Irina Binder's Blog, page 2

Oameni care nu ne (se) uită

 

Cu ani în urmă, am locuit, pentru o scurtă perioadă, într-un apartament la etajul trei al unui bloc. Nu cunoșteam aproape pe nimeni dintre vecini, doar șeful de scară și o vecină curioasă, un fel de „cameră de supraveghere” a blocului. Ea știa tot: cine intră, cine iese, cine are musafiri sau cine nu plătește întreținerea la timp. Eu, însă, eram mai mereu pe fugă, rareori aveam timp să observ ce se întâmplă în jurul meu.Într-o zi friguroasă de noiembrie, mă aflam pe balcon, căutând cu privirea două pisici ale nimănui pe care obișnuiam să le hrănesc. Atunci, pe balconul unui apartament situat la etajul inferior din scara vecină, am zărit un băiețel ghemuit pe un scaun. Ochii lui mari și curioși s-au ridicat spre mine pentru o clipă, iar eu i-am zâmbit. Însă el s-a retras repede, asemenea unei umbre speriate, ascunzându-se în colțul opus al balconului. Am rămas acolo câteva minute, privindu-l în tăcere. Stătea nemișcat și zgribulit, în timp ce cerul se întuneca brusc, iar aerul devenea tot mai rece și mai tăios. M-am întrebat dacă s-a încuiat din greșeală pe dinafară sau, mai rău, dacă era pedepsit. Dar ce fel de părinte și-ar lăsa copilul afară, în frig?Am deschis fereastra balconului și am strigat încet:– Hei! Te-ai încuiat pe dinafară?Băiețelul m-a privit pentru o clipă și a clătinat din cap.– Ești pedepsit?Un alt „nu”, spus fără cuvinte, doar cu o mișcare a capului.Am înțeles că nu voia să vorbească, așa că l-am lăsat în pace. Mai târziu, când am ieșit din nou pe balcon, l-am zărit acolo, neschimbat. Deși frigul se întețise, băiatul era îmbrăcat la fel, într-un trening subțire, stând ghemuit, cu privirea pierdută în zare.– Vrei orez cu lapte? Tocmai l-am făcut. Pun și dulceață deasupra, i-am spus. Ochii lui s-au mărit, dar a rămas tăcut. Fără să aștept un răspuns, am intrat în casă, am pregătit un castron cu orez cald și am improvizat un "lift", mai precis o găleată în care am așezat o păturică, o sticlă de apă, o linguriță învelită într-un șervețel și deasupra castronul cu orez. Fereastra dormitorului meu, fiind mai aproape de marginea balconului unde el aștepta, mi-a permis să cobor găleata, suspendată pe un cordon elastic de rufe, oprind-o în dreptul lui. Băiețelul a luat găleata cu grijă, uitându-se mereu spre ușa balconului, de parcă se temea să nu fie văzut. A mâncat încet, cu gesturi mici, iar eu îl priveam, ținând găleata suspendată. Când a terminat, a vrut să așeze castronul și lingurița înapoi în găleată, dar i-am spus să ia păturica și să se acopere cu ea. - O poți ascunde undeva, i-am spus încet. Avea unde, pe balconul lui se aflau mai multe cutii din carton și o sanie.Aceea a fost prima noastră „conversație”, iar în zilele care au urmat, am început să verific cu regularitate balconul vecin. L-am revăzut pe băiat într-o dimineață și, neavând acasă nimic mai potrivit, i-am trimis, prin același lift improvizat, o banană și câteva bomboane.
Într-o zi, am întâlnit-o pe vecina care părea să știe tot ce se întâmpla în jur și, profitând de faptul că m-a abordat, am privit spre balconul unde îl văzusem pe băiețel și am întrebat-o:- Cine locuiește acolo, la etajul doi? Că am văzut un băiețel, cred că are vreo 8-9 ani...- Acolo la doi, în scara B? O femeie tânără, stă cu chirie. Scoate copilu' ăla să stea pe balcon cât timp ea are “musafiri”, dacă înțelegi ce vreau să spun. Dar băiatul nu este al ei, ci al surorii ei care muncește în străinătate...Auzind-o, inima mi s-a strâns dintr-o dată. Înțelegeam acum de ce acel copil petrecea atâtea ore afară, în frig. Am decis să fac mai mult pentru el și i-am cumpărat o haină groasă, mănuși și câteva cărți frumoase. Într-o seară, i-am trimis haina, iar el mi-a mulțumit timid și încurcat, cu o privire care spunea mai mult decât orice cuvinte. M-am gândit chiar și la posibilitatea de a mă „împrieteni” cu mătușa lui și de a o ruga să-l lase să stea la mine în timp ce ea ar avea „musafiri”... și am sperat că voi reuși să găsesc o cale de a pune acest plan în practică.Și astfel, dacă îl vedeam pe balcon, îi trimiteam cu “liftul” improvizat mâncare, deserturi sau cărți de povești. Îi vorbeam încet, în șoaptă, ca să nu atragem atenția. Încercam să-i fac timpul mai ușor, să-i aduc o rază de lumină în singurătatea lui.Apoi, într-o zi, nu a mai apărut. Am aflat că mătușa lui și băiețelul se mutaseră, iar eu am rămas cu regrete că nu apucasem să-i dau toate lucrurile pregătite pentru el. M-am rugat pentru el, sperând că viața îi va fi mai bună, că va găsi un loc mai cald și mai sigur.
Anii au trecut, dar amintirea băiatului din balcon a rămas ca o umbră blândă, cu o adâncă melancolie, în colțurile inimii mele. Într-o zi, când am trecut pe lângă blocul din care mă mutasem, gândul mi-a zburat către acel băiețel… Doamne, cum a zburat timpul! Ar trebui să aibă acum în jur de 20 de ani, cred… mi-am spus în gând.
Iar după un timp, am primit un mesaj pe facebook:„Sărut mâna. Mă bucur din suflet să vă regăsesc. Eu sunt băiatul acela din balcon... Vă mai amintiți de mine? Vreau să vă mulțumesc din toată inima pentru tot ce ați făcut pentru mine și să vă spun că eu am învățat să fiu bun datorită dumneavoastră.”„Ce mică este lumea!” i-am răspuns, emoționată de această regăsire atât de neașteptată.„Nu lumea este mică, doamnă. Inima dumneavoastră este mare!”...

 

Tu NU ești o greșeală

Am ajuns să am toleranță zero pentru orice formă de body shaming. Batjocura față de aspectele fizice ale unei persoane – greutate, înălțime sau alte trăsături – nu este o glumă, așa cum încearcă unii să-și mascheze răutatea, ci o formă de invalidare.
Ne întrebăm de ce atât de mulți copii și adulți ajung la terapie, de ce depresia, anxietatea și tentativele de suicid sunt în creștere. Dar ne-am întrebat ce anume provoacă această suferință? Respingerea, stigmatizarea și judecata constantă. Și nu ne pasă cum îi facem noi să se simtă pe cei pe care îi aruncăm, prin priviri, cuvinte sau postări, într-un abis de respingere și neacceptare.
Societatea noastră a ajuns să condamne tot ce este natural. Îmbătrânirea este criticată. Ridurile sunt ridiculizate. Kilogramele în plus devin motiv de batjocură. Ne-am obișnuit să râdem de ceilalți, să-i punem la zid, să le ignorăm valoarea. Nu mai vedem omul. Vedem doar imperfecțiuni. Și le râdem. Le distribuim.
Pe rețelele sociale, body shaming-ul este adesea mascat sub formă de „glume”. Cineva aruncă o glumă răutăcioasă, iar ceilalți o susțin, contribuind la o societate bazată pe ură și superficialitate. Nimeni nu se gândește că astfel de „glumițe” pot răni profund, pot distruge încrederea unei persoane sau o pot împinge spre izolare.
Văd multe postări care umilesc persoane publice pentru cum arată, în loc să le aprecieze talentul, calitățile sau realizările. Și, mai trist, oamenii dau like, râd, fac miștouri și dau share, fără să-și dea seama că participă la umilințele altora, la o cultură toxică și fără să țină cont că, mâine, ei sau copiii lor ar putea fi ținta.
Râsul de pe margine este periculos. Umilește, rănește, distruge încrederea și contribuie la o lume mai rece, mai lipsită de empatie. Fiecare batjocură întărește ideea că ești „greșit” dacă nu te încadrezi în standardele impuse. Dar cum de nimeni nu (se) întreabă: nu e mai rușinos să fii rău, să discriminezi, să umilești?
Și nu mă pot opri să mă întreb: cum am ajuns aici? Cum a devenit acceptabil să umilim și să respingem oamenii pentru că nu se încadrează în standardele absurde ale unei societăți imperfecte? Cât de jos am căzut ca să râdem de cei care sunt vulnerabili?
Oamenii nu sunt greșiți. Dar lumea asta da. O lume care cere perfecțiune de la toți, dar oferă ură în schimb. O lume care ne împinge să ne ascundem defectele, să ne anulăm personalitatea, să ne temem că nu suntem suficient de „buni” pentru ea.
Și apoi ne mirăm. Ne mirăm că societatea este plină de oameni singuri și deprimați, dar de ce? Pentru că o lume care respinge imperfecțiunea îi face pe cei mai sensibili să sufere. Pentru că nu se mai pot adapta. Pentru că sunt prea buni, prea fragili, prea umani pentru această lume care calcă în picioare tot ce este autentic.
Nu imperfecțiunile ne definesc, ci modul în care îi tratăm pe ceilalți.
Fiecare om are limite. Neputințe pe care lumea le cataloghează ca fiind lipsă de ambiție. Unii nu pot („nu au ambiție”) să slăbească, alții nu pot urma o facultate, nu pot face sport, nu pot conduce mașini sau nu pot evolua în ritmul pe care societatea îl așteaptă. Dar nimeni nu este greșit sau defect pentru aceste lucruri.
Râzi de cineva și crezi că asta te face superior? Crezi că umilința altuia îți aduce valoare? Dacă răspunsul este „da,” atunci ce fel de lume crezi că ajuți să construiești? Te-ai întrebat vreodată ce lasă în urmă râsul tău? Câte lacrimi, câte complexe, câte suflete rănite?
Omule respins, ține minte: tu NU ești o greșeală. Nu ești defect. Ești doar înconjurat de oameni care nu știu să vadă frumusețea din tine. Caută-i pe cei care îți văd valoarea, pe cei care știu să accepte, să respecte și să iubească. Și, mai presus de toate, nu lăsa această lume să te convingă că nu meriți să fii apeciat, respectat și iubit.

