Ce cărți vreau să citesc în 2024

Faptul că am conceput o listă de lecturi pentru anul ce tocmai se sfârșește a fost un demers destul de util. Prin urmare, mai ales că în ultimele zile mi-am eliberat biblioteca de un număr semnificativ de cărți, iar acum titlurile pe care le dețin îmi sunt mult mai clare în minte, am hotărât să fac o asemenea listă și pentru anul 2024.

Cum m-am descurcat în 2023?Ce cărți îmi doresc să citesc în 2024?ConcluzieCum m-am descurcat în 2023?

Nu putem trece la TBR-ul pentru 2024 fără să evaluăm activitatea mea din anul curent. Am mai făcut o astfel de verificare a lecturii pe la jumătatea anului, iar acum este momentul să observăm concluziile.

Eu sunt destul de mulțumită de rezultate. Am citit în întregime 9 cărți din 24, ceea ce nici măcar procentual nu sună prea grozav, dar am reușit să îmi întrec singură așteptările. Unde este marcat cu roz doar numele autorului înseamnă că am citit totuși o altă carte dintr-ale sale decât cea pe care mi-o propusesem inițial.

Cărțile hașurate cu albastru sunt cele pe care am încercat să le citesc și nu am putut continua lectura, așa că am renunțat. Titlurile tăiate sunt cărți pe care am decis să le ofer mai departe, întrucât nu îmi mai doresc să le experimentez. Celelalte cărți de pe listă, care nu au niciun fel de marcaj, rămân pe lista mea de lecturi generală.

Ce cărți îmi doresc să citesc în 2024?

Pentru anul viitor, pe care îl încep împlinind 26 de ani, îmi propun să citesc tot minim patruzeci de cărți. În 2023 am reușit să păstrez un echilibru între aspectele vieții mele, astfel încât să mă bucur și de bucuria lecturii și să îmi ating targetul fără prea mare dificultate.

Iată deci câteva titluri pe care îmi propun să le parcurg cât de curând!

Prefer să nu aleg titluri specifice de la primii autori menționați deoarece am mai multe opțiuni la dispoziție și cu siguranță voi merge pe varianta intuitivă la momentul respectiv. Pentru a-i păstra pe Palahniuk și Ferrante în topul scriitorilor mei preferați, este necesar să parcurg măcar câte una dintre cărțile lor pe an.

Concluzie

Cele mai multe dintre cărțile pe care mi-am propus să le citesc sunt achiziții recente, ceea ce înseamnă că alte titluri mai vechi din biblioteca mea vor avea în continuare de așteptat. Nimic nu depășește încântarea adusă de posibilitatea descoperirii unor noi titluri favorite, ceea ce sper să se și întâmple anul viitor. Tu ce ți-ai propus să citești în 2024?

Articolul Ce cărți vreau să citesc în 2024 apare prima dată în Cristina Boncea .

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on December 25, 2023 02:30
No comments have been added yet.