Urluială, paie și multă apă de ploaie Aspecte confesionale ale facțiunii suveranist-leniniste marca AUR
Așa-i dacă-țipetreci nopțile holbându-te la meciurile din NBA, dormi până la zece jumate,iar când consideri că te-ai dezmeticit, amestecând cu lingurița cafeaua recentmăcinată în ibricul cu apă opărită, ațipești la loc și visezi la banchetelebahice. Însă ai lăsat fereastra deschisă. Din preajma părculețului cu salcâmipiperniciți și clopotniță falică, un glas gutural anunță o catastrofă iminentă...și capitulezi:
Să luămaminte. Pace tuturooor!
Și duhului tăăău.Tăria mea și scăparea mea este Domnul și s-a făcut mie spre mântuiiire.
Înțelepciuneee!
Din Epistolasobornicească... „HRANĂ, APĂ, ENERGIE- O întoarcere la rădăcinile neamului românesc”citire.
Să luămaminte!
Fraaațiloor,a venit vremea ca poporul român să aibă un program de țară care să-l defineascăîn lume și să-i asigure bunăstarea. Independența țării se definește și princapacitatea de a te gospodări singur. El a fost propus poporului român încă din2010 și a suferiiit modificări de-a lungul aaanilooor, pentru a răspundemarilor provocări ale prezentului. PIATRA DE TEMELIE A PROGRAMULUI: Instaurareastatului suveranist-distributist și a unei societăți bazate pe democrația participatiiivăăă,în care Adevărul, Libertatea și Suveranitatea sunt axa de valori a dezvoltării României. CE PROPUUUNCONCRET? Un nou model social, economic și politic, inovator și unificator: suveranism-distributismul,menit să producă modificări structurale și, în final, o schimbare de sisteeem,deoarece pe scheletul actual nu se poate construi cu adevărat... Suveranism-distributismuleste un model social și economic al libertății și al binelui comun (al frățietății),care se bazează pe producția locală și pe democrația participativă și carepoate fi soluția salvatoare pentru orice țară, nu doar pentru Româniiiaaa. Economiasuveranist-distributistă este economia lucrătorilor-proprietari, a familieitradiționale, a comunităților, a producătorului român auteeentiiic. O economieechitabilă, stabilă și morală, care mărturisește tradiția. Democrațiaparticipativă reprezintă o sursă continuă de putere pentru cetățenii care sevor putea implica direct în procesul leeegislatiiiv, fără a aștepta pasiv săfie chemați la urne o dată la patru ani. În România, tranziția către democrațiaparticipativă și economia de piață în sistem suveranist-distributist marchează începutulMarii Renaaașteeeri Naționaaaleee”.
Pace ție,cititoruleee!
Și duhului tăăău.Aliluia, aliluia, aliluuiaaa!
M-am trezitbrusc, mi-am scărpinat urechile și-am dat să beau din șvarțul care se răcise. „Undeam mai auzit asemenea gogomănii?”
Examinândgraiul doctrinar ce mizează pe contradicțiile lăuntrice și relatia dintre formăși fond, am abordat impetuos textul cu pricina, supunându-l unei canonadehermeneutice. Ținând cont de asprimea metodei apofatice și de seducția maladivăa fetișizării regulilor/rigorilor... calităților cutumiare, mi-am zis că n-o fibai, și i-am dat bice:
UNU. Codexulvalah, unealtă propagandistică
Am observatcă s-a făcut uz de formule retorice vagi și consolatoare („adevăr”,„libertate”, „suveranitate”, „tradiție”, „rădăcini”), care, în loc să lămureascănorodul, îi întunecă socotelile. Pericopa „prezidențială” abundă în cuvintegolite de conținut, ce funcționează mai degrabă ca mărci afective, nu cavectori de interpretare. Întrebuințarea unui glosar sibilinic nu îndulcește amăreala tescovinei, ci îi „transplantează” condiția printr-o alocuțiunemitologică prin care se solicită deshumarea dosarelor „originalității” gințiinoastre veșnice.
DOI. Amurgulrațiunii prin aderarea la basm și biosferă
Nelipsita tendințăde a glorifica sorgintea neamului (acest declinînspre mediul înconjurător) estecaracteristică estimărilor retrograde, care evită contactul cu complexitateamodernității. A te restitui obârșiilor înseamnă a refuza să-ți asumicontemporaneitatea și antinomiile sale – o născocire „de ultimă oră” pentru oreconciliere (măsluită benevol) cu trecutul (un „mit secular”) – suplinind expertizaminuțioasă cu garanția abracadabrantă și infantilizantă a unor castele de nisip.
TREI. Erotizareaascetică a congregațiilor și a îndeletnicirilor domestic-endogene
Conceptelede „lucrători-proprietari”, „familie tradițională” și „producătorul autentic” suntlesne de demontat, aceste idei „sacralizate” reificând anumite șabloane sociale,pe care ni le oferă ca pe o suită de dezlegări în cadrul eternelor Păresimi. Înrealitate, aceste ilustrații ascund inegalități cruciale, calchieri ale unor precepte ciocoiești, servite sub formareveriilor câmpenești (o disimulare a unei neîndoielnice alienări...),printr-un imaginar romanțios/bucolic...
PATRU.Plenitudinea răzeșilor și noua arhitectură civică
Suntemprecauți în fața oricărui proiect macrocosmic ce făgăduiește o schimbare deparadigmă prin reconsolidarea spiței noastre nobile, dacice ș.a.m.d. Însiajul dialecticii negative, respingem ipoteza că o stăpânire primenită posedă zelul și priceperea de-a digera discrepanțelefundamentale ale modernității. Orice instanță decizională care se laudă c-ardeține rezolvarea curentă a fluctuațiilor epocii contemporane este dejacomplice cu logica dominației.
CINCI.Suveranismul - rețetar de scăpătări dogmatice
Noțiunea de„suveranism-distributism” e aidoma unei reacții resentimentare la globalizare,dar care rămâne prizonieră acelorași tipare noetice intransigente. Speranțaunei rebranșări etnice este, îndefinitiv, o alegorie a integrității pierdute – prodrom al unei nostalgiidespotice.
Fragmentul demai sus relevă o simptomatologie marasmică (mereu actuală), menținută printr-oemfază ce substituie criticii cotidianeității „pașoptismul legendar” (cu efectelenitive), se angajează să ne „furnizeze” dezrobirea, însă pregătește terenulpentru un plan de control sever (mascat în semantica vredniciei obștești) și nu acceptă disonanțele incontestabile alesocietății în dauna unei armonizări artificiale. În rezumat: recurge la unlimbaj pseudoemancipator, cu rezoluții atinse de senescență.
Îmi sunacunoscut, așa c-am hotărât să-mi reîmprospătez memoria (încercându-mi norocul)cu o culegere de „sinteze la cald” din moștenirea intelectuală a unui strașnicapărător al maselor oprimate... Căci asta face un absolvent de Teologie-Litere întimpul liturghiei de duminică: buchisește cu ardoare „Arhivele Comunismului”, casă descopere niscai asemănări (de ton, topică, ritm, subiecte explorate...) întreorația „Gurului din Carpați” și discursurile lui Vladimir Ilici Lenin. Astfel că,lecturând, volens nolens, una dintreofrandele sale didactice,am găsit, chiar în primele pagini ale cărții, o sumedenie de similitudini.
Pornim de laexortația bolșevistăa „Părintelui Uniunii Sovietice” din Cuvântarearostită la mitingul de la Casa Poporului din Petrograd, 13 martie 1919, care începe așa:
„Problema decăpetenie care interesează pe cei mai mulți dintre voi este aceasta: cum staulucrurile cu aprovizionarea și ce măsuri a luat în această privință ConsiliulComisarilor Poporului. Îmi voi permite să vă vorbesc pe scurt despre aceste măsuri.Am intrat într-un semestru greu, de foamete, când toți dușmanii noștri externi șiinterni..., știind cât de greu o duce populația, încearcă să exploateze aceastăsituație, încearcă să răstoarne Puterea Sovietelorși implicit, în mod conștient sau inconștient, să restaureze puterea moșierilorși a capitaliștilor” (p. 30).
