Nirvana în provincie

„Ziarul de Iaşi”, prin Loredana Oprea, mi-a cerut o opinie despre bine ştiutul caz al profesorului care a întrerupt un spectacol de teatru. În 2000 de semne. Deşi eram foarte ocupat, am lăsat unele lucruri deoparte, mi-am înghesuit programul şi m-am ţinut de dead-line-ul scurt, în fix 2009 semne. Pentru că sînt om păţit cu presa noastră, aveam o înţelegere cu Loredana: textul nu va fi decupat, reinterpretat etc, intră integral sau nu intră deloc… Cumpăr azi ziarul şi văd preluat cam un sfert din el. Şi, evident, partea care nu convenea demersului jurnalistic a fost scoasă. Provincie, tată! Pe urmă ne mirăm ca proştii de ceea ce se întîmplă la Iaşi. Redau mai jos textul meu integral:

Două lucruri mă suprind de fiecare dată cînd vine vorba de „scandaluri” precum cel cu profesorul care a întrerupt „Nirvana” locală, şi-a luat „jucărelele” şi a plecat acasă. Primul ar fi că, pentru a antrena o comunitate şi presa într-o dezbatere legată de cultură ori educaţie, e musai nevoie de un scandal cu damf de cancan. Al doilea e teribila impocrizie cu care mare parte din comunitate priveşte aceste „cazuri”.

De fapt, ştim cu toţii cum se ajunge la un aşa show şi rareori facem ceva pentru a schimba asta: marketingul unui teatru care se bucură să scape de nişte bilete „la grămadă”, o şcoala şi vreo doi profesori ahtiaţi după bile albe „extracurriculare”, căpătate pe seama unor elevi adunaţi cu arcanul pentru oastea ce luptă întru propăşirea culturală a neamului şi, mă tem, un spectacol care nu poate umple altfel o sală. Totul în numele Educaţie şi al Culturii cu litere mari şi înţelesuri mici.

Regulile normalităţii sînt simple, dar aplicarea lor rareori ne iese. Un act artistic trebuie supus doar  rigorilor estetice, nu moralei de tip ţaţa Floarea. Un spectatol şi o carte nu au datoria să te înveţe să vorbeşti, ci să gîndeşti frumos. Dacă te sperie nişte banale cuvinte, nu văd cum poţi gîndi cît de cît ca fiinţă raţională, darmite frumos. Şcoala şi părinţii trebuie să îndrume elevii spre curiozitate (culturală) în general, nu să-i tîrîie la ceea ce consideră fiecare că reprezintă cultura. Iar presa trebuie să-şi aducă aminte de educaţie şi cultură nu doar cu ocazia unor scandaluri.

Cînd buba se sparge public, cu aceeaşi indignare ipocrită, părinţii dau vina pe şcoală şi pe media, şcoala, pe părinţi şi pe media, media pe restul. După două-trei zile, părinţii vor veni obosiţi de la serviciu şi vor oferi puncte de audienţă înspăimîntătoare cancanurilor, presa le va furniza cancanurile cu pricina, iar şcoala va băga capul în nisip, pînă trece furtuna. Cu toţii vom comenta pătimaş pînă poimîine despre sensul educaţiei şi al culturii, apoi vom uita pînă la următorul scandal.