După (onorantul) Torino…

Aş scrie multe, dar presiunea timpului mă împinge afară din casă. Aşa încît, pe scurt, zic aşa: ştiţi cu toţii că România a fost invitata de onoare, alături de Spania, a Salonului de Carte de la Torino. Pentru cine nu ştie, adaug şi asta: acest tîrg de carte e, probabil, în unul dintre primele cinci europene, aşa încît faptul că România a obţinut statutul ăsta e un lucru destul de mare. Şi-am pus „destul de” doar ca să nu(-mi) aud cîrcoteli. Deşi ele-s inevitabile, dacă stau bine să mă gîndesc.

Nu deţin eu toate datele „tehnice” ale acestui eveniment. Şi chiar de le-aş deţine, n-ar avea rost să umplu cu ele postarea, de vreme ce le găsiţi AICI, spre exemplu. Eu am ajuns acolo doar pentru două zile, în fuga evenimentului propriu, ca să spun aşa. Însă de ani întregi tot laud felul în care cei de la I.C.R. Venezia (în frunte cu Monica Joiţa) se ocupă de cultura română în Italia. Şi măcar aici simt nevoia să mă mai entuziasmez o dată pe acelaşi motiv.

Altfel, pentru mine a fost încă un prilej pentru a mă întîlni cu oameni dragi (de la Ileana M. Pop, traducătoarea cărţilor mele în Italia, la Francesca, Paola sau Evelina, de la Editura Aisara – dar şi cu mulţi români din România sau români din Italia). Să vă mai zic ceva răutăcios, deşi mi-s foarte simpatici spaniolii: vorbind cu diverşi oameni de-acolo, care nu aveau tangenţe cu România, nu mi-a scăpat o anume observaţie des repetată. Aceea că ne-am prezentat mult mai bine decît co-invitata de onoare, amintita Spanie. Am zis c-o să fiu răutăcios, nu? Dar dacă tot mi s-a spus asta, m-am gîndit că nu strică să aflaţi şi voi…