Deși vin dinere și contexte ideologice diferite,se pot identifica repede câteva afinități stilistice, tematice, vizionare:
1. Vocea profeticăși apelul la criză
Lenin își împărtășeșteneliniștile ce vizau semestrul complicat(„de foamete”) și „adversarii” care se străduiau să destabilizeze statul. Georgescupomenește de „marile provocări ale prezentului” și de nevoia urgentă de renaștereși reconectare cu izvodul străbun (șisfânt) al neamului („Popoare întregi sunt abandonate în sete și în foame”,„Fiecare al treilea om, astăzi în lume, spune: «Mi-e foame». Fiecare al doileaspune: «Mi-e sete». Și aproape fiecare spune: «Mi-e frică»”).Amândoi folosesc tensiunea precaritățiica premisă pentru justificarea fisurilor din osatura socială și introducereaunei tactici „inedite” de organizare.
2. Depistareaunui vrăjmaș absolut
Lenin: „dușmaniinoștri externi și interni... [vor] să restaureze puterea moșierilor și a capitaliștilor”.Georgescu: deși nu precizează explicit cine sunt aceste entități ostile, inițiazăun conflict între „noi” (vulgul mioritic indigen) și „ei” (mașinăria globalistă/soroșistă)– perspectiva dualistă, de tipul noivs. ei, fiind esențială ambelor cazuri.Se anticipează izbăvirea colectivăprin respingerea principiilor/demersurilor celor ce țineau de vechea gardă.
3. Chemarea la/șicăutarea unui țel „spiritual” superior
Lenin:eficacitatea sovietelor este legitimată prin opoziția față de asupritori. Georgescu:preconizează o rețea instituțională etică,imparțială și fiabilă, ancorată în ortodoxism,slobozenie și neatârnare. Amândoi învestesc această „cooperativă” cu un imperativedificator/purificator... – fie în slujba unei prosperități „chinovitice”,fie-n avantajul unei megalavre a „laicatului”.
Analogiiteoretice
a. Distrugereanormelor în vigoare, în favoarea uneipravile neasemuite
Lenin: erade părere că monarhia țaristă nu putea fi reformată, ci trebuia stârpită, deaceea a călăuzit o rebeliune. Georgescu o zice răspicat, excluzândprobabilitatea ca ceva neviciat și durabil să se ridice pe „scheletul actual” –cerând, deci, o ajustare radicală a sistemului. Ambii preferă o pozițiecombativă în detrimentul status quo-ului „decadenței”.
b. Încredereaîn potențialul de netăgăduit al plebei.
Lenin:cutezanța/virilitatea/competențele sovietelor – întruchipare „candidă” a voințeiproletariatului. Georgescu: „democrație participativă”, în care cetățeanul areun rol activ în procesul legislativ. Amândoi își exprimă suspiciunea referitoarela pluralismul clasic și pretindvariante contributive, ostentative și pertinente (deși în sfere pragmatice diverse).
În concluzie,voroavele georgesciene nu sunt marxiste, însă îmbrățișează expresii stereotipe asemănătoarecu cele întrebuințate de Lenin: invocarea unei recesiuni presante, detectareași localizarea inamicilor strategici și lansarea (pe orbita fantasmelor deregresie) unei scheme providențiale, virtuoase și belicoase de redresare bugetară – fictive. Putem afirma că ambii mânuiesc slove meșteșugite (de ruptură, de dezbinare) cu promisiunea unei regenerări sociale – fiecare dinunghiuri (noțional-empirice) personale.
