Galeria cu viţă sălbatică Quotes

“Viaţa nu refuză nimic. Şansele pe care ea le oferă sunt practic nesfârşite, nelimitate. Depinde însă de om. De ideea pe care el şi-o face despre sine, oricare ar fi împrejurările. Era invers, aşadar: omul numai, dându-se dinainte bătut, refuză ceva, el, şi nu viaţa, a cărei sălbatică, triumfătoare trăsătură e de a merge totdeauna mai departe.”
― Constantin Ţoiu, Galeria cu viţă sălbatică

“„Anticarul nu pierdu ocazia să-i relateze pe larg cum venise Georgeoiu întâia oară la Capșa în căutarea poetului, știind că acesta trecea zilnic pe-acolo, trebuia să semneze un contract important. Era seara, pe la șapte și ceva, în local nu se afla niciun client. Directorul editurii se așezase la o masă, chiar în mijloc, și comandase un pește și o sticlă de vin, negru! Închipuie-ți tu!, vin negru la șalău, era șalău, mi-a spus chiar el! Georgeoiu mânca, sorbind încet vinul, în așteptarea poetului, și la un moment dat, văzând că acesta nu mai apărea, îi făcuse un semn cu degetulș lui Spiridonachis, semn cu degetul! Oberul se plimba nervos de la un capăt la altul al salonului, și Georgeoiu îl întrebase ”când vine domnul T.”, -era opt, nici opt. Spiridonachis trecuse pe lângă masa lui în culmea iritării, și-i răspunsese din mers, fără să se oprească, ”Domnul T. trețe pe la douăsprezece, bea o cafea și pleacă!” dând informația asta despre poet ca un șef de gară despre un expres internațional de noapte, a cărui oră de sosire toată lumea o cunoaște, și numai un mocofan ca Georgeoiu habar n-are, un mitocan în localul lui și care mai bea și vin negru după șalău, și mai și zdrobește și peștele cu furculița, ca pe o tocana de cârciumă, fără să puie mâna pe cuțitul cuvenit, numai fiindcă o fi auzit el dracu` știe unde că nu se bagă în pește cuțit! Directorul se întorsese cu scaun cu tot ăn direcția în care grecul pornise furios printre banchetele și scaunele căptușite cu un pluș obosit, pe care se lăfăise aproape un secol „monstruoasa coaliție”, întrebndu-l de ce era atât de supărat, pe tonul acela al lui, bonom, popular, pe care Chiril îl cunoștea atât de bine. Spiridonachis se oprise pufăind pe sub mustăți și îi inșirase pe loc motivele, profitând de faptul că în salon nu se mai afla nimeni, altfel, pretindea Brummer, grecul nu și-ar fi permis. Georgeoiu îl înjurase urât, dar urât de tot,-spunea anticarul-, asemenea vorbe nu mai răsunaseră în localul acela ce păstra în pereți ecouri ilustre, replici memorabile, sau, ca violență, cel mult câte un gest bine studiat acasă, în fața oglinzii, cărți de vizită schimbate în vederea duelului din zorii zilei următoare, în pădurea Băneasa. Spiridonachis chemase miliția. Georgeoiu nu se intimidase deloc și rămăsese pe poziție la masa lui. În nici cinci minute apăruse un reprezentant al forței publice. Văzând promptitudinea acestuia, grecul se răzgândise. Nu era el omul să umble cu pâra. Spre surprinderea lui Georgeoiu, Spiridonachis îi spusele omului legii că avusese un incident „cu o persoană”, dar că între timp plecase. Asta-i plăcuse democratului director al editurii, și, cu jovialitatea sa, îi ceruse Oberului scuze pentru înjurătura urâtă. Grecul se înclinase țeapăn, adică el, ca santinelă la bariera claselor, era gata să înțeleagă orice insultă și să accepte scuzele, deși un domn adevărat-și acest lucru de asemeni ar fi trebuit să-l învețe omul acela gras și vulgar din fața lui-nu cere niciodată scuze unui chelner. Invitat să ia loc la masă, Spiridonachis nu-și îngădui, „-de ce?-se mira Georgeoiu-hai să fim prieteni!, de un` să știu eu aiurelile de aici, eu m-am născut în mahalaua Ploieștiului, domnule, eu sunt proletar, neam de neamul meu n-a mâncat la Capșa, așa că, dă-mi voie, asta-i situația istorică! ”
― Constantin Toiu, Galeria cu viţă sălbatică

“Cel mai rău, după mine, e să nu vrei să fii ce eşti cu adevărat şi irevocabil.”
― Constantin Ţoiu, Galeria cu viţă sălbatică

“Când eşti tânăr, mereu ţi-e frică să nu se închidă după tine o poartă, să nu mai fii cumva neliber, să nu mai ai viaţa în faţă, ca şi cum ea trebuie să fie mereu în faţă şi nu în noi...”
― Constantin Ţoiu, Galeria cu viţă sălbatică

“Un rău mai mic, în lipsa altuia mai mare, bănuit, poate lua provizoriu chipul fericirii înseşi.”
― Constantin Ţoiu, Galeria cu viţă sălbatică

“Sunt lucruri pentru care nu există niciun cântar şi nicio măsură exactă.”
― Constantin Ţoiu, Galeria cu viţă sălbatică

“Sursa primă a nebuniei este imaginaţia, nebunia îşi creează singură o lume absurdă, dar convenabilă, se apără inventând un alt mod de a fi. Cine se crede Napoleon nu mai are altă şansă de a trăi până la capăt decât comandând bătălii imaginare.”
― Constantin Ţoiu, Galeria cu viţă sălbatică

“- Oricum ar fi, dragă băiete, inamica noastră principală rămâne imaginaţia... Infernul este imaginaţia, ascultă-mă pe mine, sunt bătrân, ştiu ce vorbesc - iar imaginaţie are numai cine are şi conştiinţă, cinicii sau tâmpiţii n-au nici una, nici alta -, de unde deduc că iadul este sala proceselor de conştiinţă pe care ni le intentăm singuri!... Tu, aici, eşti un specialist!...”
― Constantin Ţoiu, Galeria cu viţă sălbatică

“Un caracter puternic într-un grup de caractere slabe nu poate la un moment dat să nu se molipsească de inconsistenţa acestora, în aşa fel încât unele reacţii ale sale să nu producă o impresie exterioară falsă, străină de natura lui.”
― Constantin Ţoiu, Galeria cu viţă sălbatică

“Forţa de a minţi slăbeşte însă spre sfârşitul vieţii, vei vedea, şi cel mai sincer lucru până la urmă, dragă băiete, rămâne moartea.”
― Constantin Ţoiu, Galeria cu viţă sălbatică

“Când lumea râde - zicea Brummer - e semn bun! Înseamnă că lumea a mers mai departe!...”
― Constantin Ţoiu, Galeria cu viţă sălbatică