“La început ai tendinţa să-l
supraestimezi crezând că viaţa pe care ai
primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl
subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de
nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar
veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către
sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de
un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci
să-l meriţi. La cei o sută de ani ai mei pot
spune că ştiu despre ce vorbesc. Cu cât
îmbătrâneşti mai mult, cu atâta se cade să ai
bunul gust de a aprecia viaţa. Trebuie să devii
rafinat, artist. La douăzeci de ani, orice cretin
ştie să se bucure de viaţă, dar la o sută, când
nici măcar să te mişti nu mai eşti în stare,
trebuie să ştii să-ţi pui inteligenţa la lucru.”
―
Éric-Emmanuel Schmitt,
Oscar et la dame rose
