Cristina Boncea's Blog, page 56
November 8, 2017
Recomandarea de miercuri! #2
November 7, 2017
Shaman King, Vol. 13: The Return of Faust
November 6, 2017
Roșu ca sângele, recenzie
[image error]
Carte primită de la Cartepedia.ro.
Acest prim volum al trilogiei s-a ridicat în cea mai mare parte la așteptările mele. Pornind de la imaginea de pe copertă, la motto și până la descrierea de pe spate, „Roșu ca sângele” a fost prezentată perfect și s-a potrivit cu gusturile mele.
Lumikki („Albă ca zăpada”, în finlandeză) este protagonista noastră, din punctul de vedere al căreia se petrece acțiunea. Ea descoperă niște bancnote pline de sânge și astfel este trasă în drama unor alți colegi de la liceu, încercând să descopere împreună legăturile dintre acestea și tatăl Elisei, polițist de meserie. Lumikki ajunge să fie pusă în niște situații foarte periculoase, pe care ea le acceptă însă cu brațele deschise, preferând să abordeze direct problema decât să trăiască în frică. Destul de repede, cei patru liceeni descoperă faptul că afacerea în care au intervenit fără voie este una la nivel global, însă Lumikki este pornită să afle adevărul pentru Elisa, care între timp îi devine prietenă.
Lucrul care mi-a plăcut cel mai tare la această carte este mentalitatea protagonistei, construită într-un mod nemaiîntâlnit de mine până acum în vreo serie Young Adult. Lumikki este un personaj foarte asumat, care a trecut prin multe greutăți în viață încă de la o vârstă fragedă, însă a ales să aibă un mod de gândire foarte sănătos și benefic pentru ea și cei din jur. Tăria sa de caracter și inteligența sunt elementele cele mai scoase în relief pe parcursul romanului, atunci când Lumikki trebuie să ia niște decizii foarte drastice și să accepte consecințele. O altă parte foarte interesantă și autentică a acestui personaj este orientarea sa sexuală, care nu a venit tocmai ca o surpriză pentru mine, însă era un lucru la care nu mă așteptam să se materializeze în vreun fel, fiindcă mulți autori nu merg până la capăt atunci când construiesc un personaj îndrăzneț și plin de atitudine.
Ce m-a făcut să dat un rating puțin mai mic acestui volum a fost sfârșitul destul de clișeic, dar aproape inevitabil, dar în modul cel mai deranjant, faptul că a fost un final fericit. Mi-ar fi plăcut ca autoarea să mizeze pe un cliff-hanger, un eveniment care să te țină în priză și să te facă să vrei cu disperare să citești volumul următor; nu mi s-a părut că finalul ales se potrivește cu spiritul de învingătoare al lui Lumikki. Până ca aceste ultimele scene să aibă loc, acțiunea mi s-a părut cât se poate de antrenantă, plină de tensiune și din nou, foarte originală pentru o serie din acest gen. Celelalte personaje nu au fost la fel de bine conturate ca Lumikki, însă îmi place că până și la acestea se vede o evoluție față de stadiul incipient. Sunt curioasă încontro se va îndrepta această poveste, fiindcă mai există încă fire narative neîncheiate sau neexploatate până la capăt.
„Roșu ca sângele” este într-adevăr o carte dark, ce abordează teme cât se poate de macabre, în frigul dintr-o iarnă finlandeză. Există mult mister rămas neelucidat, însă eu am mari așteptări de la protagonistă pe viitor și îmi pun toată baza că nu o să mă dezamăgească. Până acum, cred că este varianta masculină a lui Nathan din trilogia Half Life, intuiție pe care am avut-o oarecum de la bun început. Un început extrem de promițător, din punctul meu de vedere!
[image error]
November 5, 2017
Film vs. Carte: Apă pentru elefanți
[image error]
Filmul a fost un pic mai plictisitor decât cartea, în opinia mea.
Prima scenă din film este de fapt finalul cărții, unde bătrânul Jacob își povestește viața de la circ din tinerețe. Deși bătrânul se potrivește perfect cu imaginea din mintea mea, versiunea sa din amintiri – în rolul lui Robert Pattinson – nu mi se pare că atinge punctele cheie ale personajului creat de Sara Gruen. Lucrul care mi-a displăcut cel mai tare a fost lipsa de chimie dintre Jacob și Marlena, pe lângă faptul că nici aceasta din urmă nu este o reprezentare fidelă a personjului din carte.