Rămas bun, 2024!

 

În fiecare an, în preajma zilei mele de naștere – 8 decembrie – îmi iau răgazul să privesc înapoi la tot ceea ce am trăit în ultimele luni. Îmi place să-mi fac un bilanț al reușitelor și al eșecurilor, să mă analizez și să-mi dau seama cum m-am schimbat și ce anume s-a transformat în viața și în gândirea mea. Mă uit cu atenție la oamenii care au rămas aproape de mine și la cei de care m-am îndepărtat.Îmi place să-mi notez aceste gânduri și, din când în când, să recitesc paginile. Ele sunt ca niște hărți ale sufletului meu, marcând drumurile pe care le-am parcurs și destinațiile la care am visat. Uneori, simt dorința de a le împărtăși cu voi. Cine știe? Poate că experiențele mele vă pot inspira, vă pot încuraja să începeți anul următor mai împăcați cu voi înșivă, cu mai multă încredere, cu dorința de a vă stabili prioritățile așa cum vi le doriți, cu mai mult curaj și determinare.
A fost 2024 un an bun pentru mine?Cu certitudine, da! Și încă unul cu adevărat extraordinar. Pentru că, în sfârșit, am înțeles cum să-mi ofer mie însămi toată atenția de care aveam nevoie. Anul acesta a fost despre mine, despre ceea ce mi-a trezit cu adevărat entuziasmul și bucuria de a trăi. Am învățat să-mi respect dorințele, să elimin „trebuie” și să trăiesc conform a ceea ce simt în adâncul sufletului, fără să mă mai tem de judecata celor din jur.
Am învățat, în sfârșit, să mă odihnesc și să mă bucur conștient de fiecare lucru pe care îl fac. Am decis să nu mai investesc timp și energie în activități lipsite de satisfacție sau care nu îmi sunt benefice. Pentru unii, o asemenea schimbare poate părea egoistă, însă pentru mine a fost eliberatoare – am înțeles că, pentru a avea suficientă energie pozitivă de dăruit, am nevoie mai întâi să am grijă de mine.
Anul acesta a fost despre cum m-am simțit eu, nu despre felul în care m-ar fi putut percepe alții. Mi-am dat voie să fac doar ceea ce am dorit, fără să mă mai simt vinovată dacă nu am corespuns așteptărilor celorlalți. Nu am mai dus poveri care nu erau ale mele și m-am eliberat de sentimentul că trebuie să mulțumesc pe toată lumea.
Mi-am ales anturajul cu mai multă atenție, renunțând la compromisurile făcute „de dragul aparențelor” și îndepărtându-mă de cei care nu au fost pe placul meu. Și am mai făcut ceva important: am încetat să le mai vorbesc oamenilor care nu mă ascultă niciodată și nu am mai ascultat oameni care, de obicei, nu spun nimic.Am păstrat aproape doar oamenii care cred în mine și îmi respectă valorile. A fost reconfortant să observ cât de mult se poate schimba starea interioară atunci când te înconjori de persoanele potrivite.
Am descoperit și libertatea ce vine odată cu pierderea interesului pentru părerea altora despre mine. Înainte să acord atenție criticilor, am învățat să-i analizez pe cei care le aduc: ce realizări au, ce stil de viață duc, ce transmit ei lumii, ce oameni au în anturajul lor? Și astfel, m-am convins că, în definitiv, nu oricine are un cuvânt valoros de spus în viața mea.Nu am mai încercat să mă justific și am ales să nu mai reacționez la lipsa de respect, la insultele subtile și la judecăți nerostite. Am evitat discuțiile inutile și mărunte, precum și orice ocazie de a intra în conflict cu cineva. Nu le-am mai acordat atenție celor care m-au atacat, știu că atunci când un om nu are loc de tine în lumea aceasta imensă, înseamnă că ești foarte mare în ochii săi, atât de mare încât se simte pus în umbră de măreția ta.
După mulți ani în care am crezut că trebuie să iert imediat orice greșeală și pe oricine, pentru că „așa este bine și creștinește”, am ajuns să înțeleg că iertarea nu poate fi forțată. Mă simțeam vinovată pentru resentimentele pe care le purtam și pentru neputința de a-i ierta pe unii, dar acum știu că nu sunt obligată să ofer iertarea dacă aceasta nu vine natural, din adâncul sufletului meu. Am înțeles că am dreptul să rămân supărată pe cei care m-au rănit, până când timpul și inima mea vor fi pregătite să lase acele răni în urmă. Rănile nu se închid la fel de repede precum au fost făcute, iar a-mi acorda răgazul necesar este un act de grijă față de mine însămi.Totodată, am realizat că nu sunt obligată să înțeleg pe nimeni. Fiecare are dreptul la propriile alegeri, la propriile greșeli, iar eu nu mai simt nevoia să găsesc explicații pentru acțiunile celorlalți – la fel cum nici alții nu sunt datori să mă înțeleagă pe mine. Această acceptare a limitelor reciproce m-a eliberat, permițându-mi să mă concentrez asupra propriei mele liniști interioare.
Am avut o altă altă atitudine față de mine însămi. Am învățat să fiu mai blândă cu mine. Am început să mă apreciez sincer și să-mi accept și defectele, și slăbiciunile, lăsându-mi loc să greșesc și să încerc din nou. Dacă ceva nu mi-a reușit, mi-am spus că poate nu era încă momentul potrivit ori că mai aveam de învățat ceva înainte să pot atinge acel obiectiv.
Mi-am propus să trăiesc frumos, armonios și liber, în pace și adevăr cu mine însămi. Am petrecut mult mai puțin timp pe rețelele de socializare și am evitat activitățile irositoare de timp. Am renunțat la obiceiul toxic de a-mi începe și de a-mi încheia zilele cu telefonul. În schimb, diminețile mele au devenit momente de contemplație conștientă – mi-am îngrijit florile, am privit pe fereastră și mi-am planificat ziua. Seara, înainte de culcare, am ales liniștea pentru a rememora tot ce a fost frumos în ziua respectivă. 
Am învățat să tac și să nu mai intervin la fiecare comentariu sau gest, mai ales dacă știam că persoana din fața mea nu e dispusă să primească un sfat cu inimă deschisă. Am descoperit că pentru unii, orgoliul e mai important decât dorința de a evolua și că e mai simplu, dar și mai sănătos, să-mi văd de calea mea.Am încetat să mai repar oameni, relații și situații pe care nu eu le-am stricat. E o alegere dificilă, dar foarte vindecătoare, pentru că m-a ajutat să-mi recuperez puterea interioară.
Sigur, există și lucruri pe care aș putea să mi le reproșez: poate că uneori n-am fost destul de disciplinată sau mi-am încălcat propriile promisiuni. Cu toate acestea, am hotărât să fiu blândă cu mine și să-mi ofer răgaz pentru a crește și a evolua. Voi persevera, dar fără să mai pun acea presiune sufocantă pe care o cunoșteam odinioară.
Privesc anul 2024 cu o bucurie aparte. A fost anul în care m-am împăcat cu mine însămi, anul în care am învățat să mă privesc cu blândețe și să mă prețuiesc pe deplin. Am trăit fiecare zi cu intenție, cu bucurie autentică și cu o profundă recunoștință pentru tot ceea ce am primit și am creat. Mi-am oferit ceea ce mi-am dorit cu adevărat: amintiri prețioase, momente speciale de tihnă și frumusețe, bucurii simple, dar pline de sens. Am învățat să-mi ascult inima și să-mi onorez libertatea interioară. 
Poate că, din cele povestite, veți găsi și voi un strop de inspirație – să vă oferiți timp, să nu vă mai lăsați definiți de așteptările altora și să trăiți cu adevărat după propriile reguli. Trăiți cu modestie, dar și cu îndrăzneala de a vă urma visurile, căci merită să ne bucurăm de fiecare clipă, să ne construim cu curaj propriul drum și să trăim liberi, așa cum ne dictează inima.Dedicați-vă acelor oameni și proiecte care vă hrănesc cu adevărat sufletul – căci doar acestea dau sens zilelor noastre. Iar în această libertate și autenticitate, veți descoperi nu doar pacea, ci și cea mai pură formă de fericire.

Rămas bun, 2024! Îți/îmi mulțumesc pentru tot! 

Poveste dintr-un orășel grecesc

Povestea pe care abia aștept să v-o spun s-a întâmplat într-un orășel din Grecia, iar eroina principală este o turistă care, într-o seară, a pornit să exploreze micuțul orășel în care se cazase. Urcând pe o străduță foarte îngustă, pietruită, formată mai mult din trepte, a descoperit o perlă rară – o cafenea micuță în care a intrat din întâmplare, dorind să își cumpere o apă rece. De îndată ce a pășit înăuntru a avut surpriza să descopere un loc foarte drăguț, o micuță cafenea în stil eclectic, de fapt un amestec foarte reușit între stilul tradițional grecesc și cel parizian, foarte intimă și cochetă. Foarte ciudată alegerea într-o Grecie în general conservatoare, s-a gândit ea încântată de comoara pe care tocmai o descoperise. Cum a intrat, de îndată, o doamnă în etate, foarte sobră și elegantă, coafată impecabil și cu un aer boem, încă mai păstrând urmele unei frumuseți fine și distinse, a apărut cu pași mărunți și îngreunați de ani invitându-și musafira să se așeze la una dintre mese. Și, cu toate că intrase intenționând să cumpere doar o apă, i-a fost greu să refuze o primire atât de caldă într-un loc atât de plăcut și special și s-a așezat, tentată între noi fie vorba, și de un cheesecake apetisant pe care îl zărise într-o vitrină și din care lipsea doar o felie.

I-a cerut gazdei o apă rece, o cafea și o porție din irezistibilul cheesecake și, cât timp a așteptat să i se aducă ceea ce comandase, cucerită de miresmele minunate de unt, vanilie și cafea, a admirat încăperea fermecătoare, desprinsă parcă dintr-o poveste romantică, mobilată cu măsuțe, banchete și scaune albe din lemn peste care erau așezate aparent la întâmplare perne colorate, unele dintre ele îmbrăcate cochet cu fețe croșetate. Deasupra meselor atârnau niște lustre în formă de felinar, iar pereții albi erau pictați, pe alocuri, cu peisaje micuțe grecești. Pe unul dintre pereți se aflau și câteva tablouri de familie pe care turista le-a privit curioasă. I-a atras atenția o poză veche în care un cuplu de tineri frumoși, care păreau foarte îndrăgostiți, zâmbeau privindu-se în ochi unul pe celălalt.

- În poza aceea suntem soțul meu și cu mine. În urmă cu 60 de ani, s-a auzit vocea stinsă și foarte blândă a gazdei, care venea aducând o tavă cu produsele comandate de turista noastră.

- Erați foarte frumoși!, a spus admirativ turista ridicându-se să o ajute pe gazdă să aducă tava la masă. Cu o cochetărie desprinsă din alte vremuri, gazda i-a așezat musafirei dinainte un șervet alb din in, tacâmuri strălucitoare, ceșcuța cu cafea și farfuria din porțelan cu margini dantelate pe care se afla o felie uriașă de cheesecake.

- Este superb acest loc!, a complimentat-o turista, tăind cu eleganță doar puțin din felia de tort care i se părea prea generoasă.

- Mulțumesc, i-a zâmbit gazda recunoscătoare.

- Cred că lumea nu știe despre existența aceastei cafenele, altfel ar fi plină mereu. Mai ales că acest cheesecake este delicios, iar ambianța este cuceritoare. Despre priveliște, ce să mai spun? Este unică!

- Turiștii nu știu despre acest loc, se duc toți la terasele de jos, de pe malul mării, iar localnicii, care obișnuiau să vină aici în trecut, să-și petreacă serile, au cam îmbătrânit și nu mai pot urca, iar unii au și murit...

Spunând asta, doamna s-a oprit în pragul ușii deschise larg și a privit oftând cu nostalgie micuța terasă pe care erau înghesuite două măsuțe albe din fier forjat, umbrite de o bougainvillea imensă, viu colorată, poate cea mai mare și mai înflorită pe care o văzuse vreodată turista noastră.

- Și vă ocupați singură de acest loc? a încercat turista noastră să continue conversația pe care a simțit că gazda și-ar fi dorit-o, dar totodată fără intenția de a-și deranja musafira cu povești care, poate, nu ar fi interesat-o.

- Am o fată care mă mai ajută uneori, mai mult la curățenie și cumpărături, dar acest loc este viața mea. Eu nu știu să trăiesc în altă parte decât aici. Și nici nu aș vrea să aflu cum ar fi în altă parte. Aici este întreaga mea existență, aici am iubit și am fost iubită, aici am cunoscut fericirea.

- Ce poveste are acest loc și cum a început totul?

Gazda, văzând că turista zâmbitoare și atât de plăcută părea dornică de conversație, s-a apropiat și, privind către fotografia despre care vorbise mai devreme, i-a răspuns nostagică:

- Orice lucru frumos începe cu o poveste de iubire. Eu sunt franțuzoaică și am venit aici după ce l-am cunoscut pe soțul meu, de care m-am îndrăgostit. El era grec. Odinioară, cu toate că acest orășel nu era atât de vizitat de turiști ca astăzi, cofetăria mea era plină de localnici. Făceam clătite, plăcinte... Acum mai pregătesc doar câte un cheesecake pe zi, iar seara, după ce închid, le duc câte o felie vecinilor de pe stradă, până unde pot să urc și eu, că am 80 de ani, totuși... Ca să nu-l las pe a doua zi, când mai bine pregătesc un altul, proaspăt, în speranța că vor veni oaspeți, ca în trecut.

- Ce frumos!

- Și mai fac și clătite, dacă dorești, îți pot face. Le prăjesc în unt. Mult unt, doar sunt franțuzoaică. Iar asta le dă savoare, zâmbise ea cu mândrie. Și am dulcețuri făcute de mine, de portocale, de cireșe...

- Atunci mâine voi veni să mănânc clătite, a spus turista încântată, iar gazda a zâmbit din nou, recunoscătoare pentru bunăvoința plină de naturalețe și sinceritate pe care i-o arăta acea străină.

- Spuneați că nu știți să trăiți altfel decât având grijă de acest loc... o invitase apoi să-și continue povestea. Ar fi întrebat-o și dacă nu are copii, dar nu a îndrăznit să rostească o întrebare atât de delicată și mult prea intimă.

- Așa este. Atâția ani, aproape toată viața mea, m-am trezit în fiecare dimineață cu un singur scop: împreună cu soțul meu și cu ajutorul lui, să fac din acest spațiu un loc al bucuriei. Nimic nu m-a făcut mai fericită decât să văd locul acesta plin de oameni care se bucură de deserturile pregătite de mine. Din păcate, nu am avut noroc să am copii, iar cafeneaua gândită în cele mai mici detalii și decorată de mâinile mele a fost copilul meu. După ce am îmbătrânit, i-am perceput pe toți oaspeții ca pe copiii mei. Îmi e dor de atmosfera care era aici cândva, când veneau mulți oameni și eram fericiți..., oftase femeia.

Turista noastră, înduioșată de povestea gazdei, a continuat să-și savureze prăjitura în liniște, fără să mai pună nicio întrebare, simțind că dacă ar fi continuat discuția ar fi întristat-o pe doamna aceea atât de drăguță și delicată.

Când a plecat, i-a promis că va reveni în ziua următoare și s-a ținut de cuvânt. A găsit cafeneaua la fel de goală, iar tortul de cheesecake, proaspăt făcut în dimineața aceea, era neînceput, ceea ce a întristat-o pe turistă, care a simțit astfel și mai acut singurătatea instalată în acel loc și mai ales tristețea doamnei minunate pentru care micuța cafenea era întregul ei univers. În ziua aceea a mâncat cele mai bune clătite cu dulceață de portocale, apoi a plecat cu un sentiment straniu de părere de rău...

În noaptea aceea, în timp ce încerca să adoarmă, i-a trecut prin minte un gând care a făcut-o să sară din pat. Pur și simplu povestea franțuzoaicei și a micuței ei cafenele romantice i se lipise de suflet. S-a dus la mașină și a luat un carnețel de notițe și a conceput un mesaj pe care l-a scris pe mai multe foi, în limba engleză. Mesajul suna cam așa:

"În acest oraș există o cafenea de poveste unde puteți mânca cel mai bun cheesecake și niște clătite delicioase, prăjite în mult unt și umplute cu o minunată dulceață de portocale făcută în casă – toate pregătite cu mâinile ei de o gazdă tare drăguță, care are 80 de ani și care se simte foarte singură. Cafeneaua este o bijuterie și reprezintă toată lumea ei, în fiecare dimineață pregătește câte un cheesecake, iar seara dăruiește vecinilor feliile care nu s-au vândut. Haideți să-i facem o bucurie, să-i umplem cafeneaua, să-i ocupăm toate mesele și să-i arătăm astfel că încă are un scop, că oamenii apreciază ceea ce face pentru ei! Vă rog să transmiteți acest mesaj și altora!"

Și, cu speranța că mesajul ei va avea ecou, a desenat o inimioară la sfârșitul mesajului, l-a copiat pe mai multe foi, apoi s-a dus și le-a strecurat în ușile câtorva camere din resortul în care era cazată. Abia după aceea a adormit liniștită, sperând că în ziua următoare vor fi curioși să meargă la cafeneaua cu povești, din povești, măcar 2 sau trei oameni.

Dimineață, în timp ce mergea spre plajă, neliniștită, s-a gândit că poate biletele lăsate de ea au fost ignorate sau tratate ca o reclamă oarecare, dar când a trecut pe lângă două mașini parcate pe o alee, a văzut că unul dintre biletele ei era pus sub ștergătorul de parbriz al unei mașini. Puțin mai târziu, pe plajă, a văzut o turistă tânără care i-a întins altei turiste biletul și discutau între ele pe marginea lui. Dar tot nu s-a așteptat la ceea ce avea să se întâmple mai târziu.

Bineînteles că seara, s-a dus la micuța cafenea și când a început să urce pe strada îngustă, pietruită, nu a mai găsit aceeași liniște, ci mulți, foarte mulți oameni. Drumul prinsese viață, nu mai era pustiu și tăcut. Iar terasa cafenelei era plină, înăuntru era deja aglomerat și plin de voci vesele, iar o fată tânără alerga de la o masă la alta să ia comenzi și să servească. Chiar și pe treptele de pe stradă stăteau două turiste care mâncau câte o clătită și o lăudau pe cea care le pregătise.

- Of, draga mea!, a auzit dintr-o dată, din spatele ei, vocea caldă și mult mai vioaie a gazdei. Nu știu ce se întâmplă de au venit atâția oameni azi, dar să știi că nu mai am cheesecake, i-a mai spus frământându-și mâinile, preocupată să-și servească clienta. De fapt, prietena. Dar îți pot face clătite...

- De fapt, eu am venit doar să-mi iau rămas bun. Mâine dimineață plec...

A îmbrățișat-o timid pe doamna de poveste, i-a promis că va reveni acolo cândva și a plecat mulțumită, privind recunoscătoare și încântată oamenii care umpleau micuța cafenea, făcând-o cu adevărat un loc minunat și plin de viață, așa cum fusese cândva și cum merita să fie și în prezent și în viitor.

Și astfel, în ziua următoare, turista noastră a plecat surâzătoare, cu o amintire unică, plină de emoție, din micuțul orășel grecesc, cu sentimentul că a făcut ceea ce trebuie. Iar când a oprit la o benzinărie, un domn în etate, trecut bine și de a doua tinerețe, i-a zâmbit cu multă căldură și după ce a ajutat-o să alimenteze, a surprins-o dăruindu-i o floricică, o gardenie parfumată "Să vă însoțească mirosul ei în călătorie"... De parcă soțul doamnei din cafenea îi trimisese, în acest fel, un gând plin de recunoștință pentru bucuria pe care i-o dăruise femeii pe care o iubea...

Bunele maniere nu sunt opționale

În cartea mea, Iubirea te învață , am scris și despre cum ar trebui să ne comportăm atunci când mergem la restaurant. Nu am vorbit despre reguli stricte de etichetă și nici despre bunele maniere pe care, în teorie, le cunoaștem cu toții. Am vrut doar să atrag atenția asupra unor greșeli frecvente, pe care le facem adesea fără să ne dăm seama.
Recent, cineva mi-a spus că ar fi trebuit să insist mai mult asupra neglijenței părinților care nu-și învață copiii cum să se comporte într-un restaurant. Remarca a venit după o cină în care, din păcate, am avut parte de un adevărat haos. Copii alergând printre mese, țipând, răsturnând pahare, în timp ce părinții lor îi priveau impasibili, poate chiar amuzați. La un moment dat, personalul restaurantului a dat muzica atât de tare încât nimeni nu mai putea purta o conversație. Nu dintr-o alegere inspirată, ci pentru că încercau să acopere gălăgia. Ba chiar și un adult se alăturase distracției, alergând și țipând împreună cu cei mici, de parcă restaurantul ar fi fost un loc de joacă improvizat.
Mă uitam în jur și vedeam nemulțumirea pe fețele oamenilor. Cupluri care veniseră să ia o cină liniștită și abia dacă își mai puteau auzi gândurile. Oameni de afaceri care încercau să discute, dar nu reușeau. Ospătari depășiți de situație, neștiind cum să gestioneze un loc transformat în teren de joacă.
Și, totuși, replica cea mai des întâlnită în astfel de situații este: „Sunt copii, nu ai ce să le ceri.”
Dar oare chiar așa să fie? Oare nu e doar o scuză comodă? Nu înseamnă asta, de fapt, că subestimăm inteligența copiilor și că preferăm să evităm responsabilitatea de a-i educa?Adevărul este că un copil poate fi educat. La fel cum nu-l lași să facă haos în propria sufragerie, să răstoarne lucruri sau să deranjeze vecinii, la fel îi poți explica și că într-un restaurant există reguli. Reguli simple, de bun simț, pe care orice om, indiferent de vârstă, ar trebui să le respecte.
Îmi amintesc perfect prima ieșire la restaurant cu Raluca, finuța mea,  și frățiorul ei. Aveau 6 și 5 ani, iar noi am mers împreună la restaurantul Altitude din Poiana Brașov, atrași de delicioșii lor papanași. Am decis să le explic pas cu pas cum funcționează lucrurile într-un astfel de loc. Cum trebuie să aștepți să ți se ofere o masă, nu să ocupi la întâmplare. Cum să comanzi din meniu (prima dată fetele, că un băiat nu comandă niciodată înaintea unei fete). Cum să nu lovească tacâmurile de farfurii, să aștepte să fie servită toată lumea și să înțeleagă că ospătarii sunt acolo pentru a ne ajuta, dar trebuie și ei respectați.Nu doar că au înțeles, dar au fost încântați de experiență. Au privit mersul la restaurant ca pe un eveniment important, unul de care s-au bucurat cu adevărat. Nu au reținut toate detaliile din prima, dar cu răbdare și repetare, au învățat. Pentru că micuții au capacitatea de a înțelege. Noi suntem cei care îi subestimăm și îi tratăm ca pe niște accesorii, nu ca pe ființele inteligente care sunt.
Poate că este mai comod să crezi că un copil nu poate înțelege. Că e prea mic, prea neștiutor, că „oricum nu înțelege ce-i spui”. Dar asta este doar o minciună confortabilă.Copiii înțeleg. Întrebarea este: noi avem răbdarea și dorința de a-i învăța?E corect să-ți cumperi liniștea lăsând un copil să-și facă de cap? Nu mi-am imaginat vreodată că, într-un spațiu public, ceilalți trebuie să accepte lipsa de respect doar pentru că „sunt copii, nu ai ce să le ceri.” Ba da, ai. Și le poți cere exact ceea ce le ceri și acasă: să fie respectuoși, să asculte, să înțeleagă că lumea nu se învârte doar în jurul lor.Și, poate cel mai important, să fim noi înșine exemplul pe care vrem să-l urmeze.

Nu putem cere copiilor să fie politicoși dacă noi înșine suntem aroganți. Nu putem să le cerem să fie calmi și răbdători dacă noi ne pierdem cumpătul la cea mai mică provocare. Ei ne oglindesc.De aceea, un copil care aleargă prin restaurant, țipă și deranjează nu este un copil „neastâmpărat” prin definiție. Este doar un copil care nu a fost învățat altfel. Nu a fost ghidat spre a înțelege că un spațiu public este un loc în care împărțim respectul cu ceilalți.Dacă vrem o societate mai bună, trebuie să o construim prin copiii noștri. Să-i învățăm să respecte nu doar regulile, ci și pe cei din jur. Să înțeleagă că libertatea lor nu înseamnă haos pentru ceilalți.

Unii părinți cred că a-i învăța pe copii să respecte reguli înseamnă a le răpi libertatea, copilăria, bucuria de a explora. Dar realitatea este exact invers. Educația nu este despre constrângere, ci despre pregătire pentru viață.Un copil care învață să respecte spațiul și timpul celorlalți va fi un adult care va ști să-și construiască relații sănătoase. Care va ști cum să se comporte în public, cum să-și facă loc în lume fără să calce peste ceilalți.Când îi învățăm pe copii să fie atenți la nevoile altora, să-și aștepte rândul, să spună te rog și mulțumesc, să nu țipe într-un loc public, îi pregătim nu doar pentru o ieșire la restaurant, ci pentru viață.Pentru că un copil care înțelege aceste lucruri astăzi va fi adultul care nu va trata lumea ca pe un loc unde doar el contează. Și, poate, într-o zi, va fi și el părinte și va învăța la rândul său un alt copil aceleași lecții.

Relansarea cărții Iubitelor mele prietene

 

Iubitele mele prietene, dragii mei prieteni,

cu ocazia sosirii unei noi și sper minunate primăveri, vă dăruiesc cu drag un mărțișor special: cartea Iubitelor mele prietene, într-o ediție nouă, revizuită și adăugită, într-o prezentare deosebită.

Am scris această carte împreună cu prietena mea Carmen Voinea-Răducanu, îndrăgita autoare a bestsellerurilor „Visătorii nu mor niciodată” și „Binecuvântate ne fie dorurile”, ca o motivație și o călăuză plină de lumină și speranță pentru toate prietenele noastre cititoare.

Îmi este foarte dragă această carte pe care o percep ca pe o conversație între prietene, cu destăinuri sufletești pline de sinceritate, cu lecții încurajatoare de viață, carte în care vă veți regăsi și, cine știe, poate că în paginile ei veți afla acea forță care vă lipsește pentru a avea deplină încredere în voi, pentru a avea curajul să luptați din toată inima pentru ceea ce vă doriți și meritați, pentru a vă ridica de la pământ pline de speranță atunci când credeți că nu o mai puteți face, pentru a continua să mergeți înainte atunci când simțiți că v-au lăsat puterile și orizontul pare din ce în ce mai îndepărtat.

Am scris această carte pentru toate femeile care au rătăcit încrederea, iubirea și fericirea pe cărările întortocheate ale vieții și astfel să le aducem aminte că sunt și vor rămâne mereu minuni ale lumii, că fără ele nu există frumos, bucurie, speranță și dragoste. Să le reamintim că întotdeauna după ploaie apare soarele, iar viața este un dar divin de care trebuie să ne bucurăm clipă de clipă, din tot sufletul, până la sfârșit.

Vă dorim să aveți o lectură plăcută, cu zâmbet, încredere și speranță renascută precum primăvara aceasta care ne așteaptă pe noi toate, iubite prietene, cu brațele larg deschise și flori!

Mulțumiri editurii Bookzone și întregii echipe care a contribuit la relansarea acestei cărți: Ana Maria Stănicioiu, Irina Rotaru, Anca Marisac, Cezar Mandă, Codruț Sorescu, Tania Drăgancea, Livia Dulceață!  

Cartea este deja disponibilă și se poate comanda aici: Iubitelor mele prietene

Profit de această ocazie să vă recomand și celelalte două cărți scrise de prietena mea Carmen Voinea-Răducanu, pe care le găsiți aici:  Cărți Carmen Voinea-Răducanu

Rutina mea de îngrijire a tenului

Cu toate că peste tot ne lovim de sfaturi de îngrijire a pielii și că se promovează enorm de multe produse, mi s-a cerut, de nenumărate ori, să scriu despre produsele mele preferate de skincare și despre rutina mea zilnică de îngrijire. Probabil că abundența de recomandări care circulă în mediul online derutează lumea, mai ales că se mai întâmplă ca mulți dintre cei care promovează produse și tehnici de îngrijire a tenului să se contrazică unii pe alții...Eu nu am competențe care să-mi permită să ofer sfaturi de îngrijire a pielii, dar vă pot împărtăși părerile și cunoștințele mele, asta strict în calitate de consumator care a testat foarte multe produse, a studiat mult acest domeniu (fiind o pasiune) și are norocul să cunoască profesioniști în domeniu, medici, oameni cu competențe de la care am învățat lucruri esențiale despre nevoile și îngrijirea pielii.
De foarte multe ori mi s-a cerut să recomand o cremă pentru îngrijirea pielii din jurul ochilor sau o cremă bună pentru față și mereu am oferit același răspuns: depinde de tipul, nevoile și problemele tenului. Și sper să reușesc să vă arăt, exemplificând pașii mei de îngrijire, care sunt nevoile tenului (eu am un ten fără probleme) și ce produse sunt esențiale pentru o îngrijire optimă.
Suntem foarte mult influențați de ceea ce se promovează și am impresia că alegem prea ușor să folosim anumite produse, fără să verificăm ce ingrediente conțin (în orice produs importante sunt ingredientele și felul în care sunt combinate), calitatea lor și compatibilitatea cu nevoile tenului nostru.Ne lăsăm cuceriți de termeni precum “cel mai bun produs”, dar v-ați uitat vreodată și cine recomandă anumite produse? De exemplu, de ce ar fi o tânără de 20+ ani în măsură să recomande un produs antirid ca fiind cel mai bun? Ce probleme poate avea un ten tânăr, sănătos și frumos, ce experiențe poate avea cineva care nu s-a confruntat, de-a lungul anilor, cu tot felul de probleme și cu semne vizibile de îmbătrânire, care nu a avut timpul necesar să testeze produse și să acumuleze experiență? Haideți să fim puțin mai atenți la cei care ne recomandă produse, să vedem dacă au competențe în domeniu, dacă sunt credibili sau dacă doar fac reclamă unui produs (ceea ce nu este greșit, desigur).Apoi, după ce vom învăța să alegem produsele cele mai bune și potrivite tipului nostru de ten, cât și modalitatea și condițiile de păstrare/depozitare/manipulare (pentru a nu le periclita cumva proprietățile), trebuie să învățăm și cum să le folosim corect, pentru că înainte de a folosi serumuri și creme, pentru ca ele să aibă efectele scontate, pielea trebuie neapărat pregătită și asta se face începând cu cei mai importanți pași din rutina zilnică de îngrijire: curățarea și exfolierea. Am văzut persoane care consideră că este suficient să facă o demachiere cu lapte demachiant sau cu o loțiune micelară, eventual mai aplică și un toner, apoi aplică direct cremele de îngrijire... Ei bine, dacă procedați așa, niciun produs nu va avea efectul dorit, fiindcă tenul nu este curat/pregătit să absoarbă ingredientele din creme. Tenul trebuie spălat obligatoriu, zilnic, dimineața și seara. Doar așa se elimină toate impuritățile și tenul rămâne curat.
Dar să trecem la ceea ce m-ați rugat să vă împărtășesc: rutina mea de îngrijire a tenului, explicată în câțiva pași...
RUTINA DE SEARĂ
Pasul 1: demachierea. Eu nu folosesc fond de ten, dar folosesc SPF (care poate încărca tenul), folosesc tuș de pleoape rezistent la apă și de aceea sunt nevoită să mă demachiez cu produse pe bază de ulei. De câțiva ani folosesc câteva demachiante care îmi plac enorm:  L’Huile démaquillante anti-pollution – Chanel , care se aplică pe ten cu degetele (nu cu disc demachiant), acesta dizolvă foarte ușor orice machiaj rezistent, apoi se emulsionează cu apă și se clătește. Îmi mai place și Lipid-Balance Cleansing Oil - Medik8 , care funcționează pe același principiu, la fel de mult mi-a plăcut și Sublimage L`Huile-en-Gel de Démaquillage - Chanel. Înainte să folosesc aceste trei produse pentru demachiere, obișnuiam să mă demachiez cu un produs demachiant bifazic pentru ochi (destul de agresiv având în vedere că foloseam și discuri demachiante) și un lapte demachiant pentru ten. Acum mă demachiez doar cu un singur produs, toată operațiunea fiind mult mai rapidă, mai eficientă și mai blândă. În zilele în care nu port machiaj rezistent (care să necesite uleiuri pentru îndepărtare) prefer să mă demachiez cu soluții bazate pe apă micelară sau un gel/lapte demachiant.După demachiere și curățare (vezi pasul 2), folosesc și un șervețel steril Klimi Med sau Iridium cu care îmi șterg bine ochii. Un medic oftalmolog mi-a recomandat să fac asta după fiecare demachiere pentru a mă asigura că voi curăța foarte bine ochii. Aceste șervețele sunt impregnate cu acid hyaluronic și cu soluții oftalmice calmante, decongestionante și antibacteriene.  


Pasul 2: curățarea. Pentru curățarea (spălarea cu apă a feței) folosesc geluri, spume și creme speciale, niciodată săpun de corp sau gel de duș. Piața este plină de produse de curățare a tenului, iar acestea trebuie alese în funcție de tipul, starea și nevoile tenului. Există produse de curățare foarte blânde, pentru piele sensibilă, predispusă la uscăciune, roșeață sau dermatită atopică, există produse și pentru tenul acneic (antibacteriene, cu ingrediente precum peroxid de benzoil), există și produse de curățat cu soluții exfoliante, important este să alegeți produsul potrivit vouă și să-l folosiți corect, să-l masați cel puțin 1 minut pe față și apoi să clătiți bine cu apă călduță, niciodată fierbinte. Și nu mai evitați zona ochilor, genele pot ascunde multe bacterii și vietăți, nu vreau să intru în detalii... 😟Eu am mai multe produse de curățare, le folosesc în funcție de nevoile de moment, dar un singur produs poate fi suficient dacă îl alegeți pe cel potrivit vouă. Recunosc, eu cad adesea în capcana curiozității de a testa produse și de aceea ajung uneori să am mai multe decât mi-ar fi necesar. Cel mai mult îmi plac următoarele: Surface Radiance Cleanse - Resurfacing AHA/BHA Mangosteen Cleansing Gel de la Medik8 (acesta are și exfolianți) și alternez cu produse mai blânde cum ar fi:  La Mousse OFF/ON Foaming Cleanser Anti-Pollution – Dior , L`eau de Mousse – Chanel  sau Filorga Foam Cleanser (o spumă cu acid hyaluronic, foarte blândă cu pielea). Am pozat și alte produse de curățare pe care le am în acest moment, care îmi plac foarte mult, poate vă ajută să aflați despre existența lor. Am procedat la fel și în cazul celorlalte produse de îngrijire, am pozat și altele care îmi plac, dacă tot le am acum, poate vă ajută să vedeți alternative.

Pasul 3: exfolierea. Acesta este un pas extrem de important în rutina de îngrijire, dar pe care multă lume îl neglijează. Fără exfoliere tenul rămâne încărcat de celule moarte și bineînțeles că produsele de îngrijire nu vor ajunge în straturile pielii. Produsele exfoliante trebuie alese cu multă grijă, în funcție de sensibilitatea tenului, unele putând fi destul de iritante. Există produse de exfoliere cu acizi (de exemplu AHA și BHA), produse mai puternice (care se folosesc de 1-2 ori pe săptămână) sau produse mai blânde care se pot folosi zilnic (gen toner, serum, cremă sau discuri de bumbac saturate cu produse exfoliante).Este foarte important ca după folosirea unui exfoliant să știți ce produse de îngrijire puteți aplica. După anumite exfoliante este necesar să aplicați un hidratant puternic, iar după altele se pot aplica direct produsele cu substanțe active, cum ar fi vitamina C sau retinolul. Tenul meu este normal spre uscat și chiar dacă mi-ar plăcea să folosesc zilnic produse exfoliante (să grăbesc procesul de regenerare și să sporesc absorbția serumurilor și cremelor), nu pot face asta fiindcă mi-aș sensibiliza pielea, de aceea folosesc doar o dată pe săptămână un produs mai puternic (gen mască exfoliantă), iar zilnic prefer un toner exfoliant, de exemplu Medik8 Press and Glow Tonic sau Filorga Oxygen Peel, care sunt mai blânde și pe care le pot aplica aproape în fiecare dimineață (acestea nu necesită clătire).

