Răzvan T. Coloja's Blog, page 23

Ce-am mai gătit în ultima vreme

Anul ăsta l-am început extrem de leneș. Am citit și m-am uitat la filme și cam atât. Dar am gătit puțin ca să mă scoată din letargie.

Two egg omlette with bits of salami and grinded cheese. One fried sausage with french fries and paprika. One raw cabbage salad with pickled cucumber bits. Some parsley and spices on top.

Macaroane cu varză. Se fierb macaroanele în apă cu sare. Se taie o ceapă mărunt, se călește în ulei de măsline pe foc mic. Se dă o jumătate de varză mică pe răzător, se toarnă în tigaie după ce s-a călit ceapa. Se amestecă bine și se lasă și varza la călit pe foc mic sau mediu, amestecând din când în când (că altfel se lipește de tigaie și se arde) vreme de vreo 20-25 de minute. Se adaugă boia, piper, sare și cimbru după gust. Se amestecă iar. Se adaugă trei-patru linguri de sos de roșii, se lasă în tigaie vreo 10 minute, se amestecă între timp. Se lasă pastele la stors, apoi se adaugă într-o oală un polonic mare de paste și câte o lingură mare de varză cu ceapă călită, se amestecă. Și tot așa până s-au amestecat toate pastele cu chestia aia din tigaie. Opțional se mai poate adăuga piper, sare, cimbru între timp. Se servește la cald sau rece cu o lingură sau două de smântână.

Smoked salmon with crispy deep-fried fish fingers and sausage. Garlic sauce, green onions and parsley. A bit of soy sauce and lemon juice on top. A side-dish of seasoned raw cabbage salad with olive oil.

Fish sticks with mushroom tocatta and overeasy eggs and raw cabbage salad.

În caz că vă întrebați de ce s-a stricat cinematografia în ultimii 10 de ani permiteți-mi să vă luminez

În trecut, un film lansat în cinematografe făcea bani din vânzarea de bilete, casete VHS, produse comerciale asociate și alte chestii conexe. După câțiva ani se vindeau drepturile de difuzare către HBO sau mai multe posturi de televiziune și se mai scotea un ban. În ziua de azi însă, din cauză că oricine poate face un film, producătorii au la dispoziție circa 3 săptămâni să încaseze grosul din vânzări, după care vânzările scad vertiginos. E mult mai profitabil să faci partea a doua a filmului și să repeți schema decât să aștepți câțiva ani să mai scoți mărunțiș din ceea ce-a rămas din primul film, mai ales că memoria publicului e mai scurtă acum și oferta cinematografică mai mare.

Asta a dat naștere la un efect bizar: producătorii fac tot posibilul să se muleze pe public ca să atragă cât mai mulți oameni în acele prime trei săptămâni de la premieră. În traducere liberă – ”trebuie mulțumită toată lumea”. Trebuie mulțumite persoanele de culoare, așa că se bagă persoane de culoare în film. Trebuie mulțumite feministele așa că personajul principal e o femeie care izbutește în ciuda piedicilor să învingă soarta. Trebuie mulțumiți copiii, așa că în timpul luptelor își face apariția pisicuța cu ochi mari care face toate tipele să ”awwwwww” în brațele iubiților. Trebuie mulțumite minoritățile sexuale, așa că cel puțin unul din personaje e fie gay, fie bisexual, fie transexual. Trebuie mulțumit omul limitat intelectual, așa că firul poveștii e lejer și presărat de cât mai multe explozii.

Așa apar filme de duzină sau remake-uri ”politically correct”. Cel mai bun exemplu în acest sens e ultimul Star Wars. Sau ultimul sezon din ”X-Files” unde au încercat să împace seriozitatea lui Mulder cu glume ieftine și misterul sezoanelor trecute cu prim-planuri lungi cu extratereștri. Un alt exemplu e remake-ul ”Ghostbusters” în care toate personajele principale sunt femei. Citeam că vor să facă un nou ”Spiderman” cu el negru și să-l transforme pe ”Shazam” în femeie. Aștept cu interes un nou episod din franciza ”Alien” în care xenomorph-ul e vegan. Sau un nou ”Predator” care nu omoară femei pentru că nu-i frumos să agresezi femei. Ori un ”Rocky” asiatic care se antrenează într-un roi de pui de pisică doar ca spre finalul filmului să realizeze că nu violența este calea.

Deși clișeice de cele mai multe ori, filmele anilor ’80 și ’90 ne învățau chestii. Da – americanul îl bătea mereu pe rus și da – bărbatul ideal era ăla cu mușchi și tunsoare de fotbalist columbian. Dar puteam extrage învățăminte indirecte și face inferențe fără să fie nevoie ca acestea să fie livrate pe tavă. ”Superman” era ăla de lupta pentru dreptate și nu era nevoie să-l faci mexican pansexual ca să-ți dai seama de chestia asta. ”American Pie” era amuzant tocmai pentru că protagoniștii se confruntau cu dificultăți sexuale, nu pentru că luptau pentru drepturile animalelor.

Își amintește cineva filmele cu Hulk Hogan sau Arnold Schwarzenegger dedicate copiilor? În care Arnold era șef la grădiniță iar Hogan făcea pe dădaca? Au avut tot atât de mult succes ca și ultimul ”Ghostbusters”.

În ultimii ani mă uit tot mai rar la filme noi și revăd tot mai des filme vechi. Îmi place Bruce Willis-ul ăla de rupea cu dinții jugulara teroriștilor, nu cel din ”Red 2” care se scălămbăie pe ecran în glume de duzină. Vreau un Al Pacino care urlă ”Say hello to my little friend” și nu unul care prestează cu vocea în desene animate pentru ananasul prietenos care pleacă într-o aventură pe mare.

Noua generație a ucis Hollywood-ul. L-a ucis pentru că noua generație nu e capabilă să înțeleagă ”Reservoir Dogs” sau ”Apocalypse Now” așa că producătorii, dacă vor să supraviețuiască, trebuie să coboare standardele. Tot ce-au reprezentat Sigourney Weaver, Charles Bronson, Robert DeNiro a trecut în debara. Iar umorul e azi imaginea unui puști de 18 ani care stă turcește pe mormântul lui Gene Wilder și se uită la clipuri YouTube cu ruși beți.

Ce-am învățat din filmele de acțiune

– cartușierele AK47 pot elibera un număr nelimitat de gloanțe;

– gloanțele din plumb despică lacătele din oțel ca pe unt;

– mitralierele care trag 30 de proiectile pe secundă nu fumegă și nu-și înroșesc țeava când eroul pricipal ține apăsat trăgaciul vreme de un minut întreg urlând din toți rărunchii ceva despre dreptate sau răzbunare;

– polițiștii își nimeresc mereu ținta;

– după ce sare de la opt metri înălțime, eroul principal cade mereu în picioare fără ca tibiile să-i cedeze și intre direct prin genunchi;

– gloanțele și membrele amputate nu cauzează intrarea în șoc a suferindului ci-l înverșunează mai mult;

– orice om e capabil să încaseze o multitudine de pumni în față fără să se dezechilibreze sau să devină dezorientat;

– luptele corp-la-corp cu cuțitul durează în jur de trei minute; cele cu săbii pot dura până la un sfert de oră;

– dacă te arunci cu burta pe grenadă îți salvezi camarazii deoarece stomacul și coloana vertebrală îi protejează pe toți de șrapnel;

– minele antipersonal nu explodează decât atunci când îți iei piciorul de pe ele, nu și atunci când calci declanșatorul;

– când cazi cu 130km la oră de la 30 de metri înălțime e perfect rezonabil să te prinzi cu palmele de o bară, frânghie sau brațul întins al cuiva fără să-ți disloci umărul sau să-ți alunece degetele din cauza lipsei de priză;

– FBI, CIA, MI5 și alte servicii secrete pot face zoom pe o poză de 800x600px fără ca aceasta să piardă din claritate, descifra numere de înmatriculare din imagini blurry și identifica în mulțimea din metrou asasini folosindu-se de softuri care le analizează poza din pașaport;

– neînarmat fiind, te poți feri de tăișul unei lame eschivându-te și unduindu-și corpul mai rapid decât poate adversarul mânui sabia sau cuțitul;

– toate bombele au ceas și cabluri interne de diferite culori;

– un ropot de armă automată în aer și un ”Toată lumea să se liniștească și nimeni nu va păți nimic” are un efect calmant asupra ostaticilor;

 – hackerii folosesc fonturi de 75px care anunță ”Hack successful” în litere roșii;

– dacă apeși rapid cinci sau șase taste pe laptop poți face pozele suspecților să se deschidă buluc pe ecran cu o pauză de 0,3 secunde între afișări;

– dacă prin stație ți se spune să tai cablul roșu, să tai cablul verde;

– artele marțiale în tocuri-cui sunt extrem de eficiente împotriva mai multor atacatori;

– înconjurat de opt oameni cu bâte, îi vei putea supune pe toți deoarece fiecare își așteaptă rândul să atace;

– toți președinții americani sunt extrem de înțelepți, cumpătați și înțelegători;

– America luptă pentru democrație, nu pentru petrol.

Gânduri de final de an

Pe veci stăpâni

Pentru un popor fără prea multe merite suntem extrem de eficienți în a găsi chestii cu care să ne mândrim. Mă uit stupefiat la cum presa perpetuează mitul olimpicului român, chit că statisticile spun că România e pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte proporţia elevilor cu cele mai bune performanţe – cei capabili să rezolve cerinţe complexe (2% la română, 3,3% la matematică şi 0,7% la ştiinţe). Citesc despre medici și afaceriști de succes care au renunțat la salarii consistente pentru a se reîntoarce în țară. Din patriotism, sugerează ziarele. Citesc despre femeia de serviciu cu masterat în mecatronică (sau așa ceva), un reportaj trist despre setea de cunoaștere a celei care spală WC-urile burghezilor; asta în condițiile în care uităm că nici post de casier la Kaufland nu mai primești fără facultate terminată.

Sabina – această Vadim a adolescenților

Mândria de a fi român a dat naștere unei întregi industrii care exploatează chestia asta în variate domenii – de la religie la politică la sectorul comercial. Știrile cum că un cutare designer faimos de la Paris și-a inspirat noua colecție din ia ardelenească ori motive populare oltenești stârnește valuri de indignare (”Cu ce DREPT?!?”). Luni mai târziu fetele se îmbracă în ie, Inna se unduiește pe ritmuri cu influențe etno, PSD face postere cu mândria de a fi român iar canalele media sorb toate chestiile astea ca pe miere și scuipă știri ridicole care întrețin isteria: ”România a fost identificată ca fiind leagănul civilizației”, ”Tunele misterioase sub arcul carpatic”, ”Tatăl Nostru în româna veche descoperit pe tăblițele în cuneiforme”.

Apoi ciclul se repetă.

Un exemplu concludent de patriotism de duzină e cel de acum câteva luni, când pe net circula un articol despre ”Nicolae Teslea”. Se dădea share în draci la chestia asta și internauții își umflau piepturile că – uite dom’le: Nicola Tesla, ăla de a inventat chestii era român. Chit că același articol afirma că și Marie Curie ar fi fost româncă – o anume ”Maria Curista”. Trolling ca la carte.

Suntem noi în bula noastră mică. S-ar putea ca în curând să zburăm afară din UE alături de Polonia și vom afla rapid că patriotismul ăsta ieftin și negândit nu ține de foame.

 

Șah mat la porc

Niște tineri vegani din Cluj au protestat pentru că eu mănânc porc. Și vor ca eu să nu mai mănânc porc așa că au băgat-o pe o fată într-o cușcă și-au vopsit-o pe față corespunzător ca să arate cum sunt tratate animalele înainte ca noi să le savurăm cu garnitură de cartofi și puțin sos de soia.

De remarcat câteva chestii aici:

1. Animalul din cușcă are piercing în urechi și buze ca orice porc ce se respectă.

2. Animalul din cușcă are păr în trei culori, făcut probabil cu vopsea anticapitalistă și netestată pe animale, ca orice porc normal.

3. Animalul din cușcă s-a îmbrăcat gros, că afară e frig; ca porcii de altfel.

4. E curios cum numărul veganilor e invers proporțional cu disponibilitatea mâncării. Nimeni nu era vegan în comunism și nu văd asociații de vegani prin suburbiile din Sierra Leone. Numai cei din generația ”millennials” știu că rucola bate la orice oră ceafa de porc.

5. Consider că fiecare om are dreptul să mănânce ce dorește, dacă doctorul i-o permite. Consider totodată că a-mi bate obrazul că nu mănânc ceea ce ideologia îți dictează că ar trebui să mănânc e semn de snobism.

6. De remarcat rana adâncă din obrazul fetei. Pentru că orice crescător de porci știe că nu-ți crești porcul fără plagă deschisă pe față, că pierde din gust. Porcul se crestează regulat, ca și căpățâna de mac, din fragedă porcie și până la maturitate.

7. Dacă o bagi pe o tânără în cușcă, pe stradă, îmbrăcată și vopsită și accesorizată modern dar cu ditai rana purulentă în obraz și vânătăi sub ochi iar mesajul tău e ”nu mânca porc” pe mine m-ai pierdut. Efectiv stau și mă uit la ea cu saliva curgându-mi din colțul gurii și nu reușesc să fac legătura dintre instalația avantgarde și suferința grohăitoarelor.

 

Sfaturi de Crăciun pentru părinți sau cum să-ți educi copilul cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Fără îndoială, mulți părinți își pun întrebarea ”cum pot îmbina magia sărbătorilor de iarnă cu un suflu educativ care să-mi inspire copilul?” E o problemă recurentă asupra căreia Răzvan va arunca de îndată lumină.

O idee bună e să împachetezi cutiuțe nu mai mari de 1-2cm în lungime și să le așezi sub brad. Vreo 6-7. Copilul va învăța astfel că valoarea cadourilor nu constă în dimensiunea lor și totodată va putea să mânuiască mai ușor cadourile cu degețelele lui mici, ceea ce-i aduce un plus de dexteritate. Așezați sub brad cadouri minuscule și lăsați copilul să se bucure de ele, el nefiind conștient între timp că și deprinde anumite abilități și concepte despre viață.

O altă idee e să combini educația în istorie cu bucuria Crăciunului. Urmărește-ți copilul cum deschide cu frenezie ambalajul cadoului și explică-i, după ce dă de cei trei cartofi, că în Irlanda anilor 1800 cartoful era extrem de apreciat și reprezenta cea mai accesibilă sursă de nutriție pentru populația săracă. Privește-i ochii mari cum absorb informația, copilul nefiind conștient că – deși în vacanță – procesul de învățare nonformală continuă într-un mod nu doar productiv dar și susținut de bucuria sărbătorilor de iarnă.

Cercetătorii institutului online ”MemeGenerator.net” oferă o altă modalitate de a combina magia Crăciunului cu educația familială. Aceștia sugerează ca părintele să împacheteze o serie de cutii goale în hârtie destinată cadourilor și – ori de câte ori copilul nu este ascultător sau face o criză de nervi – părintele să arunce în focul sobei câte un astfel de pachet. Copilul învață astfel nu doar că orice reacție are o consecință dar și concepte derivate din filosofia existențialistă precum ”totul în viață are o finalitate” ori ”eșecul e finalitatea oricărei acțiuni întreprinsă pe termen lung”.

Concepte precum ”bunătatea” ori ”compasiunea” pot și ele fi insuflate copilului în timpul sărbătorilor de iarnă. Faceți ceva împreună, ca familie – cum ar fi să pregătiți budincă de valinie sau prăjiturile preferate ale copilului. Copilul este îndrumat să ajute părinții cu lucruri mici, ca să învețe că, în echipă, lucrul se termină mai ușor. Asta totodată va duce la solidificarea relațiilor intra-familiale și-l va învăța pe copil valoarea muncii fizice. Când dulciurile sunt gata, se pun la răcit pe pervaz iar copilului i se explică faptul că alți copii nu se pot bucura de dulciuri cu ocazia sărbătorilor și i se detaliază cum, datorită aportului său, budinca și/sau prăjiturile vor fi donate acelor copii. Juniorul familiei va învăța astfel ce înseamnă spiritul Crăciunului și a împărți fericirea cu alții.

O altă metodă eficientă de a educa minorul este de a face bradul împreună cu el. Multă lume dorește să surprindă copilul cu bradul gata făcut, dar adevărul e că dacă un copil contribuie la decorarea lui împreună cu părinții va aprecia mult mai mult activitatea efectuată în grup, cu cei dragi. După culcare și poveștile de seară, părinții dezasamblează bradul iar dimineața i se explică juniorului că din cauza ritmului rapid impus de revoluția indistrială, capitalism și apariția clasei sociale de ”millenials”, Crăciunul durează doar o noapte. Astfel, copilul va învăța rapid nu doar conceptele de bază ale sociologiei moderne dar și ce înseamnă răbdarea, următorul Crăciun fiind la 365 de zile distanță. În mod ideal i se explică mezinului ciclul impus de mișcarea de revoluție a Pământului ca un fapt dat asupra căruia noi, ca specie, nu avem control.

Printre modalitățile de educare informală din preajma Crăciunului practicate în vest se numără și cea numită de specialiști ”calul troian”. După ce copilul stă în poala Moșului și-i spune ce jucării vrea sub brad, părinții smulg rapid barba și căciula lui Moș Crăciun și strigă ”Nu e Moșul, e Ilie – electricianul de la cinci!”. Copilul va învăța astfel că nu tot e ceea ce pare și – totodată – să se ferească de străinii deghizați în rude.

Există desigur multe alte tehnici de educare a copilului – prea multe pentru a fi enumerate aici. În Germania și Austria se practică din ce în ce mai des bomboanele-surpriză: copilului i se dă o pungă cu bomboane ca să descopere că-s defapt jumări. Astfel va învăța că proteinele sunt cu mult mai importante pentru corp decât zahărul. Francezii subtituie jumările cu escagrot, chit că e dovedit științific că în carnea de porc găsești mai mulți nutrienți decât în cea de melc.

Nu ratați în această iarnă ocazia de a vă învăța copiii lucruri utile, combinând magia Crăciunului cu mici lecții deghizate în surprize.

Sărbători fericite.

News from the Underweb – 26 decembrie 2017

Am scris un nou articol pe Psihoradea – ”Filme despre boli mintale și tulburări – partea a IV-a”. Go check it out. După ce termin cu odihna zilele astea mai scriu câteva. Iar azi am făcut mâncare; again.

Rețeta e creație proprie și sună cam așa. În engleză, că-s englez:

Take a small loaf of brown bread and make a cup out of it using a knife. Keep the breadcrumbs. Cut half an onion and three garlic cloves thinly, fry them in oil at medium heat for about 3 minutes. Add salt and pepper, stir. Chop six or seven thick slices of sausage, chop two green onions into small slices.

Add a bit more oil to the pan, add about five spoons of tomato sauce, stir. Add oregano, allspice and about three spoons of soy sauce. Stir like you’re about to invoke Baal.

Chop two handfulls of mushrooms into thin slices, add them to the pan. Stir and add half a glass of water. Place some ham slices at the bottom of the ”bread bowl”, paint them with some soy sauce. This is so that the juices won’t flow through the bread. Scrape cheese until you can fill a coffee cup with the amount, add it to the pan with the white part of the green onions. Stir from time to time, leave it on medium heat for about eight to ten minutes. Add breadcrumbs until they soak up all the excess water and oil, mix. Add two spoons of sourcream and a generous amount of paprika, mix.

Take the pan off the heat source, add parsley, add half of the green part from the chopped green onions, mix. Pour everything in the bread bowl while it’s still hot. Decorate with the remaining green onions and a bit of parsley. Add some sourcream on top. It’s nutritious, delicious, spicy. The raw green onions and the sourcream add a particular good taste to it.  

Și s-ar putea ca anul viitor, pe lângă cartea de psihologie pe care o scot, să-mi fie tradus(e) în engleză și unul (sau mai multe?) roman(e). Nu-i nimic sigur dar poate dă startul Crux Publishing și la proiectul ăsta. Reduceri semnificative zilele astea pe site-ul editurii.

News from the Interzone – 25 decembrie 2017

Zilele trecute m-am pus iar pe SPSS. Am postat cu ocazia asta pe Psihoradea o serie de tutoriale video realizate de mine care detaliază operații în SPSS:

Testul T pentru eșantioane independente

Testul Wilcoxon

Testul U-Mann Whitney

Testul One-Way ANOVA

Testul One-Way ANOVA pentru variabilă independentă cu 3 modalități

Analiza factorială

Testul ANOVA (design unifactorial, intergrup)

News from the Unterwelt – 21 decembrie 2017

A apărut un nou articol scris de mine în rubrica săptămânală ”Psihologul Bihoreanului”. ”Adevărul despre Freud” îi zice.

Căutam azi să văd cum pot calcula automat în Linux la ce adâncime se află o serie de fișiere de pe site-uri random folosind un plaintext lung cu path-uri, că lucram prin SSH pe un server pentru un studiu de doctorat. Și s-a rezolvat ușor cu asta:

while read i; do echo $i |grep -o "/"| wc -l; done < paths.txt > output.txt

Am tot făcut mâncare zilele astea (again). Fix acum am pus ciorba la fiert și mă duc din când în când la aragaz să învârt în timp ce tastez. Chestii de-astea am făcut săptămâna curentă: somon afumat, ciuperci cu orez, cârnat cu cartofi fierți și apoi prăjiți, omletă cu ciuperci, sandwich de 30cm, fishsticks…

În rest am fost foarte leneș zilele trecute. Mă prinde burnout-ul de final de an. Lucrez în scârbă și procrastinez la greu.

Mi-au intrat banii pe cărți de la editură, mi-au intrat bursele, plătit utilitățile la cabinet – toate azi. Și aparte de seriale, comics-uri și o carte despre criminali în serie n-am prea făcut multe în ultima vreme. Reduceri la romanele mele pe cruxed.ro. Și ca să lungesc totuși postarea asta cumva, dau copy/paste la ce-am pus zilele trecute pe Facebook, că văd că s-a share-uit în draci:

În 1943 de vină au fost evreii.

Apoi, mai târziu, de vină au fost burghezii.

Apoi profesorii care au fost trimiși la canal și filosofii care au trebuit să treacă prin cursuri de reformare marxistă; și scriitorii și pictorii cărora Securitatea le deschidea periodic dosarele ca să mai adauge câte un ”conform tovarășului Popescu, poetul Cutare a ascultat la magnetofon muzică occidentală ce subminează lupta de clasă a Partidului și…”.

În 1978-79 de vină au fost psihologii, așa că Ceaușescu a eradicat cu totul profesia.

În 1990 de vină era Ion Rațiu, că era citit și purta papion și nu mâncase salam cu soia ca restul.

Ulterior, când au venit minerii în ’91, de vină au fost cei cu ochelari, păr lung, studii superioare sau diplomat în mână; i-a aranjat Cozma și pe ăia, să se învețe minte să nu se supună voinței poporului.

În perioada CARITAS de vină erau analiștii economici care foloseau la televizor cuvinte mari precum ”schemă piramidală” sau ”efectul Ponzi” și nu lăsau omul de rând să scoată și el un ban cinstit.

După intrarea în UE de vină erau diplomații străini care voiau să ne dicteze NOUĂ – ALEȘILOR – cum să ne conducem țara.

Apoi de vină au fost medicii și IT-știi care plecau în turme groase spre salarii mai consistente ca niște trădători de țară ce erau; orice excepție de la regulă care își declara mândria de a fi român patriot ce vrea să rămână pe plaiurile mioritice era aplaudată frenetic în presă.

Apoi de vină au fost tehnocrații, pentru că cine a mai auzit să numești miniștri oameni cu educație superioară în fix acel domeniu și nu ”aleși ai poporului, numiți prin vot”.

Apoi de vină a fost Soros, miliardarul malefic, care cine-știe-ce vrea să facă poporului român; de vină erau ”sorosiștii” și ”postacii plătiți de Soroș” și ONG-urile.

Și nu pot să nu observ cum toți inamicii ăștia ai românului de rând, patriot și parte din popor, sunt toți intelectuali: cadre didactice, oameni care vorbesc mai mult de o limbă străină, tineri cu studii superioare, persoane care au citit mai mult decât o Biblie în viață, liber-cugetători cu preocupări ce ies din sfera jocurilor de table din fața blocului ori a filtratului de spirt prin pâine.

Intelectualii români sunt buni și-n vremuri tulburi, și-n vremuri limpezi. Când e de rău, poporul îi bate până stoarce zațul din ei. Când e de bine, românul are cu ce se lăuda prin ziare.

Iar faptul că românii găsesc mereu o vină în simpla existență a celor cu educație spune multe despre noi, ca neam.

Olimpicii de azi – gulagul de mâine, cum ar veni.

Topografie rețea Facebook

Am utilizat niște tool-uri pentru a-mi mapa rețeaua de contacte de pe Facebook.

În imaginea de mai jos – de exemplu – clusterul roșu e format din psihologi, sociologi și studenți la psihologie/sociologie. Cel verde e format din autori, recenzori de carte, bloggeri de carte, critici literari, poeți. Cu mov, în vârf, sunt rudeniile. În centru-jos, cu albastru, sunt prietenii și oamenii cu care m-am văzut măcar la o cafea, cei cu care țin legături și/sau vorbesc mai des. Iar la periferie, izolați spre nord-est și sud-est, sunt oameni care habar n-am ce caută în lista mea, cum au ajuns acolo și ce vor de la mine.


Must clean the list these days, make the suburbs empty.

News from the Underzone – 1 decembrie 2017

Mi-a apărut un nou articol în rubrica ”Psihologul Bihoreanului”: ”Tehnici psihologice care te fac să cheltui mai mult de sărbători”. Și-a trecut Gaudeamus și am primit și filmarea lansării celei de-a doua ediții a romanului meu ”Recolta roșie”. Alexandra Medaru vă explică mai jos ce și cum:

N-am fost prezent la lansarea din București pentru că am fost la Timișoara unde am susținut un workshop despre network science și metode de colectare, purificare și prelucrare de date folosind Linux și utilitare de bază open-source: sed, awk, grep, wget, uniq și altele. Practic simple scripturi BASH care fac ce alții realizează cu câte 4-5 programe GUI diferite. Cu ocazia asta m-am ales și cu 11 credite la doctorat. Mai am unul de la un workshop de psihologie (conferința internațională locală ANPS) plus vreo 3 (cred) de la un alt workshop de psihologie. Și cum draft-ul lucrării de la conferința din Timișoara plănuiesc să-l finalizez în câteva săptămâni și aceasta va fi publicată (sper), mai primesc vreo 3 credite pe chestia asta. Plus îmi iese cartea cu articole de psihologie anul viitor, deci alte 20 de credite I believe. Cred că prin vară adun vreo 50 în ritmul ăsta, deși am nevoie de doar 20 în 3 ani de doctorat.

