Nuntă în cer Quotes

“Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos atât de armonios, desăvârşit şi egal cu sine, numai viaţa omului se petrece la întâmplare, numai destinul lui n-are nici un sens.”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Mă întreb, bunăoară, dacă nu cumva în ziua când am început să iubesc nu s-a întâmplat ceva lângă mine, ceva pe care eu nu l-am văzut sau pe care nu l-am înțeles și prin ignorarea căruia m-am abandonat, fără luciditate, cu totul iresponsabil, întâmplărilor. Te trezesti că ai devenit ceva, aproape fără să-ți mai amintești începuturile acestei transformări.”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Camaraderia între un bărbat şi o femeie tânără este posibilă numai dacă amândoi sunt foarte inteligenţi sau dacă amândoi iubesc. Altminteri este o simplă tovărăşie mai mult sau mai puţin insipidă, foarte puţin interesantă sufleteşte, sau o etapă preliminarie unei legături tot atât de puţin interesante. Iar prietenia între un bărbat şi o femeie tânără este de asemenea un mare cuvânt, cu majusculă, dacă nu e alimentată de inteligenţă şi susţinută de dragostea pe care fiecare dintre ei o poartă altei persoane. Tovărăşiile acelea agreabile şi impure pe care le numim prietenii se rezumă de cele mai multe ori la vizite frecvente, la oarecare confidenţe şi la o caldă familiaritate. Mai sus nu răzbat.”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Sunt uneori stări care parcă îşi pierd durata. Nu ştii - sau nu-ţi aduci aminte - când au început, ce le-a dezlănţuit, cum se transformă. Şi totuşi, din beatitudinea aceea turbure se desprinde uneori un cuvânt, un strigăt, o melodie sau măcar o singură notă muzicală, care îţi rămâne necontenit prezentă, fără să te mire precaritatea sau chiar nesemnificaţia ei.”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Bucureştiul, îndeosebi, are cele mai toxice amurguri, în toate anotimpurile. E greu să rămâi singur, să nu te îndrăgosteşti, să nu-ţi cauţi pereche într-un astfel de oraş, în care soarele se stinge cu atâta melancolie...”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Nu-ţi dai seama ce copleşitor lucru e să simţi, câteodată, că timpul ţi-a luat-o înainte, că n-ai făcut anumite lucruri esenţiale la vremea lor şi că ai să te trezeşti într-o bună zi singur, îmbătrânit, incapabil de a mai repara ceva. Căci ceea ce mă apăsa mai mult în după-amiaza aceea era sentimentul ireparabilului. A trecut ceva, a trecut, şi eu n-am băgat de seamă... E cumplit să-ţi dai seama de asta...”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Setea trupurilor noastre a fost greu de stins atunci. Parcă nu mai era îmbrăţişare contopirea aceea din urmă, când cu adevărat se topeau contururile, dispărea carnea, ne uitam respiraţia, mistuiţi amândoi de o singură - însângerată şi nesăţioasă - gură. De mai multe ori am nădăjduit că la capătul răpirii aceleia vom întâlni, împreună, moartea. N-am ştiut că poate fi atât de ispititoare moartea, atât de caldă - voluptate fără spasm, beatitudine fără strigare.”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Îmi dau foarte bine seama că o femeie poate gusta un dans cu un partener imperfect, dacă acesta nu e cu desăvârşire un imbecil. Stângăciile, ca şi timiditatea, au un farmec discret prin surprizele care le provoacă, prin panica naivă care o răspândesc. Femeile iubesc uneori imperfecţiunile acestea atât de calde...”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“cum ar fi fost viaţa noastră? Nu mă gândesc deloc la trupul ei; e destul de uşor să cunoşti şi să uiţi un trup. Dar mă gândesc mai ales la prezenţa ei, la magia ei ascunsă. O zi, o sută de zile, zece ani cu fiinţa aceasta frumoasă sau mai puţin frumoasă, blondă, înaltă, cum o fi, sub acelaşi acoperământ, alături de tine, zi după zi, zi şi noapte! Cum ar fi lucrat magia ei asupră-mi? Cum m-ar fi turmentat prezenţa ei?... Orice femeie pe care o iubesc mă apasă, mă sugrumă şi, fără voia ei, mă destramă şi mă topeşte, până la descompunerea finală.”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“-Stii de ce nu pot sfarsi nici o carte? Pentru ca toate eroinele seamana cu tine, si n-am curajul sa te descriu, sa fac literatura din dragostea asta...”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“nu mai e nimic de făcut; trebuie să trăim împreună... Până la sfârşitul vieţii, adăugai eu turburat. Nu ştiu dacă ai simţit vreodată cât e de gravă şi de definitivă o asemenea dragoste; dacă ţi-ai dat vreodată seama că, orice s-ar întâmpla, nu te mai poţi despărţi de fiinţa iubită, că eşti legat de ea până la moarte, în sensul concret al cuvântului. Adică numai eventuala ei moarte îţi mai poate reda libertatea. Altminteri, cât trăieşte ea, fie că eşti sau nu eşti îndrăgostit, fie că vrea sau nu mai vrea iubita, te simţi al ei, legat de ea, ursit ei”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Căci ăsta mi se pare lucrul cel mai greu de învăţat în contemplarea iubitei: să ştii cum să-i priveşti ochii. Uneori, privirile noastre lovesc atât de nepriceput oglinda ochilor iubitei, încât o turbură, aburind-o; sau, şi mai grav, fac ochii opaci, le dă un luciu de teracotă, de smalţ colorat. Şi sunt, de asemenea, priviri crâncene, care smulg retina sau o pătrund sălbatic, sângerând-o, sau o întunecă...”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Ne uitam amândoi în dragoste, ca doi bolnavi care-și alină durerile.”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Ce se intamplace in inima iubitei mele,ce gol ramasese acolo nestrabatut de patima mea si care o inghitea acum in intregime?”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Te trezeşti că ai devenit ceva, aproape fără să-ţi mai aminteşti începuturile acestei transformări.”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Cine nu ştie, de altfel, că în dragoste nici o certitudine nu e definitivă, că lucrul acela elementar - sentimentul că eşti iubit - trebuie necontenit verificat, căci o singură îndoială, o singură greşeală surpă totul în nebunie şi dezgust? Săptămâni întregi, luni chiar, trăisem într-un extaz continuu şi, uneori, avusesem chiar certitudinea că unirea noastră e un miracol pe care numai câteva perechi l-au trăit desăvârşit în lume. Şi, cu toate acestea, nici o amintire cerească nu mai rămânea pură, fermă, când - din pretexte stupide - îndoiala începea să mi se strecoare în inimă. În acele momente infernale îmi judecam iubita aşa cum îşi judecă orice bărbat întunecat femeia cu care s-a culcat o noapte; cu aceeaşi cruzime, cu acelaşi cinism, cu aceeaşi demenţă...”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Dar cel care a cunoscut unirea aceea de neînțeles pentru experiența și mintea omenească, știe că de la un anumit nivel viața nu mai are sfârșit, că omul moare pentru că e singur, e despărțit, despicat în două, dar că printr-o mare îmbrățișare se regăsește pe sine într-o ființă cosmică, autonomă și eternă.”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Camaraderia între un bărbat şi o femeie tânără este posibilă numai dacă amândoi sunt foarte inteligenţi sau dacă amândoi iubesc. Altminteri, este o simplă tovărăşie mai mult sau mai puţin insipidă, foarte puţin interesantă sufleteşte, sau o etapă preliminarie unei legături tot atât de puţin interesante. Iar prietenia între un bărbat şi o femeie tânără este, de asemenea, un mare cuvânt, cu majusculă, dacă nu e alimentată de inteligenţă şi susţinută de dragostea pe care fiecare din ei o poartă unei alte persoane. Tovărăşiile acelea agreabile şi impure pe care le numim prietenii se rezumă de cele mai multe ori la vizite frecvente, la oarecare confidenţe şi la o caldă familiaritate; mai sus nu răzbat...”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Caci asta mi se pare lucrul cel mai greu de invatat in contemplarea iubitei: sa stii cum sa-i privesti ochii. Uneori, privirile noastre lovesc atat de nepriceput oglinda ochilor iubitei , incat o tulbura, aburind-o; sau, si mai grav, fac ochii opaci, le dau un luciu de teracota, de smalt colorat. Si sunt, de asemenea, priviri crancene, care smulg retina sau o patrund salbatic, sangerand-o, sau o intuneca..,”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Si mai era ceva, un amanunt care m-a obsedat apoi multa vreme: mana intreaga parea goala, degetele acelea palide si nervoase erau parca facute anume ca sa poarte un inel, si inelul acesta le lipsea. Era o mana pura, nelogodita, monahala...”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“A evita ridicolul înseamnă a refuza singura şansă de nemurire.”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Am uitat de mult gustul atâtor trupuri pe care le-am cunoscut. Asta se întâmplă aproape tuturor bărbaţilor : să n-aibă amintiri calde, să nu mai păstreze nimic din toată magia aceea a dragostei fizice”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Indiscrețiile acestea strigătoare la cer pe care le fac uneori scriitorii prin cărțile lor sunt, poate, un omagiu adus femeii pe care au iubit-o și pe care, de cele mai multe ori fără voia lor, au făcut-o să sufere. Cum să-și ceară mai desăvârșit iertare, cum s-o omagieze mai luminos și mai sincer decât scriind? Nu pot face altceva. Nu se pot ruga, de pildă, nu pot cânta...”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Îmi era peste putință să cred că Ileana va mai putea iubi vreodată. Mă îndoiesc dacă voi mai putea iubi eu...Dar viața curge totuși înainte. Și mă sperie întunericul în care s-a topit Ileana, viața asta, necunoscută mie, care o înghite...”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Asculta atunci cu toată ființa ei, asculta pesemne zvonuri din noapte, pe care eu nu le puteam prinde...”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

“Es wäre entsetzlich, glauben zu müssen, daß in diesem ganzen so harmonishen, vollkommenen und sich selbst immer gleichbleibenden Kosmos nur die menschliche Existenz ein Speil des Zufalls und nur das Schicksal des Menschen völlig sinnlos sei.”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer