:

„La NUNTA.

La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.

– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.

– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.

Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.

– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!

– Iepuraş e ăla? îl întreb.

– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.

Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.

– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.

– Nigeria.

– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.

Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.

– Există!

Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.

– Există! Ştiam eu! Uite la el!

Şi mi-l arată pe Makele.

– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!

Love me tendeeer…

– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.

– Elvis era alb! îi spun.

– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!

Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.

– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

p

The post Mamikile si tehnicile Judo. appeared first on Cronici pe bune.

Vreti bani? Faceti afaceri pentru snobi!

Am un amic stilist, am lucrat cu el la diverse proiecte. Si-mi zice omul ca acum o vreme a venit la el la salon o pitzi din asta cunoscuta, nu ii spun numele ca il bag la belea. Si i-a spus pitzi ceva de genul:

-Cum sa imi iei doar 300 de lei pe spalat si vopsit? Doamne, dar ce materiale folosesti, din China? Daca stiam, nu veneam.

Iar el atunci s-a repliat rapid:

-Vai, dar 300 e doar spalatu’! Cum sa fie 300 tot? Hahaha! Pai numai materialele sunt 500. Doamne Fereste!

Si uite cum omul, care acum vreo doi ani avea atata succes de a vrut sa inchida de vreo trei ori salonul intr-o luna, a triplat tarifele, practic pentru aceeasi treaba. Stiti cum curg pitipoancele acum pe usa lui? Stiti cum se anunta intre ele, ca delfinii aia care comunica pe frecventa lor?

-Fata, a bagat unu’ salon scump, da’ materiale bune. Stii cum te face sa arati belea? Baga si sclipici. Nu ka kinezariile alea de saluane.

Ca la defilare e acu’ la el, fratilor. Omul are programari facute pana la Revelion si cauta sa cumpere terenul de langa ca sa se extinda. Azi a pregatit-o pe una de nunta, participa fata la eveniment, si a usurat-o de 1800 de lei. Daca ii spunea 400, pret real, se simtea fata jignita. A invatat baiatul si zece cuvinte in franceza, le arunca fix ca nuca in lapte, dar le gadila urechiusele. “Cartois, adica pierdut, dar in 5 etape… Meravilio.”

E frumos. Uneori, daca iti faci treaba bine si ai preturi decente, nu e bine. Tripleaza-le si vei atrage categoria de gusteri. Sunt aia care dau 45 de lei pe kilu’ de rosii bio din Dorobanti, 30 de lei pe banane, beau apa plata de 15 lei si merg la saloane unde lasa o carca de bani. E o piata si pentru prosti. Speculati-o!

Oferta la carti, ce n-a vazut Parisul!



Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”



 
FRAGMENT:

„La NUNTA.

La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.

– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.

– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.

Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.

– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!

– Iepuraş e ăla? îl întreb.

– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.

Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.

– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.

– Nigeria.

– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.

Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.

– Există!

Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.

– Există! Ştiam eu! Uite la el!

Şi mi-l arată pe Makele.

– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!

Love me tendeeer…

– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.

– Elvis era alb! îi spun.

– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!

Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.

– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

p

The post Vreti bani? Faceti afaceri pentru snobi! appeared first on Cronici pe bune.

De la bloc. (101)

De Silviu Iliuta–cronicipebune

Si nu CITIȚ ca ORBIȚ!

Acest parculet a fost amenajat special pentru Iulia Albu si alti nebagati in seama. Isi mai plimba gaina, o mai lasa sa faca cacuta. Si schimba pareri cu alte gaste. Iulia, nu gaina.

Legenda spune ca aici au luat baiate Superman si Cat Woman, de la unu’, Gioni.

 

Eu, in locul hotului, as da imediat bicicleta inapoi. Asta e un blestem greu de tot.

Sa va puna dracu’ sa parcati acolo…

Oferta carti ce n-a vazut Parisul!



Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”



 
FRAGMENT:

„La NUNTA.

La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.

– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.

– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.

Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.

– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!

– Iepuraş e ăla? îl întreb.

– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.

Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.

– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.

– Nigeria.

– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.

Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.

– Există!

Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.

– Există! Ştiam eu! Uite la el!

Şi mi-l arată pe Makele.

– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!

Love me tendeeer…

– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.

– Elvis era alb! îi spun.

– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!

Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.<

The post De la bloc. (101) appeared first on Cronici pe bune.

Inca o porcarie marca ANAF.

Iubirea. Iubirea e importanta. Iubiti-l pe ANAF, chiar daca e prostut si dictator.

Am o prietena care a intarziat cu o zi sa plateasca niste impozite. Vina ei, lipsa de timp. A zis ca o lasa pe a doua zi. Apoi, in drum spre casa, a facut greseala sa se opreasca la

benzinarie. Vina masinii. Suge. Si,

cand sa plateasca, bani pe card=zero. Se intampla seara, pe la 11. Intra in panica, unde-s banii? Se gandeste la ala mic si dictator, ANAF, dar ii trece prin cap si ca ar fi anuntat-o daca ii bloca suma X, nu? Nu. Incerca al doilea card, ala cu banii copiilor. Zero lei. Al treilea. Al patrulea, ala cu ratele la mobila. Al cincilea. Da, are cinci carduri. Ce sa vezi? Pe toate 5 era blocata suma pe care o avea de platit pentru impozit.

ANAF a blocat suma X, de pe toate cardurile. X ori 5, fara sa anunte. Asta e vestea rea. Vestea buna e i-au spus ca asa se procedeaza. Daca tu ai de dat 5 lei la Stat, ei iti blocheaza 5 lei din fiecare cont. Asa fac ei, asta e toata explicatia. Li se rupe daca tu crezi ca nu e corect. Asa se procedeaza, boss!