Pasul 4: aplicarea unui produs cu retinol. Probabil că retinolul (care se găsește sub mai multe formule) este cel mai eficient produs anti-îmbătrânire, de regenerare, reducere a ridurilor și antiacneic. El are capacitatea de a accelera rata de refacere celulară, stimulează producția de colagen, diminuează petele și este foarte eficient în vindecarea acneei și a cicatricilor postacneice. Dacă nu cunoașteți beneficiile și rolul retinolului în îngrijirea pielii, vă rog să citiți despre asta. Însă este foarte important să știți că retinolul trebuie introdus treptat în rutina de îngrijire (acesta putând sensibiliza și chiar irita pielea, necesitând o perioadă mai lungă de adaptare) și că este absolut obligatorie asocierea unei creme de protecție solară cu SPF 50+ deoarece retinolul este fotosensibilizant.Eu am început să folosesc produse cu retinol cu concentrație mică și am reușit să-l aplic zilnic, dar au fost perioade în care am simțit disconfort și atunci am întrerupt aplicarea retinolului (doar câteva zile), apoi l-am reintrodus în rutina mea, dar aplicat peste un strat de acid hyaluronic. Pielea are nevoie de timp până se adaptează cu retinolul și de aceea ar fi indicat să începeți cu o concentrație mică de retinol, aplicat o dată la câteva zile, apoi din ce în ce mai des, iar dacă simțiți sensibilitate, puteți încerca să folosiți retinolul după ce ați aplicat un strat de acid hyaluronic. Nu ar trebui să dureze mult până când să puteți folosi retinolul în fiecare seară, apoi puteți crește treptat concentrația de la 0,03% până la 0,1%. Persoanele care au acnee pot folosi și varianta de acid retinoic, care este cea mai puternică variantă a retinolului, dar aceasta ar trebui folosită doar la recomandarea și sub supravegherea unui medic dermatolog (poate provoca iritații grave!). Eu știu că produsele pe bază de acid retinoic se eliberează doar cu prescripție medicală.Eu am folosit mai multe variante de retinol, acestea mi-au plăcut foarte mult și le-am tolerat foarte bine:  Retinol Skin-Renewing Daily Micro-Dose Serum - Kiehl’s    Crystal Retinal 3 - Medik8 ,  Retinol Fast Release Wrinkle-Reducing Night Serum - Kiehl’s , Resveratrol B E - SkinCeuticals,  Perfectionist Pro Rapid Renewal Retinol Treatment – Estée Lauder , Skinage Retinal Power cu Retinol, Niacinamidă și Acid Hialuronic – Yasenka - pe acesta chiar l-aș recomanda pentru începători, are deja în compoziție acid hyaluronic și cred că este cel mai bun d.p.d.v. calitate-preț. 
Eu nu am folosit variante foarte puternice de retinol, nici nu cred că tenul meu le-ar tolera deocamdată, dar nici nu este nevoie de variante mai concentrate, retinolul trebuie folosit oricum pe termen lung, mai precis toată viața, ideal ar fi să alegem o formulă cât mai blândă pe care să o folosim fără întreruperi. 

Pasul 5: crema de ochi. Mulți spun că nu este necesar să avem o cremă specială pentru zona perioculară, că o cremă hidratantă de față ar fi de ajuns pentru întreținerea acestei zone... Eu sunt pentru folosirea cremelor de ochi și, după ce am testat zeci de creme, care mai de care mai lăudate și mai scumpe (după cum puteți vedea și în poza de mai jos), mi-am dat seama că tot cremele cu compuși activi (retinol, peptide, vitamina C) sunt cu adevărat necesare și folositoare. Acum folosesc două creme de îngrijire a pielii din jurul ochilor (seara cu retinol, iar dimineața cu peptide): Beauty Of Joseon - Revive Serum Ginseng + Retinal este singura cremă de ochi cu retinol pe care am tolerat-o, altele mi-au produs iritațieși  Eyelift Peptides Age-Defying Firming Gel – Medik8 . 
Momentan folosesc și un ser cu vitamina C pentru ochi (de la Medik8), dar încă nu am apucat să-l testez destul încât să mă pot exprima cu privire la efectele lui.

Pasul 6: hidratarea tenului. Este un pas extrem de important și bine ar fi să înțeleagă toată lumea principiile hidratării, să nu se mai confunde lucrurile și produsele (apa cu uleiurile...). Unii cred că doar vara avem nevoie de produse cosmetice hidratante, doar atunci când soarele și căldura ne deshidratează tenul, însă și frigul, vântul, căldura generată de calorifere și apa fierbinte ne usucă tenul...Eu sunt un mare fan al acidului hyaluronic, îl folosesc de mulți ani, mi-a calmat/vindecat tenul după fiecare reacție neplăcută pe care am avut-o în urma folosirii vreunui produs iritant. Uneori aplic un strat de acid hyaluronic după retinol, apoi chiar și o cremă hidratantă, depinde mult de cum îmi simt pielea, nu suport să am tenul încărcat. Produsele cu acid hyaluronic care mi-au plăcut cel mai mult sunt:  Skinage Hydra Booster – Yasenka , H.A. Intensifier Serum - SkinCeuticals,  Hyalu B5 - La Roche Posay ,  Filorga Hydra-Hyal , iar cea mai bună cremă hidratantă pe care am folosit-o până acum este La Mer - Moisturizing Cream . Nu sunt deloc adepta produselor scumpe, dar această cremă chiar este foarte bună, efectele ei fiind de lungă durată. Însă la fel de bună mi se pare și Ultra Face Cream – Kiehl’s care este de vreo 10 ori mai ieftină decât La Mer! Îmi plac mult și cremele din gama Prestige Dior , dar chiar nu este necesar să folosiți creme foarte scumpe dacă nu aveți buget nelimitat, sunt foarte bune și cremele CeraVe, La Roche-Posay, Sothys și vă recomand să testați și produsele din gama Luxury  Gerovital- sunt produse foarte bune și apreciate la nivel internațional.


Uneori simt nevoia să mai aplic printre acești pași din rutina de îngrijire și alte serumuri care sporesc efectul ingredientelor active, repară bariera de protecție a pielii și sunt foarte hidratante/nutritive. Sau când am perioade în care simt că tenul meu este foarte uscat,  întrerup folosirea vitaminei C și a retinolului și folosesc astfel de serumuri.  



Pentru masajul facial folosesc un dispozitiv "Gua Sha " (acesta se și încălzește și facilitează absorbția cremelor. 


RUTINA DE DIMINEAȚĂ
Pasul 1: curățarea cu un produs pentru față (vezi pasul 2 din rutina de seară).
Pasul 2: exfoliere blândă cu o loțiune tonică (vezi pasul 3 din rutina de seară).
Pasul 3: aplicarea unui serum cu Vitamina C.La fel ca retinolul, vitamina C este un ingredient activ, foarte eficient (este un puternic antioxidant, reduce petele pigmentare, încetinește pierderea elasticității tenului, reduce semnele de îmbătrânire, stimulează producția de colagen) și trebuie neapărat să-l asociem cu protecție solară fiind o substanță fotosensibilizantă. Eu folosesc serumuri cu vitamina C, fiole sau capsule, am folosit și îmi plac foarte mult următoarele produse:  Powerful-Strength Line-Reducing Concentrate – Kiehl’s ,  C - Tetra Luxe - Medik8 ,  Noctuelle Renovative Micro Capsules – Sothys, Pure Vitamin C - La Roche Posay, [C] Ampoule Anti-Ox - SVR, C E Ferulic Antioxidant Vitamin C - SkinCeuticals.
Produsele de îngrijire cu vitamina C m-au ajutat să scap de niște pete maronii de pe frunte, dar vă rog să aveți grijă fiindcă la fel ca retinolul acestea pot sensibiliza pielea. Dacă după aplicarea vitaminei C (sau a retinolului) simțiți disconfort (mai mult decât o ușoară căldură/usturime care ar trebui să dureze foarte puțin), trebuie să folosiți mai rar produsul care vă produce disconfort și să aplicați neapărat o cremă hidratantă sau una calmantă/reparatoare, plus crema de protecție solară în completare.  
Pasul 4: aplicarea unui serum cu peptide ( Medik8 Liquid Peptides ), dar peptidele sunt opționale, poate voi preferați în locul lor, în funcție de necesitățile voastre, niaciamidele (Vitamina B3) sau ceramidele (atenție, acestea nu se combină cu acizi, vitamina C și retinoizi). 
Pasul 5: crema de ochi (vezi pasul 5 din rutina de seară).
Pasul 6: hidratarea tenului cu un acid hyaluronic și/sau o cremă hidratantă. (vezi pasul 6 din rutina de seară).
Pasul 7: crema de protecție solară cu SPF 50+. Multe persoane nu știu că protecția solară nu se aplică doar atunci când facem plajă, ci zi de zi, chiar și când plouă, chiar și iarna și chiar dacă nu ieșim din casă! Chiar și lumina de la telefoane și laptopuri provoacă fotoîmbătrânirea. De aceea trebuie să folosim tot timpul SPF, iar dacă ne expunem direct razelor solare să reaplicăm protecție solară (există stick-uri, spray-uri, chiar și pudre). Nimănui nu-i place să aibă tenul încărcat de creme, dar există creme cu protecție solară foarte lejere, care nu sunt grase sau lipicioase. Există și creme nuanțatoare cu SPF, BB cream, CC cream, care ar putea înlocui cu succes fondul de ten, iar din această categorie vă recomand să încercați neapărat Frezyderm Color Velvet Technology .După ce am testat zeci de variante de creme cu factor de protecție solară, următoarele sunt preferatele mele: SkinCeuticals Ultra Facial UV Defense SPF50, Anthelios 100 KA+MED La Roche-Posay (aceasta este foarte hidratantă și are protecție ridicată și de lungă durată, este recomandată și pentru femeile însărcinate), Anthelios Age Correct - La Roche-Posay- acesta este și hidratant (nu mai aveți nevoie de cremă) Perfectionist Pro Multi-Defense Aqua UV Gel SPF 50 - Estée Lauder , Ser Aqua Glow Sun SPF50 - Hamel - acesta este un produs coreean foarte apreciatProdigy Cellglow Protective fluid SPF 50 - Helena Rubinstein - acesta este preferatul meu.

