Grădina de sticlă Quotes

“Cu dragostea, Lastocika, să nu te încurci. Să nu fugi după ea, să n-o zgândări, nu-i place ei treaba asta. Dacă ţi-a ieşit în drum, apleacă-te şi pune-o în buzunar. Dacă nu, n-o căuta singură. Pe frunte coroană nu-i aşeza, monument nu-i ridica. Nu merită ea atâta vorbă la cât rău a făcut în lume. Să ţii minte asta de la mine. Dragoste, dragoste. Behăie toţi, se sfădesc, cheltuie banii. O ucigaşă, asta e dragostea. Căci omul care nu iubeşte ce face? Trăieşte, lucrează, e om - omul care nu iubeşte. Îşi caută liniştit de altele, se bucură, iată, de-o ploaie. Iar cel care iubeşte - omul - cum este? Neom, iată cum. Nici dormit, nici sătul, nici cu lumină în ochi.”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Decât cu ruşinea, mai bine cu durerea, Lastocika, să trăieşti. Să ţii minte asta de la mine. Durerea când vine, când îţi bate la uşă, îi deschizi şi gata. Se aşază cu tine la masă, beţi dintr-o cană, îţi înfoaie perna pentru noapte. Ca de o mie de ani începe a trăi cu tine durerea. Ca o fată bătrână te vrea doar pentru ea. Crezi că eu nu m-am zbătut, crezi că n-am plâns? Scoate-ţi un dinte, aruncă-l, şi o să mă înţelegi. Mai straşnic te doare golul decât plinul. Picior mi-a cerut şi i-am dat. Mână mi-a cerut şi i-am dat. Şi, iată, trăiesc. Împreună ieşim din iarnă, împreună coborâm în iad. Fără durere, îmi pare, m-aş risipi ca varul acela de pe perete. Dar cu ruşinea, Lastocika, treaba e groasă. Ruşinea nu-ţi ia nimic, ea îţi adaugă. Intră în tine ca o aşchie şi te umple de puroaie. Pe-o secundă să o primeşti şi nu te mai uită în vecii vecilor. Îţi sare la gât, te încarcă, iar de sub talpa ei drăcească nici moartea nu te scoate. Nici chiar moartea. Să ţii minte asta de la mine.”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Sunt pe lume astfel de oameni care, dacă nu povestesc, n-au cum să trăiască. Pentru ei, pentru aceşti oameni, mereu frumoşi şi adeseori nebuni, viaţa trebuie să fie o poveste. Pentru că doar acolo, între coastele ei moi şi fermecate, se împacă ei cu răul şi cu durerea, cu bolile şi cu trădările, pentru că ştiu. Ştiu că o poveste nu lasă niciodată lucrurile nerezolvate. O poveste - chiar şi cea mai scurtă, chiar şi cea mai tristă - are mereu grijă să facă dreptate.”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Nici minciuna nu ați știut să v-o allegeți ca niște oameni. Câini ați fost, de la început și până la capăt. Cățea m-ați vrut și pe mine. La București ninge întruna, iar în capul meu limbile se încurcă și îmi amorțesc creierul. În ce limbă să vă caut? În ce limbă să vă iert? De ce nu v-a spus nimeni că mai bine rămâneați morți? Morți, m-ați fi iubit mai tare. Morți, v-aș fi iubit mai tare.”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“E destul să treci dimineaţa un prag ca ceilalţi să spună că eşti plecat. Dar să treci o graniţă? În Moldova sunt plecată, în România sunt venită. Uneori îmi pare că trăiesc doar la mine în cap, şi acolo cu chirie.”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Un timp a fost chiar bine [...], iar într-o zi a venit acasă cu un kilogram de biscuiți. Din aceia în formă de nufăr și cu mijloc de ciocolată. Mi-a spus, râzând, că toată viața a visat să-și cumpere o poală de biscuiți și să-i mănânce pe toți până la unul. Atunci am început să plâng. O pungă cu biscuiți după o viață de chin - ce mai răsplată!”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Nu-mi fac iluzii cu Tamara mea. Nici-u-na. La bătrânețe, voi rămâne singură ca o lepră și toate fricile mele - pe care acum le țin în cătușe, în menghine, sub ghilotinele cu lamele ridicate - se vor năpusti asupra mea ca o haită. E mai bine așa. Să știi că nimeni, dar mai ales cei cu care îți pierzi anii și banii, nu-ți va fi alături la sfârșit. Ce ușurare să afli că lipsa celui pe care îl iubești este justificată. Că golul din inimă nu este eșecul tău și nici al altcuiva. Văd, înțeleg că Tamara nu va putea să aibă grijă de mine, iar asta mă face să îi dau și mai multe. Să o iubesc și mai disperat. Ce folos că Tamara Pavlovna m-a crescut de mică? Câte căni cu apă i-am dus, de câte ori i-am răcorit fruntea? Eu, la nebuni, Tamara - la spital. Cine se mai bagă? Vouă cine vă netezește sfârșitul?”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Caci omul care nu iubește ce face? Trăiește, lucrează, e om - omul care nu iubește. Își caută liniștit de altele, se bucură, iată, de-o ploaie. Iar cel care iubește - omul - cum este? Neom, iată cum. Nici dormit, nici sătul, nici cu lumină în ochi.”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Din tot ce exista în casă, cel mai mult îmi plăcea faţa de masă din salon. Era rotundă, dintr-o mătase galben-aurie şi avea franjuri moi care se terminau în noduri. I-o adusese Mihail de ziua ei, iar asta o făcea şi mai preţioasă. Îmi plăcea la nebunie faţa aceea de masă! Atunci când îngheţa, franjurile i se întindeau drept şi, pentru câteva ore, devenea soare. Cu ea în braţe despicam orice iarnă.”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Nu-mi fac iluzii cu Tamara mea. Nici-u-na. La bătrânețe, voi rămâne singură ca o lepră și toate fricile mele - pe care acum le țin în cătușe, sub ghilotinele cu lamele ridicate - se vor năpusti asupra mea ca o haită.”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Sertarele Katiușei mă făceau să mă descompun de plăcere. Adeseori mă visam gândac, doar ca să pot trăi în ele. Începeam cu cel de sus, în care mi-aș fi construit un oraș doar al meu: cu sticle colorate în loc de blocuri, pudriere crescând prin grădini, mărgele-străzi și oameni-inele.”
― Tatiana Tibuleac, Grădina de sticlă

“Înăuntru, durerea e altfel.”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Yo quería ser un libro. Ser preciosa y rara, que me sostuviera en sus manos y que me abriera en sus páginas preferidas”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“¿Dónde se ha visto, sin embargo, que la primavera traía cambios duraderos? No duraron tampoco los nuestros”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Cuando pelas el amor como la corteza de un abedul, ¿Qué te encuentras? ¿Cómo es el amor sin piel, a salvo de un corazón humano?”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Tu amor me ha hecho añicos”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Si uno se arrancara todo lo que le duele, se quedaría por dentro tan hueco como una vaina. Se secaría en vida”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Sobre el amor, las mujeres del patio hablaban raras veces y lo llamaban 'esa cosa'. En esas dos palabras cabían un beso y un parto y la extracción del útero”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Quería sentir también yo que tenia un sitio en alguna parte por lo menos”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Flores de ciudad. Las flores de mi ciudad”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“La lengua y el miedo: a eso me compran, a eso me vendo”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“La oveja mama cuando es cordera, el tonto, toda la vida”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Decían que el mundo rodaba cuesta abajo. Como si algo pudiera rodar cuesta arriba”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Durante toda la vida me he arrancado trozos y los he repartido entre la gente, que ha alimentado con ellos los hocicos de los perros”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Tienes que conocer tu sitio y ocuparlo”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Botellas apiladas en filas, colores, mezclándose, dando lugar a colores nuevos. Mi jardín de vidrio”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Ambas tenían corazón, pero distinta carne (cuerpo). Ella quería oro, yo, estrellas”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Una sola letra había cambiado un árbol por un color. ¿Hay error más bonito que ese?”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Si hubiera sabido lo que pasa en la vida, habría guardado toda esa belleza para mas adelante”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă

“Ese día lo llevo conmigo a todos los países, a todos los estados de ánimo. No he encontrado nada parecido ni en el dinero ni en el amor. Nadie me ha querido más, ni si quiera vosotros”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă