I'm Not Stiller Quotes

“We live in an age of reproduction. Most of what makes up our personal picture of the world we have never seen with our own eyes--or rather, we've seen it with our own eyes, but not on the spot: our knowledge comes to us from a distance, we are televiewers, telehearers, teleknowers.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“Freunde müssen einander verstehen um Freunde zu bleiben. Brüder sind immer Brüder.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“The demand that we love our neighbor as ourselves contains as an axiom the demand that we shall love ourselves, shall accept ourselves as we were created.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“Ich bin nicht Stiller!”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“Oh, this yearning to be white, this yearning to have straight hair, this lifelong striving to be different from the way one is created this great difficulty in accepting oneself, I knew it and saw only my own longing from outside, saw the absurdity of our yearning to be different from what we are...”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“Es gibt allerlei Arten, einen Menschen zu morden oder wenigstens seine Seele, und das merkt keine Polizei der Welt. Dann genügt ein Wort, eine Offenheit im rechten Augenblick. Dann genügt ein Lächeln. Ich möchte den Menschen sehen, der nicht durch Lächeln umzubringen ist oder durch Schweigen.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“Cause and effect are never divided between two people.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“It is not true that self-acceptance automatically comes with age.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“Many know themselves, only a few also manage to accept themselves.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“Nothing is harder than to accept oneself.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“Man kann alles erzählen, nur nicht sein wirkliches Leben; – diese Unmöglichkeit ist es, was uns verurteilt zu bleiben, wie unsere Gefährten uns sehen und spiegeln, sie, die vorgeben, mich zu kennen, sie, die sich als meine Freunde bezeichnen und nimmer gestatten, daß ich mich wandle [...].”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“I threw away a life that had never been a life.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“He is a moralist, like almost everybody who does not accept himself.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“بإمكانك أن تحكي أي شيء، إلا حياتك الحقيقية؛ هذه الاستحالة هي التي تبقينا محكومين بالصورة التي يرانا عليها ويعكسها عنها رفقاؤنا، الرفاق ألذين يدعون إنهم يعرفونني، الرفاق الذين يعتبرون أنفسهم أصدقاء لي، ولا يسمحون لي أبدًا أن أتغير، ويسحقون كل معجزة (ما لا أستطيع حكايته، ما لا يُنطق به، ما لا أستطيع البرهنة عليه) – فقط حتى يستطيعوا القول: "إنني أعرفك".”
― Max Frisch, Stiller

“As long as a person does not accept himself, he will always have this fear of being misunderstood and misconstrued by his environment;”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“And it's just the same with the inner life of man. Anyone can know about it nowadays. How the devil am I to prove to my counsel that I don't know my murderous impulses through C. G. Jung, jealousy through Marcel Proust, Spain through Hemingway, Paris through Ernst Jünger, Switzerland through Mark Twain, Mexico through Graham Greene, my fear of death through Bernanos, inability ever to reach my destination through Kafka, and all sorts of other things through Thomas Mann? It's true, you need never have read these authorities, you can absorb them through your friends, who also live all their experiences second-hand.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“Wir sind nicht fertig geworden miteinander. Und darum, glaube ich, haben wir uns trotz allem nicht trennen können. Der arme Monsieur Dmitritsch! Er könnte alle ersinnbaren Qualitäten eines Mannes haben, vergeblich, er würde nie aufkommen gegen das Vakuum, das uns verbindet.”
― Max Frisch, Stiller

“Wenn ich so allein bin, siehst du, und mich an alles erinnere, das ist das Schlimmste, daß man allein nicht darüber lachen kann, oder dann ist es nur so ein böses und bitteres Lachen, so daß man später über genau die gleichen Dinge doch wieder heult.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“O dragoste fără acoperiş, ştim cum vine asta, o dragoste fără loc în viaţa de zi cu zi, o dragoste care depinde de cele cîteva ore de beatitudine, ştim cum e, mai devreme sau mai tîrziu ajunge la disperare, îmbrăţişări în lanul de griu sau în pădurea întunecată, un timp totul e romantic, emoţionant, apoi devine ridicol, umilitor, de nesuportat, şi nici umorul nu le mai e de nici un folos oricîţ s-ar strădui, căci, la urma urmei, nu mai sint nişte liceeni, ci doi oameni în toată firea, un bărbat şi o femeie, amîndoi căsătoriți...”
― Max Frisch, I’m Not Stiller

