Noaptea de Sânziene Quotes

“Toţi suntem trişti, spunea el. Nu se vede întotdeauna, dar toţi oamenii sunt trişti.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole, continuase el fără s-o privească. Dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. Nu le vezi...”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“Nu te cunosc, nu ştiu cine eşti, nu ştiu ce faci. Nu pot avea secrete faţă de dumneata. N-am spus asta la nimeni, dar d-tale ţi-o pot spune: totul depinde de Timp. Dacă nu rezolvi problema asta chiar acum, cât eşti tânără, te prinde viaţa şi te macină pe dinlăuntru, şi într-o zi te trezeşti bătrână, iar în ziua următoare te trezeşti pe patul de moarte, şi atunci e prea târziu ca să mai încerci ceva. Trebuie să cauţi asta acum, cât eşti tânără. Asta e o problemă de tinereţe...
Ce trebuie să caut? îl întrebase Ileana.
Să scapi de Timp. Să ieşi din Timp. Priveşte bine în jurul d-tale: ţi se fac din toate părţile semne, încrede-te în semne. Urmăreşte-le...”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“Dar iubirea aceasta ar putea să-mi revele ceva. Poate te-am întâlnit şi m-am îndrăgostit de d-ta ca să mă înveţi ceva. Învaţă-mă, atunci! Spune-mi de ce mi-ai apărut în cale. Nu te-am întâlnit aşa, din întâmplare, doar ca să flirtez cu d-ta; nu-mi place să flirtez. Nu mi-am înşelat niciodată soţia. Dar am simţit, întâlnindu-te, că mi s-a făcut un semn.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“Nu ne putem împotrivi acestui destin. Dar avem măcar datoria să protestăm împotriva lui. Şi, eu cel puţin, nu am alt mijloc de a protesta decât refuzând să fiu confiscat, macerat şi terorizat de acest destin. Dacă va fi să mor azi, mâine sau într-o lună - am să mor. Dar am să mor, cel puţin, mândru că n-am renunţat la demnitatea mea umană, la libertatea mea. Istoria mă va omorî, dar nu va omorî un sclav - ci un om liber, care a ştiut să-şi smulgă măcar o frântură din viaţa lui teroarei istoriei.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“Lumina aceasta ascunde altceva. Viaţa întreagă ascunde altceva. Aşa cum sunt eu, aşa cum e Biriş, ascundem, fiecare din noi, altceva. Se află ascuns undeva în noi, în adâncul fiinţei noastre. Altceva.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“Am urmele unui trecut care, nu numai că e mort, ca orice trecut, dar care n-a transmis nimic epocilor care au venit după el. Trecut fără urmaşi.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“Timpul d-tale interior, singurul care contează, îţi aparţine. Poţi munci visând, sau amintindu-ţi, sau gândind. Numai munca săvârşită întru împlinirea unei vocaţii, şi în primul rând scrisul, pentru că procesul lui e cel mai complicat, numai această muncă te confiscă definitiv. Numai actul creaţiei îţi cere această jertfă...”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“Tu îţi mai aduci aminte cine a spus că miracolele sunt irecognoscibile, în sensul că sunt camuflate printre întâmplările de toate zilele, că sunt împlinite, în aparenţă, de către oameni care seamănă cu noi toţi, oamenii de rând?”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“Odată, când eram mic, mă întorceam acasă într-un car cu fân. Asta se petrecea la via noastră de lângă Râmnicu-Sărat. Adormisem și m-am trezit deodată, singur în carul cu fân - și deasupra mea erau numai stele. Erau numai stele. Și parcă totul se oprise pe loc. Parcă timpul nu mai curgea. Nu erau decât stele.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“Tu ştii foarte bine ce vreau să spun, repetase Ştefan. Poate mai există şi altceva în afară de dragoste. Poate există undeva o posibilitate deschisă miracolelor, un mister ireductibil, un secret pe care nu izbutim încă să-l descifrăm.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“O văd şi acum. Storurile erau lăsate, şi în cameră era o penumbră misterioasă, o răcoare de o cu totul altă natură decât răcoarea celorlalte camere în care pătrunsesem până atunci. Nu ştiu de ce, mi se părea că totul pluteşte acolo într-o lumină verde; poate unde perdelele erau verzi. Căci, altminteri, camera era plină de fel de fel de mobile, şi lăzi, şi coşuri cu hârtii şi jurnale vechi. Dar mie mi se părea că e verde. Şi atunci, în clipa aceea, am înţeles ce este Sambo. Am înţeles că există aici, pe pământ, lângă noi, la îndemâna noastră şi totuşi invizibil celorlalţi, inaccesibil celor neiniţiaţi — există un spaţiu privilegiat, un loc paradisiac, pe care, dacă ai avut norocul să-l cunoşti, nu-l mai poţi uita, apoi, toată viaţa. Căci în Sambo simţeam că nu mai trăiesc aşa cum trăisem până atunci; trăiam altfel, într-o continuă, inexprimabilă fericire. Nu ştiu de unde izvora beatitudinea asta fără nume. Mai târziu, amintindu-mi de Sambo, am fost sigur că acolo mă aştepta Dumnezeu, şi mă lua în braţe îndată ce-i călcam pragul. N-am mai simţit, apoi, nicăieri şi niciodată, o asemenea fericire, în nici o biserică, în nici un muzeu; nicăieri şi niciodată.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“Mă întreb chiar dacă istoria nu ne apare atât de absurdă tocmai din cauza acestei confiscări monstruoase în profitul unui singur fel de a vedea lumea, a unui singur comportament, care nu poate fi decât limitat şi, deci, fals...”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. (…) Dar probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“Aș vrea să stăm odată de vorbă. Dar aș vrea să stăm de vorbă deschis, așa cum vorbeam altădată.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“Nu mă pot lăsa posedat de un eveniment, oricât ar fi el de actual și de catastrofal. Îl discut un ceas, două, încerc să-l înțeleg, mă acomodez sau nu mă acomodez cu el, dar apoi trec mai departe și mă ocup de altceva. Măcar atâta libertate să mai profităm cât ni se îngăduie: libertatea de a ne alege subiectele de reflecție, de conversație sau glumă...”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“E adevărat. Acesta e păcatul nostru cel mai mare, că nu putem trăi în \ prezent. Numai sfinţii trăiesc necontenit în prezent...”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“„Un om trăieşte autentic... Un credincios nu are mai mult de două, trei experienţe religioase în toată viaţa lui, adăugase. Restul e rutină. Ca şi viaţa noastră: o serie nesfârşită de automatisme. Doar câteva ceasuri autentice la zece, cincisprezece ani. Şi când vrei să ieşi din rutină, faci istorie...”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“I se păruse că fusese păcălit, că cineva îşi bătuse joc de el lăsându-l să creadă că tinereţea nu e totuna cu numărul anilor, şi că poţi să-ţi numeri anii, unul după altul, ca şi cum ar fi vorba de altceva decât de propria ta viaţă care se scurge...”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sinziene vol. 2