Apoi, si aici e vestea si mai buna, ca sa ti-i deblocheze, trebuie sa te duci tu la ei si sa le spui ca ai platit. Urmezi procedura, dai un email, pui un dosar cu sina, faci 15 plecaciuni la ghiseu, iei autobuzul doia statii sa faci o copie, ca nu mai ai bani de benzina. Nici bani sa faci copiilor pachetel la scoala nu mai ai.

Poate ca voua vi se pare normal,

dar mie mi se pare un abuz de cel mai prost-gust. Unul care trebuie inceteze, mic ANAF. A, SMS-ul ala tarziu cu “se face poprirea”, ajuns dupa ce ati facut-o, e haios. A ras fata, bine ca nu i-ati dat de Craciun. Daca era in provincie, in benzinarie, cu copiii, cu toate cardurile blocate si fara ca altcineva sa ii poata transfera bani? Ca faceati, bai ANAF? Dormeau copiii in benzinarie pentru ca voi i-ati blocat de 5 ori aceeai suma? Dormeau.

Dictatori, dictatori, intelegem si noi. Da’ si atat de nesimtiti?

Oferta carti ce n-a vazut Parisul!



Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”



 
FRAGMENT:

„La NUNTA.

La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.

– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.

– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.

Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.

– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!

– Iepuraş e ăla? îl întreb.

– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.

Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.

– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.

– Nigeria.

– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.

Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.

– Există!

Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.

– Există! Ştiam eu! Uite la el!

Şi mi-l arată pe Makele.

– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!

Love me tendeeer…

– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.

– Elvis era alb! îi spun.

– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!

Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.

– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

p

The post Inca o porcarie marca ANAF. appeared first on Cronici pe bune.

“La semnalul urmator va fi ora… “

Bunica-mea a stat la noi in Titan o vreme. “Bunica-mea de la tara”, asa ii ziceam, pentru ca mai aveam si o “bunica de la oras”, din Bucuresti. Cat a stat la noi, vreun an de zile, timp in care s-a tot  doftoricit pe la diverse spitale, avea un obicei: cand se apropia seara, se ridica de la masuta din bucatarie, unde isi petrecea cea mai mare parte a timpului, lua scaunelul de lemn de pe balcon, il ducea pe hol si urca pe el. Cumva, telefonul ala fix era pus intentionat de tata undeva foarte sus, de frica sa nu ajung eu la el, cand incepusem a merge copacel, si sa las receptorul nepus in furca. Asta, in anii ‘80, insemna sa te asculte baietii cu ochi abastri. Si nu era tocmai bine, pentru ca la noi in casa se asculta Europa Libera la greu, iar tata il dadea tot timpul lui Ceausescu ce ii dam noi acum pesedeului. Doar ca mai des.

Si punea bunica scaunelul sub telefon, forma si zicea:

-Buna seara! Da, da! Asa sa fie. Multumesc, doamna!

Apoi se dadea jos si imi spunea: 

-Inca nu, puiule.

Mai statea putin si repeta miscarea.

-Buna seara! Da, da! Asa sa fie. Multumesc, doamna!

Se dadea jos, ducea pe balcon scaunelul, la locul sau, intre lada cu sifoane si canistra cu benzina, apoi imi zicea:

-A zis doamna sa iau medicamentele.

Peste cateva luni, cand nu prea se mai ridica de pe scaun, ma ruga pe mine sa o sun pe “doamna”. Formam: noua, trrre-se rotea discul, cinci, trrr-se rotea discul, opt. 958.

-La semnalul urmator va fi ora: 18 si 5 minute.

Duceam scaunelul la locul lui si ii ziceam.

-A zis doamna sa le iei, mamaie.

Zambea si inghitea un pumn de pastile, cu la o cana de ceai. Din cand in cand, ma intreba glumeata:

-Si? Mai era suparata sau parea mai vesela in seara asta?

I-am spus azi fetei mele de 12 ani ca noi, pe vremuri, sunam la 958 pentru a afla ora exacta.

-Si cum? Acolo era cineva care se uita la ceas si iti spunea cat e? Nu era mai simplu sa va uitati la ceasul de pe telefonul vostru?

-Era telefon fix, nu avea ceas.

-Fix, adica era prins undeva?

-Da, din ala cu disc.

Ii arat o poza pe net.

-Doamne, tati, cat de batran esti? Tu ai fost si in razboiul ala cu Hitler?

*Inventat cu mult inainte de Revolutie, robotul telefonic care dadea ora exacta s-a nascut in laboratoarele de cercetare de la Catedra de Electronica, Automatica si Masuri din cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timisoara din mainile conferentialului universitar Lorin Fortuna. Numarul la care poti suna acum e 1958, dar nu mai e aceeasi voce. Au inlocuit-o pe doamna.

Oferta carti ce n-a vazut Parisul!



Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”



 
FRAGMENT:

„La NUNTA.

La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.

– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.

– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.

Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.

– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!

– Iepuraş e ăla? îl întreb.

– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.

Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.

– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.

– Nigeria.

– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.

Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.

– Există!

Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.

– Există! Ştiam eu! Uite la el!

Şi mi-l arată pe Makele.

– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!

Love me tendeeer…

– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.

– Elvis era alb! îi spun.

– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!

Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.

– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

p

The post “La semnalul urmator va fi ora… “ appeared first on Cronici pe bune.