Suntem scutiți de o mare parte dintre detaliile legate strict de lumea circului și îngrijirea animalelor, însă pe locul doi în topul lucrurilor care nu mi-au plăcut deloc în acest film a fost tăierea sau trunchierea scenei de violență acută dintre trio-ul Marlena-August-Jacob; cu toate acestea, producătorii au preferat să păstreze scena în care șeful menajeriei o agresează pe Rosie, elefantul, oferindu-ne scene explicite și sângeroase. Probabil violența domestică într-o scenă mai lungă și cu mai multe detalii ar fi fost prea mult pentru privitori. Aduc în discuție acea scenă din carte pe care nu am regăsit-o sub aceeași formă în film fiindcă mi se pare un declanșator imens pentru restul acțiunii, însă în producția cinematografică s-a pus mai mult accent pe mediul înconjurător decât pe motivele explicite pentru care se nasc conflicte între aceste trei personaje și felul prin care s-au format. Mi-ar fi plăcut, de pildă, să urmăresc scena în care Jacob se duce la August și încearcă să-i spună că va părăsi circul, însă August îl șantajează că doi dintre prietenii săi vor fi aruncați din tren. Acest lucru se întâmplă, deci, fără un motiv în prealabil în film, lucru care mi se pare cam lipsit de sens.
Într-adevăr, prestația elefantului este spectaculoasă, dar din păcate îi eclipsează pe toți ceilalți actori – sau aduce măcar un element reușit în tot filmul, dintr-o perspectivă mai optimistă. Per-total, dacă pe mine cartea m-a adus aproape de culmile disperării prin lipsa de complexitate de care a dat dovadă, filmul aproape că m-a adormit instant, prin faptul că au fost scoase scenele care prezentau cât de cât un punct de interes pentru poveste. Nu recomand.
October 31, 2017
Apă pentru elefanți, recenzie
[image error]
Există un motiv pentru care mi-a luat mai mult de două săptămâni să citesc această carte și anume, faptul că acțiunea mi s-a părut mult prea statică. În ciuda acestui dezavantaj enorm, din punctul meu de vedere, cred că oricine își poate da seama de faptul că „Apă pentru elefanți” este o poveste originală și fascinantă despre lumea circului din America anilor ’30.
Voi începe prin a explica titlul romanului, care provine din spusele unui bătrân aflat în același azil ca protagonistul nostru, pe nume Jacob Jankowski; acest domn pretinde că el a cărat apă pentru elefanții de la circ, lucru care îl enervează la culme pe Jacob, aflat la vârsta de nouăzeci și trei de ani, iar de aici acțiunea bazată pe flashback-uri își reia fluxul continuu. Mi-a plăcut foarte tare faptul că la început avem parte de scena culminantă, pe care bineînțeles că nu avem cum să o înțelegem fără un context, dar care însă creează o stare extraordinară de suspans pentru cititor. Tehnica mi s-a părut asemănătoare cu cea folosită de youtuber-ii celebri din zilele noastre, pentru a atrage atenția urmăritorilor.
Jacob se lansează în povestea vieții sale, în care a pornit de la un student obișnuit la medicină veterinară, devenit peste noapte un veterinar în toată regula pentru Circul Fraților Benzini. Aici, el se îndrăgostește de frumoasa Marlena, soția șefului menajeriei, lucru care îl propulsează în tot felul de situații dramatice și aproape fatale. Practic, întreaga poveste se învârte în jurul idilei dintre cei doi, însă, pe fundal, avem constant parte de fel de fel de detalii privind viața obișnuită la circ, de la lungile călătorii cu trenul, la asamblarea corturilor, hrănirea angajaților și îngrijirea animalelor. Elefantul Rosie joacă un rol foarte important în această poveste, fiind un personaj foarte simpatic de altminteri.
Nu pot vorbi cu însuflețire despre această carte fiindcă nu m-am putut raporta emoțional la nici măcar o singură secvență citită, însă, din punct de vedere obiectiv, pot recunoaște că este o capodoperă a dramelor istorice.
