Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război Quotes

“Femeia înşală numai pe cel pe care-l iubeşte, pe ceilalţi îi părăseşte pur şi simplu.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie, trebuie timp și trebuie complicitate pentru formarea ei.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Nelinişte metafizică? Nelinişte metafizică e ...să simţi că lumea e fără margini, că suntem atât de mici, că frumuseţea are pete şi e trecătoare, că dreptatea nu se poate realiza, că nu putem şti niciodată adevărul. Să fii, din cauza asta, trist… să iubeşti florile şi să zâmbeşti când vezi oameni ca Nae Gheorghidiu, care nu bănuie nimic şi îşi au socotelile lor.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Bunătatea adevărată este neapărat inteligenţă şi imaginaţie”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Să te consideri spectator indulgent şi amuzat al lumii acesteia plină de infamie şi de prostie e să faci parte din ea, şi să beneficiezi de infamiile ei, având aerul că-i eşti deasupra.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“De zeci de ori pe zi deveneam alb ca varul, din cauza unui amănunt, care ar fi putut fi în legătură cu ea, în cea mai banală dintre convorbiri.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Pentru mine, dragostea aceasta era o lupta neîntrerupta, încare eram vesnic de veghe, cu toate simturile la pânda, gata sa previu orice pericol.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Era fara îndoiala un paroxism, o unda de nebunie în furia ei, caci avea în joc aceeasi frenezie ca animalele din jungla. Niciodata n-o iubeam atât de mult ca în asemenea clipe si ar fi putut sa ma omoare, dar la ispita asta n-as fi renuntat. E ceea ce n-am întâlnit niciodata la alta femeie, aceasta impresie de a te juca pasionat cu o pantera întarâtata.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Atenția și luciditatea nu omoară voluptatea reală, ci o sporesc, așa cum, dealtfel, atenția sporește și durerea de dinți. Marii voluptoși și cei care trăiesc intens viața sunt, neapărat, și ultralucizi.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“La origine inteligența n-a fost decât un mod practic, un instrument de adaptare la mediu, un mijloc pentru apărarea intereselor. La imensa majoritate a oamenilor ea a rămas și azi același lucru. Ei nu pricep decât ceea ce au interes să priceapă. Ceea ce le contrazice interesele, le contrazice fundamental și inteligența. Înafară de un număr infim de perverși - dacă o fi existând cu adevărat - nimeni nu poate face răul, dacă inteligența lui nu-i priește asta.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Era vanjos si viu, trupul, in toata goliciunea lui de femeie de douazeci de ani, tare, dar fara niciun os aparent, ca al felinelor. Pielea neteda si alba avea luciri de sidef. Toate liniile incepeau, fara sa se vada cum, asa ca ale lebedei, din ocoluri. Sanii robusti, din cauza mainii mele petrecute pe sub talie, prelungeau gratios, ca niste fructe oferite, cosul pieptului, ca sub ei, spre pantec, caderea sa fie brusca.
Picioarele aveau coapsele tari, abia lipite inauntru cand erau alaturi, lung arcuite in afara, din sold la genunchi, ca si cand feminitatea ei ar fi fost intre doua paranteze fine, prelungi. Cu toata inversunarea impotrivirii, mi-am apropiat gura de a ei, dar cand am simtit-o moale si buna ca un miez bun de fruct, i-am dat dintr-o data drumul si-am sarit in mijlocul dormitorului, ca de frica unui sarpe.
S-a ridicat infuriata, apriga, in genunchi si in aceeasi clipa mi-a zburat in cap cartea... si de abia am avut timp sa ma feresc, caci flaconul cu apa de colonia de pe masa a zburat si el, prabusind in spatele meu o etajera cu vasul de flori cu tot, facandu-se cioburi.
Daca ma lovea, nu stiu ce s-ar fi putut intampla. M-ar fi desfigurat, poate m-ar fi ucis chiar. Era fara indoiala un paroxism, o unda de nebunie in furia ei, caci avea in joc aceeasi frenezie ca animalele din jungla. Niciodata n-o iubeam atat de mult ca in asemenea clipe si ar fi putut sa ma omoare, dar la ispita asta n-as fi renuntat. E ceea ce n-am intalnit niciodata la o femeie, aceasta impresie de a te juca pasionat cu o pantera intaratata.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Dragostea nu e idilică ci are o drojdie grea de amărăciune.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Mă cuprindea o nesfârşită tristeţe văzând că nici femeia asta, pe care o credeam aproape suflet din sufletul meu, nu înţelegea că poţi să lupţi cu îndârjire şi fără cruţare pentru triumful unei idei, dar în acelaşi timp să-ţi fie silă să te frămânţi pentru o sumă, fie ea oricât de mare, să loveşti aprig cu coatele.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Pentru mine, dragostea aceasta era o lupta neîntrerupta, în care eram vesnic de veghe, cu toate simturile la pânda, gata sa previu orice pericol.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Ce-i o iubire, ca s-o faci regulă casnică?”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Niciodată nu am avut prilejul să fiu până la capăt nefericit.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Am privit după atâtea femei frumoase în viața mea și nici una, până la capăt, nu m-a înțeles.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Inert, ca un manechin, și dezgustat, mă lăsam sărutat de buze fade, iar ei erau așa de plini de bucuria lor, că nici nu băgau de seamă dezgustul meu.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Dacă admiți unui nebun că el e de sticlă atunci totul decurge cum nu se poate mai normal. Se ferește de tine ca să nu se spargă, se spală cu grijă ca să fie mereu limpede, își studiază greutatea, speră să devie sonor, și așa mai departe.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Dar nu, toate sufletele acestea de carne și mătase devin prea târziu, și de prisos, bune.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Adesea excesul de precizare duce la confuzii - e asta una din ciudățeniile logicii.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie... Trebuie timp și trebuie complicitate pt formarea ei. De cele mai multe ori te onișnuiești greu, la început, să-ți placă femeia fără care mai târziu nu poți trăi. Iubești întâi din milă, din îndatorire, din duioșie, iubești pt că știi că asta o face fericită, îți repeți că nu e loial s-o jignești, să înșeli atâta încredere. Pe urmă te obișnuiești cu surâsul și vocea ei, așa cum te obișnuiești cu un peisaj. Și treptat îți trebuiește prezența ei zilnică. Înăbuși în tine mugurii oricăror altor prietenii și iubiri. Toate planurile de viitor ți le faci în funcție de nevoile și preferințele ei. Vrei succese ca să ai surâsul ei.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Asadar, si la soldati, nu numai la mine si la Orisan, aceasta neputinta dea îndura necunoscutul, nevoia mortala de a sti ce se petrece înainte. Cred ca acest sentiment era mai curând un derivat al fricii.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste întâia noapte de război

