Raluca Feher's Blog, page 28

Votează Isus din Statul Paralel

Iuda moare într-un accident de măgăruș.

Nimeni nu-l mai vinde pe Isus pe 3 arginți. Apostolii se plictisesc de apostolat, poporul huiduie miracolele învechite, huuuuo, schimbă băi repertoriul. Să vie altul mai bun!!!

Nu ai Iuda, nu ai trădare, nu ai salvare.

Dispariția lui Dragnea a oprit sanctificarea Opoziției.

A deschis brusc ușa prin care au trecut grămadă usereii și peneleii plecați în viteză, cu umărul în față, mizând pe rezistența lemnului porții.

Când ești pe jos, murdar de nămol, nu mai știi cine-i prieten sau dușman.

Și dai și lupți și dai.

Ai prefera să fii pe cruce, vizibil.

Să mori dar să fii plâns și pomenit și veșnic lăudat.

Dar jos, în nămol, mori ca prostu, fără să te știe nimeni.

Ne trebuie o Iudă.

Sosirea salutară a lui Ponta e totuși prea târzie. E în covalescență, încă, poate peste 5 ani o să își recapete forța din 2014.

Până atunci îl avem pe Barna. O Iudă tristă, apatică, cu mână moale și zâmbet arogant. Trădările lui sunt mici și neinteresante. Nu are anvergura teleormăneanului dar totuși, fură și el de la copii.

Își face treaba, că nouă dacă nu ne place ceva, nu ne plac trădătorii.

Acum Isus poate din nou să strălucească de pe crucea lui săsească pe care scrie Urmăresc cu atenție și îngrijorare cum trec norii.

feher

Doi naufragiați ajung pe o insulă sărmană, preiau puterea și își dau seama că lipsa resurselor naturale face imposibilă orice inițiativă de a îmbunătăți viața locuitorilor insulei. Nu o să fie mai bogați, nici mai sănătoși și nici mai fericiți. Și atunci cei doi conducători ai insulei se hotărăsc să le ofere amărâților supuși ceva care să-i ajute să îndure mai ușor mizeria vieții: o religie. O serie de minciuni elaborate care să le dea un sens vieților lor îngălate.

Așa că unul dintre cei doi conducători devine tiranul cel rău iar celălalt este sfântul oprimat, silit să se refugieze în junglă.
Citind știrile de azi, realizez că România este San Lorenzo, insula lui Vonnegut din Leagănul Pisicii. Suntem un popor pierdut în mizerie, ai cărui conducători au decis în ianuarie 1990 că nu au cum să ne scoată din foame și atunci mai bine au creat o religie care…

View original post 510 more words

Drumul crucii

I-am văzut și acum 2 săptămâni, și acum o lună, și acum 2 luni. El trăgând un căruț cu boarfe, svelt, înalt, figură visătoare de profesor de fizică apreciind cuanții, ea cu părul alb, alb, alb, mers șovăitor, trupul din care anii au scos carnea. Se plimbă încet prin oraș, tăcându-și singurătățile, ieri se încălzeau la soare, unul lângă altul, el se descălțase și își aranjase pantofii lângă căruțul unde e îngrămădită viața lor, ea primea căldura doar pe obrazul stâng, părea că privește rușinată undeva în dreapta, cu ce-au greșit?

Cât de departe înapoi e răscrucea care i-a băgat pe poteca asta care s-a terminat cu ei doi stând la soare pe-o piatră la un colț de stradă, fără mâine, doar cu un azi fragil înghesuit într-un cărucior de piață?

Miercuri seară l-am văzut pe primarul orașului. A cinat la un restaurant scump și, oprit în fața ușii cu un grup de bărbați, vorbește despre cumpărarea unor autobuze noi. E la al 3 lea dosar penal și la al 4 lea mandat, a făcut ronduri, sensuri giratorii, raliuri, maratoane, festivaluri, târguri, va tăia dealul ăsta și muntele ăstălalt și sigur nu va fura, nu ca ăștia de vor să vină la primărie care sigur vor fura și care vor tăia pensii și vor tăia salarii și vor izgonii investitorii străini.

Cât de departe înapoi e răscrucea care l-a băgat pe băiatul ăsta simplu pe poteca care l-a scos în luminișul unde cresc fotolii de primar și uriașe bugete locale?

Andreea nu știe cu cine să voteze. Are o casă superbă într-un complex de locuințe construit pe drumul de Poiană exact unde edilul care vrea să cumpere autobuze organizează raliuri. Când se organizează raliuri, drumul de Poiană se închide și Andreea nu poate să iasă din casă, nu cu mașina, nu cu bicicleta și nici pe jos, că nu sunt trotuare.

Pe cine să voteze? Primarul este ales politic, el ar trebui să fie administrator, să se priceapă la managementul orașului, să știe ce-i cu pugul și puzul, nu să facă dezbateri și să întrebe alegătorii ce părere au despre parcări și piste de biciclete, de unde să știe alegătorul urbanism și infrastructură?

Candidații sunt niște domni, la Brașov niciodată doamne, doamnele la Brașov pun gogonele și castraveți nu au timp să candideze la primărie, candidații sunt deci niște domni care au echipă de experți dar asta nu o liniștește pe Andreea.

Geaba schimbi primarul dacă oamenii din primărie sunt de neclintit, verișoara și cumnata, nășicul și finuțul, sedimente aduse de torenții altor administrații, înțepeniți în culoarele instituției, ei nu au luat-o la răscruce la dreapta sau la stânga, nu au luat în viața lor o decizie care să-i proptească într-un scaun de primar sau pe-o piatră, la soare, lângă un cărucior de homeless, ei sunt oamenii-pietriș, cei care nu gândesc și deci nu greșesc, sunt mutați cu roaba de neamuri, înghesuiți în crăpăturile statului crăpat, special construit prost ca să fie plin de crăpături pe care să le umpli cu oamenii-pietriș care apoi lucrează pentru tine, familia.

Familia.

Mama cu păr alb și băiatul cu pantofi albi tac alb la un colț de stradă într-o lume gri plină de răscruci și drumuri pe care cari cruci, niciodată ale tale.

Uneori crucile arată ca un cărucior de piață.

Alteori ca un mandat de primar.

Ebola, crahul și războiul nu ating credinciosul ortodox

Prietena mea Cristina este fată deșteaptă. Ea știe că închisorile kurzilor sunt pline de fanatici Daesh și că acum, când americanii le-au dat mână liberă turcilor, ușile închisorilor se vor deschide, mult succes și împlinirea tuturor dorințelor, va face poc Europa ca o tigăiță cu boabe de porumb pusă pe foc.

Prietena mea Cristina știe că ălea 4 milioane de refugiați ai Turciei sunt ca producțiile la hectar pe vremea lu Piticu, proletari din toate țările umflați rezultatele raportate. Și mai știe că în spatele războiului din Orientul Mijlociu sunt oameni cu bani mulți pe bursă, în State și în China, în Iran și Arabia Saudită, Rusia, Mexic și India.

Dar ce nu știe ea este că acuși vine crahul ăl mare, poate nu mai mare ca în 2008 dar nu mult mai mic. Știți că azi sărbătorim 11 ani de când Europaa zis că trebuie să salveze băncile afectate de criză, aceleași bănci care își premiau câteva luni mai târziu, cu bonusuri de milioane de euro directorii și președinții în timp ce aceeași Europă scurta de cap pensii și salarii?

Ce rost are să vă încărcați mințile cu poveștile ăstea? Întunericul nu strică ochii, lumina e obositoare și se spune că faci pipi pe tine când te uiți prea mult în flacăra unei lumânări. Mai bine închizi ochii și te odihnești un pic.

Primarul Pandele cunoaște virtuțile întunericului și știe că poporul vrea doar să doarmă așa că, la fel ca în fiecare an, trimite sute de pelerini la Iași, la Sfânta Parascheva, pe bani publici, pe taxele plătite de mine îi trimite la Sfânta Parascheva cea făcătoare de minuni, salvatoare de bursă, ocrotitoare a granițelor și degrabă anulatoare a schimbărilor climatice.

500.000 de lei cheltuiți pe transport și pachețele pentru pelerini a plătit domnu Pandele cel primar și ce, nu se merită?

Războiul nu ajunge niciodată la noi. Poate gripa porcină dar de aia mor doar porcii nu și boii, e mereu pace în grădina Maicii Domnului, o pace ca într-un cimitir protestant într-o zi de octombrie.

Știați că azi sărbătorim 74 de ani de când partidul nazist a fost dizolvat și Consiliul de Control Aliat a decis că orice încercare de reînființare a sa va fi considerată infracțiune?

Nu vă bateți capul cu informațiile ăstea. La ce v-ar ajuta să șitți? În iad serile de quizz au fost interzise când adevărul a devenit relativ și personalizat iar în rai cultura generală nu e apreciată.

Știați că pe 12 octombrie 1492 Cristofor Columb a pus piciorul în Bahamas?