Probabil că vă întrebați dacă folosesc și măști. Nu prea am folosit... Am primit cândva un pachet de măști cu miere de manuka și i le-am dăruit unei prietene care are tenul acneic, știind deja că produsele cu manuka ajută foarte mult în tratarea acneei. Prietena mea mi le-a lăudat atât de mult încât mi-am comandat și eu un set și, după prima mască aplicată, m-am îndrăgostit de aceste măști. Tenul meu era foarte hidratat, luminos, iar efectul chiar a durat. Acestea sunt măștile cu manuka: 

Aici puteți citi despre măștile cu manuka:  https://bit.ly/masti-fata-manuka Am încercat să vă pun și link-uri la produsele care știu că se găsesc la noi, poate vă interesează să citiți despre ele, toate produsele care sunt evidențiate cu verde conțin link, trebuie doar să dați click pe denumirea lor.  Poate că rutina mea de îngrijire vi se pare complicată, dar nu este deloc așa. Până la urmă, aveți nevoie de maxim 8 produse (așa cum se poate vedea în prima poză de la acest articol) deoarece, cu excepția retinolului care se folosește doar seara și a vitaminei C care ar trebui folosită dimineața, puteți folosi celelalte produse (produsul de curățare, crema de ochi și hidratantul) atât dimineața cât și seara. Nici foarte costisitoare nu este o astfel de rutină de îngrijire, din fericire se găsesc mereu alternative la prețuri accesibile (tocmai de aceea vi le-am exemplificat), iar anumite produse ar trebui să vă ajungă pentru câteva luni.  
V-aș recomanda să nu vă neglijați nici pielea de pe gât + decolteu și să aplicați toate aceste tratamente și pe pielea de pe dosul palmelor și pe antebrațe. Sunt la fel de expuse îmbătrânirii și nu, nu aveți nevoie de o tonă de creme pentru a le îngriji.
În completarea acestui articol, aș dori să vorbesc și despre câteva mituri legate de întreținerea pielii:
1. “Produsele scumpe, de lux, sunt cele mai bune.” Nu sunt neapărat cele mai bune și pot afirma asta după ce am testat game întregi și am făcut-o pe termen lung. 
2. „Tenul nu are nevoie de îngrijire specială, bunicile noastre nu foloseau creme și aveau tenul frumos.” Aveau, într-adevăr, tenul curat, însă foarte ridat. Bineînțeles că au fost și excepții, femeile norocoase și cu o moștenire genetică bună, care nu au avut riduri foarte profunde sau cele care s-au menajat, dar cele care au muncit pe afară și au stat mult la soare aveau chipurile brăzdate de riduri și nu neapărat de la vârste foarte înaintate. Noi nu mai ținem cont și de faptul că pe vremuri nu exista atâta poluare, stres, ecranele (telefoane, laptopuri, TV-uri) care ne expun la fotoîmbătrânire și în fața cărora stăm încruntate, alimentație nesănătoasă, sedentarism și că apa cu care bunicile noastre se spălau pe față nu era plină de clor... Apoi, bunicile noastre nu-și pierdeau nopțile, se culcau devreme și nu fumau... Poate că de aceea nu aveau neapărat nevoie de o îngrijire atât de riguroasă a tenului...
3. “Măștile naturale făcute din fructe, miere, ouă, lapte și uleiurile naturale ajută pielea.” Nu cred asta și sunt specialiști care mi-au confirmat. Acestea pot oferi, cel mult, o senzație plăcută de moment, poate puțină hidratare, dar nu au efecte pe termen lung asupra pielii. Toate acele vitamine și nutrienți din produsele naturale nu au cum să ajungă în straturile profunde ale pielii dacă nu sunt formulate cu anumiți compuși chimici... Și dacă nu mă credeți pe mine, vă rog să verificați ce spun profesioniștii. Ba chiar este contraindicat să aplicăm pe ten anumite produse, mai ales uleiuri, care pot face rău tenului, încărcând porii, facilitând apariția acneei, iar în contact cu soarele pot chiar să provoace iritații/arsuri.
4. “Suplimentele alimentare (vitaminele, mineralele, colagenul, acidul hyaluronic etc) nu ajută pielea.” Ba chiar o ajută și sunt foarte necesare, având în vedere că tinerețea și sănătatea pornesc din interiorul organismului și că în zilele noastre nu prea mai găsim în alimente toate vitaminele și toți nutrienții necesari organismului, mai ales că nu prea mai mâncăm sănătos. Eu am testat și suplimente, împreună cu câteva persoane din anturajul meu, am consumat colagen lichid, iar rezultatele au fost foarte bune, atât asupra pielii, cât și a articulațiilor. Îmi plac mult suplimentele MSM  și  Skinage Colagen  (le găsiți pe plantum.ro, vă rog să citiți descrierea lor pe site).
5. “Trebuie să bem multă apă ca să avem un ten hidratat.” Adică suplimentele alimentare nu au efecte benefice asupra pielii, dar apa are? 😊Apa nu hidratează pielea decât într-o foarte mică măsură. Îndiferent câtă apă bem, o eliminăm, corpul va reține doar atâta apă câtă are nevoie. Și, dacă tot ne comparăm cu bunicile noastre, oare ele consumau 2-3 litri de apă zilnic, așa cum suntem îndemnați noi în ultimii ani? De când există pe acest pământ, oamenii au băut apă doar atunci când au simțit nevoia, nu au umblat cu sticlele de apă după ei. Poate ar trebui aprofundată și această problemă, eu cred că necesarul de apă diferă de la om la om, în funcție de alimentație, mediu, climă, stil de viață (activ sau sedentar) șamd. Iar excesele, chiar dacă vorbim despre banala apă, tot excese sunt și pot dăuna organismului. Apropo de asta, știați că există intoxicație cu apă? Sau că dacă beți prea multă apă riscați să vă deshidratați, fiindcă odată cu apa băută și eliminată din organism veți elimina și electroliți, vitamine și minerale?
Îmi doresc ca acest articol să vă fie de folos și tare mi-ar plăcea să nu mai aud pe nimeni spunând că nu are timp și răbdare să se ocupe de îngrijirea personală. Nu cred că există persoană care să nu-și dorească să fie frumoasă și sănătoasă. Rutina de îngrijire zilnică nu ar trebui privită ca pe o sarcină dificilă, ci ca pe o activitate plăcută, de relaxare, un răsfăț, un timp pentru voi înșivă. Puteți face asta în liniște, doar voi cu gândurile voastre, ascultând muzică, poate un podcast, o emisiune relaxantă... Avem nevoie de câteva minute pe zi pentru asta, pentru a începe și a încheia cu bine fiecare zi din viața noastră, să ne oferim cu drag aceste minute fiindcă avem nevoie de ele și chiar le merităm!

Anul 2023 rezumat în câteva cuvinte

Ce am învățat:
- Că viața nu este despre cei care nu mă plac. Ei pe mine sau eu pe ei. De aceea nu are rost să mă străduiesc să mă fac plăcută. Până la urmă, nu am nimic de dovedit.- Că așa cum unii pot foarte bine fără mine, și eu pot foarte bine fără ei. Când un om îmi arată că nu mă vrea, să înțeleg că Universul îi îndepărtează doar pe cei care nu ar trebui să fie lângă mine.- Să nu mai las pe nimeni să-mi împărtășească "secretele" sale, ca să nu ajung să fiu bănuită/acuzată că le-am divulgat cuiva. Că un om care îmi cere să-i mint pe alții pentru el, nu mă respectă.- Să nu îi mai tolerez pe cei care (ascunși sub scuza "mie nu mi-a greșit cu nimic") sunt prieteni cu cei care s-au purtat urât cu mine. Chiar cred în zicala "Cine se aseamănă se adună." Și nu găsesc niciun motiv pentru care cineva ar putea fi prieten cu un om rău, care se poartă incorect.
Ce schimbări am făcut:
- Am petrecut foarte puțin timp pe rețelele de socializare.- Am fost mult mai calmă și total indiferentă la lucrurile neimportante.- Viața mea a fost mai mult despre mine decât despre ceilalți.- Am ținut la distanță persoanele toxice și am ignorat oamenii răi.
Ce am realizat:
- Am scris două cărți, devenite bestseller: Am scris o carte despre noi și Fluturi volumul 4 - Am publicat o ediție nouă a cărții Fluturi , revizuită și adăugită (cu aproximativ 290 de pagini în plus) 
Ce mi-am oferit:
- Viață. Liniște, tihnă și mai mult timp pentru mine.- Timp de calitate petrecut cu oamenii dragi.- Am călătorit mult.- Dragoste.- Oameni buni. 
Ce mi-a lipsit:
- Mama.- Grecia. Asta pentru că nu mi-am imaginat că unii pot să-mi strice planurile. Mulțumesc pentru lecție! Nu se va mai întâmpla.
Ce greșeli am făcut:
- Am amânat să fac anumite schimbări.- Am persistat în dependența de dulciuri.- Nu am citit suficient.- Nu mi-am ascultat anumite instincte care m-ar fi salvat de situații și oameni care mi-au irosit timpul și energia.- Am făcut diferite compromisuri doar de dragul altora sau de teamă că aș putea crea discuții și nemulțumiri.  
Rămas bun, 2023! Ai fost un an bun, plin de aventuri, cu momente minunate, cu multe bucurii, cu lecții utile și cu amintiri minunate!Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost binele și frumosul din anul meu!

