Radu Vancu's Blog, page 4

Reconstituirea. Regizor: Florin Iaru

Florin Iaru a încercat să reconstituie, à la Sherlock Holmes & pas cu pas, mecanismul votului de la Premiul Eminescu - Opera Omnia.A ieșit un scenariu amplu, pe care-l reproduc mai jos.Dacă ce spune el e confirmat de membrii juriului, atunci lucrurile sunt și stranii, și grave. Mai precis, e vorba despre două lucruri stranii & unul grav.Le iau pe rând.
Straniu e că:
1) Procedurile de jurizare ale unui premiu de asemenea anvergură & prestigiu se fac prin telefon. Nici măcar la premiile școlare nu se procedează așa. Pentru a fi credibil & transparent, un premiu are nevoie de proceduri consemnate scriptic. Măcar prin e-mail. Sau, dacă tot țineau să lucreze prin telefon, se putea face uz de SMS-uri. Altfel, procedura aceasta prin telefon face întregul proces de votare neverificabil.
2) Membrii juriului au fost împiedicați expressis verbis să comunice între ei. Ce fel de juriu e acesta, în care nu se deliberează? Dimpotrivă, rostul unui juriu e de a discuta, de comun acord, criteriile de jurizare, de a explica de ce preferă un anume candidat altuia etc. Ar fi preferabil, de altfel, ca deliberările juriilor la puținele premii de prestigiu care ne-au mai rămas să fie publice, iar cei interesați să poată asista la ele. Dar despre asta voi scrie, în curând, un text separat.
Grav e că, deși comunicatele inițiale îl prezentau, toate, drept președinte al juriului pe Nicolae Manolescu, președinte oficial a fost Mircea Martin. Nu în sensul în care Mircea Martin i-ar fi uzurpat poziția lui Nicolae Manolescu, ci taman pe dos: cu toate că nu era președinte al juriului, Nicolae Manolescu a fost de fapt cel care a exercitat prerogativele corespunzătoare: a dat telefoanele, a centralizat voturile, a discutat cu fiecare dintre ceilalți membri ai juriului - deși, conform regulamentului, nu avea voie să comunice cu ceilalți membri ai juriului.. Aici vorbim deja nu de suspiciuni, ci de o încălcare a regulamentului, un viciu de procedură îndeajuns de serios pentru a anula rezultatul votului. 
Reproduc mai jos în întregime textul lui Florin Iaru.

Premiul Eminescu, povestea, așa cum (cred) că a fost.
1. Botoșanii fac propunerile:
Mircea Cărtărescu, Aurel Pantea, Marta Petreu, Ioan Moldovan, Liviu Ioan Stoiciu, Lucian Vasiliu și Gabriel Chifu
2. Se alege juriul extins:
Nicolae Manolescu, Mircea Martin (președinte), Ion Pop, Cornel Ungureanu, Al. Cistelecan, Ioan Holban și Mircea A. Diaconu.
Pînă aici, totul OK.
3. Prima ciudățenie. Prin tîrg apare zvonul că Mircea Cărtărescu s-ar retage/recuza. Neadevărat. Unii membri ai juriului vor fi atenționați ulterior de decizia (neadevărată) a lui Mircea.
A doua ciudățenie: deși Mircea Martin e președintele juriului, Nicolae Manolescu e adevăratul președinte, de la Paris. El va ține legătura telefonică cu membrii juriului, el va contabiliza voturile, el va comunica rezultatele, fără să comunice niciodată juriului numele și numărul celor votați. Participanții nu au voie să comunice unul cu altul.
4. Primul rund de votare, a doua ciudățenie: li se cere să dea și al doilea nume din lista de preferințe, pentru că votul e împrăștiat!!! Atenție, nu avem proces verbal, notiță, bilețel, ceva, orice.
5. A treia ciudățenie. Fără să afle ce s-a votat, jurații sînt rugați să mai voteze o dată, pentru că sînt patru poeți cu același punctaj. Deja lucrurile se încurcă, pentru că era normal ca aceia care nu au luat nici un punct sau numai unul să nu meargă mai departe. OK. Nu sînt decît presupuneri, dar, repet, nici un membru al juriului nu e înștiințat cine sînt poeții rămași în competiție.
6. Nici turul doi nu dă un cîștigător. Cine a fost în frunte, cine a rămas – totul e un mister și, nici pentru al doilea tur, nu există proces verbal. Deja lucrurile se încurcă. În acest moment (presupun) unul sau doi critici primesc un telefon de la Manolescu, prin care sînt rugați să-l sprijine pe cel care, oricum, e în frunte, dar îi mai lipsește un vot. Lucru nepermis de regulament.
6. A cincea ciudățenie. Gabriel Chifu e declarat cîștigător cu scorul de 4-3. Ciudățenia e că, în cazul acesta, în turul anterior, dacă scorul era cel puțin egal, nu era nici un favorit. Comunicatul oficial (procesul verbal) e trimis organizatorilor, consfințind scorul, dar nemenționînd fazele votului.
7. Ultima ciudățenie. Din tot ce am reușit să aflu, în turul doi un concurent a obținut patru voturi, lucru suficient și necesar pentru a cîștiga premiul.
Consecințe: presupun că votul comunicat organizatorilor nu e același cu votul exprimat. 
Întrucît banii premiului sînt bani publici, dar și pentru că trebuie să protejez secretul votului decisiv, cer tuturor membrilor juriului să comunice publicului opțiunile lor din tururile unu și doi.
Fair enough?

Reacții după Apel: Nicolae Manolescu, Florin Iaru, Dorin Tudoran, Bogdan Crețu, Rita Chirian

Fac mai jos un rezumat al reacțiilor ulterioare Apelului venind din partea câtorva scriitori importanți.
1. Nicolae Manolescu a reacționat, declarând la Radio Iași că e scandalizat de faptul că 30 de poeți s-au coalizat împotriva unui alt poet. Nu, domnule profesor: așa cum spune textul scrisorii, protestul nostru privește ce a făcut juriul. Nu poți face, în disprețul oricăror criterii valorice, lucruri atât de nedrepte și să te aștepți ca nimeni să nu reacționeze. E uimitor (și, cumva, întristător) că ați crezut că toată lumea o să tacă mâlc. Există scriitori cu nervul moral încă intact.Altfel, cred că declarația urmărește doar să deturneze discuția de la fondul ei real, inventând o situație în care 30 de poeți invidioși se coalizează împotriva laureatului. Lucrul e evident fals: 1) Ajunge să citești protestul pentru a vedea că el se adresează juriului, nicidecum laureatului;2) Cei 30 (care-s de fapt mai mulți, dar passons) nu sunt doar poeți, ci și prozatori și critici – e greu de înțeles în ce fel ar putea niște critici precum Paul Cernat, Alex Goldiș sau Andrei Terian, de exemplu, să invidieze premiul lui Gabriel Chifu.Pe scurt, declarația domnului Manolescu se încadrează în definiția de manual a unei fumigene.
Declarația integrală a domnului Nicolae Manolescu, aici: http://radioiasi.ro/…/exclusiv-nicolae-manolescu-acuzat-ca…/
2. Florin Iaru a pornit o investigație care urmează să apară în Cațavencii - anunțată deocamdată pe Facebook după cum urmează: „ne aflăm, v-o spun acum, cu siguranță, în fața celei mai mari manipulări din istoria USR. Cei care i-au blamat pe membrii juriului, un pas înapoi. E doar un singur membru care a făcut nașparlia.”Putem lesne intui ce membru al juriului ar fi avut și poziția, și interesul de a modifica rezultatul votului. Rămâne să vedem probele prin care Florin Iaru își susține ancheta & afirmația.Până atunci, țin să precizez că „cei care i-au blamat pe membrii juriului” nu au de ce să facă „un pas înapoi”. Reacția noastră a plecat de la informații publice & comunicate oficiale - în care faptele arată așa cum le știm cu toții. Și tocmai disparitatea stridentă dintre acele fapte, pe de o parte, și admirația noastră pentru Ion Pop, Mircea Martin, Alexandru Cistelecan, pe de alta, a dus la reacția aceasta. Care e, de fapt, un exercițiu de admirație vulnerată.
3. Dorin Tudoran, într-un text de pe blogul său numit  Un software numit natura umană , observă: „Un premiu nu are nici pe departe mandatul pe care — în mod stupefiant pentru mine – i-l atribuie Radu Vancu: de a pune un semn de egalitate valorică între câștigătorii edițiilor sale”. Firește că are dreptate: nici eu nu mi-am închipuit vreo clipă că dl Chifu e într-adevăr egalul lui Mircea Ivănescu sau al lui Gellu Naum. Era, așa cum de altfel observă Dorin Tudoran mai jos, doar o „șarjă polemică”, menită să îngroașe tușele pentru ca nedreptatea să fie evidentă și pentru cei străini de fenomenul literar. Dorin Tudoran găsește șarja „fermecătoare”, dar inutilă. Având în vedere reacțiile & comentariile, îmi permit totuși să cred că mica șarjă polemică a avut efect.Apoi, dl Tudoran observă: „Tot ce se poate aștepta de la un premiu – fie el Nobelul pentru literatură, fie el Premiu Național de Poezie “Mihai Eminescu” – Opera Omnia – este să fie plauzibil. În lipsa plauzibilității, mecanismul premiului este avariat.” Perfect de acord. Și, cum nu e deloc plauzibil ca Gabriel Chifu să ia un premiu în fața lui Mircea Cărtărescu sau Aurel Pantea (sau..., sau...), rezultă că „mecanismul premiului e avariat”. La această situație de avarie am reacționat și noi.

4. Bogdan Crețu, în rubrica lui din Ziarul de Iași, publică un text numit Cum se poate strica un premiu. Și pentru ce? , care se încheie după cum urmează:

„De data aceasta, spus simplu şi simplist, s-a mai stricat un premiu. Dar nu orice premiu, aici e durerea. Ci unul dintre puţinele repere ale vieţii noastre literare. Iar durerea şi mai mare este că la compromiterea premiului au pus umărul exact cei care au şi ţinut, până nu de mult, ştacheta sus. Mie unuia mi-e greu, dacă nu imposibil, să ghicesc miza în toată această poveste. Pentru că a-l premia, încă o dată, pe dl Gabriel Chifu, vicepreşedinte al USR şi mâna dreaptă şi, presupun, apropiat şi complice al dlui Nicolae Manolescu, preşedintele USR aflat, în urma modificării abuzive a statutului, la al treilea mandat, mi se pare o miză de tot măruntă.”
Iată, așadar, încă un critic de vârf din generația tânără care se raliază observațiilor din Apel. Să admitem că poeții pot fi mai pasionali în reacții; însă ce se mai poate spune atunci când destui dintre cei mai respectați critici aflați în jurul vârstei de 40 de ani au reacții la fel de tranșante ca ale poeților? În locul domnului profesor Nicolae Manolescu, aș reflecta mai mult la întrebarea aceasta. 
5. Rita Chirianpostează, pe blogul ei, un text tranșant, numit Minutul de anarhie sau cât de urâtă e nemurirea , căruia-i citez finalul:
„Iată, domnule Manolescu, nu coalizarea a 33 de scriitori ar trebui să vă scandalizeze, ci tot ce șade dincolo – nu în subteranele – acestei reacții.            Sunt membră a USR din 2010. În 2013, întâmplarea & un fel de entuziasm crescut sub clopot de sticlă au făcut să devin președinte al Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România. Se prea poate ca toată energia pe care am irosit-o atunci să fi fost catalizată de simpatia mea pentru Ioan Radu Văcărescu și pentru scriitorii pe care-i aveam în preajmă, unii – membri ai Uniunii (precum Andrei Terian), alții vocali împotriva ei (ca Radu Vancu).Îmi arăt astăzi, la capătul a mai mult de un an, dezgustul și siderarea. Eșecul. Sunt prea tânără pentru rinocerizare, iar fibra belicoasă, ca și cea oportunistă sunt străine de mine.Sunt convinsă că, foarte curând, Comitetul filialei va propune Adunării Generale recuzarea din funcția de președinte și excluderea mea din Uniune. Sunt, firește, un corp străin în această organizație care nu-mi reflectă principiile.”
E, după știința mea, prima dată cînd un președinte de filială USR are o asemenea reacție publică. Ceea ce arată două lucruri: 1) că, de data asta, lucrurile chiar au ajuns prea departe; 2) că Rita Chirian e nu doar un poet excelent, ci și un om pentru care etica nu se negociază (nici măcar cu ierarhia USR). Chapeau.

P.S. Cei care vor să semneze Apelul pot trimite un e-mail la adresa: apel.pentru.poezie@gmail.com   

O modestă propunere. Apel către Juriul Premiului Mihai Eminescu - Opera Omnia

          Domnilor Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Al. Cistelecan, Ioan Holban, Mircea A. Diaconu
            Dragi Profesori și membri ai juriului de la Botoșani,
Sunteți cei de la care am învățat, în deceniile din urmă, poezie.Am învățat cum să o recunoaștem; și am învățat cum să vorbim despre ea. Și, mai ales, am învățat că adevărul poeziei nu se negociază. Ați vorbit liber despre poezie în cele mai puțin libere vremuri.Tocmai în numele acestei lecții bine predate și bine învățate, o să vă vorbim și noi liberi în rândurile de mai jos.
Prin ce s-a întâmplat la Botoșani, când un premiu de prestigiu superlativ a revenit unui poet cel mult onorabil, în dauna unor poeți într-adevăr superlativi, ați făcut un lucru grav: ați încălcat adevărul poeziei.Credem și simțim că v-ați îndepărtat în anii din urmă de spiritul acestui premiu, care ar trebui să impună respectul contemporanilor noștri. Să nu uităm cine a fost premiat și celebrat la Botoșani din 1991 încoace: e o listă deja lungă care face onoare poeziei românești din secolul XX, de la Mihai Ursachi și Gellu Naum la Mircea Ivănescu, Emil Brumaru și Angela Marinescu.
În ciuda oricărei relativizări critice prin care am putea justifica premierea unui poet ajuns la deplina maturitate artistică în detrimentul altuia, un cititor înfocat și un bun cunoscător al literaturii române din ultimele decenii nu poate comite astfel de erori fără a fi bănuit de malversație.Sau de dezertare de la misiunea care v-a fost încredințată.Sau de servirea unor interese de grup care nu au legătură cu răsplătirea și celebrarea vocilor poetice care ne-au marcat epoca și răsună cu cea mai mare claritate în literatura noastră de azi.
Ceea ce s-a întâmplat în 2015, prin premierea lui Gabriel Chifu, după decizia aproape la fel de flagrantă din 2013, când laureat a fost Nicolae Prelipceanu, adică răsplătirea unor literatori și funcționari conștiincioși, și nu a unor poeți care sunt repere, stele fixe pentru cei de azi, arată că nu vă mai pasă.Aceasta este eroarea despre care vorbeam, la un sfert de secol de la impunerea unui premiu în care ne încăpăţânăm să credem în continuare. Ea aduce atingere tuturor: și nominalizaților nedreptățiți, și reputației membrilor juriului, și prestigiului premiului în cauză. Ba chiar și premiatului, în fond.
Vă propunem ceea ce ni se pare a fi singura posibilitate de reparație morală după o asemenea eroare: demisia de onoare din juriu, în bloc.
Ați servit cu profesionalism exemplar acest premiu; dacă el înseamnă astăzi atât de mult, acest lucru vi se datorează. Lista premiaților, cel puțin până la un punct, vorbește elocvent despre aceasta. Ați reușit să instituiți drept normal superlativul într-un sistem literar al aproximativului.Însă la fel de adevărat este că, în anii din urmă, poeții laureați n-au mai fost de același nivel. Sincopele sunt tot mai evidente de la an la an. Am sperat cu toții că sunt doar erori inerente, accidente de parcurs, după care lucrurile se vor întoarce la acea normalitate a excelenței. Am răsuflat ușurați anul trecut, când desemnarea lui Ion Mureșan a reușit aceasta.Anul acesta, însă, ștacheta a coborât nepermis de jos. Am zice că, de fapt, s-a prăbușit. Mai jos de atât, o vom spune cu fermitate, e greu de ajuns.
Pot exista explicații pentru aceasta. Cea mai plauzibilă ar fi că e dificil pentru un critic să evalueze anvergura reală a unui poet din generații subsecvente lui. Or, prin forța naturală a lucrurilor, toți poeții laureați vor fi, în anii care urmează, optzeciști. Ba chiar nouăzeciști. Dumneavoastră îi vedeți, probabil, drept încă tineri. Noi îi vedem aproape clasicizați.Poeți esențiali ai ultimelor trei decenii, ca Alexandru Mușina sau Traian T. Coșovei, dispăruți recent, nu vor mai putea primi acest premiu. E o inechitate pentru care nu se poate să nu simțiți o strângere de inimă. Ei ar fi fost îndreptățiți, la deplina maturitate creatoare, să fie laureați pentru întreaga lor operă la Botoșani. Ați fi luat, astfel, decizii legitime, greu de pus sub semnul îndoielii.De aceea, credem că un nou juriu, compus din scriitori mai tineri decât cei care urmează să fie premiați, ar vedea poate relieful valoric în linii mai juste.
Vă rugăm, prin urmare, să acceptați propunerea noastră: aceea a demisiei de onoare. E radicală, poate. Dar vine din acel radicalism al poeziei despre care ne-ați vorbit, atât de frumos, atât de convingător, în cărțile pe care le-ați scris. Cu unele dintre acestea am crescut și le păstrăm pe primul raft al criticii românești postbelice.Cărților dumneavoastră, exemplare, li se va adăuga un gest exemplar. Care va repara nedreptatea prezentă – și le va împiedica pe cele viitoare. Veți arăta astfel că, de fapt, iubiți poezia la fel de mult ca noi – cei care, de dragul ei, riscăm să vă mâhnim și să vă pierdem, acolo unde ea există, prietenia. Pe care o prețuim așa cum se cuvine.
S-ar putea ca această scrisoare deschisă să ne despartă. Sau, dimpotrivă, s-ar putea să arate că, așa cum spuneam, și dumneavoastră, și noi iubim suficient de mult poezia pentru a face, de dragul ei, gesturi riscate: noi, acela de a primejdui o relație de firească prețuire și gratitudine; dumneavoastră, acela de a proceda la o demisie de onoare.
Dați, vă rugăm, acestei scrisori deschise șansa să arate că suntem, și noi, și dumneavoastră, membri ai acestei stranii specii a celor nebuni după poezie.