Având în vedere că, bazat pe notele autoarei, multe dintre poveștile incluse în roman sunt bazate pe fapte reale, avem certitudinea că toate aceste detalii pe care le primim despre întreaga atmosferă a vieții la circ sunt foarte documentate și realiste. Această perfecțiune tehnică salvează, din punctul meu de vedere, sau poate chiar conferă valoare romanului. Dacă ar fi existat doar povestea de dragoste dintre intelectualul păgubit, Jacob, și domnița la ananghie dar cu atitudine de fier, Marlena, consider că ar fi reprezentat un adevărat eșec literar. Stilul autoarei nu este unul extrem de brutal sau măcar foarte expresiv, însă avem parte de o narațiune la persoana I foarte concisă și la obiect, putând să identificăm cu ușurință stadiul în care se găsesc personajele într-un anumit punct al acțiunii; avem parte de o sumedenie de detalii, deși majoritatea fiind relevante pentru cursul acțiunii, însă lucrul care cred că m-a deranjat cel mai tare la această scriitură este, poate, intensitatea trăirilor (sau lipsa ei). Sara a construit o acțiune plină de suspans, a clădit întreaga narațiune îndreptând-o într-o direcție de tip ultimatum, crescând astfel așteptările oricărui cititor; deși momentul culminant în sine ar putea fi categorisit drept suficient de dramatic pentru acest nivel al așteptărilor, reacțiile personajelor au fost sărite, așadar, complet absente, autoarea trecând cu ușurință peste acest moment pe care îl aștepți încă de la primele pagini ale cărții.
Făcând abstracție de acest detaliu extrem de important pentru mine, povestea încă îi aparține unui bătrân ajuns la azil și uitat de propria familie, care încearcă doar să se facă auzit pentru trecutul său ieșit din comun și realizările din tinerețe. Acest element iarăși a salvat romanul de la a fi un eșec total, folosind tehnica povestirii în ramă. Mie personal nu mi-a insuflat nicio stare acest roman, poate doar una de tensiune continuă, apoi o vagă dezamăgire, însă nimic la care să nu mă aștept sub nicio formă. „Apă pentru elefanți” este o carte previzibilă, plină de acțiune doar în aparență, lăsând în urma ei doar un iz de „meh”, o stare de neutralitate indubitabilă.
Am decis însă să ajung până la finalul acestui roman strict datorită faimei sale și așteptărilor conturate pe parcurs datorită stilului monoton dar totuși intrigant al autoarei. Consider însă că această poveste nu va rămâne prea mult timp impregnată în mine sau măcar în memoria mea, datorită faptului că niciunul dintre subiectele abordate nu îmi atinge vreo coardă sensibilă.
[image error]
Recomandarea de miercuri! #1
M-am gândit să adaug o nouă secțiune pe blog și anume, să vă recomand în fiecare zi de miercuri câte o carte diferită care mie mi-a plăcut foarte tare, ce poate fi găsită în diverse librării online la un preț foarte accesibil! Dacă tot suntem în luna Halloween-ului, cartea de astăzi este „Let the right one in” sau „Lasă-mă să intru„, cum a fost ea tradusă la noi. Eu vă voi lăsa ambele variante, atât în limba română, cât și în limba engleză, având de această dată coperte diferite. Alegerea este la voi! Mai jos aveți de asemenea și un fragment din recenzia scrisă de mine.
OKIAN: 39.99 lei! ELEFANT.RO: 37,76 lei!
„A fost un roman destul de lung pe care l-am parcurs cu mare plăcere. Cel puțin finalul a fost exact ca în film… Însă filmele nu mi-au afectat deloc viziunea asupra cărții. Ba dimpotrivă, sunt foarte distincte iar cartea m-a ajutat să completez multe goluri pe care poate nu mi le aminteam sau nu apăreau deloc în film. Am avut o mare surpriză în legătură cu Eli, dar nu vreau să dau spoilere. Spun doar că acest detaliu face o mare diferență și ajută la originalitatea poveștii. (…) Recomand cartea celor pasionați de romane scandinave, polițiste, celor care caută realismul mai presus de orice și valorifică poveștile întunecate, văd frumosul dintr-un oraș industrializat în mod forțat, un oraș mic și plin de mister.”
October 26, 2017
Shaman King, Vol. 12: The Wrath of Angels
[image error]
Nu m-a încântat în mod deosebit acest volum din cauza faptului că a constat mai mult în bătălii destul de insignifiante, care au pus mai puțin în evidență trăsăturile personajelor noastre principale.
