Raluca Feher's Blog, page 36

Veniți cu noi să ne luăm țara înapoi

Ieri am primit pe whatsapp un mesaj de la Miron Cozma-dada, chiar el-care mă îndemna să semnez pentru candidatura lui de independent pentru președinția României.

Spunea așa Miron: Vă mulțumesc anticipat dacă veți merge alături de mine în această grea misiune pentru salvarea acestui popor sfânt de politicieni corupți și aducerea românilor din străinătate acasă.

Cu respect și considerație!. Miron Cozma.

Numele era trecut între două drapele tricolor.

Și am remarcat că după semnul exclamării pusese și un punct, adică era și extatic dar, în același timp, reținut, ca orice personaj implicat în salvarea poporului sfânt.

Poporul sfânt pe care l-a bătut, i-a dat în cap niște ciomege de i-a afectat poporului sfânt centrul memoriei.

La dezbaterea de acum 4 ani despre care vorbesc mai jos, Miron ar fi trebuit să stea la aceeași masă cu Gelu Voican Voiculescu, mă mir că ăsta nu mi-a trimis pe whatsapp încă rugămintea să semnez pentru candidatura lui.

Balaurii se întorc.

Nu-i de mirare.

Când trăiești între tâlhari care-o ridică pe mamaie de pe laviță ca să-i fure pensia de cooperator, liderul celor care au găsit valută și droguri la penețeu pare o victimă a luptei dintre noua burghezie-securistă și clasa muncitoare patriotic venită să salveze țara.

Pieptănând studioul televiziunii în 22 decembrie, mă aștept să mai apară și alții, Dinești și Caramitri și Cazimir Ionești. Sau poate copiii lor, ăia de văd legături între povestea lui Augustin Lazăr și dosarul Revoluției.

Balena ne-a halit și Pinocchio nu o să ajungă niciodată băiețel adevărat.

feher

Acum 3 ani, la Frontline, am organizat o dezbatere despre primele mineriade, ălea din ianurie și februarie 1990 care l-au măturat pe Mazilu din calea binomului Iliescu-Roman. În costum, cu pletele în vânt, a apărut Miron Cozma care mi-a sărutat galant mâna, apoi mi-a dat o carte de vizită. Citind despre pogoul de azi de la curtea militară de apel unde se judecă dosarul Mineriada, am zis să vă desfăt cu articolul scris atunci, imediat după o seară dramatică petrecută alături de faimosul lider sindical, un Cozma care nu a reușit să fugă în Costa Rica sau măcar Serbia, căci pe vremea lui nu se purtau șiretlicuri d-ăstea rușinoase.

Reprivind cartea de vizită a lui Miron, realizez că băieții ăștia testează de o grămadă de timp conceptul de stat paralel, dăcât că n-am fost noi atenți

Orb la orb nu-și scoate ochii

Bunică-tu era un nebun, îi spunea șchiopului șchiopule și chiorului chiorule.

Asta este una din mantrele maică-mii care consideră că onestitatea este semn clar de bădărănie. Desigur, șchiopul e șchiop dar nu îi spui asta în față, eventual îl întrebi dacă își dă cu Pronto piciorul de lemn și poate profiți de ocazie să comentezi mirosul fetid al picioarelor soțului, care are și două, dacă avea unul, ca șchiopul, ar fi fost mai acceptabil.

Trăim într-o cultură a ipocriziei și dublei măsuri. Ne abținem să spunem ce gândim dar nu pentru că nu vrem să rănim sentimentele ologului din fața noastră ci pentru că acesta este șef de departament, nu e bine să-l supărăm, ne va da afară.

Procurorul general este un om cu un schelet de dac hiperborean îngropat în dulapul rococo? Ei și ce? Nu vorbim despre asta. Ce-a fost a fost, nu a spus și domnu Cioloș că oricare dintre noi are legături cu Securitatea? Hai să nu mai vorbim despre Securitate, hai să vorbim despre magnolii. Ați văzut ce frumos au înflorit magnoliile?

Există agenții de publicitate populate cu protestatari de piața Victoriei care au contracte de milioane de euro cu instituții ale statului, parandărături generoase sub paravane virtuoase? Da, și? Te oftici că nu sugi tu banu public? Recunoaște, te oftici, de ce nu ai zis așa de la început că nu este vorba de contractele oneroase cu statul ci că nu mă poți suporta pentru că am succes și ți-a cășunat acum pe mine să mă distrugi.

Sunt ong-uri care accesează bani europeni cât să-și deschidă o cârciumă unde zic că fac educație civică și activități culturale și după 3 ani, cât cere programu european să stai deschis, o închid, vând echipamentele de bar și rămân cu 40.000 de euro? Așa și de ce am vorbi despre asta? În definitiv nu a umblat în buzunarul tău, a luat de la nemți și suedezi și norvegieni. Ăia au bani. Mai bine am vorbi despre Game of Thrones, ce crezi, în ce episod moare Cersei?

Șeful tău direct este copilul avocatului ăla care a fost în PRM, acum e în PSD, IQ 43? Păi nici nu vine la serviciu, deci nu face niciun rău, mai bine așa, dacă aveai un șef care te și punea la muncă și te și pipăia pe cur era mult mai grav.

Tăcerile înseamnă complicități și complicitatea e premiată.

Tăcerile aduc puncte bonus.

Social creditul nu a fost inventat în China. Social creditul este invenția corporațiilor care au cumpărat suflete cu scaune. Tu îl primești pe ăsta capitonat pentru că ai știut să nu zici nimic de procurorul general, tu îl primești pe ăsta cu fund de lemn pentru că te-a pus dracu să comentezi de ong-ul care ia bani europeni, tu îl ai pe ăsta cu 3 picioare pentru că ai comentat despre fiica avocatului care a trecut de la PRM la PSD.

Tu nu ai scaun.

Tu plimbă ursul.

Cine are gura mare trebuie să prindă cu dinții de ceafă ursul inadecvării și să-l plimbe. Mult să-l plimbe pentru că e clar pentru următorul angajator, șef, director, boss, președinte, că nu se poate baza pe tine. Că nu știi să vorbești despre Pronto, magnolii sau Cersei ci te mănâncă-n cur să îți spui părerea despre Securitate, parandărături, nepotism de parcă ne-ar păsa nouă de toate ăstea.

Social scoringul există și autocenzura există și autocenzura duce, în timp, la negare, aplatizare, teraformare.

Nu spun nimic pentru că nu văd nimic, îți spui.

Și în curând nu o să mai vezi.

O să fii orb.

Și nimeni din jur nu o să-ți spună că ești orb atunci când te va vedea lovindu-te de mobile. O să îți spună că pâcla asta alburie care-ți acoperă pupila te prinde bine, se potrivește chiar și cu bulinele de pe rochiță.

Orb la orb nu-și scoate ochii.

 

Soroș și dispariția etajului 3

Câțiva jurnaliști anunță triumfători că Viorica Dăncilă și omul care și-a negat negii sunt cei care ne-au salvat fundul de ordonanțele lui Dragnea. Viorica, femeia de care râd chiar și șoferii de Uber din Alexandria (am fost eu cu unul astăzi și mi-a zis că e ursăreasă, nici la chioșc la nea Bursucu la ei în localitate nu ar primi-o vânzătoare), devine acest improbabil erou care iată, ne-a mai cumpărat câteva zile până la ultima svârcolire a hidrei pesediste.

Dacă aș fi Maxbet sau altă casă de pariuri, aș arunca în jos tema asta: credeți că premierul va achiesa să dea ordonanțele, cândva săptămâna viitoare, până pe 15 aprilie când nea Lyviu are termen?

Sunt ilegale ordonanțele, CCR ce va zice? Câți români vor pleca din țară în luna aprilie?

