Horea Sibișteanu's Blog, page 3

In the end...

De unde stii cand se termina ceva?
Pentru ca eu niciodata nu stiu... Nu mi-au placut niciodata despartirile si mereu, atunci cand am plecat, i-am spus celui ce ramane in urma, ca ne vom revedea. Cu toate ca de multe ori stiam ca nu e adevarat.M-am intors de multe ori in locuri parjolite, pe fronturi uitate de mult, unde nu mai era nimic de vazut. Stiam ca nu mai e nimic acolo, dar mai trebuia sa vad locul odata ca sa imi confirm sfarsitul. Cu timpul am crezut ca nu mai am nevoie de asta, insa istoria mi-a aratat, de curand, inca odata, ca nu e asa. M-am intors acolo unde nu mai era nimic pentru ca eram melancolic. Insa nici peisajul, nici mirosul si nici aminitirile nu m-au miscat. Nu poti sa iti imaginezi ca exista ceva frumos acolo unde miroase a putregai. Dar trebuie sa simt mirosul, ca sa imi confirm finalul.Si oricat de dureroasa ar fi reintoarcerea, oricat de multe cosmaruri si frici mi-ar activa, finalul aduce fericire maxima. Sentimantul ca ceva s-a incheiat de tot, vine cu o niniste sufleteasca ce imi ofera calmul de care am nevoie. E ca sfarsitul unei furturni pe mare, sau ca liniste de dupa un typhoon ce te-a prins pe drum. Azi sunt impacat cu mine si cu deciziile mele pentru ca stiu ca tu nu mai contezi,Pe curand...

Frica

Care e cea mai mare frica a ta?

A mea e frica de esec. Imi este frica sa nu gresesc, sa nu fiu penibil. Si frica asta imi controleaza de foarte multe ori viata. Cum ar spune cineva, imi creaza cenzuri
Cutremurele sunt devastatoare pentru ca dupa ele aduc si alte dezastre: tzunami, alunecari de teren, lichefiere, prabusiri, incendii. Asa e si frica mea. Pentru ca mi-e frica sa nu fie penibil, imi e firca sa vorbesc in public, imi e frica sa fac lucruri noi in public, nu-mi place sa cunosc oameni noi.
Si ce e de facut? In fiecare zi mai zdruncin una din fricile astea mcii, pentru a distruge frica cea mare. In fiecare zi imi depasesc limitele putin cate putini si ies din zona mea de confort, pentru a o mari. Dar nu imi iese intotdeauna si uneori datorita esecului si fricii primordiale, dau doi pasi inapoi, ma inchid in carapace si nu mai fac nimic. Ma conserv.
Asta am facut in ultimul timp, dupa o perioada de avanturi si reusite, m-am ars tare si acum imi ling ranile in intuneric.
Pe curand...

Urasqbesc

Pana de curand credeam despre mine ca nu sunt capabil de iubire. Eram convins ca nu iubesc si ca nu am iubit si nici nu o sa iubesc pe cineva vreodata. Consideram ca anumite persoane imi sunt dragi, ca sunt obisnuit cu prezenta lor sau ca le respect. Chiar ma gandeam ca sunt sociopat pentru ca nu sunt capabil sa dezvolt sentimente puternice fata de cineva.Am invatat de curand ca iubesc. Am iubit si o sa mai iubesc si de acum inainte. Doar ca imi era frica sa recunosc asta sau pusesem iubirea pe un piedestal si credeam ca e ceva mai complex decat ceea ce incercam eu sa definesc ca iubire. Imi iubesc familia, iubesc cativa prieteni si am iubit candva nebuneste pe cineva. Atat de tare incat acum imi e frica sa ma las sa ma indragostesc.Insa nu am urat niciodata pe cineva. Si cred ca nu definesc gresit ura, asa cum o faceam cu dragostea. Nu urasc pentru ca nu inteleg de ce as face asta.Acum nu va imaginati ca sunt un om bun, numai cu ganduri pure si floricele roz in cap. Deloc. Deseori am ganduri distructive. Imi vine sa distrug psihic o persoana, sa o demontez si sa o las la pamant. Dar imi trece. Ca o fac sau nu o fac, imi trece imediat dupa. Deci nu e ura. Pentru ca ura, ca si iubirea trebuie sa dainuiasca. Nu sa fie un sentiment de o zi sau de o saptmana.Nu inteleg de ce uram pe cineva. Am auzit deseori la persoane care tocmai au trecut printr-o despartire: il/o urasc pentru ca mi-a luat cei mai frumosi ani, Nu e asa. Ati petrecut niste ani impreuna si trebuie sa te bucuri de ei. V-ati facut rau apoi pentru ca nu ati stiut sa renuntati la timp unul la altul, dar tot din dragoste ati gresit. Credem ca e mai putin dureros sa despridem un bandaj incetul cu intetul, decat sa il smulgem brusc. Dar nu e asa...Il/ o urasc pentru ca mi-a luat ce era al meu. Pai daca era al tau, de ce nu ai avut grija de acel ceva? De ce ai lasat sa iti fie luat?Urasc pe cineva pentru ca e rau cu mine. De ce e rau? De ce il lasi sa fie rau? De ce bagi in seama pe cineva de la care nu ai nimic de invatat?
Deci, de ce uraste lumea? Ca eu nu inteleg acest sentiment... Si clar nu sunt sociopat (100%)
Pe curand...

