Raluca Feher's Blog, page 26

La Videle, între prieteni

Azi sunt 16 luni de la 10 august. De pe site-ul Jandarmeriei punct eu ne zâmbește frontal ospitaliera față a colonelului Sebastian Cucoș, director general al Jandarmeriei punct eu și mai jos, ușor întors în profil, ne încălzește surâsul maiorului Laurențiu Cazan, adjunct al directorului general pentru ordine publică din cadrul Jandarmeriei București punct eu, omul care a dirijat în cămășuță albă gazarea a 100.000 de cetățeni.

Cât or câștiga pe lună colonelul și maiorul? Tocmai citeam ieri că un director de penitenciar de pe vremea lui Piticu ia 15.000 de euro în mână. Mă gândesc că dacă la pensie o să facă banii ăia, acum Cazan și Cucoș trebe că bagă în buzunar cu sporuri și scutiri cât, vreo 16? Sau 20.000 de euro?

Dar jandarmerița Ștefania, cea a cărei coloană a fost ruptă de manifestanți, ea ce mai face? Oare ce salariu are jandarmerița Ștefania?

Hopaaa, acum 3 zile a apărut această știre pe wowbiz: Ștefania Nistor, jandarmerița rănită la protestele din 10 august 2018, a deschis un proces împotriva Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București. Tânăra s-a alăturat altor peste 200 de colegi care își cer drepturile bănești pentru o perioadă în care, spun ei, nu au primit salariul cuvenit.

Bun. Deci știm cum o cheamă și mai știm din Cancan că până le va crește salariul plătit de noi, oamenii pe care i-a bătut și gazat în piață, Ștefania și colegul ei Cristian solicită despăgubiri de 200.000 euro (100.000 euro fiecare) de la cei care i-au lovit. „Având în vedere duritatea cu care am fost lovită, intensitatea loviturilor primite, modalitatea de îndreptare a loviturilor către zona capului (ulterior deposedării mele de casca de protecție), precum și sustragerea armei din dosare, mi-am dat seama că viața mea este în pericol. Ferocitatea, cruzimea și numărul mare al persoanelor ce mă loveau, mi-au creat sentimentul că scopul acestora îl reprezenta suprimarea vieții mele și, probabil, și a colegului meu. Consider că rezultatul suprimării vieții sau a producerii de vătămari grave și permanente nu s-a produs prin diligența unor persoane din rândul manifestanților care au dat dovadă de umanitate și au depus eforturi pentru a mă conduce către alți colegi jandarmi care m-au preluat și m-au îndepartat de pericol”, se arată în chemarea în judecată semnată de jandarmerița Ștefania.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, cel care a lansat povestea paraliziei Ștefaniei, a fost mătrășit. Probabil va scoate capul în câteva luni printr-un post călduț, plătit cu câteva mii de euro. Sau poate deja a scos capul dar e atât de sus încât noi de aici de jos, de la piciorul patului, nu vedem cine stă în vârful piramidei de perne.

Citesc textul scris de avocatul Ștefaniei Nistor și mă gândesc la buzele botoxate ale fostului ministru de interne Carmen Dan. Aș vrea să le lipească de o bară metalică înghețată la -27 de grade. Să pupe fierul ăla rece care îi frige gura, să nu poată să se desprindă așa cum nu a făcut-o de scaunul puterii pe care a instalat-o mustața cojudețeanului ei.

“Incidentul suferit mi-a subrezit increderea in semenii mei si m-a facut constienta de usurinta cu care unele persoane pot aplica lovituri ce au potentialul de a fi cauzatoare de moarte. Consider ca manifestari de o asemenea violenta, savarsite impotriva si in dispretul unui reprezentant al autoritatii publice, trebuie descurajate si printr-o sanctionare ferma.” explica Stefania Nistor (http://www.ziare.com/stiri/jandarmi/cei-doi-jandarmi-batuti-de-huligani-la-protestul-din-10-august-cer-daune-morale-de-200-000-de-euro-1567311)

Au trecut 16 luni de la jandarmeriadă. Și 30 de ani de la iliesciadă.

În ultimii ani încrederea în trezirea semenilor mei a crescut iar lipsa de încredere în structurile statului s-a consolidat. Nu am depășit feudalismul, doar PR-ul statului a devenit mai bun. Minciunile sunt mai elaborate, glazura de ciocolată e mai dulce.

S-au băgat portocale și bere la chioșc.

Faceți mațul parizer și don`t mind us, culcați-vă, că oți fi și voi obosiți de împins bolovanul ăsta la deal. La 30 de ani de la căderea comunismului încă trag cu urechea așteptând ca ecoul să-mi trimită înapoi bufnitura ideologiei când atinge fundul prăpastiei.

Geaba ciulesc urechea.

Nu se aude nimic, decât claxonul coloanei oficiale care o duce pe Carmen la Videle, între prieteni.

“

Dumnezeul autostrăzilor

A3-zice indicatorul și mașina se repede înainte cu veselia drumețului rătăcit care a zărit pâlpâirea lumânărilor din casa pădurarului. Camioane horcăie în dreapta eliberate și ele din șoșonul greoi al DNului, parcă sunt mai sprintene în fuga lor cu spatele chiar și câmpuri înghețate din drea…

S-a terminat A3. La 18 kilometri de unde a început, A3 s-a terminat într-un nod plin de betoniere, munți de pietriș și oameni în veste verde fluorescent, toți fumează și fumul cald e înghițit de aburul răsuflărilor, deasupra muncitorilor e un nor dar oare de ce le-am spus muncitori, ei nu sunt decât niște oameni îmbrăcați la fel care trag din țigară și crează cumulonimbuși din condens.

Și în acest condens se terminăm autostrada ca într-un semn de întrebare, dacă am fi avut nevoie de autostrăzi Dumnezeu le-ar fi creat în a șaptea zi și în a opta s-ar fi odihnit la o țigară. Dacă am fi avut nevoie de spitale și poduri și căi ferate, pe toate le-ar fi făcut Dumnezeu cum se cade, cu studii de fezabilitate comandate încă din ziua a 5 a la Sfântul Duh, că se știe că îi place să facă treaba pe îndelete.

Și le-am fi avut pe toate și nu ne-ar mai fi rămas nimic altceva de făcut decât să înălțăm mulțumiri Domnului și, din când în când, să mai sacrificăm câte o fecioară obraznică în cinstea lui.

Dar noi nu și nu, cu Nietzsche și restul trupei care au declarat că Dumnezeu e mort și au purces la făcut spitale și canalizări, vaccine și autostrăzi. Nu la noi, că noi suntem oameni credincioși. Noi știm că doar lenea ne va mântui.

Atunci când intru într-un tunel în Austria, unul de jde kilometri, luminat ca ochii unui copil care a primit de la Moș skiuri, mă gândesc că e o gaură de vierme și atunci când mașina va ieși, în sfârșit, de sub pământ, o poartă telară mă va arunca în 1987 în Steagu, în februarie 1987, în frig și frică și gri, în România lui Nicolae Ceaușescu.

Asta e frica mea.

Nu mai bine nu avem niciun tunel și nicio autostradă?

Oile sunt viermi pe coasta dealului. Ciobanii au și ei veste de fumători la autostradă. Poduri ridicate peste șosea leagă nimic cu nimic, ca viața mea căreia vreau să-i dau un sens legând în cronologii incongruente evenimente desperecheate.

Suntem în țara lui unde dai și unde crapă.

Nimic nu e consecutiv, suntem ca niște electroni demenți lovindu-ne cap în cap în capsule de sticlă.

Îl arestează pe Dragnea deci o să se poarte ciocatele.

A murit Mihai Constantinescu, se ieftinește gazul.

Pe câmpurile degerate e plin de căprioare. Nu am văzut niciodată atât de multe căprioare. Pasc liniștite, cu zecile, în pământurile șifonate de trecerea tractoarelor. Biserici noi cresc pe marginea șoselelor, printre pungi și munticei de cărămizi, Domnu a investit mult pe piața imobiliară.

Poate știe el că o să fie cerere, cum e la Londra biserica asta dezafectată și transformată în târg de Crăciun. A dat-o Domnul unor investitori arabi care acum fac bani de rup că vând săpunuri, cocktailuri de gin și sandvișuri cu curcan în Mayfair.

La noi, în Grădina Maicii Domnului, nu o să vină investitorii arabi că nouă nu ne plac necredincioșii.

La noi nu vin decât oameni cu frica lui Dumnezeu și fără frică de moarte, cei care depășesc nebunește în curbe ac de păr, cei care fumează 3 pachete pe zi fără frică de cancer, cei care beau 2 litri de vodcă fără frică de ciroză.

Indicatorul arată din nou A3. Autostrada a fost mereu cu noi, alergând pe sub pământ și acum a găsit un loc prin care să iasă la suprafață.

Mașina se repede pe asfalt și eu trag aer în piept, cine știe când și unde o să intrăm din nou dedesubt și cât de mult o să stăm îngropați sub turme de oi, căprioare și șantiere de biserici înghețate?

 

 

Condamnați să o luăm pe coajă

Șoferul e iranian, tânăr, zice ce faci? pentru că a cules niște limbă română în cei doi ani pe care i-a petrecut cu tatăl lui în București la începutul anilor 2000. Știe mulți români și polonezi și bulgari și pakistanezi, oamenii mici ai imperiului britanic care își ține fiii născuți în Albion din părinți caucazieni departe de pubele și catran, departe de rahat de câine și scutece pătate de urină de om bătrân.

O să fie alegeri pe 12 și o să iasă conservatorii pentru că oamenii vor afară din Europa care le-a trimis polonezi și bulgari și le-a umplut străzile de taxiurile conduse de români. Străzile sunt pline de gropi, mici gropile, gropițe ca cea a lui Gabriel Dorobanțu din barbă. Lumea ignoră gropițele dar dacă le iei cu viteză, haț, ți-ai distrus direcția.

Nu Brexitul e problema ci rasismul.

Brexitul e doar o gropiță în bărbia unui bărbat care urăște negrii și indienii și românii. Zice șoferul iranian că l-a oprit poliția pentru că a ocolit o gropiță și l-au întrebat dacă este beat și el a spus: nu domnule ofițer, am ocolit o groapă în caldarâm. Și ei au zis: de ce? Ce mare lucru se putea întâmpla? Și atunci le-a explicat că ei, polițiștii, conduc mașini date de stat, dacă se întâmplă ceva, dacă se rupe o roată, dacă se strică direcția, plătește statul, li se dă o altă mașină. Dacă lui însă i se întâmplă ceva pentru că a luat o groapă, cine plătește? Îi dă statul ceva?

Brexit este gropița în care statul își permite să intre pentru că statul, cel mai mare proprietar, are pielea groasă, nu simte pierderile pentru că nu el plătește pentru ele.

O piramidă tremurândă de birocrați înlănțuiți de interese comune este o structură atât de elastică încât absoarbe cutremurele, oricât de mari ar fi ele.

În librării, omul care a declanșat Brexitul, Cameron David, fost prim ministru, zâmbește de pe coperta volumului de memorii For the Record. A vândut 20.000 de exemplare în prima săptămână.

Gropițele lor sunt hăurile care se cască sub viețile noastre. Iar ei sunt condamnați să facă bani în timp ce noi suntem condamnați să plătim amenzi pentru că ne-am permis să încercăm să ocolim gropile.

 

Am scris textul de mai jos în februarie, transmisiune din Majorca, Spania.

E rotofei, clar est-european după asortarea culorii hainei cu cea a pantofilor.

Dar nu, I`m British, zice și trage din trabucul cu aromă de miere.

Deci, ce părere ai despre May și despre balamuc, deal-nodeal-referendum? Și el spune că nu e nimic grav, că vor ieși pe 29 cu sau fără acord dar totul va fi bine, poporul a vorbit. Dacă poporul a vorbit la fel de prost engleză ca omul meu, nu e prea excelent, poate nici nu a înțeles întrebarea.

Și totuși, ești cetățean britanic de naționalitate…, insist.

Bărbatul scoate, ușor stânjenit, naționalitatea pe care o ascunsese în pantof, călcase pe ea ca pe-o pietricică, îl deranja la mers, dar măcar lumea credea că este șchiop nu că este bulgar. Căci da, a fost într-o altă viață bulgar dar acum este britanic și a votat, alături de toți prietenii lui, pentru Brexit pentru că nu se poate să plătești miliarde la birocrații de la Bruxelles, banii lui și ai mei să nu se ducă în autostrăzi și nici în NHS, știu eu oare că el făcea acum 20 de ani cu mașina pe M-25 40 de minute până la muncă și acum face 1 oră și 20? Știu eu că nu e personal în spitale și aștepți cu lunile ca să fii tratat pentru că banii se duc la Bruxelles? Știu eu că e plin de polonezi și români și ucrainieni care nu au nicio șansă la ei în țară, nu au nicio calificare și vin și se angajează pe juma de preț?

Dacă ar fi existat un Brexit acum 20 de ani când a ajuns el în Londra, nu am fi avut conversația asta, îi spun și el ripostează că el era medic, el era cel mai bun în domeniul lui, era calificat și oricum nici nu vroia să rămână în Londra, vroia în Canada și avea chiar și 88 de puncte dar a trebuit să renunțe pentru că s-a schimbat legea și el, ca european, trebuia să meargă cu actele la biroul din București, că acolo se mutase locul de depunere al actelor pentru europeni. .

I did not want to go in to the desert. Sorry about that.