Dar eu nu sunt Maxbet și mai fac și prostia să citesc ce zice avocata Elenina Nicuț (aparent sunt enorm de multe găuri în maioul aplicării legii, iese în smocuri mari părul de pe pieptul statului român).

Viorica rămâne premier, Tudorel e ministrel, viața merge înainte și românii se pregătesc de Paște. Singurul lucru bun este că englezii sunt mai cretini ca noi.

Idiocracy.

feher

Azi am primit de la colegul Codin, un hâtru, următorul banc despre Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă urcă scările:

-Acesta este etajul trei?

-Nu. Patru!

-Și unde este etajul trei?

Am râs cât de stupidă e Viorica Dăncilă, femeia incapabilă să nască o propoziție care să nu sufere de hidrocefalie și apoi am pășit încrezătoare pe peron, să iau trenul de Viena. Pe ultimul vagon scria cu cretă Vag. 1.

În locul unde ar fi trebuit să fie agățate plăcuțele indicatoare cu numerele vagonului și trenului, originea și destinația, două piroane așteptau inutile să treacă timpul, ca doi bețivi care nu știu că a murit Ceaușescu și s-a închis combinatul la care ei oricum nu au mai ajuns de 18 ani.
Apoi, după vag. 1 venea abrupt vagonul 413. De data asta scria pe o plăcuță jegoasă, cu un roșu acoperit de noroi, că ăsta e trenu de Viena care pleacă…

View original post 425 more words

Magistrala foamei

La capătul scărilor este o femeie pe la 50 de ani, cu părul vopsit blond și pieptănat îngrijit, cu o ținută distinsă, picioarele strânse cochet și oarecum sfios, ca și cum nu ar sta pe un carton ci pe piatră, la malul mării în Copenhaga. Mica sirenă.

Mănâncă dintr-o caserolă o supă roșiatică. Lângă ea, bichonul ei cu zgardă roz înfulecă grăbit niște bucăți de pui așezate pe o farfurie de unică folosință. Creierul meu se poticnește în paradoxala alăturare dintre nobila pereche om-animal și cartonul pe care scrie: Sunt bolnavă și eu și câinele meu, vă rog frumos săm mă ajutați. Ne este foame.

E ca și cum ai mânca ciorbă cu bețișoare, sushi cu pâine. Fac încă 2 pași apoi mă întorc și îi dau 10 lei. Îmi mulțumește cu o voce demnă, cuvintele ies curate, unghiile tăiate, cordeluță, un om al cărui accent nu a fost violat sălbatic în încercarea de a fi popular într-un colectiv de cocalari.

Ce-o fi pățit, mă întreb. Cine este femeia asta de pe jos, de la capătul scărilor care te duc la metrou, stația Gara de Nord, nu poate fi mai mare decât mine cu mai mult de 7-8 ani, la revoluție avea 23, poate a fost chiar în CFSN, poate a fost cu Rațiu sau Câmpeanu, poate a strâns mâna regelui când a venit atunci, în 92 sau cât era, în țară.

Ies la Romană. Pe trepte, o femeie cu un copil și un carton pe care scrie că nu au ce să mănânce.  Copilul are maxim 3 ani. Mama, deși arată de 40, sigur nu a sărit de 30. S-au așezat nepotrivit, gâtuind intrarea pe scară, frustrându-mă, mută-te domle în altă parte, vreau doar să ies dintre stâlpii stației ăsteia îngrozitoare, înfipți ca dinții unei furculițe într-o bucată de brânză.

Nu îi dau bani. Vreau doar să ajung la aer.

Aer.

Către mine vine o bătrână cu o pungă cu pastile în mână. Basca dată pe spate o face să arate ca o sticlă de bere deschisă, cu dopul îndoit, și când deschide gura văd că nu are dinți. Ea nu are carton dar are o poveste pe care nu apucă să o spună, e clar că are nevoie de bani de medicamente. Scot 10 lei, începe să plângă, spune: mamaie, să-ți dea Dumnezeu sănătate. Spune: să trăiești fetiță, nu am niciun ban! Spune: niciun ban nu am, mamaie! și plânge și eu mă gândesc că nici vorbă să-mi fie mamaie, poate mamă, deși nu sunt deloc sigură că este atât de bătrână. Nu par să fie mai mult de 20 de ani între noi.

E multă durere și sărăcie și-am mers doar 2 stații de metrou.

Magistrala foamei.

Mă gândesc la șoferul de uber, pe la 55 de ani, care mi-a spus că Ceaușescu nu a făcut niciun genocid, că Ceaușescu a plătit datoria externă și că sub Ceaușescu legea era lege și nu se fura ca acum. Că nici măcar nu a fost foamete pe vremea lui Ceaușescu, las că știe el, că se găseau de toate, trebuia doar să stai uneori la coadă.

Nu l-am contrazis.

Mațe plânse, sărăcie, frustrare, toate sunt mâinile abile ale unui scamator de parc care modelează balonul lunguieț al memoriei în cățeluși, ciocane, mitraliere sau pălării.

A fost Ceaușescu mai rău ca Iliescu?

A fost Ceaușescu mai rău ca Băsescu?

A fost Ceaușescu mai rău ca Dragnea?

Dacă stai pe-un carton într-o gură de stație de metrou, răspunsul e evident în favoarea tovarășului.

În definitiv, să nu uităm, dacă nu era Ceaușescu să facă metroul, nu ai fi avut nici măcar unde să te așezi la cerșit.

Și când ne-o fi mai bine, așa de rău să ne fie

Cel mai frumos lucru este să fii angajat la stat, spune ea. Nu faci nimic și câștigi o poală de bani, adaugă, subliniind astfel de ce munca la stat este cea mai bună afacere din lume.

Banii din care ești plătită sunt ai mei și ai lu mămică-ta și ai verișorului, îi spun dar femeia clipește și apoi îmi spune că sunt penibilă, oricum banii ăia ai mei și ai verișorului ar ajunge la stat, nu mă simt eu oare mai bine că ea primește 2000 de euro pe lună ca să nu facă nimic decât să primească fratele Irinucăi lu Dragnea pentru aceleași rezultate? Nu e mai bun nimicul ei decât nimicul lui?

Nu.

Mai dă-o dracului de treabă. Se enervează chiar și o mătușă care trage cu urechea.

Cum adică nu țin cu familia?

De ce nu mă bucur pentru bucuria verișoarei care a nimerit postul ăsta bun, la stat, unde nu face nimic, de unde înhață o târlă de bani din care uite, chiar eu consum acum. Ce crezi, prossecoul ăsta o fi căzut din cer?

Cu cât sunt mai abstracte noțiunile cu cât sunt mai imposibil de apărat principiile.

Patriotismul nu există decât în typo italic pe afișele PSD. Fiecare e stăpân în sufrageria țării lui de 52,9 mp, gresie, faianță, termopane, milioane de micro-Românii, notre cher patrie, fiecare cu o istorie în care comunismul-partidul-statul este un soi de salată de boeuf, unele cu pui în loc de vită, altele cu măr în loc de cartof, altele cu iaurt în loc de maioneză. N-are a face, arată a salată beouf, pesemne că asta trebuie să fie.

Lângă mine în tren stă un bărbat care are carnet cu 15 noiembrie. Nu plătește bilet de tren, are călătorii gratuite. Îi spun că îi mulțumesc pentru 15 noiembrie, că a luat bătaie pentru mine și pentru părinții mei și pentru bunicii mei, că a strigat Jos Ceaușescu!! în vremurile când țara era mută, când tot românul avea pământ în gât, când epidemia tăcerilor vinovate sufocase orice răzmeriță.

E stânjenit.