Legătura dintre Hao și Yoh devine din ce în ce mai vizibilă pentru toți ceilalți și mai urmează doar câteva alte asemenea altercații până când adevărul va fi ieși la iveală.
În prima parte a volumului, situația este salvată de Ryu, Takei oferindu-ne cu această ocazie și povestea antrenamentului de care acesta a avut parte datorită bunicului lui Yoh. De asemenea, echipa X-Laws își face apariția și încearcă să-i recruteze pe cei care au pornit în această călătorie alături de Yoh. Tabloul este întregit de apariția Annei, însoțită bineînțeles de Manta/Morty, și confruntarea directă a acestora cu Hao. După toate aceste peripeții, micul grup de șamani ajunge în sfârșit în Patch Village, dar nu înainte de a fi îndrumați spre o călătorie spirituală și misterioasă din partea Marelui Spirit.
În continuare sunt complet îndrăgostită de această manga, care nu face decât să-mi readucă în minte fericirea din copilărie în timp ce urmăream anime-ul cu același titlu. Yoh, protagonistul, încă reprezintă o enigmă pentru mine – starea sa de calm, mentalitatea generală cu care privește lumea, îndârjirea cu care-și apără prietenii și propriile credințe când nimeni altcineva nu o face. Diversitatea culturală este în continuare un element de bază al acestei creații, exemplificată în acest volum prin apariția unui șaman care duce mai departe numele lui Dracula, oferindu-ne câteva scene din trecutul Valahiei și a stăpânirii lui Vlad Țepeș. Mi-e greu să îmi imaginez un anime sau manga care să atingă o asemenea perfecțiune în ceea ce privește elementele poveștii; deși iubirea, în sensul său preferat de oameni, este lăsată pe plan secundar, eforturile Annei nu sunt de ignorat în ceea ce privește împlinirea misiunii ei față de Yoh și familia Asakura. Legăturile de prietenie și tipologiile atât de diferite de oameni, proveniți din întreaga lume pentru a concura la competiția ce are loc din 500 în 500 de ani sunt realizate în cel mai subtil și natural mod, ca să nu mai menționez câtă atenție a fost oferită autenticității fiecărei personalități în parte.
Deși, în orice poveste, personajele mele preferate vor fi cele de tipul lui Ren/Len, Faust și chiar Hao, este imposibil să nu fii impresionat ca cititor de verticalitatea lui Yoh în fiecare situație în care este pus. „Regele Șaman” poate fi văzut ca un studiu antropologic de mare calitate și nu pot decât să mă bucur că am ocazia să învăț atâtea lucruri despre comportamentele umane, tipuri de raționament, și nu în ultimul rând, despre diferitele culturi din care fiecare provine.
[image error]
October 23, 2017
Frostbite: The Graphic Novel, recenzie
[image error]
În acest volum, pericolul constant în care se află Vasilisa Dragomir este amplificat de un alt atac al strigoilor, în care victimele sunt membrii celor douăsprezece familii regale. De asemenea, relația dintre Rose și Dimitri capătă în sfârșit formă iar Adrian Ivashkov este în sfârșit introdus la rândul său în poveste.
În același ritm alert cu care ne-au obișnuit creatorii acestor romane grafice, tot reușim să trecem prin stări de maximă adrenalină alături de protagonista noastră. Rose este la începutul carierei ei de gardian, chiar dacă în mod neoficial momentan, având de-a face cu niște probleme mult mai mari decât ea. Violență, răzbunare, ură – aceste sentimente predomină pe partea antagonică în volumul doi iar echilibrul aparent de la Academia Vampirilor este distrus în bucățele cu fiecare nouă amenințare adusă moroilor. Relația dintre Rose și alte personaje cum ar fi mama ei, Mia sau Mason sunt evidențiate mai bine în acest volum și exemplificate prin scene de mare importanță atât pe plan emoțional cât și legat de mersul lucrurilor din poveste. Aceeași logică imbatabilă a lui Richelle a legat șirul evenimentelor și de această dată, oferindu-te drept rezultat o carte plină de toate elementele pe care ți le-ai putea dori: iubire, pasiune, dramă.