Așa zice, trage din trabuc și apoi se simte prost că mi-a jignit capitala și mă asigură că va urma un Roexit și un Frexit și un Germaxit și se va duce dracului turnul lui Sauron-birocratul și țările își vor recăpăta independența și voia bună și Corbyn va arde, alături de Jivkov și Ceaușescu în iadul comuniștilor și noi ne vom încălzi mânuțele la foc.

Și eu îl întreb ce se mai întâmplă în Bulgaria și el spune că habar nu are, când a tras ușa după el, a aruncat și o grenadă prin horn, trecutul lui nu e nici măcar o umbră lipită de radiații pe treptele unei biblioteci. Nu vrea să știe nimic pentru că trecutul și Bulgaria l-ar trage înapoi, nici copiii lui nu vor să știe nimic despre țara în care s-au născut, nu știu nici măcar limba. Spune asta ca un Edmont Dantes care a săpat 7 ani cu lingurița peretele lingvistic care îl ținea captiv. Îl ține captiv în consoane moi, în î-uri leneșe, e și puțin abțiguit acum și îmi spune că nu mai este medic, nu făcea bani ca medic că NHS nu plătea bine și atunci, așa cum a renunțat la limbă și țară a renunțat și la meserie și a devenit restaurator. Și îmi arată o casă pe care a făcut-o singur, un ditamai conacul cu grinzile lustruite, cu feronerie, uși și tocuri de geamuri vopsite, medicul transformat în zugrav și tâmplar, fierar, lăcătuș și zidar care acum face bani frumoși-îmi zice, din restaurat case și lucrează singur, nu a avut decât 2 asistenți români când a avut o clădire de birouri undeva lângă Cockfosters. Băieți buni, spune și trage din trabuc și împrăștie un fum al păcii, băieți buni dar să se ducă în țara lor căci uite, voi nu aveți forță de muncă, noi avem prea mulți d-ăștia de nu ai încredere în ei să bată un cui.

Dar las că vine Brexitul și se termină tot și o luăm de la capăt în această grădină a paradisului unde bufnițele nu sunt ceea ce par și bulgarii emigranți luptă să oprească sosirea altor bulgari emigranți care să le lungească orice călătorie pe autostrada M-25 cu 2 minute. Și apoi, mulțumit, înainte să-mi spună că-l cheamă Victor Petrov, îmi zice că este foarte fericit că m-a întâlnit pentru că 2 săptămâni a venit seară de seară aici, la Casona din Soller, și a stat singur, o vorbă nu a scos cu nimeni două săptămâni pentru că nimeni nu vorbește engleză.

Nimeni nu vorbește engleză.

Nici bulgărește.

Oamenii intră cu zecile în biserică, tot orășelul s-a strâns la slujba de înmormântare a patroanei barului Nadal, a făcut infarct vineri, 56 de ani, îmi șoptește chelnerița, a supraviețuit la 2 cancere și apoi a căzut pur și simplu. Nah, asta e viața, concluzioneză și mă bate milos pe umăr.

1000 de oameni își fac cruce când popa spune: el senior, al mieu păstor, exact așa zice preotul și eu mă gândesc că ce bine că dacii nu au făcut un Dacexit din imperiul roman și uite cum înțeleg maiorcheză și stau acolo în biserica imensă, înghițită de sentimentul că lui Victor i s-au închis atâtea uși în nas încât a hotărât să le vopsească.

Le face albastre, ca pe niște ferestre, pe care ar putea să le spargă cu karata dacă ar vrea. Dar nu vrea, pentru că e britanic și britanicii sunt niște domni calmi care carry on.

Nu ca bulgarii.

Iarna nu-i ca vara, nici Liviu ca Che Guevara

Liviu scrie din parnaie ca nu se dezice de tara. Ca o vrea tinerii acasa si batrani respectati, padurile netaiate si virginele neabuzate. Liviu nu se lasa in timp ce noi ne-am lasat deja. Pe tanjala.

1 decembrie anul trecut a avut parada la Alba si alta la Focsani si alta la Bucuresti. Pe banii nostri. La comanda lui Liviu. Liviu e acum in parnaie. Dar restul sunt afara.

1 decembrie este prilejul lor de a cheltui banii nostri pe chermeze simandicoase deschise numai pentru ei. Anul trecut am scris asta.

Ieri am citit despre moartea adolescentului chinez îndrăgostit de Eminescu, student la Bacău. A sărit din tren crezând că a ratat stația, s-a lovit cu capul de o bornă de beton și asta a fost. So it goes, cum ar fi spus Kurt Vonnegut, omul la moartea căruia am plâns. La moartea chinezului de 16 ani, îndrăgostit de Eminescu, nu am plâns dar mi s-au umezit ochii. Cât de absurd, mi-am spus, să vii din China în căutare de poezie și să mori liric, strivindu-ți craniul de un cataroi care indică distanțele dar nu spune că acolo, fix acolo, e moartea ta, e kilometrul zero al vieții de apoi.

Pierdut între târguri și orășele unde pe vremuri se fabricau perdele și pogromuri, chinezul, produs al unei societăți a numerelor mari, s-a panicat în zecimalele drumurilor românești. Un escape room din care nu a putut să iasă decât crăpând, la propriu, și părăsind labirintul pe verticală.

Povestea chinezului ucis de frica de a fi greșit drumul mi se pare povestea ultimilor 30 de ani de Românie. Ne învârtim pe aleiuțele ăstea ale tranziției, confuzi, nu este niciun indicator, nimeni nu știe pe unde e ieșirea. Poate pentru că nu e o ieșire. Bâjbâim, călcându-ne în picioare când unul strigă: pe aici fraților! Ne aruncăm cu sutele de mii în firida îngustă prin care unii reușesc să se strecoare, cei mai mulți crăpând asfixiați sub greutatea corpurilor celor din spate.

Unii din noi sar din tren și supraviețuiesc. Știu să cadă, au avut frați mai mari, cum am eu, care i-au învățat să își bage capul între umeri, să se înconvoaie ducând genunchii spre gură, să pună mâinile înainte și să se rostogolească.

Sau poate dacă nu știu să cadă, unii dintre noi au noroc că sătenii au ciordit borna kilometrică așa cum au furat plăcile de beton de pe malul Argeșului de aici, din comuna 1 decembrie, le-au luat și le-au pus la morminte, că era scump să-ți faci cavou și oricum, ce nevoie are Argeșu de plăci de beton pe margine?

Cărăm cu noi fricile de acasă, frica de a nu avea ce să mâncăm, frica de întuneric, frica de singurătate, frica să nu murim ca proștii.

Chinezului student i-a fost frică să se rătăceasă.

Lui Liviu îi e frică de pușcărie. Va veni o gară prin care trenul lui Liviu va trece și el nu va apuca să coboare și, panicat, va sări.

Sper ca țăranii să nu fi furat borna aia care îl așteaptă.

Borna e albă, ca o cămașă de pesedist adus în iunie la miting la București.

Betonul e tare.

Un ceferist îl va găsi și se va întreba de ce ne era atât de frică de un om atât de mic, care zace în zăpadă, cu mustața acoperită de brumă.

Nimeni nu o să știe ce să-i răspundă.

So it goes, ar fi spus Kurt Vonnegut.

 

Terorismul de Black Friday

Un bărbat cu un corn de narval în mâna dreaptă se luptă cu un alt bărbat înarmat cu un cuțit pe un pod în Londra. Major terror incident on London Bridge-mă anunță telefonul, circulația e închisă, evitați zona.

Mă gândesc cât de convenabil e totul pentru toată lumea. E soare, niciun terorist nu ar purcede să înjunghie cetățeni pe ploaie căci teroristul vrea să semene teroare și nu să-ți scurteze agonia târâtului prin umezeala rece a Londrei. În plus, când toarnă cu găleata, cum a fost joi, nu scoți un câine din casă d-apăi un terorist care trebuie să și moară eroic, în flashurile telefoanelor, nu pitit după pânza umbrelelor.

Teroristul e mort. A ucis 5 oameni. Avea un dispozitiv explozibil pe el. Ba nu, era un fals dispozitiv și nu a omorât 5 ci 4 oameni, ba nu, sunt 2 morți și 3 răniți.

Nu e o încăierare oarecare, este un eveniment terorist, chiar dacă doar cu 2 morți li un singur atacator cu un cuțit, nu e un simplu atacator cu un cuțit și barbă islamică este chiar un fost pușcăriaș închis în 2012 pentru terorism-zice poliția.

Dar ce e aia să fii închis pentru terorism?

Nu știm și nici nu discutăm. Poate își teroriza vecinii cu muzica dată prea tare, poate era răsfățat și nu păpa tot, terorizându-și mama cu reproșurile.

Cine poate ști cum ajungi pe o listă de potențiali teroriști altfel decât fiind arab și etalând o barbă neagră?

Greșeala e a noastră, a prea bunului popor britanic că l-am eliberat din închisoare că așa suntem noi generoși și nu ținem teroriștii în închisoare că de acolo nu ne sunt de folos.

Cui folosește atacul de ei?

Păi cui? Lui Boris, desigur, care a și apărut la tv și a zis că e greșit ca teroriștii să fie eliberați din pârnăi, uite Israel ce face, de ce nu învățăm de la cei mai buni? Asta nu a zis-o, a gândit-o.

Și a mai zis Boris că poporul a manifestat faimosul spirit eroic britanic, omul cu cornul de narval este un demn urmaș al lui Richard Inimă de Leu, nu vrem ă fie diluat acest spirit britanic de sosirea instalatorului polonez și a zidarului român și a chelnerului albanez, Brexitul l-ar ține pe Ali în Calais. Votați Tories.

Pe 12 decembrie sunt alegeri și Boris conduce cu 12 puncte.

Zice Independent că:

UK has more cameras per person than any country in the world aside from China. With facial recognition technology making its rounds up and down the country, the cementing of the British police state is becoming harder to ignore. Unlike DNA and fingerprints, there aren’t any specific laws that facial recognition breaches or that regulate how the police use the data gathered. In 2018, for example, facial recognition was used in Wales to surveil peaceful protesters at an anti-arms rally, prompting a huge backlash around intrusive surveillance.

CCTV has also been drastically escalated throughout the years. In the borough of Hackney, a historically working-class area with a demographic that is predominantly black, Turkish and Kurdish, has been said to have anywhere between 2,182 and 2,900 CCTV cameras for a population of 273,500 (in recent years, Hackney Council has only provided figures for the number of highway and housing estate camera numbers in the borough). When you consider this statistic within a wider scope of CCTV in England, you’ll find that this one borough in London has more CCTV than Bristol, Birmingham, Stoke-on-Trent, Chelmsford and Liverpool collectively. Data collected by these cameras is not always owned by the government, meaning that in addition to being watched constantly, private companies can use and have access to your personal data.

(https://www.independent.co.uk/voices/theresa-may-surveillance-uk-prevent-islamophobia-snoopers-charter-a8950826.html)

Khan, teroristul mort, avea brățară de urmărire.

Participase la o întrunire despre integrarea foștilor pușcăriași unde era plin de alți pușcăriași. Și studenți. Și, probabil, poliție.

A fost imobilizat de omul cu narvalul și un alt cetățean cu un instinctor. Spiritul britanic a triumfat. E soare și s-a făcut dreptate.

La terase, mâinile se încălzesc pe căni cu vin fiert.

E blackfriday și Bog Brother îți dă atenție cu reducere.

 

Caritasul fericirii noastre

Sunt iar la Cluj. Domnu cu Uberu zice că e bine, copilul unui amic câștigă 4000 de euro pe lună, cât o luat tac-su daru de nuntă, lucrează cu internetu, face o grămadă de bani, normal că poate să meargă la bancă și să ia credit și să dea pe un apartament cu 2 camere mai mult decât face unul cu 3 în buricul Bucureștiului, sunt bani la Cluj mai ceva ca pesediști confuzi după 24 noiembrie, mută-te, o fi scump dar ai luminițe, castane coapte, apă caldă, căldură și studenți francezi cu care șoferul de Uber își testează cunoștințele-les souris son sous la table, ma poule dans ta cour-înainte să meargă seara la soție undeva în Florești.

Torenții credinței au târât în mijlocul orașului carcasa enormă a unei catedrale. Zace-ntr-o rână, vânătă, cu coastele rupte, clujenii s-au rugat să vină banii, au venit, acum clujenii nu se mai roagă să vină banii ci să fie sănătoși și au schimbat altarul, la biserica asta pornită pe vremea lui Funar te rugai să moară ungurii și să iei banii de la Caritas. Ungurii nu au murit și banii de la Caritas s-au isprăvit și catedrala nu își mai are niciun rost, mai bine ar transforma-o în spălătorie auto sau depozit de lemne.

Stoica, patronul Caritas, a fost dat afară din garsoniera lui din Brașov cu datorii de 30.000 de lei la întreținere. A rulat 4 miliarde de dolari prin Caritas între 92 și 94 și pentru fraudă a făcut un an jumate de pușcărie. Unde au plecat banii circulați de el? Cine sunt politicienii, milițienii și securiștii care au umflat mațul cu milioane de dolari atunci? S-a făcut oare o investigație zdravănă despre destinația banilor de la Caritas, unde s-au dus, pe cine au uns, pe cine au umflat de opt ori și pe cine de optsuteoptzecișiopt?

Poporul care și-a pierdut banii a crăpat sau a emigrat sau îi recuperează acum prin copiii care lucrează în ai-ti pe patru mii. Și totul e minunat și neîntâmplat, ne uităm cu toții în pixul celor doi agenți din Men in Black și uităm totul căci vindecarea vine doar prin uitare.

Amin.

Asta am scris în martie 1, anul acesta.

Fifti-fifti o fost înaintea lui Boc, o fost și la pușcărie dar o ieșit. Îi ziceau fifti-fifti că cierea juma din profitu oricărui investitor sau cie Mniezău era ăla de voia să facă la Cluj vreo afaciere. Ăla o fost rău, nu mai rău ca Funar care ne-a dat 15-20 de ani înapoi, Fifti-Fifti nu o fost așea rău că a stat puțin. Și mai sunt nebuni d-ăștia prin Florești, unde stau eu, coloșea e unu penelist. Nu știe decât să fure și să mintă dar lumea îl votează și nu pare să vadă cât de rău am ajuns.

Taximetristul tace o leacă, pierdut în gânduri, apoi spune: nu știu cum, cu cât sunt mai proști și mai răi, cu atât ajung mai sus.

Îi spun că sunt ca mătasea broaștei, ăștia plutesc deasupra, îți iau ochii, dedesubt sunt știucile ălea adevărate, stăpânii bălții.

Aprobă.

Apăi normal că pe ăștia îi scot în față, că sunt manipulabili. Că noi avem aici și oameni capabili, uite cum îi Rus de la PSD sau Dâncu, adică sunt de la pesedeu dar sunt oameni în putere, dăștepți. Dar Boc e cel mai bun, că el o făcut Cluju ăsta să fie fruncie.

Taximetristul de noapte crede că Boc fură.

De fapt, e sigur că Boc fură.

A văzut că intră foarte mulți bani în Cluj. Sunt sute de companii de IT și hotelurile sunt mereu pline de chinezi și de arabi și indieni, nu mai vorbim de italieni și francezi și ruși. E un oraș internațional unde umblă banii. Știi cât costă o casă?

Nu.

Păi un văr d-al meu și-o luat, nici măcar în centru, un apartament de 70 de metri pătrați, îi adevărat că-ntr-un bloc vechi, cu grădină și acces la pod. A dat 143.000 de ieuro. Sunt bani duamnă în Cluj și uite cum sunt drumurile, uite ce aglomerație îi, uite cât s-au căznit să gate un pod. E clar că Boc fură, că la toți banii ăștia mulți ar trebui să avem șosele mai acătări, să avem metrou, să avem di tăte.

Taximetristul de București a făcut armata la unitate de miliție la Timișoara. Îi place Ardealul. Crede că Ardealul e superior Munteniei deși el e get-beget bucureștean. A fost ultima oară în 2008 în Cluj. Spune că trebuia să ia un troleibus de undeva și toată lumea stătea la coadă, ordonată, exact în dreptul indicatorului care arăta locul unde urma să oprească mașina și el când vedea cozi își aducea aminte de cele la carne de pe vremea lui Nătărău-vă spun dacă avem timp de ce îi spuneam Nătărău lui Ceaușescu-așa că atunci când a venit troleibusu s-a fofilat și a urcat pe una dintre ușile unde nu era nici dracu, i-a lăsat pe clujeni să respecte rândul și apoi, vă spun doamnă, tare rușine mi-a fost, o bătrânică a venit la mine și mi-a zis: se vede treaba că sunteți bucureștean.

Descurcăreții.

Taie curba.

Ia-i fața.

Fă-l la lanț.

Dar uite că ei au parcări și nu au șomaj, merge bine orașu, sunt firme grămadă și salarii mari, spune plin de admirație taximetristul-milițian.

E abătut.

Crede că noi ăștia, descurcăreții, suntem loviți de ghinion.

Îi spun că nici vorbă.

Noi suntem individualiști.  Nouă nu ne pasă decât de fundul nostru. Și d-aia noi alegem prost, pentru că nu suntem obișnuiți să ne gândim la ăla de lângă noi. Nu înțelegem proiecte, concepte, suntem victimele propriei noastre superficialități.

Ne descurcăm din încurcătura în care ne băgăm singuri atunci când votăm oameni care par la fel de descurcăreți ca noi. Uite Oprescu. Uite Băsescu. Uite Firea.

Niște șmecheri.

Cum s-au învârtit ei.

Unul nu ar fi stat la rând la troleibus dacă puteau să urce pe ușa la care nu aștepta nimeni.

Haos.

Și acum, cu cine să votăm doamnă?, întreabă taximetristul din București care nu apucă să îmi mai spună povestea Nătărăului. Eu zic cu Tăriceanu că-i baiat arătos, nu ne face de rușine în Europa, adaugă și privește iute în retrovizoare.

Tăriceanu a fentat sute de oameni ca să-și ia carnetu de șofer, vă amintiți?

Da, își amintește. Îmi dă restul și întreabă: dumneavoastră în locul lui, la funcția lui, nu făceați la fel?

Nu.

Nu mă crede.

Dar nah, se știe că brașovenii sunt mincinoși. L-au vândut pe Vlad Țepeș turcilor. Și bietul Țepeș, ce rușine, nu a fost capabil să se descurce și să iasă cu viață din această poveste.

The end.

PSD-soluția Cernobîl

Mă uit la Cernobîl. Iar.

Radioactivitatea revoluției lui Lenin se resimte o sută de ani mai târziu. Niciun cofraj de beton nu poate opri cancerul declanșat de expunerea la comunism.

Suntem morți dar ne purtăm ca și când nu am ști asta. Facem nunți, naștem pui vii, avem cariere. Deunăzi am auzit de o doamnă din Teleorman, trend-setteriță, așa spunea râzând cu un ochi fiica respectivei doamne, care și-a chemat popa, prietenii și rudele la pomana propriei persoane, încercând să evite astfel rușinea de a fi sub pământ, captivă în sicriu, incapabilă să se asigure că tradițiile de îngropăciune și pomenire sunt respectate. În restaurant era o pomană de om mort și o pomană de om viu și precaut care nu lasă pe mâine ce poate face azi.

În Teleorman există morți vii care-și organizează propriile pomeni.

Cică și în Oltenia.

În Teleorman votează morții vii. Dragnea, unul dintre viii-vii s-a asigurat că la referendumul de destituire a președintelui Băsescu la care acesta sugerase poporului să nu se prezinte ca să nu fie validate rezultatele, vor veni să voteze morți, vii și morți-vii. Pentru asta, Dragnea a luat o pedeapsă cu suspendare. 2 ani de închisoare cu suspendare. Apoi a mai luat 3 ani și jumătate, cu executare, în dosarul angajărilor fictive. Ar fi luat cu suspendare dacă nu ar fi existat condamnarea anterioară din dosarul Referendumului. Ar fi fost prim-ministru și ar fi candidat la președinție dacă nu ar fi existat dosarele ăstea penale. Acum e la pușcărie și românii sunt liniștiți. S-a făcut dreptate, cofrajul de beton s-a turnat peste reactorul PSD avariat.