Îmi spune că asociația 15 noiembrie 1987 trebuie să plătească, din 2014, prin hotărâre de consiliu local Brașov, chirie pentru locația unde ei, revoltații, răzvrătiții din 1987, se strâng o dată, de 2 ori pe săptămână. Asociația nu e de interes public. Dacă ar fi, nu ar trebui să dea bani la stat.

Intru pe gugăl să văd cât plătesc chirie partidele politice, finanțate de la stat, chirie pe spațiile pe care le ocupă. 67 de lei, 83 de lei, pe luuuunăăă!!!

Statul e darnic. Doar nu o să ia chirie partidului lu Lyvyu sau Seby sau Ludovyc sau Vyctor. Mă plimb aiurea pe gugăl, printre articolele care îmi demonstrează că sunt doar un trup cablat în marele Matrix al mașinăriei de stors bani a statului român.

Omul de la 15 noiembrie spune ceva despre colegii revoluționari din 89.

Nu-l ascult. Tocmai citesc că Maior, un bătăuș-bagabond-șantajist-pușcăriaș-senator-pesedist, a depus plângere împotriva lui Kovesi acuzând-o de represiune nedreaptă, favorizarea făptuitorului, cercetare abuzivă și abuz în serviciu.

Verișoara întoarce un mic pe grătar. Și când ne-o fi mai rău, așa să ne fie!, strigă soțul, director în prefectură.

Răul e în noi și niciodată nu ne va fi mai bine.

De ce Brexit nu există

Astăzi ar fi trebuit să fluturăm batista, privind cu ochi lăcrimoși cum bărcuța Marii Britanii se îndepărtează de țărmul european, lebedele zboară-n zare, io mă uit, ele dispare.

2 ani jumate mai târziu, am ajuns de unde am plecat. Doar că iluziile s-au risipit. Peste tot hoții, cretinii, impostorii și târfele au pus mâna pe biluțele puterii și le bagă micuțelor sau marilor națiuni în fund, dar nu pe rând, ci toate deodată, într-un viol anal bestial.

În timpul ăsta, băieții deștepți, ăia de întorc cu cheia hoții, cretinii, impostorii și târfele, fac bani.

Mulți bani. Și mai mulți bani decât oricât de mulți bani ni se par nouă că fac.

Și când obosesc să se gândească la muntele de bani, băieții deștepți spun stop și zic: zid, ce zid? Iran, ce Iran? Fenian, care Fenian? Brexit, ce Brexit?

Și-am încălecat p-o șa și v-am spus povestea așa.

Mai jos, predicții din 2016.

Iată că mama Lăcusta a avut, din nou, dreptate.

feher

Vântul fierbinte pocnește cu pumni transpirați în ferestre.

-Uite cheia, vino poimâine și udă florile, jumătate de cană la mușcate, colțunașii înghit o cană întreagă, la cactuși pui doar câteva picături.

Ai mei pleacă la Londra, sunt stresați. Dacă nu au în cameră televizor? Cum e cu micul dejun? Și-au luat câteva conserve de pate, o rudă de salam de Sibiu și o caserolă cu brânză cu mucegai. Taică-miu e mai calm. Are 150 de minute gratuit pe care le poate vorbi în Uniunea Europeană.

-Ai două zile să le consumi. Ăștia ies pe 23 din Uniunea Europeană. Spune-le așa: pliz, don`t leave EU yet. Wait till I spend my 150 minutes. I can talk about football. Or, better, I can talk about another referendum, the Romanian referendum.

Chiar așa. Referendumul ăsta de la englezoi e tot unul consultativ?
Probabil. Asta înseamnă că, dacă poporul s-a săturat de mirosul de…

View original post 418 more words

O țară de slugi.

A fost șeful parcului auto al unei importante bănci pentru 21 de ani. Avea grijă ca Mișu1 și Mișu 2 și zecile de Miși care au stat în board să aibă BMW-urile și merțurile cerate, tunate, preparate. 6 milioane de euro era bugetul parcului auto. Atât costau piese, service, întreținere, combustibil. Flotă vere, bancă mare.