“Stăpânul nostru, al tuturor, este astăzi Războiul, începu din nou Ştefan. El a confiscat întreaga istorie contemporană, timpul în care am fost ursiţi să trăim. Europa întreagă trăieşte ca un monstruos automat, pus în mişcare de veştile lansate în fiecare minut de sutele de posturi de radio, de ediţiile speciale ale ziarelor, de convorbirile între prieteni... Chiar când rămânem singuri, tot la Război ne gândim, adică, tot sclavii Istoriei suntem. Teroarea evenimentelor este nu numai umilitoare pentru fiecare dintre noi, ca fiinţe umane, dar este, în cele din urmă, sterilă. Nimic nu se alege din acest contact permanent cu Istoria; nu ne îmbogăţim cu nimic, nu descoperim nimic care să merite într-adevăr să fie descoperit...”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“În literatură, oamenii elementari, cu pasiuni puternice, dominați de un singur viciu sau oarecum maniaci, par vii și autentici. Ceilalți, mai ales oamenii buni, blânzi, inteligenți și, în primul rând, oamenii preocupați de probleme morale, par fazi, fără contur, lipsiți de personalitate. În fond, literar vorbind, sunt neinteresanți.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“Credeam că ce ai o dată, rămâne al tău până la moarte.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“De tot ce se intampla in lume sunt si eu vinovat. Pentru ca nu sunt un om intreg, nu sunt o unitate armonioasa, sunt un ins dezaxat, fara centru. Probabil ca mai sunt si altii, zeci de milioane, ca mine. Si cum pentru societatile moderne lumea inseamna tot mai putin Cosmos si tot mai multa Istorie, iti dai seama ce repercusiuni poate avea dezechilibrul acesta interior in afara de noi. Cum am putea fi creatori in Istorie noi, cateva zeci de milioane de dezechilibrati?”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sinziene vol. 2

“Trăiește el, ca om, ca ființă totală - și nu se lasă trăit de țesuturile lui, de glandele lui, de automatismele lui, ca noi toți, ceștilalți...”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“înainte chiar de a afla vreun răspuns satisfăcător, continuase Ştefan, şi numai prin faptul că a fost rostită „întrebarea justă" regenerează şi fertilizează; şi nu numai fiinţa omenească, ci întreg Cosmosul. Ghicesc în acest simbolism solidaritatea omului cu Firea întreagă; întreaga viaţă cosmică suferă şi se ofileşte prin nepăsarea omului faţă de problemele centrale. Uitând să ne punem întrebarea justă, pierzându-ne timpul cu futilităţi sau întrebări frivole, ne omoram nu numai pe noi, ci omoram prin moarte lentă şi sterilizare o părticică din Cosmos.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

“Începu să sufle un vânt rece, tăios, care învolbura ninsoarea, ridicând-o până foarte sus în văzduh. Ștefan rămăsese acolo privind în urma lor, în întuneric. O mare liniște pătrundea pe nesimțite din adâncurile ființei lui, amuțindu-l. Lor nu li se poate întâmpla nimic; sunt din munte, sunt asemenea muntelui. Oameni din alt ev. Toate vor continua să rămână așa cum sunt cum, neschimbate, netulburate; oameni, pietre, anotimpuri. Când vor muri, se vor naște alți oameni în munte, la fel ca ei; oameni cărora niciodată nu li se va întâmpla nimic.”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene