Japanese Literature Quotes

“După Tsubouchi, pentru a se ieşi din impasul literar în care se găsea Japonia, soluţia era adoptarea viziunii occidentale asupra literaturii şi abandonarea vechiului concept al literaturii văzute ca instrument al scopului didactic…

În Japonia nu exista o asemenea tradiţie a individualismului, cel puţin de cînd războaiele civile din secolul al XII-lea şi de mai tîrziu au dus la formarea unei societăţi feudale rigide, în care pretenţiile individului erau reprimate cu severitate… Astfel, cînd cineva îşi ia rămas bun de la amfitrion după o petrecere, el trebuie să se scuze pentru comportarea sa nepotrivită, şi tot astfel, urmărind căderea florilor de cireş sau spuma dusă de apă, el trebuie să scoată exclamaţii în legătură cu grabnica trecere a vieţii. S-a elaborat un tipar de comportare care a anulat orice preferinţă individuală; faptul dă o oarecare platitudine ornamentală unui popor care iubeşte istoria şi ficţiunea.”
― Donald Keene, Japanese Literature: An Introduction for Western Readers

“Într-adevăr, cînd citim romanele japoneze sîntem aproape izbiţi de stăpînirea de sine cu care nişte eroi aflaţi într-o luptă pe viaţă şi pe moarte reuşesc să-şi găsească timp pentru a compune o poezie de adio despre căderea florilor de cireş; sau de versurile unor simpli soldaţi care admiră o noapte de iarnă spre a compune o poezie împreună. Dar în Japonia poezia aparţine tuturor claselor sociale; pînă şi astăzi, aproape fiecare japonez e în stare să scrie fără dificultate un poem, chiar dacă, fireşte, acesta poate fi lipsit de orice merit literar. ”
― Donald Keene, Japanese Literature: An Introduction for Western Readers

“A doua aserţiune a lui Tsurayuki este că poezia avea rol de intermediar în intrigile amoroase. Poate că aceasta n-are nevoie de prea multe explicaţii, obişnuiţi cum sintem cu poezia de dragoste din diferite limbi europene, însă pînă nu citim unul din romanele japoneze de curte, cum ar fi Povestea lui Genji, scrisă în jurul anului 1000 e.n., nu sîntem pregătiţi să înţelegem în ce măsură putea să servească acestui scop poezia. Conversaţiile iubiţilor erau susţinute în întregime în poeme, iar o aluzie poetică strecurată cu măiestrie putea să cîştige inima unui bărbat tot aşa cum ar fi făcut-o întrezărirea fugară a chipului iubitei. Există un întreg repertoriu al poeziei japoneze de dragoste, cor.stînd în mărturisiri ale pasiunii, cîntece de despărţire, jeluiri prilejuite de infidelitate etc. Importanţa poeziei ca mijlocitor în iubire decurge din acele — aproape stranii pentru noi — relaţii curteneşti ale aristocraţiei japoneze din secolele IX, X şi XI, cînd s-au formulat tehnicile poeziei respective. Deoarece doamnele nu puteau fi văzute de nici un bărbat cu excepţia soţilor legitimi, conversaţiile dintre iubiţi, cel puţin în faza iniţială, se purtau printr-un paravan care ascundea femeia.”
― Donald Keene, Japanese Literature: An Introduction for Western Readers

“La fel, întîlneşti aceleaşi istorii figurînd ca intrigi de bază ale oricărui tip de spectacol teatral japonez.
Publicul care urmărea o piesă pe una din temele familiare lui nu se aştepta la surprize în final şi nici la vreo schimbare importantă în intrigă; era interesat doar de detalii, remarcînd diferenţele rezultate din manifestarea temperamentului dramaturgilor succesivi, aşa cum în teatrul grec povestea lui Oedip, aproximativ aceeaşi în tratarea lui Eschil, Sofocle şi Euripide, diferea totuşi semnificativ, la toţi aceşti artişti, în ceea ce priveşte detaliile, ca şi în tratarea psihologică a conţinutului. într-un fel, faptul că subiectul este preconceput permite dramaturgului să-şi exerseze talentul într-un mod mai subtil decît prin născocirea unei intrigi, ceea ce explică de ce unii dramaturgi,”
― Donald Keene, Japanese Literature: An Introduction for Western Readers

