Raluca Feher's Blog, page 20

Elicopteru și securitatea de tip BOR

Îi zice un prieten lui Andrei că la Suceava a murit un băiat de 38 de ani, sănătos băiat, în putere, îi plăceau șprițul și discoteca și uite că îi plăcea și de Isus și învățăturile lui că s-a băgat voluntar să ajute cu mâncare bătrânii, acum cu Covidu. Isus l-a plăcut și el și l-a luat la tătică-su la prăvălie, că e mereu nevoie de oameni în putere și Covidu ăsta nu e de niciun folos, trimite numai moși, canceroși și diabetici. Ăștia vorbesc numai despre pastile și diete, și morți numai despre asta vorbesc și despre punctul de pensie și despre cât s-a făcut loboda, și nu muncesc nimic, stau și fumează în magazie și spun că s-au stricat la burtă. Vechile metehne nu mor.

Voluntarul de 38 de ani a ajuns în Rai, sper. Dar întrebarea este dacă, înainte, a avut parte de tratament, dacă cineva s-a chinuit să-l salveze, cu ventilator, cu elicopter, cam la fel cum fac acum cu arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen, popă securist dovedit, tovarăș cu Năstase Adrian, cel care i-a făcut cadou sute de hectare de pădure lu Pimen, să aibă și gura lui ce mânca și de unde să pună deoparte să-și cheme elicopter la poartă.

A avut oare voluntarul de 38 de ani elicopter?

Bineînțeles că nu, stimați credincioși și credincioase, dar el era nimeni în șanț pe când Pimen este garantul cooperării, colaborării și ciordelii care leagă Biserica de Securitate prin protocoale de pe vremea Anei Pauker.

Statul taxează orice dar nu cultele.

Baba care vinde lobodă-n colț e săltată de Garcea că n-are autorizație.

Statul îmi poprește conturi pentru datorii de 13 lei, calculate din majorări la un rest de impozit neplătit, nu din vina mea ci din inepția lor.

Statul nu se atinge de banii la negru făcuți de popi, de jde milioanele adunate ilegal, căci nu există nicăieri vreo obligație ca tu, credinciosul, să fii silit să plătești pentru botezuri, nunți și înmormântări, statul tace mâlc când popii rad păduri și când mânăstiri apar în parcuri naționale, nu se atinge nimic de afacerile cu iconițe, turism ecumenic, vin și prescuri, de imobiliarele monahale nu zice nimeni pâs.

Papa Grigore al VII lea ar fi mândru de facerile bisericii ortodoxe române.

O corporație care vinde morală fiind profund amorală.

Bietul discar sucevean.

Poate că n-a murit degeaba, poate facem din el simbolul luptei cu statul român care TREBUIE să taxeze cultele religioase. Și să înceteze să finanțeze proiecte bisericești din banii noștri, fără să ne întrebe.

Dumnezeu e sus și vede, zice creștinul. Dacă vede, atunci poate dă și-o semnătură aici (e doar una din petitiile care au circulat online)

https://campaniamea.declic.ro/petitions/impozitarea-averilor-bisericii-ortodoxe-romane-penitenta-nu-opulenta

 

Mai jos este un text din 2014. Lucrurile s-au înrăutățit de atunci.

1998, Mănăstirea Sâmbăta, județul Brașov. Merg să fac un reportaj despre fundația Gojdu. Ghidul meu-un călugăr în a cărui chilie, pe o policioară, era un sul cu parai, cam 4 salarii d-ale mele de la Protv. Și nu câștigam puțin. Cum ai făcut banii? ”E cum? Uite iau crenguțe d-ăstea din pădure și le dau cu lac și apoi le vând pe la turiști.” E lucru cunoscut, la mănăstire vii cu sulul de parai în buzunar, că niciodată nu știi când dai peste o crenguță superb lustruită de mâinile dibace ale unui călugăr ortodox și simți că 100 de dolari e o nimica toată pentru o asemenea rămurea. Dați-mi 6. Așa spui, plătești banul și pleci fericit că ai făcut o super afacere.

Pe peretele mânăstirii, aliniate conștiincios, plăci de piatră în care erau săpate sau în bronz turnate, numele donatorilor, binefăcători ai mânăstirii. Frații Păunescu, Zaher Iskandarani, doar de ăștia îmi amintesc acum, 16 ani mai târziu. Pentru cei mai tinerei sau cu memoria halită de molii, cetățenii enumerați erau corespondenții lui Voiculescu, Copos, Vântu și Becali. Plăci multe, multe donații de la prima generație de rechinuți economici care a ieșit din pepiniera fesenistă. Hap, dar de ce fac cetățenii aceștia donații bisericii? Că au văzut în filme că mafia italiană e pe tamjă cu taica părintele? Nu. Pentru că asta e o metodă perfectă de a spăla bani. Ai dat banu pentru lucrarea Domnului, fiscu nu-și bagă nasul, popa poate să spună că ai dat 500.000 de dolari pe când tu ai dat numai 10.000. Ce contează? Cine să te caute de ouă? Ai scos 500.000 din contabilitate, ești pe minus, adio taxe. Și ăsta e doar un model.

De 4 ore citesc de nebună despre implicarea bisericii în politică. Vă dau, la final, un articol, e drept, din 2005, care mi se pare extraordinar de pertinent. Până una alta citez din el. În 2004, înainte de alegerile locale, Biserica Ortodoxă a întors spatele vieții politice.

”Decizia Sinodului nr. 410 din 12 februarie 2004 a cerut preotilor sa nu devina nici chiar candidati independenti si a rugat formatiunile politice sa nu accepte preoti ca membri si sa nu foloseasca biserica sau clerul in scopuri politice. Din partea Patriarhiei, Stoica a anuntat ca „Biserica este neutra politic, nu indiferenta la viata polis-ului. Pozitia sa ramane neschimbata: singura politica a preotilor este Biblia”. Preotii ortodocsi aveau zece zile pentru a alege intre preotie si politica. Renuntarea la preotie pentru avantaje politice imediate era ireversibila, preotul urmand a fi raspopit in perpetuitate. Tot atunci, Anania a amenintat ca Sinodul “poate si sa comande”, a reiterat ca preotii nu-si mai pot suspenda slujirea preoteasca pe timpul mandatelor politice si a spus ca preotii-politicieni vor fi discutati de curtile consistoriale. Chiar si preotii-primari trebuiau sa aleaga, desi fusesera alesi democratic si mandatul le expira in cateva luni, cand noi alegeri urmau a fi organizate. Sinodul nu cunostea numarul preo-tilor-politicieni pentru ca acestia intrasera in politica fara a-si anunta superiorii, insa conform presei ca-teva sute dintre cei aproape 15,000 preoti ortodocsi ai Romaniei ocupau posturi publice (Evenimentul Zilei, 10 februarie 2004). Decizia Sinodului a fost laudata de societatea civila ca un pas inainte in efortul de a bloca incercarile PSD-ului de a-si supune politic BOR (Evenimentul Zilei, 13 februarie 2004).

A fost necesara determinare pentru a-i convinge pe preoti ca decizia era irevocabila si definitiva. In Arhiepiscopia de Cluj doar senatorul PRM Rus a renuntat la preotie, pe cand 87 alti preoti au renuntat la politica. In Cluj, din cei 60 preoti ce si-au incetat activitatea politica, mai mult de jumatate (32) reprezentasera PSD-ul. In Arges, un preot social-democrat a ales politica, pentru ca “am servit Biserica 35 ani, e timpul sa servesc oamenii”. Primarul de Baiculesti a declarat ca va candida in alegerile locale din 2004 in ciuda deciziei Sinodului si ca, la nevoie, va “porni o noua revolutie pentru ca nu pot sa aleg intre preotie si primarie, de vreme ce ele sunt compatibile”. In Suceava, cei doi preoti din consiliul municipal au ales preotia. In Constanta, Teodosie a anuntat ca noua preoti urmau sa renunte la mandatele lor din consiliile locale, dar nu a dat detalii privind situatia sa personala. Restrictia a dus la modificarea substan-tiala a listelor electorale, obligand partidele sa gaseasca inlocuitori pentru preotii-politicieni ( Informatia , 15 februarie si 11 martie 2004). Cel mai afectat a fost PSD-ul. 

Scriitorul Liviu Ioan Stoiciu a cautat sa discearna motivele pentru care BOR-ul a adoptat o pozitie atat de ferma in favoarea neutralitatii cu putin inainte de alegerile locale. Dupa el, “credibilitatea morala a BOR a fost amenintata de proprii lideri. Deodata, preoti ce devenisera senatori sau deputati pe liste de partid nu mai ascultau si chiar dadeau ordine superiorilor. Autoritatea ierarhiei religioase era stirbita.” Pentru a explica de ce Anania le-a cerut preotilor sa renunte la posturile publice obtinute ca urmare a unor alegeri libere, Stoiciu a considerat ca Teodosie, pe care Anania l-a mentionat printre cazurile problema, era cheia adoptarii interdictiei de a face politica: “Lui Teodosie ii place puterea si cu ajutorul social-democratilor viseaza sa ajunga primul mitropolit al Tomisului si Dobrogei si apoi patriarh. Vrea ca Biserica sa nu mai respecte traditia in alegerea mitropolitului de Moldova ca patriarh, si da o lupta pe viata si pe moarte pentru a deveni mitropolit,” deoarece patriarhul este ales dintre mitropoliti. Pentru Stoiciu, optiunea pentru neutralitate politica deriva din lupta de putere din Sinod intre suporterii ambitiosului Teodosie, ce-si construia cariera cu ajutor social-democrat, si oponentii sai adunati in jurul lui Anania, ce doreau ca traditia sa fie respectata in alegerea noului patriarh. Insa, conform lui Stoiciu, “decizia de a le interzice preotilor sa faca politica nu putea opri ascendenta lui Teodosie” (Cotidianul, 4 martie 2004). ”

Materialul a fost scris în 2005. Teodosie este IPS, Mitropolitul Tomisului. Este anchetat de DNA și dosarul său dormant din 2009 a fost resuscitat, bizar, taman acum, în septembrie 2014. Cine e Teodosie, vedeți aici http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/ips-teodosie–cel-mai-puternic-om-din-romania-301239. Lui Teodosie și greilor din Biserica Ortodoxă care afișează același profil de velociraptor, nu li se mai opune un Bartolomeu Anania. El a fost înlocuit la conducerea Mitropoliei Clujului de către Andrei Andreicuț, zis ”Ionică”, descoperit de CNSAS cu bube în cap la capitolul colaborare cu Securitatea și găsit vinovat că a făcut poliție politică.

Cam greu să reziști presiunilor PSD-iste atunci când ai incontinență de moralitate de ți-ai pătat strașnic sutana. D-aia e neagră, să nu se vadă jegul. Dar nu trebuie să-l vezi, că-l miroși. Pute a transpirație de țap, ascunsă sub țeapenele patrafire. Și ca o ultimă bomboană, luați de citiți articolul din adevărul, ca să vedeți cine sunt domnii ăia de trimit prin poștă îndemnuri la apărarea sfintei credințe.

http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/povestile-preotilor-ne-au-tradat-facut-pactul-securitate-lista-celor-mai-cunoscuti-duhovnici-romani-l-au-vandut-dumnezeu-1_53451f860d133766a8a10002/index.html

Fie ca Lumina să nu ne intre-n ochi

Dacă ai avea un ochi în spate, ai vedea cu mai mare claritate în față.

“Are you familiar with the Russian saying, ‘The past is unpredictable?’ Which of us can say with certainty what has occurred, actually occurred, and what is simply rumor, opinion, misinformation? We see what we believe, not the other way around.”, spune Varga în Fargo.

Trecutul este cu neputință de prevăzut. Acum 30 de ani, în Piața Universității, haimanalele voiau să distrugă democrația.

Acum 5 ani, haimanalele de la Colectiv voiau să dea jos Biserica.

Viorica Dăncilă ne-a reprezentat țara cu demnitate în fața Europei.

Vedem ceea ce credem. Și credem ceea ce am fost învățați să credem. Că cineva e vinovat, turcul, ungurul, mongolul, sute de ani de istorie potrivnică, noi apărând creștinătatea, evreul, seceta, viforul, comunismul, capitalismul, chinezul, pangolinul. Eu sunt mic, nu știu nimic, tata-n pod belește oaia.

Arafat a zis ieri că toți cei care au făcut achiziții de echipamente medicale ocolind căile birocratice trebuie iertați.

TREBUIE.

IERTAȚI.

Se moare nu pentru că se fură.

Se moare pentru că așa i-a fost scris mortului să moară. Dar nu poți să citești ce i-a fost scris. S-a șters cerneala, a plouat pe caiet.

La emisiunea Gabrielei de peste patru ani, (căci da, la anul se va întoarce fulminant în televiziune, suplă și demnă ca un soldat după o misiune de 9 luni în Afganistan) când candidatul la prezidențiale Raed Arafat va vorbi despre triumful umanității, rațiunii și științei și apoi își va face cruce și se ne va anunța că toate astea sunt nimic fără credință și că Dumnezeu e mare și iartă și Dumnezeu a vrut ca el și Streinu-Cercel să facă bani din echipamente, și Pintea și Secureanu să fie manageri de spital, și ca Prea Fericitu Daniel să participe la Eurovision cu șlagărul Nu-mi pasă, nu-mi pare rău, vă veți uita înapoi la aprilie 2020 și veți vedea doar ce credeți.

Haimanalele au încercat să dărâme Biserica.

Și Statul.

Dar n-au reușit. Fie ca Lumina să nu ne intre în ochi.

Asta scriam acum 3 ani. Binecuvântat fie fructul.

Suntem pe terasa unui restaurant. Soarele își suflecă mânecile, gospodărește, și toarnă o căldare de lumină fierbinte peste masa noastră.

-Mută paharele de vin că o să fiarbă!

Dorian îl pune pe al lui undeva la umbra fragilă a scaunului. Se lasă într-o rână spre dreapta, îl culege cu vârful degetelor, ca o ghiară de la capătul unui braț robotic alegând o păpușă dintr-un vending machine acvariu.

E cald și câinele se foiește în brațele Andreei, începe să dea din picioarele din spate, le mișcă în gol ca un gândac căzut pe spate care nu poate să se întoarcă. Se smulge, sare și trântește paharul care se crapă.

-Cine e de vină? Cine plătește?

Darius are 8 ani dar e mânat de milenara dorință de sânge pe care o simte o mulțime de târgoveți chemată să asiste la o judecată publică.

-E doar un pahar. L-a lovit câinele, nu există vreun vinovat pentru că nu există o vină.

Copilul nu înțelege. De unde vine el, de unde vin eu, de unde venim noi, ghinionul, accidentul, întâmplătorul sunt anulate de raționamente post-factuale gata să tragă linii cauzale între horoscop, vestimentație, dietă, credință în Dumnezeu și realitate.

“E zodia Scorpionului, știi că ăstea sunt rele de muscă, normal că a rămas borțoasă.”

“Umbla în fuste scurte, bineînțeles că au luat-o cu japca, doar și-o căuta cu lumânarea.”

“O dată nu l-am văzut cu nevastă-sa la biserică, bineînețeles că a dat mașina peste el.”

Cine e de vină? Cine plătește?

Câinele e de vină, la prima vedere. El a sărit din brațele Andreei, el a răsturnat paharul. Dar dacă stai să te gândești mai bine, Andreea e de vină pentru că l-a luat în brațe, dacă îl lăsa jos, nu mai era isteric, nu mai sărea, nu mai răsturna paharul. Dar, de fapt, ce căuta paharul jos? Dorian e de vină, pentru că el l-a pitit de soare după scaun. Acum însă, îmi spun că ăștia cu terasa sunt vinovați, că nu au pus o umbrelă ca să protejeze mesele. Dar ei nu ne-au obligat să venim aici, noi am făcut-o, ceea ce înseamnă că eu sunt vinovată, pentru că am ales terasa asta și nu aia cu umbrele. Dar, acum realizez că Darius e de vină, el a vrut să vină la pizza. Dar Darius nu ar fi fost cu mine dacă nu ar fi venit Dorian la Brașov și deci Dorian, dacă stătea pe fundul lui acasă, nu ajungeam la cârciumă, cu copil și câine și vin alb și pahar casant și …

Darius vrea un vinovat pentru că un pahar spart este o vină. Crescut într-un sistem în care sărăcia punea semnul egal între un pahar spart și o palmă zdravănă primită de cel care l-a spart, băiatul urăște dublul standard.

De ce să scape vinovatul? El nu se mai joacă așa. El știe alte reguli după care se dansează hora asta. Spui: el e vinovat. Sau: nu știu, nu eu am făcut, eu nu sunt din localitate.

Dar să spui că nimeni nu trebuie să plătească, asta e chiar o aberație.

La fel cum este să crezi în imprevizibil.

Întâmplătorul trebuie pedepsit. Unicornii trebuie făcuți salam. Lebedele negre albite cu clor.

De ce suntem bolnavi, săraci, batjocoriți, mințiți, violați, abuzați, înfometați?

Pentru că merităm.

Opusul lui nimeni este vinovat este las că știi tu de ce ești vinovat.

Fiecare își merită soarta.

Chiar și paharul.

Paharul e vinovat pentru ce i s-a întâmplat. Era un pahar prost care merita să fie spart.

Darius mestecă mulțumit pizza.

Cineva a plătit. Să vină lăutarii.

La deal spre anul ZERO

Înainte de Christos timpul mergea invers. 

Oamenii se trezeau seara și împingeau cu ceafa, omoplații, coatele și călcâiele secundele, îngrămădindu-le către răsărit când se întindeau pe spate, închideau ochii și adormeau, dând visele în rewind, începând cu sfârșitul coșmarurilor și terminând cu începutul lor mult mai blând, care nu prevestea nimic rău.

Și apoi lumea s-a întors cu fața către soare și, orbită de lumină, nu a mai fost capabilă să vadă sfârșitul și deci să schimbe începutul. Cu ochii-n pământ, și-au imaginat că e mai bine să aștepte ca cineva să le mute veioza din față. Și s-au lăsat conduși de umbre.

E vineri, a cincea săptămână de stat în casă. Ziua s-a lungit, păsări cântă de la 5 dimineața până la 9 jumate noaptea. Sunt mierle, vrăbii, guguștiuci și niște piticoșenii cu creastă care pârâie, hârcâie, râcâie pe gât ca un moș tabagic. Lor le răspunde papagalul ara al vecinilor suedezi care trimite niște urlete de plutonier: toată lumea-n pijamaaaa!!!

Sunt limacși temerari tăind poteci băloase pe piatra terasei și pe hainele lăsate să elimine covidul luat cu autostopul în scurtele vizite în oraș.

Azi am văzut doi moșulani antrenându-se sincron pe o terasă, ca niște căluți trăgând o sanie, ș-acum luăm curba, ș-acum ține mâinile sus, acum le cobori, acum le ridici, acum iei curba și ne-ntoarcem.

Ochii zâmbesc deasupra măștilor, avem măști de pânză simplă, de pânză cu sârmă, de pânză cu un țuțuroi de plastic, în mijloc, măști de cauciuc, de plastic cu striații, ca un allien care s-a mufat pe fața ta, pregătind descinderea în trup.

Lucruri neînsemnate capătă o supremă importanță.

Pisica, ai văzut pisica albă?

Nu. Am văzut doar una neagră, chioară, cu coada ruptă.

Hai mă, cum dracu n-ai văzut pisica albă? Dar norul ăla care semăna cu Trump, l-ai văzut? Uită-te atentă, părul, gurița, ochii? Vezi?

Nu.

Semne.

O familie de furnici ține un simpozion între șezlongurile chinezești. 136 din ele se aruncă pe o firmitură de turtă dulce.

Unde crezi că e mușuroiul lor, crezi că s-au anunțat că este mâncare aici, oare dorm vreodată?

Întrebările coboară în tine. Oare tu ai dormit până acum vreodată?

Frica e apăsătoare. Nu există vaccin, a murit prietena lui Carmen, avea 52 de ani, sportivă, ucisă de virus după 2 săptămâni pe ventilator, cum fac să fac rost de bani, oare există bunătate pe lumea asta, îi mai prind pe ai mei în viață?

În februarie 1945, cel mai frumos oraș german a fost ras de pe fața pământului de bombardamentul Aliaților. 25.000 de oameni au murit copți, arși, pulverizați, sufocați, striviți.

Bombele cădeau șuierând, motoarele avioanelor huruiau, acoperite de urletele sirenelor.

Știai de unde vine moartea.

Era o vreme e certitudinilor când nu te uitai pe cer și ți se părea că vezi mustața cumulonimbusiană-oare așa se zice?-a lui Hitler.

Poate ar trebui să citesc cărți mai haioase dar am doar ăstea 9 cărți pe care le-am luat de la Londra, înainte să mă refugiez aici.

Acum stau în casă numărând furnici, măsurând timpul și făcând topuri ale inepției omenești.

Cât e ceasul? e cea mai idioată întrebare.

Adverbele de timp și loc sunt ca măștile ăstea de cârpă purtate pe străzi pustii.

Inutile.

Dacă nu acum, atunci cine?, zicea cineva pe vremuri și eu râdeam de vicleșugul simbiozei dintre mediu și mesaj.

Singurele minute care contează sunt ălea 3 sau 5 când poporul iese în balcoane și grădini și aplaudă medicii, asistentele, șoferii, vânzătoarele, farmacistele și băieții de la cablu care muncesc, alergând pe aceeași axă a timpului care pentru noi, ceilalți, nu mai există.

Noi ne-am întors cu spatele la soare și am repornit să visăm invers, de la sfârșitul coșmarului spre începutul lui, împingând cu coatele, omoplații, cefele și călcâiele cataroiul spre dealul unde, sperăm noi, este anul ZERO.

Încă o zi în pușcăria BOR

Ortodocșii vor lumină.

Tata nu, el e fiul frizerului satanist, îi place pe întuneric, să pipăie păcătos telecomanda.

Maică-mea, probabil, o să coboare să ia lumină de la milițian. Nu are nicio vină milițianu că a ajuns, după 150 de ani de Nietzsche, marxism-leninism, stalinism și ceaușism, să servească biserica ortodoxă română. Regimuri și regimuri.

Frate-miu crede că libertatea de conștiință trebuie respectată. Dacă nu există niciun decret care să îngrădească libertatea de conștiință, să-i pună deci, așa cum spune și numele, un gărduleț peste care libertatea de conștiință să nu poată să sară, să stea și să latre răgușit la baza ulucii, atunci înseamnă că e ilegal să împiedici oamenii să meargă la biserică.

Măsuri excepționale pentru momente excepționale, îi spun.

Nu-i ok, credincioșii au dreptate să vrea să meargă la slujbă, zice.

Stai puțin, dar catolicii care nu au primit susținerea miliției și jandarmeriei, ei se pot socoti discriminați ca țiganii din Țăndărei de gluma lu Tismăneanu? De ce nu se autosesizează CNCD pentru că alte culte nu au primit cadouaș nu numai miliarde de lei, așa cum face BOR, ci și brigada de adus lumină a statului SECUUUULAAAAR român?

Dacă eu cred în sfânta plombă sau în sfântul permanent sau în sfântu program cardio de la gym și statul nu numai că nu-mi aduce coafeza ambalată în salopetă, vizieră, și mască acasă ci le închide, brutal, bisericile unde uorșipez eu, nu înseamnă că-mi încalcă libertatea de conștiință?

Băi, tu ai dreptate într-un fel deși exagerezi, insistă frate-miu, dar să știi că libertatea de conștiință, dacă dădeau o ordonanță militară care să suspende…

Legaleză.

În definitiv nimeni nu respectă nimic.

Doar moartea e respectată. Atunci când nu se întâmplă tăcut, pe-o scară de bloc unde a urcat un vecin infectat cu un virus rău, agățat de la un jandarm asimptomatic care nu a făcut decât să slujească țara și să nu îngrădească libertatea de conștiință.

Important e să vrei să fii liber într-o închisoare a unor ritualuri imaginare.

 

În octombrie 2018 scriam

E o carte nescrisă pe care nu știu cum să o scriu. Neîmplinirea părinților noștri. Fricile lor că au adus niște scelerați pe lume. Scelerați. Monștri. Organisme în care te cauți, doar au ieșit din pântecele tale, și nu te regăsești nicio centimă. Ce e asta?

Cu ce ai greșit?

Ce voiau de la copiii lor părinții părinților noștri? Ce voiau de la părinți copiii care sunt părinții noștri? Cine sunt părinții noștri și de ce nu ar trebui să ne pese despre ce cred ei despre copiii noștri?

Am citit acum 2 săptămâni un articol al unei faimoase psihoterapeute. Esther Perel. Vorbește despre căsătorie, sex, relații. Mie mi se pare că vorbește despre țări și civilizații.

Spune Esther: “Divorce happens now not because we are unhappy, but because we could be happier.”

Fraza asta spune totul despre ei și noi.

Unde Noi suntem trecutul, clandestinitatea dragostei, datoria, fiica de țăran și fiul de muncitor împlinindu-și destinul istoric dar mai întâi datoria față de țară.

Iar Ei sunt oamenii care au alergat goi în parc, au luat LSD, au cântat despre depresie, s-au răzgândit în privința democrației, au zburat pe Lună.