Timp

Timpul a fost si este cel mai mare dusman al meu.Si nu pentru ca trece repede, nu pentru ca vreau sa fac atat de multe lucrui si nu am loc de toate in programul meu ci pentru ca ma lupt cu el. De curand mi-am dat seama ca timpul e dusmanul meu pentru ca eu mi l-am facut dusman. Intotdeaua l-am invinovatit pentru toate. Nu e timp de aia, nu am mai avut timp pentru nu stiu ce. Daca mai era putin timp terminam si eu tot ce imi propusesem,Nu. Timpul e atat cat trebuie sa fie insa eu am incercat mereu sa il lungesc. Si nu se poate. Nu poti sa iti faci o pelerina din jumatate de metru de material...Azi noapte am avut o revelatie. Timpul mi-a demonstrat ca daca ai rabdare sa se dedimenteze totul, o sa vezi clar. Si pentru asta trebuie sa ma imprietensec cu fratele timpului, rabdarea.De ce scriu toate astea aici? Ca o promisiune pentru mine, o dovada ca mi-am propus sa incec sa ma impac cu timpul si sa am rabdare. Pentru ca toate lucrurile de calitate se realizeaza in timp. Plin de clisee, dar e chiar atat de simplu. Nu are rost sa reinventam roata...
Pe curand...

Sa fie 9 finalul?

Au trecut 4 luni de cand nu am mai scris pe blog.Au fost atat de multe de scris. De la noul job, si noul oras in care locuiesc, primul maraton din viata mea, cateva retete sanatoase si delicioase, carti bune si pana la Festivalul de Blues din Focsani sau si mai recenta Reuniune de clasa, dupa 10 ani.S-au intamplat atat de multe lucruri in ultimile 6 luni... S-au intampalt atat de multe lucuri in asta 9 ani de blog (aproape, aparut la un an de la terminarea liceului - ca tot am avut reuniune), insa nu am simti nevoia sa sciu despre astea.  E pentru prima data cand nu am vrut sa impartasesc publicului blogului meu, lucrurile frumoase ce mi se intampla, ci le-am tinut doar pentru mine.De aceea, ma intreb acum, la ceas aniversat, cand blogul asta face 9 ani, cand scriu un articol dupa 4 luni (nu cred ca am avut vreodata asa o pauza lunga), daca nu cumva cei noua ani au fost cam tot. Si anul 10, in care intram de azi, o sa fie ultimul.Dar cine stie unde ne duce timpul si ce o sa fac peste alte 4 luni?Pe curand...

Razboiul mondial al fumatorilor

18# Prea mult fum
Tineam minte ca mi-a placut mult Marian Malaicu-Hondrari, dar cred ca pana la urma, e un "meh".Ori am fost umflat cu asteptari de la toata valva media ce s-a facut cand s-a lansat romanul, ori nu sunt eu intr-o perioada buna pentru asa ceva, insa nu am avut un click cu aceasta carte. Si as fi vrut mult sa ma dea pe spate, sa imi spuna: Da, frate. E misto sa fii artist si fumator!Dar nu... Mi s-a parut neterminata, ca o sapatura de suprafata, cu teama de a baga lopata mai adang, sa nu sparga sau sa rupa ceva.  E lin si simplu. E curat. Dar e inspid, e fara de sare si piper. E cam aceasi supa reincalizita pe care generatia asta de scriitori o gatete. Nu e nimic nou. Si asta ma doare. Vreau ceva wow. Vreau un scriitor contemporan care sa ma dea din nou pe spate, pe care sa pot sa il recomand cu drag. Ooare vreau prea mult?Roman de fumator, roman de dragoste, o drama, o poveste depre nimic... E toate astea si nimic din ele. Nu e un roman prost. Nu e o carte de duzina. E o carte bunicica, ce, insa, din pacate, nu iese din tiparul care i-a facut celebrii pe scriitorii astia iubiti de Polirom. Pentru tema aleasa, putea sa iasa ceva mult mai bun, dar a ramas cuminte, in niste canoane si retete deja stiute.Pe curand...

Trei animatii pentru copilul din tine

Saptamana trecuta am avut chef de animatii. Poate pentru ca vine 1 iunie si copilul din mine vrea sa se manifeste, sau pentru ca serialele au intrat in vacanta iar cele pe care le mai am de vazut, nu imi fac cu ochiul. Asa cain articolul de astazi o sa va prezint trei animatii. Doua anime japoneze si o animatie Disney. Nu stiu cum mi-am amintit intr-o seara de Miss Hokusai. Vazusem trailerul cu ceva timp in urma, il cautasem si nu il gasisem.Miss Hokusai e primul anime ce nu e facut de Ghibli la care m-am uitat. Mi-a placut, dar nu atat de mult ca cele ale celebrului studio. Eu nu sunt fan anime, deci nu sariti pe mine, sunt doar fan Ghibli. La Miss Hokusai m-am uitat pentru ca Hokusai e artistul meu preferat de ukiyo-e si am vrut sa vad povestea mai putin cunoscuta a fetei lui.Anime-ul japonez e un fel de animatie ce e pe nisa. Daca nu esti fan al acestui gen, nu prea te uiti iar publicul larg nu prea imbratiseaza stilul asta, datorita fanilor anime ce duc povestea la un alt nivel, in inalnirile cosplay.Insa Miss Hokusai e chiar o pelicula buna ce are multe indregiente pentru succes. Mister, magie, dragoste, o poveste istorica si personaje bine conturate. Mie mi-a placut foarte mult.
When Marine Was There e ultima animatie Ghibli, inainte de hiatus. Cu o nominalizare la Oscaruri pentru cea mai buna animatie, am cautat pelicula in perioada decernarii premiilor Academiei Americane de Film, insa nu am avut succes. Mi-am amintit de el, cand ma uitam la Miss Hokusai si l-am cautat. Am avut noroc si l-am gasit si astfel am ajuns sa vad toate filmele Ghibli.In cazul de fata avem de-a face cu o poveste pentru copii de toate varstele pentru ca animatia scrisa si  regizata de Hiromasa Yanebaya are la baza o carte de young adult fiction, scria de scriitorul englez Joan G. Robinson, despre care Miazaki spune ca este una din cele mai bune carti de gen. Cu actiunea schimbata din Angliain Sapporo, ca sa fie japonezii multumiti, povestea e plina de magiesi mister.Mie mi-a placut foarte mult si m-a intristat stiind ca Marnie e posibil a fie ultimul film Ghibli.
Si ca sa nu spuneti ca m-am dus in zona melancoliei si va prezint numai animatii japoneze, am lasat pentru final o animatie Disney, Zootopia.Era Bururestiul plin cu postere ce promova animatia. Peste tot, la fiecare colt, dar tot am uitat de el cand a rulat la cinema. Dar l-am vazut acum, acasa, seara in pat.Zootopia este un film plin de clisee, insa cliseele nu m-au deranja de loc, ci chair m-au amuzat. Intr-o lume in care se vrea ca toata lumea sa aiba sansa sa fie orice, zootopia e. ca si lumea noastra o lume in care stereotipurile inca ne domina. Imi place mult ca Disney inca isi pastreaza mesajele sociala in productiile sale si ma bucura ca a renunatat un pic la stereotipuri. Ca doar in toate desenele lor clasice, printesa trebuie sa se marite si sa faca copii cu printul puternic, frumos si destept.Bravo, Disney, ai dat lovitura si de data asta. Zootopia se afla in momentul de fata pe locul doi in topul celor mai vandute filme in acest an, si nu cred ca o sa scada mai mult de o pozitie sau doua pana la sfarsitul anului.
Pe curand...