Dar ce te faci cu radiațiile care dau cancere în sistem? Ce te faci cu dosarul 10 august? Dar cu cele al Mineriadelor și Revoluției? Ce se întâmplă cu dosarul Colectiv? Ce te faci cu numirile șefilor ÎCCJ, DIICOT, DNA și PG? Ce te faci cu serviciile, cu parlamentarii scăpați de urmăriri penale de mirul desenat pe frunte de degetele colegilor, cu zecile de milioane prăduite și nerecuperate? Ce te faci cu presa îngenuncheată, cu adevărurile care trăznesc a minciună, cu tâlhăriile învelite în batista onestității scăpate de tanti Viorica pe jos, așteptând să fie ridicate de galantul popor român?

Ultimul lucru pe care l-a făcut președintele Iliescu înainte de a părăsi în 2004 Cotroceniul a fost să îl grațieze pe Miron Cozma. Liderul minerilor fusese condamnat la 18 ani de închisoare pentru instigarea minerilor la destituirea guvernului, in septembrie 1991. Cozma a stat aproape 7 ani la pușcărie și apoi Iliescu l-a grațiat, că așa face un camarad pentru celălalt, nu-l lasă în pârnaie să putrezească. Nu din prietenie sau frică să nu deschidă gura sau pentru că în închisoare tinzi să ajungi mai des la bibliotecă, ci pentru că pușcăria crează martiri și nu ai nevoie de martiri în partid.

Îți trebuie lideri. Și oi negre pe care le arunci din când în când la fiare. Să dai senzația că ai făcut curățenie. Că asculți voința poporului.

Ajunsă președintă, tanti Vio o să-l grațieze pe Liviu Dragnea, destul a șurubărit la atelierul auto al închisorii, e timpul să bage joja în baia de ulei a partidului, să verifice cum stăm cu presiunea.

Liviu Dragnea e mort politic dar știm că oamenii morți ne pot servi tocmai pentru că ei nu știu că sunt morți. Se plimbă speriind viii.

Acum niște ani vorbeam cu un taximetrist sicilian care îmi sugera să mă duc în catacombele Palermoului. Nu merg, mi-e frică de morți, i-am spus. Și el a râs și a spus așa: morții nu vă mai pot face nimic, de vii trebuie să vă fie frică.

Nimic mai fals.

Morții-vii sunt cei mai periculoși. Și unul dintre ei e Liviu Dragnea, gata să fie eliberat din sicriul lui de zinc, să ne ucidă cu izotopii ticăloșiei pesediste care au pârjolit deja juma de țară.

Mâine mă duc la vot să pun ștampila pe Iohannis.

Pentru că singura cale să scăpăm de moarte, e să turnăm un cofraj de beton peste PSD.

Dumnezeu a luat o coastă și-a făcut o proastă.

Am ascultat în mașină, încălecate, cele două conferințe de presă ale celor doi candidați și a trebuit să-mi reamintesc cât de tare îi urăsc pe Dragnea, Vâlcov și Grindeanu, Iordache, Mitralieră, Olguța și Firea, ca să mă simt bine, cât de cât, cu alegerea de a merge duminică la vot. Ce blestem a căzut peste poporul ăsta să ajungă să aleagă între un trilobit mulțumit și o euglenă oxigenată, cum nu ne putem noi smulge din supa primordială în care ne-a aruncat papa Iliescu cel fără de condamnare și prihană?

Internetul a reținut că Dăncilă nu știe aria cercului dar întrebarea este la ce i-ar folosi să știe formula dacă noi trăim singuri între patru pereți, știți cum se calculează aria pușcăriei România?

Am ascultat conferințele de presă alături de un om care îl detestă pe Iohannis. La finalul acestora mi-a mărturisit că nu și-a schimbat părerea și că ar vota-o pe Dăncilă doar ca haosul să fie total. Pentru că asta merităm.

Apoi a ascultat puțin ce-a zis Viorica despre diaspora și despre pensii și despre politica externă și a zis că totuși nu poate să meargă la vot, mai dă-i în pizda mă-sii pe toți, oricum ăla de e în spatele lui Iohannis e și în spatele Viorichii, doar amândoi au fost în USL, ce vremuri simple, în care dușmanul era Băsescu, chiorul-chel-bețiv-curvar, toate cele rele în curul babei mele.

Și eu m-am gândit iar dacă să mă duc la vot pentru președintele constructor care nu e jucător, nici spectator, nici mediator, nici euvamfăcuteuvăomor.

Și mi-am dorit pentru prima dată să-l fi avut pe Vadim președinte în 2000, să ne fi luat dracu și să fi învățat lecția. Acum eram departe.

Asta am scris acum un an.

Dumnezeu a luat o coastă și-a făcut o proastă.

La început mi-a fost milă de Viorica Dăncilă. Săraca, e proastă. Nu poți să fii rău cu un prost. Poate săraca o fi și știind că este proastă, mi-am zis. Poate săraca ar vrea să nu se mai joace de-a primul ministru. Poate săraca se roagă, ca o fetiță pe care golanii au cățărat-o pe un leagăn căruia îi fac vânt din ce în ce mai tare, zboară fustele Viorichii și ea se roagă cu glas ascuțit, plin de lacrimi: vreau să mă dau jos, vă rog, dați-mă jos!!! Dar golanii râd și nu o lasă să coboare.

Mi-am imaginat familia ei ținută ostatică într-un beci, ciopărțită de sechestratorii care i-au trimis primului ministru câte o ureche din soț și un deget din fiu, nu glumim fătuco. Fă ca noi sau îi topim cu acid într-o cadă de fontă.

Ascultând-o azi în intervenția din Parlamentul European mi-a fost milă de mine.

Nu copilul și soțul lui Dăncilă sunt ținuți captivi de Ndragheta-PSD în pivniță.

Ci adevărul nostru, viețile noastre, cărnurile noastre, ale celor care de doi ani de zile am fost săltați de pe stradă, răpiți de banda din Videle.

Dăncilă nu are nicio problemă să spună în fața parlamentului european că legile justiției îi fac pe magistrați mai liberi, în condițiile în care asociațiile judecătorilor au ieșit pe treptele tribunalelor în toată țara, protestând împotriva modificărilor operate de trupa Iordache-Toader.

Dăncilă nu are nicio problemă să vorbească în fața parlamentului european despre Parchete ca instrumente ale opresiunii, în condițiile în care acestora li s-au tăiat monstruos fondurile și astfel, au fost trase pe dreapta, în timp ce crimele cu violență s-au dublat după marea eliberare din pârnăi dictată de Tudorel Toader.

Dăncilă nu are nicio problemă să spună în fața parlamentului european că Jandarmeria a acționat legal pe 10 august, în condițiile în care există peste 800 de plângeri ale demonstranților împotriva jandarmilor și instanțele, cele pe viitor eliberate de modificarea legilor justiției, ar trebui să fie lăsate să stabilească dacă, într-adevăr, Jandarmeria a acționat corect.

Dăncilă nu are nicio problemă să citească de pe foaie ce a scris un strateg PSD. Dăncilă e proastă. Asta nu ar fi o problemă dacă ar vinde la aprozar în Videle și ar da greșit restul. E fată bună, e proastă dar e fată bună, nu o dau afară, ea nu e genul care fură.

Dar, de fapt, Dăncilă nu e atât de proastă cât este rea.

Mândră.

Vanitoasă.

Țâfnoasă.

Țață.

Slugă obedientă a boernașului de Teleorman.

Cumva îmi aduce aminte de Leana lu nea Nicu. Femeile o urau mai tare ca bărbații. Iar bărbații spuneau că ea l-a distrus pe Ceaușescu. El era om bun, calfă de cizmar, plecat de jos, iubea animalele, făcea sport. Ea? O parvenită, curvă parvenită care l-a otrăvit: omoară-i Nicule pe nemernicii ăștia, că altfel o să te omoare ei pe tine.

Poporu e misogin.

Poporu știe că Eva a luat mărul și a mușcat din el.

Poporul știe că știe că e gol pentru că Eva a luat mărul și a mușcat din el.

Poporul urăște merele și femeile.

Șerpii sunt buni pentru că sunt îmbârligători. Femeile sunt proaste și curioase.

Femeile l-au distrus pe Carol al II lea, pe Ceaușescu, pe Băsescu. Acum pe Dragnea.

Femeile o să distrugă PSD-ul.

Bărbații știu când să se oprească.

Femeile nu.

Viorica Dăncilă e Leana lui Pistol.

Leana nu e moartă, Leana se transformă.

Poporul misogin nu o să iasă cu sapa împotriva bărbaților.

Dar bărbații s-au împuținat. Unde te uiți acum dai de Găbițe, Olguțe, Viorici, Rovane. Prea mult estrogen, colagen, fond de ten prin birourile Puterii.

Uite, sub Iliescu nu au fost femei la putere și ce bine a fost.

Uite, sub Constantinescu nu au fost femei la putere și ce scurt a fost.

Uite, sub Băsescu au venit femei la putere și ce rău a fost. Udrea, Macovei, Kovesi. Au pus prea mult ulei și au tăiat maioneza succesului național.

Dăncilă termină spiciul. Se aud aplauze. Dacă ciulești urechile, de dedesubt se aude hââârșt, hâââârșt. E zgomotul lamei șuriului ascuțit la tocilărie.

Poporul vrea sânge. Și primele capete care vor cădea sunt cele de pe găturile care se ițesc din taiorașe.

Dumnezeu a luat o coastă și a făcut o proastă.

Dăncilă se îndreaptă spre eșafod lingând o înghețată de vanilie în timp ce Tudorel îi șoptește că se spune ieșiafod căci a fost inventat la Ieși. Ea îl crede și spune senină: make a photo?

Holograma unui trecut glorios și cine a furat prezentul?

Pe 10 august 1519 s-a semnat un tratat între țările Moldovei și Poloniei. Articolul 6, scris pe un panou din Cetatea Sucevei cea reabilitată cu bani europeni și niscaiva fonduri d-ale noastre, zice așa: Pentru cazuri de furt s-a stabilit ca cel acuzat să aibă dreptul de a se curăța prin jurământ în patru rânduri, după 4 jurăminte nu se va mai admite la jurământ, ci va fi spânzurat ca hoț dovedit, luându-și plata pentru faptă.

E frig în cetatea Sucevei, 3 copii se aleargă pe scări. Au nasurile roșii și răsuflarea ridică ghemuri de ceață în fața gurilor deschise. E mică cetatea Sucevei și totuși a înghițit aproape 50 de milioane de euro.

Banii s-au dus la General Construct Suceava alături de firmele Loial și Restaco pluuuuuus  Grupul Corint Alba Iulia, nimeni alții decât băieții care au făcut jde milioane de euro din restaurarea cetății Alba Carolina, doar un wc public construit aici de firma domnului Sabău costând 350.000 euro, mai multe povești despre Corint găsiți aici.

Daria mă cheamă, entuziasmul trimițând cuvintele în aer ca pe un stol de grauri ridicați de-o adiere de vânt: uite, sunt și holograme!

Daria e karatistă campioană, născută la Londra, are 10 ani, 8 de când părinții ei s-au întors în România. Îi plac hologramele cu oșteni, cu viteji-cum zice textul cățărat pe tăblița neagră, cine stă să citească textul când poți să caști gura la hologr…

Dar ăstea nu sunt holograme ci niște proiectoare care lipesc de perete siluetele unor cetățeni care poartă următorul dialog:

-Vrei să-ți arăt vistieria?

-Da.

-Bine, hai.

Cine or fi scenariștii?, mă întreb. Cine a scris textele, cine a filmat scenele, cine sunt actorii, cine le-a făcut costumele? Probabil au fost angajați de Grupul Corint, dacă nici ei nu se pricep, nu știu cine pe lume se poate pricepe să recreeze veridic atmosfera secolului XV.

Vitejii dispar, Daria nu mai are răbdare. Vrea să se pozeze la ieșire, e un ecran cu augmented reality, poți să alegi ce costum vrei, de hatman, de domniță, apeși pe buton și computeru te pozează cu desenul turtit peste corp, e 3 lei fotografia, o nimica toată.

De la casa de bilete poți să-ți cumperi și suveniruri. Castele din hârtie sau soldăței din plumb. Două vitrine goale flanchează un drapel pe al cărui soclu scrie că a fost oferit muzeului de chiar președintele Iohannis. Mă întorc la vitrinele goale, poate pline cu soldăței invizibili sau cu aurul invizibil din vistieria invizibilă spre care cele două holograme care nu erau holograme au plecat voioase.

46,9 milioane de euro a costat restaurarea cetății.

Cam cât ar fi să faci un spital cu 230 de paturi. Sau stai, mai bine, am găsit o știre din 2010 când statul estima costul unei școli cu 8 săli de clasă la 360.000 euro, cu 10.000 de euro mai mult decât wc-ul construit la Alba Iulia de Grupul Corint.

Dar câte lucruri poți să înveți stând pe budă, de nșpe ori mai multe decât stând în bancă, hai să nu ne căcăm pe noi.

De pe zidul cetății se vede Suceava, cu mall-ul și se mai vede și giganticul ou încondeiat și se mai vede și că tratatul moldavo-polon nu a fost aplicat și hoții au sărit de 783 de dăți când au scăpat de spânzurătoare prin jurământ.

Cine să le țină socoteală?