Da – vorbeam cu ochii închiși.

Cei de la UVT au fost foarte primitori și cumsecade. Aparte de chestiile noi învățate pe-acolo am avut ocazia să vizitez și sala serverelor din cadrul ”Universității de Vest Timișoara”. Au al doilea cel mai puternic server din Balcani, un IBM Blue Gene/P: 1024 de procesoare cu 4096 de core-uri; actualmente și cel mai puternic din țară.

Am mai făcut și niște poze. Din câte mi s-a spus pot primi acces la el ca doctorand, chiar dacă sunt din Oradea. Pentru research purposes.

Conferința a fost interesantă. Am învățat multe, am stabilit legături cu cercetători din Europa, am aflat de existența unor softuri de data mining și visualisation despre care nu știam. All in all a fost fain.

Also this happened before I left:

Și-acum un weekend de filme și relaxare, că patru zile de Timișoara în ritm alert m-au cam terminat. Deși, dacă mă gândesc bine, n-ar strica să bag niște scripturi care să exploateze API-ul YouTube pentru un proiect al unei colege, acum că am acces la două servere externe în scopuri de cercetare. Le dau să ruleze și-apoi pornesc mplayer.

PS: Felicitări și casă de piatră fostei mele colege de facultate Minodora.

PPS: Am nevoie de studiul ăsta în format PDF. Dacă-l găsește cineva rog să-mi dea de veste la psiholog at coloja.com (got it, thanks). Pentru că da – site-ul cabinetului meu (www.coloja.com) e live și 80% gata. Mai am de scris niște articole pe el și periat puțin codul.

PPPS: și-am publicat mai spre seară un nou tutorial video pe Psihoradea: ”Mici trucuri SPSS”.

These were some busy days.

…și în fiecare an, ciclul se repetă.

O imensă clepsidră lasă să cadă și ultimele firicele de nisip în semi-bula de jos și un antic gramofon se pune în mișcare cu un scârțâit, rupând pături din pânză de păianjen: ”Deschide ușa creș-… Deschide ușa creș-… Deschide ușa creș-… Deschide ușa creș-… Deschide ușa creș-…”. E momentul acela al anului în care Hrușcă iese din hibernare cu un răget. Gâfâind și împleticindu-se spre ieșirea din peșteră lasă să-i cadă de pe corp straturile de ectoplasmă și piele veche; se încruntă la Lună. ”E timpul” mârâie Ștefan sfornăind pe nas. Fără să se uite, apucă la întâmplare din groapa imensă una din cele 800 de chitări identice și-o scutură de colb cu o mișcare scurtă ce amintește de modul în care samuraii își scăpau lama katanei de ultimele picături de sânge. Știa că nu avea mult timp la dispoziție și ce era mai greu de-abia începea: să decidă cum să comprime 186 de concerte in doar două săptămâni. Printre icnete, Hrușcă lansă un nou urlet către cer și se diviză în două în ropot de oase crăpate. Apoi în patru, apoi în șaisprezece. Rând pe rând, Ștefanii se ridicau goi de la pământ cu o căutătură aprigă și-și apucau chitara. Iar când se lăsă tăcerea, în lumina singurului satelit natural al Pământului gura peșterii afișa o mulțime de Hrușcă-clone care se clătinau nesigur sub fâșii de ectoplasmă de consistența gelatinei.

După secunde lungi de tăcere, Ștefan-originalul întinse mâna cu arătătorul drept spre satul întunecat din vale și slobozi un ultim utlet horcăit. Iar hoarda porni încet.