“Nu te bate în duel cu unul care nu știe să se bată, e periculos...”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Pentru soldatul din prima linie nu există „luptă uriașă” sau „luptă neînsemnată”.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“De vreme ce tu tot mori, e ciudat, dar preferi să fie când ataci și nu când fugi. Cred că senzația aceasta împacă un sentiment fundamental: atacând, îți alegi tu, parcă, moartea; urmărit de altul și ajuns din urmă, moartea ți-e impusă.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“O singura curiozitate, ca de amator de tablouri, am: Cum o fi lumea asta, care stie ca armata e în razboi? cum e atmosfera strazii, a restaurantelor, cum vorbesc la masa? as da nespus de mult sa vad
acum un exemplar macar din ziarele mari, de dimineata, sa citesc, dedublat, cu ce litera? cu ce titluri? vestile razboiului românesc.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste întâia noapte de război

“E o întrebare care nu m-­a slabit niciodata în razboi, dar care acum ma chinuie mai staruitor ca oricând: Altul, în locul meu, s­ar fi purtat mai demn?”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste întâia noapte de război

“Nu era întâia oara când îl auzeam spunând asta și nici nu era singurul om care o spunea. Atât de deseori am auzit exclamația asta, încât am impresia, falsă desigur, că în țara mea pâinea e supremul scop al oricui și măsurătoarea tuturor valorilor sufletești. "Vreau sa manânc și eu o pâine" (si nimic altceva). "A mâncat pâine în casa mea." "Dă-i și lui, acolo, o pâine." Idealul fiecăruia pare să fie, cu exclusivitate, să câștige cât mai multe pâini, izbânda în viață și-o apreciază după numărul de pâini de care dispune. Iar maximum de altruism constă în satisfacția "de a da și altuia să mănânce o pâine de pe urma ta" (dar nu mai multă, "ca se obrăznicește"). Țară a grâului și a foamei cronice în trecut, trăiește si acum sub obsesia pâinii, care eclipseaza oricare alte preocupări ale conștiinței, orice drame în zona superioară. Tragediile sunt aci în gradul "luptei pentru existență", căci viața, infinit mai ușoară ca în Apus pentru cei mediocri, ca și pentru canalii, e neînchipuit de grea pentru oamenii de merit si pentru cei care vor să rămână cinstiți, decât oriunde, în lume. De altfel, am aflat, în alta împrejurare, un fapt care îmi confirmă și mai mult această falsă impresie: în loc să răspundă la o polemica științifică a unui coleg al sau, un savant localnic a vestit că are "să-­l facă să se predea prin foame" și a manevrat așa încât a izbutit.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

“Drama razboiului nu e numai amenintarea continua a mortii, macelul si foamea, cât aceasta permanenta verificare sufleteasca, acest continuu conflict al eului tau, care cunoaste altfel ceea ce cunostea într­-un
anumit fel.”
― Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste întâia noapte de război