În pizzeria Rami, trei băieți cu blugi strâmți, sacouri și fețe de hipsteri care bagă maricica și rad red bull-whisky cântă muzică populară, ceva cu Românie, Românie, milioane au plecat de la tine alungați de sărăcie.

O jelanie despre amărâții care ar vrea să se întoarcă dar e prea repede, nu au la ce și le e dor de casă, de țară, de mamă, de prieteni. Un copil de vreo 4 ani fuge de lângă masa alor lui, se proptește pe călcâie în fața scenei unde bocesc cei 3 metrosexuali suceveni, ridică mâinile în aer-și atunci văd că are apple watch la încheietura dreptei-și lasă să scape un iu-iu-iuuuuuuui la refren, un iu-iuuuu-iuuuui cum a auzit acasă la mămică-sa venită din Anglia de la muncă și de la bunică-sa venită din Sicilia de la sere.

Iu-iuuuuu-iuuuuuuuuui măăăăi, o voce de 4 ani oprește timpul și-l dă cu viteză înapoi pe 10 august 1519 când niște leși și niște moldovani au bătut palma să nu mai dea hoților decât 4 șanse să se spele prin vorbe.

Vrei să-ți arăt visteria?

Nu, mulțumesc, mi-e teamă că e plină de resemnare. Și din ea nu poți să-ți cumperi nimic. Nici măcar holograma unui trecut glorios.

Ban din ban se face stat paralel

Eu vreau să scriu despre bani.

Căci despre bani e vorba azi. Bugetul paralel făcut pentru statul paralel unde nu există moarte și întristare și nici DNA să vină să te ia. Câțu a vorbit azi de miliardele lui Vâlcov, puse deoparte pentru primari și prefecți, șefi de agenții și consilieri, consultanți și premianți, unde e Vâlcov acum? Procesul în care fusese condamnat la 8 ani pentru trafic de influență a fost suspendat pe 17 octombrie pe motiv de CCR și ilegalitatea completelor.

PSD a învins și asta cu tanti Viorica trecută la butoane, în timp ce Dragnea e la pușcărie și noi dormim liniștiți după ce am scos portofelul de sub pernă, cine să-l mai fure, doar Liviu e la pârnaie.

PSD e mai periculos decât a fost vreodată pentru că noi suntem mai neatenți decât am fost în ultimii ani. Și mai aroganți. Ca Barna, credem că suntem mai înalți și de aici de sus vedem mai bine.

Băieții ne-au ciordit șosetele din picioare, ne-au pus magiun în ghete și ne-au desenat mustăți cu markeru în timp ce noi visam că suntem treji și învingători.

De ce să ne trezim?

Să vedem că legea electorală permite candidaților la prezidențiale care au depășit 3% să își deconteze cheltuieli până în 10 milioane de dolari? Bani pe care o să-i dea autoritatea electorală, adică io. Și voi.

Pentru a primi banii înapoi de la stat, candidații trebuie să aibă acte doveditoare pentru cheltuielile efectuate în campanie, potrivit legii.

Hahahahahahahahaahhaaaaaaaaaaa!!!!

Avem deci 6 candidați care o să vină cu sacoșa de chitanțe să-și recupereze de la stat bănuții cheltuiți în campanie. Parandărături mii și stele făclii.

A scris europaliberă despre asta

aici

În timp ce noi așteptăm încremeniți pe marginea autostrăzii să se facă verde și să trecem dracului pe trotuarul civilizației, băieții ăștia ne-au dat găuri și ne-au scos 4 litri de sânge, lăsându-ne palizi și obosiți să murim în picioare. Și fără lumânare.

Am scris asta în februarie 2017, la câteva zile după OUG 13, născătoarea de Dăncile.

Ieri am văzut filmulețul ăsta, pus de GDS. https://www.youtube.com/watch?v=yz-oF.... Imaginea e proastă, hipsterii o să geamă când o să vadă fonturile și o să se hlizească fetele care beau ceai când o să audă vocea de fontă a naratorului. Dar este un film important căci surprinde momentele și oamenii esențiali în geneza baronetului cu mustăți ferme, a cumințeniei pământului ascunsă în biroul Avocatului Poporului, a veșnicului ginerică de la conducerea Senatului. Filmul arată că nimic nu este la voia întâmplării, că grădina Maicii Domnului a fost semănată de un Prometheus sovieticus cu ani de zile înainte de sosirea revoluției. Scena din CC pune unul lângă altul cefe de generali, mâini tremurânde de strategi și talia fină a unui Iliescu iritat de încălcarea idealurilor socialiste, cu toții știu bine coregrafia, fiecare își face atent și precis numărul, nu improvizează ca neisprăviții ăia de la TVR care se făceau că lucrează.

Uitați-vă la film, are vreo juma de oră și, înainte să plecați la miting, gândiți-vă la oamenii care au fost în stradă în decembrie 1989, la oamenii care l-au aplaudat în ianuarie 1990 pe un Dumitru Mazilu care denunța deturnarea puterii, la oamenii care au fost spulberați în aprilie 1990 de trupele de la interne ale lui Chițac, apărat de paratruperul Gelu Voican în ședința CADA.

Gândiți-vă că întotdeauna, mereu, sunt cu un pas înaintea noastră pentru că ei primesc scriptul cu luni sau ani înaintea noastră. Gândiți-vă că suntem într-un Truman Show din care nu putem evada decât înfruntând valurile de 12 metri iscate de mașinăriile de partid, că trebuie să ajungem la zidul de carton care înconjoară platoul unde ei ne filmează dormind, muncind, crezând ca boii că suntem vii.

Priviți în jur, totul e fals. Televiziuni, ziare, guvern, parlament, partide.

Vreți politică, faceți-vă partid, au zis ei.

Trebuie să vă murdăriți, trebuie să învățați, trebuie să începeți de undeva.

Și noi i-am crezut, dar cât ai zice hemoroeasy, partidele au fost penetrate de oamenii lor. Cu bărbi ca ale noastre, cu ghete cu ținte ca ale noastre, cu fuste plisate ca ale noastre.  Dar oamenii lor. Căci lecția pe care trebuia să o învățăm este că nu putem părăsi scenariul scris de ei de luni sau poate chiar de ani.

Totul este fals. Și victoria e falsă.

Căci e o victorie pe care ei au pregătit-o și din care ei au de câștigat.

Și atunci ce e de făcut?

Să nu le dăm timp. Să punem mâna pe dramaturgul din umbră, să înțelegem ce urmăresc. Să hackerim sistemul, să obținem documentele partidelor.

Și să schimbăm scenariul. Nu cu noi securiști, nu cu servicii, că or fi ălea bune, nu ălea rele. Să ieșim din Matrix. Dar pentru asta ne trebuie un Neo.

Eu zic să-l căutăm. Și din piață să nu plecăm.