Comunism. Tras cu ochiul. Pâră. Supraviețuire prin preacurvie. Popa te afurisește că nu i te dai și te înghesuie în șură. Bărbatul plecat la câmp la 4 dimineața e înșelat cu șeful de post la 9 dimineața. Și la 12. Și la 4. Nu din dragoste ci pentru că așa e lumea și pământul.

Femeile sunt curve. Bărbatul e prost. Sau deștept, iar ăla deștept e bărbatul care conduce comunitatea.

Dacă ești măritată cu unul, nu divorțezi de el pentru că știi că te înșală cu tot satul.

Dacă ești măritată cu unul, nu divorțezi pentru că te bate, bea și te înșală cu tot satul.

Dacă ești măritată cu unul, nu divorțezi pentru că fură, lovește pisici în burtă cu bocancul, te bate, bea și te înșală cu tot satul.

NU.

Rămâi femeia lui pentru că ăla e bărbat adevărat, set complet, 12 furculițe, cuțite, linguri și lingurițe de desert. Bărbatul care se poartă așa cum ar trebui să o facă un bărbat adevărat. Ți-e rău cu el. Perfect. Așa și trebuie să fie.

Fericirea e o noțiune mai abstractă ca fisiunea nucleară.

Obișnuința rezolvă marea parte a problemelor.

Lipsa de imaginație este bucățica de vată pe care o pui în vârful pantofilor prea mari ai existenței.

În ciuda faptului că știi că viața e numai una, zilele trec în ură, dezgust, nefericire.

Dar cel mai important, restul zilelor trec în lașitate.

Inerția socială e funia care ne leagă ca pe vite de picioare, mergem șontâc, șontâc, pe pajiște, liberi în teorie, priponiți de traumele părinților noștri, hăituiți de demonii lor: mândrie, casă, succes, valori formulate diferit acum 50 de ani, îmbălsămate și prăfuite, continuînd să ne fie băgate pe gât.

-Servește niște tiutiun, face bine la plămâni tiutiunul.

Ce avem noi aici?

O țară întreagă moartă 50 de ani de foame.

O țară întreagă șușotind pe întuneric, așteptând americanii.

O țară întreagă cu ochii-n pământ, uitând să spere.

O țară la 389 de ani lumină de adevărul acestei afirmații: Divorce happens now not because we are unhappy, but because we could be happier.

Fericirea e mai abstractă ca fisiunea nucleară.

Acum câteva luni am cunoscut o doamnă din Danemarca. Ne explica doctă și amplă în mișcări nouă, idioților din Europa de Est, ce înseamnă ideea de democrație și cum trebuie ea păstrată prin Democracy Fitness. Așa se chema programul ei.

Noi, ăștia din Europa de Est, eram circumspecți, chestia asta cu democrația și bubele ei nu trec după ce bagi o maricica în Christiania.

Stăteam cocoșați, strânși împreună într-un banc de nefericire și hormoni respingători care ne schimbau mirosul bluzelor de nylon cu care eram îmbrăcați.

Doamna din Danemarca nu s-a lăsat. A zis așa: există în anumite țări din Africa programe de psihoterapie națională, pentru că țările au fost violate, bătute, agresate și țările se comportă ca niște ființe. Când vii dintr-o țară violată, când ești crescut într-o țară captivă 50 de ani într-o pivniță umedă, când mama ta și tatăl tău au ieșit prima oară din beci la 50 de ani și cred că cele mai importante lucruri sunt să ai o casă pe pământ, să-ți stea bine părul și să nu ai datorii la telefon și furnizorul de cablu tv, lucru ăsta se simte nu numai în tine ci în mișcările copilului tău de 7 ani.

Pentru că, odată pârnăiaș, uitatul peste umăr când intri în apă-chiar dacă nu e la duș ci în marele ocean care se deschide imens în față-nu trece niciodată.

Libertatea este la fel de sigură în mâna ta ca o bucată de săpun ud atunci când te-ai născut din părinți pârnăiași care au trăit în captivitate și s-au spălat doar cu apă, de frică să nu trebuiască să se aplece și să piardă și singurul lucru pe care îl mai aveau pe lume: mândria.

Aș vrea să scriu o carte despre libertate dar sunt prea închisă în celulă împreună cu părinții mei, așteptând americanii să mă elibereze.

Când singurii care ar putea să o facă, ar fi niște psihoterapeuți.

As Salaam Alaikum, creștinii mei

Taică-miu nu mai doarme. Spune că se trezește sufocat de frică. Caută aer cu gura căscată și ochii ieșiți din orbite dar aerul se ascunde de el, după dulap și mașina de cusut. Visez că mă cară cu izoleta, spune. Și eu mă bucur. Asta înseamnă că va sta dracului, în casă.

Maică-mea trece pe deasupra conversației cu un avion din care toarnă vorbe stropite cu apă oxigenată. Și ea visează numai morți dar asta nu înseamnă că nu trebuie să meargă la piață să ia o scăricică și ridichi proaspete.

Băi, tu ești nebună, stai în casă!!!!

Ce-ai dragă, mai bine ți-ai vedea de treaba ta, la voi sunt 16.000 de morți. Aici nici 300. Nu-mi spune tu mie ce să fac, am grijă, am mănuși, am de toate.

Virusul nu se vede, e mic, mic, mic, mic, mai mic ca ajutorul pe care ți-l pot da eu de aici dacă, Doamne ferește, ajungi la spital. Gândește-te că taică-miu e hipertensiv, cardiac și amândoi sunteți supraponderali.

Eu nu am nicio treabă, maică-mea mi-a dat doi ani să sug, am imunitatea beton, sunt fată de la țară.

O să-l omori pe ăla de lângă tine.

Drac mort ai văzut? Mai bine spune-mi, ai bani?

Nu. Trimite-mi tu 10.000 de euro.

Păi de unde să am eu atâția bani?

Vinde mormintele, oricum o să vă ardă, cine dracu să vă-ngroape dacă vă curățați de covid?

Frate-tău.

Mai bine vorbește cu el să vă ia ridichi și scăriță.

Nu știe el de unde.

Păi dăi o listă de magazine.

Nu am încredere în el. Mă duc eu, știi că e nepriceput.

Hopa Mitică. Indiferent din ce poziție îi lași să cadă, oamenii ăștia au o bilă în ei care nu le dă voie să se răstoarne. Se bălăngăne așa, cu picioarele pe după gât, cu mâinile încolăcite la piept, ghionturi, bobârnace, pumni în gură, nimic nu-i dă peste cap.

Arafat face o treabă excelentă, Iohannis e frumos, militarii țin totul sub control. Dacă nu ar fi tinerii ăștia ticăloși care tabără pe tine la supermarket, se suie peste noi, bătrânii, la rând, totul ar fi perfect. Dar nimeni nu are respect.

Taică-miu despică peretele de vaiere. Spune că, de fapt, moșii sunt ăia care te năpădesc.

Unul, zice, își pusese lucrurile pe bandă și la fiecare 5 secunde venea din dreptul casei către capătul benzii, păzind, supraveghiind, patrulând cumpărăturile. Stai domle la 2 metri distanță, a urlat taică-miu la el, ți-e frică să nu-ți fure cineva ceva de pe bandă?, și dacă da, nu le-ai plătit, deci nu pierzi nimic, ce-i cu tine?

Hoți. Toată lumea fură. Curent, idei, mere verzi, bani, medicamente, la cântar.

Realitatea românească e formată din 51% hoție.

Apoi e foamea, 48%. Mațe zgomotoase, grăsimi canceroase, pofte imperioase.

Ridichi proaspete.

Prea mulți ani au curs fără ridichi proaspete ca să-ți permiți să mai ratezi o primăvară.

1% sunt aroganțe.

Frate-miu o sună pe maică-mia.

A plecat Crina (n.a. soața lu frate-miu)?

Da.

Ai ce să mănânci?

Da.

Bine, atunci să ai grijă să-ncui ușa.

Foame și hoți.

Virusu, dă-l în pizda mă-sii. Nu ne-a omorât pe noi Ceaușescu, nu ne face covidul, Doamne ajută.

Citesc declarația lui Constantin Necula, unul dintre stâlpii BOR. Alături de alți 4 prelați, vorbește despre bisericile închise de Paști și cum se organizează fiecare religie în parte. Necula e singurul care sună a ne-creștin. Are un ton amenințător, de pește care s-a săturat să le spună curvelor că nu e bine să fie enervat, el e un om bun dar să nu-l calce pe nervi, că le sparge botul.

E singurul care dă sfaturi la un click distanță de aroganță în chinuite încercări de a ascunde disprețul pentru judecata bietului credincios.

Oficierea slujbelor fără credincioși nu este clar o normalitate, ci un act de ascultare față de stat și sper ca acest lucru să fie înțeles și de cei care au comentat împotriva liniștii și culturii ascultării din Biserică. Sper ca atunci când revenim la normalitate lucrul acesta să nu fie uitat, ci socotit ca un răspuns de criză la o situație de criză.

Nu sunt lucruri mărețe, nu e nimic spectaculos în a fi creștin însă creștinismul este o formă de jertfire permanentă, de viață continuă. Eu aș crede că zilele acestea unul dintre lucrurile legate de postire este curățarea listei de Facebook, evitarea judecăților, atenția de a nu intra în bârfe, fie ele și online, pentru a rămâne mereu cu pieptul gata să-l primească pe Hristos. Toate aceste zile petrecute acasă ne îngăduie să ne apropiem de El.

E atât de multă lipsă de Dumnezeu în ce spune omul BOR-ului încât nu ai cum să nu te temi, cum spune maică-mea, să lași ușa deschisă.

Cu un stat hoț și o biserică iritată, cum să nu te-nchini la un medic palestinian-sirian și la ridichiile proaspete?

Măcar din aroganță.

Ce tineri sunt morții noștri

Vocea maică-mii se ridică enorm, ca zidul de la granița cu Mexicul, în spatele vorbelor lui taică-miu: măăăi, 15.000 de morți sunt la voooi, ai grijăăă, măăăi!!!

Eu nu număr morții în România. Mi-e frică.

Deschid hotnewsul (ca orice persoană la a doua tinerețe care apreciază amintirile din Vamă din 92 și poate să spună cine l-a împușcat pe JR, admir comoditatea unui site făcut pentru babe și moși, cu mult text), deschid deci hotnewsul și încasez informațiile servite de grupul de strategie a sabotării adevărului în timp de pandemie care enumeră calm, ca la Bingo, sex, vârstă, localitate, comorbidități. Ce tineri sunt morții noștri, îmi spun. 40, 37, 27, 31, 50, 51, nu sunt accidente. Recunosc, mi-e prea lene să fac statistici, dar cred că e vizibil pentru tot poporul că ai noștri crapă mai iute.

Da mă, și Jim Morrison, Kurt Cobain și Amy Winehouse, Jimi și Janis s-au dus la 27, fără Covid. Fără stavrid. Fără rățoi, fără bărzoi.

Dar nu au crăpat înecați de puținătatea unor vieți mizerabile, cu frigidere mici, mult ulei, parizer mov și otravă-n sticlă de plastic.

Morții noștri sunt tineri și bolnavi și nu au poezie și rock&roll la pat, nu au orgii cu pitici din Madagascar și indonezience cu al treilea sex. Morții noștri mor medieval, de sărăcie medievală.

Ieri, spre rușinea mea doar ieri, am aflat de unde vine acest Middle Age. E epoca de mijloc între două perioade ale iluminării, Grecia și Roma Antică și Iluminismul european.

Middle Earth.

În cărțile lui Tolkien, tărâmul unui neam de șobo-oameni care vor salva, fără să vrea, din neatenție și fără nicio urmă de eroism, universul.

România e middle earth. Un loc binecuvântat uitat în middle age, unde se moare la 32 de ani sau, dacă ai baftă, pleci la muncă la Orthanc, unde e posibil ca Saruman să-ți facă un contract cu asigurare medicală inclusă, care să te salveze.

Vara asta.

Mai jos un post din 2018. Despre morții vii și totiuși morți. Go figure, Schrodinger.

 

Cerul pare o bețivă plânsă, cu rimelul curs.

Mașinile se-nșiră într-un uriaș convoi, șoferii orfani de soare privesc hipnotizați farurile celor din față. Nimic nu mișcă. Bucureștiul pare că a vrut să fugă din fața unei invazii extraterestre, dar întreg orașul a paralizat în ploaie. Atac cerebral urmat de stop cardio-respirator.

630.000 de mașini au fost înmatriculate anul trecut în capitală. Așa zice taximetristul, un băiat tânăr neatins de epidemia de ceafă, burtă și țâțe care afectează populația masculină a țării.

A stat la coadă la Ilfov pentru înmatriculări de la ora 3 dimineață până la ora 5 seara. A venit dimineața că așa i-a zis doamna de la casă, se dau 200 de bonuri pe zi, trebuie să fiți aici la 3-4 ca să fiți sigur că prindeți. Când am ajuns eu la 3, am luat locul 97. Erau niște fete care au ajuns la 9 cu o seară înainte, au dormit în mașină și ele au deschis lista.

Ați văzut ce fac în Pipera?

Ce mai fac și în Pipera?

Păi în loc să se-ngrijească să lărgească șoseaua aia gâtuită care dă-n autostradă, au vândut loturile de teren de pe margine și s-au apucat să construiască blocuri. Vă dați seama ce înseamnă când o să dea drumul la autostradă?

Nu o să dea drumul la autostradă.

Nu o să dea drumul la metroul din Drumul Taberei.

Nu o să bage mai multe autobuze și nici nu o să aducă mai multe tramvaie.

Nu o să facă parcări.

O să dea programe cu muzică populară la televizor, o să crească salariile la bugetari, o să   construiască troițe și biserici-kioșc de unde poți să-ți cumperi la pet iertarea păcatelor și binecuvântări cu numai 673 de calorii. Și oamenii o să fie mulțumiți că au de toate. Au casă? Au. Au masă? Au. Au mașină? Au. Ce contează că nu pot să meargă nicăieri, că viața lor e un ștau uriaș? Ce contează că stau în case cu pereți de hârtie, colegi de apartament cu flexul vecinului de la 4 și cu mirosul de ciorbă al vecinei de la 2? Ce contează că mănâncă prost, că mâncarea e mai scumpă decât la Londra și atunci trebuie să-ți iei mâncare ieftină și aia e făcută din muci de formaldehidă și din genunchi de polimer?

Avem de toate și nu mai vorbi urât de țară că asta înseamnă că nu ești un bun cetățean, tu cu bețiva aia de Macovei, nu vedeți că suntem în Grădina Maicii Domnului?

Poporul se uită cu reproș la picioarele mele care calcă printre straturile cu ceapă din Grădina Maicii Domnului și apoi poporul termină de mâncat eugenia și o aruncă între firele de ceapă. Dar ce are domle, că e hârtie, în 172 de ani nu va mai fi nicio urmă de ambalaj de eugenie și oricum, dacă mai rămân urme asta ar demonstra că noi, poporul român, suntem aici de sute de ani, de mii, de zeci de mii de ani suntem aici. Pe veci stăpâni. Și mângând eugenii.

Nu trebuie să stau să mă gândesc care dintre cele două religii e mai toxică. Naționalismul bate oricând la fund ortodoxia căci învățăturile naționaliste, superioritatea, unicitatea, tradițiile din strămoși, teritoriul și limba ca elemente diferențiatoare, toate uzurpă umanitatea din noi, cresc mușchiul nepăsării și buruiana urii.

Poporul român e curajos, vrednic, harnic, onest și lipsit de noroc. Am fost ba sub bulgari, tătari și turci, ba sub austrieci, ba sub unguri și polonezi, ba sub ruși, sub evrei și nemți, sub americani și acum sub europenii cei haini. Rătăcind în mâlul depus de fluviile de cotropitori peste noi, am ieșit la lumină dar, după secole și secole și secole de beznă, nu mai avem ochi să vedem.

Pipăind cu mânuțele noastre bătucite de săpăturile pe sub țărâna istoriei, suntem incapabili să spunem dacă ce ne-a pus domnu din Teleorman în palmă este o Cohiba bine rulată sau un rahat de rotweiler. Și oricum, dacă am zice că-i rahat, nu înseamnă oare că ne denigrăm țara?

Împăratul e în cucul gol și toată lumea îi admiră slugarnic goliciunea.

Afară plouă, coloane uriașe de mașini sunt suspendate în pulbere de claxoane. Dar numai un român rău, un român cu termenul de garanție expirat, nu se bucură de bunăstarea conaționalilor care așteaptă culoarea verde în mașini.

Și dacă o să continue să plouă, dacă se umflă apele, un român bun ar zice bogdaproste căci doar așa vor reuși șoferii să iasă din ambuteiaj. A aranjat primărița să li se dea niște pânze ca să poată să navigheze pe străzile orașului.

Trăiască Dragnea, trăiască partidul, trăiască România!!!

Biserica în vremea ciumei

19.58, seară de seară, troznesc petarde, bat clopote și chiuieli ridică stoluri de rândunici în aer, ca un curent de aer fierbinte. Aplauze se strâng ca un nor peste orășel, entuziaste Bravoooo, cresc ca vrejurile uriașe de pe balcoane, Spania mulțumește medicilor și asistentelor, vânzătoarelor și șoferilor, gunoierilor și mecanicilor de locomotivă și polițiștilor.

Am ajuns acum o lună aici, exact 4 săptămâni, și gândul că trebuie să ajung acasă mă-nspăimântă. Acasă unde medicul rezident este dat afară din casă de proprietăreasă, acasă unde asistentele sunt stuchite și clătite cu clor de vecinii îngroziți.

Acasă unde primarul Vasluiului, încadrat de 2 jandari, toți trei cu măști chirurgicale, îngenunchează când prin fața clădirii primăriei trece bena cu ce-a mai rămas din Sfânta Parascheva.

Acasă unde, rămași fără bani de mâncare, familii întregi au ieșit în stradă să cerșească în timp ce statul dă din banii lor, ai amărâților ăștia înfometați, un buget de patru ori mai mare așezământului monahal românesc de la muntele Athos.

O țară de sluțiți de avariție, pitiți după sutane, suflete mici care se roagă doar pentru sănătatea buzunarului.

Unde e biserica acum, cum ajută ea zecile de mii de români rămași fără serviciu, muritori de foame? Fac mănăstirile pachete cu mâncare, ajută bisericile credinciosul aruncat în stradă de proprietar, aruncă biserica anatema pe banca ticăloasă care dă săracul afară din casă? Deschide biserica oare Catedrala pentru cei care își vor pierde casele și vor rămâne pe drumuri?

Finanțează biserica achiziția de paturi pentru spitale, medicamente pentru bolnavii de cancer?

10.000 de lei a dat Patriarhul din salariul lui lunar de peste 23.000 de lei.

Bogăția nu este rea în sine, crede patriarhul contrazicându-l nu numai pe apostolul Pavel ci și mii de ani de reforme prin care a trecut creștinismul.

Scufundată în plin ev mediu, biserica noastră amorală merge mai departe fie ciumă, fie covid. Cât credinciosu are Netflix, drojdie și hârtie igienică, totul va fi bine.

Mai jos este un articol scris în ianuarie 2019 care completa un post din ianuarie 2018.

Cu cât te duci înapoi, cu atât îți piere orice speranță.

Din țara care a dat Inchiziția, vă spun că mai avem măcatr 300 de ani să ajungem la învățăturile lui Spinoza. Spor la treabă.

Și a venit Boboteaza și popii au umblat ca la referendumu pentru familie după credincioși și ăștia de au deschis ușa și au lăsat popa înăuntru, au dat bani și au zis sărumâna părinte, nu cred că e unu care să nu fi dat bani, care să fi zis că nu are bani că uite cum a crescut ROBORU și prețu la carne, bomboane și vin argentinian.

Nu am bani, că mie nu îmi dă guvernu și primăria la fiecare 2 săptămâni câte 1 milion, 2 de euro. Și banul oricum e ochiul dracului, ce nevoie ai matale să-ți umpli buzunarul sutanei cu ochii satanei, să-ți zornăie diavolește când urci scările, să se chiorască prin straie la tine când dai rasol cu botezu la omu ăsta în odaie?

Dar niciunul nu i-a zis așa popii, că nu-l superi că te bleastemă.

Au scos taxa de protecție dintre prosoape și i-au plătit-o cum se cuvine popii și și-au spus ușurați că anul ăsta nu o să-i mai deranjeze și biserica a înhățat banul din care își va mai lua niscaiva mertzuri cu ABS și EPS și MUIEPSD și ce alte opțiuni or mai fi.

Și merge înainte biserica, doar că merge cu spatele înainte, privind mereu în urmă, animată de paranoia oricărui țăran ofuscat că va fi pălit peste ceafă de modernitate.

Au mai plecat niște sute de mii de români în 2018 din țară. Asta înseamnă niște sute de mii de lei mai puțin strânși de Bobotează de biserică. N-are a face, îi dă Gaby bani prea fericitului. Și îi dă Vyo bani prea fericitului. Cineva va fi acolo mereu să îi dea bani prea fericitului căci d-aia au murit tinerii ăia la revoluție. Pentru credința că un grup de cetățeni cu barbă vor avea grijă de grădina Maicii Domnului să nu fie homosexuali și avorturi în ea, nici președinți protestanți ci doar ortodocși divorțați, cu copii nevaccinați.

D-asta au murit tinerii la revoluție.

Nu BOR.

Nu d-aia au murit oamenii la revoluție.

Au murit strigând jos comunismul și jos securitatea pe care tu ai servit-o și continui să o faci.

Csf, ncsf.Luminițe, căciuli suedeze, pancarte vesele, vuvuzele, copii în cârcă, pe de-o parte. Jandarmi călare, primărițe și ministrese platinate, mustăți trimate și buze catifelate la televiziunile mincinoase, pe de altă parte.

Suntem două grupuri de turiști vizitând în acelasi timp un monument istoric, unul de japonezi și unul de ruși, fiecare rămânând în barierele limbii lui, neafectat defel de vorbăria de lângă el care, incomprehensibilă fiind, devine un zgomot de fond ca lătratul câinilor sau huruitul bormașinilor.

Existăm în același spațiu fizic dar la etaje diferite de moralitate și niciunul dintre cei care locuiesc în podul valorilor nu vrea să plătească pentru inundația din demisolul conștiinței iar cei de jos nu vor să dea bani pentru țiglele de pe acoperișul național.

Suntem uniți de identitatea națională prin care fiecare din noi înțelege altceva.

Dar mai suntem uniți de altceva, de identitatea religioasă, ortodoxia, religia îmbrățișată de peste 90% din populația țării.

Nicio revoluție nu poate să aibă loc fără mase, biserică sau armată. În fiecare revoluție din lumea asta, reformatorii din armată sau biserică au fost cei care au asigurat victoria revoluției.

În Ucraina anului 2014, maidanul a avut parte de susținerea necondiționată a unei coaliții de biserici ucrainiene.

“They stand defiant before shield-wielding riot police, clutching gilded crosses and inspiring the freedom-seeking masses in Kiev’s Independence Square.

But the clergy of Ukraine are more than leaders of the protest that threatens to split the nation’s troubled alliance with Russia. They are a link to Ukraine’s historical independence, before the Russian Revolution led to the Soviet occupation that lasted until 1991 but still hovers above like a dark cloud. Amid the escalating violence, priests have been seen defying police, leading civilians safely past them and performing last rites on those killed in the clashes.” (http://www.foxnews.com/world/2014/02/21/ukraine-priests-provide-protest-inspiration-proud-link-to-pre-soviet-era.html)

Nu are sens să întrebăm de ce nu este biserica ortodoxă română în stradă, alături de turma de credincioși care s-a ridicat împotriva clasei politice românești care ne scoate din Europa și ne trimite din nou în poala pedofilului rusesc.

BOR-ul este o instituție la fel de coruptă ca lumea politică românească. Catedrala Mântuirii neamului va fi gata în 30 noiembrie și va costa 90 de milioane de euro, fără finisaje. Biserica scapă basma curată din orice scandal, fie cu profesorul de religie cu mâncărimea la ouă, fie cu pedofilul Pomohaci, fie cu implicarea în spălarea de bani din trafic de armament din țări africane, fie cu tăieri de păduri, fie cu construcții de mânăstiri, fără autorizație, în parcuri naționale, fie cu exorcizări criminale.

Bisericii i se iartă orice pentru că biserica este aliatul cel mai important pentru primarul hoț al pesedeului, el merge cu popa la pescuit, cu popa joacă vinerea șeptic și bea un vin de țară.

Biserica iartă corupția și bisericii i se iartă corupția. O mână spală pe alta. Iar în noiembrie 2018, 100 de ani după marea unire, catedrala va fi gata să-și mântuie ocupanții. Să ne primească pe toți, la ceas de sărbătoare, împreună.

Dar noi nu o să mai fim aici, noi ăștia din grupul de turiști japonezi. Vom fi plecat din țara să ne facem o altă țară.

Și aici intervine ipocrizia BOR-ului care nu înțelege că centenarul unirii nu poate fi sărbătorit doar cu juma de popor. Că atitudinea bisericii în fața acestui cataclismic val de emigrări trebuie să fie acea a preoților ucrainieni care au ieșit în maidan, interpunându-se între manifestanți și scutieri.

Biserica trebuie să înțeleagă că ce se întâmplă acum în țară este asemănător cu Maidanul lui 2014, mai insidios și aparent mai puțin mortal, o infecție care te ucide în câteva luni, nu în câteva ore. E malarie, nu ebola.

Biserica trebuie să înțeleagă că proiectul unității naționale nu poate să fie realizat fără o națiune. Acum sunt 3,4 milioane de români afară. După această iarnă, vom fi 5 sau poate 6. 99% dintre cei care au plecat sau vor pleca sunt tineri, forța de muncă a patriei care ar trebui să construiască următoarea sută de ani de Românie. Sunt elitele, sunt intelectualii, sunt conștiința spirituală a poporului român. Știu, cuvintele ăstea sunt tocite ca o pereche de flecuri de mersul apăsat al propagandei pe coridoarele de marmură ale Casei Poporului.

Politicienii sunt demagogi, hoți, ticăloși. Nu mă aștept de la ei să gândească mai departe de termenul de judecată în dosarul de corupție care îi privește. Dar în biserică mă aștept să fie preoți care să priceapă că poporul ăsta se risipește ca un stol de pescăruși în care intră alergând un grup de labradori.

Oare nu există în biserică preoți care să înțeleagă că cele două Românii au nevoie de un translator care să îi ajute să înțeleagă celebra scandare: ce vrem noi, e și pentru voi?

Dacă nu, vom rămâne cu luminițele, căciulile suedeze și vuvuzelele, protestând de data asta de la Londra sau Madrid sau Oslo. Iar platinatele își vor acoperi sfioase cu basma capetele când vor intra în Catedrala Mântuirii Neamului. Dar mântuit folosit cu înțelesul popular: isprăvit, terminat.

Sfârșit.

https://www.washingtonpost.com/news/worldviews/wp/2014/02/20/dramatic-photos-ukraines-priests-take-an-active-role-in-protests/?utm_term=.e72e4de18c3

Mâine va fi mult mai rău

În cele 4 plase am cumpărături de 58 de euro, sălămioare fandosite, brânze împuțite, conserve de scoici și conserve de pate, iaurturi, andive, ciuperci și alte 2 kilograme de roșii, cartofi și ceapă, am 12 beri și 4 sticle de vin roșu, de Rioja, 2 papaya și 5 avocado, pâine cu semințe, un pui prăjit, mai am detergent de rufe, hârtie igienică și 6 ape minerale și 2 pachete de cafea și o cutie de suc de roșii, 2 borcane de muștar, unul cu miere, altul iute, un borcan de dulceață de portocale și biscuiți cu ciocalată.

Le scot din pungi, nu se mai termină, în România ar fi costat lejer peste 120 de euro ce am eu aici. Mă gândesc la pensionarii de acasă, nu la generali și milițieni și securiști, ci la părinții mei care jonglează miraculos cu 1700 de lei, la ce-și refuză pentru că e prea scump, la viețile lor legate de un par cu un lanț scurt, de câini hămesiți, cu blana tăbăcită, înjurați de stăpâni, nah d-aici, boalăăă!!!

La neliniștea lor în fața iernii, când strâng în cămară borcane cu gogonele și castraveți și înfundă congelatorul cu carne. La centrala dată pe 16 grade în toiul gerurilor, ca să facă economie, la igrasia din casă și la dușurile scurte, la cremele maică-mii din frigider, la sticlele de coniac pe care le cumpăr, care rămân nebăute cu anii, din aceeași nestrămutată convingere că e bine să aibă mai încolo decât să se bucure de ele acum.

Trăitul mai bine în viitor este un concept creștin pervertit de comunismul românesc, nu de ideologie cât de construcția oloagă pe care sovieticii și pălmașii locali au ridicat-o pe cadavrul societății rural-regaliste-române.

Mâinele e mereu mai bun decât azi.

Lasă pe mâine bucuria, rămâi azi cu spaimele: ce mâncăm, din ce bani ne luăm mormânt, s-a scumpit curentul.

Sunt cetățean european și am drepturi, așa spunea reclama de acum cât, să tot fie 10 ani, care încerca să-nvețe un popor de slugi tehnica îndreptării coloanei vertebrale. În țara în care vânzătoarele și apoi asistentele și apoi secretarele taie și spânzură, drepturile cetățeanului european sunt inexistente.

Nu putem să primim marfa, ați rupt eticheta.

Sunt cetățean european și..

Doamnă, nu înțelegeți, trebuie să luați un produs de aceeași valoare, nu vă dăm banii înapoi.

Dar la televizor…

Dumneavoastră credeți tot ce zice la televizor?

Salariul minim în Spania este de 1050 euro. Mâncarea și băutura pentru 2 săptămâni costă 58 de euro. Pensia lu tata e de 1700 de lei și mâncarea pentru 2 săptămâni îl costă tot 50 de euro, că el nu-și ia vin și cafea, bere și avocado.

Spania vrea să introducă venitul minim garantat. A suspendat pentru 6 luni plata contribuției la asigurările sociale pentru self-employed. A interzis evacuarea chiriașilor care nu-și pot plăti chiria, a creat un fond de urgență pentru cei care și-au pierdut joburile din cauza crizei. A dat asigurări că apa, electricitatea și gazul nu vor fi tăiate pe timp de carantină.

Taică-miu îmi trimite ieri factura la gaz prin sms, i-am spus să nu iasă din casă că i-o plătesc eu online. E 369 de lei. Un sfert din pensie. E speriat că dacă nu o achită la timp, îi taie ăștia gazul. Îi spun să stea liniștit, dar el știe mai bine. Dacă era Țiriac, Niculae, Patriciu, Sârbu, Voiculescu sau alt magnat român, statul i-ar fi șters, suspendat, amânat pe 2097, uitat într-un colț, pe etajeră, datoriile.

Dar când ești Micki Feher, nu poți să te aștepți la așa ceva. Vigilent, statul îți fute una după ceafă, îți palmează portofelul și apoi te pune să-ți iei singur comprese pentru migrenă. Plătește-ți dările, Vasile, doar nu crezi că oi fi vreun cetățean european și ai drepturi?

Din ce în ce mai mulți români nu mai au ce să mănânce. Unii cerșesc. Unii sparg casele ăstora plecați p-afară.

Încă nu atacă bănci.

Încă nu atacă supermarketuri.

Încă nu atacă farmacii.

Încă nu atacă viloaiele de bogătași.

Încă nu atacă biserici.

Pentru prima dată, azi e mai bun decât mâine.

Bucurați-vă acum.

Covidul și țeapa lui Ghilduș

Noiembrie 589. Tibru iese din matcă, silozurile sunt inundate, curenții târăsc la vale mai multe biserici și un cuib de șerpi de apă, cel mai mare din ei un dragon cu trupul cât un trunchi de copac, este spălat de fluviu pe țărm. Două luni mai târziu, ciuma se întoarce la Roma și primul care moare este papa.

Urgent este ales unul nou, de familie bună, Gregorius I. Omul înțelege cã are de-a face cu pedeapsa divină abătută asupra creștinătății și cere pocăință. Romanii ies în stradă, cântând psalmi și rostind rugăciuni. 80 din ei cad pe loc răpuși de ciumă dar, în a treia zi de procesiuni, “săgețile ciumei nu mai cad asupra orașului”. Huuuf, de data asta am scăpat. Dumnezeu s-a îmbunat.

Cândva în 1343. În Siena este descoperită o statuie a lui Venus pe care oficialitățile orașului iubitoare de frumos o instalează pe un soclu în Campo. Imediat se dezlănțuie iadul, mai întâi o criză financiară, apoi o revoltă a armatei sieneze, pentru ca 5 ani mai târziu să vină ciuma care ucide mai mult de jumate din populația orașului. Și Satan nu se oprește aici, o armată de mercenari ciordește bogățiile guvernului, urmează o lovitură de stat și o înfrângere usturătoare în fața rivalilor fiorentini. Noul consiliu se uită pe geam și se prinde de unde se trag toate ponoasele. Statuia lui Venus e dată jos de pe soclu, fãcutã fãrâme și îngropată undeva după granița cu Florența.

2020. Nordul Moldovei. În cel de-al treilea pelerinaj organizat în cei 400 de ani de când au ajuns la Iași, moaștele Sfintei Parascheva au fost scoase la plimbare. De data asta, ca niște muncitori mexicani în drum spre tarlaua de știuleți, moaștele au stat în bena unei mașinuțe care s-a plimbat, la cererea credincioșilor dar și a preoților, prin Neamț, Botoșani și Iași. Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a spus că mașina care purta racla doar a încetinit în dreptul unor lăcașuri de cult și așezăminte spitalicești.

Mileniile trec. Umanitatea se scarpină-n nas, căutând răspunsul la întrebarea: da` ce-am făcut, domle?

Acum 8 ani, scriam pe blog, despre o carte. Eram atunci cu toții hăituiți de Mărmureanu și spectrul marelui cutremur. În loc de măști, paracetamol și alcool sanitar, cumpăram isterici asigurări. Domnia marelui Satan, Băsescu Traian, ne-a adus doar calamitatea crizei financiare mondiale. Nu ne-am prins atunci că totul se trage, nu-i așa, de la Țeapa lui Ghilduș înfiptă la Palatul Regal.

Mobilat pentru supraviețuire acum 30.000 de ani, creierul uman funcționează după aceleași principii de savană, ușor de dus de nas de bombardamentul mediatic cu chiftele din zilele noastre. Asta spune domnul Dan Gardner în cartea sa “Risk, the science and politics of fear”.

Calibrați să învățăm din exemple, din istoriile neamurilor: văru Nelu a fost mâncat de leu, deci leul este un animal periculos, nu încercați să-l mângâiați pe coamă; matușa Gina a băut apă din baltă și apoi s-a stricat la burtă și în 7 zile s-a înegrit toată și a murit, deci nu serviți apă din baltă- nu reușim să jonglăm cu numerele mari și să trecem de la statistica cetei de platou african la cea globală, a celor 7 miliarde de indivizi.

Deși se moare mai dihai din cauza slăninei, țuicii și a înnecurilor în piscina bleu din curte, nouă ne e frică de cutremur, război nuclear, accident de avion, tsunami, terorism sau coliziunea cu un meteorit trimis de Doamne, Doamne să ne pedepsească.

Cine trebuie arătat cu deștu pentru această stare de lucruri? Media, aceste cozi de topor ale corporațiilor, cei care fac bani de pe urma fricii tale. Se vând mașini dotate cu sisteme sfhffhghgdj care nici nu pornesc automobilul dacă te simt că ai mâncat o bomboană cu rom, se vând asigurări împotriva mușcăturii de gărgăriță otrăvitoare din Tadjikistan, se fac consolidări și evaluări și remodelări care să-ți țină casa în picioare la tsunamiul care-ți va spulbera blocul deși tu ești la 600 de kilometri depărtare de ocean. Se fac bani de pe urma groazei tale. Așa că la televizor nu o să-ți spună nimeni: nu-ți săpa fratelo piscina că o să crăpi, pentru că uite statistica, se moare în draci de la înnecuri în curtea vilei, că doar nu o sa le bagi bețe-n roate producătorilor de ligheane. Nu o să-ți facă nimeni știri despre incidența cirozei și a bolilor cauzate de consumul excesiv de alcool (bașca accidente de circulație) când poa‘ să-ți arate un avion înfipt în glie și să te bage-n sperieți, poate, poate acum dă Dumnezeu și-ți iei o asigurare de călătorie.

“Risk. The science and politics of fear” se găsește pe Amazon, asta dacă vă riscați să cumpărați cu cardul, pentru că sunt sigură că vi s-a spus că, la fiecare curbă a țevii de net, stă câte-un pirat cu un toporaș de inox, gata să vă hăcuiască bugetu.

Cei 6 călăreți ai apocalipsei.

Când ne vom trezi, (ioi, cât am dormit? Doamne ce foame îmi e), o să constatăm că nu mai e nimic în frigider pentru că e frig afară și nu mai e nevoie de frigidere, s-a declarat prin ordonanță de urgență a guvernului mondial că e stare de februarie siberian pe tot parcursul anului și noi, ăștia de ne trezim din criogenia în care am intrat înțepându-ne cu fusul vrăjit în deget nu am fost treziți de sărutul unui prinț ci suntem înghiontiți de un ser care ne scoală din morți și ne trimite să muncim în fermele chinezești de crapi și în câmpurile petrolifere saudite și în minele de cobalt din Mongolia.

Și apoi, după ce ne-am servit pedeapsa, ni se recoltează organele și restul din noi e topit și depozitat în largi cisterne de osânză din care se fac săpunuri, rujuri și creme de călcâie pentru călcâiele, buzele și ridurile guvernului mondial.

De fiecare dată când apare o criză te uiți cine este principalul ei beneficiar (citat din Scurt tratat de paranoia al distinsei profesoare Loretta Perletta Frigănel-Țipariu).

1. Greta și trupa ei de ecologiști. Clar ei au pus la cale cel mai spectaculos experiment din istorie care ne demonstrează fără putință de tăgadă (Duamne, cât am vrut să mă joc cu această expresie) că natura în numai 3 săptămâni de liniște își revine. Uite, copacul din grădina casei în care stau azi dimineață nu mai avea febră, cerul nu mai are furunculi și păsărelele nu mai tușesc uscat. E clar că e mâna Gretei, dacă nu am înțeles cu frumosul, poate doar așa înțelegem, cu frica. Stați în casă și protejați sistemul sanitar, hahahaha, ce glumă bună. Stați acasă și protejați pădurea, vulpea și albina, protejați pangolinul și rechinul și monstrul din loch ness și bacteria mâncătoare de carne.

2. Autocrații, gealații, împărații. Ăștia de alde Xi și Putin și Erdogan și prințul MbS care mereu mă face să mă gândesc că este abrevierea lu mămăligă cu brânză și smântână și domnu ăla din Turkmenistan și Lukașenko, Bolsonoro și, desigur, omul Mirinda din fruntea Americii. Ăștia beneficiază că acum ne bagă pe gât orice și noi înghițim, că ne e frică să nu murim. Și stăm în casă în timp ce ei de acum, direct pe masă, că nu mai e nevoie să se ascundă, taie și spânzură și îi pun și fundă făcutului pe care l-au clădit în libertate în timp ce noi eram închiși în propria noastră groază de pieire.

A murit de Covid, o să se spună despre dizidenții din Iran și din Brazilia, Turcia, Turkmenistan, China, Rusia și America cea democrată, chiar (o să dea coronavirusul în cei care se opuneau conductei din Dakota și Keystone). Nu o să fie palat prezidențial-voievodal care să nu aibă un altăraș covidian unde o să fie aprinse lumânări, Doamne mulțumim că ne-ai dat ceva mort, cu moartea pe moarte călcând, nu așa zic creștinii.

Virusul ăsta e mană cerească să scapi de-o tabără de refugiați de 100.000 de oameni. I-a decimat urgia bolii, mâna lui Dumnezeu, n-ai ce să faci. Și triburi care se opun despăduririlor și Assangi și Snowdeni, cum o să cadă ei.

Și homosexualii, în Rusia, Belorusia, Polonia și Serbia și România, vor crăpa miraculos. Ca HIV-ul, Covidul nu suportă pedosnicii, se știe că au comorbidități morale.

3. Moștenitorii, prinți Harry și copilași de magnați, mănușă le vine epidemia să curețe mâzga bătrânicioasă din fruntea consiliilor de administrație și fondurilor de investiții și acum, că mă gândesc, îmi vine punctul 4. Fondurile de pensii. Cu cât sunt mai mulți bătrânei la urnă, cu atât mai mică este a beneficiatorilor turmă. 

5. Big Pharma, noua mafie care ne strânge în pumnul ei cel mare. Sunt singurii ale căror acțiuni nu s-au prăbușit pe bursă, sunt viitorul, ce mers pe lună sau energie nepoluantă?

La Big Pharma ne rugăm, vaccinul e Mesia pe care-l așteptăm.

Bilă de urs? Placentă de vulpe? Scuipat de nevăstuică?

Orice, spuneți-ne ce să luăm și noi o să cumpărăm, o să luăm cu asalt farmaciile, o să ne batem ca australienii pe hârtie igienică și da, iată că avem și punctul 6.

6. Producătorii de hârtie igienică. Taie în acest moment copaci (și ursul, vulpea și nevăstuica trebuie să fugă în orașe unde Big Pharma le fac ce am zis la punctul 5). Producătorii de hârtie igienică au creat spaima Covidului. A fost ideea unuia dintre ei care a zis: vreți să vă spun o idee de să vă căcați pe voi? Și ei au zis da și atunci omul le-a spus: îi speriem pe proști că o să moară și că trebuie să stea în case și în case trebuie să ai provizii, nu, de mâncare dar mâncarea intră pe-o parte și iese pe alta, și aici intervenim noi.

Asta visă prințesa înainte să fie trezită din somnul de 100 de ani de prinț.

Prințul, desigur, făcea parte dintr-o altă generație, nu auzise de epidemia de Covid din 2020 și, sincer, nu îi păsa decât să își ispășească pedeapsa de la jocul de Popa Prostu pe care îl pierduse, să o pupe pe cucoana asta adormită și să se întoarcă acasă căci mămica lui din Guvernul Mondial îi dăduse telefon deja că e gata masa și se răcesc sarmalele cu carne de pangolin.

Die Ende.