“Există această Florence cu mersul de gazelă. O visam, desigur, în cele mai neobişnuite situaţii ; dar a doua zi ea exista în realitate. Un clămpănit de pantofi cu tocuri pe veranda lor de lemn, şi eu mă și înfiinţam în spatele perdelelor găurite ale cabanei mele, ca s-o văd pe Florence, ajungînd de cele mai multe ori prea tîrziu ; apoi însă o aşteptam pînă ce ieşea din nou cu găleata plină, deşerta lăturile spre gardul meu, dădea din cap, căci în acel moment, îmi făceam şi eu apariţia, mînat de o patimă oarbă. Ea spunea : Hello ! iar eu spuneam : Hello ! Şi nu îndrăznesc să descriu zîmbetul ei alb pe chipul de ciocolată, căci astfel de zîmbete s-au mai văzut în filmele de artă, în reviste, şi chiar într-un spectacol de variete din acest orășel, ştiu, iar vocea ei neobișnuită există şi ea pe discuri, aproape aceeaşi voce... lar apoi, cînd ne întîlneam nu tocmai întîmplător în grădină, Florence îmi spunea : What about your cat ? Căci la un moment dat, cu luni în urmă, o întrebasem pe Florence dacă nu văzuse pisica, animalul acela blestemat, bestie grațioasă, pe care într-o seară o închisesem în frigider ; — de altfel povestea e cunoscută. Florence nu ştia, fireşte, nimic despre acest intermezzo răcoros, bănuia însă ceva din luptele care se dădeau în mine din pricina acestei pisici negre (era de fapt gri, o chema Little Grey, dar noaptea, în faţa ferestrelor mele închise, era întotdeauna neagră), şi era de părere că ar trebui să-i arăt mai multă iubire, pisicii. Eu însă n-o iubeam decît pe Florence, iar lucrul acesta îl simţea ea prea bine, pisica. Și Florence probabil...”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“Există această Florence cu mersul de gazelă. O visam, desigur, în cele mai neobişnuite situaţii ; dar a doua zi ea exista în realitate. Un clămpănit de pantofi cu tocuri pe veranda lor de lemn, şi eu mă și înfiinţam în spatele perdelelor găuriţe ale cabanei mele, ca s-o văd pe Florence, ajungînd de cele mai multe ori prea tîrziu ; apoi însă o aşteptam pînă ce ieşea din nou cu găleata plină, deşerta lățurile spre gardul meu, dădea din cap, căci în acel moment, îmi făceam şi eu apariţia, mînat de o patimă oarbă. Ea spunea : Hello ! iar eu spuneam : Hello ! Şi nu îndrăznesc să descriu zîmbetul ei alb pe chipul de ciocolată, căci astfel de zîmbete s-au mai văzut în filmele de artă, în reviste, şi chiar într-un spectacol de variete din acest orășel, ştiu, iar vocea ei neobișnuită există şi ea pe discuri, aproape aceeaşi voce... lar apoi, cînd ne întîlneam nu tocmai întîmplător în grădină, Florence îmi spunea : What about your cat ? Căci la un moment dat, cu luni în urmă, o întrebasem pe Florence dacă nu văzuse pisica, animalul acela blestemat, bestie grațioasă, pe care într-o seară o închisesem în frigider ; — de altfel povestea e cunoscută. Florence nu ştia, fireşte, nimic despre acest intermezzo răcoros, bănuia însă ceva din luptele care se dădeau în mine din pricina acestei pisici negre (era de fapt gri, o chema Little Grey, dar noaptea, în faţa ferestrelor mele închise, era întotdeauna neagră), şi era de părere că ar trebui să-i arăt mai multă iubire, pisicii. Eu însă n-o iubeam decît pe Florence, iar lucrul acesta îl simţea ea prea bine, pisica. Și Florence probabil...”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“Prietenul meu, procurorul, e o mană cerească. Zîmbetul
lui îmi înlocuiește whisky-ul. E un zîmbet aproape imperceptibil,
care-şi scutește partenerul de orice prefăcătorie
şi-l lasă să fie aşa cum este. Cît de rar este un astfel de
zîmbet ! Numai celui ce a plîns o dată şi e în stare să şi
recunoască acest lucru, numai aceluia îi înflorește un astfel
de zîmbet, bun şi foarte precis în ştiinţa sa, nici pierdut
şi nici batjocoritor.”
― Max Frisch, I’m Not Stiller

“— Și-atunci cînd s-au întîmplat celelalte două crime ? Că la început spuneaţi de cinci crime.
Îmi înghit supa şi spun :
— Poate că n-au fost decît trei.
— Zău aşa, nu glumiţi, spune Knobel, şi nu are, în această privinţă, pic de umor ; începe să devină o povară... Mă mulţumesc atunci să-i spun :
— Există foarte multe feluri de-a omori un om sau cel puţin un suflet, și nici o poliție din lume n-o să te poată prinde. E destul un cuvînt, spus cu toată sinceritatea la momentul potrivit. E destul un zîmbet. Aş vrea să-l văd şi eu pe omul care nu poate fi omorît printr-un zîmbet, sau prin tăcere. Toate crimele acestea, se-nţelege, se petrec lent. Nu v-aţi gîndit niciodată, dragă Knobel, de ce majoritatea oamenilor se interesează de o crimă adevărată, o crimă vizibilă, care poate fi dovedită ? E cît se poate de clar : deoarece crimele noastre zilnice sînt invizibile. Și atunci omul se simte uşurat cînd se aude o împuşcătură, cînd curge sînge, cînd cineva moare de otravă adevărată, nu doar din cauza tăcerii unei femei.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“Curiously enough the direction taken by our vanity is not, as it appears to be, the direction towards our self, but away from our self.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“Anyhow, you shouldn’t burden your friends with a gloomy face; in fact they have nothing else to give than a quite general and non-committal optimism.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“People have friends simply to make life pleasant, and then there are psychiatrists, like motor mechanics for the inner life, if a person has defects and cannot patch himself up.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“Friendship stops at sincere good wishes for the other’s well-being.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“no sooner did she feel that this man felt sorry for himself than she couldn’t help hurting him.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“He doesn’t like the summer, or any other state of present fulfilment; he likes autumn, twilight, melancholy; transience is his element. Women very quickly have the feeling that he understands them.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller

“They make things easier for themselves by simply outlawing the need for greatness.”
― Max Frisch, I'm Not Stiller