Știc Agherțoaiei

visă în sâmbăta de după Bobotează că Fiță Custui nu-l lăsa să citească proza scrisă cu o seară înainte. Îl tot întrerupea cu întrebări fără noimă. Dacă ar fi fost numai ei doi, treacă-meargă, dar erau de față o mulțime de oameni. Pe câțiva îi știa. Pe Márquez, pe Bellow, pe Canetti, pe Saramago, poate încă vreo doi-trei. Ceilalți însă îi erau necunoscuți. Parcă-parcă îl mai zărise undeva în spate și pe Beckett, împărțind același scaun cu Gârlan Budăneț, care molfăia o caramea, nesimțitul. Se vedea pe fețele lor că ar fi vrut să plece, gata cu așteptarea, dar parcă nu îndrăzneau să se ridice.