59 books
—
3 voters
Goodreads helps you keep track of books you want to read.
Start by marking “Bunul-simț ca paradox” as Want to Read:
Bunul-simț ca paradox
by
„Se confunda mai intotdeauna bunul-simt cu simtul comun; e adevarat ca merg o buna bucata de drum impreuna, pornind de la constatari elementare. Dar simtul comun cade repede in aporii sau platitudini, in vreme ce bunul-simt isi urmeaza fara greseala drumul ajungind la descoperiri senzationale ca postulatul lui Euclid sau teoria lui Copernic. E darul de a «simti bine», de a
...more
Get A Copy
Friend Reviews
To see what your friends thought of this book,
please sign up.
Reader Q&A
To ask other readers questions about
Bunul-simț ca paradox,
please sign up.
Be the first to ask a question about Bunul-simț ca paradox
Community Reviews
Showing 1-30
Start your review of Bunul-simț ca paradox
Feb 02, 2021
Andrei
added it
Mi-a fost destul de greu să citesc cartea asta și nu am terminat-o, dar consider că am citit suficient.
Nu e genul de carte care a îmbătrânit frumos, unele idei revin periodic ca niște obsesii, iar modul de a privi lucrurile pare uneori desuet.
Am subliniat câteva fragmente, am luat câteva idei interesante, dar per total consider că se poate mai bine.
Nu e genul de carte care a îmbătrânit frumos, unele idei revin periodic ca niște obsesii, iar modul de a privi lucrurile pare uneori desuet.
Am subliniat câteva fragmente, am luat câteva idei interesante, dar per total consider că se poate mai bine.
0
There are no discussion topics on this book yet.
Be the first to start one »
Readers also enjoyed
Related Articles
Listen up, because our colleagues here at Goodreads have some excellent audiobook recommendations for you! Of course, the books they've...
44 likes · 25 comments
No trivia or quizzes yet. Add some now »
“De la complicat la simplu. Lenea gândirii şi pornirile autoritare sunt totdeauna gata să recuze spiritul de analiză. „Nu mai tăiaţi firul în patru”, „lucrurile sunt mult mai simple” etc. Dar în primă instanţă nimic nu e simplu. Drumul cunoaşterii e de la complicat la simplu, adică de la impur către pur. Analiza este, cum bine se ştie, căutarea elementelor celor mai simple, reducerea lucrurilor la principiile lor. Simplul e ceea ce se obţine la urmă, e rezultatul experienţei şi meditaţiei târzii. Uneori bunul-simţ, această rară însuşire, îl discerne de la început, cum fac din uşă acei rari medici cu diagnostic infailibil. Dar nici achiziţiile bunului-simţ, nici diagnosticul sigur nu sunt inspiraţii divinatorii venite cine ştie cum; chiar instantanee, ele nu sunt imediate; traversează complicatul discriminându-1 până la simplu,
comprimând etapele într-o intuiţie fulgerătoare dar mediată, ă la Sherlock Holmes. Simplitatea elementară a marilor adevăruri, evidenţele esenţiale, se găsesc dincolo de toată complicaţia efectivă a realităţii; ele nu se pot afla fără atenţie la toate amănuntele acesteia. Solidele „adevăruri prime” sunt în fond ultime. Superficialitatea brutală, simplificând sumar şi grosolan complicatul, ignoră de fapt simplul, îl face inaccesibil; în acest fel se întăresc neştiinţa şi nedreptatea.”
—
1 likes
comprimând etapele într-o intuiţie fulgerătoare dar mediată, ă la Sherlock Holmes. Simplitatea elementară a marilor adevăruri, evidenţele esenţiale, se găsesc dincolo de toată complicaţia efectivă a realităţii; ele nu se pot afla fără atenţie la toate amănuntele acesteia. Solidele „adevăruri prime” sunt în fond ultime. Superficialitatea brutală, simplificând sumar şi grosolan complicatul, ignoră de fapt simplul, îl face inaccesibil; în acest fel se întăresc neştiinţa şi nedreptatea.”
“Am ajuns cu vremea la încredinţarea că incultura sau cultura nu sunt în raport cu numărul de cărţi citite şi că acestea nu modifică în esenţă vocaţia înnăscută a cuiva pentru cultură sau incultură. Căci există şi vocaţia inculturii. Cunosc oameni care au citit efectiv biblioteci întregi, au dulapuri cu fişe şi ştiu tot ce se poate şti, dar sunt funciarmente şi fără speranţă nişte inculţi. Asta se vede din felul cum se exprimă şi cum abordează anumite situaţii sau probleme. Alţii care n-au citit toată viaţa decât să zicem o sută de cărţi fundamentale (dar sunt atâtea?) au darul culturii, spiritul lor are apetenţa înţelegerii şi cunoaşterii şi se mişcă cu libertate şi siguranţă în lumea ideilor, esenţelor şi formelor.
Fireşte că această apetenţă a spiritului comportă de obicei o irezistibilă şi devorantă sete de lectură: „O sută de mii de cărţi, un milion de cărţi!” cum exclama Papini în acel Uomo finito pe care văd cu melancolie că generaţiile noi ma îl mai pomenesc: să fi fost şi asta una din cărţile a căror tărie se istoveşte după o generaţie? N-am mai recitit-o de aproape douăzeci de ani şi faptul acesta poate că e un indiciu. De ce am recitit de nu ştiu câte ori Don Quijote, Război şi pace, Comedia umană, de pildă, iar pe asta şi atâtea altele nu? Nu e cazul să facem liste, dar recitirile sunt un criteriu de prim-ordin pentru definirea structurii intelectuale a cuiva. Recitirea merge însă destul de greu împreună cu lectura nenumăratelor noutăţi importante care proliferează ca scaunele lui lonescu. În vremea care a început să se îndepărteze, când nu primeam nici cărţi noi, nici reviste, puteam liniştit şi fără jenă să mă îndeletnicesc „a longueur d'année” cu Platon, cu Goethe, cu Shakespeare, dar acum, trebuind mereu să recunosc că nu l-am citit nici pe Updike, nici pe Bellow, nici pe Claude Simon, nici pe cutare sau cutare (cum vedeţi nu sunt în stare măcar să enumăr mai mulţi) încep să am, cum se zice, „complexe”.
Mint. Nu le am. Există o formulă barbară: „a fi cu lectura la zi”. La zi! Ce enormă incultură exprimă asemenea vorbă! Sunt de acord că, mai ales în ştiinţă, nu se poate fără informaţie promptă şi – utopic!- completă. [...] Descartes în a doua parte a vieţii, când şi-a clădit opera, nu mai citea aproape nimic. Faulkner (care afecta de altfel cu cochetărie o falsă ignoranţă) mărturisea că propria lui operă nu i-a îngăduit ani de zile să se ţină la curent cu literatura mai nouă. Cine are ceva de spus, cine are, să zic aşa, o „graviditate” spirituală, şi simte crescând în el rodul gândirii şi imaginaţiei proprii, e din ce în ce mai puţin disponibil şi capătă o aparentă incuriozitate pentru alte lucruri.
Lectura ca deliciu şi totodată ca mijloc de orientare a spiritului, ca situare pe o axă a existenţei, îşi poate împlini integral funcţia doar cu câteva cărţi inepuizabile. Timeo hominem unium libri: înainte de a avertiza contra mărginiţilor la litera unei singure cărţi, această frază a sfântului Toma de Aquino, declară redutabilă puterea celui care i-a asimilat temeinic spiritul.
Dar lectura ca „filatelie” şi ca mijloc de a epata pe ignoranţi e un semn de vacuitate mentală. Vorba lui Montaigne: Surtout, c'est a mon gré bien faire le sot que de faire l'entendu entre ceux”
—
0 likes
More quotes…
Fireşte că această apetenţă a spiritului comportă de obicei o irezistibilă şi devorantă sete de lectură: „O sută de mii de cărţi, un milion de cărţi!” cum exclama Papini în acel Uomo finito pe care văd cu melancolie că generaţiile noi ma îl mai pomenesc: să fi fost şi asta una din cărţile a căror tărie se istoveşte după o generaţie? N-am mai recitit-o de aproape douăzeci de ani şi faptul acesta poate că e un indiciu. De ce am recitit de nu ştiu câte ori Don Quijote, Război şi pace, Comedia umană, de pildă, iar pe asta şi atâtea altele nu? Nu e cazul să facem liste, dar recitirile sunt un criteriu de prim-ordin pentru definirea structurii intelectuale a cuiva. Recitirea merge însă destul de greu împreună cu lectura nenumăratelor noutăţi importante care proliferează ca scaunele lui lonescu. În vremea care a început să se îndepărteze, când nu primeam nici cărţi noi, nici reviste, puteam liniştit şi fără jenă să mă îndeletnicesc „a longueur d'année” cu Platon, cu Goethe, cu Shakespeare, dar acum, trebuind mereu să recunosc că nu l-am citit nici pe Updike, nici pe Bellow, nici pe Claude Simon, nici pe cutare sau cutare (cum vedeţi nu sunt în stare măcar să enumăr mai mulţi) încep să am, cum se zice, „complexe”.
Mint. Nu le am. Există o formulă barbară: „a fi cu lectura la zi”. La zi! Ce enormă incultură exprimă asemenea vorbă! Sunt de acord că, mai ales în ştiinţă, nu se poate fără informaţie promptă şi – utopic!- completă. [...] Descartes în a doua parte a vieţii, când şi-a clădit opera, nu mai citea aproape nimic. Faulkner (care afecta de altfel cu cochetărie o falsă ignoranţă) mărturisea că propria lui operă nu i-a îngăduit ani de zile să se ţină la curent cu literatura mai nouă. Cine are ceva de spus, cine are, să zic aşa, o „graviditate” spirituală, şi simte crescând în el rodul gândirii şi imaginaţiei proprii, e din ce în ce mai puţin disponibil şi capătă o aparentă incuriozitate pentru alte lucruri.
Lectura ca deliciu şi totodată ca mijloc de orientare a spiritului, ca situare pe o axă a existenţei, îşi poate împlini integral funcţia doar cu câteva cărţi inepuizabile. Timeo hominem unium libri: înainte de a avertiza contra mărginiţilor la litera unei singure cărţi, această frază a sfântului Toma de Aquino, declară redutabilă puterea celui care i-a asimilat temeinic spiritul.
Dar lectura ca „filatelie” şi ca mijloc de a epata pe ignoranţi e un semn de vacuitate mentală. Vorba lui Montaigne: Surtout, c'est a mon gré bien faire le sot que de faire l'entendu entre ceux”
