Irina Binder's Blog, page 52
January 9, 2015
Aseară am fost nemernică.
Dacă zilele trecute m-am lăudat că am fost drăguţă, azi voi recunoaște că aseară am fost nemernică. Da, uneori îmi permit o asemenea extravaganță...
Am făcut exact acelaşi lucru pe care îl detest
la alţii: am ocupat locul de parcare al unui vecin. Dar am făcut-o forţată de
împrejurări, pentru că locul meu era din nou ocupat şi pentru că am găsit acel
loc gol. Am ajuns acasă târziu, la

Published on January 09, 2015 02:17
January 6, 2015
Răsfăţul pe care îl merităm
Azi voi scrie o postare diferită de ceea ce scriu eu de
obicei, mai ales că nu numai o dată m-aţi întrebat de ce nu fac recenzii sau
câte un review despre lucruri care îmi plac sau care îmi displac şi despre
lumea mea şi obiceiurile mele. Eu mă gândisem că sunt deja bloguri dedicate
pentru tot felul de lucruri, dar voi scrie şi eu cu plăcere atunci când voi
simţi nevoia să scriu despre

Published on January 06, 2015 20:57
Unde şi când se termină iubirea?
Şi de ce? Pentru că unii spun că iubirea adevărată nu se
termină uşor. Că omul care iubeşte nu pleacă de îndată ce apar câţiva nori pe
cerul relaţiei. Că dacă iubeşti faci compromisuri şi sacrificii. Dar câte? Şi
până când?
Iubirea se termină deodată cu nesiguranța...
Se termină atunci când doi oameni descoperă că s-au grăbit
să se iubească înainte să se cunoască. Când încep să se

Published on January 06, 2015 01:08
January 5, 2015
O seară în Paradis
Azi am fost drăguță. Și amabilă. Exagerat de amabilă și
de drăguță. (Lăsați-mă cu modestia...)
Azi am lăsat toți domnii să intre în magazine, iar ei
s-au bucurat așa de mult, încât s-au îmbulzit pe lângă mine, m-au îmbrâncit și
numai că nu m-au călcat în picioare cât le-am ținut ușile deschise. Păi cum să
nu fiu drăguță și să nu îi las? Știți ce iarnă și ce viscol e în Brașov? Abia
așteptau

Published on January 05, 2015 13:24
January 4, 2015
Oglinda unei anumite lumi...
Tatăl meu avea o vorbă pentru cei care obișnuiau să își
dea cu părerea despre alții: "Dacă te uiți printr-o fereastră n-ai de unde să știi ce
se întâmplă în casa aceea. N-ai cum să știi ce se află dincolo de
perdele."
Dar lumea a crezut dintotdeauna că știe destul despre
unul și despre altul, astfel încât să își permită să vorbească verzi și
uscate.
Azi, a venit rândul meu să vorbesc

Published on January 04, 2015 02:53
December 31, 2014
Adio, 2014!
Mai este puțin și ne luăm rămas bun de la 2014...
Pentru mine anul care tocmai se încheie a fost un an
minunat. Un an plin cu emoții frumoase, cu amintiri prețioase, cu lecții
importante pentru viață. Am reușit să-mi duc la bun sfârșit toate proiectele.
N-aș putea spune că am reușit mereu să fiu omul care mi-am propus să fiu, dar
am încercat...
Anul acesta am învățat foarte multe lucruri

Published on December 31, 2014 11:59
December 22, 2014
Ești nemulțumit de viața ta?
Îmi amintesc că am scris acest text cu mulți ani în urmă. Mai întâi am făcut o prezentare power point, apoi am creat acest clip...
Am făcut-o pentru cei care se plâng mereu, care văd mereu partea goală a paharului, care uită să fie recunoscători pentru ceea ce au, care se consideră defavorizați și victime ale sorții.
Mesajul a avut exact efectul pe care mi l-am dorit... Și asta mă bucură.

Published on December 22, 2014 01:29
December 5, 2014
Așteptându-l pe Moș Nicolae...
Aseară, în fața unui mag. Lidl din Brașov erau din nou,
la cerșit, 2 copii frumoși: Andrada și Samson. De câte ori îi găsesc acolo, îi
iau cu mine înăuntru și le aduc puțină bucurie în inimioare. Samson are 12 ani,
e cel mai mare dintre cei 6 copii ai familiei... o familie fără posibilități.
El ziua merge la școală, iar seara, până la ora 22 e "de serviciu" în
fața magazinului Lidl. La ora

Published on December 05, 2014 12:32
În lumea mea...
Mi se spune adesea că sunt naivă şi că trăiesc într-o lume
frumoasă, ireală. Într-adevăr, lumea în care trăiesc eu este frumoasă, iar eu
nu voi renunţa niciodată să cred în ea doar pentru că nu este totul perfect.
Voi crede până la ultima bătaie a inimii mele în lumea mea frumoasă, în care
oamenii sunt buni, frumoşi, sinceri şi au intenţii onorabile.
În lumea mea frumoasă oamenii nu au

Published on December 05, 2014 01:37
December 2, 2014
Invidia, prostia şi răutatea nasc monştri
Văzând că unii mă vorbesc de rău pe diferite bloguri sau pe
pagini de facebook, m-aţi întrebat cine sunt aceste persoane, de ce fac asta şi
ce părere am despre ele. Voi răspunde din respect faţă de cititorii mei, singura ocazie în care voi vorbi despre asta pentru că, așa cum am mai spus, pe mine nu mă veți vedea bălăcărindu-mă cu nimeni pe nicăieri, nici măcar pentru a-mi apăra reputația

Published on December 02, 2014 13:51