Baladele Nlithiei Quotes

“... arta trebuie să pornească din inimă pentru a mișca inimi.”
― Mircea M. Țara, Inima Dragonului

“Melodia se încheie la fel de timid precum începuse, lăsând în urma ei doar o șoaptă lungă, amestecându-se cu șuieratul ușor al vântului. Întunericul era mai puțin apăsător, mai puțin înspăimântător, dar infinit mai trist.”
― Mircea M. Țara, Inima Dragonului

“Din vremea lui Eor și până astăzi nu a fost un alt bard mai mare ca mine. Sunt atât de bun că alți barzi cântă despre mine.”
― Mircea M. Țara, Inima Dragonului

“El era omul ce reușise să întoarcă pe dos o cetate întreagă, omul care îi fermecase pe toți, îl adormise pe rege, îi amețise și înfuriase pe magiștrii. El era omul care adusese iarna peste Nisal și, odată cu ea, moartea.”
― Mircea M. Țara, Inima Dragonului

“- Ești sigur că vrei să faci asta?
- Nu, spuse Lied.
- Foarte bine. Doar nebunii și proștii sunt siguri pe ei.”
― Mircea M. Țara, Inima Dragonului

“Viața este urmată de moarte și moartea de viață și toate sunt țesute și ținute împreună de dragoste. Doar când iubești trăiești și mori în același timp, în fiecare clipă. Și doar când iubești cuvintele își pierd importanța.”
― Mircea M. Țara, Inima Dragonului

“Ochii îi erau limpezi și vii, ca un râu de munte în care înotau regrete.”
― Mircea M. Țara, Inima Dragonului

“Acolo unde este înțelepciune este și suferință. Dar unde se naște iubirea, curajul nu moare niciodată.”
― Mircea M. Țara, Inima Dragonului

“Viața le dă mult unora, iar altora prea mult. Unii mor repede, iar alții... nu mor deloc. Unii își găsesc fericirea în fața casei, privind pe fereastră, alții trebuie să călătorească prin toată lumea, să lupte cu demoni, gosali și Umbre, să dea nas în nas cu dragoni străvechi. Toate astea pentru ca în cele din urmă să își găsească fericirea ascunsă într-o bibliotecă, citind un pergament inscripționat cu rune străvechi, ghemuită într-un fotoliu, sorbind din când în când dintr-o cană de ceai aburind.”
― Mircea M. Țara, Inima Dragonului

“Cruhorn o privea ca pe o mică inconveniență, o pată de cerneală în colțul pergamentului, fără vreo importanță, dar iritantă prin simpla ei prezență acolo.”
― Mircea M. Țara, Inima Dragonului

“Dragonul începu să râdă, iar râsul lui era ca o mulțime de cutremure ce se luau la întrecere, ca o furtună fără ploaie formată doar din mii de tunete ce se rostogoleau într-o cascadă de sunete ce zguduiau pământul. Însă, surprinzător, râsul lui era plăcut, liniștitor. Asta, în măsura în care puteau sta liniștiți lângă un dragon ai cărui colți erau mai înalți decât ei.”
― Mircea M. Țara, Inima Dragonului