Andrei-Codrin Bucur's Blog, page 5
June 3, 2021
Lectură din volumul „La bella Italia” (1)
Lectură din volumul La bella Italia - antipoeme jurnaliere.
Volumul a fost desemnat câștigător al Premiului „Budila-Express” în cadrul Concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”, ediția a VII-a.
https://www.facebook.com/editura.tracusarte/videos/482969266351831/
May 3, 2021
Jurnal 2018 (5)
...precum și noi am iertat greșiților noștri. Azi plec mai repede la muncă, vreau să ajung la librăria La Feltrinelli. 8 euro și 41 de cenți, toate romanele și povestirile lui Kafka. 3, 60 Originea Speciilor de știți voi cine.
În spatele mallului, un boschetar doarme cu genunchii înmuguriți dintr-un gang și cu spinarea lipită de ușa din dos a unui magazin. Lângă el, o sticlă de bere; lângă mine, altă sticlă de bere; ambele goale. Trei chiștoace de culoarea dovleacului și o flegmă uscată pe jumătate. Traseul artistului la bătrânețe.
Apare Poliția Locală, îl roagă politicos, ca de la tovarăș de beție la tovarăș de beție, să se scoale. Cu mine nici duduile de la Bancpost n-au vorbit așa.
Când urc scările spre parcare, prind din zbor conversația celor două moldovence cu fuste scurte și sâni debordanți:
─ Ăsta nu-i vecinul nostru de la Conegliano? referindu-se la cel cazat la Hotel Clorofila.
─ El e, și-și pune mâna la gură.
─ Păi și umblă p-aci?
─ Se pare că da.
Nu găsesc o bancă unde să-mi hodinesc oasele și să răsfoiesc volumul de poezii (Jacques Prévert, ediție bilingvă) pentru care am achitat o sumă rușinos de modică, prin urmare mă îndrept, în adierea canalului navigabil ce se varsă în laguna venețiană, spre spital.
Moșulică iar vrea să meargă la veceu, zice că are demnitate... și că peste anumite lucruri nu trece nici dacă se scoboară Hristos din Cer. Adică nu acceptă să-și dea drumul în scutec.
─ De ce mă faci să blestem?
─ Domnule Giovanni, asta e politica doctorilor.
─ Șșșt! – punându-și degetul arătător strajă buzelor. Ei nu tre’ să afle.
N-am voie să-l las să se ridice. Se înfurie, urlă, dă din picioare. Vin pe rând infirmierul, medicul, asistenta: „Funduțul într-o parte. Așș...a. Ne luăm vitaminele...” După 20 de minute se calmează, după 40 trage la aghioase.
Mi-e milă de el, însă și de mine. Încă o noapte pe care mi-o petrec aici fără să primesc o lețcaie. Am înțeles că nu mai vor să-l ducă acasă (ceea ce-ar fi însemnat c-aș fi putut să-mi continui munca), ci la azil. Aceeași poveste: bani din pulă. Deci nu miroase a bine. Dar ce miroase bine în lumea asta în care cei care ne-au abuzat de mici sunt chiar Zeii?
April 5, 2021
Mortua Est (fragment 4)
we all go a little borderline sometimes
părinții mei n-au avut aparat video. amintirile s-au derulat
mereu pe ecranul lăuntric
la Gherăiești... Terasa Parc... sau bucătăria unei mătuși
de-aici îmi scot io câte-o trufanda literară
memoria e vie & dureroasă. nu știu prin ce minune dar
se încăpățânează să dăinuie
spuneai c-o să merg acasă și-o să scornesc haikuuri pentru
cei care o să le înțeleagă (tu nefiind printre ei)
păi normal căci ai nevoie de studii acreditate și de articole
girate de cele mai erudite minți academice
de-aia ți se zbârlește fofoloanca la murmurul unor locuțiuni
neuzitate în limbajul curent & la atingerile brutale ale
bărbaților pe care n-ai să-i seduci
până nu verifici fișa de funcționare a motorului nu te urci
în barcă
e mai avantajos să visezi. și fizicienii visează draga mea
poeții încă refuză
concilierea a fost înregistrată de reportofonul unei urechi
deschise într-un salon de spital
asistentul medical s-a apropiat de un muribund i-a prins
obrajii în menghina palmelor și a rostit fluent ca o adiere
de vânt lin: nu-ți fie teamă! n-ai pierdut nimic
(Foto © flickr.com, PAUL CASSAR)
March 29, 2021
Jurnal 2018 (4)
În nopțile clinice, de planton stau fie două infirmiere, fie doi infirmieri. De teamă să nu-și dea cu sacâz, protocolul spitalicesc nu permite un băiat și-o fată. Bătrâna din camera 410 vorbește în somn (pentru ea lenitivele sunt ca și cum n-ar fi), o invocă pe maică-sa, pe Elsa, spune că a isprăvit ceea ce avea de făcut, poate să vină s-o controleze, apoi îl strigă pe Roberto. Tipul cu mustață stufoasă și chelie, ce veghează și el la căpătâiul unui moșneag, îmi zice c-o tulește la parter să fumeze o țigară și să bea un caffè, sperând (când va reveni) să n-o mai audă cum răcnește.
În 408 septuagenara Francesca dorește să i se schimbe pampersul. De pe culoar pot să-i văd piciorușele subțiri, strânse aluziv într-un unghi de 30 de grade. Flăcăii din tura nocturnă își îndeplinesc meseria: o dezmiardă cu șervețele umede, parfumate... După o oră vor trebui să intre din nou la ea. Cred c-o face dinadins.
Vecinul de salon, al cărui nume îl știe numai Dumnezeu, are probleme cu prostata. Adineaori a mers să se ușureze, iar când a ieșit de la toaletă cocoșelul i se bălăbănea slobod. Se trântește-n pat, își trage așternutul peste șale, rămâne cu ciolanele dezvelite și rostește pe un ton comic și impersonal: „Oricum urmează să-mi facă injecția”.
Luminile din încăpere sunt stinse. Pe coridor îs aprinse doar lămpișoarele pătrățoase de noapte. Ne înfățișăm ca o adunătură de neputințe ce chicotesc imbecil la zvonurile despre un paradis pierdut sau despre unul în care cică am putea să ajungem. Credința și nădejdea sunt cele 75 miligrame de Herphonal înainte de cină. Iubirea e întâi și-ntâi iubire egoistă. Cel de lângă tine delirează cu voce tare. Tu adaugi 25 mg.
Se zice că Freud a descoperit ceea ce-a descoperit, analizând comportamentul unor oameni bolnavi cu capul. Dacă ar fi stat în locul meu, rezultatul ar fi fost mai tragic.
4:53 a.m. Secția de geriatrie. Cocârjat.
Cu fruntea pe speteaza scaunului din față.