Ierni la bunica

Este incredibil cum poate o simplă aromă să te ducă departe în timp, tocmai în copilărie și să-ți amintească de oameni buni care au trecut prin viața ta. Mirosul unui ceai de mușețel mi-a amintit de bunica prietenei mele Timeea, o bunică minunată care ne găzduia adesea la ea și datorită căreia avem amintiri despre o copilărie ca în povești. Nu știu cum reușea bunica, dar mereu găzduia câțiva copii în casa ei, cu toate că ea avea doar o singură nepoțică.- Lasă copiii la mine, Rodico, fă-ți tu treburile tale, îi spunea unei vecine care avea trei copii și care se spetea cu munca. Și care era nevoită adesea să-și lase copiii singuri.- Dar ai deja vreo trei copii pe cap, mamaie, cum mai poți?Dar bunica putea. Nu știu cum făcea, dar niciodată nu se plângea de oboseală, de vreo durere sau că i-ar lipsi ceva. Tare bine își ascundea tainele inimii. O mână de om, mai mult oase decât carne, avea grijă de gospodărie, tăia lemne, se trezea cu noaptea în cap să hrănească animalele și mai avea grijă și de copiii altora. Nu conta ai cui erau copiii pe care îi creștea și nu primea nimic în schimb.Noi, copiii care găseam un cămin în casa ei, nu știam ce înseamnă greutățile, ne bucuram de copilărie și nu ne puneam niciodată problema că bunica ar putea fi obosită, tristă sau că s-ar putea simți singură. Pentru noi era ca o icoană vie, ne veghea în permanență și ne îndeplinea toate dorințele.Îmi amintesc cât de mirată și de impresionată am fost de părul ei alb atunci când am surprins-o fără basma, într-o seară când am dat buzna în odaia ei și am găsit-o rugându-se în genunchi. Până atunci parcă nici nu mi-am dat seama că bunica era o femeie bătrână. Era ca un titirez, mereu alerga de colo colo, iar lucrurile erau mereu la locul lor. Se trezea cu noaptea în cap, dar nu mânca nimic înainte să își hrănească animalele și să facă focul în camera noastră, ca nu cumva să ne trezim în frig. Dar ea se trezea în frig... și nu doar o dată m-am gândit la ea în ultima vreme, când m-am trezit dimineața în camera mea călduroasă și am călcat pe covorul meu moale și pufos din fața patului. Bunica nu avea asemenea condiții, ea își lăsa picioarele grele și bătrâne pe niște șlapi din plastic, vechi, reci și vai de ei...Și pe lângă faptul că avea grijă de copiii altora, mai avea grijă și de o vecină bătrână și singură căreia îi ducea mereu mâncare caldă și îi mătura zăpada din curte și din fața porții, cu toate că nimeni nu-i călca pragul bietei femei și nici ea nu mai putea ieși din casă. Nu îi critica niciodată pe copiii vecinei pentru că veneau prea rar la mama lor, spunea mereu că viața la oraș este grea și că bieții de ei nu au timp să vină la mamă-sa, că au și ei copiii lor și serviciu...De fapt, pe bunica nu am auzit-o niciodată să critice pe cineva, să fie nemulțumită, revoltată, să reproșeze ceva cuiva sau să spună vreun cuvânt urât despre cineva.Nu avea timp să gândească rău despre alții pentru că era prea ocupată să facă bine. La ora șapte dimineața, când alții abia se trezeau, curtea ei era deja măturată, animalele hrănite și micul dejun pentru noi pregătit. Dar nu ne trezea. Aștepta în liniște "să ne facem somnul", iar după ce ne trezeam, ne încolona în fața chiuvetei de la bucătărie, singura pe care o avea în casă și ne spăla pe față, după care ne ștergea temeinic cu un ștergar alb, brodat și foarte curat, care mirosea uneori a ger, iar alteori a naftalină.După micul dejun, noi copiii, ne jucam pe afară cât era ziua de lungă. Iernile erau feerice, nu-mi amintesc să fi fost o zi fără zăpadă. Ne adunam toți copiii de pe uliță și nu știu ce tot făceam, dar mereu ni se părea că ziua trecea prea repede. Nu intram în casă decât atunci când ne chema bunica să mâncăm, iar uneori ne surprindea adesea apărând afară cu câte un castron plin cu gogoși calde, iar când era foarte frig ne chema în casă să ne dea câte un ceai cald îndulcit cu miere. Cu toate că ne gătea adesea preparate de post, mâncărurile pregătite de bunica au fost cele mai gustoase pe care le-am mâncat vreodată. Nu voi uita niciodată gustul cartofilor prăjiți peste care turna bunica mujdei de usturoi. Scotea mereu și câte un castron plin cu murături din putina de lemn pe care o ținea în pivniță, iar noi mâncam cu poftă hulpavă, fără să ne facem griji că ar putea fi nesănătoși cartofii prăjiți.Seara, când ne punea în pat la culcare, bunica ne făcea fiecăruia semnul crucii pe frunte și ne învelea, iar noi eram atât de liniștiți de parcă, în locul plăpumii groase și călduroase, ne-ar fi acoperit cu toată dragostea lui Dumnezeu. Noi mai chicoteam după ce ne lăsa bunica singuri, povesteam vrute și nevrute și ne făceam planuri de joacă. Apoi, copleșiți de pacea și de căldura din casa bunicii, adormeam fericiți, visând frumos la zorii următoarei zile pe care o așteptam nerăbdători ca să ne bucurăm din nou de copilăria frumoasă și lipsită de griji. Cu siguranță toate grijile atârnau pe umerii firavi ai bunicii, dar noi nu știam asta... Pentru că bunicii noștri nu și-au pus grijile pe umerii nimănui.
Mi-am băut ceaiul de mușețel amintindu-mi cu drag de bunica... Și nu pot să nu mă gândesc cât de bine ar fi fost să fi avut și ea măcar un covoraș moale și pufos pe care să-și lase picioarele dimineața și neapărat niște papuci călduroși...  

Cartea Fluturi 4 a fost publicată!

 

Dragii mei prieteni și cititori,

Mulțumită vouă povestea Fluturi a ajuns un fenomen, a fostcea mai citită carte din ultimii 30 de ani și a fost ani la rând pe locul întâiîn topurile vânzărilor de carte. Mi-am imaginat că, odată cu trecerea timpului, această poveste va fi uitată de cei care au citit-o. Dar în tot acest timp decând am publicat primele 3 volume, foarte mulți dintre voi mi-ați mărturisit căați citit cărțile mele de mai multe ori și că, de fiecare dată, ați descoperit înpovestea mea emoții noi și lecții de viață utile. Mi-ați spus că adeseavi se făcea dor de personaje și mai ales de trăirile intense pe care vi letransmite cartea Fluturi. Timp de 7 ani mi-ați cerut, cu o insistență deneimaginat, să scriu o continuare, iar în toți acești ani, în care eu am crezutcă veți uita această poveste, am primit mii de mesaje în care mi-ați mărturisitcât de mult v-a ajutat această carte, cum v-a motivat, cât v-a schimbat și ajutatsă descoperiți cele mai frumoase calități pe care le aveți.

Voi știți deja că eu nu scriu doar ca să mă aflu în treabă,că poveștile mele vin din suflet și mai știți că pentru fiecare poveste, maiales pentru cele reale, este nevoie să vină timpul lor... Acel timp în caresufletul meu este pregătit și suficient de curajos încât să se dezvăluie cutoată sinceritatea. Acum am simțit că a sosit timpul să scriu și volumul 4,continuarea seriei. Și vă rog, pe cei care aveți deja primele trei volume, să mă iertați, dar în timp ce scriam volumul 4,am simțit că ar trebui să revin asupra primelor trei volume, să fac o edițienouă, revizuită și adăugită... Iar în timp ce le-am parcurs și revizuit am simțitnevoia să spun mai mult din poveste și astfel primele trei volume au devenitmult mai consistente, practic am mai adăugat încă un volum la ele, pentru că de la 886de pagini câte erau în cele trei volume, acum sunt 1179... Acest fapt i-auimit chiar și pe cei din echipa de redacție, dar eu așa am simțit.

Noua ediție a cărții Fluturi este publicată la edituraBookzone, cu a cărei echipă am legat o prietenie foarte frumoasă, mai ales dupăpublicarea cărții Am scris o carte despre noi. Le mulțumesc și le suntrecunoscătoare acestor oamenifantastici, buni în tot ceea ce fac și foarte dedicați! 

Fiecare carte publicată este, până la urmă, și un produs,iar pentru a oferi un produs frumos și calitativ, este nevoie de multă muncă,de multă creație, de eforturi, iar prietenii mei de la Bookzone au pus multsuflet în această ediție nouă care vine însoțită de tot felul de surprize,printre care și o scrisoare semnată de mine. 

Mulțumiri și aprecieri echipei Bookzone care a lucrat la această nouă ediție:Ana-Maria Stănicioiu - Coordonator lansare,Cezar-Iulian Mandă - Art-director, Echipa de marketing formată din: Andreea Ghica, Tania Dragancea, Livia Dulceață, Eugen GălbinașuEchipa redacțională: Mariana Alexandru (redactor-șef), Roxana Nacu (redactor), Mihaela Savu (redactor), Ana-Maria Niculae (redactor), Anca Marisac (tehnoredactor) și lui Florin-Mihai Crivăț - Front-end developer, dar și celorlalți membrii ai echipei care au contribuit la apariția acestei noi ediții.

Îi mulțumesc și domnului Florin Enceanu, directorulediturii, care mi-a dovedit încă o dată, prin frumoasa colaborare, prinseriozitate și profesionalism, că editura Bookzone își merită cu adevăratsuccesul și aprecierile!

Le mulțumesc și prietenelor mele minunate Bianca Demian șiCarmen-Voinea Răducanu, primele care citesc fiecare manuscris al cărților meleși care îmi semnalează diferite greșeli, ori îmi sugerează idei bune și care măîncurajează mereu să fiu cât mai sinceră și mai autentică.

Iar vouă, iubiții mei cititori, vămulțumesc că mi-ați rămas alături atâția ani și sper că prin această nouăediție vă veți convinge că nu vă consider doar niște simpli cititori, ciprieteni minunați.

Cărțile se găsesc aici: Fluturi Volumul 4

Volumele se pot achiziționa separat, dar și într-ocutie de colecție care le cuprinde pe toate cele 4 și care mai vine însoțită de o surpriză frumoasă.

Vă îmbrățișez cu toată dragostea!
A voastră,
Irina Binder