Felii de lamaie

17# Prea mult acru strica

Volumul de proza scurta Felii de lamaie a fot foarte promovat anul trecut, cand a fost lansat. Cam toate blogurile literare scriau despre el, poliromul in promova si el la greu. Si de aceea mi-a starnit curiozitatea sa aflu mai multe.Am aflat prima data ca Anca Vieru e inginer ca si mine. Asta m-a facut si mai curios. Apoi, o pasarica mi-a soptit ca au fost in aceasi grupa de cursati la cursurile lui Iaru si ale lui Chivu (sa nu ne miram daca o vedem in numerele viitoare ale lui Iocan). Am aflat ca a avut o poveste in Fictiuni reale, insa nu imi aminteam povestea ei, insa am pus asta pe seama faptului ca a trecut mult timp de cand citisem volumul ala colectiv.Am cumparat ebook-ul la un moment dat si weekendul trecut l-am citit.Mda, acum stiu de ce nu imi amintesc de ea din Fictiuni. Nu are sare si piper, are doar lamaie.Sunt un mare fan al prozei scurte, sunt un si mai mare fan al posmodernismului si al povestilor despre nimic. Pentru ca mi se pare foarte greu sa faci ceva din nimic. Insa Anca Vieru mi s-a parut prea simpla, prea cuminte si prea ponosita. Ori nu mai vibrez eu la literatura contemporana, ceea ce ar fi cam nasol.Dar e bine ca una din cele mai mair edituri a publicat-o...Pe curand...

Noaptea muzeelor la Pensionul Domnesc de Fete

Bucuresti, 21 mai 2016. Orasul e agitat. E Constantin si Elena, e Fortza Zu in Piata Constitutiei. Mult trafic, multi oameni agitati pe strada, politie peste tot. E Noaptea Muzeelor si lumea forfoteste. Nu am inteles niciodata de ce lumea merge la muzeu doar in noatea asta. Eu o vad altfel, o vad o noapte in care poti sa vezi altceva. Daca e un muzeu care e la fel tot anul, de ce sa ma duc? Daca e un obiectiv turistic, un muzeu sau un monument istoric care se viziteaza doar atunci, sau care are un specacol special pregatit pentru noatea aceea, da.De aceeea am ales sa ma duc sa vizitez Scoala Centrala din Bucuresti, fostul Pension Domnesc de Fete, deschis publicului larg de catre ARCEN in Noaptea Muzeelor.Scoala se afla undeva pe langa Gradina Icoanei, intr-o zona a Bucurestiului ce imi este foarte draga, cu stradute inguste, cu case vechi si copaci infloriti. Dincolo de bulevardele mari acolo mirosea a iasomie. Ne-am asezat la coada lunga si ne-am indreptat spre intrare, cu pasi mici, de-a lungul cladirii construite dupa planurile lui Ion Micu, ce s-a inspirat din manastile  Hurezi si Antim. Am privit braul de sub acoperis si  casetele de lemn pictat ce se inchideau acoperisul. Ne uitam dincolo de gard si vedem cum grupuri mici tot intrau inauntru si ne asteptam randul.In momentul in care am intrat inauntru, si am pasit in curtea interioara a scolii, am avut impresia ca timpul a stat in loc. Lumea era fericita, curioasa si incarcata de o energie pozitiva inauntru. Copacii din curte erau uniti de instalatii lumnioase pe care din loc in loc erau agatate fotografii cu imagini din Bucuresti.

#noapteamuzeelor #window #bucharest #architecture #night #mayA photo posted by Horea Sibișteanu (@horicas) on May 21, 2016 at 1:10pm PDT

#noapteamuzeelor #ceiling #paintedceiling #architecture #bucharest #hall #hallway #school #pension #boardingschool #romania #may #saturday #nightA photo posted by Horea Sibișteanu (@horicas) on May 21, 2016 at 11:09pm PDT

Apoi am iesit in spate, unde era o altfel de atosfera. Luminitie, un DJ, un foodtruck ce vindea minuturi, europaleti pe post de bancute. Era o atmosfera hipstareasca misto. Pentru ca toata lumea vibra la fel, pentru ca nimeni nu era acolo sa judece sau pe fuga. Ci sa se bucure de o noapte lina.

#noapteamuzeelor #bucharest #night #nightsinbucharest #mayA video posted by Horea Sibișteanu (@horicas) on May 21, 2016 at 1:09pm PDT

Am plecat intr-un tarziu, ratacind pe stradute in noapte, incarcati de o energie pozitiva si cu planuri sa gasim alte locuri ascunse in Bucuresti.
Pe curand...