“Caracteristic Japoniei este modul viguros de tratare a temelor, atîţ în literatură cît şi în arta plastică, unde artistul încearcă să facă acelaşi lucru ca şi predecesorii săi, dar într-o manieră uşor diferită… Nu e deloc surprinzător, fiindcă într-o ţară în care poezia era recunoscută de unii drept o religie este cu totul firesc ca atît cuvintele cit şi imaginile vechilor poeme să-i vină poetului în minte la fel de repede ca şi gîndurile noi, incit el gîndeşte frecvent în formulările altora, adăugînau-le doar culoarea personală.”
― Donald Keene, Japanese Literature: An Introduction for Western Readers

“Literatura lor conţine citeva din cele mai lungi romane şi piese de teatru din lume, unele dintre ele de o inaltă ţinută literară, dar aptitudinea specială a japonezului pentru detaliul splendid şi sugestiv n-a fost egalată de înzestrarea sa pentru construcţie… Privind retrospectiv, ne reamintim romanul prin fărîme minunat colorate ce se îmbină cumva .într-un întreg nedefinit. Şi aşa cum pictorii impresionişti europeni creează o iluzie de realitate în ciuda faptului că peisajele lor sînt compuse, aparent arbitrar din stropi de vei'de, portocaliu, albastru şi toate celelalte culori, tot astfel intîmplările aparent discontinue ale unui roman japonez, contopindu-se una în alta, ne lasă impresia înţelegerii vagi a vieţii nipone.”
― Donald Keene, Japanese Literature: An Introduction for Western Readers

“Încercarea de a reprezenta entităţi mai largi prin mici detalii a condus la un realism şi o concreteţe a imaginii care contrastează în mod straniu cu ambiguitatea nebuloasă a efectului general. Zgomotul apei în care sare o broască, ţîrîitul ascuţit al greierilor, parfumul unei flori necunoscute pot fi imaginea centrală în jurul căreia se construieşte un poem japonez. Aici putem detecta influenţa doctrinei budiste Zen, susținea, între altele, că iluminarea poate veni din orice percepție. Săritura broaştei ce tulbură liniştea profundă a unui iaz putea fi şi ea un med de a obţine iluminarea, asemeni unei autentice întruchipări a vieţii.”
― Donald Keene, Japanese Literature: An Introduction for Western Readers

“Ceea ce încercau, în schimb, să facă poeţii şi pictorii japonezi se poate ilustra excelent printr-o anecdotă celebră. Se spune că într-o zi un mare general, îmbrăcat într-o armură strălucitoare, aştepta o vizita. Fu informat că urma să vină cineva care nu trebuia să-i vadă îmbrăcat în armură, aşa că îşi trase pe el în grabă o mantie uşoară de mătase albă. Efectul dat de sclipirea armurii lustruite prin mătasea subţire este cel spre care năzuiau poeţii. Scriitorii japonezi n-au dorit niciodată să descrie întreaga măreţie a generalului cu armură, nici toată frumuseţea unei zile de primăvară. Ei au preferat să vorbească despre sclipirile metalului, sau despre înflorirea unei singure flori, făcîndu-ne astfel pe noi să ne imaginăm restul întregului din care s-au distilat aceste citeva picături.”
― Donald Keene, Japanese Literature: An Introduction for Western Readers

“În literatura japoneză ceea ce rămîne neexprimat se ia în seamă cu tot atîta grijă ca şi ceea ce se exprimă, la fel cum în pictura japoneză spaţiile goale sînt făcute să aibă o putere de evocare la fel de mare cu a munţilor şi pinilor îngrijit conturaţi. Pare că se manifestă mereu o împotrivire instinctivă la rostirea cuvintelor limpezi, fie ele „sînt atît de fericit" sau „e atîta tristeţe". Rareori este acceptată prezentarea în totalitate a unei privelişti sau a unei experienţe.”
― Donald Keene, Japanese Literature: An Introduction for Western Readers

“„Există unii care, socotind că patosul este neapărat trebuincios teatrului de păpuşi, folosesc adesea în scrierile lor cuvinte ca «m-a mişcat adine », sau care atunci cînd cîntă versurile o fac pe glasuri tulburate de lacrimi. Aşa ceva nu-i genul meu. Eu am rezervele mele faţă de patos. Atunci cînd există sobrietate, rezultatul e mişcător şi, cu cit vor fi mai puternice şi mai sigure melodia şi cuvintele, cu atit mai adîncă emoţia stîrnită. De aceea, cînd cineva spune despre ceva întristător că e întristător acela pierde tilcurile, iar la sfîrşit pînă şi impresia de tristeţe păleşte. E important nu; să se afirme « este trist », ci să se perceapă tristeţea."

(Chikamatsu)”
― Donald Keene, Japanese Literature: An Introduction for Western Readers