“Relația mă transforma. Mă făcea să urăsc persoana pe care o vedeam în oglindă, căci era opusul a ceea ce voiam să fiu, dar îmi lipsea tăria să pun punct. Mă agățam de momentele în care lui îi păsase de mine, uitasem să închid ușa trecutului și prin ea vedeam lucruri a căror umbră nici măcar nu o mai zăream în prezent. Aparent, speranța e o lamă cu două tăișuri, pe care ești nevoit să o cuprinzi între degete, legat la ochi fiind. Iar eu preferam să strâng mai bine fașa în loc să încerc să privesc prin ea.”
―
Silvia D.F.,
Numele meu este Sonya