Și apoi, managementul i-a pus un șef tânăr. 25 de ani. Fiul unui domn prieten cu Mișu8. Tânărul a cerut ca bugetul să fie tăiat la 4 milioane de euro. Nu se poate. Uite facturile, uite prețurile, uite numărul de mașini, te riști tu ca Mișu 27 să facă accident pentru că mașina lui de serviciu avea plăcuțele de frână făcute la o fabrică de elastice de păr din Guangzhou?

Da.

Șeful parcului auto a primit 3 salarii compensatorii și a fost dat afară. După 21 de ani. S-a apucat de uber.

E fericit că nu e singurul care a fost concediat.

Banca l-a dat afară și pe Mișu1, mă rog, omul o dăduse urât în bară, se auzise până în parcul auto cum jbaaang, a intrat cu fruntea lui îngustă în stâlpul de beton al unui contract cu o țară africană pusă sub embargou de UE. Mișu1 și-a zis că dacă Piticu a putut să o ardă pe terțe piețe ce, el o fi mai puțin iscusit și nu va putea să găsească în bezna afacerilor cu tirani africani niște sâni voluptoși din care să sugă fără ca Bruxellesul să știe? Și uite că în loc de țâță a prins în dinți ditamai cataroiul de nici măcar angajatorii olandezi nu au putut să-l salveze deși, pizda mă-sii, Mișu1 a fost omul care le-a dat prăjiturica aia care i-a făcut atât de mici încât au putut să intre nu numai pe gaura cheii în România, ci chiar în chiloții PSD-ului. Așa că, recunoscători pentru tot ce a făcut pentru ei, i-au oferit, exact ca omului cu parcul auto, niște salarii compensatorii, de data asta niște sute de mii de dolari. Omul cu parcul auto zice că au fost milioane.

No hard feelings man.

Și mâna dreaptă a lui Mișu1 a fost trimisă să-i ducă un coșuleț cu mâncărică lu bunica, nu te mai întoarce, te căutăm noi. Au pus niște zeci de mii de euro în bocceluță și o înțelegere că ea poate să spună că a demisionat din motive personale, vrea să schimbe domeniu profesional, se face artistă. Sau ceva.

În locul lor au venit alți Miși și mâini drepte de Miși, mai tineri, mai plictisiți, mai încercănați și obosiți care au început să taie fondurile că la școala aia de 4 ani pe care ei au făcut-o în 14 ore au învățat că eficiența înseamnă să tai costuri, toți fură, mai dă-i în mă-sa-n cur de hoți.

Tipu ăsta, manageru, era copilaș de ceva, de securist, spune noul șofer de uber.

Vorbea cu noi, oameni cu cel puțin 15 ani mai mari ca el, ca și cum am fi fost ultimele gunoaie.

I-ați spus asta?

Nu.

De ce?

Mi-a fost frică să nu-mi pierd pâinea.

Vă pare rău că nu ați spus: băi cretinule, ce ceri tu e absurd, te-n pizda mă-tii?

Tace. Îi este în continuare frică.

O frică de copil terorizat de bătaia pe care o va încasa pentru că a luat 7 în teză la matematică. O groază de băiețel care nu știe poezia și va fi urecheat de mama dezamăgită că a făcut-o din nou de rușine în fața celorlalte mame.

Teroarea unui suflet care nu îndrăznește să spună ce are în minte pentru că a fost învățat să se miște în L, ca un cal pe o tablă de șah.

Frica e lașitate și lașitatea duce la slugărnicie iar slugile sunt multe și stăpânii puțini. Au de unde alege. Că ești directorul care aranjează un contract de finanțare a unui proiect nuclear cu Iranul sau ești cioban peste turma de mașini, stăpânii simt frica, lașitatea și slugărnicia și te vor folosi până când va veni momentul când vor trimite un băiețaș, copil de securist, să-ți spună că trebuie să tai costurile și să eliberezi pân la 4 biroul.

Fatalism.

Frică.

România pute a transpirație de corporatist și brăduțul mașinii Uber nu poate să ascundă mirosul.

Întoarcerea armelor spre tâmplă

Vasilica mută ambasada.

Mai la dreapta, așea, stai un pic c-ai agățat covorul, ridică domnule un pic colțul, auuuuuuu, pardon, nu am vrut s-o pun pe piciorul dumneavoastră!!! Vasilica a angajat o echipă de robi care mută ambasada plină cu bibelourile colecționate de diplomația noastră, avem pescarul chinez, bătăușii și, desigur, peștele de cristal.

Zornăie victoriile în vitrina descleiată a faimosului nostru istoric de brokeri ai păcii în Orientul Apropiat.

Mut-o vericule aici.

Ambasada.

O idioată cu coc ajunsă în fruntea unui guvern cu stafilococ, bolnav, rudimentar, murdar și idiot.

Nu avem nicio scuză. Nu este un accident. Ci ani și ani și ani de indiferență și resemnare.

Nu e doar umărul Vasilicăi sau cel al lui Liviu sau cel al lui Călin, noi toți am împins căruța asta la care este legată mârțoaga ambasadei.

Diii boală, r-ai a dracului, zice țăranul și-i arde bice pe spate iepei bătrâne și slăbite.

Vasilica mută ambasada.

Milioane de Vasilica, un popor unit sub stema cocului umplut cu burete.

Atât am putut.

feher

Mi-e foarte rușine cu noi, un nemușor care râde la înmormântări și plânge la botezuri, care ciordește mireasa și o violează sălbatic apoi îi zice mirelui că s-a însurat cu-o curvă.

Mi-e foarte milă de miopia noastră hapsână, de graba de a băga în noi cât mai mult, de a ne bucura la chilipiruri și de a linge mâna ăluia care ne-a scăpat un bănuț în poală.

Mi-e foarte frică de noi, nu de dușmanii noștri. Noi nu avem așa ceva, toată lumea s-a prins că suntem atât de proști încât o să găsim groapa aia adâncă în care o să călcăm hotărâți și-o să ne frângem gâtul. E doar o chestiune de timp.
Mi-e foarte silă de clovnii ieftini care se dau magicieni și de vitejia pe care o regăsim atunci când inamicul a fost culcat la pământ de pumnul fratelui mai mare și ne înghesuim și noi iute…

View original post 717 more words

Harnagea și Baphometus Androginus

S-a vorbit mult despre interdicția pe care au primit-o cei doi jurnaliști de la Tudorel. Desigur, nu o să mire pe nimeni că ministrul justiției nu este singurul individ cu apucături de tipul ăsta. Deunăzi, o doamnă vocală în ceea ce privește activitatea jenantă a CNA nu a fost primită la o dezbatere despre fake news realizată de Institutul de Politici Publice în colaborare cu CNA. Numele ei a fost tăiat de pe listă de către pesedista Gubernat-așa umblă vorbă și faptul că o membră CNA poate decide în privința cui intră sau nu la o dezbatere jurnalistică despre fake-news nu a îngrijorat partenerii de la IPP. Sau dacă i-a îngrijorat, îngrijorarea nu s-a tradus într-un protest ci a fost gonită cu dosul palmei, ca o muscă venită să-ți bâzâie deasupra ciorbei.

Când omul refuzat nu are vizibilitatea unui jurnalist PROTV, se aplică duble standarde și la noi, ăștia din societatea civilă.

Dacă noi suntem înăuntru, dacă noi suntem băgați în seamă, ni se rupe că alții, ăia care supără, sunt ținuți la ușă.

Ne gudurăm mulțumiți, lingând mâna șeficului care ne-a lăsat numele pe listă.

Incapabili de solidaritate, creăm și hrănim cu vanitatea noastră ridicolă monștrii care ne conduc.

Mai jos este un text din 2017. Este despre idioți care ar face orice să rămână lângă oala cu sarmale a puterii. E plin de ei peste tot, chiar și în noile partide politice, chiar și în societatea civilă.

Lăcomia lor ne pierde.

feher

Cătălin Harnagea, fost șef SIE, avertizează cu voce gravă că o organizație anarhistă a fost prezentă la mitingul de duminică, da, da, cel împotriva modificării legilor justiției, cel împotriva lui Dragnea, Tudorel și Miaunel, împotriva PSD-ului, a codului fiscal, a exodului cerebral. Cătălin Harnagea și serviciile sunt vigilente. Infiltrați printre protestatari au fost identificați nemernicul miliardar George Soroș care purta o rochie semnată Vivienne Westwood de culoarea piersicii, Conchita Wurst, într-un tricou cu Puie Monta, Crin Antonescu deghizat în Victor Ciutacu și Joaquin El-Chapo Guzman sosit la braț cu Gabi La Chica Firea.

Oricum aceștia sunt niște obișnuiți ai protestelor organizate sub haștagul Rezist. Dar, pentru prima oară în România, la ediția toamnă-iarnă a marșurilor rezistenței, a apărut și faimoasa organizație teroristă care cere eliberarea Kekistanului.

Printre fondatorii celulei din România sunt doi vestiți anarhiști kekistanezi, cunoscuți pentru că de mici și-au dat pe față ticăloșia, refuzând să pape tot…

View original post 479 more words

Adevãrata blondã e Iohannis

Layere de text.

Palimpsest.

Întocmai ca televiziunea cu numărul 1 a lui Dan Voiculescu, cea a cărei slogan este Mereu Aproape, Iohannis este mereu aproape.

Niciodată însă unde ar trebui să fie.

Caaald, caaaaald, fieeerbiiiinteee, urlăm scoși din minți când președintele nostru își scoate șosetele umede din clăpari și dă semne că se concentrează și la altceva decât genunchii doamnei Carmen.

Dar nu.

Aproape că a înțeles.

Aproape că face.

Aproape că învinge.

Textul de mai jos începe cu o bucată din aprilie 2018 când mi-am dat seama, în sfârșit, că Iohannis e aproape Dăncilă.

Urmează un alt text din noiembrie 2014.

Mă simt cum am îmbătrânit 12 ani de atunci, a trecut un ciclu întreg din zodiacul chinezesc.

Iohannis nu mai merită să câștige un mandat dar gândul că Tăriceanu o să fie viitorul nostru președinte aprope că mă scoate din minți.

Și atunci aproape că mă gândesc să-l votez pe Iohannis.

O țară întreagă simțind că a fost aproape pe cale să fie bine.

Și niciodată acolo.

feher

Iohannis e din nou pe val. Internetu îl laudã, protestatarii îsi dau întâlnire în piatã ca sã-l sustinã.

A tãiat capul hidrei de Videle, a scalpat pavianul.

Revolutia a halit un fãras de jãratec taman acum, în prag de vacantã, ce timing bun, stãm la terasã, facem strategii si o pornim pe 3 mai, cu halenã.

Iohannis e din nou pe val, sã ne rugãm ca valul sã nu se spargã de mal la 17 secunde dupã ce s-a format. La câte sanse a primit-Iohannis, nu valul-la câte sanse a ratat, nu m-ar mira ca presedintele sã fie mai blond decât doamna Dãncilã.

Mai jos, un text din noiembrie 2014. Nu ne-am schimbat deloc.

Ultima dată când am fost cu Dan la Waterloo, eu eram euforică pentru că Băsescu îi luase fața lui Năstase iar el era mulțumit-neliniștit. Eu nu mi-as fi amintit cum era el atunci dar mi-a spus…

View original post 747 more words