Cu speranță,
Claudiu KomartinRadu VancuRita ChirianOctavian SovianyFlorin IaruEmilian Galaicu-PăunDumitru CruduPaul CernatDan ComanMarin Mălaicu-HondrariSvetlana CârsteanAndrei TerianMihail VakulovskiBianca Burța-CernatȘtefan ManasiaAlex GoldișBogdan-Alexandru StănescuLiviu AntoneseiIonel CiupureanuNicolae AvramElena VlădăreanuAlexandru VakulovskiCosmin PerțaIon BuzeraPaul ViniciusAnca MizumschiDan IancuCiprian MăceșaruAndrei DósaAleksandar StoicoviciSorin DespotRadu NițescuLaurenţiu Ion


P.S. Cei care vor să-și exprime adeziunea la Apel o pot face trimițând un mesaj pe adresa: apel.pentru.poezie@gmail.com

P.P.S. Nicolae Manolescu a reacționat, declarând la Radio Iași că e scandalizat de faptul că 30 de poeți s-au coalizat împotriva unui alt poet. Nu, domnule profesor: așa cum spune textul scrisorii, protestul nostru privește ce a făcut juriul. Nu poți face, în disprețul oricăror criterii valorice, lucruri atât de nedrepte și să te aștepți ca nimeni să nu reacționeze. E uimitor (și, cumva, întristător) că ați crezut că toată lumea o să tacă mâlc. Există scriitori cu nervul moral încă intact.

Declarația integrală a domnului Nicolae Manolescu, aici: 
http://radioiasi.ro/stiri/exclusiv-nicolae-manolescu-acuzat-ca-desemneaza-discretionar-laureatul-premiului-national-de-poezie-mihai-eminescu/

Când Criticul compromite Critica. Și, la pachet, Uniunea

[Plecând de la jenanta decernare a premiului Eminescu lui Gabriel Chifu(la insistențele lui Nicolae Manolescu, președinte al juriului)]Începând din 15 ianuarie, dl Gabriel Chifu, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, este egalul lui Mircea Ivănescu. Amândoi sunt laureați ai premiului „Mihai Eminescu” – Opera Omnia de la Botoșani, distincție decernată de un juriu condus de Nicolae Manolescu, președinte al Uniunii Scriitorilor din România. Și, cum scrisul lui Mircea Ivănescu, după Al. Cistelecan, este una dintre cele câteva experiențe fundamentale ale poeziei române, rezultă cu necesitate că și poezia lui Gabriel Chifu este o astfel de experiență.Începând de alaltăieri, dl Gabriel Chifu este așadar „cel mai avansat teoretic și mai influent poet român de după al doilea război mondial” – fiindcă așa spune Mircea Cărtărescu că ar fi Mircea Ivănescu. Al cărui egal, iată, prin decizia lui Nicolae Manolescu, dl Gabriel Chifu tocmai a devenit.Gabriel Chifu este, de alaltăieri, egalul lui Gellu Naum. Fiindcă amândoi sunt laureați ai premiului Eminescu, firește. Unul dintre cei mai mari profesori postbelici, Ion Vlad, îmi spunea cândva, cu pasionalitatea care-l caracterizează și la 80 de ani, că Gellu Naum e poetul nostru fundamental, mai poet chiar și decât Eminescu. Prin premiul Eminescu, Gabriel Chifu a ajuns și el mai poet decât Eminescu.Îl cunosc foarte puțin pe domnul Gabriel Chifu. Am avut de a face direct numai atunci când l-am rugat să accepte să-i selectez, împreună cu Claudiu Komartin, câteva poeme din Însemnări din ținutul misterios pentru antologia noastră de best of ale anului poetic. Acea carte este, după mine, singura lui carte de poezie reală. A fost foarte gentil; după cum gentil a fost și în alte situații care priveau câteva texte despre mine publicate în România literară.Ei bine, insistența nechibzuită & imorală a lui Nicolae Manolescu de a-l premia pe Gabriel Chifu la Botoșani în detrimentul unor poeți extraordinari a reușit un lucru trist: l-a transformat pe Gabriel Chifu dintr-un poet & un om decent într-un impostor.Ceea ce, pentru domnul Chifu, tocmai pentru că e un om decent, trebuie de fapt să fie o dramă personală. Pe care o putea evita refuzând net insistențele lui Nicolae Manolescu. S-a temut probabil să nu-l supere; rău a făcut. Dacă l-ar fi supărat, dl Manolescu nu și-ar mai fi trecut în palmaresul josniciilor din ultimul deceniu încă una.Cred că și membrii juriului prezidat de Nicolae Manolescu s-au temut să nu-l supere. Îi respect enorm pe fiecare dintre ei, chiar și acum, după nefăcuta asta; doi dintre ei, Ion Pop & Al. Cistelecan, m-au ajutat decisiv cândva. Dar nu înțeleg cum de au acceptat mascarada aceasta. Practic, marea noastră critică de poezie postbelică era aproape toată coagulată în acest juriu; cum au putut accepta să supună blazonul ei capriciilor unui om care nu știe să îmbătrânească? Chiar dacă acel om a fost cândva un mare critic, cu nici un chip nu trebuia să fie lăsat Criticul să dezonoreze Critica.Am mai spus-o, o repet: cele două motive pentru care nu vreau să intru în USR sunt amândouă legate de Nicolae Manolescu. Primul privește comportarea lui jenantă în scandalul Goma-Stoiciu; al doilea, faptul că a modificat statutul USR astfel încât președintele să aibă dreptul la un număr nelimitat de mandate, ca-n Coreea de Nord. Li se adaugă, acum, un al treilea: acela că a compromis definitiv reputația, construită într-un sfert de secol, a unui premiu esențial al sistemului literar de azi.Dacă Nicolae Manolescu ar fi îmbătrânit urât pe cont propriu, ar fi fost strict problema lui. Însă când atrofia lui morală contagiază și Uniunea Scriitorilor din România, lucrurile se complică. Mă întreb cât rău material & simbolic mai trebuie să facă până ca scriitorii să admită evidența: în ultimul deceniu, Criticul a compromis nu doar Critica, ci și Uniunea.Nu e vorba doar de un premiu, așadar, fie el cât de esențial simbolic. Ci de felul în care amoralitatea unui om a contaminat un întreg organism literar. Îmi pare enorm de rău că trebuie să constat asta; am învățat lucruri decisive despre literatură din cărțile lui Nicolae Manolescu, ca și de la legendara lui emisiune de la TV. În anii cumpliți ai adolescenței, îmi mai anesteziam crizele recitind compulsiv Temele; învățasem asta de la Mircea Ivănescu, care și el le recitea mereu fiindcă, spunea, „Manolescu pune mereu just problema, ceea ce-ți redă încrederea”. Eu simțeam, recitindu-le, ceva în plus: că are o credință absolută în literatură care dă mereu Nordul. Acum, în ultimul deceniu, busola aceea  a d-lui Manolescu s-a defectat – iar deriva lui duce cu sine deriva unei întregi instituții.E, de fapt, îngrozitor de trist finalul de destin al acestui mare critic. Dar mă consolez cu gândul că amoralitatea lui impenitentă pune în scenă, totuși, o lecție de morală: de puține ori s-a văzut mai limpede câtă acoperire are vorba aceea a lui Heraclit, care-i plăcea atât lui Nietzsche:Caracterul e destinul.Din nenorocire, caracterul lui Nicolae Manolescu e și destinul USR.

Ioan Șerbu, lectură la Cluj

Poetul zonist Ioan Șerbu, laureat al unuia dintre cele două premii Mușina pentru debut (alături de Sabina Comșa), va fi miercuri, de la 6 seara, în Insomnia clujeană.
Ștefan Manasia & Ștefan Baghiu vor modera lectura lui la Nepotu lui Thoreau.
Va citi din Lego (Tracus Arte, 2014).
Dintre zoniști, au mai citit până acum la Thoreau Anatol Grosu, Krista Szocs, Vlad Pojoga, Cătălina Stanislav & Daniel Coman.
Cum lor experiența clujevită le-a fost prielnică, nu văd de ce lui Nelu Șerbu i-ar fi altfel.

Sabina Comșa, „Toți ceilalți apropiați” (fragmente)

Am pus aici, în ultimele zile ale lui 2014, câteva poeme din Lego, cartea de debut a lui Ioan Șerbu, unul dintre cei doi câștigători ai premiilor Mușina de anul trecut.Pun acum, așa cum am promis, câteva poeme excelente din cartea celeilalte laureate, Sabina Comșa - Toți ceilalți apropiați.Marius Chivu spune, în retrospectiva lui, că e un an slab pentru debutanții în poezie. În ce mă privește, nu cred deloc că-i așa: debuturile astea două de la Tracus Arte, plus cele de la Blecher, plus cele de la Charmides, CDPL & Vinea dau vreo opt nume demne de remarcat & de urmărit pe viitor. Ceea ce nu-i deloc puțin. 

Sabina Comșa, Toți ceilalți apropiați

Vacanţă pe munte
Am prins un ied,îl strângemde gât cu coarda elastică,ochii îi rămân c-ai unui funcţionar în registre. Fixăm cuie şi spiţe de metal,perechi de libelule ne luminează papucii, le urmărimcum se ridică pe lângă tabletă.
Matei îmi spune că în fiecarean o capră ucide un om.
Odată cu miezul nopţii,prelata mov zici că-i podeaua unei cale. Picături de ploaie se adună în colţuri, îmi plimb arătătorul pe touchscreen   pe pieleaplină de zgârieturi,printre vânătăilede culoarea marcajelor,
Matei îmi spune că în fiecarean o capră ucide un om.
Ne-am obişnuitsă stăm numaiînăuntru, trag fermoarul şi intră aerul rece, cortul se încălzeşte până seara,ronţăim chipsuricu brânză,   ne uităm cum se aşază muştele,îi confundămblana cu pufulpăpădiilor,
Matei îmi spune că în fiecarean o capră ucide un om.
Aşa că setez aparatulpe funcţia Pet.Cei 10 mpx şi un zoom maxim îl fac viu, o furnicăi se strecoară în nas,de greaţă,faţa lui Matei se face portocalie şi în spatele norilorapare soareleprecum înăuntrulunui dovleac de Halloween.
Matei îmi spune că în fiecarean o capră ucide un om.


Fluturele
În firele de pe bărbie, scurtate azi-dimineaţă după grimasa mea, s-a prinso musculiţă. Atrasăpoatede dulceaţade Cola, fără nicio greutate– îşi ia zborul. Respiraţia ta şuieră în spatele ei, înălţându-i elitrele, corpul negru.
Nu am reuşit să dorm. Au suflat în păpădii, s-au jucat cu mingea și cu jucăriile lor teleghidate.M-am gândit să te acopărcu pătura în carouri şi să-i chem. Le-aş fi zis că eşti crisalida celui mai mare fluture din lume. Şi, numai când soarele se duce acolo unde frisbiurile dispar,îţi desfaci aripileși prinzi puteri.
Trebuie să facem ceva să nu se mai bată şi să plângă ţinândîn braţe copaci.Ştii căn-am putereasă-i ameninţ sau să le lungesc urechile. Numai odată am reuşit să-i vrăjesccu o poveste despre vizitaunui urs polar.
Ai şi tu momente de disperare care s-ar putea rezolva aşa, dar alegi să inspirişi să te prefaciZen cum ai văzut într-un film american. Am închis şi eu ochii, am tras aer de câteva ori.
În jurul corpurilor noastre calde foile din mapă s-au împrăştiat prin iarba rece.Pe alei se aud doar bastoanele pensionarilor şi degeteletale.Un miriapodleneş   intră pe sub tricoulmeu.

În maşină
Căderea noastră înseamnăsimplu clinchet al cheilor aruncate în torpedo.
În câteva secunde siguranţa, radioul, superhitul în urechiînlocuit de sângele închegat zmeuriş.
Prinde mâna ta, blugii sfâşiaţi – cerul – întunecându-se în repetate rânduri în cioburi, în ecranul smartului.
Până când airbegul nu ne va despărţi, ci va avea modelul lenjeriei de-acasă.
Numai de-ar ţâşni din vitezometru melodia care ne trezeşte dimineaţa şifurnicile.

Terase
Ai servi la masa mea: dacă nuanţa aluniţelorsub umbrela pătată de porumbei (aciuaţi după ce au scăpatde la circ)este galbenul berii (spumă lăsată de valuri şi alge), iar tu eşti gata să-mi aduci extra muştar pentru mici,şi să iei fără zel comanda, să mesteci gumă, să fredonezi. Te foloseşti de acest şiretlic de teamă să nu ţi se ghicească mila faţă de beţivi (grăsani majoritatea) uităîn ce s-ar transforma ea dacă:am să-ţi dăruiesc bilete la staţiuneam să le strecor după tejghea (acolo cu sictir îţi faci unghiile) voi mai cere un rând şi încă un rândpână la sfârşitul programuluifără împachetări cu nămol şi băi-n apă sărată,n-aş putea să îngenunchez în faţa de icter a nopţii.
Capsa
Întotdeauna branulele ţi-au provocat panică. Nu te-ai mai mişcat, nu te-ai mai spălat,te-ai gândit serios la prezenţa handicapului:
o bucată de plastic retezată prin care să treci un şiret. 
Legăturile vechi slăbesc precum legăturile noi.Nu da mâna cu nimeni, nu memora nume.Cablurile înnodate care strică fotografiile turiştilorte vor opri şi te vor convinge să mănânci un covrig în plus.
Din ce unghi ai privi
la finalul zilei doar măturătorii de stradă ies din cadru târând după ei tomberoanele,
nişte perfuzii de glucoză.


  Tabla
În pământ trupul tău o piesă lego se aşază etanş între celelaltese contorsionează. Cubul Rubik pentru microbi alias viermin-o să te mai recunosc.
Poate da, am să ajung acolo sus, zeii îmi vor da un rebuscu date din viaţa ta.Trebuie să te învăţ pe dinafară!Sub pământ cubul se va răsuci şi răsuci şi răsuci.

Ioan Șerbu, „Lego” (fragmente)

Scriam acum câteva zile despre debuturile celor doi laureați ale premiilor Mușina, Sabina Comșa (Toți ceilalți apropiați) & Ioan Șerbu (Lego), ambele ieșite recent la Tracus Arte. L-am rugat pe Ioan Șerbu să-mi trimită varianta electronică a cărții lui, aleg din ea mai jos câteva poeme. Sunt din secțiunile 1 și 3 ale cărții; a doua secțiune e compusă din caligrame haioase & witty, cum n-am văzut în literatura noastră (nu doar în cea recentă, vreau să spun); din păcate, nu s-au transferat ca lumea în Word. Așa că va trebui să căutați cartea. :) Cum n-am adresa de mail a Sabinei Comșa, o rog aici: Sabina, dacă vrei, trimite-mi cartea ta în Word - m-aș bucura să pot pune aici câteva poeme din ea.



Ioan Șerbu, Lego (fragmente)

delikat
intră tristețea-n mine ca un schimbător într-a-ntâiasparge organele mici derapează peste pietoniumerii strânși tremurăcum capacul peste o supă la fiertgăină de casă

dinți falși
la masa ovală de care mă sprijinrar se întâmplă cevamulte pete pe ochi în momentele-n care-ar fi bine să vădmai bine începe altfel
cum e să ai răul în tineși pe o muzică oribil de frumoasăsă ștergi visele ușurele care ți-ar putea faceo dimineață cu totul și cu totul albastră?cum e ca dinții impecabil de albi să fie îndreptați în altă direcție?cum e să te minți pentru că nu ai curaj să te întrebide 18 ori la rând cine ești?când al 19-lea șobolan ronțăie la stomacul tăutrăiești fiindcă nu mai ai altceva de făcutsentimental. mai bine zi din viața ta
când pe mâinile fragile cade puțin soare și puțină umbrăsucul de fructe nu ajută electrocasnicele nu ajutăînotul până la epuizare performanța la muncă facebookulnu ajutăcoloana vertebrală de lemn sucul gastric din gurămă înțepenesc lângă masa ovalăde care mă sprijincând ochii refuză să privească în obiectivși îmbrăcămintea bicoloră închide fermoarulsunetul ascuțit din măsele dispare înceto dată cu toate celelaltemai bine taie strofa de mai sus
apoi vădmobila sufrageriei e de fațadăpantofii cu care vin în vizită la tine și intențiile mele bunesunt de fațadăstau la masa ovalăfumez țigările prietenului în apartamentul prieteneiîntunericul se crapă și în curândva continua să nu se întâmple nimicîncă nu am putut decide dacă euîn totalitatesunt de fațadămai bine termină
mă ridic de la masa ovală și de mână cu tineniște copii de 30 de anifacem o plimbare printr-un oraș oarecarene cazăm într-un hotel oarecarecu o cadă încăpătoare la baieîn care încercăm să rămânem lucizi în timp cehemoroizii noștri se transformă-n haribo

dilemă
și tutu ce-ai face dacă în drumul tău spre casăde la sală – numai bine să fii deja încălzitmăcar corpore = sano că mintea =  floriceleși când zic mintea mă refer la gândurile ca niște musculițeconcentrate în jurul prietenei talecu care vei vorbi în 10 minute pe skypecă ochii se uită pixelii nuea fiind în Germania cu o bursă doctoralădestul de bine plătită de altfel1200 de euro pe lună ar putea face economii serioasecum ziceau educatorii financiari și bunică-taînainte să vă-mbătați la priveghi
evident că și tu trebuie să strângi cureaua pentru echilibrudeși nu poți atât chiar ați avut discuții și certuri pe faza astapoate ajungeți și la psiholog ați avea nevoiemai sunt multe isterii minciuniși vise cu accidenteîn apartamentul ăladar poate cel mai grav e un subconștientinsuficient sondat de fapt plindeprieteni singuratici ca tineîn timp ce la teste „îți place să socializezi”să notezi citate precum „cuvintele devin carne”atunci de ce n-ar fi subconștientul tău eternal sunshine of the spotless mind
și chiar știi un psiholog bun la care s-a dus un colegcu nevastă-sa și fiică-sa de 4 ani agresivo-autistăși specialistul le-a spus copilul e perfect sănătos dar doamna are probleme graveultraprotectoare bisericoasă cine știe ce traumede asta nu mai doarme ea-n pat cu dumneavoastră ci cu fiica de 4 ani de zile
dar dacă pe voi vă vindecă omulnea sandu 55 de ani studii în state diplome pe perețiașa cum ai mai văzut tu titluri în ramăun alt argument că actul privat devine publicchiar politic dacă știi cum să-l vinzi pe când tuascunzi cu mândrie în sertar orice semn de recunoașterefiindcă la bază e firește nevoia de siguranțăîn fine dacă vă vindecă o să facețiacele economii 5 ani conform planuluisă cumpărați două apartamente să trăiți din chiriiși gata cursa șobolanului = serviciu și rateprogram și șefi
ce bună ar mai fi un pic de libertate dar ai grijă copilenu toți se descurcă frate-tu s-a crezut mare afaceristacum nu mai etu la fel ai dat chix iar alțiiuite ce bani învârt oricum i-au furatdar nici s-o duci din bursă-n bursă 5 ani nu e viațăsă n-ai tu un pat al tău pe care să te întinzi searacă-n paturi străine dormi obosit și te trezești tot obositnoroc că ei îi place să călătoreascăsă vadă lumea chiar te-ar putea părăsi pentru ea că țieîți place mai degrabă să citești să scrii poeme și nu că de mâinenu te-ai da pe proză dacă ai reuși să fii Cărtărescuinstrumentul viselor tale doar că tu nu-ți aduci aminte de nimic cu mici excepțiipovestite și ălea cui nu trebuievise erotice povestite unei străine când străina era-n vis
și dacă n-ai fi văzut la filme să înveți cum se facecum se spune mult fără să zici nimic dar să se-nțeleagă totcum se bate un cui cum se mănâncă frumos cum se vorbeștenumai întrebatcum se stă cu fundul într-o singură luntre ca Patzaichincum se obține erecția finală ca Minovici
pe când în spitalul tău se ia șpagăse îmbracă halate pe pielea goală se exorcizează animaledar teoretic încă îți e bine bifezi chestionareții statusul pe available te lași sodomizat de like-uri
și uite așamai ia semnificantul o gură de semnificat vorba poetuluia trăit a muritmiluiește doamne pe robul tău spuneau la înmormântarete-ai dus și tu cu buzunarele pline de condoleanțefără să știi cum sau când să le scoțiși hop-țop ai îmbrățișat-o pe fiică-sa de parcă ai cunoaște-o de-o viațăc-așa ai văzut tu că fac toți ăia din fața tadeși ei toți erau prietenii ei dar tu nu știai atuncisau te prefăceai că nu știiacum ai proceda la fel

adevăr2
am ascultat un poem al Anei Donțu am zis ca-i o prostiestudenții Vancu și Terian credeau că-i cel mai bun poemeram sigur că și ei vorbesc prostii doar că le spun frumosaflând cine sunt Vancu și Terianam mormăit ceva indescifrabil care ar fi putut să însemne orice
am crezut că pe Dósa l-a stricat America citind American Experienceam aflat din câteva cronici că Dósa-i cel mai bun poet de aziapoi am scris poezii cu DEX-ulde frica gramaticii
am citit Ulise n-am înțeles nimic și am renunțatinvidios pe cei care l-au terminat
am tăcut când taică-meu a zis părinții nu-i poți schimbadar mi-am dorit astaîn timp ce-mi îmbățișam prietena și mă gândeam la altă fată
am avut un jurnal în liceu pe prima pagină am scrissincer până la sânge totul sau nimic în fineun dicton important de genul acestaapoi am șters când m-am masturbatpână la urmă i-am dat foc fiindcă aveaprea multe ștersăturimi-a fost rușine că am fost virgin până la 19 aniși atunci am plătit
mă prefac că nu vreau să fiu cel mai bunmă prefac că nu-mi pasăcând primesc laudemăcar să fac un almanahal vieții mele dramatice

Ioan Şerbu, "Lego". Al treilea debut în poezie din Zona nouă

După Anatol Grosu & Krista Szocs, Ioan Şerbu e al treilea membru al Zonei noi care debutează în volum.Şi o face excelent: cu Lego (Tracus Arte, 2014), carte laureată cu premiul Budila Express pentru debut, acordat de un juriu condus de Alexandru Cistelecan (şi din care au mai făcut parte Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Romulus Bucur, Adrian Lăcătuş & subsemnatul; Sabina Comşa a câştigat, la acelaşi concurs, premiul Alexandru Muşina).Şi cartea lui Ioan Şerbu, şi cea a Sabinei Comşa merită să se vorbească mult despre ele; alături de debutanţii de la Blecher, mi se par cei mai remarcabili nou-veniţi în poezie din 2014.Acum, ar trebui să postez aici nişte poeme de-ale lor, ca să vă convingeţi; deocamdată n-am. Până fac rost, fie mă credeţi pe cuvânt (ceea ce nu vă recomand :) ), fie căutaţi pe internet. Merită, pe bune.

P.S. Da, poetul Ioan Şerbu e acelaşi cu cronicarul care ţine de un an (şi tot excelent!) cronică în Timpul nou, seria Daniel Şandru - Gabriel Cheşcu. Şi e îmbucurător să veză că, în generaţia cea mai nouă, cresc şi critici simultan cu poeţii (chiar geminaţi cu ei - vezi şi cazurile lui Ştefan Baghiu sau Andrei C. Şerban). Fără critici proprii, o generaţie eclozează mult mai greu.

Literatura română la Târgul Internațional de Carte de la Sofia

Există la Ministerul Culturii o micuță echipă care, cum spune francezul, works wonders.E vorba, ca să fiu mai precis, despre Luminiţa Corneanu & Alex Popescu.Iată ce line-up au reuști să aducă pentru Târgul Internațional de Carte de la Sofia, între 9 și 14 decembrie:Mircea Cărtărescu, Matei Vișniec, Lucian Boia, Mircea Dinescu, Gabriela Adameşteanu, Petru Cimpoeşu, Ioan Groşan, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Ioana Nicolaie, Simona Popescu, Claudiu Komartin, Adina Popescu, Marius Chivu, Ovidiu Șimonca.Într-un fel, micuța echipă de a Ministerul Culturii face ceea ce ar trebui să facă ICR - adică exportă literatură română contemporană at its best, ca în vremea mandatului Patapievici, suplinind pe cât îi stă în puteri indolența actualului ICR.Chapeau, așadar.
P.S. Iată și programul integral al evenimentelor:
Joi, 11 decembrie
17.30 (Standul național)Dezbatere despre teatrul contemporan, cu participarea lui Lucian Dan Teodorovici, Matei Vişniec, Zdrava Kamenova. Moderator: Marius Chivu.
19.00 (Sala 6)Concert Maria Răducanu şi Maxim Belciug, urmat de un recital Mircea Dinescu.
Vineri, 12 decembrie
11.00 – 13.00, 15.00 – 17.00 (Sala 4)Deschiderea sesiunii de dezbateri pe tema pieţelor de carte din cele două ţări, organizată de Uniunea Editorilor din România și Asociația Editorilor din România, în parteneriat cu Ministerul Culturii.
13.00 (Standul național)Întâlnire cu Ioan Groșan, Matei Vişniec, Milen Ruskov. Moderator: Marius Chivu.
15.00 (Standul național)Întâlnire cu Petru Cimpoesu, Dan Lungu, Adina Popescu. Moderator: Ovidiu Șimonca.
17.30 (Standul național)Lansare de carte: Balchik. Autorul, Lucian Boia, şi profesorul Ivan Biliarski, în dialog. Invitat: traducătorul Stilyan Deyanov. Moderator: Ovidiu Şimonca.
Sâmbătă, 13 decembrie
12.00 (Standul național)Cărţile pentru copii nu sunt o joacă. Întâlnire cu Ioana Nicolaie şi Adina Popescu. Moderator: Ovidiu Șimonca.
13.00 (Standul național)Lectură comună de poezie cu participarea poeţilor Ioana Nicolaie, Simona Popescu, Mircea Dinescu, Claudiu Komartin, Matei Visniec, Marius Chivu. Moderator: Ovidiu Șimonca.
15.00 (Standul național)Întâlnire cu Lucian Dan Teodorovici, Gabriela Adameșteanu, Georgi Gospodinov. Moderator: Marius Chivu.
17.30 (Standul național)Dialog între Mircea Cărtărescu şi Ivan Stankov. Moderator: Marius Chivu.
Duminică, 14 decembrie
11.00 (Standul național)Întâlnire cu Ioana Nicolaie, Simona Popescu şi Claudiu Komartin. Invitată: traducătoarea Vasilka Alexova.  Moderator: Ovidiu Șimonca.

Mâine seară, la Institutul Blecher

Mâine (adică sâmbătă) seară voi fi la Institutul Blecher.
Cu Ștefan Ivas, câștigătorul concursului de debut de la Casa de editură Max Blecher.
Despre Ivas am auzit întâi de la Matei Hutopilă; apoi i-am citit un poem pe blogul lui Claudiu Komartin - și era entuziasmant.
Eu voi citi poeme din cartea la care scriu acum - și voi fi mai emoționat decât la debut, la care n-am avut deloc emoții. :)