Și mai știați că în aceeași zi în 1773, America deschide primul său ospiciu?

feher

Ebola- scăpată din mână ca o sticlă de ulei- se sparge de pardoseala bătrânei Europe. ISIS-scăpată ca o fătucă de 16 ani de sub supravegherea părinților-bagă scor de baschet la tăiat de capete de venetici. Bursa-scăpată ca Little Boy, prin trapa deschisă în burta Americii-aruncă în aer economiile firave europene.

Octombrie 2014, ziarele arată ca în scenariul lui ”Armata celor 12 maimuțe”: epidemie, crah, război.

Dar uite că Moaștele Sfintei Parascheva au trântit poarta în nasul nenorocirilor. Ebola nu ajunge la noi, că doar nu ne pune dracu-Doamne iartă-mă, să umblăm aiurea în curul lumii. Stăm la noi acasă, că d-aia ne-am luat casă, televizor cu diagonala de 104, canapea și o damigeană de vin de țară, ca să stăm acasă și să ne uităm la televizor cum moare negrii și pe ăia care i-a mâncat în cur să meargă în Africa să salveze negrii.

ISIS nu are treabă cu România. De…

View original post 507 more words

Despăduririle și bomba atomică

A căzut Guvernul, a căzut Guvernuuuuul, începe infernul, începeeee infeeeernuuuul!!!!

Ponta e singurul pregătit de guvernare. Anul e 2015.

Numai avantaje.

Eu sunt mai tânără cu 4 ani. Colectiv nu s-a întâmplat. Se fumează în cârciumi, pute maioul a fum și trăscău. Viorica, Carmen și Olguța sunt retrase în cazărmi.

Victoriile nu există pentru că nu există confruntări.

Totul e anihilat de uitare și de răul mai mare care e mai mic dar se manifestă acut.

Cancerul e bătut de o tuse rea.

În timp ce noi ne îmbrățișăm în piețe, ei râd alb în cabinete.

La biserici ar trebui să aprindem lumânări pentru orbi și pentru surzi căci morții nu au nevoie de lumină.

feher

E foarte cald. Soarele te bate în cap, picamăr. Te bagă până la gleznișoare, până la pulpișoare, în piatra cubică a străzii. Intru la DM să cumpăr Mr. Musculo căci astăzi, după un Termopile sângeros în bucătărie cu o invazie copleșitoare de musculițe, a trebuit să rezist și disperării care m-a pălit când cada a dat p-afară. În DM dau bună ziua bătrânului paznic care stă geană pe tine, să nu ciordești marfa. Îmi răspunde cu o figură suspicioasă, oare de ce îi dau bună ziua? Ce nouă drăcărie e politețea asta, poate o metodă vicleană de a-i adormi vigilența.

Hotărăsc că e momentul să îi înmuiez o leacă încordarea umerilor așa că arunc pe masa conversației istoria luptei de 2 ore cu miliardele de musculițe. Declar că este o invazie.

Umerii paznicului coboară. Și odată cu ei, colțurile gurii urcă, buzele se deschid și dinăuntru curge următoarea frază:
-D-apăi cine să ne…

View original post 588 more words

Oamenii cu sufletul plin de vânătăi

2 parlamentari PSD au trecut la Pro România, la Ponta. Oglinda pusă la gura lui Victor Viorel s-a aburit.

Uite-l mă pe el, pe mititel, cum s-a întors din cimitirul deziluziilor politice, s-a scuturat de humă, și-a scos pământul de sub unghii și acum ține moțiunea în pumnul lui cel mic. Dar bine strâns.

Așa au zis analiștii politici, obiectul văzut în retrovizoare e mai aproape decât pare, suntem salvați nu de opoziția nevolnică, nu de tineretul progresist userist ci chiar de fostul Satana lăsat la soare al cărui negru s-a voalat și, cu puțin vanish, obținem poate chiar un gri pal.

Azi cei doi parlamentari s-au întors în PSD. Partidul yoyo. Pleci dar numai cât îți ajunge ața. Ce i-o fi adus înapoi, morcovul sau bățul?

Nu că ar conta.

Cum au ajuns oamenii ăștia în parlament, ce fac ei acolo, cum le explică ei alegătorilor lor mișcările din ultima săptămână?

Hahahahahahahahahaha, asta e cea mai bună glumă pe care am scos-o în ultimele două luni.

Nu explică nimănui nimic.

Alegătorul e blocat în lift, între etaje, 4 ani de zile, timp în care alesul îi babardește nevasta și îi trimite copiii după țigări.

Sunt cetățean european și am drepturi, spune alegătorul, că așa l-a învățat televizorul.

Ce ești tu băăi? Dacă nu-ți convine, cară-te. Ce, crezi că în altă parte e mai bine? Uită-te la englezi, sunt varză, nemții muci, italienii praf, francezii sub ocupație.

Ai noștri fură, ce-i drept, dar peste tot se fură și acolo e mai rău că au musulmani și musulmanii pun bombe și o să te pună și pe tine să porți batic d-ăla pe față. Și nici nu poți să-ți iei casă că e prețurile mari și vei fi mereu un venetic, nu o să te invite la petreceri nimeni și nici să le fi cumătru.

Așa că taci și îndură. Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n țara ta. Doar că tu ai boala celiacă și franzela românească e cu gluten.

Și?

Nimeni nu a crăpat din asta.

feher

Mâinile bărbatului înghesuit în scaunul 11 F sunt roase, roșii, torturate de frig, apă rece, stau ca niște animale bătute în poală. Îmi spune sărumâna când mă așez lângă el. Dar cu stewarzii vorbește cu: ai cafea? dă și mie un croasant d-ăla!

Mâinile bolnave țin acum paharul de cafea, croisantul, un păhăruț cu lapte condensat și o linguriță de plastic, un șervețel. Bărbatul nu știe cum să desfacă măsuța, îi arăt, tresare speriat și apoi păstrează o sfioasă recunoștință.

În fața noastră e o familie de țigani, soțul, soția, 3 copii, cei mai cuminți copii din lume. Se întorc acasă, cei doi mai mici nu au mai fost aici niciodată. Tatăl, macraon, față de spărgător de mașini, are o privire umilă, de câine care urmărește mișcările dresorului atunci când se uită la instrucțiunile făcute de stewarzi.
Tot avionul aplaudă încântat aterizarea. E plin de muncitori, veniți acasă pentru Paște…

View original post 475 more words

Malaka și noua democrație care e veche

Stă în kioșc ca un centaur cu picioare de scaun ergonomic Langfjall de la IKEA, lucrând simultan pe două laturi, dreapta și față. E tatuată, rasă pe la tâmple, un 48-52 de ani, cine poate ști, clar lezbiană, nu pentru că mi-ar face mie avansuri deși dacă stau să mă gândesc mi-a dat berea, vinul și apa la numai 6 euro, preț special, dar pentru că e genul ăla de femeie care nu halește bărbații deși se uită la fotbal, nu și azi când joacă cine?

Tottenham cu…nici nu contează, nimeni în șanț. Se va uita sigur mâine când e Liverpool, e mare fan campionatul englez, la italieni și la spanioli nu se mai joacă nimic, așa că televizorul mic din dreapta, de care stă rezemată o pisică cirotică, burta de Minculescu atârnând de pe tejghea ca un val de lavă de carne, acum este stins, televizorul e stins, Tottenham nu merită să consume 2 kilowați.

Pe la kioșc se perindă Adoniși și Hristoși și Nikiși, se schimbă saluturi, mici amabllități, azi a fost grevă în Grecia și insula a fost ruptă de țara mumă, doar taxiurile pe apă au circulat, 300 de euro 30 de kilometri, doar milionarii s-au mișcat, argintul viu, nu bronzul mort al băbuțelor suedeze și al unchieșilor irlandezi. Ei au rămas pe insula Bubulinei, prima femeie amiral din armata Rusiei, ucisă casnic, la ea în balcon, de un glonte tras într-o vendetă ridicolă, un tată care nu voia să-și căsătorească fiica iubită cu fiul Bubulinei, așa că unul din oamenii din ceata care a venit la casa amiralului-femeie să-i ceară să-și țină băiatul acasă a scos pistolul și a țintit direct fruntea eroinei, ne-a salvat de turci, dar asta nu îi dă dreptul lu fi-su să o aibă pe Aspasia, miracolul vieții noastre, promisă deja lui Spiridon a lui Athanasiols cel cu pescăria.

Bubulina străjuiește portul în fontă neagră, cu năframă, în fața hotelului Poseidonion care e copiat după Negresco din Nisa sau Carlton din Monaco. E un hotel mare din care ies oameni mici și albi, niciun om negru ca fonta din care e făcută Bubulina nu iese din Poseidonion. Trăsuri și taxiuri sunt trase aproape, sunt multe taxiuri și multe trăsuri, Stelios e unul dintre șoferii de taxi care spune că acum, în octombrie, mai prinde maxim 2 curse pe zi dar în sezon muncește 19 ore pe zi, nu mai prididește să ducă, să aducă, să zâmbească, engleză să vorbească, kalispera, kalimera, hai, hou are iu, uat a uanderful dei, criza a trecut, Grecia e încă în UE, Syriza s-a dus dracului, a fost înlocuită de New Democracy care nu este deloc nouă, aș zice chiar că este veche, a împlinit chiar ieri, 4 octombrie, 45 de ani.

Stelios nu e trist că nu mai face bani, la 8 dimineața se trezește, se suie în Mercedes și merge în port, bea cafea cu băieții, probabil au discount, 1,50 euro o cafea față de 3,20 cât plătesc eu, sunt obosiți și nostalgici șoferii, fumează țigara de după orgasmul miilor de euro făcute vara, când hei,hei, verde e iarba, soarele sus pe cer.

Taxe? Oare Stelios plătește taxe?

Nu cred. Peste 60% dintre greci sunt scutiți de la plata impozitelor pe venit.

Syriza a dat jde amnestii, șomajul e 17%, statul cheltuiește enorm pe salariile bugetarilor și pensii, nimic pe Adoniși, Hristoși, Nikiși și Steliani. 6% dintre tinerii până în 34 de ani au plecat în ultimii ani din țară.

Economia crește încet, ca o tumoare pe un trup bătrân.

Greva? Ce au vrut ăștia cu greva?

Totul e politică. Lezbiana ridică palma și apoi o lasă să cadă din încheietură cu scârba cu care te-ai despărți de atingerea unui lepros. Politica e pentru retarzi, mafioți și naivi. Naivii fac parte din prima categorie dar ea crede că sunt mai periculoși decât retarzii pentru că aceștia nu au cum să aleagă pe când naivii nu sunt constrânși de bariere fizice sau psihice și totuși sunt cretini.

Avem deci doar retarzi și mafioți.

China are criză, America are criză. Totul este un joc al politicienilor care sting lumina și ne pun răzătoare pe pereți. Știi bancul ăla cu ce zice orbul care pipăie o răzătoare?

Nu știu.

Zice: cine pizda mă-sii a scris prostiile ăstea?!!!?

Hahahahaha.

Cum o fi râsul scris pe răzătoare?

Vasili are 72 de ani și nevasta ucrainiancă. Fața e întinsă, fără riduri, de la trai bun sau de la gena sănătoasă. Singura problemă a lui Vasili sunt refugiații. Țipenie de sirian sau african pe insulă. Dar frica a debarcat îm port, a venit cu Flyingcat6, 40 de euro din PIreu.

Refugiații o să distrugă Grecia.

Ei sunt vinovați pentru tot.

Nemți bătrâni și englezi bătrâni și suedezi bătrâni cumpără case pe insulă, refugiindu-se de vremea rea și sperând să scape de corectitudinea politică și de regulile care nu te lasă să fumezi în cârciumă sau să cânți la 3 dimineața pe terasă.

Povestea prostiei omenești.

Drobu de sare ar putea să cadă să ucidă copilul care nici măcar nu s-a născut.

Malaka, zice lezbiana și pisica gigantică se trezește, se întinde și face ce ar trebui să facem noi cu toții: se culcă liniștită la loc.

Duminica Orbului glumeț

Mircea Diaconu este pe locul 2, după Iohannis, în preferințele poporului, înaintea lui Barna cel atât de popular prin frizerii.

M-am uitat iar la Funar care descifrează lucrătura evreiască a îngenuncherii neamului nostru. Toți președinții României au fost evrei. Și daci. Dar daci mai mult decât evrei.



Acum îmi este clar.

Orice am face v=mc2 și bafometus androginul atacă energetic trenul de pe locurile 11 și 66.

Vă pup.

feher

Tom este istoric. A venit prima oară în România în 1990. Până acum a reușit să învețe să ceară cafea, nota la restaurant, să spună mulțumesc și la revedere. E scoțian, rostogolește cuvintele ca pe butoaie pline, unele îi cad de pe limbă și se terciuiesc pe fața de masă.

Ce ai spus? Poți să repeți?

Sunt deja la a 6-a rugăminte de “poți să repeți?”.

-În primăvara lui 1990 lumea era isterică în București, repetă Tom.

Agitată, cu poalele-n cap, dată-n foc.

În primăvara lui 1990, în București nu găseai un om calm, doar bande de nuntași beți de încântarea descoperirii democrației. Capacul odată smuls, poporul clocotitor cobora pe pereții oalei, clamând, cerând, invocând.

Votând.
-La început mi-a fost frică, lume nervoasă, o agresivitatea verbală incredibilă. Apoi mi-am dat seama că nimeni nu o să facă nimic, că nu vor fi violențe, că amenințările rămân doar cuvinte și că nu…

View original post 271 more words

Everything is gonna be alright

Lui Barry îi place Putin. Măcar el nu e ipocrit. Măcar el e îndeajuns de bărbat încât să nu inventeze legi, rapoarte și comisii care în numele democrației să acopere oligarhia. Măcar el va găsi o oglindă atât de mare în care să își vadă ceafa, ceafa unui om spune mai mult despre el decât ochii. Ceafa nu minte, brăzdată de jug sau umflată de grăsimea puterii.

Barry îl place pe Putin pentru că Putin o are mică și Barry o are mai mare decât Putin și asta înseamnă că oricând ar putea să-l bată pe Putin doar că nu vrea, pentru că are altă treabă.

No woman, no cry. E un cover, o doamnă cu voce măruntă spune că everything it’s gonna be alright.

Am scris textu ăsta acum 2 ani, plimbându-mă prin Rusia. Barry are dreptate. Măcar Putin nu minte.

Mickey Rourke abia își reține zâmbetul superior înainte să spună: you have to..și de acolo un rus cu voce calmă preia și traduce monoton tot dialogul, intrând ca un tanc peste grădinița interpretării cultivată cu grijă de fiecare actor. Ce căcat ne interesează subtilitățile de tonalitate, pauzele, cuvintele apăsate, oftatul, caterincile, zâmbetele înghițite, tristețile, interjecțiile? Dă cu ele de pământ, zi frate care-i acțiunea, pajalusta. Acțiune!!!

Toată bădărănia relatării scufiței roșii în versiunea rusească: nepoata se ducea la bunică, a prins-o lupu, i-a tras-o la scufiță, a înghițit bunica și nepoata și a crăpat de mâna vânătorului- trezește în mine o nostalgie incredibilă după vocile familiare care aliniau casetele video ale anilor `80.

Te uiți la televiziunea rusească, la filme americane, și nu există perfidul mecanism occidental de dublare, cel care te păcălește că Tom Cruise vorbește germană sau Brad Pitt maghiară.

Nu. Aici se vede clar că Moș Crăciun e vecinu de la 6 care și-a tras o barbă de vată care nu poate totuși să absoarbă halena de țuică.

E o minciună cinstită, dacă îmi este permis oximoronul, una care te face să te simți parte din păcăleală, ca un mire care știe că nevastă-sa nu va fi virgină, dar totuși participă la această gimnastică a tradiției care îi va face pe toți să se simtă mai bine, deși toți știu că este o minciună.

Mickey Rourke îi zice ceva lui Don Johnson. Irina Nistor de sex masculin se grăbește să repete în rusă ce își spun cei doi.

Mi-e clar de ce rușii nu vorbesc engleză. Din cauza televizorului, din cauza lui Irinus Nistorus Sovieticus.

Deși o învață la școală din clasa a v-a, 99, 6% dintre ruși nu pot să-ți zică o vorbuliță în ingliski.

Sunt praf. Pulbere. Sunt un pumn de neutrino.

Dar și mai straniu este că fiecare sută de kilometri care te duce mai departe de Moscova pare să crească numărul celor care, totuși, știu să lege câteva cuvinte în engleză.

În Novosibirsk e Sasha. E un mare vorbitor de engleză pentru simplul motiv că are 2 metri și 10. Este maseur, profesor de masaj tibetan. Mi-a trosnit coloana ca un cazac biciul lângă Pussy Riot. La final m-a întrebat de unde sunt și eu l-am întrebat în contrapartidă ce sporturi face, sugerând K-1 sau judo. El a recunoscut, sensibil, că excelează în ping pong, făcându-mă să-mi imaginez un elefant jucând Maroco, trăgând elegant, cu trompa, bețișoare din morman.

Apoi, la Krasnoyarsk, e Larisa. A studiat limbi străine în Leningrad, în `90. Vrea să se mute în Spania, în golful Biscaia. În timpul perestroikăi, își amintește, se așeza la cozi neștiind ce așteaptă.

Can you imagine?

Yes, I can.

Spune că, o dată, era într-un mare magazin când câteva sute de oameni au intrat alergând, ca un detașament izbucnit din tranșee într-un atac furios, au lipit-o de tejghea și astfel, deși nu a stat nicio clipă la coadă, a fost prima la casă și a trebuit să cumpere un serviciu de vase speciale pentru sosuri. Nu le-a folosit niciodată. Dar le are și acum acasă.

Can you imagine?

Yes, I can.

În Irkutsk e Ivan care știe de Dracula și în Ulan-Ude e sudorul care spune Vlad Țepeș când aude de România.

Copiii acum vorbesc aici buriată și engleză, mai prost rusă, spune Vadim. A studiat 2 ani la Bamberg dar a trebuit să plece că i-a expirat viza. Ar da orice să se întoarcă. Vorbește perfect germană și engleză.

Încet, încet, cu cât de îndepărtezi de centru, naționalismul compact, această spumă poliuretanică sugrumând curiozitatea rusească, pare să facă loc unui cosmopolitism care pare să sune paradoxal atunci când îl pui lângă geografia “Siberiei”.

Și totuși, aici decembriști și exilați polonezi au clădit o cultură a teatrului, operei, muzicii clasice, artelor pe care, de exemplu, Balcaniul nu a reușit să o aclimatizeze.

Trăiește și prosperă în dosul blocurilor ireal de urâte, între enorme sculpturi ale lui Lenin, Gorky, Sverdlov și alți lideri ai revoluției care acum își sărbătorește centenarul.

Masha spune că la Irkutsk trebuie să îți iei bilete la teatru sau operă cu 2 luni înainte, altfel ești mâncat, nu mai prinzi.

Can you imagine?

No, I can`t.

În definitiv scriu cărți de călătorii, nu ficțiune pură.

P.S. Până și magneții de frigider cu Putin au inscripții în engleză aici, pe malul lacului Baikal. Una spune The Kindest President.

În imagine e el și un mic leopard. Puiul pare să-l placă. Ca om, ca președinte, ca lider al unei mari națiuni.

Can you imagine this?

Yes, I can.

[image error]

Societatea românească și neputința saltului în modernitate

Mario Iorgulescu a fost mutat la o clinică în străinătate. Procurorul general spune că asta nu este fugă din țară și proclamă că nimeni nu poate să se ascundă îndeajuns de bine, brațul lung al legii îl va dibui și scoate de ceafă din gaură de șarpe.

23 de știri mai jos, Elena Udrea și-a botezat fetița și apoi a petrecut la un restaurant din Herăstrău, alături de familia fostului președinte Băsescu. Înduioșat, ziaristul de la Click scrie așa: Dan Bittman a fost artistul care s-a ocupat de atmosferă, iar părinţii micuţei au dansat îndrăgostiţi pe piesele lui. În nenumărate rânduri, când se afla în Costa Rica, Elena Udrea (45 de ani) şi-a exprimat dorinţa de a-şi boteza unica fiică, pe Eva Maria, în România, într-o biserică ortodoxă, iar vineri, 20 septembrie, i s-a îndeplinit această dorinţă.

Elena Udrea a fugit în Costa Rica.

Alina Bică a fugit în Costa Rica.

Sebastian Ghiță a fugit la Belgrad.

Radu Mazăre a fugit în Madagascar.

Puiu Popoviciu a fugit la Londra.

Doar Radu e la bulău și nu se știe pentru cât timp. Eu pariez că nu mai mult de 2 ani. O să-i găsească un cancer, o sarcină extrauterină, Radu nu va sta mai mult de 2 ani în pușcărie, apoi va ieși și își va lua milioanele și se va întoarce la cocaină și kite și noi nu o să mai știm cine e în pușcărie și cine e în curtea pușcăriei și cine ar trebui să fie în pușcărie, dar știm sigur că nu s-a recuperat un leu și că Dan Voiculescu are pensie mică și că Sârbu își face cinci televiziuni din banii de pâine și ne-am întors în anii 90 când soarele răsare și Iliescu apare și brațul legii ajunge fix până la ouăle legii pe care le scarpină, căci ouăle legii sunt transpirate și lipicioase.

Vomit.

Mario Iorgulescu a fost mutat la o clinică în străinătate de către părinții disperați să-l salveze de pușcărie.

Copiilor arși la Colectiv le-a fost refuzat transferul, avem de toate aici.

Elena Udrea dansează îndrăgostită pe Ți-am dat un inel.

Ăștia suntem.

Singurul braț de care nu putem scăpa este brațul geneticii noastre strâmbe.

feher

Nu-l cunosc pe Sorin Cucerai. Am citit însă pe pagina unui amic un text al lui care explică de ce suferim de amoralitate națională și în ce condiții am dezvoltat tusea asta patriotică, asurzitoare, care nu ne mai lasă nici să respirăm, nici să ascultăm. Sorin Cucerai pune asta pe seama infantilității noastre democratice și a comunismului care ne-a lăsat prea repede orfani de instituții respectabile.

O parte din textul lui e acesta: “Societatea românească este una premodernă, în care unitatea funcțională e familia extinsă (sau clanul, dacă vreți), nu individul. Am tot scris despre asta: modul ăsta de organizare e specific societăților preindustriale, deci preurbane.
La 1870, rata de urbanizare în România era de 17%. În 1945 era de 24%. La 1870, 80% din populația activă era ocupată în agricultură. La 1945, procentul se păstra neschimbat. Toate datele arată că elitele antebelice și cele interbelice au eșuat în eventuala…

View original post 914 more words

Muzeul Traiului în Consumism

Penny mănâncă parizer și pufuleți și spune că nu e atât de rău pe cât se aștepta. Loyd încuviințează. Apartamentul în care e Muƶeul Traiului în Comunism este, spun ei, la fel ca orice casă din Australia de acum 70-80 de ani.

Vorbim despre oamenii cu existențe bidimensionale din blocurile dormitor, înghesuiți ca niște bucăți de vată în vârful pantofilor prea mari ai partidului care au călcat țara asta în picioare.

Răsfoiesc un Cutezătorii din 26 ianuarie 1981. Pe copertă Ceaușescu salută cu o cravată de pionier la gât. Are deja peste 60 de ani dar călcătura e decisă, cătătura neînfricată. Pe fiecare pagină din cele 16 ale revistei pentru elevi este Ceaușescu: adresându-se mulțimii, dansând cu Elena prinși într-o horă de copilași îmbrăcați în costume populare, privind negru dintr-o poză a adolescenței lui în ilegalitate, scrutând viitorul dintr-un portret cu sonde, țărănci cu năframe și munți înzăpeziți.

Tatăl națiunii.

Decretul cu raționalizarea mâncării, cartelele, kilu de ulei și făină, zahăr și ulei, a fost bun, spune un amic. Românii nu erau atunci grași, înfășurați în burți și cefe cum sunt acum, românii mureau de grija zilei de mâini dar mureau sănătoși, nu ca acum plini de diabet și cancere.

Partidul nu a vrut să fim bolnavi, ne-a dat soia care, se știe, e sănătoasă, ne-a păzit de bolile capitaliste ale consumului excesiv, România dodoloață, România dodohoață.

Și hai să fim serioși, zice amicul meu, toată lumea avea pe cineva la țară și puteai să faci rost de mâncare dacă voiai, nimeni nu a murit de foame pe vremea lui Piticu.

Decât creierul.

Ținut doar pe firmituri, epuizat de statul la cozi și hrănit doar cu felii de pâine unse cu untură, creierul nostru a crăpat cândva în anii 80. Îi purtăm hoitul în noi, așa cum unii își poartă piciorul amputat în amintire.

Pe ecranul Diamantului din 87, Ion Iliescu îl înfierează în 22 decembrie pe Ceaușescu, acest om fără inimă, fără creier, fără rațiune-strigă un revoluționar din spate.

Fără rațiune, repetă mecanic Ion Iliescu și apoi invită toți cetățenii care vor să reclădească societatea să vină la CC.

Penny mă întreabă cine e omul. Îi spun: Un criminal.

Mai trăiește?

Da.

A fost judecat?

Nu.

Ce mai contează dreptatea atâta timp cât avem margarină și pâine și blugi și adidași?

Îmi amintesc de halatele de atelier ale băieților pe care desenam cu pixul logouri faimoase, nu conta ce, țigări, mașini, electronice, băutură, nume de trupe rock.

Ca războinicii africani protejați de glonț de rugăciunile vracilor, halatele cu inscripțiile occidentale te protejau de comunism. Odată îmbrăcate, nu mai erai pe strada Mercur din Brașov ci în Chicago, Michigan, cu băieții.

Și cum au intrat brandurile ăstea peste noi, frățioare!!!!!

Ravagii au făcut, ne-au decimat ca pojarul populațiile imperiului aztec și al celui incaș, niciun anticorp la consum nu aveam, așa supli și flămânzi cum ne ținuse partidul cu dieta științifică.

Grasă și frumoasă, așa spunea bunică-mea că trebuie să fie o femeie.

Grăsimea era pentru boieri.

Acum este pentru săracii care mănâncă chimicale.

Ceaușescu era slab. Imaginea cu el mort, privind gol către cer, cu pieptul plin de găuri de gloanțe prin care a ieșit sufletul lui de țăran rătăcit, e înțepenită pe ecranul televizorului.

Mesianism.

Tatăl Națiunii a fost executat de națiune și înlocuit cu un alt tată și apoi tatăl ăstălalt a fost dat la o parte de un alt tată și noi nu mai creștem niciodată, stăm cuminți să vină un tată să ne conducă pentru că noi suntem legați la ochi, bâjbâind orbi în marele supermarket promis de ceruri, acum și pe pământ.