Bunul-simț ca paradox Quotes

“De la complicat la simplu. Lenea gândirii şi pornirile autoritare sunt totdeauna gata să recuze spiritul de analiză. „Nu mai tăiaţi firul în patru”, „lucrurile sunt mult mai simple” etc. Dar în primă instanţă nimic nu e simplu. Drumul cunoaşterii e de la complicat la simplu, adică de la impur către pur. Analiza este, cum bine se ştie, căutarea elementelor celor mai simple, reducerea lucrurilor la principiile lor. Simplul e ceea ce se obţine la urmă, e rezultatul experienţei şi meditaţiei târzii. Uneori bunul-simţ, această rară însuşire, îl discerne de la început, cum fac din uşă acei rari medici cu diagnostic infailibil. Dar nici achiziţiile bunului-simţ, nici diagnosticul sigur nu sunt inspiraţii divinatorii venite cine ştie cum; chiar instantanee, ele nu sunt imediate; traversează complicatul discriminându-1 până la simplu,
comprimând etapele într-o intuiţie fulgerătoare dar mediată, ă la Sherlock Holmes. Simplitatea elementară a marilor adevăruri, evidenţele esenţiale, se găsesc dincolo de toată complicaţia efectivă a realităţii; ele nu se pot afla fără atenţie la toate amănuntele acesteia. Solidele „adevăruri prime” sunt în fond ultime. Superficialitatea brutală, simplificând sumar şi grosolan complicatul, ignoră de fapt simplul, îl face inaccesibil; în acest fel se întăresc neştiinţa şi nedreptatea.”
― Alexandru Paleologu, Bunul-simț ca paradox

“Oricare ar fi tihna si belsugul dinauntrul caselor, libertatea si civilizatia unei societati se vad in strada. [...] Cand administratia publica incepe sa nu mai tina seama de sentimentele si dezideratele pietonului, cand acesta nu se mai sinchiseste de viata obsteasca, e semn ca civilizatia se atrofiaza si e iremediabil sortita pieirii, eventual chiar sub cele mai stralucite aparente, de pilda in plina euforie cibernetica si informationala. Acolo unde pietonul nu mai e decat o simpla unitate statistica, unde devine o infima insecta alergand de la un capat la altul al metropolei, fie in metrou, fie in masina, fara sa mai contemple edificiile multicentenare, fara sa se mai plimbe prin piete si gradini, fara sa se mai opreasca in fata orologiului sau sa intre si sa se reculeaga sub vastele bolti ale Domului, contemplandu-i pilastrii, vitraliile sau picturile, acolo civilizatia cedeaza terenul pentru o noua barbarie, cu atat mai devastatoare cu cat e mai tehnicizata, mai confortabila si mai sigura de superioritatea ei.”
― Alexandru Paleologu, Bunul-simț ca paradox

“[...]fiecare pisalog e un atentator, dar lenea activa e cea mai perfida forma a genocidului.”
― Alexandru Paleologu, Bunul-simț ca paradox

“Din pasiunea gratuita a cunoasterii, din obsesia adevarului, cei pe care ii pretuim ca oameni inteligenti se descurca de obicei mai prost in viata decat prostii si ajung uneori sa-si neglijeze interesele si chiar sa lucreze impotriva lor, pastrand, totusi, cum spuneam la inceput, loc destul pentru prostia propriu-zisa. Deci inteligenta nu e in fond decat o prostie heteronoma.”
― Alexandru Paleologu, Bunul-simț ca paradox

“Am ajuns cu vremea la încredinţarea că incultura sau cultura nu sunt în raport cu numărul de cărţi citite şi că acestea nu modifică în esenţă vocaţia înnăscută a cuiva pentru cultură sau incultură. Căci există şi vocaţia inculturii. Cunosc oameni care au citit efectiv biblioteci întregi, au dulapuri cu fişe şi ştiu tot ce se poate şti, dar sunt funciarmente şi fără speranţă nişte inculţi. Asta se vede din felul cum se exprimă şi cum abordează anumite situaţii sau probleme. Alţii care n-au citit toată viaţa decât să zicem o sută de cărţi fundamentale (dar sunt atâtea?) au darul culturii, spiritul lor are apetenţa înţelegerii şi cunoaşterii şi se mişcă cu libertate şi siguranţă în lumea ideilor, esenţelor şi formelor.
Fireşte că această apetenţă a spiritului comportă de obicei o irezistibilă şi devorantă sete de lectură: „O sută de mii de cărţi, un milion de cărţi!” cum exclama Papini în acel Uomo finito pe care văd cu melancolie că generaţiile noi ma îl mai pomenesc: să fi fost şi asta una din cărţile a căror tărie se istoveşte după o generaţie? N-am mai recitit-o de aproape douăzeci de ani şi faptul acesta poate că e un indiciu. De ce am recitit de nu ştiu câte ori Don Quijote, Război şi pace, Comedia umană, de pildă, iar pe asta şi atâtea altele nu? Nu e cazul să facem liste, dar recitirile sunt un criteriu de prim-ordin pentru definirea structurii intelectuale a cuiva. Recitirea merge însă destul de greu împreună cu lectura nenumăratelor noutăţi importante care proliferează ca scaunele lui lonescu. În vremea care a început să se îndepărteze, când nu primeam nici cărţi noi, nici reviste, puteam liniştit şi fără jenă să mă îndeletnicesc „a longueur d'année” cu Platon, cu Goethe, cu Shakespeare, dar acum, trebuind mereu să recunosc că nu l-am citit nici pe Updike, nici pe Bellow, nici pe Claude Simon, nici pe cutare sau cutare (cum vedeţi nu sunt în stare măcar să enumăr mai mulţi) încep să am, cum se zice, „complexe”.
Mint. Nu le am. Există o formulă barbară: „a fi cu lectura la zi”. La zi! Ce enormă incultură exprimă asemenea vorbă! Sunt de acord că, mai ales în ştiinţă, nu se poate fără informaţie promptă şi – utopic!- completă. [...] Descartes în a doua parte a vieţii, când şi-a clădit opera, nu mai citea aproape nimic. Faulkner (care afecta de altfel cu cochetărie o falsă ignoranţă) mărturisea că propria lui operă nu i-a îngăduit ani de zile să se ţină la curent cu literatura mai nouă. Cine are ceva de spus, cine are, să zic aşa, o „graviditate” spirituală, şi simte crescând în el rodul gândirii şi imaginaţiei proprii, e din ce în ce mai puţin disponibil şi capătă o aparentă incuriozitate pentru alte lucruri.
Lectura ca deliciu şi totodată ca mijloc de orientare a spiritului, ca situare pe o axă a existenţei, îşi poate împlini integral funcţia doar cu câteva cărţi inepuizabile. Timeo hominem unium libri: înainte de a avertiza contra mărginiţilor la litera unei singure cărţi, această frază a sfântului Toma de Aquino, declară redutabilă puterea celui care i-a asimilat temeinic spiritul.
Dar lectura ca „filatelie” şi ca mijloc de a epata pe ignoranţi e un semn de vacuitate mentală. Vorba lui Montaigne: Surtout, c'est a mon gré bien faire le sot que de faire l'entendu entre ceux”
― Alexandru Paleologu, Bunul-simț ca paradox