Find & Share Quotes with Friends
Falsitate Quotes
Quotes tagged as "falsitate"
Showing 1-1 of 1
“Nu era întâia oara când îl auzeam spunând asta și nici nu era singurul om care o spunea. Atât de deseori am auzit exclamația asta, încât am impresia, falsă desigur, că în țara mea pâinea e supremul scop al oricui și măsurătoarea tuturor valorilor sufletești. "Vreau sa manânc și eu o pâine" (si nimic altceva). "A mâncat pâine în casa mea." "Dă-i și lui, acolo, o pâine." Idealul fiecăruia pare să fie, cu exclusivitate, să câștige cât mai multe pâini, izbânda în viață și-o apreciază după numărul de pâini de care dispune. Iar maximum de altruism constă în satisfacția "de a da și altuia să mănânce o pâine de pe urma ta" (dar nu mai multă, "ca se obrăznicește"). Țară a grâului și a foamei cronice în trecut, trăiește si acum sub obsesia pâinii, care eclipseaza oricare alte preocupări ale conștiinței, orice drame în zona superioară. Tragediile sunt aci în gradul "luptei pentru existență", căci viața, infinit mai ușoară ca în Apus pentru cei mediocri, ca și pentru canalii, e neînchipuit de grea pentru oamenii de merit si pentru cei care vor să rămână cinstiți, decât oriunde, în lume. De altfel, am aflat, în alta împrejurare, un fapt care îmi confirmă și mai mult această falsă impresie: în loc să răspundă la o polemica științifică a unui coleg al sau, un savant localnic a vestit că are "să-l facă să se predea prin foame" și a manevrat așa încât a izbutit.”
― Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
― Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
All Quotes
|
My Quotes
|
Add A Quote
Browse By Tag
- Love Quotes 102k
- Life Quotes 80.5k
- Inspirational Quotes 77k
- Humor Quotes 45k
- Philosophy Quotes 31.5k
- Inspirational Quotes Quotes 28.5k
- God Quotes 27k
- Wisdom Quotes 25k
- Romance Quotes 25k
- Truth Quotes 25k
- Poetry Quotes 24k
- Life Lessons Quotes 23k
- Quotes Quotes 21.5k
- Death Quotes 21k
- Happiness Quotes 19k
- Hope Quotes 19k
- Faith Quotes 18.5k
- Inspiration Quotes 18k
- Motivational Quotes 16k
- Spirituality Quotes 16k
- Relationships Quotes 16k
- Religion Quotes 15.5k
- Life Quotes Quotes 15.5k
- Writing Quotes 15k
- Love Quotes Quotes 15k
- Success Quotes 14k
- Motivation Quotes 14k
- Time Quotes 13k
- Science Quotes 12.5k
- Motivational Quotes Quotes 12k