Filtrând în continuare prin prisma nostalgiei, continui a-mi dori să trăiesc în această lume, fapt care mă împinge să recitesc volumele originale și chiar spin-off-ul făcut ulterior după acestea. Academia Vampirilor va rămâne mereu o serie de suflet, foarte bine închegată și care îmi hrănește la un nivel destul de înalt toate nevoile literare și așteptările pe care le-aș avea în contextul dat.
[image error]
October 21, 2017
Vampire Academy: The Graphic Novel, #1
[image error]
Din moment ce seria scrisă de Richelle Mead este cea care mi-a reaprins apetitul pentru lectură în anul 2010, am fost foarte încântată să redescopăr povestea din Academia Vampirilor prin cele trei romane grafice ce au fost publicate acum ceva vreme. Deși nu se poate spune că o mini-serie de benzi desenate poate cuprinde cu adevărat esența unei lucrări de mai mare amploare, ce în realitate s-a întins pe o serie formată din șase cărți destul de stufoase, am putut regăsi printre paginile acestui volum starea pe care am simțit-o inițial, când m-am îndrăgostit de acestea.
Conceptul este unul foarte simplu, atât prin ilustrații cât și prin simplificarea poveștii în sine: Rose și Lissa sunt aduse înapoi la Academie, unde viața moroiului regal este în continuare pusă în primejdie. Fundalul narativ al primei părți este format din amenințarea adusă de unchiul Lissei și de lupta neîntreruptă a celei mai bune prietene ale sale pentru a fi alături de ea și a se antrena pentru a putea deveni cu adevărat gardianul ei dhampir.
Nu am putut să nu mă întreb pe măsură ce dădeam paginile dacă o persoană care nu a citit seria originală ar putea să aibă o conexiune la fel de reușită cu această poveste, având în vedere succesiunea de evenimente urmărite într-un mod foarte alert de către creatori, însă cu precădere, răspunsul meu ar fi nu.
Citind dialogurile, îmi veneau în minte reminiscențe din prima lectură a primului volum al seriei, însă, în orice caz, legătura mea cu Academia Vampirilor va fi mereu una sufletească, emoțională, deși ea prezintă și anumite calități din punct de vedere obiectiv, de ordin logic, care o fac deosebită față de celelalte serii YA/Fantasy ce au fost lansate de-a lungul timpului după aceea. Cel mai tare am apreciat dintotdeauna faptul că există mereu o explicație rațională pentru legăturile dintre personaje, chiar dacă poate acțiunile lor sunt mai degrabă bazate pe instinct și diverse alte porniri. Spre exemplu, mi se pare destul de unicat modelul de iubire interzisă dintre Rose și profesorul ei, Dimitri, căci pe lângă faptul că tipul de relație profesională dintre ei sau faptul că Rose este încă minoră la începutul poveștii îi împiedică să trăiască o poveste de iubire, acesta îi argumentează respingerea în felul următor: „amândoi vom fi gardienii Lissei iar dacă mi-aș da frâu liber sentimentelor față de tine, te-aș proteja mai întâi pe tine înaintea ei”. Această decizie de tip etic, pe care se bazează majoritatea raționamentelor din cărți și implicit, deciziile lui Rose, face din Academia Vampirilor o serie de nivel superior, din punctul meu de vedere. Pe de altă parte, mi s-a părut că Richelle a trasat evenimentele într-o înșiruire extrem de potrivită, care a condus-o la rezultatul dorit fără să scape din vedere nici elementele de romantism, suspans sau violență de pe parcurs.
Dacă v-au plăcut cărțile lui Richelle Mead, veți aprecia la fel de tare și acest roman grafic; deși nu sunt mare fană a reprezentărilor fizice ale personajelor în acest caz, pot spune că în mod categoric s-au păstrat elementele de bază ale primului volum original. Eu una mă bucur că am oportunitatea de a-mi reaminti aceste lucruri esențiale, pentru că în continuare sunt fascinată de această serie – lucru destul de necaracteristic pentru mine. Vă recomand cu căldură să-i dați o șansă oricum, căci chiar dacă nu veți dori continuarea acestui fir narativ, consider că volumul poate fi apreciat și de sine stătător, într-o oarecare măsură. Din partea mea, acest roman grafic reprezintă un motiv de nostalgie pentru care sunt recunoscătoare.
[image error]
October 11, 2017
Dragoste la 17,50$, recenzie
[image error]
Cartea mi-a fost oferită de printrecărți.ro.
Pe de-o parte am fost dezamăgită de această colecție de povestiri, pe de altă parte, în continuare am rămas cu un sentiment nemaiîntâlnit până acum de mine în literatură, o stare care s-ar putea transcrie drept confuzie.
Avem de-a face cu o serie de povestiri scurte ce vizează viețile anumitor personaje care-și rememorează tinerețea americană, însă în prim-plan îl avem pe Henry Chinaski, un posibil alter-ego al autorului. Ce au în comun aceste povestiri, în mare parte, sunt violurile, bețivii, sărăcia și prostituatele. Henry Chinaski este pe de-o parte un scriitor de succes care are lumea în picioare, însă pe de altă parte apare în diferite ipostaze umilitoare, lucrând în medii de joasă speță și neilustrând vreo speranță la un tip de viață superior, inițial. Celelalte personaje sunt de asemenea de sex maculin, prezentând diferite întâmplări cu precădere din spațiul hollywoodian, ducându-și cu greu existența de azi pe mâine și uneori comițând crime pentru a face niște bani în plus. Starea predominantă este aceea de abis al vieții, exploatând la maxim punctul prin care mulți oameni ajung să treacă la un moment dat și anume, cel în care nu au nimic și pe nimeni care să le ofere un scop sau o șansă de scăpare din acest abis.
Unul dintre personaje chiar spune la un moment dat că se simte atras doar de oamenii decăzuți, nu de cei care au haine frumoase și proprietăți pe numele lor; i se pare că doar cei asemenea lui au trăit cu adevărat. Personajele nu sunt doar cinice însă, ci de-a dreptul agresive, insuportabile, singuratice din proprie alegere. Există destul de multe scene explicite de sex, însă mai șocante mi s-au părut pasajele care vorbesc despre diverse afecțiuni precum hemoroizii sau despre alcoolism. Titlul, de exemplu, este preluat de la una dintre povestiri, în care un bărbat cheltuiește respectiva sumă de bani (17,50$) pentru a-și cumpăra un manechin, pe care îl folosește pe post de jucărie sexuală. Am spus la început că am rămas cu un sentiment ciudat după această lectură, pe care nu-l pot identifica în totalitate momentan, datorită faptului că așteptările mele de la Bukowski erau foarte mari și chiar m-am blamat că nu am parcurs lucrările acestui autor mai devreme. De la primele pagini, însă, mi s-a părut că nu pot identifica vreun element original, vreun lucru despre care să nu mai fi citit înainte sub această formă.
Cartea în sine este un abis care te poate trage înăuntrul lui, punându-te în pielea unor personaje care nu ți-ai dori să fii niciodată. Tipul de oameni pe care l-a exploatat autorul prin aceste povestiri este cel care a trecut deja de multe stagii de auto-distrugere, rămânând doar omul în forma sa pură, fără prea mare uz de rațiune sau sentimente. Fiecare personaj în parte este sigur pe sine și încearcă să supraviețuiască într-un univers propriu limitat, întrebându-se deseori cum de nu și-a găsit încă moartea. Trebuie să recunosc că această abordare este foarte interesantă și poate aici apare conflictul meu interior vizazvi de carte: deși nu m-au impresionat extraordinar poveștiile în sine, unele atingând chiar și cotele științifico-fantasticului, faptul că Bukowski a reușit să păstreze aceeași măsură calmă și indiferentă la dezastrul din jur în fiecare dintre ele spune foarte multe lucruri despre el ca scriitor.
Așadar, pot spune că nu am renunțat încă la curiozitatea mea în ceea ce-l privește pe acest mare artist, însă pe viitor mi-ar face plăcere să citesc un întreg text, cu început, final și încheiere, scris în aceeași manieră simplistă, dar debordând de încărcătură emoțională. Pentru mine ar putea reprezenta un dezavantaj faptul că Bukowski a ales să ilustreze doar anumite scene, fără prea mult context în prealabil, care au făcut imposibilă acea conexiune pe care o caut în timpul unei lecturi. Se poate spune, deci, că magia sa constă mai degrabă în forța cu care menține atmosfera sfidatoare, în orice circumstanțe, aproape independent de text în sine. După părerea mea, aceasta nu are cum să fie una dintre cele mai bune lucrări ale sale; nutresc speranța că voi găsi pe viitor și elementele care i-au lipsit acestei antologii.
[image error]