Punctulcomun (citiți în întregime Proiectulmesianic panregional al CG-ului, ca să vă convingeți) este înfierarea colonialismuluinesăbuit (și a inerentei concentrări excesive de resurse). Doar că duetulprotagoniștilor statali o scaldă „melancolico-progresist” când vine vorba derestructurarea vetustei orânduiri și reclădirea veritabilă a patriei-mamă. Angajamentele „perestroichiste” ale luiGeorgescu (un vlăstar de nădejde al nomenclaturii postdecembriste) n-au nicioacoperire financiară, fiind nimic altceva decât fabulație. Cât despre Lenin, ospune el însuși, când:
(1) întrebatce opinie are despre populația rurală custare modestă, a replicat cu seninătate: „...țăran mijlocaș este acela carenu exploatează pe alții, care trăiește depe urma gospodăriei lui (italicele ne aparțin), căruia de bine, de rău, îi ajung grânele (rostiți, vă rog, acestpasaj utilizând cadența verbală a lui „Kremlin” Georgescu, n.n.), care nu estechiabur, dar nu face parte nici din țărănimea săracă. (...) ...țăranii mijlocașioscilează. Astăzi sunt pentru noi, mâinepentru altă putere. (...) Și în programul pe care-l vom adopta pestecâteva zile, noi ne pronunțăm împotrivaoricărei violențe față de țăranul mijlocaș. (...) Suntem pentru violență fațăde chiabur, dar împotriva violenței față de țăranul mijlocaș. (Unde ești,Caragiale?, n.n.) (...) ...politica noastră în această privință este foarte clară... suntem pentru o înțelegerecu ei, pentru concesii” – pp. 14-15. (Știm cu toții ce s-a ales de micii proprietari – au fost expropriați,persecutați și supuși colectivizării),
(2) chestionatîn legătură cu dispozițiile care să-i înlăture pe membrii aparatului administrativimperial, a răspuns prompt: „Ea [Revoluția din Octombrie] i-a dat afară pevechii judecători și a făcut din justiție ojustiție populară. Dar judecător e mai ușor să fii, pentru aceasta nu trebuiasă cunoști legile vechi, ci pur și simplu să te conduci după simțul dreptății. (...) I-am dat afarăpe vechii birocrați, dar ei au venit înapoi..., își prind în piept (ei, falșiipatrioți, n.n.) o cocardă roșie și umblă după posturi grase (deja miroase a banane, blugi și vacanțe în străinătate,n.n.). Ce-i de făcut? Trebuie să luptăm neîncetat... să-iizgonim... să-i supraveghem prin intermediul muncitorilor comuniști și al țăranilorpe care-i cunoaștem nu de azi-de ieri”– p. 15. (vezi acel „Ce mă fac cu voi?”al lui George Simion, precum și alte declarații/mesaje ale sale, ce instigă laacțiuni împotriva ordinii sociale/constituționale etc.),
(3) interpelatcu privire la indignarea unora că în fruntea Armatei Roșii se află slugi ale împăratului/vecheaofițerime, a ripostat cu discernământ: „Trebuie să-i folosim în toate domeniileconstrucției, deoarece... neavând experiența și pregătirea științifică avechilor specialiști burghezi, nu o vom putea scoate la capăt numai cu forțele proprii. Nu suntem utopiști...(...) Dacă nu puteți construi clădirea cu materialul pe care ni l-a lăsat lumeaburgheză, atunci n-o veți construi de loc (sic!) și nu sunteți comuniști, cisimpli palavragii ...trebuie să învățămde la ei ...trebuie să folosim munca lor oriunde acest lucru este posibil”– pp. 6-7. (Scor eficiență procedurală: Lenin 1 - Georgescu 0),
(4) s-adecis să ungă pe suflet publicul evident îngrozit (aparent, doar rezervat) de ambivalentultriumf al cauzei socialiste,asigurându-i pe cei prezenți în sală că, în mod cert, „chestiunea sătească” va fi remediată: „Trebuie creată o legătură întreproletarii de la orașe și sărăcimea satelor... Acum s-a statornicit o foarte strânsă legătură, realizată prin mii de fire invizibile. (...) Acumtrebuie să depunem o muncă titanică... Aici nu trebuie să acționăm prin violență,ci numai prin convingere” – p. 7. (Și,amușinând raționamentele distorsionate ale liderului de la Moscova, ajungem, târâș-grăpiș,la elanurile și elucubrațiile misticoide ale carismaticului campion în scatofagiecronică, Călin „One-diliu-show” Georgescu).
Prin urmare,în cazu-n care o să răsfoiți Scrieriletovarășului de tristă amintire, veți remarca rapid maniera conciliantă (generoasă pe alocuri) a justițiaruluiimplacabil, chit că era feerică și profund ipocrită – fiindcă predicase emanciparea poporului,instaurând însă un regim autoritar, fusese idealist în cuget, dar dictatorial înpractică. Fapt implementat și la noi, în perioada stalinistă/ceaușistă... Otemere perfect îndreptățită, viadeducție logico-matematică, pentru „nicușoriști”.
Mi-aminspectat ceașca. Pelicula groasă de zaț trona pe fundul porțelanului. Metaforăa proclamațiilor recrudescente, dac-o puneam la fiert (un act performativ, în ochii și-n mâinile analist-curatorilor), m-arfi amăgit cu informațiile ei eronate. Apetitul culinar/cultural e dificil de astâmpăratși îmbracă mantia tangibilului numai pentrua-l înlocui. Apoftegmele mediatice/gastronomice... invadează TikTokul. Fiind nudoar alterări ale existenței obiective, ci nonsensuri sadea, grandomanulGeorgică își înalță schela filosofică pe norișorii de bezea. Bulgărele demagogicse dă de-a berbeleacul pe pajiștea stelară a carului cu boi pictat deGrigorescu. Românul s-a născut poet ...și analfabet. Unii își sfidează destinul.Autoînșelarea constă în a manevra aceleași cuvinte în registre distincte... Iaralții nu sesizează decalajul.
Închidtelefonul și, preț de câteva clipe, rămân nemișcat, cu privirea ațintită peoglinda mată a ecranului. Pesemne că înainte de a ne repara țara (sau oricarealtă națiune) se cade să reflectăm nițel la ce vrem să spunem când rostim: țară... națiune.
(Foto © flickr.com, chrisfriel - thinking about donald trump #1)
V. I. Lenin, Opere,Vol. 29 (Martie - august 1919), EdituraPolitică, 1959.
Bolșevicii = majoritarii; în contrast cu menșevicii = cei aflați în minoritate – aripa echilibrată apartidului, cei care susțineau un socialism maidemocratic, bazat pe o propășire graduală, în colaborare cu burghezia liberală.
Soviete (rus. „sfaturi”, „consilii”) erau grupări spontaneautoadministrate în timpul revoluțiilor din 1905 și 1917. Ulterior „Puciuluidin Octombrie”, ele au devenit instrumente de guvernare ale proaspătuluiinstalat regim comunist.
Leninism = revoluționarism inflexibil, materialism istoric șidialectic, ateism militant, abolirea proprietății private, pledoaria pentru unstat centralizat al clasei muncitoare/internaționalismul proletar. Georgism/Georgescianism = suveranism și distributism, conservatorismsocial-creștin-catolic/universal, euroscepticism, promovarea și sprijinireaproprietăților private mici și mijlocii, autonomie națională, descentralizaretreptată.
Călin Georgescu, CumpănaRomâniei, Editura Christiana, 2016, apud Ruxandra Rădulescu, Alimentul pe care Călin Georgescu dorește să-lelimine din meniul românilor, Gândul.ro, 28 nov. 2024.
Ștefan Mandachi, INTRĂCĂLIN GEORGESCU ÎN TURUL 2? Candidatulcu cea mai mare creștere în sondaje, YouTube, 22 nov. 2024 (interviudifuzat cu două zile înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale din2024).
Să nu uităm că ne referim la anul 1919: Primul RăzboiMondial se încheiase, iar Rusia se confrunta cu pagube economice și teritorialemasive, după Tratatul de la Brest-Litovsk, semnat între emisarii Guvernuluibolșevic și cei ai Germaniei.
Pentru o listă (audio-video) mai detaliată, recomandepisoadele 81, 91 și 101 ale emisiunii StareaImpostorilor, canalul Starea NațieiOficial, de pe YouTube, realizată și moderată de Valeriu Nicolae.
Acesta este termenul corect, căci adesea îl întâlnim peLenin în postura unui proroc ce revarsă, de la tribună, râuri-râuri de lumină împăciuitoare,făgăduitoare și reconfortantă spre inimile auditoriului venit să se adape orbește...(de la cel care le livrează minciunele).
